Obligaţie de a face. Decizia nr. 491/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 491/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 2278/114/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 491
Ședința publică din data de 1 aprilie 2015
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR „PROFESOR I. N.” B., în numele membrilor de sindicat S. M., S. VICTORIȚA, P. E., A. V., V. M., P. L. și R. N., cu sediul în B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 1296/10 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 1 B., cu sediul B., .. 9, județul B..
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 29 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul-reclamant S. Învățământului Preuniversitar „Profesor I. N.” B., în numele membrilor de sindicat S. M., S. Victorița, P. E., A. V., V. M., P. L. și R. N. și intimata-pârâtă Grădinița cu P. Prelungit nr. 1 B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul se află la primul termen de judecată, este motivat, a fost declarat în termenul legal procedural și că apelantul-reclamant S. Învățământului Preuniversitar „Profesor I. N.” B., în numele membrilor de sindicat S. M., S. Victorița, P. E., A. V., V. M., P. L. și R. N. a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de apel (fila 9 dosar).
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că apelantul-reclamant S. Învățământului Preuniversitar „Profesor I. N.” B., în numele membrilor de sindicat S. M., S. Victorița, P. E., A. V., V. M., P. L. și R. N. a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de apel (fila 9 dosar), dând eficiență normelor imperative reglementate de dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, act normativ incident speței în raport de data inițierii litigiului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Deliberând, conform art.395 din noul Cod de procedură civilă, asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub număr de dosar_, reclamantul S. învățământului Preuniversitar „Prof. I. N." B., în numele membrilor de sindicat S. M., S. VICTORIȚA, P. E., A. V., V. M., P. L., R. N. a chemat-o în judecată pe pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR.1 B., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată aceasta la:
1) calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, pentru categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte;
2) calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr. 1, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte;
3) plata diferențelor de drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite conform capetelor 1-2 ale cererii de chemare în judecată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite, pentru aceeași perioadă.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că personalul administrativ sau nedidactic din unitatea de învățământ este salarizat conform actelor normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, acte normative care au fost încălcate de către unitatea de învățământ pârâtă, atunci când s-a stabilit salariul de bază și sporul de vechime în muncă.
În ceea ce privește salariul de bază potrivit încadrării, art. 1 din H.G. nr. 1225/2011, au arătat reclamanții, prevede că: „începând cu data de 01.01.2012 salariului de bază minim brut garantat pe țară sestabilește la 700 lei, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012”, iar art. 2 din aceeași hotărâre statuează că: „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”.
Conform art. 1 din H.G. nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată:
„(1) Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pe țară se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie lună în anul 2013…
(2) începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună
Hotărârea nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevede că:
„Art. 1. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră.
(2) începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună mul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Art. 2. - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, văzut la art. 7.”
Reclamanții au învederat că potrivit dispozițiile legale în domeniu erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile anexei nr. V/2b din O.G. nr. 10/2008.
Deși O.G. nr. 10/2008 a fost abrogată la data de 01.01.2010, prin Legea nr. 330/2009, totuși, în raport de dispozițiile art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, dar și de cele ale art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, în anul 2010 personalul nedidactic aflat în funcție la decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2010.
Ca arate, au arătat reclamanții, salariul de bază potrivit încadrării, la data de 1 ianuarie 2010, era cel prevăzut de anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008.
Începând cu 1 ianuarie 2011, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 2010, cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%, majorare care s-a aplicat tot la salariile de bază prevăzute în anexa nr. V/2 b la O.G. 10/2008.
Majorările salariale acordate în anul 2012, au învederat reclamanții, s-au calculat în raport de salariile de bază prevăzute de anexa nr. V/2 b la O.G. 10/2008 (art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012), situația fiind identică pentru anii următori.
Din anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008 rezultă că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II și muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care era la data de 01.01.2011, de 670 lei.
De asemenea, pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de la data de 11.2012 - când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de lei - salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr. V/2 b la O.G. nr. 10/2008.
Faptul că salariile de bază le-au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară rezultă, au susținut reclamanții, și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, dar și din statele de plată a salariilor.
Referitor la sporul de vechime, reclamanții au arătat că a fost calculat, până la data de 01.01.2010, conform art. 7 alin. 1 din H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamanții au prezentat o situație a actelor normative incidente în domeniu, intervenite ulterior datei de 01.01.2010, susținând că potrivit adeverinței eliberată de pârâtă și statelor de plată, sporul de vechime nu a fost corect calculat.
Astfel, au arătat reclamanții, chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor a fost aplicat la un salariul bază calculat greșit, așa cum s-a învederat în primul capăt de cerere.
Totodată, din statele de plată a salariilor rezultă fără putință tăgadă că nu există nicio diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime, acestea fiind identice, au susținut reclamanți.
În ceea ce privește dobânda legală, reclamanții au arătat că potrivit art. 166 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia pot determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Reclamanții au invocat și dispozițiile art. 1088 din Codul civil, conform cărora: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca, creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceleași dispoziții, au precizat reclamanții, sunt statuate și de art. 1530, art. 1531 și art. 1535 din noul Cod de procedură civilă, respectiv de art. 2 din O.G. nr. 13/2011.
Conform acestor prevederi legale, au arătat reclamanții, daunele - interese constau în dobândă, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, întrucât obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă.
În sprijinul capătului de cerere privind obligarea unității de învățământ pârâte la plata dobânzii legale, reclamanții au invocat și Decizia nr. 2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 17 februarie 2014, în procedura recursului în interesul legii.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 148 și următoarele, ale art. 194 Cod procedură civilă, ale art. 40 alin. 2 lit. c, ale art. 162 alin. 3, ale art. 171, ale art. 229 alin. 4 și ale art. 268 1 lit. c din Codul Muncii, ale art. 28 și ale art. 208-211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 1193/24.11.2010, ale H.G. nr. 1225/2011, ale H.G. nr. 23/22.01.2013, ale H.G. nr. 871/14.11.2013, ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar înregistrat sub nr. 5/02.1 1.2012, ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Învățământ înregistrat sub nr. 596/12.11.2007, ale art. 11 și ale art. 30 din Legea nr. 130/1996, republicată, ale art. 41 alin. 2 și 5 Constituția României, pe dispozițiile H.G. nr. 281/1993, ale Legii-cadru nr. 330/2009, ale O.U.G. nr. 1/2010, ale Legii-cadru nr. 284/2010, ale Legii nr. 285/2010, ale O.U.G. nr. 19/2012, nr. 84/2012 și nr. 103/2013.
Pârâta Grădinița cu program prelungit nr. 1 B. nu a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 205 din noul Cod de procedură civilă, însă a depus la dosar, prin registratura instanței, state de plată aferente intervalului 2011 – 2014.
La data de 10 decembrie 2014, Tribunalul B. a pronunțat sentința civilă nr. 1296, prin care a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ceea ce privește primul capăt de cerere, tribunalul a reținut că s-a solicitat majorarea salariului de bază pentru petenți - personal nedidactic, apreciindu-se că acesta, la data de 01.01.2010, era cel prevăzut de anexa V/2b din O.G. nr. 10/2008, fiind stabilit pentru personalul nedidactic între limite minime de 641 lei și limita maxima de 675 lei, sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată care era de 670 lei la nivelul anului 2011, sau de 700 lei pentru anul 2012.
Față de solicitările formulate și normele legislative în vigoare, instanța a arătat că prin Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, în art. 5 alin. 1, s-a precizat de legiuitor că începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își păstrează salariul, solda sau după caz indemnizația lunară de încadrare brută avută la această dată, iar în art. 3 lit. c din aceeași lege s-a menționat că sistemul de salarizare reglementat prin lege are la bază, între altele, luarea în considerare a sporurilor, adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite până la data de intrării în vigoare a legii, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități.
Ulterior, a arătat judecătorul fondului, la data de 30.01.2010 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, prin care la art.5 alin.6 s-a prevăzut expres că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009.
Tribunalul a constatat, în acest context, că petenții au beneficiat pentru anul 2010 și ulterior, de reîncadrarea efectuată corespunzător Legii nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010, deciziile emise în acest sens nefiind contestate, sub aspectul nivelului salariului de bază.
Ulterior, Legea nr.330/2009 a fost abrogată prin Legea cadru nr. 284/2010.
Conform art. 7 din Legea nr. 284/2010 s-a prevăzut că aplicarea legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, iar valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Ca urmare, a arătat tribunalul, deși Legea-cadru nr.284/2010 a intrat în vigoare la 01.01.2011, nu s-a aplicat în privința stabilirii salarizării (coeficienți de ierarhizare, valoare de referință, sporuri etc.), pentru anul 2011 Legea nr. 285/2010 fiind cea care a stabilit salarizarea personalului bugetar, ca lege tranzitorie.
Astfel, potrivit art.1 din Legea nr.285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011:
„(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. 1 și 2 se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare.
Art.16 din aceeași lege a prevăzut expres că „majorarea totală a salariului brut, soldei brute lunare/salariului lunar brut, a indemnizației lunare brute nu poate fi mai mare de 15% față de nivelul acordat personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Art. 4 – „(1) Valoarea de referință este de 600 lei.
(2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.
(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.”
Tribunalul a constatat că din aceste dispoziții legale rezultă că începând cu anul 2011, cuantumul brut al drepturilor salariale s-a stabilit în raport de funcția și de vechimea în muncă dobândită, în condițiile legii, până la data de 31 decembrie 2010.
În anul 2012, reglementarea salariilor de bază, a sporurilor personalului plătit din fonduri publice a fost aceea prevăzută de O.U.G. nr.19/2012, în anul 2013 de O.U.G. nr. 84/2012 ( art.1: „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012”), iar în 2014 de O.U.G. nr.103/2013.
Față de aceste acte normative care fac trimiteri la textele legale, la nivelul inițial al salariului din luna octombrie 2010, cu majorarea de 15%, respectiv la vechimea avută la 31 decembrie 2010 și de menținere a acestui nivel, conform art.16 din Legea nr. 285/2010 și art. II, art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2010 modificată prin Legea nr. 283/2011, instanța a constatat, verificând înscrisurile înaintate de pârâtă, că drepturile salariale au fost stabilite legal, cu respectarea dispozițiilor art.2 din H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 și H.G. nr. 871/2013 care prevăd că „pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”
Astfel, în perioada 2012-2014, instanța a constatat că nivelul salariului de bază realizat de petenți a fost peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară prevăzut succesiv prin HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013, respectiv HG nr.871/2013.
În acest context, invocarea în prezent a nelegalității încadrării petenților - personal nedidactic înscris în anexa nr. V/2b din O.G. nr. 10/2008 - prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe țară stabilit prin hotărâri de guvern pentru anul 2012-2014, apare ca nefundamentată, a stabilit tribunalul, întrucât, pe de o parte, grilele de salarizare au fost stabilite de executiv în considerarea salariului din anul 2009, prin norme în baza cărora s-a stabilit în mod expres modalitatea de calcul și asupra cărora instanța nu se poate pronunța retroactiv cu privire la nelegalitatea acestora, iar pe de altă parte, deciziile emise de unitatea școlară la acel moment nu au fost contestate pe acest aspect, conform art. 30 din Legea nr. 284/2010 și art. 7 din Legea nr. 285/2010.
Astfel, intervenția instanței în reconsiderarea grilei de salarizare stabilite de puterea executivă pentru personalul nedidactic, ar echivala practic cu o modificare de către puterea judecătorească a normelor stabilite de executiv, deși asupra unei eventuale nelegalități a acesteia se putea pronunța doar autoritatea de jurisdicție constituțională, a stabilit judecătorul fondului.
Față de cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a constatat că reclamantul, după indicarea întregii evoluții legislative referitoare la modul de calcul al sporului de vechime și modalitatea acordării acestuia, a apreciat că în mod nelegal pârâta a procedat la calculul acestuia prin raportare la un salariu de bază calculat greșit.
În acest context, reținând netemeinicia primului capăt de cerere, tribunalul a constatat că cel de-al doilea capăt este nefondat, atâta timp cât acordarea sporului de vechime a fost calculată legal de către unitatea școlară, prin raportare la nivelul salariului de bază stabilit de legiuitor pentru categoria de personal nedidactic.
Astfel, a arătat tribunalul, în privința salarizării personalului bugetar, art.13 alin.3 din Legea nr. 330/2009, a reglementat faptul că, în cadrul fiecărui grad sau al fiecărei trepte profesionale, diferențierea salariilor de bază se face pe un număr de 5 gradații, corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime în muncă, prevăzute la art.16 (de la 3 la 5 ani, de la 5 la 10 ani, de la 10 la 15 ani, de la 15 la 20 de ani și peste 20 de ani).
Acest spor de vechime a fost inclus, conform art.5 din O.U.G. nr. 1/2010, în salariile de bază, în cuantumul avut în luna decembrie 2009.
De asemenea, a arătat tribunalul, în alin.3 al art.5 din ordonanță s-a menționat expres că „în situația în care în cursul anului personalul de conducere și execuție îndeplinește condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime, se acordă tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009”.
Invocarea de către reclamant a obligativității prevederilor contractului colectiv de muncă, nu își găsește corespondent, a constatat judecătorul fondului, întrucât atât la nivelul sectorului de activitate învățământ preuniversitar, cât și la nivel de ramură învățământ, s-au prevăzut tranșele de vechime și sporul aferent pe care unitatea școlară l-a respectat pentru fiecare dintre petenți, situație de fapt ce nu a fost contestată prin cererea introductivă.
Susținerea reclamantului în sensul că nu există nicio diferență între personalul nedidactic care beneficiază de vechime, față de cel care nu are acest spor, a fost înlăturată de tribunal ca lipsită de relevanță, motivat de faptul că încadrările acestora sunt diferite, fiind emise prin raportarea la norme legislative diferite.
Astfel, a arătat instanța, se are în vedere că vechimea în funcție, ca noțiune prin ea însăși nu generează o diferență de tratament, întrucât nu există situații asemănătoare cu alți colegi salarizați în baza altor legi anterioare și a căror vechime este mai mare.
Mai mult, nu se poate pune în discuție vreo diferențiere a petenților, atâta timp cât eventuale diferențe de încadrare revin din situații juridice și reglementări legale diferite și nu s-au produs dovezi concrete față de care să poată fi efectuate o analiză, astfel încât principiul egalității de tratament nu subzistă în speță, în condițiile în care se invocă, în abstract, o situație juridică diferită.
Concluzionând pe evoluția acestor acte normative raportat la solicitările reclamantului, instanța a constatat că acesta, în esență, contestă măsurile legislative prin efectele concrete ale salarizării de care beneficiază petenții.
Sub acest aspect, a arătat judecătorul fondului, relevante sunt considerentele deciziei nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că doar Parlamentul și Guvernul, prin derogare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătoreștii fiind acela de a realiza justiția, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective.
În acest context, s-a apreciat că solicitările reclamantului în sensul înlăturării unor eventuale discriminări prin eludarea unor acte normative sau înlocuirea acestora este nejustificată și excede puterii judecătorești, echivalând cu crearea de norme care reprezintă atributul puterii legislative.
Față de cel de-al treilea capăt de cerere prin care reclamantul a solicitat plata dobânzii legale, instanța a constatat că acesta fiind subsecvent primelor două, care au fost respinse ca nefondate, va urma soarta principalului, în sensul respingerii sale ca neîntemeiat.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal reglementat de art. 215 din Legea nr. 62/2011, reclamantul S. învățământului Preuniversitar „Prof. I. N.” B., în numele membrilor de sindicat S. M., S. Victorița, P. E., A. V., V. M., P. L. și R. N., criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a învederat că la momentul aplicării Legi nr. 330/2009 și a O.U.G. nr. 1/2010, salariul minim pe economie era de 600 lei, în timp ce salariul de care beneficiau reclamanții, conform Anexei nr. V/2b din O.G. nr. 10/2008, era mai mare decât acesta, astfel încât nu existau motive pentru a se contesta deciziile de reîncadrare emise de intimată la data de 01.01.2010.
Din motivarea sentinței, a susținut apelantul, rezultă că tribunalul a făcut o confuzie între salariul de bază potrivit încadrării și salariul de bază brut, noțiunile nefiind identice, întrucât salariul de bază potrivit încadrării reprezintă o valoare de referință, care constituie baza de calcul pentru celelalte componente ale salariului (sporuri, indemnizații, etc.)
A învederat apelantul că potrivit hotărârilor de guvern privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, adoptate în perioada 2010 – 2014, pentru personalul din sectorul bugetar nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sistemul bugetar noțiunea salariului de bază potrivit încadrării fiind aceeași cu salariul de încadrare.
Această interpretare, a apreciat apelantul, rezultă chiar din modul de redactare a hotărârilor de guvern menționate, constatarea bazându-se pe principiile și argumentele de interpretare și normele de tehnică legislativă stabilite prin Legea nr. 24/2000.
Este evident, a susținut apelantul, că legiuitorul a dorit instituirea unei norme speciale cu privire la salariații din sectorul bugetar, motiv pentru care nivelul salariului de încadrare al membrilor de sindicat reprezentanți de apelant, evidențiat în adeverința emisă de intimată, nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Prin urmare, a apreciat apelantul, nu salariul de bază, privit ca un tot unitar, este cel ce trebuie să respecte minimul garantat în plată, astfel cum greșit a reținut tribunalul, ci salariul de bază potrivit încadrării, asimilat salariului de încadrare.
Cu referire la sporul de vechime, apelantul a învederat că este evident că în măsura în care salariul de încadrare, care reprezintă baza de calcul, a fost stabilit în mod eronat, urmează ca și acesta să fie calculat și plătit ca procent dintr-un salariu de încadrare situat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioadele de referință indicate.
A mai susținut apelantul că din adeverința de salarizare rezultă că nu există nicio diferență între salariații aflați în aceeași funcție, dar situați pe tranșe diferite de vechime în muncă, ajungându-se astfel la o situație discriminatorie în care membrii de sindicat din prezenta cauză, deși au o vechime considerabilă în muncă, au același nivel de salarizare cu un nou angajat, aflat la primul loc de muncă.
Considerentele sentinței, referitoare la acest aspect, au fost apreciate de apelant ca nelegale, care a susținut că în realitate, contrar celor reținute de tribunal, ambele categorii de salariați sunt supuse acelorași norme legislative.
S-a solicitat admiterea apelului și „modificarea” în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. din noul Cod de procedură civilă.
Intimata-pârâtă Grădinița cu program prelungit nr. 1 B. nu a fost reprezentată în instanță și nici nu a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 470 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 478 din noul Cod de procedură civilă, care statuează limitele efectului devolutiv al apelului și având în vedere dispozițiile art. 479 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă, conform cărora instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Cu titlu preliminar, Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 164 alin. 3 Codul muncii, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar conform alin. 2 din același articol, angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază, prin contractul individual de muncă, sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Textele de lege menționate asigură transpunerea în legislația națională a dispozițiilor statuate de Organizația Internațională a Muncii în cadrul Raportului reuniunii experților convocați la a 168-a sesiune a sa, conform cărora, statul garantează un salariu minim, care în fiecare țară are forța legii și este considerat ca suficient pentru satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economică și culturală a fiecărei țări.
Spre deosebire de acesta, salariile de bază sunt rezultatul negocierii (colective sau individuale), contractele colective de muncă stabilind, de regulă, coeficienți minimi de ierarhizare, care sunt avuți în vedere la negocierea individuală.
În toate cazurile însă, salariile astfel stabilite nu se pot situa sub salariul de bază minim brut pe țară, dispozițiile art. 164 alin. 3 Codul muncii, amintite în precedentele paragrafe, fiind imperative.
În cauză nu se poate discuta, astfel cum a pretins apelantul, despre o confuzie ce ar fi fost săvârșită de judecătorul fondului între noțiunile de „salariu de bază potrivit încadrării” și „salariul de bază brut”.
Curtea notează, sub acest aspect, că prima instanță a menționat, în considerentele sentinței atacate, o cronologie a actelor normative emise de legiuitorul român în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice (personal din care fac parte și apelanții), primul dintre acestea fiind Legea nr. 330/2009.
În fiecare dintre aceste acte normative (Legea nr. 330/2009, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2012 și O.U.G. nr. 103/2010)legiuitorul a uzitat noțiunea de salariu de bază, definită ca salariu corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009 (art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2004), respectiv luna octombrie 2010 (art. 1 din Legea nr. 285/2010), luna decembrie 2011 (art. II pct. 1 din O.U.G. nr. 80/2010 aprobată prin Legea nr. 283/2011), luna decembrie 2012 (art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012) și luna decembrie 2013 (art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 103/2013, la care se adaugă sporurile aferente.
Relevant sub acest aspect este art. 22 din Legea nr. 330/2009, act normativ cadru, în care s-a menționat expres că „sporurile […] potrivit acestei legi sunt incluse în salariul de bază”.
În acest context, susținerea apelantului că în realitate, noțiunea de „salariu de bază potrivit încadrării” ar reprezenta o valoare de referință, care constituie doar baza de calcul pentru celelalte componente ale salariului, este infirmată de textele de lege a căror analiză s-a efectuat de către Curte în precedentele paragrafe.
În ceea ce privește hotărârile de guvern invocate de către apelant, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care statuează în art. 2 că, „pentru personalul din sectorul bugetar nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior salariului de bază minim brut garantat în plată”, este evident că dată fiind definiția salariului de bază, consacrată de art. 22 din Legea nr. 330/2005, coroborat cu art. 30 alin. 5 din același act normativ, respectiv cu art. 1 din Legea nr. 285/2010, art. II pct. 1 din Legea nr. 283/2011 aprobată prin OUG nr. 80/2011, art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012 și art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 103/2013, termenul folosit de legiuitor „salariul de bază potrivit încadrării” trebuie înțeles ca fiind rezultatul aplicării la salariul corespunzător funcțiilor deținute de personalul bugetar în lunile folosite cu titlu de reper (decembrie 2009, octombrie 2010, decembrie 2011, decembrie 2012 și decembrie 2013) a sporurilor corespunzătoare.
Interpretarea dată art. 2 din aceste hotărâri de guvern trebuie să aibă întotdeauna în vedere dispozițiile art. 164 Codul muncii, text de lege analizat în preambulul considerentelor prezentei decizii, prin care legiuitorul a dorit crearea unei garanții legale că niciun angajator (public sau privat) nu va acorda salariaților săi salarii mai mici decât cuantumul salariului minim brut pe țară garantat pe țară.
Or, a valida raționamentul expus în motivele de apel, ar însemna că prin art. 2 al hotărârilor de guvern menționate, legiuitorul român ar fi creat o discriminare între angajații din sectorul bugetar și cei ai sectorului privat, instituind doar pentru primii dintre aceștia (sectorul bugetar) o dispoziție legală care să le confere dreptul ca baza de calcul la care li se adaugă sporurile să fie întotdeauna cel puțin egală cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în timp ce angajații din sectorul privat ar fi îndreptățiți să li se asigure doar ca salariul de bază brut (privit ca tot unitar – baza de calcul și sporurile), să fie cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
În atare situație, reținând că în speță s-a făcut dovada garantării în plată pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză de apelant a unui salariu peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară, conform actelor aflate în dosarul de fond, Curtea urmează să înlăture ca nefondate criticile formulate pe acest aspect.
Pe cale de consecință este nefondată și critica referitoare la modul de calcul al sporului de vechime, susținerea apelantului că, în măsura în care salariul de încadrare, care reprezintă baza de calcul a fost greșit determinat, atunci și sporul de vechime trebuie recalculat, ca procent dintr-un salariu de încadrare situat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară, neputând fi validată în cauză, atât timp cât Curtea a constatat că primul motiv de apel este nefondat.
Referitor la ultima critică formulată, prin care s-a pretins existența unei situații discriminatorii, sub aspectul salarizării, între membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză de către apelant, care au vechime în muncă și un angajat în aceeași funcție, aflat la primul loc de muncă, Curtea constată că pentru perioada de referință, legiuitorul a prevăzut expres prin actele normative menționate anterior (Legea nr. 285/2010 și O.U.G. nr. 80/2010 aprobată prin Legea nr. 283/2010, O.U.G. nr. 84/2012 și O.U.G. nr. 103/2012), că pentru personalul nou încadrat pe funcții, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituțiile publice în care acesta este încadrat.
În atare situație este evident că nu se poate discuta despre existența unei discriminări, atât timp cât angajatorul nu a făcut altceva decât să respecte dispozițiile legale menționate.
Prin urmare, deși este reală susținerea formulată de apelant, că ambele categorii de salariați sunt supuse acelorași norme legislative, acest aspect nu este în măsură să conducă la o schimbare a soluției, deoarece pe fond, critica apare ca nefondată conform argumentelor expuse în paragrafele precedente, motivarea sentinței, sub acest aspect, urmând a fi suplinită în baza caracterului devolutiv al apelului, prin motivarea prezentei decizii.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, la respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR „PROFESOR I. N.” B., în numele membrilor de sindicat S. M., S. VICTORIȚA, P. E., A. V., V. M., P. L. și R. N., cu sediul în B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 1296/10 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 1 B., cu sediul B., .. 9, județul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
A.-C. B. E. S.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. ACB
Tehnored.CC
4 ex/14.04.2015
d.f. nr._
j.f. G. S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 128/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
