Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 382/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 382/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 2450/114/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 382
Ședința publică din data de 16 martie 2015
Președinte - V.-A. P.
Judecător - C. - P. B.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamatul S. Învățământului Preuniversitar „ Prof. I. N. „ B., cu sediul în B., ., județul B.,în numele membrilor de sindicat A. G., C. M., D. M., G. M., L. M., P. T., S. C. împotriva sentinței civile nr. 1199/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta Școala G. Maxenu, cu sediul în ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru iar prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin. 2 Cod pr.civilă, apreciază cauza în stare de judecată și, deliberând, a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N." B., în numele membrilor de sindicat A. G., C. M., D. M., G. M., L. M., P. T., S. C. au chemat în judecată pe pârâta Școala G. Maxenu, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată la: - calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, pentru categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte;calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine petenților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr. 1, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești ; plata diferențelor de drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite conform capetelor 1-2 ale cererii de chemare în judecată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și acordarea dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite, pentru aceeași perioadă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, potrivit art. 88 alin. 1 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare: „Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic, personal didactic auxiliar și personal administrativ sau nedidactic ".
Personalul administrativ sau nedidactic din unitatea de învățământ (în speță, membrii de sindicat) este salarizat conform actelor normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice (enumerate în cuprinsul acțiunii și citate articole din cuprinsul lor) acte normative care au fost încălcate de către unitatea de învățământ pârâtă, atunci când s-a stabilit salariul de bază, dar și sporul de vechime în muncă .
A mai arătat reclamantul că din dispozițiile legale menționate, rezultă faptul că salariul de bază stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (la care se face referire în articolul 2 din Hotărârile de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) sunt identice.
Potrivit dispozițiilor legale citate, membrii de sindicat - personal nedidactic - erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile anexei nr. V/2b din O.G. nr. 10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - funcții de execuție pe trepte profesionale.
Deși O.G. nr. 10/2008 a fost abrogată de la 01.01.2010, prin Legea nr. 330/2009, totuși, în raport de dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, dar și de cele ale art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, în anul 2010 personalul nedidactic aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.Cu alte cuvinte, salariul de bază potrivit încadrării, la 1 ianuarie 2010,era cel prevăzut de anexa nr. V/ 2b la O.G. nr. 10/2008.
De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2011. conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, majorare care s-a aplicat tot la salariile de bază prevăzute în anexa nr. V/2 b la O.G. NR. 10/2008.
Totodată, majorările salariale acordate în anul 2012 s-au calculat tot în raport de salariile de bază prevăzute de anexa nr. V/2 b la O.G. nr. 10/2008 ( art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012) situația fiind identică pentru anul 2013 ( art. 1 din OUG nr. 84/2012) dar și pentru 2014 (art. 1 din O.U.G. nr.103/2013).
Din anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008 rezultă, fără putință de tăgadă, că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim) deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei.
De asemenea, pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de la data de 01.01.2012 - când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de lei - salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr. V/2 b) la O.G. nr. 10/2008.
Faptul că salariile de bază ale membrilor de sindicat au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată rezultă și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, dar și din statele de plată a salariilor.
Referitor la sporul de vechime, după indicarea întregii evoluții legislative privind modul de calcul și de acordare a acestui spor, reclamantul a apreciat că, în mod nelegal, pârâta a procedat la calculul acestuia, prin raportare la un salariu de bază stabilit greșit.
Reclamantul a mai învederat că, în teza finală a literei a) a art. 36 alin. (1) din C.C.M.U.N.S.A.I.P., ca și în art. 36 alin. (1) lit. a) din C.C.M.U.N.R.I., se prevede expres că sporul corespunzător vechimii în muncă, calculat conform prevederilor legale, se plătește începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea.
Obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de muncă este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare până la data de 13.05.2011) cele ale art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și în raport de dispozițiile art. 229 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților."
Reclamantul a solicitat să se aibă în vedere și prevederile art. 41 alin. (2) și (5) din Constituția României; legea fundamentală - la art. 41 alin. (5) - garantează nu numai dreptul la negocieri colective, ci și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, iar art. 41 alin. (2) din Constituție, consacră dreptul tuturor salariaților la măsuri de protecție socială (ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională etc).
În sensul obligativității clauzelor contractelor colective de muncă este și practica instanțelor de judecată.
Mai mult, conform Codului muncii, art. 160, „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri". De asemenea, art. 162 alin. 3 din Codul muncii prevede că „Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
A precizat reclamantul că, așa cum reiese și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, cât și din statele de plată, nici sporul de vechime nu a fost corect calculat. Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul de bază stabilit greșit.
Mai mult, din statele de plată a salariilor, rezultă fără putință de tăgadă că nu există nicio diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă si cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime, acestea fiind identice.
În ceea ce privește dobânda legală, reclamantul a apreciat că și în privința daunelor - interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil.
Reclamantul a solicitat să se aibă în vedere și faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație, concomitent cu acordarea dobânzii legale, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de unitatea de învățământ pârâtă, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plătii efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1199/25.11.2014, Tribunalul B. a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice în ce privește anul 2010, a prevăzut în art.5 alin.1 că, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brută avută la această dată, iar în art.3 lit.c a menționat că sistemul de salarizare reglementat prin lege are la bază, între altele, luarea în considerare a sporurilor, adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite până la data de intrării în vigoare a legii, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități.
Ulterior, la data de 30.01.2010, a intrat în vigoare OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în care, la art.5 alin.6, s-a stabilit expres că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009.
Se observă astfel, că petenții au beneficiat pentru anul 2010 și ulterior, de reîncadrarea efectuată corespunzător Legii nr.330/2009 și OUG nr.1/2010, decizii ce nu au fost contestate, sub aspectul nivelului salariului de bază.
Ulterior, Legea nr.330/2009 a fost abrogată prin Legea cadru nr.284/2010.
Conform art.7 din Legea nr.284/2010, aplicarea legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, iar valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Ca urmare, deși Legea-cadru nr.284/2010 a intrat în vigoare la 01.01.2011, nu s-a aplicat în privința stabilirii salarizării( coeficienți de ierarhizare, valoare de referință, sporuri etc.)
Pentru anul 2011, Legea nr.285/2010 a fost aceea care a stabilit salarizarea personalului bugetar, ca lege tranzitorie.
Astfel, potrivit art.1 din Legea nr.285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011:
„(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare.
Art.16 din aceeași lege a prevăzut expres că „majorarea totală a salariului brut, soldei brute lunare/salariului lunar brut, a indemnizației lunare brute nu poate fi mai mare de 15% față de nivelul acordat personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Art. 4 – „(1) Valoarea de referință este de 600 lei.
(2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.
(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.”
Din aceste dispoziții legale rezultă că, începând cu anul 2011 cuantumul brut al drepturilor salariale s-a stabilit în raport de funcția și de vechimea în muncă dobândită, în condițiile legii, până la data de 31 decembrie 2010.
Ulterior, prin Legea nr.283/2011,ce a modificat OUG nr.80/2010, s-a prevăzut:
„Art. 1 - (1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În anul 2012, reglementarea salariilor de bază, a sporurilor personalului plătit din fonduri publice a fost aceea prevăzută de OUG nr.19/2012, în anul 2013 de OUG nr.84/2012 ( art.1: „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012”) iar în 2014 de OUG nr.103/2013.
Potrivit art.1 din OUG nr.103/2013:
„(1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
(2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
Față de actele normative menționate, care fac trimiteri la textele legale la nivelul inițial al salariului din luna octombrie 2010, cu majorarea de 15%, respectiv la vechimea avută la 31 decembrie 2010 și de menținere a acestui nivel, conform art.16 din Legea nr.285/2010 și art.II, art.1 alin.2 din OUG nr.80/2010 modificată prin Legea nr.283/2011, tribunalul a constatat din înscrisurile înaintate de pârâtă că drepturile salariale au fost stabilite legal, cu respectarea dispozițiilor art.2 din HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013 și HG nr.871/2013 care prevăd că „ pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”.
