Despăgubire. Sentința nr. 20/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 660/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ -

Dosar nr._

DECIZIA NR. 660

Ședința publică din data de 11 mai 2015

Președinte - E. - S. L.

Judecător - V.- A. P.

Grefier - M. F.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta Școala G. G. E. P., cu sediul în B., .. 8, județul B., împotriva sentinței civile nr. 206/25.02.2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul S. L. Învățământ Preuniversitar F.E.N B., în numele membrilor de sindicat V. (N.) M. și B. G., cu sediul în B., ., județul B., pârâții Școala G. N. T., cu sediul în B., .. 5, județul B. și pârâta Școala de A. și Meserii Costești, cu sediul în .. La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul -reclamant S. L. Învățământ Preuniversitar F.E.N B., în numele membrilor de sindicat V. (N.) M. și B. G., reprezentat de G. M., conform împuternicirii nr. 84/11.05.2015, lisă fiind restul părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, prin Serviciul Registratură, cu nr._/23.04.2015 s-a depus de către intimatul S. L. Învățământ Preuniversitar F.E.N B., în numele membrilor de sindicat V. (N.) M. și B. G., întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului.

La solicitarea instanței, intimatul S. L. Învățământ Preuniversitar F.E.N B., prin reprezentant G. M., arată că nu mai are cereri de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.

Curtea ia act de declarația acestuia și având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul intimatului S. L. Învățământ Preuniversitar F.E.N B., G. M., în numele membrilor de sindicat V. (N.) M. și B. G., având cuvântul, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinare și menținerea sentinței civile 206/25.02.2015 ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului B., reclamantul S. L. Învățământ Preuniversitar -FEN B., în numele și pentru membrii de sindicat V. (N. ) M. și B. G., a chemat în judecată pe pârâtele Școala G. N. T. B., Școala G. G. E. P. B. și Școala de A. și Meserii Costești, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie obligați pârâții la plata dobânzilor legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile nr.869/2009, nr.1384/2011 și nr.42/2013 pronunțate de Tribunalul B., de la data emiterii acestora și până la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentințele civile nr.869/2009, nr.1384/2011 și nr.42/2013, pronunțate de Tribunalul B., pârâții din prezenta cauză au fost obligați la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor lor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și a Legii 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 și ale Legii nr.330/2009, în perioada 01.10. 2008 - 13 .05.2011, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă plății.

Deși sentințele mai sus menționate sunt irevocabile, nici până în prezent membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată. Este deci evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul membrilor de sindicat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.

S-a învederat că în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată (fost art. 161 alin. (4); „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, în condițiile în care, potrivit art. 161 (fost art. 156), „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”. Același act normativ prevede, la art. 278 alin. 1- fost art. 295 alin. (1)- următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.”

În consecință, s-a apreciat că și în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată) și anume, art. 1530, conform căruia creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării obligației.

Au fost invocate și disp.art. 1531 din Codul Civil:”(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care

acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației.

(3)Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.”

Totodată, conform art. 1535 din Noul Cod civil:” 1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditor are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantum convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2)Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3)Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației”.

În egală măsură, s-a învederat instanței incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”

S-a arătat că Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 a abrogat OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aprobată prin Legea nr. 356/2002, care stipula că „părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești” - art. 1 - și că „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală” - art. 2.

Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă.

În opinia reclamantului, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorii (membrii de sindicat beneficiari ai sentinței menționate) fiind privați de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse - în cazul de față - de instanța de judecată în sarcina angajatorului.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 148 și urm. și art. 194 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin.4, art. 268 și art. 278 alin. 1 din Codul muncii, art. 2 din OG nr. 13/2011, art. 1530 și urm. Cod civil, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Pârâta Școala G. G. E. P. B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune motivat de faptul că se cer sume de bani pentru o perioadă pentru care operează prescripția de drept, respectiv începând cu anul 2010, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată, precum și excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul că așa cum rezultă din sentința civilă anexată la cererea de chemare în judecată de către reclamant, reiese că aceste drepturi au fost acordate prin sentințele respective, conform OUG nr.71/2009, modificată și completată.

