Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 718/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 718/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 718/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 718
Ședința publică din data de 14 mai 2015
Președinte – A.-M. R.
Judecător - M. P.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul O. G. domiciliat în B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 198 din 25 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta Asociația de P. CT3 nr. 2, cu sediul în B., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata pârâtă Asociația de P. CT3 nr. 2, prin președinte P. V., lipsind apelantul reclamant O. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că apelantul a solicitat prin motivele de apel judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea califică drept apel calea de atac exercitată, astfel cum corect a fost indicat de prima instanță și ia act că apelantul reclamant a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Reprezentantul intimatei pârâte, arată că nu are alte cereri, solicită cuvântul în fond.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul intimatei pârâte, președintele asociației, P. V., solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că apelantul reclamant a avut foarte multe abateri disciplinare, astfel cum rezultă din probatoriile administrate în cauză, iar în ce privește solicitarea de acordare de daune morale, apreciază că nu se justifică.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._, reclamantul O. G. a formulat, inițial, contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.343 din 24.11.2014, prin care a fost concediat, în conformitate cu art. 61 lit.a Codul muncii.
În motivarea cererii, reclamantul a precizat că este angajatul pârâtei în funcția de administrator din data de 03.12.2013, îndeplinindu-și toate sarcinile și responsabilitățile cât mai serios și eficient, neavând nicio abatere disciplinară.
A mai precizat reclamantul că în data de 20.11.2014 i s-a comunicat decizia de desfacere CIM nr.338 din aceeași dată, prin care era înștiințat că în baza art. 65 alin.1 Codul muncii încetează raporturile de muncă, decizie pe care a contestat-o la Tribunalul B..
Cu toate că a susținut că această decizie nu are temei legal, nefiind motivată, reprezentantul pârâtei a procedat la înregistrarea contractului de muncă al noului administrator în persoana numitului M. D., căruia a fost obligat să-i predea monitorul și registrele din gestiune, ocupând chiar din acea zi locul său de muncă.
A mai invocat reclamantul că s-a prezentat în continuare la programul Asociației, respectând termenul de preaviz, deși angajatorul nu și-a respectat obligațiile, refuzând să-i plătească salariul restant pentru luna noiembrie 2014.
Reclamantul a mai relatat că în data de 10.12.2014 i-a fost comunicată o altă decizie de concediere, nr.343 din 24.11.2014, prin care se modifica articolul de desfacere a contractului, în art. 61 lit.a Codul muncii, aceasta formând obiectul actualei contestații.
Față de aceasta, reclamantul a invocat nulitatea absolută a deciziei pe motiv că nu s-a procedat la efectuarea cercetării disciplinare și, totodată, încălcarea dispozițiilor art. 252 alin.2 Codul muncii.
Reclamantul a mai precizat că decizia contestată nu este motivată în fapt și în drept și vizează un interval anterior, astfel încât nu se reglementează situația salariatului în această perioadă.
A mai subliniat reclamantul că decizia contestată i s-a comunicat în data de 10.12.2014, mult după data la care și-a produs efectele decizia anterioară, de desfacere a contractului de muncă, fiind încălcate în acest sens dispozițiile art. 77 și 78-80 Codul Muncii.
Reclamantul a depus la dosar decizia contestată, copie C.I., iar prin cererea formulată ulterior, și-a întregit contestația, solicitând obligarea pârâtei și plata daunelor morale în cuantum de 40.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a apreciat că este îndreptățit la plata daunelor morale prin încălcarea de către pârâtă a dreptului său la muncă, prin atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare, invocând în acest sens decizia nr.3189 din 20.04.2005 pronunțată de Î.C.C.J.
Reclamantul, în dezvoltarea cererii, a invocat situația de fapt prin care pârâta în mod nelegal a emis cele două decizii de desfacere a contractului de muncă, fără a proceda la constituirea unei comisii care să ancheteze pretinsele abateri și fără o cercetare disciplinară prealabilă ce trebuie să se finalizeze printr-o notă a sa explicativă.
A mai precizat reclamantul că din verificările dosarului de către inspectorii ITM, cu ocazia controlului efectuat la pârâtă, s-a constatat că angajatorul a emis decizia nr.343/2014 care nu conține elementele obligatorii prevăzute de art. 252 alin.2 Codul muncii, republicat.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 269 Codul muncii, în baza cărora angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa sa, daunele solicitate constând în încălcarea de către pârâtă a dreptului său la muncă, fiind întrunite condițiile de răspundere delictuale ale angajatorului, prin încălcarea valorilor menționate prin decizia nr.3189/2005 a Î.C.C.J.
În același timp, reclamantul a invocat dispoziții ale Codului civil în vigoare, respectiv 1349 și 1357, precum și art.998 cod civil anterior, cu privire la condițiile ce atrag răspunderea civilă delictuală și art. 1169 Cod civil.
A mai invocat reclamantul că modul în care s-a hotărât concedierea, refuzul permanent al pârâtei de a ține cont de drepturile salariatului și obligațiile pe care legea le prevede în sarcina sa sunt aspecte de natură „ a dărâma sănătatea fizică și liniștea unui om normal”.
Contextul economic, buna credință a salariatului și abuzul exercitat de pârâtă sunt de natură de a crea o stare de stres, de neîncredere într-un raport normal de muncă și față de propria persoană, de disperare față de ziua de mâine și de neputință, ce nu pot fi remediate în vreun fel.
S-a mai precizat că raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este evident pentru motivele expuse, fiind invocate în acest sens dispozițiile art. 8 alin.1 Codul Muncii, precum și cauza CEDO S. și alții împotriva României, cauza Pini și Bertani și alții împotriva României publicată în M.Of. 1245/2004, cauza nr._/01.
În sprijinul cererii completatoare, reclamantul a depus adresa nr._.12.2014 emisă de ITM B..
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză, însă a depus la dosar înscrisuri, filele 30-63.
Anterior închiderii dezbaterilor, instanța, din oficiu, a invocat excepția autorității de lucru judecat provizoriu în ce privește decizia nr.343 din 24.11.2014, emisă de pârâtă, în conformitate cu art. 430 alin.4 Cod pr.civilă, raportat la sentința civilă nr.177 din 17.02.2015, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, având în vedere susținerile părților în sensul că aceasta nu a fost comunicată în vederea exercitării căii de atac, excepție la care au achiesat.
Prin sentința civilă nr. 198 din 25.02.2015, Tribunalul B., a constatat că există autoritate de lucru judecat provizorie, în ce privește cererea introductivă cu privire la anularea deciziei nr.343/24.11.2014 emisă de pârâtă.
A respins, ca nefondată, cererea completatoare formulată de reclamantul O. G., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. CT 3 NR 2 privind daunele morale solicitate de reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța a apreciat excepția invocată ca fiind fondată, iar cererea completatoare formulată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 248 Cod pr.civilă, instanța analizând cu prioritate excepția autorității de lucru judecată provizorie, invocată din oficiu, care face inutilă cercetarea în fond a deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.343/2014 și pe care o apreciază ca fondată, în raport de sentința civilă nr.177 din 17.02.2015 pronunțată de Tribunalul B., atașată la dosar în urma verificărilor efectuate.
În concret, din analiza acestei sentințe, Tribunalul a reținut că reclamantului i-a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta și s-a dispus anularea deciziei ce formează obiectul cererii introductive, context în care sunt întrunite dispozițiile art. 430 alin.4 cu referire la art. 431 Cod pr.civilă, motiv pentru care va a constatat că există autoritate de lucru judecat provizoriu cu privire la decizia de concediere nr.343 din 24.11.2014 emisă de pârâtă.
În ce privește cererea completatoare, instanța a constatat că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la suma de 40.000 lei, apreciind că i-au fost încălcate valori existențiale consacrate și în Constituție, prin emiterea de către Asociație a deciziilor ce au fost contestate și anulate de către Tribunalul B..
Față de motivele invocate în cererea completatoare, instanța a reținut că reclamantul a enumerat o . valori consemnate printr-o decizie emisă de Î.C.C.J., pe care le-a apreciat ca fiind încălcate de către pârâtă, fără a se face dovada concretă a suferinței fizice sau psihice produse prin această situație de fapt.
În acest context, Tribunalul a apreciat că simpla evocare a unor drepturi nu poate prezuma existența unei suferințe psihice ca urmare a încălcării acestora, atâta timp cât reclamantul a susținut deteriorarea stării de sănătate fizică, fără a se proba concret, prin acte medicale, această situație de fapt.
Mai mult, din considerentele sentinței civile de anulare a deciziilor emise de pârâtă, instanța a reținut că motivul care a stat la baza revocării acestora l-a constituit existența unor cauze de nulitate formală, respectiv neîndeplinirea dispozițiile legale înscrise în art. 251 alin.1 și 2 Codul muncii, fără a se analiza apărările reclamantului pe fond și a se justifica nevinovăția acestuia.
În condițiile în care solicitările reclamantului au fost admise și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării acestuia pe postul deținut anterior, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate ce i s-ar fi cuvenit salariatului începând cu data emiterii deciziilor și până la reintegrarea efectivă, Tribunalul a apreciat că reclamantul a beneficiat de satisfacția morală și recunoașterea dreptului la muncă pretins a fi fost încălcat, astfel încât daunele morale ce formează obiectul prezentei cereri sunt nejustificate, cu atât mai mult cu cât nu sunt dovedite în nici un fel.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul O. G..
În dezvoltarea motivelor de apel a arătat că sentința atacată este nelegală, deoarece instanța nu a respectat prevederile art. 208 alin. 1 din Cod procedură civilă ce prevede obligativitatea întâmpinării la cererea de întregire a contestației, iar alin. 2 prevede că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai depune probe și a invoca excepții în afara celor de ordine publică dacă legea nu prevede altfel.
A mai arătat că invocă lipsa calității procesuale a pârâtului, acestuia revenindu-i sarcina de a face dovada că are împuternicirea Adunării generale a Asociației de P. de a reprezenta asociația în proces, potrivit Legii 230/2007.
A învederat că, așa cum se precizează în conținutul Hotărârii 177/17.02.2015, pârâta a emis trei acte succesive de concediere pe care instanța Tribunalului B. le-a considerat ilegale și le-a anulat, în urma acestor decizii, a arătat că a suferit un prejudiciu moral, material și de imagine, astfel că, datorită temeiului legal cu care s-a desfăcut contractul de muncă, ulterior nu s-a mai putut angaja, fiind nevoit să trăiască în condiții mizere.
A mai arătat că a suferit și traume fizice și psihice, nu și-a putut achita cheltuielile zilnice, motive pentru care suportă o frustrare și se simte nedreptățit, fiind și singurul întreținător al familiei.
A învederat că daunele solicitate se compun din daune morale și daune morale spirituale, urmând ca instanța să aprecieze cuantumul acestora.
A solicitat admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri cu titlu de daune morale, lăsând la aprecierea instanței cu privire la cuantumul acestora.
Apelul a fost întemeiat în drept pe disp. art. 304 Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă, legal citată, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Curtea, examinând sentința apelată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente în cauză, reține că apelul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform art. 482 rap. la art. 248(1) c.proc.civ., Curtea se va pronunța cu precădere asupra excepției invocate de apelant, decurgând din faptul pretins de acesta, respectiv acela al lipsei dovezii calității de reprezentant al persoanei ce a reprezentat asociația în cauză, respectiv asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, iar nu asupra excepției lipsei calității procesuale a pârâtei.
În condițiile în care această excepție are caracter relativ, fiind pusă în discuție încălcarea unor norme ce ocrotesc cu precădere interesele părților, Curtea constată că această excepție nu a fost invocată în termenul prevăzut de art. 247(2) c.proc.civ., respectiv cel târziu la primul termen de judecată după săvârșirea pretinsei neregularități și înainte de a se pune concluzii pe fondul cauzei la prima instanță, astfel încât ea nu mai poate fi pusă în discuție direct în calea de atac.
În ceea ce privește criticile referitoare la fondul pretenției deduse judecății, se apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că prin cererea completatoare a contestației apelantul a solicitat obligarea intimatei la plata daunelor morale suferite ca urmare a emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 343/24.11.2014, motivând că măsura desfacerii CIM i-a încălcat dreptul la muncă, i-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umană, referitoare la existența fizică, la sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.
Curtea reține că, raportat la faptul că prin sentința civilă nr.177 din 17.02.2015 pronunțată de Tribunalul B. a fost anulată decizia susmenționată, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării acestuia pe postul deținut anterior, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate ce i s-ar fi cuvenit salariatului începând cu data emiterii deciziilor și până la reintegrarea efectivă, nu se poate aprecia că reclamantul ar fi suferit vreun prejudiciu cu referire la pretinsa încălcare a dreptului la muncă garantat constituțional.
În ceea ce privește prejudiciul moral ce i-ar fi fost cauzat prin afectarea existenței fizice, a sănătății și integrității corporale, a cinstei, demnității, onoarei și prestigiului profesional, Curtea reține că în mod corect, față de faptul că sarcina probei în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv a prejudiciului și a raportului de cauzalitate între acesta și măsura desfacerii CIM, revine reclamantului, simpla emitere a deciziei contestate nefiind de natură a prezuma prin ea înseși producerea unui prejudiciu moral, prima instanță a respins ca nefondată cererea completatoare, apelantul-pârât nefăcând nicio dovadă în acest sens, dovezi ce nu au fost propuse nici în calea de atac pendinte.
Din considerentele susmenționate, în baza art. 480 c.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul O. G. împotriva sentinței civile nr. 198 din 25 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul B..
Va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de reclamantul O. G. domiciliat în B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 198 din 25 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâta Asociația de P. CT3 nr. 2, cu sediul în B., ., ., jud. B., ca nefondat.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14 mai 2015.
Președinte, Judecător,
A.-M. R. M. P.
Grefier,
C. G.-A.
Red. MP
4 ex./04.06.2015
d.f._ – Tribunalul B.
j.f. G. S.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 713/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 326/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
