Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 128/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 128/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 5837/105/2009*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 128
Ședința publică din data de 10 februarie 2015
Președinte - E. S.
Judecători - V.-I. S.
- V. G.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții D. I. V., D. S., F. C., G. N., L. M. C. și A. Ș. P., toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură „Bodăescu Lumința”, cu sediul în comuna Păulești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2244/8 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții G. T., domiciliat în Ploiești, ., .. B, ., O. G., domiciliat în Ploiești, Bulevardul București, nr. 7, ., ., județul Prahova, P. N., domiciliat în Ploiești, ., ., județul Prahova, S. M. C., domiciliat în ., nr. 305, județul Prahova, D. V., domiciliat în Ploiești, .. 9, județul Prahova și I. T., domiciliat în Ploiești, .. 5, .. 8, . și pârâtele . BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 1 și Z. P. C., cu sediul în C., Incinta Port, nr. D. 34, județul C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 4 februarie 2015 și apoi la data de 10 februarie 2015, având în vedere că unul dintre membrii completului de judecat s-a aflat în concediu de odihnă, iar după deliberare a decis următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar_, reclamanții A. Ș. P., D. I. V., D. S., F. C., G. N. Și L. M. C., G. T., O. G., P. N., S. M. C., I. T., D. V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele . și P. C., ca pe baza probelor ce se vor administra să se dispună obligarea pârâtelor la plata în procent de 100% a orelor suplimentare efectuate peste regimul normal al lunii, la plata orelor efectuate în zilele de sâmbătă și duminică, raportat la salariul tarifar recalculat, pe perioada 22.12._08, precum și actualizarea în raport de indicele de inflație a drepturilor salariale solicitate, până la plata efectivă, și obligarea la dobânda legală.
După administrarea probatoriilor, tribunalul a pronunțat sentința civilă nr. 255/24.01.2014, prin care a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu pentru perioada 22.12.2005-3.12.2006 și a respins acțiunea cu privire la pretențiile aferente perioadei menționate ca fiind prescrisă, respingând în rest acțiunea față de reclamanți, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o atât sub aspectul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 22.12.2005 - 3.12.2006, cât și în ce privește fondul cauzei și modalitatea de soluționare a pretențiilor aferente celeilalte perioade deduse judecații – iar prin decizia nr.1581/12.06.2014, Curtea de Apel a admis recursul declarat și a casat sentința civilă nr.255/24.01.2014 cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Prahova, pentru a se pronunța asupra fondului drepturilor aferente intervalului 22.12.2005 – 3.12.2006, apreciindu-se că prima instanță, soluționând excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților pentru perioada 22.12.2005 – 3.12.2006, a omis să constate faptul că data introducerii cererii de chemare în judecată, în raport de care se apreciază termenul de prescripție aplicabil în speță, nu e aceea de 3.12.2009, la care a fost înregistrată cauza la această instanță ca urmare a declinării de competență teritorială prin sentința civilă nr. 371/20.03.2009 a Tribunalului C., ci data când aceasta a fost înregistrată la instanța inițial investită - Tribunalul C., respectiv 22.12.2008.
În consecință, apreciindu-se că Tribunalul Prahova nu a soluționat fondul cauzei cu privire la perioada 22.12.2005-3.12.2006, apreciind în mod eronat că dreptul la acțiune pentru perioada menționată este prescris, Curtea de Apel Ploiești a dispus casarea sentinței civile nr. 255/24.01.2014 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova, pentru a se pronunța asupra fondului drepturilor aferente intervalul arătat, cu mențiunea expresă că, față de această soluție, urmează a nu mai fi analizate celelalte critici din cuprinsul cererii de recurs, ce vizează tocmai fondul acestor pretenții, dar pentru o perioadă ulterioară.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 7.07.2014.
În cauză nu s-au administrat probe suplimentare.
Tribunalul a amânat pronunțarea la data de 8.10.2014 pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise.
La data de 03.10.2014, reclamanții au depus o cerere de repunere pe rol a cauzei însoțită de un exemplar al cererii de lămurire dispozitiv a deciziei de casare
Prin încheierea din data de 23 octombrie 2014 Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1581/2014 a Curții de Apel Ploiești.
Prin sentința civilă nr. 2244/8 octombrie 2014 Tribunalul Prahova a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Conform deciziei de casare, instanța de fond este ținută a analiza fondul cauzei cu privire la perioada 22.12.2005-3.12.2006, pentru care dreptul la acțiune a fost considerat în primul ciclu procesual ca fiind prescris.
Astfel, examinând situația de fapt în raport de probatoriile administrate în cauză și de prevederile legale aplicabile, se constată că pentru orele prestate pe timp de noapte, pârâta a respectat prevederile art. 136 alin. 2 din CCM, unde este prevăzut ca pentru munca prestata in timpul nopții salariații primesc salarii de baza majorate cu 25% și prevederile art. 123 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, unde este prevăzut ca salariații care efectuează cel puțin 3 ore de munca de noapte beneficiază fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată.
A reținut tribunalul că pentru orele prestate de reclamanți în zilele de sâmbăta și duminică, pârâta în mod corect nu a acordat spor de 100% pentru ore suplimentare, datorită faptului ca aceste ore sunt ore lucrate în tură, sunt plătite în regim normal de 100% și nu sunt plătite suplimentar, ele fiind acordate prin grafic ca și ore libere.
Pentru orele prestate ca și ore suplimentare, reprezentând un număr mai mare de ore decât cel al unei ture normale de 2 săptămâni, pârâta a acordat sporul în procent de 100% pentru orele prestate suplimentar față de orele turei stabilită prin grafic.
Pentru toată perioada expertizată, a arătat tribunalul, pârâta, a acordat sporul de tura în procent de 15% din salariul brut realizat de reclamanți, respectând prevederile Legii. Nr. 53/2003 Codul Muncii.
Astfel, pârâta . a respectat prevederile Protocolului nr._/05.08.2004, prevederi înserate în Actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă din 2004-2005, înregistrat la ITM București sub nr. 447/21,01.2005, care face referire expresa la art. 134 alin. 1 lit. e, privind sporul de tură, care pentru pârâta P. Constanta a devenit un spor permanent, in sensul ca a retribuit reclamanții in baza programului de lucru stabilit prin Contractele individuale de munca încheiate intre părți, program in regim de tura de 12 ore pe zi cu doua săptămâni ore lucrate si 2 săptămâni ore libere.
În consecință deci, în condițiile în care angajatorul a respectat Protocolul încheiat cu reprezentanții F.S.L.I. P. și Federației Sindicale P., anexa la contractul colectiv de muncă la nivelul unității, privind reglementarea programului de muncă la tură pentru salariații reclamanți - rezultă că acestora nu li se cuvin sume de bani cu titlu de spor pentru orele suplimentare pentru perioada 22.12.2005-3.12.2006, ca de altfel și pentru restul perioadei solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât pentru orele suplimentare efectuate de salariați conform graficelor de lucru care au stat la baza calculului drepturilor salariale, au fost acordate în compensare ore libere plătite.
Pe cale de consecință, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 266 Codul munci, a respins acțiunea, ca neîntemeiată și cu privire la perioada 22.12.2005-3.12.2006.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții A. Ș. P., D. I. V., D. S., F. C., G. N. Și L. M. C., G. T., O. G., P. N., S. M. C., I. T., D. V., invocând dispozițiile art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă și art. 304 pct. 7, 8 și 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
Susțin recurenții că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond nu a analizat toată perioada dedusă judecății, deși pe linia deciziei de casare, instanța de control judiciar a trimis cauza spre rejudecare pentru a fi analizate pe fond pretențiile pentru care se respinsese acțiunea ca prescrisă, dar și pentru perioada ulterioară, fiind o casare totală, nu parțială. De altfel, în cuprinsul deciziei de casare se menționează în mod clar faptul că nu vor mai fi analizate de către instanța de recurs celelalte critici din cuprinsul cererii de recurs, nefăcându-se referire la instanța de rejudecare.
Recurenții precizează că soluția instanței de fond este vădit nelegală și netemeinică și în ceea ce privește fondul cauzei, fiind pronunțată cu ignorarea întregului material probator administrat în cauză, nefiind întemeiată pe propriile convingeri ale sale, motivarea acesteia bazându-se doar pe concluziile raportului de expertiza efectuat de expertul B. D. în numele expertului N. C., care a fost înlăturat de către instanța de judecată prin încheierea din data de 27.03.2013.
Astfel, arată recurenții că, judecătorul fondului nu a făcut altceva decât să reitereze în totalitate concluziile din raportul de expertiză, în condițiile în care la dosarul cauzei nu se afla niciun înscris care să susțină și să confirme cele reținute în hotărârea recurată.
Arată recurenții că în cuprinsul raportului de expertiză N. C., se regăsește în calculul valorilor orelor suplimentare și valoarea orelor de noapte, întrucât la calculul acestor sporuri suplimentare se au în vedere toate drepturile locului de muncă, cu excepția sporurilor de vechime, de șantier și de consemnare la domiciliu.
In cuprinsul hotărârii judecătorești se reține faptul ca pârâta a respectat prevederile Protocolului nr._/2004, în condițiile în care la dosarul cauzei nu exista o copie a acestui protocol, deși sarcina probei revenea angajatorului.
Susțin recurenții că protocolul a fost încheiat fără acordul salariaților și că nu are valoarea unui act adițional la CCM, întrucât nu a fost înregistrat la Direcția de Munca așa cum prevăd dispozițiile legale.
Consideră reclamanții că soluția instanței este nelegală și netemeinică și prin prisma faptului că se ignora dispozițiile art. 117 alin. 1 din Codul Muncii aplicabil la acea dată, prin care este definita munca suplimentara ca fiind cea prestată peste durata normală a timpului de muncă de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
Din conținutul CCM aplicabil pentru acea data rezulta ca „plata timpului suplimentar și a lucrului în zile libere și de sărbătoare va fi majorată astfel:
- orele suplimentare prestate peste durata normala a timpului de lucru, convenit în prezentul CCM, cu 100 %;
- orele prestate în Ziua Petrolistului și orele prestate de femei în Ziua Femeii - cu 150 %;
- orele prestate în zilele de sărbători legale, cu 200%.
De asemenea, potrivit art. 67 alin. 1 din CCM, timpul de muncă peste durata normala a zilei de lucru sau a lunii stabilit în contractul individual de muncă, sau prestat în zilele de repaus săptămânal reprezintă ore suplimentare care se plătesc în regim de muncă suplimentară.
Pe de alta parte, conform art. 137 din Codul muncii, repausul săptămânal reprezintă o perioadă de odihnă, statornicită legal, la sfârșitul săptămânii, constând în 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. El poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Menționează recurenții că art. 133 Codul muncii definește cu claritate perioada de repaus, fiind orice durata care nu constituie timp de muncă si anume - pauza de masa și repausul zilnic, repausul săptămânal și sărbătorile legale, concediile.
Recurenții solicită înlăturarea argumentelor primei instanțe și să se constatate că indiferent de modalitatea de organizare a timpului de lucru sau a normei de muncă, salariatul are dreptul la acordarea repausului.
In ceea ce privește sporul de tură la care instanța de fond face referire, recurenții arată că potrivit dispozițiilor CCM aplicabil „sporul de tura pentru munca în tura continua este în procent de 15% și se aplica la salariul de baza lunar individual stabilit peste programul de lucru. Tura continuă presupune lucrul în doua sau trei schimburi care acoperă integral cele 24 de ore ale unei zile."
In mod greșit instanța de fond a apreciat ca între sporul de tură continua care se refera la lucrul în 2 sau 3 schimburi și sporul pentru orele suplimentare există vreo identitate.
Astfel, reclamanții consideră că sunt îndreptățiți la plata contravalorii acestor ore suplimentare în procent de 100%, așa cum se stipulează în CCM la nivel de unitate și în Codul muncii, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit de către expert N. C..
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate si a textelor de lege aplicabile spetei, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi înfățișate în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Potrivit art. 67 alin. 1 din CCM, timpul de muncă peste durata normala a zilei de lucru sau a lunii stabilit în contractul individual de muncă, sau prestat în zilele de repaus săptămânal, reprezintă ore suplimentare care se plătesc în regim de muncă suplimentară.
De asemenea, Curtea retine ca, in conformitate cu disp. art. 132 din Codul muncii, repausul săptămânal reprezintă o perioadă de odihnă, statornicită legal, la sfârșitul săptămânii, constând în 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. Acesta poate fi ,insa, acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Totodata, Art. 119 din Codul muncii prevede ca „- (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
(2) În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.”.
In plus, dispozitiile Art. 120 din acelasi act normativ stipuleaza ca :” - (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. (2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.”.
Prin urmare, raportat la dispozitiile legale aplicabile spetei, rezulta fara putinta de tagada că, indiferent de modalitatea de organizare a timpului de lucru sau de norma de muncă, salariatul are dreptul la acordarea repausului, raționamentul primei instanțe, sub acest aspect, neavând fundament legal.
Curtea retine ca, prin raportul de expertiză efectuat în cauză de catre expert N. C., s-a stabilit, pentru fiecare reclamant, numărul orelor lucrate peste durata normală a timpului de muncă, precum și cele efectuate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, iar drepturile salariale, cuvenite pentru acestea, s-au determinat în baza foilor colective de prezență (scăzându-se numărul orelor plătite de angajator și evidențiate pe pontaj, ca ore suplimentare) și a dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel P. (Anexa nr. 15-parte integrantă și specială a contractului, cu referire directă și specifică la lucrătorii P. C.) care prevăd, printre altele, că „ În cadrul P. C., salariul de bază minim va fi de 1,98 ori mai mare decât salariul minim pe economie indexat” (art. 128(5)).
Curtea mai retine și faptul că intimata-parata nu a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiza, iar in ce priveste protocolul nr. 2087/2004 invocat de catre aceasta in aparare si retinut si de prima instanta in motivarea solutiei pronuntate, Curtea apreciaza ca ca nu poate avea valoarea unui act aditional la CCM, intrucat nu a fost inregistrat la Directia de Munca si Protectia Sociala, conform prevederilor legale in vigoare.
Totodata, Curtea constata ca este fondata critica recurentilor potrivit careia, in mod eronat, prima instanta a apreciat ca exista identitate intre sporul de tura continua si sporul pentru orele suplimentare prestate de catre reclamanti.
Astfel, potrivit dispozitiilor CCM, sporul de tura pentru munca continua se acorda in procent de 15% si se aplica la salariul de baza lunar individual stabilit peste programul de lucru, tura continua presupunand lucrul in doua sau trei schimburi care acopera integral cele 24 de ore ale unei zile.
In schimb, potrivit dispozitiilor aceluiasi CCM, „plata timpului suplimentar și a lucrului în zile libere și de sărbătoare va fi majorată astfel:
- orele suplimentare prestate peste durata normala a timpului de lucru, convenit în prezentul CCM, cu 100 %;
- orele prestate în Ziua Petrolistului și orele prestate de femei în Ziua Femeii - cu 150 %;
- orele prestate în zilele de sărbători legale, cu 200%.”.
Curtea constata ca, raportat la aceste dispozitii ce constituie legea partilor, in mod corect expertul a calculat drepturile salariale cuvenite si neachitate recurentilor-reclamanti pentru perioada 22.12._08, fiind recalculat salariul tarifar pentru fiecare reclamant conform CCM incheiat intre SNP P. si FSLI P., stabilindu-se numarul si valoarea orelor suplimentare efectuate in cursul saptamanii, sambata, duminica si sarbatorile legale, diferenta calculata fiind actualizata cu indicii de inflatie( fila 27 dosar fond, vol. IV).
F. de toate aceste considerente expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3 C.pr.civilă ,va admite recursul declarat de reclamanți, va modifica în tot sentința recurata, în sensul că va admite acțiunea precizată și va obliga intimata să plătească recurenților diferențele salariale aferente perioadei 22.12._08, conform raportului de expertiză N. C., dupa cum urmeaza:
-A. S. P.- 61.644 lei;
-D. I. V. -79.823 lei;
-D. S. -43.515 lei;
-F. C. -69.346 lei;
-G. N. -54.375 lei;
-L. M. C. – 117.225 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții D. I. V., D. S., F. C., G. N., L. M. C. și A. Ș. P., toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură „Bodăescu Lumința”, cu sediul în comuna Păulești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2244/8 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții G. T., domiciliat în Ploiești, ., ., județul Prahova, O. G., domiciliat în Ploiești, Bulevardul București, nr. 7, ., P. N., domiciliat în Ploiești, ., ., ., S. M. C., domiciliat în ., nr. 305, județul Prahova, D. V., domiciliat în Ploiești, .. 9, județul Prahova și I. T., domiciliat în Ploiești, .. 5, .. 8, . și pârâtele . BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 1 și Z. P. C., cu sediul în C., Incinta Port, nr. D. 34, județul C..
Modifică în tot sentința civilă nr. 2244/8 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că admite acțiunea precizată și obligă intimata să plătească recurenților diferențele salariale aferente perioadei 22.12._08, conform raportului de expertiză N. C..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2015.
Președinte, Judecători,
E. S. V.-I. S. V. G.
Grefier,
D. V.
Red. VIS
Tehnored. DV
2 ex./11.02.2015
d.f._ - Tribunalul Prahova
j.f. A.-C. M.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 47/2015. Curtea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 491/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