Cât privește fondul cauzei, pârâta a arătat că potrivit art.1 din OUG nr.71/2009, sumele obținute prin hotărâri judecătorești se plătesc în tranșe pe perioada 2012-2016, că în această perioadă orice cerere de executare silită se suspendă de drept, iar sumele datorate se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de INS.

Conform art.1 alin.3 din OUG nr.71/2009 se specifică în mod clar că accesoriile care vor fi plătite la suma principală sunt numai actualizarea cu indicele prețurilor de consum și nu este prevăzută plata unei dobânzi legale în acest sens.

În condițiile în care ar fi admisă cererea, pârâta a susținut că nu ar avea temei legal în baza căreia să se facă aceste plăți.

Totodată, s-a arătat că având în vedere că se solicită accesorii la sume câștigate în litigii ce s-au desfășurat sub incidența vechiului cod civil, și prezenta cauză se circumscrie judecății în baza vechiului Cod civil și nu a noului Cod civil.

Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 206/25.02.2015, Tribunalul B. a respins excepția prescripției și autorității de lucru judecat invocate de pârâta Școala G. E. P. B..

Prin aceeași sentință a fost admisă ca fondată acțiunea, iar pârâții au fost obligați la plata drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 869/2009, sentinței civile nr. 1384/2011 și nr. 42/2013 pronunțate de Tribunalul B., de la data emiterii acestora și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada de 3 ani anterioară introducerii acțiunii invocată de pârâta Școala G. G. E. P. este neîntemeiată.

Astfel, s-a arătat că s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor civile nr.869/2009, nr.1384/2011 și nr.42/2013 pronunțate de Tribunalul B. .

Prin urmare, s-a solicitat acordarea dobânzilor legale de la data emiterii titlului executoriu prin care s-au stabilit drepturile bănești datorate, titlul executoriu fiind reprezentat în speță de sentințele civile menționate mai sus.

S-a conchis că raportul juridic obligațional derivă dintr-o creanță izvorâtă dintr-o hotărâre judecătorească.

Prin OUG nr 71/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea nr 230/2011, s-a reglementat eșalonarea plății unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Această ordonanță, a arătat tribunalul, are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatoriu de la dreptul comun, în materia executării hotărârilor judecătorești, măsuri care urmăresc un scop legitim-asigurarea stabilității economice a țării și păstrarea unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești in cauză.

Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, așa cum a reținut și Curtea Constituțională prin numeroasele decizii pronunțate, prin care a examinat constituționalitatea prevederilor OUG nr 71/2009.

Mai mult, prin decizia nr 739/02.06.2011, Curtea Constituțională a interpretat OUG nr. 71/2009, ca fiind un act normativ ce vizează faza executării hotărârilor judecătorești, constituind o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța.

S-a reținut că Guvernul Român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute din acestea. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate imposibilă de executare pe care guvernul o poate aplica.

Prin urmare, fiind recunoscută această ordonanță ca un act normativ ce reglementează executarea hotărârilor judecătorești, și care, prin modalitatea aleasă, de eșalonare a plății se recunoaște datoria de către autoritățile de stat, instanța a apreciat că potrivit art 4052Cod procedură civilă și art 708 NCPC, cursul prescripției se întrerupe având în vedere plățile efectuate și recunoscute prin întâmpinare.

Recunoașterea datoriei de către debitor, a reținut prima instanță, întrerupe cursul prescripției indiferent de modul în care a fost făcută.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat, tribunalul a constatat că este neîntemeiată întrucât instanța nu s-a mai pronunțat asupra dobânzilor legale aferente sumelor datorate în baza unor hotărâri judecătorești, cum greșit a susținut pârâta.

Cât privește pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantele sunt în posesia titlurilor executorii reprezentate de sentințele civile nr.869/2009, nr.1384/2011 și nr.42/2013, prin care pârâtele au fost obligate la plata unor drepturi salariale, actualizate cu rata inflației.

Prin hotărârile civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.

Deși pârâtele au fost obligate să le plătească drepturile salariale menționate anterior, doar o parte din aceste drepturi au fost achitate benevol, pârâtul prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 și OUG nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.

