Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1062/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1062/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 2856/105/2014
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1062
Ședința publică din data de 23 iunie 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 2354/22 octombrie 2014 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamantele C. M., domiciliată în Focșani, ., ., ., și S. L., domiciliată în Focșani, .. 4, ., ., jud. V. și pârâtul T. V., cu sediul în Focșani, ., jud. V..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, C. a amânat pronunțarea pentru data de 23 iunie 2015, iar după deliberare a decis următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, conform dispozițiilor art. 395 din noul Cod de procedură civilă, asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 03.04.2014 sub număr de dosar_, reclamantele C. M. și S. L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. G. și T. V., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de Ia data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor si deciziilor pronunțate în favoarea reclamantelor.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt în posesia următoarelor titluri executorii, respectiv:
- decizia civilă nr. 434/10.06.2008 pronunțată de T. V. în dosarul nr._, prin care debitorii T. V., C. de A. G. și M. Justiției au fost obligați la plata sporului de stres de 50%, irevocabilă prin nerecurare;
- sentința civila nr. 451/17.06.2008 pronunțată de T. V. în dosarul nr._ prin care debitorii T. V., C. de A. G. și M. Justiției au fost obligați la plata sumei de 1.700 lei despăgubiri, conform Ordinului Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 și Hotărârii nr.15/2006 a CNCD, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat;
- sentința civilă nr. 118/7.02.2008 pronunțată de T. V. în dosarul nr._, prin care debitorii T. V., C. de A. G. si M. Justiției au fost obligați să acorde creșterea salarială reprezentând indexările acordate prin O.G. nr. 10, nr. 16 și nr. 27 din data de 31.01.2007 și prin Legea nr. 232/6.07.2007, cât și o indemnizație corespunzătoare coeficientului de multiplicare din anexa A la O.U.G. nr. 26/2006 pentru funcțiile corespunzătoare de prim procuror și procurori de execuție în cadrul DIICOT, prevăzute la pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute de reclamante, sentință modificată în parte prin decizia civilă nr. 1188/28.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ de C. de A. G., în sensul că debitorii T. V., C. de A. G. și M. Justiției au fost obligați la plata sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația bruta lunara începând cu 29.10.2004 la zi și în continuare, până la modificarea cadrului legal, proporțional cu perioada efectiv lucrată.
Reclamantele au învederat că, deși sunt în posesia unor titluri executorii încă din anul 2008, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să le achite în întregime sumele datorate.
S-a precizat că prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atât timp cât obligația legală subzistă.
Reclamantele au mai arătat că potrivit hotărârilor judecătorești menționate, pârâții au fost obligați să plătească drepturile salariale menționate anterior, însă doar o parte din aceste drepturi au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile O.U.G. nr. 75/2008 și ale O.U.G. nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.
S-a învederat că prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.
Au susținut reclamantele că imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul de proprietate, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunța, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele Ș. contra României, S. contra României).
Reclamantele au apreciat că fiind vorba de o obligație de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere, a obligației.
In privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite, reclamantele au susținut că în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 1082 din vechiul Cod civil, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin, fără ca, creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Reclamantele au mai susținut că aceste dispoziții au fost preluate în mod asemănător de art. 1535 din Noul Cod Civil: „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită Ia scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, tară a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, au arătat reclamantele, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariate ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea 53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”.
Reclamantele au precizat că dobânzile legale, accesorii ale creanței principale, se cuvin ca daună moratorie, având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței în raport de indicele de inflație.
Reclamantele au solicitat instanței să aibă în vedere ca nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege (O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011).
S-a mai susținut că O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar, întărește această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
În drept, reclamantele au invocat dispozițiile art. 1073 Cod civil, ale art. 1082, art. 1088, art. 1101 Cod civil, ale art. 1535 și ale art. 1536 din noul Cod civil, ale art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01.09.2011 și ale O.G. nr. 13/2001.
Pârâta C. de A. G. a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 205 din noul Cod de procedură civilă, arătând că prin decizia nr. 2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii, a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și ale art. 1088 din vechiul Codul civil, respectiv ale art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza 1 și ale art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru piața eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 si art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare", solicitând instanței să dispună în consecință.
La rândul său, pârâtul T. V. a formulat întâmpinare, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, față de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 coroborate cu considerentele Curții de la Strasbourg exprimate în Hotărârea în cauza D. s.a. a solicitat să dispună în conformitate cu acestea.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâtul T. V. a arătat că nu poate face plați, inclusiv ale titlurilor executorii invocate de către reclamante, decât pe baza bugetarii de către ordonatorul principal de credite - M. Justiției și a dispoziției privind plata, emisă de ordonatorul secundar de credite - C. de Apei G..
Pe fond, pârâtul a arătat ca reclamantele nu au motivat în niciun fel solidaritatea obligației de suportare a dobânzilor legale, astfel ca este in imposibilitate de a se apăra.
S-a mai susținut că executarea titlurilor executorii invocate de către reclamante este subsumata condițiilor și termenelor stabilite prin O.U.G. nr. 71/2009 modificată, aspect sub care a solicitat instanței sa aibă in vedere și Hotărârea CEDO în cauza D. s.a. contra României, referitoare la prorogarea termenului de plata a sumelor stabilite prin titluri executorii in favoarea persoanelor plătite din fonduri bugetare.
Pârâtul M. Justiției a formulat, la rândul său, întâmpinare, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond,să dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, învederând instanței că prin decizia nr. 1/2014, pronunțată în dosarul nr. 20/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Complet RIL, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. 4, art. 2512 și art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, s-a stabilit că prescripțiile
extinctive începute anterior datei de 01.10.2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după data de 01.10.2011.
Pârâtul M. Justiției a solicitat instanței să constate că nu a avut loc întreruperea cursului prescripției, întrucât prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, avându-se în vedere faptul că reclamantele au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese, constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
S-a arătat că în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Pârâtul a invocat și dispozițiile art. 1489 alin. 1 și ale art. 1535 din noul Cod civil, precum și ale O.G. nr. 13/2011, solicitând instanței să observe că reclamantele doresc acordarea dobânzii legale pentru toată perioada de întârziere ori, a susținut pârâtul, în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse Ia scadență, iar în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen.
Pe de altă parte, a apreciat pârâtul, reclamantele aveau posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii în judecată, odată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care însă nu au uzat. Totodată, pârâtul a învederat că potrivit art. 1 alin 3 din O.U.G. nr. 71/2009, sumele datorate se actualizează cu indicele prețurilor de consum la data plății, comunicat de Institutul Național de S..
La data de 01.09.2014 reclamantele au formulat răspuns la întâmpinare, solicitând instanței să aibă în vedere dispozițiile Înaltei Curte de Casație și Justiție date în dosarul nr. 21/2013, prin decizia nr. 2/2014, cât și caracterul obligatoriu al acestei decizii, conferit de dispozițiile art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 22 octombrie 2014, T. Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 2354 prin care a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului Tribunalului V., invocată de această parte, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției.
S-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantelor daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de reclamante prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită prin titlurile executorii reprezentate de decizia civilă nr. 434/10.06.2008 pronunțată de T. V. în dosarul nr.
_, irevocabilă prin nerecurare, sentința civilă nr. 451/17.06.2008 pronunțata de T. V. în dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea recursului, precum și de sentința civilă nr. 118/07.02.2008 pronunțată de T. V., în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 1188/R/28.10.2009 a Curții de A. G., pronunțată în dosarul nr._, de la data emiterii acestor titluri executorii și in continuare pentru viitor, până la achitarea integrala a sumelor datorate reclamantelor cu titlul de despăgubiri salariale.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului V., tribunalul a constatat că, deși această instituție este ordonator terțiar de credite în raport de celelalte pârâte, respectiv M. Justiției și C. de A. G., acest pârât poate gestiona fonduri salariale și are calitate de angajator al reclamantelor, considerente pentru care s-a apreciat ca neîntemeiată excepția invocată de T. V..
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 1/2014 pronunțată în dosarul nr. 20/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție – Complet RIL, dată în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. 4, art. 2512 și 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1.10.2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, respectiv prevederilor legale anterioare intrării în vigoare a noului Cod Civil.
Analizând excepția invocată, tribunalul a stabilit că este neîntemeiată, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora: „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea” și nici cele ale art. 12 din același act normativ, conform cărora „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.
T. a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”.
În prezentul litigiu, a arătat judecătorul fondului, dreptul reclamantelor la acțiune referitor la dreptul principal, respectiv sumele de bani datorate în baza titlurilor executorii menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată) nu s-a stins, plata parțială, eșalonată, efectuată de pârâți de bunăvoie, în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, având efect întreruptiv de prescripție, conform art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, a arătat judecătorul fondului, nu s-a împlinit termenul de prescripție pentru a solicita drepturile accesorii, respectiv dobânda legală aferentă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantele C. M. și S. L. dețin o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâților T. V., C. de A. G. și M. Justiției, stabilită prin cele 3 hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, menționate în petit-ul acțiunii, conform cărora pârâții au fost obligați la plata unor sume de bani către reclamante, cu titlu de drepturi salariale cuvenite și neacordate.
T. a reamintit că prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a prevăzut că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă cuprinsă inițial între anii 2010-2012.
Prin acte normative ulterioare (O.U.G. nr. 45/2010, Legea nr. 230/2011) au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată, s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral, a stabilit prima instanță.
S-a motivat că acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 Cod civil, respectiv art. 1531 din noul Cod civil.
Creanțele recunoscute în favoarea reclamantelor, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediata, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat. Aceasta înseamnă ca plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligație rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen, a constatat tribunalul.
În jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului, a arătat tribunalul, s-a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
Totodată, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 2 din data de 17 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii, promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: „în aplicarea dispozițiilor art. 108 indice 2 și 108 indice 8 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I si
art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 si 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de urgență cu indicele prețurilor de consum legiuitorul a admis indirect, dar neechivoc, că eșalonarea plății produce un prejudiciu (erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit. În cazul în care, prin adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele preturilor de consum nu s-ar mai fi justificat, a apreciat judecătorul fondului.
Au fost înlăturate susținerile pârâtului Ministerului Justiției, în sensul că adoptarea O.U.G. nr. 71/2009 ar constitui un caz fortuit, constatându-se că lipsesc două caracteristici principale ale acestei cauze de exonerare a debitorului, respectiv: „natura imprevizibilă a evenimentului” și „să nu provină de la autor”.
Or, a arătat tribunalul, situația generată de dificultatea punerii în executare a titlurilor executorii nu poate fi apreciată drept imprevizibilă, deoarece acestea s-au constituit în urma unor proceduri judiciare, a căror durată în timp exclude ideea de intempestiv. În plus, măsura suspendării procedurilor de executare a titlurilor executorii nu provine de la un terț cu care debitorul să nu aibă nicio legătură, ci această măsură a fost impusă, unilateral, de stat, în legătură cu creanțe asupra sa sau asupra instituțiilor din sistemul bugetar.
Împotriva sentinței au declarat apel, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011, pârâții C. de A. G. și M. Justiție, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta C. de A. G. a susținut că în cauză, dreptul la acțiune este prescris pentru perioada anterioară datei de 03.04.2011, întrucât dreptul la acțiune privind dobânda legală, care este un drept accesoriu al creanței principale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală, iar dobânzile fiind prestații succesive conform art. 12 din Decretul nr. 167/1958 (aplicabil cauzei conform art. 6 alin. 4 din noul cod civil și art. 201 din Legea nr. 71/2011), dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
În speță, a învederat apelanta, nu a operat o întrerupere a prescripției prin recunoașterea dreptului de către debitor a unor sume parțiale, în baza O.U.G. nr. 71/2009 ori a Legii nr. 230/2011, întrucât prin cele două acte normative nu a operat o recunoaștere a dreptului a cărei acțiune se prescrie, ci s-a instituit o procedură de plată eșalonată, ceea ce nu echivalează cu recunoașterea însăși a dreptului.
S-a apreciat că în mod greșit tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a solicitat admiterea apelului și „modificarea” sentinței, în sensul respingerii acțiunii pentru perioada anterioară datei de 03.04.2011, ca prescrisă.
În drept apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. din noul Cod de procedură civilă.
În ceea ce-l privește pe pârâtul M. Justiției, acesta a solicitat admiterea excepției prescripției integrale a acțiunii, în raport de decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției în recursul în interesul legii.
Totodată, apelantul a învederat că acțiunea a fost introdusă în anul 2014, intimații-reclamanții obținând deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate prin noua acțiune nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.
S-a învederat că O.U.G. nr. 71/_ privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a statuat la art. II alin. 3 că: ”Sumele prevăzute la alin. 1 plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.”.
S-a apreciat, în acest context, că în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Apelantul a susținut că în mod greșit prima instanță a acordat, reclamanților dobânda legală solicitată (dobândă penalizatoare), întrucât în speță, prima instanță trebuia să observe că, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență.
Mai mult, instanța trebuia să rețină că în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, respectiv prin Legea nr. 230/2012.
A precizat apelantul că plata sumelor datorate de M. Justiției, conform titlurilor executorii, s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G. nr. 71/2009, în acest mod adoptându-se H.G. nr. 422/2010, H.G. nr. 257/2012, H.G. nr. 598/2012, H.G. nr. 954/2012, H.G. nr. 1169/2012, H.G. nr. 149/2013, H.G. nr. 355/2013, H.G. nr. 697/2013, H.G. nr. 977/2013, H.G. nr. 248/2014, H.G. nr. 551/2014, H.G. nr. 870/2014.
De asemenea, în decembrie 2014, prin O.U.G 74/2014 a fost plătit procentul de 25% din valoarea titlurilor executorii prevăzut pentru anul 2015.
Apelantul a invocat și decizia CEDO nr._/08/4.09.2012 pronunțată în cauza D. ș. a contra României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 709 din data de 17 octombrie 2012 și a arătat că reclamantele aveau posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii de chemare în judecată, o dată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care nu au uzat.
S-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacată, în sensul respingerii acțiunii.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 478 din noul Cod de procedură civilă, care statuează limitele efectului devolutiv al apelului și având în vedere dispozițiile art. 479
alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă, conform cărora instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, C. apreciază ca fondate apelurile declarate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Cu referire la critica comună formulată de către cei doi apelanți, vizând greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 2.04.2011, C. constată că este întemeiată, raportat la soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ /HP/C.
Astfel, în dosarul menționat, sesizată fiind cu dezlegarea unor chestiuni de drept în legătură cu art. 16 lit. a și b și art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin decizia nr. 7/27.04.2015 că „plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii, sub forma dobânzii penalizatoare”.
Se constată astfel că problema de drept invocată de către apelanți în cale de atac exercitată, a fost dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia menționată, decizie ce estre obligatorie pentru instanțe, conform art. 521 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României Partea I.
Se impune a se preciza că decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 27.04.2015 conformă raționamentul juridic prezentat de către această curte de apel în hotărârile pronunțate în alte litigii, având același obiect, în care s-a arătat că apariția O.U.G. nr. 71/2209 a avut ca efect, conform dispozițiilor expuse menționate în art, 1 alin. 2 din acest act normativ, doar suspendarea legală a oricărei proceduri de executare silită a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, nu și suspendarea legală a drepturilor reclamantelor (intimate în prezenta cauză) de a solicita, pe cale separată, obligarea debitorului la plata daunelor interese moratorii pentru executarea cu întârziere a titlurilor, O.U.G. nr. 71/2009 existând și producându-și efectele și la data la care reclamantele au formulat prezenta acțiune – 02.04.2014 (data comunicării prin fax a acțiunii).
Se impune a se preciza, sub acest aspect, că dreptul de a solicita daune interese pentru plata cu întârziere a obligațiilor consfințite prin titlurile executorii poate fi exercitat pe cale principală, printr-o acțiune în pretenții, așa cum este și cea din prezenta cauză, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv ale art. 1535 din noul Cod civil.
Conform acestor texte de lege, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență, până la momentul plății, în cuantumul cuvenit de părți, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Se constată astfel că nu a existat niciun impediment legal pentru care reclamantele-intimate să formuleze o atare acțiune, în condițiile art. 1082 și ale art. 1088 Cod civil, texte de lege în vigoare la acea dată, încă de la momentul la care creanțele principale erau scadente (10.06.2008, 17.06.2008, 28.10.2009) și anume, conform art. 278 alin. 1 pct. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, data pronunțării sentințelor ce constituie titluri executorii în prezenta cauză.
În acest context, C. constată că în mod greșit judecătorul fondului a stabilit că în cauză, dreptul la acțiune al reclamantele nu este prescris pentru perioada anterioară datei de 02.04.2011, calculată prin aplicarea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acțiunii - 02.04.2014 (fila 6 dosar fond).
În ceea ce privește susținerea apelantului M. Justiției, că dreptul la acțiune al intimatelor-reclamante era integral prescris, C. constată că este nefondată.
C. reamintește că potrivit dispozițiilor art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv conform art. 1535 din noul Cod civil, texte de lege invocate ca temei de drept în acțiunea dedusă judecății, în cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, neplata la scadență oferă creditorului dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul cerut de părți, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără ca acesta să fie nevoit să dovedească existența vreunui prejudiciu.
Raportat la dispozițiile acestor texte de lege, C. constată că raționamentul juridic dezvoltat de către apelant în susținerea acestei critici este invalid, fiind bazat pe o confuzie între noțiunea de „dobândă” și cea de daune moratorii.
Astfel, deși uzual se folosește aceeași expresie de „dobândă”, cele două reprezintă instituții juridice distincte, cu regim juridic distinct.
Daunele moratorii sunt intrinsec legate de instituția răspunderii civile, în timp ce dobânzile sunt fructe civile.
Daunele moratorii reprezintă o evaluare bănească a prejudiciului suferit de creditor, prin neexecutarea culpabilă, de către debitor a obligației de plată și deosebit de important, sunt determinate a posteriori și depind de durata întârzierii, spre deosebire de dobânda propriu-zisă, care nu este plătită cu titlu de reparare a prejudiciului provocat prin neexecutarea obligației, ci este determinată a priori, independent de faptul neexecutării culpabile a obligației.
În acest context, C. constată că în cauză, astfel cum s-a analizat în cadrul criticii comune, dreptul intimatelor-reclamante la obținerea daunelor moratorii este prescris doar pentru perioada anterioară datei de 02.04.2011, calculată prin aplicarea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acțiunii.
Nefondată este și critica formulată în ceea ce privește temeinicia sentinței, C. notând sub acest aspect, cu titlu prealabil, că prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 71/2009 s-a instituit o procedură specială de executare a sumelor menționate în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (ipoteză aplicabilă intimatelor-reclamante din cauză), conform căreia, plata acestor sume se va face în cinci tranșe, după cum urmează: în anul 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
Această procedură specială de executare a fost contestată în fața CEDO, instanța europeană statuând în Cauza D. ș.a. contra României că cererile formulate sunt neîntemeiate, eșalonarea plăților de către Guvernul României, în calitatea sa de debitor, realizată printr-o . acte normative începând cu anul 208, fiind considerată ca rezonabilă, de natură să nu afecteze însăși substanța dreptului.
Ulterior, instanța supremă națională a statuat prin decizia nr. 2 pronunțată la data de 17.02.2014, în procedura recursului în interesul legii, că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din vechiul Cod civil, respectiv a art. 1531 alin. 1 și alin. 2 teza II și a art. 1535 alin. 1 din noul Cod civil, pot fi acordate daune interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului bugetar, în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009.
În acest context, C. constată că nemulțumirile exprimate de către pârâtul M. Justiției prin intermediul căii sale de atac au fost formulate cu ignorarea dispozițiilor deciziei nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, conform prevederilor art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă.
C. notează sub acest aspect, că problema de drept vizând admisibilitatea acțiunii de acordare a daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile O.U.G. nr. 71/2009, întemeiată pe dispozițiile art. 1082 și ale art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv pe art. 1531 și art. 1535 din noul Cod civil a fost dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia precizată, pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia menționată, instanța supremă a statuat că în speță sunt aplicabile regulile răspunderii civile delictuale, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile; că prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul a recunoscut, implicit prin O.U.G. nr. 71/2009, existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și în consecință, a instituit o reparație parțială (damnum emergens); că în acest context, conform principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, se impune acordarea și a daunelor interese moratorii, sub forma dobânzii legale, cu titlu de beneficiu de care creditorul a fost lipsit (lucrum cessans).
C. precizează, sub acest aspect, că, contrar susținerilor apelantului, prin acordarea dobânzii legale nu se poate discuta despre o dublă reparare a prejudiciului, cu consecința unei îmbogățiri fără just temei a intimatelor, întrucât măsura actualizării sumei la momentul plății, corespunzător indicelui de inflație, este justificată de necesitatea mențiunii valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății, dat fiind gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație și este acordată cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
Spre deosebire de aceasta dobânda legală este acordată cu titlu de daune moratorii pentru acordarea beneficiului nerealizat (lucrum cessans) și anume, pentru faptul că din culpa debitorului, care nu a executat obligația de plată la scadență, suma de bani datorată nu a putut fi folosită în perioada de timp cuprinsă între data pronunțării sentinței ce constituie titlu executoriu, conform art. 278 alin. 1 pct. 1 din
vechiul Cod de procedură civilă (act normativ în vigoare la data pronunțării titlurilor executorii analizate în speță) și data efectivă a plății.
Totodată, C. notează că prin adoptarea Legii nr. 230/2011 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, este evident că s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru creditori (reclamante în prezenta cauză), întrucât hotărârile judecătorești irevocabile au fost puse în executare, prin voința debitorului, după mai mult de 4 ani (pentru titlurile executorii din anul 2008), ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul protocol Adițional la CEDO.
În acest context, în raport de dispozițiile imperative statuate de art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, conform cărora dezlegarea dată în procedura recursului în interesul legii a problemelor de drept, este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial al României (în speță, decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial al României Parte I nr. 411 din data de 03.06.2014), C. constată că în mod corect judecătorul fondului a dat eficiență prevederilor textului de lege menționat.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, C. va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, la admiterea apelurilor declarate, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât și pentru perioada anterioară datei de 2.04.2011 și respingerii acțiunii ca prescrisă pentru această perioadă.
Pe cale de consecință, se va admite în parte acțiunea, dispunându-se ca plata daunelor interese moratorii acordate de tribunal să se facă începând cu data de 2.04.2011 (data anterioară cu 3 ani introducerii acțiunii), fiind menținute în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. G., cu sediul în G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 2354/22 octombrie 2014 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamantele C. M., domiciliată în Focșani, ., ., ., și S. L., domiciliată în Focșani, .. 4, ., ., jud. V. și pârâtul T. V., cu sediul în Focșani, ., jud. V..
Schimbă în parte sentința civilă nr. 2354/22 octombrie 2014 pronunțată de T. Prahova, în sensul că admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât, pentru perioada anterioară datei de 2.04.2014 și respinge acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă.
Admite în parte acțiunea și dispune ca pârâții să plătească, în solidar, reclamanților daunele interese moratorii acordate de instanța de fond, începând cu data de 2.04.2014 (data introducerii acțiunii).
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează
de P. grefier
Red. ACB
Tehnored. DV
8 ex./17.07.2015
d.f._ – T. Prahova
j.f. O. C. Ș.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 552/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 840/2015.... → |
|---|
