Despăgubire. Decizia nr. 404/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 404/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 2155/114/2014
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 404
Ședința publică din data de 18 martie 2015
Președinte - P. M. G.
Judecător - M. I. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de M. JUSTIȚEI, cu sediul în mun. București, ., sectorul 5, împotriva sentinței civile nr. 892 pronunțată la 13 octombrie 2014 de T. B., în contradictoriu cu reclamantul V. A. V., cu domiciliul comuna Mogoșoaia, .. 70, jud. Ilfov, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în mun. București, Calea Plevnei, nr. 141 B, sectorul 6 și cu pârâții T. BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, ., sectorul 3 și C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, Splaiul Independenței, nr. 5, sectorul 4.
A. scutit de taxă de timbru.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelul este la primul termen de judecată și că prin cererea de apel s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă. Totodată se menționează că prin serviciul registratură, intimatul reclamant a depus la dosar o cerere prin care a solicitat suspendarea judecății apelului, față de împrejurarea că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se află dosarul nr._ /HP/C, cu termen de judecată la 27.04.2015, dosarul privind dezlegarea problemei prescripției dreptului material la acțiune pentru accesoriile aferente dreptului principal, iar soluția dată va influența hotărârea din apel, invocând disp. art. 520 alin. 4 NCPC.
C., apreciază că în prezenta cauză nu sunt incidente disp. art. 520 alin. 4 din NCPC, care prevede că, cauzele similare, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, pot fi suspendate până la soluționarea sesizării, întrucât intimatului-reclamant i s-au acordat drepturile bănești numai pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, în baza OG 71/2009, nepunându-se problema întreruperii prescripției extinctive, iar reclamantul nu a atacat această hotărâre, motiv pentru care respinge cererea de suspendare a judecății apelului.
Având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, C., dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin.1 pct. 2 Teza II și alin 2 NCPC, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, la data de 04.07.2014, reclamantul V. A. V. a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, T. București și C. De A. București, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâților, în solidar, la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada mai_08; obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânda legală, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit creditor, prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită revocabil în sarcina acestora prin titlu executoriu, începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu (28.05.2008) potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ), până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de por de risc și suprasolicitare neuropsihică; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin cererea de chemare în judecată introdusă inițial pe rolul Tribunalului București, în data de 5.09.2007, reclamanții C. A. ș.a au solicitat obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 16.07.2004-1.02.2007.
Prin încheierea de ședință din data de 21.12.2007, T. București a înaintat dosarul către C. de A. București în vederea luării măsurilor legale cu privire la cererea de abținere formulată de magistrații instanței.
Prin încheierea de ședință din data de 23.01.2008 C. de A. București a admis cererea de abținere formulată de magistrații Tribunalului București și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Călărași.
La T. Călărași cauza a fost înregistrată la data de 5.02.2008 sub nr._ .
În cadrul acestui dosar, la data de 21.04.2008, a precizat reclamantul, a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, începând cu luna mai 2005 și până la data pronunțării hotărârii.
Prin sentința nr. 908/28.05.2008 pronunțată de T. Călărași în dosarul nr._, debitorii M. Justiției, T. București și C. de A. București au fost obligați la plata sumelor reprezentând spor de confidențialitate de 50%, pentru perioada mai_08. Prin încheierea din 15.06.2008 pronunțată în dosar nr._ s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinței civile nr. 908/28.05.2008, în sensul că sumele datorate de pârâți reclamanților și intervenientului vor fi indexate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la plata lor efectivă și se datorează și pe viitor.
Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1070R/1.03.2010 a Curții de A. București, decizie prin care s-a constatat nulitatea recursului declarat de reclamanți, iar recursul pârâților a fost respins ca tardiv.
Prin sentința civilă menționată au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
Referitor la primul capăt de cerere a arătat că prescripția dreptului material la acțiune a fost întreruptă în aprilie 2008, conform art. 16 alin 1 lit. b din Decretul 67/1958, prin formularea cererii de intervenție în interes propriu în cadrul dosarului nr._ înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași. Câtă vreme dreptul material la acțiune privind dreptul principal a fost întrerupt, a operat o întrerupere a dreptului material la acțiune și cu privire la dreptul accesoriu, respectiv dobânda legală.
Referitor la capătul doi de cerere, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 1014, pronunțată în Dosarul nr. 21/2013, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. l și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Actualizarea creanțelor cu indicele de inflație, în opinia reclamantului, nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate.
Așadar, acordarea dobânzii legale până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație, nu conduce a o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
A considerat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073 din Codul civil, art. 1082, 1088, 1101 C. civ. anterior, art. 1535 și 1536 din Noul Cod Civil, art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, Decretul nr. 167/1958.
M. Justiției a formulat întâmpinare, în termenul legal stabilit de art. 201 alin. 5, rap. la alin. 1 din Codul de procedură civilă, la data de 15.04.2014, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
A invocat excepția prescripției, susținând că, dacă se va constata că pretențiile sunt întemeiate, acestea sunt prescrise, putând fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii prezentei acțiuni.
A arătat că reclamantul a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea urnelor datorate de la data nașterii dreptului si până la data plății efective.
O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume revăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin.(3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.”.
În același timp, a invocat dispozițiile art. 1489 alin. 1 din Codul civil, conform cărora „dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege”.
Pârâtul a susținut că Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației și dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la cadență. Prin acțiunea reclamantului se solicită acordarea dobânzii legale pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare, însă creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010.
Nu au formulat întâmpinări, în termenul legal stabilit de art. 201 alin. 5, rap. la alin. 1 din Codul de procedură civilă, pârâții T. București și C. de A. București.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinarea pârâtului M. Justiției, conform art. 201 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin care a arătat că dispozițiile legale aplicabile în speță sunt cuprinse în Decretul nr. 167/1958, astfel cum a precizat și în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Nu contestă faptul că, fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție de 3 ani însă, acest termen nu s-a împlinit întrucât au intervenit întreruperi succesive ale acestuia.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, T. B., prin sentința civilă nr. 892 din 13.10.2014 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâtul M. Justiției și a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea având ca obiect obligarea pârâților la dobânda legală pentru perioada mai_11.
A admis în parte acțiunea, a obligat pârâții să plătească reclamantului dobânda legală aferentă titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 908/28.05.2008 pronunțată de T. Călărași în dosarul nr._, începând cu 03.07.2011 și până la data plății efective și a respins capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. B. a reținut următoarele considerente:
Conform art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de către de pârâtul M. Justiției, ce face inutilă, în parte, cercetarea în fond a cauzei.
Dreptul la acțiune privind dobânda legală, care este un accesoriu al creanței principale, reprezentate de drepturi salariale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.
Sunt incidente prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, care prevăd dreptul salariatului de a sesiza instanța în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Data nașterii dreptului la acțiune, în raport de obiectul acțiunii, dobânda legală, s-a născut la aceeași dată cu drepturile salariale neachitate, acordate prin hotărâri judecătorești.
Referitor la regulile de calcul pentru acest termen de prescripție, instanța a reținut aplicabilitatea Decretului nr. 167/1958, fiind vorba despre prescripții începute și neîmplinite. Art. 201 din Legea nr. 71/2011 prevede: „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”. În cauza de față, la data intrării în vigoare a Noului Cod civil, 01.10.2011 (conform art. 220 alin. 1 din Legea nr. 71/2011), termenul de prescripție începuse să curgă și nu se împlinise până la . noilor dispoziții, astfel că prescripția rămâne supusă legii care a instituit-o, inclusiv sub aspect procesual.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescripția dreptului la acțiune privind un drept principal, legea mai consacră și un alt principiu care guvernează efectele prescripției extinctive, cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă (art. 12 din Decretul nr. 167/1958).
În legătură cu acest ultim principiu, dobânzile, fiind prestații succesive în sensul art. 12 din decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
În cauză, nu se poate reține un caz de întrerupere a prescripției prin recunoașterea dreptului de către debitor a unor sume parțiale, în baza actelor normative care au eșalonat plata drepturilor salariale, întrucât așa cum rezultă, atât din O.U.G. nr. 71/2009, cât și din redactarea Legii nr. 230/2011, prin cele două acte normative nu a operat o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, ci s-a instituit o procedură de plată eșalonată a unor sume stabilite prin hotărâri judecătorești, ceea ce nu echivalează cu recunoașterea dreptului.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a admis excepția prescripției, urmând să respingă, ca fiind prescrisă, acțiunea pentru dobânzile pretinse anterior datei de 03.07.2011 (acțiunea a fost înregistrată la 04.07.2014, trimisă prin poștă, la 03.07.2014).
Prin sentința civilă nr. 908/28.05.2008 (filele 7-11), pronunțată de T. Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, irevocabilă, a fost admisă acțiunea reclamantului, care a avut calitatea de intervenient, iar pârâții au fost obligați să îi plătească sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația brută lunară, pe perioada mai_08. Hotărârea a fost îndreptată, conform încheierii din 25.06.2008 (fila 12), în sensul că sumele acordate vor fi indexate cu indicele de inflație.
Din considerentele și dispozitivele acestor hotărâri judecătorești, rezultă că reclamantul a solicitat numai actualizarea sumelor în raport de indicele de inflație, nu și plata dobânzilor legale.
Raportat la data nașterii dreptului, tribunalul a reținut că legea aplicabilă este Codul civil 1864, care, la art. 1073, prevedea dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Conform art. 1082 din Codul civil, debitorul este obligat a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile.
Art. 1088 din același Cod prevede: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Față de aceste reglementări sus menționate, instanța a constatat că, în speță, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”
Din coroborarea acestor norme rezultă dreptul reclamanților, la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, ce se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului, care este distinct de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial.
O astfel de actualizare atrage răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezultă din faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
Dacă actualizarea cu rata de inflație are ca finalitate aducerea creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei, fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), în cazul daunelor interese moratorii, intervine o reparație a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Dobânda reprezintă o sancțiune, daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, în timp ce actualizarea obligației cu rata inflației reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, respectiv daune compensatorii.
În ceea ce privește efectul, instanța a constatat că, prin acordarea dobânzii, se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, în timp ce, prin actualizarea debitului, se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței până la plata efectivă a sumei datorate. Actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.
Totodată, instanța a constatat că executarea titlurilor executorii în cauză a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin O.U.G. nr. 71/2009 și Legea nr. 230/2011, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene. Nu s-a interzis prin acest act normativ acordarea dobânzilor, art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 71/2009 referindu-se numai la actualizarea sumelor cu rata inflației.
Prin obligarea la plata dobânzii legale aferente creanței neexecutate nu se poate susține că se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului.
Dobânda legală se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului. Existența unui act normativ de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației.
O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești stabilește nivelul dobânzii legale pentru aceste obligații, iar aceste dobânzi, accesorii ale creanțelor reclamanților se cuvin ca daune moratorii, ce au un alt temei decât al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate pretinde solicitând actualizarea creanței la inflație.
Prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanță, conform art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 1028 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificării prin Legea nr. 230/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea, în parte, și a obligat pârâții să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor datorate în baza titlului executoriu menționat la situația de fapt, începând cu data de 03.07.2011 și până la data plății efective.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâților și la plata cheltuielilor de judecată, însă nu a indicat aceste cheltuieli și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că au fost efectuate, până la închiderea dezbaterilor, conform art. 452 din Codul de procedură civilă, motive pentru care a respins acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul M. Justiției, criticând-o pentru nelegalitate.
A arătat apelantul că, în fapt, prin cererea formulată în contradictoriu cu M. Justiției și T. București și C. de A. București, reclamantul a solicitat obligarea pârâților în la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titlul executoriu menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 892/2014 /13 octombrie 2014 pronunțată de T. B. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, fiind obligați pârâții să plătească dobânzile legale conform titlului executoriu deținut, constând în sentința civilă nr. 908/28.05.2008 pronunțată de T. Călărași în dosarul nr._ .
A solicitat apelantul admiterea excepției prescripției integrale a acțiunii, având în vedere Decizia nr. 1/2014, pronunțată în dosarul nr. 20/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Complet RIL, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/17 aprilie 2014, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, dată fiind împrejurarea că acțiunea a fost introdusă în anul 2014, reclamantul obținând deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate prin noua acțiune nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.
În cauză, este vorba de nașterea dreptului la acțiune al intimatului reclamant, raportat la momentul introducerii acesteia cu privire la solicitarea de dobânzi la titlurile executorii deținute constând în hotărâri judecătorești privind drepturi salariale restante, nefiind incidente dispozițiile art. I din OUG nr. 71/ 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele prevăzute la alin. 1 nu sunt ajunse la scadență, iar intimatul reclamant nu este îndreptățit de a solicita la acest moment, acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentințele civile menționate în cuprinsul acțiunii are un caracter accesoriu față de cererile de obligare a pârâților la plata drepturilor bănești (fie doar un rest al acestora, cum este cazul în speță). De aceea, trebuie interpretat că această cerere este supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește.
Fie că acest temei este dat de art. 1 și 3 din Decretul - lege nr. 167/1958, fie de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (art.268, în noua numerotare), termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune s-a împlinit în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește (deci a sumelor neachitate din aceste drepturi bănești obținute prin sentințele deținute de intimatul reclamant).
Pe fondul cauzei, pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență 71/2009 prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
A solicitat apelantul să se constate că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de bună voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește deficitul bugetar.
Astfel, intimatul reclamant a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.".
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În același timp, potrivit art.1489 alin. 1 C. civ., „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege."
De asemenea, la art. 1535 se prevede că „(1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda
legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
Prin urmare, a apreciat apelantul că în mod greșit prima instanță a acordat reclamantului, dobânda legală solicitată.
Astfel, prima instanță trebuia să observe că în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010:
"(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept."
În același sens sunt și dispozițiile O.U.G nr. 45/2010 pentru modificarea art. II din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiției.
A precizat apelantul că la 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabili devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, intimatul reclamant nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Totodată, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
Pentru aceste considerente, apelantul M. Justiției, a solicitat admiterea apelul așa cum a fost formulat și, admițând excepția prescripție dreptului material la acțiune, să se respingă acțiunea ca prescrisă integral.
Intimatul-reclamant V. A. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente C. reține următoarele:
Nemulțumirile apelantului vizează, în esență, aspecte privind condițiile acordării dobânzii legale pentru sumele cuprinse în titluri executorii față de dispozițiile OUG nr. 71/2009 și ale Legii 230/2011 și prescripția dreptului de a cere aceste dobânzi.
Referitor la excepția prescripției a întregului drept la acțiune instanța constată că prin cererea introductivă reclamantul a solicitat acordarea dobânzilor legale de la data emiterii titlului executoriu prin care s-a stabilit drepturile bănești datorate, titlu executoriu fiind reprezentat în speță de sentința civilă nr. 908/28.05.2008 pronunțată de T. Călărași în dosarul nr._ .
De remarcat este că prin sentința civilă nr. 892 din 13.10.2014, ce face obiectul controlului judiciar, tribunalul a admis deja excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâtul M. Justiției și a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea având ca obiect obligarea pârâților la dobânda legală pentru perioada mai_11, sentința nefiind atacată de reclamant sub acest aspect.
Prin OUG nr. 71/2009 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 230/2011 s-a reglementat eșalonarea plății unor sume prevăzute in titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ceea ce înseamnă că Guvernul Român nu numai că nu a refuzat executarea hotărârilor judecătorești, ci s-a obligat la plata eșalonată a sumelor prevăzute în acestea.
Având în vedere că această ordonanță reglementează executarea hotărârilor judecătorești, și prin modalitatea aleasă de eșalonarea plății recunoaște datoria de către autoritățile de stat, în mod corect a apreciat instanța de fond că potrivit art. 708 alin. 1 NCPC cursul prescripției se întrerupe având în vedere plățile efectuate și recunoscute prin întâmpinare, iar excepția invocată de pârâtă apare ca neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Un alt argument în sensul că dreptul de a solicita dobânda legală aferentă acestor sume nu s-a prescris derivă din caracterul accesoriu al acestora față de debitul principal și din împrejurarea că dreptul de a primi debitul principal, recunoscut de către debitori prin plățile parțiale și eșalonările făcute, nu s-a prescris.
Pe fondul propriu-zis al pricinii problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, la îndreptățirea reclamanților de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil - „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantului) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanții au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și L.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanță la care face referire apelantul, deoarece creanța a fost constatată prin hotărâre judecătorească, iar această hotărâre pronunțată în materia conflictelor de muncă este definitivă și executorie potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că, de la data pronunțării, creanța constată în cuprinsul său a devenit certă, lichidă și exigibilă. Creanța reclamanților constatată prin hotărâre judecătorească își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârii.
Prin neexecutarea integrală a creanței la data când era datorată, adică atunci când a devenit certă, lichidă și exigibilă, s-a produs în patrimoniul beneficiarilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral, iar acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutare integrala a creanței.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
De altfel, se impune a se face precizarea că prin decizia civilă nr. 2/17 februarie 2014, pronunțată cu ocazia soluționării recursului în interesului legii în ceea ce privește acordarea de dobânzi în spețele de acest gen s-a stabilit de Î.C.C.J. că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale acestea constau în existența unei fapte ilicite, a vinovăției, existența unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate dintre acestea.
I.C.C.J. a apreciat că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorii au suferit un prejudiciu a cărui existență a fost confirmată de OUG nr. 71/2009 care prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului creat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune interese compensatorii.
Sub aspectul existenței faptei ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a apreciat de instanța supremă că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că OUG nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației. Astfel, acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, nu de la un terț. Având în vedere argumentele expuse în precedent instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru obligarea pârâților la plata dobânzilor datorate.
Prin urmare, reclamanții, în calitate de creditori, sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ei datorită actelor normative menționate în precedent au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a pârâților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamanților creditori, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În raport de toate aceste considerente, C. va respinge, în baza art. 480 din Noul Cod procedură civilă, ca nefondat, apelul formulat de M. Justiției, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de M. JUSTIȚEI, cu sediul în mun. București, ., sectorul 5, împotriva sentinței civile nr. 892 pronunțată la 13 octombrie 2014 de T. B., în contradictoriu cu reclamantul V. A. V., cu domiciliul comuna Mogoșoaia, .. 70, jud. Ilfov, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în mun. București, Calea Plevnei, nr. 141 B, sectorul 6 și cu pârâții T. BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, ., sectorul 3 și C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, Splaiul Independenței, nr. 5, sectorul 4
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2015.
Președinte, Judecător,
P. M. G. M. I. G.
Fiind în C.O. semnează
Președintele instanței
Grefier,
G. C.
Red.IMG
Tehnored.GC
6 ex./16.04.2015
d.f. nr._ Tribunal B.
j.f. N. M.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 739/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 527/2015.... → |
|---|