În concret, din statele de plată, din perioada 2012-2014, tribunalul a constatat că nivelul salariului de bază realizat de petenți este peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară prevăzut succesiv prin HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013, respectiv HG nr.871/2013.
În acest context, invocarea în prezent a nelegalității încadrării petenților, personal nedidactic înscris în anexa nr.V/2b din OG nr.10/2008, prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe țară stabilit prin hotărâri de guvern pentru anul 2012-2014, apare ca nefundamentată, întrucât, pe de o parte, grilele de salarizare au fost stabilite de executiv în considerentele salariului din anul 2009, norme în baza cărora s-a stabilit, în mod expres, modalitatea de calcul și asupra cărora instanța nu se poate pronunța retroactiv cu privire la nelegalitatea acestora, iar pe de altă parte, deciziile emise de unitatea școlară la acel moment nu au fost contestate pe acest aspect, conform art.30 din Legea 284/2010 și art. 7 din Legea 285/2010.
Astfel, intervenția instanței în reconsiderarea grilei de salarizare stabilite de puterea executivă pentru personalul nedidactic, ar echivala practic cu o modificare de către puterea judecătorească a normelor stabilite de executiv, deși asupra unei eventuale nelegalități a acesteia se putea pronunța doar autoritatea de jurisdicție constituțională.
În acest context, reținând netemeinicia primului capăt de cerere, tribunalul a constatat că și al doilea capăt este nefondat, atâta timp cât sporul de vechime a fost calculat legal de către unitatea școlară, raportându-se la nivelul salariului de bază stabilit de legiuitor pentru categoria de personal nedidactic.
În concret, în privința salarizării personalului bugetar, art.13 alin.3 din Legea nr.330/2009, a reglementat faptul că, în cadrul fiecărui grad sau al fiecărei trepte profesionale, diferențierea salariilor de bază se face pe un număr de 5 gradații, corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime în muncă, prevăzute la art.16 ( de la 3 la 5 ani, de la 5 la 10 ani, de la 10 la 15 ani, de la 15 la 20 de ani și peste 20 de ani).
Acest spor de vechime a fost inclus, conform art.5 din OUG nr.1/2010, în salariile de bază, în cuantumul avut în luna decembrie 2009.
De asemenea, s-a prevăzut expres în alin.3 al art.5 din Ordonanță, că „în situația în care în cursul anului personalul de conducere și execuție îndeplinește condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime, se acordă tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009”.
Invocarea de către reclamant a obligativității prevederilor CCM, nu își găsește corespondent, întrucât atât la nivelul sectorului de activitate învățământ preuniversitar, cât și la nivel de ramură învățământ, s-au prevăzut tranșele de vechime și sporul aferent pe care unitatea școlară l-a respectat pentru fiecare dintre petenți, situație de fapt necontestată nici prin cererea introductivă și justificată de statele de plată atașate la dosar.
Apărarea în sensul că nu există nicio diferență între personalul nedidactic care beneficiază de vechime, de cel care nu are acest spor, nu este relevantă, atâta timp cât încadrările acestora sunt diferite, fiind emise prin raportarea la norme legislative diferite, fiind respectate de către pârâtă dispozițiile înscrise în acest sens în art. 2 din Legea nr.285/2010, art.2 din OUG 84/2012 și art. 5 din OUG 103/2013.
Astfel, tribunalul a avut în vedere că vechimea în funcție, ca noțiune prin ea însăși, nu generează o diferență de tratament, întrucât nu există situații analoage cu alți colegi salarizați în baza altor legi anterioare și a căror vechime este mai mare.
Mai mult, nu se poate pune în discuție vreo diferențiere a petenților, atâta timp cât eventuale diferențe de încadrare revin din situații juridice și reglementări legale diferite și nu s-au produs dovezi concrete față de care să poată fi efectuate o analiză, astfel încât principiul egalității de tratament nu subzistă în speță, în condițiile în care se invocă, în abstract, o situație juridică diferită.
Concluzionând pe evoluția acestor acte normative, raportat la solicitările reclamantului, tribunalul a constatat că acesta, în esență, contestă măsurile legislative prin efectele concrete ale salarizării de care beneficiază petenții.
Sub acest aspect, relevante sunt considerentele deciziei nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că doar Parlamentul și Guvernul, prin derogare legislativă au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătoreștii fiind acela de a realiza justiția, adică de a soluționa aplicând legea litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective.
În acest context, s-a apreciat că solicitările reclamantului în sensul înlăturării unor eventuale discriminări prin eludarea unor acte normative sau înlocuirea acestora este nejustificată și excede puterii judecătorești, echivalând cu crearea de norme care sunt atributul puterii legislative.
Față de cel de-al treilea capăt de cerere, prin care reclamantul a solicitat plata dobânzii legale, tribunalul a constatat că acesta, fiind subsecvent primelor două, care au fost respinse ca nefondate, urmează soarta principalului, în sensul respingerii și acestuia ca neîntemeiat.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, susținând, în esență, că este nelegală întrucât la momentul aplicării dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și ale OUG nr. 1/2010, nivelul salariului minim pe economie stabilit prin hotărâre de guvern era de 600 lei, în timp ce salariul de care beneficiau petenții, potrivit Anexei nr. V/2b din OG nr. 10/2008, era peste acest nivel. În consecință, deciziile de reîncadrare emise de intimată la data de 01.01.2010 nu se impunea a fi contestate sub acest aspect.
Dispozițiile art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 se referă la încadrarea și salarizarea personalului didactic din învățământ, în prezenta speță fiind vorba de personal nedidactic.
A mai susținut apelantul că instanța de judecată face o confuzie între noțiunile de salariul de bază potrivit încadrării și salariul de bază brut. Folosind sintagma salariul de bază privit ca un tot unitar, instanța se referă, probabil, la salariul de bază brut. Cele două noțiuni - salariul de bază potrivit încadrării și salariul de bază brut - nu sunt identice.
Salariul de bază, potrivit încadrării (salariul de încadrare) reprezintă o valoare de referință, care constituie bază de calcul pentru celelalte componente ale salariului (sporuri, indemnizații etc). In cazul de față, salariul de încadrare reprezintă bază de calcul pentru sporul de vechime în muncă. Așadar, salariul de bază, potrivit încadrării, nu se confundă cu salariul de bază brut.
Potrivit hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, adoptate în perioada 2010-2014, pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. In sistemul bugetar, noțiunea de salariului de bază potrivit încadrării este aceeași cu noțiunea de salariu de încadrare.
Această interpretare decurge chiar din modul de redactare al hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
A concluzionat apelantul că, raportat la actele normative privind nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, nivelul salariului de încadrare al petenților, așa cum acesta este evidențiat în adeverința emisă de unitatea angajatoare, nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. In speță, nivelul salariului de încadrare al petenților este inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Prin urmare, nu salariul de bază, privit ca un tot unitar, este cel ce trebuie să respecte minimul garantat în plată prin actele normative, așa cum, în mod greșit, a reținut prima instanță, ci salariul de bază, potrivit încadrării, asimilat salariului de încadrare - bază de calcul pentru obținerea salariului de bază „privit ca un tot unitar" (salariul brut).
Cu privire la sporul de vechime, apelantul a arătat că este evident că, în măsura în care salariul de încadrare, care reprezintă bază de calcul, a fost stabilit în mod eronat, urmează ca și acesta să fie calculat și plătit ca procent dintr-un salariu de încadrare situat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioadele de referință indicate.
In legătură cu calculul și plata sporului de vechime, nu lipsit de relevanță este și faptul că, din adeverința de salarizare, rezultă că nu există nicio diferență între salariații aflați în aceeași funcție, dar situați pe tranșe diferite de vechime în muncă.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Obiectul litigiului dedus judecății constă în obligarea angajatorului de a calcula și plăti petenților – membrii de sindicat ai reclamantului, începând cu data de 1.01.2012, salariul în raport de salariul de bază minim brut pe țară, garantat în plată, ce este reglementat prin acte normative, în fiecare an.
Sub un prim aspect, se impune a se preciza că în materia salarizării petenților, începând cu anul 2010, își găsesc aplicabilitatea dispozițiile Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice – nr. 330/2009.
Salariile petenților, calculate la acel moment potrivit Anexei nr.V/2b din O.G. nr. 10/2008, au fost menținute potrivit art. 30 alin.5 din Legea nr. 330/2009 și art. 4 din O.U.G. nr. 1/2010, ce prevedeau că personalul aflat în funcție își păstrează salariul avut la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal.
Într-adevăr, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin dispozițiile Legii nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, numai că, potrivit art.7 din menționata lege, aplicarea prevederilor sale se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
Curtea reamintește că din anul 2010 și până în prezent, salariile petenților sunt calculate la nivelul drepturilor avute la data de 31.12.2010, întrucât, prin acte normative succesive – Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013 – în fiecare an s-a prorogat aplicarea Legii nr.284/2010, fiind menținută în plată indemnizația ce li se cuvenea la nivelul anului 2010.
Este adevărat că potrivit hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, adoptate în perioada 2010 – 2014, pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dar având în vedere tocmai principiile și argumentele de interpretare, cât și normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr.24/2000, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în speță.
Astfel, pe de o parte, prin hotărâri ale guvernului se stabilesc anumite plafoane ale salariului de bază minim brut pe țară și se precizează că nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, iar pe de altă parte, prin legi și ordonanțe ale guvernului se stabilește o modalitate specială de calcul a salariilor bugetarilor, care poate fi, la un moment dat, în contradicție cu mențiunea referitoare la plafonul minim stabilit al salariului de bază minim brut pe țară.
Reglementarea principiului ierarhiei actelor normative se face chiar prin articolul 4 alin.3 din Legea nr.24/2000, care prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Ierarhia actelor normative se stabilește în funcție de importanța relațiilor sociale reglementate (conținutul normativ) și în funcție de locul autorității emitente în rândul autorităților publice și determină forța juridică a acestora.
Principiul de drept este că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele și potrivit normelor care le guvernează de nivel superior.
Astfel, art.1 alin.5 din Constituție statuează că ,,În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Acest text reprezintă consacrarea constituțională a ierarhiei actelor normative, corelativ cu instituirea obligației esențiale pentru funcționarea statului, de respectare a acestei supremații – ierarhii a actelor normative.
Referitor la forța juridică a actului normativ prin care se realizează evenimente legislative – modificare, abrogare, etc.- art.58 alin.3 din Legea nr.24/2000, prevede că acestea pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică ,iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente.
Ca atare, în doctrina și practica judiciară s-a stabilit că evenimentul legislativ poate fi dispus cu respectarea următoarelor condiții: actul normativ prin care intervine evenimentul legislativ să fie de același nivel sau de nivel superior celui asupra căruia se intervine ; actul normativ prin care intervine evenimentul legislativ să fie ulterior actului asupra căruia se intervine; actul normativ asupra căruia se intervine să fie în vigoare sau în mod excepțional, fiind un act de importanță și complexitate deosebită, poate să nu fie în vigoare, dar să fie publicat în Monitorul Oficial, urmând a intra în vigoare la o anumită dată ulterioară.
Concluzionând, Curtea, ia act că actele normative date în executarea actelor normative primare (legi, ordonanțe de guvern) trebuie să respecte competența constituțională și legală a organului emitent și actele normative cu forță juridică superioară.
De asemenea, hotărârile de guvern, conform art. 108 alin.(2) din Constituția României, ,,se emit pentru organizarea executării legilor”.
Este consacrat astfel regimul constituțional al hotărârilor guvernului, potrivit căruia hotărârile trebuie să se întemeieze pe lege sau pe un act normativ cu forța juridică a legii.
Dispozițiile constituționale sunt dezvoltate în cuprinsul Legii nr.24/2000, precum și, subsecvent, în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.
Curtea, constată că hotărârile de guvern sunt acte de reglementare secundară (secundum legem) ce se emit pentru organizarea executării legilor, motiv pentru care într-o lege sau ordonanță trebuie să fie precizat temeiul emiterii acestora. Ele nu pot cuprinde reglementări primare ale relațiilor sociale și nu pot fi emise în lipsa unui temei existent într-un act juridic de natură primară.
Ca atare, având de interpretat legea aplicabilă speței de față, Curtea apreciază că, în mod corect, tribunalul a dat prevalență dispozițiilor din legile și ordonanțele care au stabilit menținerea în anii 2011, 2012, 2013 și 2014 a unui anumit cuantum salarial avut în anul 2010, față de dispozițiile cuprinse în hotărârile de guvern anterior menționate, ce stabilesc un plafon minim garantat.
În acest context apare ca fiind nerelevantă analiza istorico-teleologică, logică și sistematică a textului normativ din hotărârile de guvern, respectiv a celor două articole distincte, care instituiau un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivel național și o regulă specială pentru personalul din sectorul bugetar și anume interdicția de a se stabili un nivel al salariului de bază potrivit încadrării, inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Pe cale de consecință, nici criticile referitoare la recalcularea sporului de vechime, ca procent dintr-un salariu de încadrare situat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioadele de referință indicate, nu sunt fondate.
În legătură cu calculul și plata sporului de vechime, apelantul a susținut că nu există nicio diferență între salariații aflați în aceeași funcție, dar situați pe tranșe diferite de vechime în muncă.
Sub acest aspect, se impune a se preciza că atât art. 31 din Legea nr. 330/2009 (ale cărei dispoziții, chiar abrogate, își produc efectele și în prezent prin menținerea, an de an, a salariului aflat în plată)cât și art. 2 din Legea nr. 285/2010 prevăd că pentru personalul nou- încadrat în funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția /autoritatea publică în care acesta este încadrat.
Pe de altă parte, la Secțiunea 3 din Legea nr. 284/2010 se stipulează, în mod expres, că sporurile pentru condiții de muncă prevăzute de menționata lege se acordă și personalului nou încadrat și personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condițiile legii și care și-au reluat activitatea, numai în măsura în care acesta își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă cu ale personalului care beneficiază de aceste sporuri din instituția/autoritatea publică respectivă, într-un cuantum egal cu cel stabilit pentru funcții similare în plată.
Or, în cauza pendinte judecății nu s-a făcut dovada existenței unei situații de fapt care să fie contrară dispozițiilor legale menționate și nici a unei situații discriminatorii sub acest aspect.
În considerarea argumentelor expuse, constatând legalitatea și temeinicia sentinței, Curtea, în temeiul art. 480 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamatul S. Învățământului Preuniversitar „ Prof. I. N. „ B., cu sediul în B., ., județul B.,în numele membrilor de sindicat A. G., C. M., D. M., G. M., L. M., P. T., S. C. împotriva sentinței civile nr. 1199/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta Școala G. Maxenu, cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 16 martie 2015.
Președinte, Judecător,
V.- A. P. C.- P. B.
Grefier,
M. F.
Red.CPB
Tehnored.MF
4ex./23.03.2015
d.f._ Tribunalul Buzau
j.f. G. S.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 819/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