Prin adoptarea Legii nr.113/2010, de aprobare a OUG nr.71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru reclamanți întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce încalcă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional. Totodată, imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul lor de proprietate, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).

Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, potrivit art. 1101 Cod civil. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată, iar excepțiile de la acest principiu nu sunt aplicabile în cauză.

În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile suferite prin executarea cu întârziere a obligației.

Potrivit art. 1073 din vechiul Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la o dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.

În cauză, a arătat instanța de fond, reclamantele solicită acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit pentru executarea cu întârziere a obligației.

Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, deoarece în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Prin urmare, fiind în fața unei evaluări legale, nu există obligația de a se face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației reclamanții au suferit un prejudiciu.

Potrivit dispozițiilor art. 1082 din vechiul Cod civil, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție, pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Aceste dispoziții au fost preluate în mod asemănător de art. 1535 din noul Cod civil:„în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”

Din coroborarea acestor norme, a reținut tribunalul, se deduce fără echivoc că dreptul creditorului la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

S-a conchis că dobânzile legale, accesorii ale creanței, se cuvin ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Ca atare, a reținut prima instanță, reclamantele sunt îndreptățite să primească daune moratorii pentru neexecutarea la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Tribunalul a constatat că nivelul dobânzii legale a fost stabilit prin lege, respectiv OG nr. 9/2000, în vigoare până la data de 1 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2001.

OG nr 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.

Interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior conduce la concluzia că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

În acest sens, s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr 2/2014, prin care, admițând recursul în interesul legii, a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin 1, alin 2 teza I si art. 1535 alin 1 din Legea nr 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune -interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din OUG nr 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

Față de considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea în sensul celor mai sus arătate.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâta Școala G. G. E. P. B., criticând sentința ca nelegală și netemeinică.

Se invocă de către apelantă prescripția dreptului la acțiune, motivat de faptul că se cer sume de bani pentru o perioadă pentru care operează prescripția de drept, respectiv începând cu anul 2010, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

De asemenea, apelanta invocă excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul că așa cum rezultă din sentința civilă anexată la cererea de chemare în judecată de către reclamant, reiese că aceste drepturi au fost acordate/se acordă prin sentințele respective, conform prevederilor OUG nr. 71/2009, modificată și completată.

Pe fond, dacă se va trece peste excepțiile invocate, se solicită admiterea apelului, a excepțiilor invocate și, pe fond, să fie respinse ca ne]ntemeiate prevederilor sentinței atacate, motivat de faptul că plata sumelor câștigate în instanțe de reclamanți a fost reglementată de OUG nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

„Art.1 (1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

-în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

-în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

-în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

-în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

-în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

(2)În cursul termenului prevăzut la alin. (l) orice cerere de executare silită se suspendă de drept.

(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..

(4) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin sectorul bugetar se înțelege autoritățile și instituțiile publice a căror finanțare se asigură astfel:

a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

b)din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; c)integral din venituri proprii.”

Astfel, conform art. 1 alin 3 se specifică în mod clar accesoriile care vor fi plătite la suma principală, respectiv numai actualizarea sumelor datorate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Nu este prevăzută plata unei dobânzi legale în acest sens.

În condițiile în care ar fi admisă cererea, se susține că apelanta nu ar avea temei legal în baza căreia să facă aceste plăți.

Având în vedere că se cer accesorii la sume câștigate în litigii ce s-au desfășurat sub incidența vechiului Cod civil, apreciază apelanta că și prezenta cauză se circumscrie judecății în baza vechiului Cod civil și nu a noului Cod civil.

În acest sens, se solicită a se înlătura motivarea formulată de către reclamant în baza noului Cod civil.

Pentru aceste motive, se solicită admiterea apelului, admiterea excepțiilor invocate și, pe fond, respingerea prevederilor sentinței atacate ca neîntemeiate.

Intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Apelanta-pârâtă nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția autorității de lucru judecat au fost invocate de către pârâta Școala G. G. E. P. B. și la prima instanță, primind deja o rezolvare prin sentința atacată în apelul de față, ambele excepții fiind respinse, soluție ce este corectă.

