Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din 23-04-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 5558/105/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 564

Ședința publică din data de 23 aprilie 2015

Președinte – A.-M. R.

Judecător - C.-M. M.

Grefier - C. G.-A.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta . SA Ploiești, ., jud. Prahova împotriva Sentinței civile 2999 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâtul G. A. domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: apelanta reclamantă . SA Ploiești și intimatul pârât G. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea apelantei de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Prin actiunea inregistrata cu nr._ /15.07.2014 reclamanta . SA Ploiești, a chemat in judecata pe paratul G. A., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea paratului la plata sumei de 723,26 lei, reprezentand c/valoarea cantitatii de 99 litri motorina in luna septembrie 2012, precum si la plata dobanzii legale calculata de la data introducerii actiunii si pana la data platii efective.

In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca paratul, in calitate de conducator auto, efectuand transportul de calatori cu autobuzul marca BMC pe care îl are in primire si conform cartii tehnice si normativului de consum are stabilit si aprobat un consum de 20 litri/100 km parcursi, astfel incat in luna septembrie 2012 a parcurs 1853 km avand un consum normat de 408 litri motorina, insa a consumat efectiv 507 litri motorina, depasind cantitatea aprobata cu 99 litri motorina in valoare de 723,26 lei.

In cauza s-a administrat proba cu acte.

Prin Sentința civilă nr. 2999 din 9 decembrie 2014 Tribunalul Prahova - Secția I Civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, potrivit inscrisurilor existente la dosar (nota inregistrata 746/06.01.2013, note explicative, procesul-verbal din 28.02.2014, factura nr._/28.01.2013, FAZ, extrase de cont), paratul care isi desfasoara activitatea in cadrul societatii reclamante, în calitate de conducator auto angajat cu contract de munca pe durata nedeterminata, efectuand transporturi de calatori a inregistrat in luna septembrie 2012 o depasire la consumul de carburanti de 99 litri motorina, in valoare de 723,26 lei, in conditiile in care a parcurs 1853 km pentru care consumul normat era de 408 litri motorina, consum ce a fost efectiv de 507 litri motorina.

A mai reținut prima instanță că, dispozițiile art.272 C.muncii modificat, prevad ca sarcina probei in conflictele de munca, revine angajatorului care este obligat sa depuna dovezile in aparare, pana la prima zi de infatisare .

Totodata, dispozițiile art. 254 alin.1 C.muncii modificat stipuleaza ca salariatii raspund patrimonial in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului, din vina si in legatura cu munca lor.

Astfel tribunalul a reținut că din probele administrate in cauza, rezulta ca paratul, in calitate de salariat al reclamantei, indeplinind functia de conducator auto a efectuat in luna septembrie 2012 transport de calatori cu autobuzul pe care îl are in primire, inregistrand o depasire a consumului normat de 99 litri motorina la 100 km parcursi, in valoare totala de 723,26 lei, ceea ce inseamna ca paratul nu a savarsit din vina sa, constand in neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a atributiilor de serviciu vreo fapta ilicita si producerea unei pagube in dauna reclamantei deoarece, din nicio proba administrata in cauza nu reiese ca paratul nu si-ar fi indeplinit sau si-ar fi indeplinit necorespunzator atributiile sale de serviciu, iar depasirea consumului normat de motorina ar fi fost cauzata efectiv de catre parat .

A învederat prima instanță că, faptul ca autobuzul primit de catre parat a inregistrat in luna septembrie 2012 o depasire a consumului normat nu inseamna in mod automat ca paratul este vinovat de producerea pagubei intrucat pe de o parte sarcina probei revine reclamantei de a face dovada culpei paratului in utilizarea autobuzului si deci in depasirea consumului normat, iar pe de alta parte, nu exista niciun act care sa ateste ca depasirea consumului normat s-ar fi datorat paratului, ci, dimpotriva, au existat defectiuni la autobuz care au determinat depasirea acestui consum .

Apararile reclamantei conform cărora paratul ar avea obligatia sa exploateze autovehiculul potrivit instructiunilor, sa urmareasca si sa se incadreze in consumul normat, evitand plecarile de pe loc cu acceleratii bruste si alte manevre, sa sesizeze in scris conducerea pentru remedierea defectiunilor au fost apreciate ca nefondate atat timp cat nu exista nicio dovada care sa ateste ca depasirea consumului normat se datoreaza neindeplinirii atributiilor de serviciu de catre parat si nerespectarii Normelor tehnice de folosire a autovehiculului, mai ales ca reclamanta are obligatia sa asigure repararea tuturor defectiunilor inregistrate la autobuze si nicidecum paratul.

Prin urmare, tribunalul, in raport de aceste considerente si constatand ca nu sunt indeplinite conditiile prevăzute de art. 254 alin.1 din C.muncii modificat, a respins actiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta . SA Ploiești, înființată prin reorganizarea administrativă a reclamantei Regia Autonomă de T. Public Ploiești, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de apel apelanta a arătat că instanța de fond reține în mod greșit în sentința prezent apelată că șoferul nu are obligația să sesizeze în scris conducerea unității despre eventualele defecțiuni ale autobuzului, acestea nefiind prevăzute în fișa postului.

A mai precizat apelanta că potrivit pct. 4.8 și următoarele din fișa atribuțiunilor de serviciu, șoferul sesizează revizorului tehnic despre defecțiunile constatate, participă la efectuarea reparației și semnează recepția lucrării efectuate și comanda de reparații pct. 4.83 și 4.85, iar potrivit pct. 4.12.1 acesta trebuie să realizeze o conducere economică și defensivă.

Totodată potrivit art. 4.2 pct. 15 din Regulamentul Intern, șoferul trebuie să „respecte consumurile normate de materii prime, materiale, combustibil prin luarea tuturor măsurilor necesare pentru evitarea risipei de orice fel și înlăturarea oricărei neglijențe în pătrunderea și administrarea bunurilor".

Aceste aspecte sunt întărite de prevederile Ordinului nr. 14/1982 privind consumul de combustibil și ulei pentru automobilele care la pct. 2.1. „ Sarcinile Șoferului" stabilește că acesta „sesizează verbal și scris pe foaia de parcurs șeful autocoloanei asupra eventualelor depășiri constatate cu prilejul efectuării alimentărilor".

De asemenea, prin Ordinul 14/1982 pentru aplicarea normativului privind consumul de combustibil și ulei pentru automobile, la Capitolul 3 Determinarea consumului mediu de combustibil, pct. 3.1.2. Condiții tehnice și climaterice, legiuitorul explică modalitatea în care se efectuează proba de consum, condițiile și sectoarele de drum pe care se pot efectua aceste măsurători. Astfel, alin 4 pct. 3.1.2. din Ordinul 14/1082 stipulează că sectorul de drum pe care se efectuează măsurătorile trebuie „să fie de categoria K (categoria a II a de drum), să aibă o lungime de 10 km, pe cât posibil rectiliniu, fără degradări, uscat și cu pante scurte care să nu depășească 2%, situat în afara localităților și cu o intensitate medie a traficului rutier".

A mai învederat apelanta că ținând seama că șoferul efectuează alimentările zilnice de combustibil la autobuzul din dotare și el este gestionarul de fapt al combustibilului pe toată durata efectuării curselor, este răspunzător pentru gestionarea și încadrarea în consumul normat de combustibil având obligația să sesizeze în scris depășirile de motorină ce apar în cursele efectuate.

Față de cele arătate apelanta a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței civile nr. 2999 din 19 decembrie 2014, ca netemeinică și nelegală și pe fond admiterea acțiunii și obligarea intimatului la plata sumei de 723,26 lei, plus a dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective.

Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:

Inițial Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a fost investit cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului G. A., intimat în prezenta fază procesuală la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea unei cantități de combustibil.

La baza demersului judiciar al reclamantei, apelantă în litigiul pendinte pe rolul Curții au stat dispozițiile din Codul Muncii, precum și art. 942 și urm. Cod civil.

Ori, potrivit unuia dintre aceste temeiuri juridice și anume art. 254 - fost 270 - alin.1 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Alineatul 2 al aceluiași text de lege prevede că răspunderea acestora nu poate fi angajată pentru pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.

Prin urmare, salariații răspund patrimonial, în condițiile dispozițiilor menționate anterior, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, despăgubirile având caracterul unei daune pentru un prejudiciu real - nu doar nominal - cert, atât sub aspectul existenței, cât și al întinderii, al posibilității de evaluare, actual, direct, material și care să nu fi fost reparat încă.

În alte cuvinte, condițiile necesare antrenării răspunderii patrimoniale sunt reprezentate de calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu serviciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.

Spre deosebire de dreptul comun, în cazul răspunderii patrimoniale reglementată de art. 254 Codul muncii nu operează prezumția de culpă a salariatului, iar sarcina probei cu privire la vinovăție, prejudiciu și legătura de cauzalitate incumbă angajatorului.

Prin probele administrate în cauză, reclamanta apelantă nu a făcut dovada neîndeplinirii de către pârât a atribuțiilor ce-i reveneau, cu consecința producerii prejudiciului solicitat a fi reparat pe calea acțiunii ce a fost soluționată prin hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac.

Pe de altă parte, la dosarul cauzei nu s-a depus nicio dovadă din partea apelantei privind o eventuală verificare a consumului mediu de combustibil la autobuzul condus de pârât și nici nu s-a probat care era gradul de uzură sau starea de funcționare a acestui autobuz.

În ceea ce privește aplicabilitatea Ordinului nr. 14 din 27 septembrie 1982, pentru aprobarea normativului privind consumul de combustibil și ulei pentru automobile care avea în vedere hotărârea Consiliului de directivă pentru coordonarea, îndrumarea și controlul utilizării raționale a autovehiculelor din parcul socialist, din 27 august 1982, Curtea constată că potrivit art. 2, acesta se aplică unităților deținătoare de mijloace de transport auto din subordinea ministerelor, celorlalte organe centrale, consiliilor populare județene și al municipiului București și organizațiilor cooperatiste și obștești, pe baza dispozițiilor date de organele centrale ale acestora.

Ori, Regia Autonomă de T. Public Ploiești, ulterior reorganizată administrativ sub denumirea de . SA Ploiești, este înființată în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale ca persoană juridică ce funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, autoturismele în discuție fiind destinate exercitării obiectului său de activitate, ea nefăcând dovada că se încadrează printre unitățile strict indicate în Ordinul invocat.

În plus, chiar și modul de stabilire a consumului normat, în raport de Ordinul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor nr.14/1982, la ale cărui prevederi a făcut trimitere apelanta, este discutabil, câtă vreme, în mod curent, autobuzele circulă încărcate cu pasageri și nu goale, în condiții de trafic intens, care există în prezent în mediul urban și care impun dese opriri, mai ales în orele de vârf, crescând și consumul de carburanți.

Mai mult decât atât în fișa postului la care face referire apelanta în cuprinsul motivelor de apel nu se regăsește la dosarul cauzei.

Pentru argumentația mai sus expusă Curtea constată că în cauză nu s-a făcut dovada de către reclamanta apelantă a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 254 Codul muncii, criticile acesteia fiind nefondate.

Așa fiind Curtea, în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă urmează să respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul declarat de reclamanta . SA Ploiești, ., jud. Prahova împotriva Sentinței civile 2999 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâtul G. A. domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova,ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23 aprilie 2015.

Președinte, Judecător,

A.-M. R. C.-M. M.

Grefier,

C. G.-A.

Red. RAM

4 ex./27.04.2015

d.f. nr._ – Tribunalul Prahova

j.f. C. M.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din 23-04-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI