Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 518/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 518/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 518/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 518
Ședința publică din data de 7 aprilie 2015
Președinte - E. M.
Judecător - V. S.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamantul M. M. V., domiciliat în Rm. Sărat, .. 4C, . - la familia M. D., de pârâta ., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat D. N., în B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 1017 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B..
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 31 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când, în urma deliberării, a dat următoarea decizie:
C u r t e a:
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul M. M. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . obligarea acesteia la plata sumei totale de 20.887. lei, cu titlu de drepturi salariale neacordate calculate pentru perioada 01.01._11 și anume: suma de 359,92 lei reprezentând 11 ore /lună lucrate în plus ziua (conform contractului individual de muncă sunt trecute 8 ore/zi și efectuate 9 ore/zi conform tahografului); suma de 719,84 lei, reprezentând 11 ore/lună lucrate în plus noaptea (conform contractului individual de muncă sunt trecute 8 ore/zi și efectuate în plus noaptea conform tahografului – orele efectuate în plus noaptea se dublează) conform art. 117 Codul Muncii; suma de 324 lei reprezentând spor de vechime de 5% calculată la salariul tarifar lunar brut de 720 lei, (36 lei/lunar brut x9 luni = 342 lei) – temei legal contractul individual de muncă; suma de 4860 lei reprezentând spor de toxicitate calculate la 75% (640 lei/lunar x 9 luni = 4860 lei); suma de 2355,84 lei reprezentând ore lucrate în zile de repaus săptămânal calculate la 4 zile / lună x 8 ore = 261,76 lei/luna) – temei legal contract individual de muncă și art. 132 Codul muncii, suma de 3560 lei (800 euro) reprezentând cheltuieli de transport dus – întors pentru cele patru vacanțe câte 100 euro de drum, rezultă suma de 800 euro – art. 139 din Codul muncii; 8707,50 lei reprezentând diurnă pe luna septembrie 2011 neachitată; obligarea pârâtei să achite impozitele aferente acestor drepturi salariale pe fiecare lună în parte.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a lucrat ca șofer, pe mașină de mare tonaj (cisternă), pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 03.09.2010 și până la data de 31.09.2011 când au încetat raporturile de muncă, având un program normal de muncă de 8 ore/zi, între orele 9:00-17:00, un salariu tarifar brut lunar de 720 lei și un spor de vechime din salariul brut de 5% lunar.
Întrucât efectua transporturi pe rute internaționale, conform tahografului efectua zilnic un număr de 9 ore și nu de 8 ore, cum era trecut în contractul individual de muncă, după care avea pauză de 9 ore pentru odihnă, activitatea fiind reluată în acest fel în mod permanent. Materiile prime le transporta cu cisternă de mare tonaj și priveau substanțe chimice ușor inflamabile (alcool etilic, acid acetic).
Ulterior, după încetarea raporturilor de muncă a constatat că pârâta nu i-a achitat toate drepturile salariale ce rezultă din contractul individual de muncă, ROI, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, motiv pentru care a solicitat prin mediere soluționarea litigiului. La început pârâta a fost de acord însă ulterior a refuzat soluționarea amiabilă a litigiului motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.
În drept, reclamantul a invocat disp. art. 281-292 Codul Muncii și a depus înscrisuri.
Pârâta . a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, obligarea reclamantului la completarea cu toate înscrisurile menționate în cererea de chemare în judecată, în exemplare suficiente, pentru comunicare, și în subsidiar, respingerea acțiunii reclamantului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a arătat că a plătit reclamantului toate drepturile salariale cuvenite, acesta s-a mai adresat instanțelor de judecată cu o cerere prin care solicita drepturi salariale neachitate, cerere ce a fost respinsă.
A precizat că salariul a fost achitat, sporul de 5% prevăzut în contractul de muncă a fost inclus în salariu și achitat, diurna, uneori în cuantum mai mare decât prevederile minime legale, pentru toate zilele lunii inclusiv sâmbăta și duminica, întrucât reclamantul își desfășura activitatea în afara teritoriului României.
În ce privește suma solicitată pentru cheltuieli de transport dus / întors pentru cele patru vacanțe, nu există prevedere legală sau convențională din care să rezulte această obligație a societății.
A menționat că au fost făcute verificări de către ITM cu privire la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite reclamantului și concluzia a fost că acestuia i s-au achitat sumele datorate.
În decizia civilă nr. 1738/R/2012, pronunțată în dosarul nr._/62/2011, instanța a reținut că „ din înscrisurile depuse în probațiune extras cont Unicredit Ț. Bank B. din data de 04.11.2011 și adresa ITM rezultă că reclamantului i s-a achitat diurna în perioada lucrată de pârâtă”.
La dosar, pârâta a depus înscrisuri.
La data de 21.03.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.
La cererea instanței, reclamantul la data de 06.05.2014 a depus precizări cu privire la temeiul legal, respectiv: pentru orele în plus lucrate peste programul de 8 ore au ca temei legal contractul individual de muncă și art. 112 și art. 120 din Codul Muncii; orele lucrate pe perioada nopții cuprinse între ora 22: 00-06:00 sunt solicitate în baza art. 125 Codul Muncii; pentru sporul de toxicitate sunt incidente dispozițiile Legii nr. 31/1991, pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal și zilele de sărbători legale, temeiul în drept sunt art. 137-139 Codul Muncii; pentru suma de 800 euro, așa cum a menționat și pârâta prin întâmpinare, efectua activitatea de șofer de camion de mare tonaj în afara României și deși nu a fost încheiat act adițional de modificare a locului de muncă apreciază că este asimilat detașării, conform dispozițiilor art. 45 din Codul Muncii și beneficiază de art. 46 din Codul Muncii.
Totodată, a precizat că a primit sporul de vechime pe luna septembrie 2011, astfel că nu mai solicită acest drept bănesc.
Analizând prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză ansamblul materialului probator administrat, Tribunalul B. a pronunțat sentința civilă nr. 1017/03.11.2014 prin care a admis, în parte, acțiunea astfel cum a fost restrânsă, formulată de reclamant, a obligat pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății efective a sumei de 1935 euro, reprezentând diurnă aferentă lunii septembrie 2011, a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere și a obligat pârâta la 75 lei cheltuieli de judecată către reclamant, corespunzătoare capătului de cerere admis.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul, conform contractului individual de muncă nr.4/_/2010, începând cu data de 03.09.2010, a fost angajatul pârâtei . în meseria de șofer mașină mare tonaj, fiind prevăzute ca drepturi salariale salariul de bază brut lunar de 720 lei, sporul de 5% și ca adaos diurnă.
Referitor la diurnă, cuantumul acesteia nu a fost menționat concret în contractul individual de muncă, însă așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv extrase de cont, coroborat cu mențiunile din întâmpinare, pârâta nu a contestat acordarea acestui drept, susținând însă că diurna pe luna septembrie 2011, solicitată prin acțiune, a fost achitată, situație ce ar rezulta și din decizia civilă nr. 1738/R/2012, a Curții de Apel B., pronunțată în dosarul nr._/62/2011
De asemenea, în concluziile scrise pârâta a făcut referire la dispozițiile HG nr.518/1995, respectiv la cuantumul de 30,19 euro/zi, prevedere valabilă pentru anul 2011.
S-a considerat că apărarea pârâtei nu este însă fondată, rezultând din copia hotărârilor depuse la filele 18-21 dosar, respectiv sentința civilă nr.838/2012 a Tribunalului B., definitivă prin decizia civilă nr. 1738/R/2012, a Curții de Apel B., pronunțată în dosarul nr._/62/2011, că obiectul acestei cauze nu l-a constituit pretenția reclamantului cu privire la diurna pe luna septembrie 2011, ci suma solicitată cu titlu de tranzit trenuri, situație în care nu se poate reține o putere de lucru judecat a acesteia.
A mai susținut pârâta faptul că i-ar fi fost achitată diurna și pentru această lună, întrucât i-au fost plătite sume mai mari decât prevederile legale, menționând cuantumul de 30,19 euro/zi conform HG nr.518/1995.
Acest cuantum sau determinarea lui în raport de dispozițiile HG nr.518/1995, așa cum s-a reținut mai sus, nu a fost menționat, în concret, în contractul individual de muncă și nu poate fi avut în vedere în cauză.
HG nr.518/1995 se referă la unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, între care și diurnă.
O normă de trimitere la dispozițiile HG nr.518/1995, ca fiind minimul de la care se pornește în negocierea cuantumului diurnei, era aceea din art.45 lit.b a Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, care prevedea că salariații unităților trimiși în delegație, în țară sau în străinătate, beneficiază de diurna de deplasare al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate, nivelul minim al diurnei fiind cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituții publice.
Aceste dispoziții nu au aplicabilitate întrucât Contractului colectiv de muncă la nivel național și-a încetat aplicabilitatea la data de 31.12.2010, însă, rezultă din extrasele de cont depuse la filele 10, 82 dosar că pentru lunile anterioare, respectiv iulie și august 2011, pârâta i-a virat reclamantului sume de 1696,70, respectiv 1935,31 euro cu titlu de diurnă.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diurnei pe luna septembrie 2011, calculată tot la nivelul de 1935 euro, cuantum ce va fi reținut și pentru luna septembrie, avându-se în vedere suma plătită de pârâtă, cu același titlu, pe luna anterioară. Or, nu rezultă din probatoriul administrat, iar pârâta nu a făcut dovada, în condițiile art.168 Codul muncii, prin documente justificative, a plății diurnei și pentru luna septembrie 2011, astfel că instanța a reținut ca fiind întemeiat acest capăt de cerere.
Celelalte capete de cerere privind plata orelor suplimentare, a muncii prestată în timpul nopții și în zilele de repaus săptămânal, a sporului de toxicitate, a cheltuielilor de transport pentru 4 vacanțe și cel accesoriu de obligare a pârâtei la plata impozitelor eferente acestor sume, instanța le-a apreciat ca fiind neîntemeiate.
Potrivit contractului individual de muncă, la rubrica „durata muncii” s-a convenit, de părți, o durată a timpului de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, cu o repartizare a programului de lucru între orele 9,00-17,00, program ce se poate modifica în condițiile regulamentului intern, contractului colectiv de muncă aplicabil.
Deși reclamantul a susținut, prin acțiune, că efectua 9 ore/zi, că a efectuat ore în timpul nopții și a lucrat în perioada repausului săptămânal, prin probatoriul administrat nu a dovedit această situație de fapt.
Dimpotrivă, pârâta a făcut dovada orelor prestate de reclamant, în conformitate cu dispozițiile contractului individual de muncă, rezultând din statele de plată, coroborat cu foile colective de prezență, din perioada ce face obiectul cauzei, că au fost prestate 8 ore/zi, fără altă muncă suplimentară.
Reclamantul a susținut că orele suplimentare ar rezulta din înregistrările tahografului, însă nu a făcut nici o dovadă în acest sens, iar potrivit declarației reprezentantului legal al pârâtei, depusă la fila 62 dosar, dată pe proprie răspundere, înregistrările tahograf, pentru perioada 3.09._11, nu se mai află în posesia societății întrucât păstrarea acestora se face doar pentru o perioadă de 1 an, ulterior fiind șterse.
Această perioadă de păstrare a datelor descărcate din aparate de înregistrare este prevăzută de art.10 din Regulamentul (CE) nr.561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a
Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului și O.G. nr.37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora
Referitor la suma solicitată cu titlu de cheltuieli de transport dus – întors pentru cele patru vacanțe, câte 100 euro de drum, în contractul individual de muncă, în regulamentul intern, la care a făcut referire reclamantul, s-a constatat că nu sunt cuprinse dispoziții privind plata acestui drept.
Reclamantul, prin cererea înregistrată la data de 06.05.2014, prin care a indicat temeiul legal, a menționat că suma este cerută întrucât efectua activitate de șofer, în afara țării, apreciind că situația este asimilată detașării, conform art.45 Codul muncii și beneficiază de drepturile prevăzute în art.46 Codul muncii.
Însă, așa cum a solicitat prin capătul f. de cerere, suma de 800 euro reprezintă cheltuieli de transport pentru 4 vacanțe, cerere care însă nu a fost modificată în condițiile art. 204 Cod procedură civilă, până la primul termen, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art.46 alin.4 Codul muncii, referitoare la dreptul salariatului detașat la plata cheltuielilor de transport, cu atât mai mult cu cât nu aceasta era situația reclamantului, care în perioada respectivă nu a fost detașat, ceea ce ar fi presupus schimbarea temporară a locului de muncă la un alt angajator.
În ceea ce privește sporul de toxicitate, reclamantul a invocat faptul că efectua transport de materiale periculoase și solicită acest drept în temeiul Legii nr.31/1991. Însă, în contractul individual de muncă, nu a fost prevăzut un astfel de spor de toxicitate, iar reclamantul nu a făcut dovada acestei situații de fapt, transportul materialelor periculoase, în perioada ce face obiectul cererii, 01.01._11.
Înscrisurile depuse la 41-47 dosar, depuse de reclamant, prin apărător, nu au putut fi avute în vedere, ca înscrisuri doveditoare, fiind redactate într-o limbă străină și nefiind însoțite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat, conform prevederilor art.150 alin.4 Cod pr. civilă.
Mai mult, Legea nr.31/1991, indicată ca temei în drept al acestui capăt de cerere, se referă la dreptul salariaților care desfășoară efectiv și permanent activitatea în locuri de muncă cu condiții deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase – de a beneficia de reducerea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi, nefiind prevăzut sporul de toxicitate solicitat de reclamant.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei la achitarea impozitelor aferente acestor drepturi, instanța a reținut că, fiind accesoriu capetelor de cerere menționate, apreciate ca neîntemeiate, și acesta are același caracter.
În ceea ce privește sporul de vechime de 5%, instanța a constatat că reclamantul și-a restrâns acțiunea, arătând prin cererea de la fila 43 dosar, că a primit acest drept.
În consecință, față de aceste considerente, în temeiul art.266 și următ. Codul muncii, instanța a admis, în parte, acțiunea astfel cum a fost restrânsă, a obligat pârâta să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății efective a sumei de 1935 euro, reprezentând diurnă aferentă lunii septembrie 2011 și a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
Totodată, a obligat pârâta la 75 lei cu titlu de cheltuielile de judecată, către reclamant, corespunzător capătului de cerere admis, cheltuieli de judecată constând în onorariu apărător.
Împotriva sus-menționatei sentințe au declarat apel în termen legal reclamantul și pârâta.
Apelantul-reclamant critică hotărârea arătând că la dosar s-au depus înscrisuri întocmite fictiv, cu scopul de a induce în eroare instanța de judecată cu privire la timpul lucrat în plus peste cele 8 ore/zi, noaptea și sărbătorile legale, iar foile de parcurs nu au fost depuse la dosar pentru a se dovedi orele suplimentare.
A mai susținut apelantul că nu au fost depuse de pârâtă nici deplasările efectuate în străinătate descărcate de pe card-ul tahograf cu care se făcea dovada tuturor pretențiilor, obligație ce incumbă pârâtei în baza art.272 Codul muncii.
A mai precizat apelantul că adevăratul refuz de plată a drepturilor solicitate îl reprezintă faptul că s-a produs un accident de circulație, iar conducerea firmei i-a reținut banii pentru recuperarea pagubei, fără a avea o hotărâre judecătorească în acest sens.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, apelantul a susținut că în mod greșit s-a dispus obligarea pârâtei numai la plata sumei de 75 de lei, fără a se ține cont de faptul că pârâta este în culpă.
Solicită apelantul-reclamant admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea notarii in sensul admiterii si a pretențiilor care au fost respinse de către instanța de fond si menționate in acțiunea formulata.
Apelanta-pârâtă, susține prin motivele formulate că sentința este nelegală și netemeinică, invocând disp. art. 466-482 Cod pr.civilă.
Arată că, în mod greșit, instanța de fond a admis capătul de cerere privind diurna si a obligat societatea la plata acesteia in cuantum de 1950 Euro. In ceea ce privește diurna au fost făcute verificări si de către ITM cu privire la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite reclamantului si concluzia a fost aceea ca acestuia i s-au achitat sumele datorate.
In decizia civila nr. 1738/R/2012 pronunțata in dosarul nr._/62/2011 instanța retine următoarele „din înscrisurile depuse in probațiune, extras de cont Uni Credit Tiriac Bank B. din 4.11.2011 si adresa ITM, rezulta ca reclamantului i s-a achitat diurna in perioada lucrata la parata." Reclamantul a încercat reiterarea cererii pe care o făcuse in fata instanței de la B., unde a solicitat aceeași suma, o dată cu titlu de plata pentru kilometri efectuați, iar apoi ca diurna, cereri respinse de către instanța de la B., in mod definitiv, așa cum rezulta din înscrisul de la dosar.
In situația in care se apreciază totuși ca diurna nu s-ar fi achitat, urmează ca aceasta sa fie calculata in conformitate cu prevederile legii. Nu exista nici un înscris din care sa rezulte obligația societății de a achita diurna . celui prevăzut in mod obligatoriu de lege, respectiv 30,19 euro pe zi, prevedere valabilă pentru anul 2011 conform HG 518/1995.
Curtea, verificând, în limitele cererilor de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, constată următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtă, Curtea constată că acesta vizează obligarea sa la plata sumei de 1935 euro, reprezentând diurna aferentă lunii septembrie 2011 și este fondat, având în vedere faptul că prin decizia civilă nr.1738/R/2012 a Curții de Apel B. a fost înlăturată din dispozitivul sentinței civile nr.838/5.06.2012 pronunțată de Tribunalul B. prevederea referitoare la plata sumei de 1650 euro cu titlu de drepturi salariale pentru luna septembrie 2011, reținându-se în considerentele deciziei că instanța a acordat greșit această sumă cu titlu de diurnă, astfel încât această decizie se bucură de putere de lucru judecat în virtutea căreia nu mai pot fi repuse în discuție problemele soluționate irevocabil prin această decizie.
Aprecierea instanței de fond în sensul că obiectul acestei cauze nu l-a constituit pretenția reclamantului cu privire la diurna pe luna septembrie 2011, ci suma solicitată cu titlu de tranzit trenuri, este nefondată, având în vedere că din considerentele acestei decizii (fila 20 dosar fond) rezultă că pârâta a fost obligată prin sentința civilă nr. 138/2012 a Tribunalului B. la plata sumei de 1650 euro cu titlu de drepturi salariale pentru luna septembrie 2011.
Referitor la apelul reclamantului, Curtea constată că acesta, printr-o primă critică se declară nemulțumit de faptul că actele depuse de intimată sunt întocmite fictiv, critică ce nu poate fi reținută ca fiind fondată atâta timp cât acesta nu s-a înscris în fals față de înscrisurile invocate, astfel încât în mod legal a apreciat instanța de fond ca fiind neîntemeiate capetele de cerere privind plata orelor suplimentare, a muncii prestate în timpul nopții și în zilele de repaus săptămânal.
Susținerea apelantului-reclamant în sensul că nu au fost depuse la dosar foile de parcurs și înregistrările tahografului nu poate fi luată în considerare atâta timp cât înregistrările tahograf se păstrează pentru o perioadă de un an conform reglementărilor expuse pe larg de instanța de fond, iar la dosar au fost depuse foile colective de prezență.
De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici susținerea apelantului referitoare la sumele reținute în raport de un accident produs în străinătate, această situație neavând legătură cu prezenta cauză.
Cât privește criticile referitoare la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere soluția pronunțată prin prezenta decizie, de respingere a acțiunii în totalitate, acestea apar ca neavenite.
În consecință, în baza disp.art.480 NCPC, Curtea urmează să respingă apelul reclamantului M. M. V. și să admită apelul pârâtei ., cu consecința modificării în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. M. V., domiciliat în Rm. Sărat, .. 4C, . - la familia M. D., împotriva sentinței civile nr. 1017 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B..
Admite apelul pârâtei ., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat D. N., în B., ., jud. B., împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
.//.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
E. M. V. S.
Grefier,
V. M.
red. V.S./tehnored.F.A.
5 ex./7.05.2015
d.f._ Tribunalul B.
j.f. A.-M. D.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 326/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie suspendare contract de muncă. Decizia nr.... → |
|---|