Astfel, se impune a se preciza, mai întâi de toate, că singurul titlu din cauză care o vizează pe pârâta Școala G. G. E. P. B. și pentru care s-a solicitat prin acțiune obligarea la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, este sentința civilă nr.42 din data de 09.01.2013 a Tribunalului B., ce o privește pe menmbra de sindicat V. (N.)M..

Acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 12.01.2015, astfel încât, raportat la termenul general de prescripție, de trei ani, aplicabil în cauză, pretențiile constând în dobânzi aferente unor drepturi bănești cuvenite în temeiul unui titlu executoriu și solicitate pentru perioada ce excede celor trei ani anterior introducerii acțiunii - deci până la 11.01.2012, ar fi prescrise. În cauză însă, dobânda a fost acordată de la data emiterii sentinței civile nr.42 din 09.01.2013 a Tribunalului B., dată ce se încadrează în termenul legal de prescripție, de trei ani anterior introducerii acțiunii.Nu poate fi primită susținerea potrivit căreia dreptul la acțiune ar fi în întregime prescris, astfel cum pretinde apelanta, tocmai dat fiind caracterul succesiv al prestațiilor, fiecare din acestea stingându-se printr-o prescripție deosebită.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat, raportat tot la sentința civilă nr.42 din data de 09.01.2013 a Tribunalului B., în care a figurat ca pârâtă și Școala G. G. E. P. B., în mod just a fost respinsă de către prima instanță această excepție în condițiile în care în cauza soluționată prin sentința respectivă nu s-au solicitat dobânzi, iar nici instanța nu s-a pronunțat cu privire la dobânzi, capăt de cerere ce nu a fost formulat în cauza respectivă, nefiind incidente, așadar, disp.art.431 Cod pr.civilă referitoare la efectele lucului judecat

Prin decizia nr.2 din data de 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.411 din 03.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a vizat interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009 cu referire la acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.

S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, că problema de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești vizează posibilitatea legală de obligare a instituțiilor publice debitoare la plata daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin modalitatea eșalonată de executare a obligației de plată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost reglementată prin OUG nr. 71/2009.

De asemenea, în vederea soluționării recursului în interesul legii, Înalta Curte a avut în vedere jurisprudența relevantă a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile OUG nr. 71/2009.

Astfel, s-a constatat că în perioada 2010-2013, în analiza controlului de constituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, Curtea Constituțională a dezvoltat o bogată jurisprudență în cuprinsul căreia a reținut următoarele aspecte: „Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica”; “Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora”; “măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii”, făcându-se referire, în principal, la decizia nr. 188/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, și decizia nr. 190/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010.

S-a arătat că în considerentele deciziei nr. 897/2012, Curtea Constituțională, răspunzând susținerilor părții în sensul că prevederile OUG nr. 71/2009 ar lipsi-o de dobânda pe care ar putea să o obțină în situația în care ar intra în posesia sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, a reținut că “dreptul la dobândă nu reprezintă, în situația sa, un drept concret la care titularul drepturilor salariale este îndreptățit în temeiul unei dispoziții legale sau prin interpretarea dată legii de către instanță printr-o hotărâre judecătorească. Or, Curtea reține că, prin decizia din 17 mai 1996, pronunțată în Cauza L. contra României, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu presupune și dreptul de a deveni proprietarul unui bun. Acest articol se aplică numai cu privire la bunurile «actuale» ale reclamantului, iar acesta nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui”.

Totodată, s-a arătat că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, prin decizia din 4 septembrie 2012 în Cauza D. D. D. și alții împotriva României asupra compatibilității cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a modalității de plată eșalonată instituită prin OUG nr. 71/2009.

Recunoscând ampla marjă de apreciere a legiuitorului național de a se pronunța atât asupra unor probleme de interes public ce necesită reglementare, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a actului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că statului român nu i se impută faptul că a refuzat executarea unor hotărâri judecătorești ce recunoșteau reclamanților anumite drepturi salariale și nici nu a urmărit, prin această reglementare, eliminarea efectelor acestor hotărâri. Așadar, având în vedere circumstanțele economice și financiare concrete existente la momentul adoptării acestei reglementări, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că deși mecanismul de eșalonare a suferit modificări, autoritățile naționale l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești, astfel încât plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților a fost considerată ca rezonabilă, neafectând însăși substanța dreptului. În esență, instanța europeană a apreciat că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice urmăreau un scop de utilitate publică, erau proporționale cu scopul urmărit (§49), nu afectează substanța dreptului reclamanților, iar plata eșalonată a sumelor datorate nu poate fi considerată nerezonabilă (§51).

A conchis instanța supremă, învestită cu soluționarea recursului în interesul legii, că în jurisprudența evidențiată a Curții Constituționale, nu a fost și nu avea a fi tranșată problema de drept a posibilității de acordare a daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009. S-a apreciat că în privința considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 897/2012, acestea nu fundamentează o eventuală soluție de respingere de plano a posibilității legale de acordare a daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, ci doar înlătură calificarea acestei forme de despăgubire ca fiind un “bun actual” în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În privința jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că dezlegarea acestei probleme se realizează, în mod evident, potrivit normelor naționale în materie, astfel cum acestea sunt interpretate și aplicate de instanțele de judecată.

Or, raportat la normele de drept intern, s-a constatat că situația premisă care a generat practică neunitară în instanțele din țară și care a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu recursul în interesul legii, a constat în faptul că prin hotărâri judecătorești pronunțate începând cu anul 2007, unii angajatorii din sectorul bugetar au fost obligați să achite diferite sume cu titlu de drepturi de natură salarială către angajați.

Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.

În condițiile în care, de principiu, orice executare a unei hotărâri judecătorești se aduce la împlinire de bunăvoie, la data de 18 iunie 2009, a fost publicată OUG nr. 71/2009, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416, potrivit căreia plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza în mod eșalonat.

A reținut instanța supremă că natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Prin urmare, s-a apreciat că trebuie analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.

A arătat instanța supremă că cererile adresate instanțelor de judecată, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăsește în cuprinsul cap. VII, intitulat “Despre efectele obligațiilor”.

Această poziționare în cuprinsul codului face ca dispozițiile legale invocate să își găsească aplicarea doar în materia răspunderii contractuale sau delictuale.

Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistența unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

Cum . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, s-a analizat în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.

Pentru argumentele expuse în considerentele deciziei date în interesul legii, s-a conchis că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, fiind analizată în continuare îndeplinirea în mod cumulativ a acestor condiții.

Referitor la prejudiciu, s-a reținut că este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de OUG nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).

În aceste condiții, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În cazul dat, a reținut instanța supremă, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din OUG nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.

S-a arătat în continuare că principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei “cauză străină, care nu-i poate fi imputată” în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.

În ipoteza dată, însă, s-a apreciat că deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin OUG nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a reținut că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.

Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului (care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, “creanțele asupra statului sunt garantate”) și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.

Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr.2 din data de 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.411 din 03.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii, în sensul celor sus-arătate, decizia respectivă fiind obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ce statuează că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Având în vedere considerentele deciziei sus-menționate, mai sus arătate, în care se face referire atât la prevederile vechiului Cod civil privind dobânda, cât și la cele ale noului Cod civil vizând dobânda, ținând cont șe de considerentele reținute de tribunal, care au stat la baza pronunțării sentinței atacate, sunt nerelevante pe fondul cauzei susținerile apelantei privitoare la aplicarea în cauză a dispozițiilor vechiului Cod civil privitoare la dobândă și nu ale noului Cod civil, soluția primei instanțe fiind corectă.

Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât în baza disp.art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta Școala G. G. E. P., cu sediul în B., .. 8, județul B., împotriva sentinței civile nr. 206/25.02.2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul S. L. Învățământ Preuniversitar F.E.N B. în numele membrilor de sindicat V. (N.) M. și B. G., cu sediul în B., ., județul B., pârâții Școala G. N. T., cu sediul în B., .. 5, județul B. și pârâta Școala de A. și Meserii Costești, cu sediul în ..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 mai 2015.

Președinte, Judecător,

E.- S. L. V. -A. P.

Grefier,

M. F.

Red.VAP/Tehnored.MF

6 ex./20.05.2015

d.f._ Tribunalul Buzau

j.f. A.-E. D.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 683/2015....  Despăgubire. Decizia nr. 344/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 20/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI