Pretentii. Decizia nr. 644/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 644/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 644/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 644
Ședința publică din data de 7 mai 2015
Președinte - V. D.
Judecător - M. G.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamantul C. Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Piața Tricolorului, nr.1, județul Dâmbovița și de pârâtul N. C., domiciliat în comuna R., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1329 pronunțată la data de 5 noiembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-reclamant C. Județean Dâmbovița, prin consilier juridic Vătase B. și apelantul-pârât N. C. reprezentat de avocat V. L. C. din Baroul Dâmbovița.
Procedura legal îndeplinită.
Apelurile scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelurile sunt motivate și declarate în termen, iar la dosar s-a depus întâmpinare din partea apelantului-pârât.
Reprezentanții părților având pe rând cuvântul arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și dezbaterea apelurilor.
Consilier juridic Vătase B. solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței.
Avocat V. L. C. având cuvântul pentru apelantul-pârât solicită respingerea apelului declarat de reclamant ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Învederează că, pârâtul a fost administrator la C. Județean până în luna iunie 2010 când intimata i-a desfăcut contractul de muncă și i s-a întocmit nota de lichidare, în care se arată că a avut calificativul ,,foarte bine” și nu are lipsă în gestiune. Ulterior a fost preluat de . SA, unde i-a fost restituita garanția pentru bunurile aflate în gestiune.
Susține că la momentul plecării pârâtului, toate bunurile se găseau în inventarul Consiliului Județean, astfel cum rezultă din inventarul atașat la instanța de fond.
În ce privește apelul declarat de pârât, arată că a fost transmisă prin fax chitanța reprezentând onorariul de avocat și nu este în posesia originalului.
Cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic Vătase B. solicită respingerea apelului declarat de pârât ca nedovedit, la dosar nefiind depusă chitanța în original.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei P. la data de 23.08.2013, sub nr._, reclamantul C. Judetean Dambovita prin presedinte a solicitat pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care paratul N. C. sa fie obligat la plata urmatoarelor debite: 8422,05 lei reprezentand contravaloarea obiectelor de inventar (de natura MF_), 7170,64 lei reprezentand contravaloarea obiectelor de inventar (de natura mijloacelor fixe) si_,30 lei reprezentand contravaloarea mijloacelor fixe.
In motivarea actiunii se invoca faptul că, urmare a inventarierii bunurilor finalizata prin procesul-verbal nr. 8351/03.07.2012 s-au constatat lipsuri in ceea ce priveste bunurile. Prin dispozitia nr. 369/12.09.2012 a Presedintelui Consiliului Judetean Dambovita s-a constituit o comisie de stabilire a gradului de uzura. In urma inventarierii au rezultat diferente intre soldurile faptice si cele scriptice, comisia neputand identifica bunurile asupra paratului, fost angajat al Directiei Judetene de Administrare a Patrimoniului.
In drept au fost invocate prevederile art. 1349, 1381-1395 din Codul civil si art. 192,194 din Codul de procedura civila.
Paratul a depus intampinare la data de 09.10.2013 solicitand respingerea actiunii, cu motivarea lipsei faptei ilicite si a vinovatiei. Acesta a invederat instantei de judecata faptul ca a fost angajat al Consiliului Judetean din anul 1999, fiindu-i desfacut contractul de munca in iunie 2010. In perioada iunie-iulie 2010 a fost detasat la . SA, unde i-a fost restituita garantia pentru bunurile aflate in gestiune.
In probatiune, paratul a solicitat proba cu inscrisuri, anexând lista de inventariere din noiembrie 2010.
La solicitarea instantei, reclamantul a aratat ca paratul a indeplinit functia de administrator al Directiei Judetene de Administrare a Patrimoniului (subordonata CJD pana in iunie 2010). „Paratul a fost preluat cu aceleasi atributii” de catre . SA (societate infiintata prin Hotararea CJD nr. 63/2010), fiind preluat atat activul cat si pasivul fostei Directii Judetene de Administrare a Patrimoniului (desfiintata prin HCJD nr. 62/2010). Din verificarile comisiei de inventariere s-a constatat lipsa bunurilor care se aflau in responsabilitatea paratului.
Tot la solicitarea instantei de judecata, reclamanta a depus copia contractului individual de munca la paratului (filele 81-84), dispozitia privind angajarea pe durata nedeterminata a paratului (filele 85-86), fisa postului si anexa (filele 87-89), dispozitia de cesionare a continutului raportului de munca din 01.07.2010 si acordul salariatului, fisa de evaluare, dispozitie de reincadrare la Directia Judeteana de Administrare a Patrimoniului si fise ale postului.
La termenul de judecata din 06.05.2014, atat reprezentantul reclamantul cat si aparatorul paratului au solicitat admiterea exceptiei necompetentei materiale a Judecatoriei P. si declinarea cauzei in favoarea Tribunalului Dambovita, achiesand implicit asupra naturii juridice reale a actiunii – litigiu de munca si nu „pretentii civile” asa cum a fost initial intitulata.
Prin sentința civilă nr. 401/06.05.2014, pronunțată de Judecătoria P., a fost admisă exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei P. și a fost declinată competenta de solutionarea a actiunii promovate de reclamantul C. Judetean Dambovita prin presedinte, in contradictoriu cu paratul N. C. .
Astfel, s-a reținut, conform prevederilor Codului muncii, că jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor de munca, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociale.
Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulata in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, inclusiv in cazul unei eventuale raspunderi patrimoniale a salariatilor fata de angajator.
In conditiile in care, intre reclamant si parat, a existat un raport juridic de natura salariala evidenta, acesta fiind si suportul invocat in probatiunea actiunii avand ca obiect despagubiri – s-a impus calificarea litigiului ca fiind unul de munca (chiar si dupa incetarea raporturilor contractuale dar in directa legatura cu acestea), atragand competanta speciala a tribunalului.
Prin urmare, s-a format dosarul nr._ al tribunalului Dâmbovița.
Au fost administrate probele cu înscrisuri și interogatoriu, fiind depus în scris răspunsul la interogatoriu de către C. Județean Dâmbovița.
S-au solicitat relații de la reclamant, în ședința publică din 10.09.2014, acesta depunând la dosar un borderou cu acte ( fila 14).
Prin sentința civilă nr. 1329 pronunțată la data de 5 nopiembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea formulată de reclamantul C. Județean Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul N. C. și a respins cererea pârâtului privind cheltuielile de judecată ca nedovedită.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul C. Județean Dâmbovița a solicitat obligarea pârâtului N. C. la plata sumelor de bani menționate în cerere, reprezentând contravaloarea obiectelor de inventar de natura mijloacelor fixe, dată fiind calitatea de gestionar a reclamantului, bunurile lipsă fiind constatate de către o comisie stabilită prin dispoziția nr. 369/12.09.2012 a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița.S-a întocmit o listă a bunurilor constatate lipsă la inventarierea gestiunii nr. 1 care a aparținut pârâtului și totodată s-a întocmit un raport privind stabilirea gradului de uzură fizică a unor bunuri propuse pentru imputare.
S-a mai încheiat și un proces verbal al comisiei de inventariere cu nr. 8250/29.06.2012.
Reclamantul a fost angajat la C. Județean Dâmbovița până la 01.06.2010, când prin dispoziția nr. 111/31.05.2010 a acestei instituții, conținutul raportului de muncă al acestuia a fost cesionat de către Direcția Județeană de Administrare a Patrimoniului Dâmbovița la ..
La aceeași dată, s-a întocmit și o notă de lichidare pentru reclamant ( fila 17 dosar), din cuprinsul căreia nu rezultă că acesta a avut anumite lipsuri în gestiune sau imputații.
Totodată, la data de 15.11.2010 C. Județean Dâmbovița a întocmit și o listă de inventariere pentru gestiunea pârâtului N. C., semnată și de acesta, precum și de membrii comisiei, precum și la 12.11.2010, semnată de pârât și de membrii comisiei, fără a se semnala lipsuri în gestiunea pârâtului.
Așa cum rezultă din adresa nr._/02.10.2014 a Consiliului Județean Dâmbovița – Direcția de Administrare a Patrimoniului, pârâtul N. C. a fost angajtul acestei direcții până la 31.05.2010, fiind încadrat ca administrator și nu a avut nicio garanție depusă pentru a fi restituită, iar bunurile mobile de inventar – mijloace fixe, obiecte de inventar și materiale, care au fost utilizate de respectivul salariat au fost predate către C. Județean Dâmbovița, în baza procesului verbal de predare – primire nr. 1831/6219/28.05.2010, depus la dosar de către reclamant, iar după momentul respectiv bunurile de inventar au rămas înscrise în evidența contabilă a Consiliului Județean Dâmbovița și au fost transmise ca bunuri de retur către ..
Instanța a mai reținut, potrivit adresei nr. 2519/06.10.2014 a ., că în perioada 01.06.2010 – 30.11.2011 pârâtul a fost angajat la această societate în funcția de administrator, fiind gestionar la gestiunea nr. 6 – mijloace fixe, pentru care i s-a constituit și reținut garanție gestionară, deoarece în urma invenatarierii efectuată în anul 2011 s-a constatat că acesta nu are lipsuri în gestiunea societății.
Abia în anul 2012, după cum menționează reclamantul în cererea de chemare în judecată, s-au constatat o . bunuri lipsă, astfel că a fost chemat în judecată pârâtul care le avea în gestiune.
Din probele administrate în cauză nu reiese că sunt întrunite prevederile art. 254 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora „ salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.
Astfel, nu s-a dovedit prin probele administrate în cauză că bunurile din inventar ar lipsi din culpa pârâtului, câtă vreme la inventarierea efectuată după cesionarea raportului de muncă al pârâtului către o altă societate comercială, respectiv la 01.06.2010 și după predarea bunurilor către C. Județean Dâmbovița, conform procesului verbal de predare primire 1831/28.05.2010, la 12 și 15.11.2010, nu s-au constatat bunuri lipsă în gestiunea pârâtului, căruia i s-a întocmit și o notă de lichidare fără mențiunea că ar avea astfel de lipsuri în gestiune.
Față de considerentele expuse, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamant și a fost respinsă ca nedovedită cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme la dosarul cauzei nu există chitanțe care să ateste plata unor astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul C. Județean Dâmbovița cât și pârâtul N. C..
În apelul formulat reclamantul C. Județean Dâmbovița susține că prin dispoziția nr. 369/12.09.2012 a Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, s-a constituit comisia de stabilire a gradului de uzură fizică a unor bunuri propuse pentru imputare, bunuri care au fost constatate lipsă la data efectuării ultimei inventarieri a gestiunii nr. l a Consiliului Județean Dâmbovița și pentru care s-a propus recuperarea lor.
Stabilirea gradului de uzură a bunurilor aflate în respectiva gestiune a fost efectuată în vederea calculării de către comisie a valorii de înlocuire a acestora, în conformitate cu prevederile OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, în acest sens comisia a stabilit gradul de uzură a mai multor bunuri aflate în folosința domnului N. C. de natura obiecte de inventar și mijloace fixe, conform fișelor de inventar din anul 2010.
Bunurile care se regăsesc în cadrul gestiunii ce a făcut obiectul inventarierii sunt cuprinse în trei categorii distincte astfel: mijloace fixe, mijloace fixe de natura obiectelor de inventar și obiecte de inventar, depozitate în mai multe locații, precum și în folosința unor angajați ai Consiliului Județean Dâmbovița sau ai S.C. Carpatmontana Serv S.A.
In urma inventarierii au rezultat diferențe între soldurile faptice și cele scriptice, iar comisia de inventariere nu a putut identifica bunurile aflate asupra domnului N. C., fost angajat al Direcției Județene de Administrare a Patrimoniului, aflată în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița, care ulterior acesta fiind preluat de S..C Carpatmontana Serv S.A., bunurile lipsă așa cum reiese din declarația gestionarului D. F., se regăsesc încă pe lista de inventar a pârâtului, deoarece acesta a părăsit locul de muncă de la S.C. Carpatmontana Serv S.A., fără a încheia nota de lichidare, iar în prezent bunurile constatate lipsă nu mai pot fi recuperate.
Precizează că la momentul inventarierii bunurile constatate lipsă nu au putut fi vizualizate de către comisie drept pentru care au fost selectate cele mai mici prețuri pentru bunuri similare având în vedere gradul de uzură fizică al acestora.
Domnul N. C. a îndeplinit funcția de administrator la Direcția Județeană de Administrare a Patrimoniului, instituție subordonată Consiliului Județean Dâmbovița până în luna iunie 2010.
Începând cu această dată pârâtul a fost preluat cu aceleași atribuții, de către S.C. Carpatmontana Serv S.A., societate înființată prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr.63/2010, persoană juridică română care are ca asociați județul Dâmbovița prin Consiliului Județean Dâmbovița și S.C. Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița S.A. având sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului nr.l.
Prin H.C.J.D. nr. 63/2010 s-a aprobat, predarea către S.C Carpatmontana Serv SA. a activului și pasivului Direcției Județene de Administrare a Patrimoniului, instituție care a fost desființată prin H.C.J.D. nr. 62/2010, dar și preluarea personalului contractual de către această societate.
S.C. Carpatmontana Serv S.A. are ca obiect de activitate conservarea și întreținerea bunurilor din patrimoniul public și privat al județului, precum și efectuarea de prestări servicii, etc, activități desfășurate de personalul angajat al societății.
In raportul privind înființarea S.C. Carpatmontana Serv S.A. se stipulează expres că instituțiile subordonate și C. Județean Dâmbovița asigură bunurile mobile și imobile, necesare realizării obiectului de activitate al societății.
In categoria acestor bunuri se înscriu și cele care erau în folosința pârâtului N. C. conform fișelor de inventar semnate și asumate de acesta, bunuri care trebuiau păstrate în stare de funcționare, responsabilitatea pentru integritatea lor fiind exclusivă a pârâtului, conform fișei postului.
Se solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
În apelul formulat pârâtul N. C. arată că instanța greșit a reținut că cererea privind cheltuielile de judecată nu este dovedită, întrucât chitanța reprezentând onorariul de avocat a fost transmisă prin fax la dosar.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că apelul declarat de reclamant este nefondat, iar cel declarat de pârât urmează să fie admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art.272 C.muncii, reclamantul în calitate de fost angajator avea sarcina probei, astfel că în privința răspunderii patrimoniale avea obligația să facă dovada atribuțiilor de gestionar ale pârâtului, precum și a legăturii de cauzalitate dintre faptă, prejudiciu și a vinovăției acestuia.
Din susținerile reclamantului, dar și din adresa nr._/2.10.2014 rezultă că pârâtul nu figura ca gestionar, fiind angajat la Direcția județeană de Administrare a Patrimoniului din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița până la data de 31 mai 2010, ca administrator, însă este cert faptul că a avut atribuții de gestionar, fiind în realitate „gestionar de fapt”, întrucât a primit în gestiune diverse bunuri de inventar, împrejurare necontestată de către pârât.
Calitatea de gestionar de fapt atrage incidența dispozițiilor Legii nr.22/1969 și potrivit disp.art.24 și 25 din acest act normativ, operează o prezumție de culpă a acestuia, ori pentru a înlătura răspunderea patrimonială, salariatul pârât, în calitatea sa de gestionar, trebuie să răstoarne această prezumția de culpă instituită în sarcina sa.
În speță, prin probele administrate, reclamantul angajator nu a dovedit raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
Astfel, prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr.63/26.03.2010 s-a înființat ..A., care a preluat activul și pasivul Direcției Județeane de Administrare a Patrimoniului Dâmbovița ( instituție desființată prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr.62/2010 ).
Prin Dispoziția nr. 111/31.05.2010 a, conținutul raportului de muncă al acestuia a fost cesionat de către Direcția Județeană de Administrare a Patrimoniului Dâmbovița la ..A.
Prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr.63/26.03.2010 s-a înființat ..A., care a preluat activul și pasivul Direcției Județeane de Administrare a Patrimoniului Dâmbovița ( instituție desființată prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr.62/2010 ).
Trebuie precizat că la momentul cesiunii raporturilor de muncă, pârâtului i s-a întocmit și o notă de lichidare ( fila 17 dosar fond), din cuprinsul căreia nu rezultă că acesta a avut anumite lipsuri în gestiune sau imputații.
Totodată, la data de 15.11.2010 C. Județean Dâmbovița a întocmit și o listă de inventariere pentru gestiunea pârâtului N. C. ( filele 22-27 dosar de fond), semnată și de acesta, precum și de membrii comisiei, precum și la 12.11.2010, semnată de pârât și de membrii comisiei, fără a se semnala lipsuri în gestiunea pârâtului.
Ulterior, bunurile mobile de inventar – mijloace fixe, obiecte de inventar și materiale, care au fost utilizate de respectivul salariat au fost predate de către Direcția Județeană de Administrare a Patrimoniului Dâmbovița către C. Județean Dâmbovița, în baza procesului verbal de predare – primire nr. 1831/6219/28.05.2010.
S-a susținut de către apelantă, pe de o parte, că bunurile lipsă se regăsesc încă pe lista de inventar a pârâtului, deoarece acesta a părăsit locul de muncă de la S.C. Carpatmontana Serv S.A., fără a încheia nota de lichidare, situație în care bunurile nu mai pot fi recuperate.
Aceste susțineri sunt însă contrazise prin relațiile furnizate de ..A., care prin adresa nr.2519/06._ (fila 38 dosar fond) a precizat că începând cu data de 01.06.2010 pârâtul a fost angajatul său în funcția de administrator, dar cu calitate gestionar, situație în care i s-a constituit garanție gestionară, ce i-a fost eliberată conform cererii nr.2899/05.11.2012, deoarece în urma inventarierii s-a constatat că nu are lipsuri în gestiunea societății.
S-a mai susținut de către apelantă că S.C. Carpatmontana Serv S.A. are ca obiect de activitate conservarea și întreținerea bunurilor din patrimoniul public și privat al județului, precum și faptul că în raportul privind înființarea acestei societăți se stipulează expres că instituțiile subordonate și C. Județean Dâmbovița asigură bunurile mobile și imobile, necesare realizării obiectului de activitate al societății.
În legătură cu bunurile mobile de inventar – mijloace fixe, obiecte de inventar și materiale, care au fost utilizate de către pârât s-a susținut au rămas înscrise în evidența contabilă a Consiliului Județean Dâmbovița și au fost transmise ca bunuri de retur către ..
Toate aceste împrejurări nu demonstrează însă o legătură de cauzalitate între fapta ilicită, prejudiciu și vinovăția salariatului, în condițiile în care la momentul cesiunii raporturilor de muncă pârâtului i s-a întocmit o notă de lichidare de către Direcția Județeană de Administrare a Patrimoniului Dâmbovița, având loc practic o descărcare de gestiune, după cum nici în cadrul S.C. Carpatmontana Serv S.A. pârâtul nu a avut lipsuri în gestiune, conform precizărilor de mai sus, fiindu-i eliberată și garanția gestionară.
Prin urmare, corect a constatat instanța de fond că, în cauză, nu poate fi angajată răspunderea patrimonială a pârâtului, astfel că, în baza art.480 N.C.P.C, va fi păstrată soluția instanței de fond și respins apelul reclamantului ca nefondat.
Cât privește apelul pârâtului, Curtea constată că acesta vizează numai respingerea de către instanța de fond a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită, însă la dosarul de fond există chitanța emisă la data de 06.04.2014 (fila 101) pentru suma de 1.500 lei onorariul apărătorului.
În consecință, va admite apelul declarat de pârât, va schimba în parte sentința atacată în sensul că va obliga reclamantul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât, urmând să mențină restul dispozițiilor sentinței.
În faza de apel, intimatul –pârât a solicitat obligarea apelantului, aflat în culpă procesuală, tot la 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul apărătorului, însă, față de gradul de complexitate a cauzei, de munca îndeplinită de apărător, cauza fiind soluționată la primul termen, Curtea a apreciat că nu se justifică acordarea integrală a cheltuielilor de judecată suportate de către pârât.
Prin urmare, în baza art.451 alin.2 N.C.P.C., va obliga apelantul-reclamant să plătească apelantului-pârât suma de 800 lei cheltuieli de judecată, reduse de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul C. Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Piața Tricolorului, nr.1, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1329 pronunțată la data de 5 noiembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița.
Admite apelul declarat de pârâtul N. C., domiciliat în comuna R., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1329 pronunțată la data de 5 noiembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că obligă reclamantul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă apelantul-reclamant să plătească apelantului-pârât suma de 800 lei cheltuieli de judecată, reduse de instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2015.
Președinte, Judecător,
V. D. M. G.
Grefier,
C. O.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Red. MG
Tehnored.CO
4 ex./05.06.2015
d.f._ Trib. Dâmbovița
j.f. L. B.
| ← Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|
