Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Decizia nr. 424/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 424/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 424/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 424
Ședința publică din data de 7 mai 2015
Președinte - V. D.
Judecători - M. G.
- C. P.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul S. A. I. cu domiciliul ales la S. M. A. & Asociații din municipiul București, ..3, etaj 4, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 56 din 9 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata în contestație . cu sediul în municipiul București, ., sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus cerere din partea apărătorului recurentului, prin care solicită strigarea cauzei după orele 10,00.
Luându-se cauza la a treia strigare a răspuns recurentul-contestator S. A. I. reprezentat de avocat C. G. I. din cadrul Baroului București, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2014, lipsind intimata în contestație ..
Avocat C. G. I. pentru recurentului-contestator solicită a se încuviința proba cu înscrisuri, pe care intimata le deține deja și pe care le depune la dosar, respectiv adresa și nota emisă de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești nr._/SE din 06.09.2007 și Rezoluția DIICOT Ploiești nr. 61/D/2007.
Curtea, încuviințează proba cu înscrisurile ce au fost depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat C. G. I. pentru recurentului-contestator solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.
Învederează că, hotărârea instanței de fond cuprinde motive străine sau contradictorii de natura pricinii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a disp. art. 52 alin.(1) lit. c) din Codul Muncii.
Depune la dosar concluzii scrise.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr._ 28.07.2008, contestatorul S. A. I. a chemat în judecată pe intimata ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 360/30.06.2008 emisă de către intimată, în urma constatării nulității absolute a acesteia, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale ce i se cuvin începând cu 30.06.2008 și până la data reintegrării efective.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că la data emiterii deciziei sus menționate nu au fost respectate disp. art.267 și următoarele Codul muncii, întrucât nu s-a efectuat o cercetare prealabilă disciplinară, nu au fost enumerate toate mențiunile obligatorii în cuprinsul deciziei, iar măsura suspendării contractului de muncă are un caracter nelegal, neavând legătură cu faptele pentru acre este cercetat penal.
La data de 12.09.2008, intimata a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea contestației atât timp cât contestatorul este cercetat penal pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu funcția și activitatea pe care le are în cadrul societății, încălcându-și deseori atribuțiile de serviciu.
Prin încheierea din 13.10.2008 a Tribunalului Prahova s-a dispus, în baza art. 244 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea judecații cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr._ aflat pe rolul instanței, încheiere menținută potrivit deciziei nr. 59/20.01.2009 a Curții de Apel Ploiești. La 11.06.2010 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, fixându-se termen de judecată la 12.10.2010.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1694 din data de 14 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a admis contestația formulată de contestatorul S. A.-I., în contradictoriu cu intimata . în consecință, s-a anulat decizia nr. 360/30.06.2008 emisă de către intimată, constatându-se nulitatea absolută a acesteia.
Prin aceeași sentință a fost obligată intimata să-i plătească contestatorului sumele reprezentând drepturile salariale ce i se cuveneau acestuia, începând cu data de 30.06.2008 și până la data reîncadrării efective.
S-a luat act că și-a rezervat contestatorul dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Conform adreselor nr. 297/2008, cărții de muncă existente la dosar, actului adițional nr. 337/30.09.1986, rechizitoriului nr. 78/P/02.06.2008, contestatorul a fost salariatul intimatei începând cu anul 1986 îndeplinind funcția de inginer și exercitând o funcție de conducere de șef birou în cadrul diviziei explorare și producție, însă în urma demersurilor efectuate de către intimată s-a dispus printre altele, trimiterea în judecată în calitate de inculpat a contestatorului pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea 78/2000, motiv pentru care s-a format dosarul penal nr._ al Tribunalului Prahova, aflat în curs de soluționare.
Prin decizia nr. 360/30.06.2008 emisă de către intimată s-a dispus începând cu 30.06.2008 suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, motivându-se că la emiterea acestei decizii s-a ținut seama de adresele nr. 1984/2008, 297/P/2008 emise de către intimată și DNA – Serviciul Teritorial Ploiești.
Dispozițiile art. 52 lit. c). din Codul muncii stipulează că un contract individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului inclusiv în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta din urmă a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că petentul a fost salariatul intimatei începând cu anul 1986 îndeplinind funcția de inginer și exercitând o funcție de conducere de șef birou în cadrul diviziei explorare și producție, însă s-a dispus printre altele, trimiterea în judecată în calitate de inculpat a contestatorului pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, motiv pentru care s-a format dosarul penal nr._ al Tribunalului Prahova, aflat în curs de soluționare, astfel încât prin decizia nr. 360/30.06.2008 a fost suspendat contractul individual de muncă al contestatorului începând cu 30.06.2008.
Ca atare, atât timp cât nici până în prezent nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească față de contestator în dosarul penal nr._, aflat pe rolul instanțelor de 2 ani de zile, iar la dosar nu există nicio dovadă că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a contestatorului în calitate de inculpat în dosarul respectiv, s-ar afla într-o strânsă legătură cu funcția îndeplinită de către contestator la 30.06.2008, în favoarea acestuia operând prezumția de nevinovăție în prezent, s-a apreciat că nu se mai justifică suspendarea în continuare a contractului individual de muncă al contestatorului, mai ales că în speță la emiterea deciziei contestate nu s-a ținut seama de dispozițiile art. 267 Codul muncii, neavând loc o cercetare disciplinară prealabilă a contestatorului.
De altfel, în urma nesoluționării timp de 2 ani a dosarului penal sus menționat aflat în curs de judecată în primă instanță, iar existența în continuare a deciziei nr. 360/2008, îi creează contestatorului grave prejudicii, întrucât îl împiedică să se angajeze la o altă societate, să obțină venituri în calitate de salariat în vederea întreținerii sale și a familiei, caz în care nu se mai justifică menținerea în continuare a deciziei contestate.
Prin urmare, prima instanță având în vedere aceste considerente și ținând seama de disp art 52 alin. 1 lit. c, alin 2 C.pr.civ. a admis contestația, a anulat decizia nr. 360/30.06.2008 emisă de către intimată, s-a constatat nulitatea absolută a acesteia și a obligat intimata să-i plătească contestatorului sumele reprezentând drepturile salariale ce i se cuveneau acestuia, începând cu data de 30.06.2008 și până la data reîncadrării efective.S-a luat lua act că și-a rezervat contestatorul dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva încheierii din data de 12.10.2010 și a sentinței civile nr.1694 din 14.12.2010 pronunțată de Tribunalul Prahova a declarat recurs intimata . București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 și art. 3041, art. 306 alin. 2, art. 301 Cod procedură civilă.
Recurenta a solicitat în prealabil suspendarea executării sentinței recurate în temeiul art. 300 alin. 2 Cod procedură civilă având în vedere faptul că sentința a fost pronunțată cu vădita încălcare și nesocotire a dispozițiilor legale, precum și împrejurarea că sentința pronunțata în legătura cu conflictele de muncă este executorie de drept, măsura suspendării fiind de natură a evita producerea oricăror prejudicii ce ar putea fi aduse subscrisei prin reintegrarea contestatorului în locul de muncă anterior deținut si plata drepturilor salariale.
Legal citat, intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse prin recurs, solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, menținerea soluției pronunțată de prima instanță.
Prin decizia civila nr. 1567/28.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-au reținut următoarele: analizând cu prioritate excepția lipsei calității de reprezentant al apărătorului recurentei-intimate, potrivit art.137 Cod pr.civilă, Curtea o respinge deoarece avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei II la prezentul statut. În această anexă, referitor la semnătura clientului, se arată că nu este necesară în situația în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, a conținutului și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea.
În consecință, văzând împuternicirea avocațială . nr._ și procura nr.342/8.07.2009, Curtea respinge excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului recurentei-intimate, invocată de intimatul-contestator.
Pe fondul cauzei, retine că prin decizia nr.360/30.06.2008 recurenta a dispus suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești în cauza penală ce îl vizează pe acesta, în temeiul disp.art.52 alin.1 lit.c) Codul muncii.
Contestația împotriva acestei decizii a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ .
Cauza penală vizând pe inculpatul S. A. I., intimatul-contestator din prezenta cauză, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ .
Prin încheierea din data de 13.10.2008 Tribunalul Prahova a dispus suspendarea prezentei cauze în temeiul disp.art.244 alin.2 Cod pr.civilă până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr._ al Tribunalului Prahova. Împotriva acestei încheieri intimatul-contestator a declarat recurs care, prin decizia civilă nr.59/20.01.2009 a Curții de Apel Ploiești a fost respins ca nefondat.
Prin urmare, încheierea de suspendare a cauzei în temeiul art.244 alin.2 Cod pr.civilă a rămas irevocabilă.
Potrivit doctrinei și practicii, încheierile premergătoare sunt preparatorii sau interlocutorii, deosebirea dintre cele două categorii de încheieri constând în faptul că acestea din urmă, potrivit art.268 alin.3 Cod pr.civilă, leagă instanța, aceasta din urmă neputând reveni asupra a ceea ce a decis printr-o asemenea încheiere.
Sunt considerate încheieri interlocutorii acelea care lasă să se întrevadă rezultatul procesului sau rezolvă parțial un aspect al procesului, fiind recunoscută această natură juridică și încheierilor privind soluționarea incidentului procedural al suspendării.
Or, în condițiile în care instanța de fond a dispus suspendarea, aceasta nu putea reveni asupra celor dispuse decât în situația schimbării motivelor ce au determinat luarea măsurii suspendării. O repunere în discuție a măsurii suspendării s-ar fi justificat în condițiile în care ar fi fost evidențiate aspecte noi, respectiv pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cauza penală.
Prin art.244 Cod pr.civilă, legiuitorul a instituit suspendarea legală facultativă, lăsând la aprecierea instanței în ce măsură se impune să dispună o asemenea măsură, la luarea acesteia avându-se în vedere atât principiul celerității, cât și prejudiciul pe care oricare dintre părți l-ar încerca, urmare a soluționării cu întârziere a cauzei.
Or, aceste aspecte nu numai că au fost avute în vedere de către instanța de fond, dar au fost supuse și controlului judiciar, instanța de recurs pronunțându-se asupra legalității și temeiniciei măsurii suspendării dispuse în baza art.244 (1) pct.2 Cod pr.civilă.
Potrivit art.244 (2) Cod pr.civilă suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
În speța de față, cauza penală se află încă în fața instanței de fond – Tribunalul Prahova, astfel cum rezultă din extrasul portalului instanțelor judecătorești, depus de către recurentă în recurs.
Repunerea pe rol a cauzei nu s-ar fi putut, prin urmare, efectua decât atunci când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea ar deveni irevocabilă, conform art.244 alin.2 Cod pr.civilă.
Chiar dacă printr-o măsură administrativă, dispusă din oficiu s-ar fi apreciat necesară verificarea subzistenței motivelor ce au determinat suspendarea, instanța avea obligația respingerii cererii de repunere pe rol, prin pronunțarea unei încheieri, constatând nesoluționarea irevocabilă a cauzei penale.
Prin ignorarea acestei proceduri și fără a dispune repunerea pe rol a cauzei, la termenul de judecată din data de 12.10.2010 instanța de fond a continuat judecata, nesocotind dispozițiile deciziei civile nr.59/2009 a Curții de Apel Ploiești, încuviințând administrarea probelor solicitate de intimatul-contestator și finalizând, ulterior, litigiul prin pronunțarea sentinței nr.1694 din 14.12.2010 vizând fondul cauzei.
Procedând în acest mod instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, nesocotind aspectele procedurale care impuneau respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei și menținerea măsurii suspendării dispuse în baza art.244 (1) pct.2 Cod pr.civilă.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că nu se impune a analiza și aspectele de fond ale litigiului dedus judecății urmând ca, în temeiul art.312 alin.1, 2 și 3 să admită recursul, să caseze sentința recurată și încheierea din data de 12.10.2010 și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond în vederea suspendării cauzei în baza art.244 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă.
Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 20.07.2011 sub nr._ .
La termenul de judecata din 21.11.2011, fata de dispozițiile deciziei de casare s-a dispus suspendarea judecații cauzei in temeiul art. 244 al. 1 pct. 2 Cod pr.civ.
La data de 06.06.2014 contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei arătând ca nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus suspendarea cauzei deoarece a fost soluționat definitiv dosarul nr._ aflat pe rolul I.C.C.J., cererea de repunere pe rol fiind incuviințată de instanță la data de 27.10.2014.
In dovedirea cererii de repunere pe rol depune certificat de grefa in dosar nr._ aflat pe rolul I.C.C.J.
Prin decizia civilă nr. 56 pronunțată la data de 9 ianuarie 2015, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația, reținând următoarele:
Așa cum rezulta din înscrisurile de la dosar, respectiv adresa nr. 297/2008, cartea de muncă, actului adițional nr. 337/30.09.1986, a rechizitoriului nr. 78/P/02.06.2008, contestatorul a fost salariatul intimatei începând cu anul 1986 îndeplinind funcția de inginer și exercitând o funcție de conducere de șef birou în cadrul diviziei explorare și producție.
Ca urmare a demersurilor efectuate de către societatea intimată s-a dispus, trimiterea în judecată în calitate de inculpat a contestatorului pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea 78/2000, motiv pentru care s-a format dosarul penal nr._ al Tribunalului Prahova, in prezent soluționat in mod definitiv .
Prin decizia nr. 360/30.06.2008 emisă de către intimată s-a dispus, începând cu 30.06.2008, suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, motivându-se că la emiterea acestei decizii s-a ținut seama de adresele nr. 1984/2008, 297/P/2008 emise de către intimată și DNA – Serviciul Teritorial Ploiești.
Potrivitdispozițiilor art. 52 lit. c). din Codul muncii, un contract individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului inclusiv în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta din urmă a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
După cum rezulta din conținutul certificatului de grefa depus chiar de către contestator, prin decizia nr. 1465/28.04.2014 pronunțată de I.C.C.J in dosarul penal nr._ au fost casate in parte sent. pen .nr. 254/2012 pronunțata de Tribunalul Prahova si dec.pen. nr. 79/17.04.2013 a Curții de Apel Ploiești . In consecința, contestatorul a fost achitat pentru o parte dintre infracțiunile reținute in sarcina sa, dar a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru fapta referitoare la L. V., instanța interzicând inculpatului, printre altele, si dreptul de a ocupa funcția în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv director in cadrul unei societăți comerciale pe perioada executării pedepsei principale si pe o perioada de 2 ani ulterior executării.
Așa cum rezulta din rechizitoriul întocmit la data de 02.06.2008 (aflat la filele 28 -58 dosar de fond înregistrat inițial ), fapta pentru care a fost condamnat definitiv contestatorul a constat in aceea ca, in calitate de director al S.C.P. S.A.-Zona de Operare Băicoi, in perioada noiembrie –decembrie 2006 a pretins de la L. V. suma totala de 1.075.000 lei pe care a primit-o in conturile personale in doua transe, in schimbul furnizării de informații nedestinate publicității si in scopul concesionarii de la acesta in luna decembrie 2006 a unui teren in suprafața de 3 ha in extravilanul ., jud. Dâmbovița si achitării unei redevențe de 3.381.000 lei.
Aceasta fiind situatia de fapt ce rezulta din probele administrate, instanta va analiza dispozitiile legale incidente in cauza .
Astfel, potrivit art. 52 al. 1 din Codul Muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de munca in cazul in care a formulat plângere penala împotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești, rațiunea instituirii acestor dispoziții legale fiind aceea de a nu permite unui salariat sa persiste . natura a-l prejudicia in mod grav pe angajator.
Se invocă de către contestator faptul că nu au fost respectate disp. art. 267 din Codul Muncii ceea ce ar atrage nulitatea absoluta a decizie de suspendare contestate deoarece nu ar fi fost convocat in scris pentru efectuarea unei cercetări disciplinare ( care de altfel nici nu s-a realizat), situație in care nu a putut formula apărări .
De asemenea, invoca contestatorul faptul ca nu a fost convocat nici Sindicatul P. la o asemenea cercetare disciplinara . Se mai arata ca decizia de suspendare este lovita de nulitate absoluta si pentru nerespectarea disp. art. 268 pct. 2 din Codul Muncii, nefiind descrisa fapta ce constituie abatere disciplinara, nu se arata nimic despre cercetarea disciplinara, nu se arata termenul in care sancțiunea poate fi contestată si instanța competenta sa soluționeze contestația . Totodată, se mai invoca faptul ca decizia nu a fost comunicata contestatorului .
Potrivit disp. art. 52 din Codul Muncii ( in forma aflata in vigoare la data emiterii deciziei de suspendare nr. 360/30.06.2008 ):
(1) Contractul individual de munca poate fi suspendat din inițiativa angajatorului in următoarele situații:
a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, in condițiile legii;
b) ca sancțiune disciplinara;
c) in cazul in care angajatorul a formulat plângere penala împotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținuta, pana la rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești;
d) in cazul întreruperii temporare a activității, fara încetarea raportului de munca, in special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
e) pe durata detașării.
(2) in cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) si c), daca se constata nevinovata celui in cauza, salariatul isi reia activitatea anterioara, plătindu-i-se, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului
Așadar, in prezenta speță, ne aflăm in cazul unei suspendări din inițiativa angajatorului, reglementata de disp. art. 52 lit. c din Codul Muncii, situație in care legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea desfășurării unei cercetări disciplinare prealabile, ca in cazul concedierii pentru abateri grave ale salariatului.
Dispozițiile legale invocate de către contestator, respectiv art. 267 din Codul Muncii ( anterior modificării prin Legea nr. 40/2011 ) prevăd că : sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsura, cu excepția celei prevazute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Or, intre masurile ce nu pot fi dispuse de către angajator decât in condițiile art. 267 ( respectiv cu desfășurarea prealabila a unei cercetări disciplinare ), se afla, la data emiterii deciziei contestate, o alta sancțiune disciplinara, respectiv cea prevăzuta de art. 264 al. 1 lit. b care se refera la suspendarea contractului individual de munca pentru o perioada ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare , acesta fiind însă un alt caz de suspendare, distinct reglementat, decât cel ce face obiectul prezentei examinări.
Prin urmare, nu trebuie confundata o măsură cu caracter de sancțiune disciplinara ( respectiv cazul de suspendare prevăzut de art. 264 al. 1 lit.b ) cu o măsura de protecție a angajatului al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Cazul de suspendare pe care Codul Muncii îl prevedea înainte de modificările aduse prin Legea nr. 40/2011, in art. 264 al. 1 lit.b este generat de o abatere disciplinara a angajatului care este astfel sancționat, in timp ce cazul de suspendare in temeiul căruia s-a emis decizia examinata in prezenta speța, este rezultat al formulării unei plângeri penale împotriva salariatului, de către angajator, pentru fapte incompatibile cu funcția deținută . Numai in prima ipoteza, legiuitorul instituia in mod expres, obligativitatea desfășurării unei cercetări disciplinare prealabile .
De asemenea, suspendarea dispusa la inițiativa angajatorului, in aceasta ipoteza a formulării unei plângeri penale nu trebuie confundată nici cu situația suspendării contractului de munca pe durata desfășurării cercetării disciplinare prealabile, suspendare care reprezintă de fapt o măsură de protecție a angajatului.
Cu privire la procedura suspendării, Tribunalul a constatat ca in Codul Muncii nu sunt cuprinse dispoziții de procedura cu privire la suspendarea contractelor individuale de munca in situația examinată, dispozițiile legale invocate de către contestator in susținerea acțiunii sale, fiind prevăzute (la momentul emiterii deciziei contestate), numai pentru sancțiunile disciplinare, respectiv pentru cazul de suspendare pe o perioada ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare, suspendare ce constituia in vechea reglementare o sancțiune disciplinara.
Prin urmare, in situația examinata in prezenta speță, suspendarea se materializează . angajatorului, prin care acesta dispune suspendarea ori constată existenta unei cauze de suspendare, arata temeiul legal, menționează durata suspendării . Nicio alta condiție de forma nu este prevăzută de lege, sub sancțiunea nulității absolute a deciziei astfel emise . Toate aceste cerințe au fost însă respectate, cu ocazia emiterii deciziei ce se contestă în cauză.
Concluzionând, Tribunalul a constatat că motivele de nulitate absolută invocate de către contestator nu sunt întemeiate, condițiile de legalitate ale deciziei de suspendare ce face obiectul verificării de către instanță, fiind îndeplinite.
In ce privește fondul cauzei s-a invocat de către contestator faptul ca infracțiunile pentru care a fost trimis in judecata nu sunt incompatibile cu funcția deținută .
Si aceste susțineri sunt neîntemeiate pentru considerentele arătate in precedent, având in vedere ca prin hotărâre judecătoreasca definitivă s-a constatat săvârșirea de către contestator a unei infracțiuni incompatibile cu funcția deținută, respectiv furnizarea de informații nedestinate publicității, motiv pentru care a si fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani .
Așadar, față de suma acestor considerente de fapt si de drept, constatând că motivele invocate in sprijinul contestației cu a cărei soluționare a fost investită nu sunt întemeiate, Tribunalul a respins ca atare, contestația formulata împotriva deciziei de suspendare nr. 360/2008 emisa de către societatea pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul A. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că este dată cu aplicarea greșita a legii, respectiv a dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, din următoarele considerente:
Astfel, pentru a pronunța aceasta soluție instanța de fond în mod nejustificat nu a reținut situația de fapt ce reiese din înscrisurile depuse la dosar în apărarea contestatorului, motiv pentru care reiterează aceasta situație cu solicitarea de a judeca cauza care a fost dedusă judecații.
Din expunerea textului legal privind suspendarea contractului individual de muncă, se desprinde ideea că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situații anume: când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcția deținută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă.
Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiții, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conține este de excepție, textul fiind de strictă și limitată aplicare.
Or, în motivarea sentinței instanța de fond a reținut, interpretând în mod greșit actele depuse la dosar, că „contestatorul a fost salariatul intimatei începând cu anul 1986 îndeplinind funcția de inginer și exercitând o funcție de conducere de sef birou în cadrul diviziei explorare și producție". In mod greșit, deoarece din înscrisurile aflate la dosar, inclusiv carnetul de muncă al contestatorului (filele 122 - 139 din dosarul nr._ Curtea de Apel Ploiești), rezultă că S. A. I. a prestat în cadrul societății intimate începând cu anul 1986 o activitate îndelungată și meritorie în diferite structuri organizatorice ale acesteia.
Astfel acesta a fost:
- inginer începând de la angajare (anul 1986) și până în anul 1991,
- adjunct șef secție până în anul 1993,
- șef secție și inginer șef secție până în anul 1997,
- director Schela petrol Băicoi până în anul 2001,
- director sucursala P. Ploiești până în 01.10.2006 și începând cu 01.12.2005 director Sucursala P. Târgoviște,
- director Zona Operare Bâicoi până în 01.12.2007 și
- șef birou Management Sistem Conducte gaze în cadrul Diviziei E&P România (Divizia Exploatare și Producție Gaze Naturale), la punctul de lucru situat la sediul P. din Piața Eroilor nr. 1, Ploiești, județ Prahova până la data de 30.06.2008, dataă la care a intervenit suspendarea contractului de muncă potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, respectiv la inițiativa intimatei.
De asemenea, tot în mod greșit, în baza unor motive străine de natura pricinii, instanța a reținut că „urmare a demersurilor efectuate de către societatea intimata s-a dispus, trimiterea în judecata în calitate de inculpat a contestatorului pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea 78/2000, motiv pentru care s-a format dosarul penal nr._ al Tribunalului Prahova, în prezent soluționat definitiv."
Așa cum rezulta din Rechizitoriul aflat la filele 28 - 58 ale dosarului nr._ al Tribunalului Prahova, din înscrisul depus la termenul din data de 27.10.2014, precum și in precizările depuse la termenul din 09.01.2015, demersurile nu au fost efectuate de intimată, aceasta neformulând plângere penală împotriva contestatorului.
In fapt, cercetarea penala împotriva contestatorului s-a pornit ca urmare a sesizării din oficiu (procesul-verbal nr._ din data de 26.07.2007) făcută de SCMS Saghel E. din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, și nu ca urmare a plângerii formulată de către intimata P. SA, aceasta din urma neformulând plângere penala împotriva contestatorului.
Din acest motiv nu ne aflăm în situația prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. c) teza I din Codul muncii, care prevede posibilitatea ca angajatorul care a formulat plângere penală să dispună suspendarea din funcție a salariatului.
In concluzie, contractul individual de muncă al contestatorului nu poate fi suspendat în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. c) teza I din Codul muncii întrucât intimata nu a formulat plângere penală împotriva salariatului S. A. I..
Referitor la teza a II-a a art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii care reglementează posibilitatea suspendării contractului de muncă în situația în care salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută, susține că, suspendarea din funcție poate fi dispusă numai dacă salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută. Altfel, în lipsa întrunirii acestei condiții, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conține este de excepție, textul fiind de strictă și limitată aplicare.
Conform adresei DNA Serviciul Teritorial Ploiești nr. 297/VIII/1/2008 din data de 16.06.2008, împotriva contestatorului s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b teza I si II din Legea nr. 78/2000 si art. 254 alin. 1 Cp. rap. la art. 8 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea finală a art. 33 lit. a Cp. Pentru a dispune în acest sens s-a avut în vedere calitatea de director al Zonei de Operare Băicoi din cadrul . pe care contestatorul nu o mai deținea la data suspendării contractului individual de muncă), calitate în care a folosit în mod direct informațiile deținute în virtutea funcției sale, nedestinate publicității, precum și faptul că acesta a pretins sume de bani de la anumite persoane.
Analizând situația de fapt Tribunalul Prahova, în susținerea tezei a II-a a art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii s-a raportat în mod greșit la decizia penală nr.1465/28.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Penală și nu la adresa DNA Serviciul Teritorial Ploiești nr. 297/VIII/1/2008 din data de 16.06.2008.
Astfel, instanța de fond a constatat că i-a fost interzis inculpatului S. A. I. „printre altele, și dreptul de a ocupa funcția în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv de director în cadrul unei societăți comerciale pe perioada executării pedepse” și „așa cum rezultă din rechizitoriul întocmit la data de 02.06.2008 (aflat la filele 28-58 din dosarul de fond înregistrat inițial), fapta pentru care a fost condamnat definitiv contestatorul a constat în aceea că, în calitate de director al . Băicoi, în perioada noiembrie - decembrie 2006 a pretins (...) în schimbul furnizării de informații nedestinate publicității (...)" și că în raport de situația de fapt ce rezultă din probele analizate, toate cerințele prevăzute de lege au fost respectate cu ocazia emiterii deciziei contestate, inclusiv cea privind posibilitatea angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă în cazul în care salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută, motiv pentru care sunt îndeplinite condițiile de legalitate ale deciziei de suspendare.
Pentru a face această apreciere instanța de fond a mai reținut că„potrivit art. 52 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penala împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, rațiunea instituirii acestor dispoziții legale fiind aceea de a nu permite unui salariat să persiste într-un comportament de natura a-l prejudicia în mod grav pe angajator".
Această apreciere a instanței s-a făcut fără a lua în considerare faptul că, anterior trimiterii în judecată a contestatorului și luării măsurii de suspendare a contractului individual de muncă al acestuia, intimata luase deja masuri legale menite să protejeze angajatorul ca salariatul „să nu persiste într-un comportament de naturaă a-l prejudicia în mod grav pe angajator".
Or, intimata a luat la data de 01.12.2007 măsura schimbării funcției și a locului de muncă al contestatorului din director Zona Operare Baicoi în șef birou Management Sistem Conducte Gaze în cadrul Diviziei E&P România (Divizia Exploatare si Producție Gaze Naturale) la punctul de lucru situat la sediul P. din Piața Eroilor nr. 1, Ploiești, județ Prahova, astfel că la data emiterii deciziei de suspendare (30.06.2008) acesta nu mai îndeplinea funcția de director.
In fapt, funcția de director Zona Operare Baicoi (activitatea de extracție a țițeiului) în cadrul structurii P. SA a fost deținută de contestator în perioada 01.10._07, respectiv la data reținută ca fiind cea a săvârșirii faptelor (noiembrie - decembrie 2006), precum și data începerii cercetării penale ca urmare a sesizării din oficiu din data de 26.07.2007, în timp ce la data suspendării contractului individual de muncă contestatorul deținea funcția de șef birou.
Astfel, după ce intimata a luat la cunoștință despre începerea cercetării penale efectuate împotriva contestatorului, la data de 31.11.2007, a demarat procedura de schimbare a funcției și a locului de muncă al contestatorului. De menționat că această schimbare a funcției nu a avut ca temei reorganizarea activității intimatei, fapt ce rezultă din absența oricăror mențiuni cu privire la reorganizare în cuprinsul înscrisurilor ce s-au încheiat cu ocazia schimbării funcției (Oferta interna transfer, act adițional).
Pentru a proceda la schimbarea funcției, la data de 16.11.2007 P. SA a transmis contestatorului o Ofertă internă de transfer (fila 108 din dosarul de recurs nr._, document depus de intimată) prin care i-a propus acestuia postul de sșef Birou Management Sistem Conducte Gaze în cadrul Diviziei E&P România (Divizia Exploatare si Producție Gaze Naturale), la punctul de lucru situat la sediul P. din Piața Eroilor nr. 1, Ploiești, județ Prahova.
Contestatorul a acceptat oferta angajatorului - în fapt fiind o acceptare formală - astfel caă, la data de 30.11.2007, între contestator și intimată s-a încheiat actul adițional la contractul individual de muncă nr. 337/30.09.1986 (filele î 14-115 din dosarul de recurs nr._, document depus de intimată), contestatorului fiindu-i atribuite noi sarcini și atribuții conform fișei postului. Aceasta modificare de funcție se regăsește înscrisă și în carnetul de muncă al contestatorului la poziția 86 "preluat la sediul P. SA" în funcția de șef birou cu data de 01.12.2007.
Conform fișei postului atribuțiile corespunzătoare funcției de sef Birou Management Sistem Conducte Gaze erau in mod clar evidențiate si difereau de cele ale funcției de director Zona Operare Baicoi. De menționat ca urmare a schimbării funcției din director in sef Birou Management Sistem Conducte Gaze contestatorului i-au fost retrase atribuțiile privind încheierea contractelor prin care angaja societatea intimata și i-a fost încetat accesul la informații în legătură cu cele pentru care se efectuau cercetările penale.
Apreciază că măsura schimbării funcției a fost inițiată de P. SA ca urmare a cercetărilor penale aflate în desfășurare și care îl vizau pe contestator, rațiunea instituirii acestor dispoziții legale fiind aceea de a nu permite unui salariat să persiste într-un comportament de natură a-l prejudicia în mod grav pe angajator", așa cum a reține și Tribunalul Prahova în cuprinsul sentinței atacate atunci când motivează suspendarea din funcție a contestatorului.
Dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. c) privind suspendarea din funcție a salariatului - în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută până la rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești - se regăsesc în Codul muncii, distinct de motivele de suspendare de drept, printre motivele care pot fi luate de angajator opțional și nu în mod obligatoriu. Practic angajatorului nu îi este impusă de lege o obligație imperativa în ceea ce privește suspendarea contractului de muncă ori o conduită/procedură în cazul prevăzut la art. 52 alin. (1) lit. c), acesta putând decide suspendarea sau nu a salariatului sau o altă măsură față de acesta cum ar fi, dar fără a se limita la, schimbarea locului de muncă, cum s-a și întâmplat în speța de față.
In acest sens - al posibilității schimbării funcției care a devenit incompatibilă - s-a pronunțat, în mai multe rânduri, Curtea Constituționala care, analizând constituționalitatea art. 52 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a considerat că această dispoziție este în concordanță cu Legea fundamentală întrucât prin măsura respectiva nu este îngrădit dreptul la muncă, deoarece salariatul are posibilitatea de a-și alege un alt loc de muncă la angajatorul respectiv:
„Curtea mai observă că dispozițiile examinate nu contravin nici dreptului la muncă garantat de art. 38 alin. (1) din Constituție, salariatul nefiind împiedicat să se încadreze în perioada suspendării contractului de muncă la altă unitate sau în altă funcție decât cea cu care este incompatibilă faptă ce constituie obiectul acuzării.»
In concluzie, rezultă fără dubiu că intimata a considerat că salariatul S. A. I. nu mai putea continua activitatea pentru care se efectuau acte de cercetare penală și a apreciat că prin măsura de schimbare a funcției și a locului de muncă a fost exclus orice risc ce ar fi putut apare dacă acesta ar fi fost menținut în funcția de director pentru care se efectuau cercetări penale.
Ulterior, după ce intimata a procedat la schimbarea funcției și a locului de muncă a contestatorului, a decis și suspendarea contractului individual de muncă al acestuia, cu aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii din motivele expuse mai jos.
Suspendarea în baza adresei nr. 297/P/2008 emisă de DNA Serviciul Teritorial Ploiești a contractului individual de muncă al contestatorului care avea funcția de șef Birou în cadrul Diviziei Explorare si Producție pentru fapte în legătură cu funcția deținută (director) nu a avut temei deoarece aceste fapte se presupuneau a fi săvârșite în legătură cu funcția de director și nu de sșef birou, funcție pe care contestatorul o deținea la data emiterii deciziei de suspendare.
In susținerea faptului ca decizia Tribunalului Prahova s-a bazat pe motive contradictorii de natura pricinii, arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că prin hotărâre judecătoreasca definitivă s-a constatat săvârșirea de către contestator a unei infracțiuni incompatibile cu funcția deținută, respectiv furnizarea de informații nedestinate publicității, motiv pentru care a și fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani.
Cu privire la funcția de director (ce a fost ocupată de contestator până la data de 30.11.2007) s-a considerat ca fiind inclusă în categoria celor prevăzute de art. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000 (fila 6 din rechizitoriu).
Cu toate acestea, prin decizia nr. 1465/28.04.2014 (definitivă), Înalta Curte de Casație si Justiție, a achitat contestatorul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 lit. b teza I si II din Legea nr. 78/2000, respectiv pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Fără a lua în considerare decizia definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, instanța de fond a apreciat că ,, și aceste susțineri sunt neîntemeiate pentru considerentele arătate în precedent, având în vedere că prin hotărâre judecătorească definitivă s-a constatat săvârșirea de către contestator a unei infracțiuni incompatibile cu funcția deținută, respectiv furnizarea de informații nedestinate publicității, motiv pentru care a și fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani."
In concluzie, apreciază că, cheia rezolvării litigiului dedus judecații instanței constă în interpretarea dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. c) din Codul muncii in raport de situația de fapt.
Astfel, analizând temeiul legal indicat de intimata la luarea măsurii de suspendare a contractului individual de muncă apreciază că nu au fost îndeplinite dispozițiile legii pentru a dispune această măsură întrucât societatea intimată nu a formulat plângere penală împotriva contestatorului, iar trimiterea în judecată s-a făcut pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12, teza I si II si art. 254 raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000, pentru fapte săvârșite în calitate de director al P. SA, calitate/funcție pe care contestatorul nu o mai deținea la data suspendării contractului individual de muncă. In plus, prin decizia penală emisă în dosarul ce a constituit temeiul suspendării prezentei cauze, instanța penală face referire directă la funcția de DIRECTOR și nu cea de SEF BIROU funcție din care s-a operat suspendarea.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
In drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 3041, precum și ale art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.p.civ.
Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, va reține că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele următoare:
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că demersurile nu au fost efectuate de către intimată, aceasta neformulând plângere penală împotriva contestatorului, ci urmărirea penală s-a început ca urmare a sesizării din oficiu, astfel că în mod eronat s-a concluzionat că sunt aplicabile dispozițiile art.52 alin.1 lit.c teza I din codul muncii, se va reține că este nefondată.
Astfel dispozițiile legale mai sus menționate nu se referă în mod limitativ doar la situația în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului, așa cum susține recurentul ci privesc și situația când angajatorul ia la cunoștință despre trimiterea în judecată a angajatului pentru săvârșirea unei fapte de aceeași natură.
Si critica referitoare la faptul că la data suspendării contractului individual de muncă, recurentul nu mai deținea funcția de director al Zonei de Operare Băicoi, calitate de care acesta s-a folosit în exercitarea infracțiunii săvârșite, nu este de natură a atrage anularea măsurii suspendării contractului individual de muncă.
Astfel, textul de lege nu limitează măsura suspendării din inițiativa angajatorului, doar din funcția pe care o deținea la data săvârșirii faptelor, astfel că susținerea recurentului sub acest aspect nu are temei legal.
De asemenea, potrivit certificatului eliberat de ICCJ fila 28 dosar fond, rezultă că recurentul din prezenta cauză a fost condamnat în baza art.289 alin.2 rap.la art.308 cod penal și art.5 cod penal, astfel că susținerile sale referitoare la faptul că instanța de fond nu a luat în considerare decizia definitivă pronunțată de ICCJ, sunt neîntemeiate.
Față de aceste considerente, având în vedere disp.art. 312 c.pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul S. A. I. cu domiciliul ales la S. M. A. & Asociații din municipiul București, ..3, etaj 4, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 56 din 9 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata în contestație . cu sediul în municipiul București, ., sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2015.
Președinte, Judecători,
V. D. M. G. C. P.
Grefier,
C. O.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Red. VD
Tehnored.CO
2 ex./18.05.2015
d.f._ Trib. Prahova
j.f. G. D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 518/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 644/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
