Despăgubire. Decizia nr. 539/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 539/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 539/2015

ROMÂNIA

C. DE A. PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 539

Ședința publică din data de 21 aprilie 2015

Președinte - E. S.

Judecător - V.-I. S.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1298/10 decembrie 2014 pronunțată de T. B., în contradictoriu cu reclamanta D. M. M. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C. de A. G., cu sediul în G., ., camera P12, județul G. și pârâții C. DE A. G., cu sediul în G., ., județul G. și T. G., cu sediul în Mun. G., ., județul G..

A. scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin însăși cererea de apel, pârâtul a solicitat judecata în lipsă. Totodată, se menționează că, în cadrul etapei scrise a procesului, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, înregistrată sub nr. 2014/2.02.2015, în finalul căreia a formulat aceeași solicitare de judecată în lipsă. De asemenea, se precizează că apelantul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, înregistrat sub nr. 3622/23.02.2015.

C., constatând că atât prin cererea de apel, cât și prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-reclamantă s-a solicitat în mod expres judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanta D. M. M. a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. G. și T. G., solicitând ca prin sentința ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titlul executoriu, de la data emiterii acestuia și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor ce i se datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentinței civile nr. 567/17.03.2011 pronunțată de T. G. irevocabilă prin decizia civilă nr. 1068/R/07.06.2011 pronunțată de C. de A. G..

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că, deși este în posesia titlului executoriu sus-menționat încă din anul 2011, nici până la această dată pârâții-debitori nu au înțeles să își execute obligația de a-i achita în întregime sumele datorate.

Prin sentința civilă menționată au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.

Deși pârâții au fost obligați să-i plătească drepturile salariale menționate anterior, doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile O.U.G. nr. 75/2008 și O.U.G. nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.

A precizat reclamantă că, prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce încalcă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional. Totodată imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil, constituie și o ingerință în dreptul acestora de proprietate, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).

Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, potrivit art. 1101 C.civ. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată, iar excepțiile de la acest principiu nu sunt aplicabile în cauză.

În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile suferite prin executarea cu întârziere a obligației. Potrivit art. 1073 din vechiul Cod de procedură civilă, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.

A solicitat reclamanta acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit pentru executarea cu întârziere a obligației.

Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, deoarece în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală.

Potrivit dispozițiilor art. 1082 din vechiul Cod de procedură civilă, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."

Aceste dispoziții au fost preluate în mod asemănător de art. 1535 N.C.civ.„în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."

Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din C. muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului."

Din coroborarea acestor norme, se deduce fără echivoc că, dreptul creditorului la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței, se cuvin ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

A apreciat reclamanta că este îndreptățită să primească daune moratorii datorate pentru neexecutarea la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

A solicitat reclamanta a se avea în vedere că nivelul dobânzii legale a fost stabilit prin lege, respectiv O.G. nr. 9/2000, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001.

Totodată, a solicitat să se aibă în vedere că interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior, conduce la concluzia că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului. Existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

Chiar dacă eșalonarea dispusă prin O.U.G. nr. 71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. De altfel, în condițiile în care, debitorul nu a avut acordul nostru în calitate de creditori; la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.

În același timp s-a susținut că titlurile executorii sunt din anul 2011 ceea ce ar însemna ca plata să se facă efectiv la peste 3 ani de la data emiterii lor. În plus, pentru mulți alți creditori sumele cuvenite s-au achitat integral deși titlurile lor - care intrau sub incidența aceleiași ordonanțe - erau mult mai recente.

În acest sens a învederat reclamanta că debitorul - M. Justiției - a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație exoneratoare de răspundere.

În concluzie, a apreciat că prin amânarea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, reclamantei îi este afectat dreptul de proprietate, motiv pentru care a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor pentru sumele datorate, de la data emiterii titlurilor executorii până în prezent, și pentru viitor până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului în sensul celor arătate mai sus.

În acest sens, a arătat reclamanta, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia civilă nr. 2/2014.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1073, art. 1082, art. 1088, art. 1101 din vechiul Cod de procedură civilă și ale art.1536 din Noul Cod Civil, art. 166 alin. 4 din Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că acțiunea formulată este neîntemeiată, iar față de data introducerii acțiunii a invocat totodată și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Astfel, a relatat pârâtul că, ignorând prescripția extinctivă, reclamanta a solicitat în mod absolut neîntemeiat dobânda legală pentru sumele stabilite prin titlurile executorii de la data emiterii acestora și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă „termenul prescripției este de 3 ani" dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 268 alin. 1 lit. c din Legea 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.

Totodată, potrivit art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, s-a învederat aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Având în vedere că prin acțiunea de față reclamanții solicită noi pretenții, referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, pârâtul a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

Ca practică judiciară a invocat că prin sentința civilă nr. 1992/9.10.2013, T. A. a respins ca prescrisă acțiunea care a format obiectul dosarului nr._, aceeași soluție fiind pronunțată și de T. M. în dosarul nr._, prin sentința civilă nr. 2357/29.11.2013.

Pe fondul cauzei, a invocat că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese.

De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.

Art. 1535 cod civil prevede că „(1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(2) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit".

A subliniat pârâtul că drepturile câștigate prin hotărârile judecătorești menționate de către reclamantă au fost și vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective a fiecărei tranșe.

Pârâtul a solicitat să se constate că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale, nu se impune „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată, astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.

În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, a arătat pârâtul, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin O.U.G. nr. 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:

„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."

Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.

Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."

În aceste împrejurări, s-a arătat că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se H.G. nr. 422/2010, H.G. nr. 257/2012, H.G. nr. 598/2012, H.G. nr. 954/2012, H.G. nr. 1169/2012, H.G. nr. 149/2013, H.G. nr. 355/2013, H.G. nr. 697/2013 și H.G. nr._.

În speță, a arătat pârâtul, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadentă. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.

Așadar, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul si la termenul stabilit de O.U.G. nr. 71/2009, solicitându-se a se avea în vedere dispozițiile art.1 din Directiva 2011/7/UE.

Ca practică judiciară, s-au invocat deciziile nr. 117/10.12.2013 a Curții de A. Timișoara și nr._/07.12.2012 a Curții de A. C...

Concluzionând, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulate, ca fiind neîntemeiată.

La rândul său, pârâta C. de A. G., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare a 3 ani de la data introducerii acțiunii, iar pe fond decizia nr. 2/2014, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție admițând recursul în interesul legii, a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza 1 și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 si art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare".

Prin sentința civilă nr. 1298/10 decembrie 2014 T. B. a admis excepția prescripției extinctive invocată de pârâții M. Justiției și C. de A. G. și, în consecință, respinge cererea privind plata dobânzii legale pentru perioada 17.03._11, întrucât dreptul la acțiune este prescris.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D. M. M..

A obligat pârâții la plata către reclamantă a daunelor interese moratorii, respectiv a dobânzii legale aferentă sumelor datorate în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 567/17.03.2011 pronunțată de T. G. în dosarul nr._/121/2010, începând cu data de 29.08.2011 și până la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Din examinarea actelor dosarului, instanța a apreciat excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. Justiției și C. de A. G., ca fiind întemeiată, precum și cererea formulată ca fiind fondată în parte, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții M. Justiției și C. de A. G., pe care o apreciază ca fondată, față de dispozițiile art.1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, raportate la data formulării cererii.

Astfel, conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, prin art.7 din același act normativ stabilindu-se că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 prevede că termenul de prescripție este de 3 ani dacă nu există alte dispoziții derogatorii, iar prin art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii se prevede că cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi introduse în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă îl reprezintă plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Față de solicitările reclamantei, instanța constată că dobânda este o prestație succesivă, iar dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă se stinge printr-o prestație distinctă, potrivit art.12 din Decret 167/1958.

Jurisprudența s-a pronunțat constant în sensul că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive, în sensul art.12 din Decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prestație succesivă.

Mai mult, dobânda, în speță, nu a fost stabilită prin titlul executoriu și nu se poate susține de către reclamantă că s-a întrerupt în vreun fel prescripția dreptului de a solicita dobânda legală, cum s-a invocat prin răspunsul la întâmpinare, întrucât debitorii pârâți nu au recunoscut că datorează aceste sume.

În acest context, raportat la data emiterii titlului executoriu, respectiv sentința civilă pronunțată la data de 17.03.2011 și data înaintării acțiunii la instanță, respectiv 29.08.2014, coroborate cu dispozițiile legale mai sus menționate, tribunalul constată că cererea este prescrisă pentru intervalul 17.03.2011 – 29.08.2011, context în care excepția formulată de pârâți va fi admisă și se va respinge cererea pentru perioada mai sus menționată, întrucât dreptul la acțiune este prescris.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta, deține titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 567/17.03.2011 pronunțată de T. G. - Secția Conflicte de muncă în dosarul nr._/121/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1068/R/07.06.2011 a Curții de A. G., prin care pârâții au fost obligați să plătească reclamantei indemnizațiile de concediu, de maternitate și pentru creșterea copilului, aferente perioadei aprilie 2007- februarie 2009, cu luarea în considerare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, a sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, a indemnizației de 10% din salariul de bază, precum și la plata diferențelor rezultate în urma recalculării și cele efectiv încasate, în funcției de executarea parțială a hotărârilor judecătorești, actualizate cu rata inflației la data plății.

Față de titlul executoriu pronunțat și drepturile câștigate, tribunalul a reținut că legea aplicabilă în speță, este reprezentată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevedeau dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.

Totodată prin dispozițiile art.1082 Cod civil se prevedea obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile.

În conformitate cu dispozițiile art.1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Față de aceste reglementări, tribunalul a constatat că în speță fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”

Din coroborarea acestor norme, rezultă dreptul creditorului, în cauză al reclamanților, la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, ce se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care este distinct de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial.

O astfel de actualizare atrage răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezultă din faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.

Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.

Dacă actualizarea cu rata de inflație are ca finalitatea aducerea creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, în cazul daunelor interese moratorii, intervine o reparație a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

De altfel, natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației.

Astfel, dobânda reprezintă o sancțiune, respectiv daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, în timp ce actualizarea obligației cu rata inflației reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, respectiv daune compensatorii.

În ce privește efectul, tribunalul a constatat că prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, în timp ce prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței până la plata efectivă a sumei datorate. Actualizarea se constituie în consecință într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.

Totodată, instanța a reținut faptul că executarea titlului executoriu în cauză a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin O.U.G. nr. 71/2009 și Legea nr. 230/2011.

Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.

Sub acest aspect, apărările pârâtului M. Justiției care, raportat la aceste acte normative a susținut netemeinicia pretențiilor formulate nu sunt justificate, deoarece chiar și în condițiile în care în art.1 alin.3 din O.U.G. nr. 71/2009 s-a prevăzut o actualizare a sumelor cu rata inflației, nu s-a prevăzut o interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, întrucât cele două instituții nu se confundă.

Prin obligarea la plata dobânzii legale aferentă creanței neexecutate nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului.

Dobânda legală, circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii, se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului. Astfel, existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației.

Prin adoptarea Legii nr.230/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016 este evident că s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru reclamanți, întrucât hotărârile irevocabile vor fi puse în executare după mai mulți ani, ceea ce depășește exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art.6 din CEDO și art.1 din Primul Protocol adițional.

Mai mult, se constată că O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, stabilește nivelul dobânzii legale pentru aceste obligații, iar aceste dobânzi, accesorii ale creanțelor reclamanților se cuvin ca daune moratorii, ce au un alt temei decât al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate pretinde solicitând actualizarea creanței la inflație.

Practica judecătorească invocată de pârâtul M. Justiției, precum și decizii anterioare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nu pot fi apreciate ca relevante, atâta timp cât în prezent această instanță prin decizia nr.2/2014 pronunțată într-un recurs în interesul legii a dezlegat problema de drept dedusă judecății.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.2/2014, care este obligatorie pentru instanță în conformitate cu art.517 alin.4 Cod procedură civilă, a statuat că în aplicarea dispozițiilor art.1028 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.1, alin.2 teza I-a și art.1535 alin.1 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și 2 din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificării prin Legea nr.230/2011 cu modificările și completările ulterioare.

Sub ansamblul celor evocate, instanța a admis excepția prescripției extinctive invocată de către pârâții M. Justiției și C. de A. G. și, în consecință, a respins cererea privind plata dobânzii legale pentru perioada 17.03.2011 – 29.08.2011, întrucât dreptul la acțiunea este prescris. A admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamantă a daunelor interese moratorii, respectiv a dobânzii legale aferentă sumelor datorate în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 567/17.03.2011 pronunțată de T. G. în dosarul nr._/121/2010, începând cu data de 29.08.2011 și până la data plății efective.

Intimata-reclamantă D. M. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal pârâtul M. Justiției, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Susține apelantul că O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. 3 că: „Sumele prevăzute la alin. 1 plătite în temeiul prezentei ordonanțe se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..”

Arată apelantul că, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.

În ceea ce privește aplicabilitatea noului Cod civil, problema dobânzii compensatorii s-ar pune doar de la . (octombrie 2011).

Susține apelantul că, potrivit art. 1489 alin. 1 din noul Cod civil: „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege”.

De asemenea, la art. 1535 se prevede că:

„(1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit".

Potrivit art. 1088 din Codul civil „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.

Precizează apelantul că aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.

Apelantul solicită să constate că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale, nu se impune „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată )”, astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din data de 10.03.2010.

Pe de altă parte, arată apelantul, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată”.

Susține apelantul că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială (astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii....”. per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.

În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin O.U.G. nr. 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:

- în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.”

Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.

Arată apelantul că prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională. Așa fiind solicită instanței să înlăture ca fiind neîntemeiată argumentația precum că „executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanta prin actele normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească”.

Solicită a se constata că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de bună voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a se evita echilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.

Solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

În cauză s-au formulat întâmpinări de către intimata D. M. M. arătând că cererea de plată a dobânzilor pe cale separată nu este interzisă de vreo dispoziție legală .Cu privire la termenul de prescripție se arată că acesta este de 3 ani ce a fost întrerupt prin recunoașterea creanței și asumarea obligației de plată.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, C. constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit Legii nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 79/2009, s-a instituit o procedură specială de executare a sumelor menționate în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (ipoteză aplicabilă intimatelor persoane fizice din cauză), conform căreia, plata acestor sume se va face în cinci tranșe, după cum urmează: în anul 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.

Această procedură specială de executare a fost contestată la CEDO, instanța europeană statuând, prin hotărârea pronunțată în Cauza D. ș.a. contra României, că cererile formulate sunt neîntemeiate, întrucât eșalonarea plăților de către Guvernul României, în calitatea sa de debitor, realizată printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.

C. reține, sub un prim aspect că legea aplicabilă în speță este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.

Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art. 1535 din noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”

Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanta are titluri executorii, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin O.U.G. nr. 71/2009 și Legea nr. 230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantei, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.

Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că, în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.

În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care face referire apelantul, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și exigibile. Creanțele reclamantei constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.

În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.

Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.

În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

De asemenea, C. reamintește că, prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată în procedura recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii, având ca obiect drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009.

Prin urmare, raportat la situația de fapt reținută și actele normative aplicabile speței, C. constată că apelul formulat de pârâtul M. Justiției este nefondat, iar în baza art.480 alin.1 NCPC va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1298/10 decembrie 2014 pronunțată de T. B., în contradictoriu cu reclamanta D. M. M. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C. de A. G., cu sediul în G., ., camera P12, județul G. și pârâții C. DE A. G., cu sediul în G., ., județul G. și T. G., cu sediul în Mun. G., ., județul G..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2015.

Președinte, Judecător,

E. S. V.-I. S.

Grefier,

C. C.

Red. ES

Tehnored. DV

6 ex./22.04.2015

d.f._ - T. B.

j.f. G. S.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

← Acţiune în constatare. Hotărâre din 07-12-2015, Curtea de...		Acţiune în constatare. Decizia nr. 526/2015. Curtea de Apel... →

Despăgubire. Decizia nr. 539/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 539/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI