Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 30-04-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 608/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 608

Ședința publică din data de 30 aprilie 2015

Președinte - V.-I. S.

Judecători - A.-C. B.

Grefier - D. V.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta ., cu sediul în M., .. 187, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1670/3 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții I. C. N., domiciliată în M., ., ., M. I., domiciliat în M., ., nr. 12, județul Prahova, R. A. L., domiciliat în M., .. 146, județul Prahova și C. V., domiciliată în M., .. 15, județul Prahova.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-pârâtă ., reprezentată de consilier juridic Trifina I. C. și intimatul-reclamant M. I., personal, lipsind intimații-reclamanți I. C. N., R. A. L. și C. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul se află la al treilea termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural.

Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2015 s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 teza II din noul Cod de procedură civilă.

La data de 5 martie 2015, apelanta-pârâtă . a depus la dosar o cerere, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr. 4485/4 martie 2015, prin care solicită reluarea judecării procesului.

În dimineața ședinței de judecată intimații-reclamanți I. C. N. și M. I. au depus la dosar note scrise, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrate sub nr._/30 aprilie 2015, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală și judecarea cauzei în lipsă.

Curtea în temeiul dispozițiilor art. 415 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, dispune repunerea cauzei pe rol.

Consilier juridic Trifina I. C., având cuvântul, pentru apelanta-pârâtă ., depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică nr. 355/29 aprilie 2015. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra apelului.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că nu mai sunt cereri de formulat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 392 din noul Cod de procedură civilă, dispune deschiderea dezbaterilor.

Consilier juridic Trifina I. C., având cuvântul, pentru apelanta-pârâtă ., arată că societatea și-a asumat obligația de plată a compensațiilor sub condiția realizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011, existența dreptului la compensațiile financiare prevăzute la art. 3 din decizii fiind condiționată de îndeplinirea condiției suspensive.

În consecință, obligația de plată a compensațiilor a fost asumată de către societate sub condiția suspensivă a realizării veniturilor prevăzute în buget, obligație care nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului viitor art. 1917 din vechiul Cod civil. În situația în care veniturile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011 nu au fost realizate, obligația de acordare a compensațiilor prevăzute la art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă nu s-a născut.

Apreciază că instanța de fond nu a analizat raportul juridic dedus judecății, ci a făcut o apreciere subiectivă, considerând că în situația în care societatea a realizat un profit de 171.811 lei în anul 2011, ar trebuie să plătească și salariaților disponibilizați compensațiile prevăzute în deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă.

Arată că această concluzie este eronată, întrucât acest profit contabil nu acoperă fondul de 350.000 lei prevăzut în bugetul pentru acordarea compensațiilor aferente concedierilor colective efectuate de către societate în cursul anului 2011. Mai mult decât atât, faptul că societatea a înregistrat un profit contabil, nu însemnă că acesta a avut și disponibil în cont și a eludat obligațiile de plată către salariați.

Menționează că în cursul anului 2011 au fost disponibilizați un număr de 89 de salariați, care au avut prevăzute în deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă compensații în cuantum de 1, 2 sau 3 salarii de bază, sub condiția suspensivă a realizării veniturilor din bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2011. Astfel, sumele necesare acoperirii acestor compensații, precum și a contribuțiilor aferente la fondurile de asigurări sociale și de sănătate, datorate bugetelor de stat depășesc chiar suma de 350.000 lei, prevăzută în buget.

Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Intimatul-reclamant M. I., având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond a fiind temeinică și legală.

Curtea, în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare asupra apelului.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții C. V., I. C. N., M. I., Rămulescu A.-L., au chemat-o în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de bani, reprezentând drepturi salariale stabilite prin art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de munca și actualizarea sumelor cu indicele de inflație si aplicarea dobânzii legale, începând cu data de 31.12.2011.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au fost salariații ., iar prin deciziile anexate, aceasta a dispus încetarea contractelor de munca, în baza dispozițiilor art. 55, lit. e, art. 65 alin, 1 și art. 68 din Codul muncii.

Prin aceleași decizii s-a dispus acordarea pentru fiecare dintre reclamanți a unui număr de salarii de baza brute, potrivit dispozițiilor art. 57, alin. 2 din contractul colectiv de muncă, urmând ca plata să fie efectuată, cel mai târziu, la data de 31 decembrie 2011, dar pana la data depunerii prezentei acțiuni sumele datorate nu au fost achitate.

Cu privire la actualizarea sumelor cu indicele de inflație si aplicarea dobânzii legale consideră reclamanții ca practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi egale cu despăgubirile.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanții au fost angajații . până la data de 31.03.2011, respectiv până la data de 08.09.2011, când au fost disponibilizați ca urmare a efectuării unei concedieri colective determinate de situația economico-financiară dificilă pe care o traversa societatea, datorită lipsei de comenzi și contracte pentru execuția de produse, servicii și lucrări începând cu 01.01.2011, precum și perspectivele nefavorabile privind volumul de lucrări de executat pentru perioada 01.04._12.

În conformitate cu prevederile art. 57 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de societate, salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, în cadrul concedierilor colective efectuate de ., beneficiază de o compensație în funcție de vechimea neîntreruptă în cadrul societății, după cum urmează: până la 15 ani, inclusiv - un salariu de bază; între 15 ani și 25 de ani, inclusiv - două salarii de bază;peste 25 de ani, trei salarii de bază.

Potrivit art. 57 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă, drepturile prevăzute la alin. 1 și 2 se acordă în funcție de fondul de salarii aprobat prin bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul la care se face referirea, cu condiția realizării veniturilor prevăzute prin buget. Se va lua în calcul ultimul salariu de bază al salariatului.

A arătat pârâta că la data emiterii deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă ca urmare a procedurii de concediere de către . în cursul anului 2011, societatea nu dispunea de resursele financiare necesare acordării de compensații și nu avea perspective favorabile referitoare la realizarea veniturilor prevăzute în Bugetul de venituri si cheltuieli aprobat pentru anul 2011, prin urmare a prevăzut la art. 3 din deciziile de concediere posibilitatea acordării compensației prevăzute de art. 57 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă până la data de 31.12.2011, în situația realizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri si cheltuieli aprobat pentru anul 2011.

A arătat pârâta că societatea și-a asumat obligația de plată a compensațiilor sub condiția realizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011, existența dreptului la compensația financiare prevăzute la art. 3 din deciziile fiind condiționată de îndeplinirea condiției suspensive.

In consecință, susține că obligația de plată a compensațiilor a fost asumată de către . sub condiția suspensivă a realizării veniturilor prevăzute în buget, obligație care nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului viitor potrivit art. 1017 cod civil din 1864 (aplicabil raporturilor juridice deduse judecății în prezenta cauză), fn situația în care veniturile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011 nu au fost realizate, obligația de acordare a compensațiilor prevăzute în art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă nu s-a născut.

Menționează faptul că prin Hotărârea A.G.A. nr. 2/26.04.2011 a fost aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli ai ., în care au fost prevăzute venituri totale în sumă de 16.381.000 lei.

Din situațiile financiare ale . la data de 31.12.2011, depuse la ANAF în data de 24.04.2012, respectiv din bilanț rezultă faptul că societatea a înregistrat venituri în sumă totală de 11,050,964 lei, cu 5.330.036 lei, mai puțin decât veniturile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli.

Chiar dacă în bugetul de venituri și cheltuieli au fost prevăzute și cheltuieli cu compensații pentru concedieri în sumă de 350.000 lei, acestea nu au putut fi acordate datorită situației financiare dificile pe care a traversat-o societatea, care nu a realizat veniturile prevăzute în bugetul de venituri si cheltuieli,(care reprezintă doar o previziune), societatea urmărind în principal achitarea creditelor bancare scadente în anul 2011 a căror neplată ar fi condus la . societății.

Astfel, rezulta că o condiție esențială pentru acordarea acestor drepturi bănești nu a fost îndeplinită și în acest context societatea a fost în imposibilitate de a acorda aceste drepturi.

Motivele pentru care au fost emise aceste deciziile de concediere vizează situația economico-financiara grea traversată de societate în prezent precum și lipsa oricăror perspective favorabile în ceea ce privește volumul de lucrări și servicii de executat pe viitor.

Este important de evidențiat în context că și aceste venituri reduse realizate în cursul anului 2011 provin în mare parte din vânzarea unor active către diferite societăți comerciale pentru a ne putea acoperi datoriile către bănci și furnizori.

De asemenea, precizează faptul că societatea a înregistrat pierderi și în anul 2010 în sumă totală de 12.176.576 lei, pierdere care urmează a fi acoperită din rezultatele economico-financiare ale următorilor ani.

Ca un ultim argument privind situația dramatică în care se află societatea este scăderea deosebită atât a cifrei de afaceri cât și a producției vândute din activitatea de bază, și anume, cifra de afaceri a scăzut de la 18.198.066 lei în anul 2010 la 988.294 lei, în 2011. Aceeași scădere se înregistrează și la producția vândută, unde față de un nivel al producției vândute de 17.838.621 lei, în 2010 s-a ajuns la un nivel al acestui indicator de numai 966.444 lei, în anul 2011.

A arătat pârâta că, toate aceste probleme economico-financiare pe care le-a întâmpinat societatea în perioada de referință au dus la necesitatea luării unor măsuri drastice de reorganizare a activității, inclusiv a disponibilizării a unei părți din personalul salariat pentru a evita . plată și eventual riscul unui faliment.

A precizat pârâta că în luna februarie 2014, societatea . a disponibilizat 30 de salariați, în prezent rămânând un număr de 22 de salariați, rezultând în mod clar situația economico-financiară dificilă pe care o traversează societatea de peste trei ani, în această situație, obligarea la plata salariilor compensatorii pentru un număr de 6 salariați este de natură să atragă incapacitatea de plată a societății, care a efectuat recent o disponibilizare datorită faptului că nu mai există comenzi care să genereze veniturile necesare plății personalului angajat.

Astfel, în acest context, condițiile pentru acordarea salariilor compensatorii prevăzute de art. 57 din Contractul Colectiv de Munca nu sunt îndeplinite, situație în care solicită respingerea cererii de obligare a . la plata sumelor de bani, reprezentând drepturile salariale stabilite prin art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă, astfel cum au fost precizate în anexa 1 la acțiune, precum și actualizarea sumelor cu indicele de inflație începând cu data de 31.12.2011.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1670/3 iulie 2014, Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulată de reclamanții C. V., I. C. N., M. I. și Rămulescu A.-L..

A obligat pârâta să plătească reclamanților drepturi salariale stabilite potrivit art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de munca, după cum urmează:

- C. V. - suma de 1820 lei;

- I. C. N. - suma de 2840 lei;

- M. I. - suma de 4500 lei;

- Rămulescu A. L. - suma de 3000 lei.

A obligat pârâta să plătească reclamanților suma totală de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv câte 300 lei, fiecărui reclamant în parte.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin Decizia nr. 88/13.04.2011, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei C. V., înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova la nr._/05.07.2004, în temeiul art. 55 lit. c, art. 65 alin. 1, art. 68 din Codul muncii coroborat cu art. 55 Contractul colectiv de muncă, începând cu data de 14.04.2011, reclamanta având funcția de economist în cadrul compartimentului CAA și s-a dispus acordarea unei compensații în valoare brută de 1820 lei reprezentând 1 salariu de bază brut.

Prin Decizia nr. 50 din data de 31.03.2011, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei I. C.-N., înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova la nr._/10.09.2003, în temeiul art. 55 lit. c, art. 65 alin. 1, art. 68 din Codul muncii coroborat cu art. 55 Contractul colectiv de muncă, începând cu data de 01.04.2011, reclamanta având funcția de inspector DS în cadrul compartimentului SG și s-a dispus acordarea unei compensații în valoare brută de 2840 lei reprezentând 2 salarii de bază brute.

Prin Decizia nr. 137 din data de 08.09..2011, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului M. I., înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova la nr._/10.09.2003, în temeiul art. 55 lit. c, art. 65 alin. 1, art. 68 din Codul muncii coroborat cu art. 55 Contractul colectiv de muncă, începând cu data de 12.09.2011, reclamantul având funcția de frezor în cadrul CTP și s-a dispus acordarea unei compensații în valoare brută de 4500 lei reprezentând 3 salarii de bază brute.

Prin Decizia nr. 154 din data de 14.08.2011, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului Rămulescu A.-L., înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova la nr._/10.09.2003, în temeiul art. 55 lit. c, art. 65 alin. 1, art. 68 din Codul muncii coroborat cu art. 55 Contractul colectiv de muncă, începând cu data de 16.09.2011, reclamantul având meseria de lăcătuș în cadrul CTP și s-a dispus acordarea unei compensații în valoare brută de 3000 lei reprezentând 2 salarii de bază brute.

A reținut arătat tribunalul că potrivit art. 57 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă, salariații vor beneficia de o compensație acordată de . în funcție de fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011 al ., cu condiția realizării veniturilor prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011 al societății.

În situația realizării veniturilor prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011 al ., plata acestei compensații se va face până cel mai târziu la data de 31.12.2011.

Pârâta nu a achitat aceste drepturi stabilite prin deciziile de încetare a contractelor de muncă motivând că nu s-a îndeplinit condiția suspensivă inserată în aceste decizii, respectiv că nu s-au realizat veniturile prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011.

Susținerea este infirmată de înscrisurile depuse de aceasta la dosar, dar și de mențiunile făcute de pârâtă prin întâmpinare, din care rezultă că pârâta, pentru anul 2011 a realizat profit în sumă de 171.811 lei, care chiar dacă nu s-a ridicat la nivelul estimat a fost aproape de estimările aprobate prin hotărârea nr.2/26.04.2011, care prevederea inclusiv plata compensațiilor pentru concedieri.

Pentru considerentele arătate, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturi salariale stabilite potrivit art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă, după cum urmează: reclamantei C. V. - suma de 1820 lei; reclamantei I. C. N. - suma de 2840 lei; reclamantului M. I. - suma de 4500 lei; reclamantului Rămulescu A. L. - suma de 3000 lei; apreciind că nu se impune actualizarea sumelor cu indicele de inflație și nici acordarea dobânzii legale tocmai în considerarea situației financiare a societății pârâte care a condus la întârzierea plății drepturilor conferite prin deciziile de concediere.

În baza dispozițiilor art. 451 din noul Cod de procedură civilă tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamanților suma totală de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv câte 300 lei fiecărui reclamant în parte, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal procedural, pârât ., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Susține apelanta că prin cererea de chemare în judecată au solicitat obligarea pârâtei . la plata sumelor de bani, reprezentând drepturi salariale stabilite prin art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă, actualizarea sumelor cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale, începând cu data de 31.12.2011 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat apelanta că au fost angajații la societatea pârâtă . până la data de 08.09.2011, când au fost disponibilizați ca urmare a efectuării unei concedieri colective determinate de situația economico-financiară dificilă pe care o traversa societatea, datorită lipsei de comenzi și contracte pentru execuția de produse, servicii și lucrări începând cu data de 01.07.2011, precum și perspectivele nefavorabile privind volumul de lucrări de executat pentru perioada 01.07._12.

- până la 15 ani, inclusiv- un salariu de bază;

- între 15 ani și 25 de ani, inclusiv - două salarii de bază;

- peste 25 de ani- trei salarii de bază.

Potrivit art. 57 alin. 3 din contractul colectiv de muncă, drepturile prevăzute la alin. 1 și 2 se acordă în funcție de fondul de salarii aprobat prin bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul la care se face referirea, cu condiția realizării veniturilor prevăzute prin buget. Se va lua în calcul ultimul salariu de bază al salariatului.

A arătat apelanta că la data emiterii deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă ca urmare a procedurii de concediere de către . în cursul anului 2011, societatea nu dispunea de resursele financiare necesare acordării de compensații și nu avea perspective favorabile referitoare la realizarea veniturilor prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011, prin urmare a prevăzut la art. 3 din deciziile de concediere posibilitatea acordării compensației prevăzute de art. 57 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă până la data de 21.12.2011, în situația realizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011.

A precizat apelanta că, societatea și-a asumat obligația de plată a compensațiilor sub condiția realizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri si cheltuieli aprobat pentru anul 2011, existenta dreptului la compensațiile financiare prevăzute la art. 3 din deciziile fiind condiționată de îndeplinirea condiției suspensive.

În consecință, obligația de plată a compensațiilor a fost asumată de către . sub condiția suspensivă a realizării veniturilor prevăzute în buget obligație care nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului viitor potrivit art. 1017 Cod civil din 1864 (aplicabil raporturilor juridice deduse judecății în prezenta cauză). În situația în care veniturile prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011 nu au fost realizate, obligația de acordare a compensațiilor prevăzute în art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă nu s-a născut.

Au menționat apelanta că prin Hotărârea A.G.A. nr. 2/26.04.2011 a fost aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli al ., în care au fost prevăzute venituri totale în sumă de 16._ lei.

Din situațiile financiare ale . din data de 31.12.2011, depuse la A.N.A.F. în data de 24.04.2012, respectiv din bilanț rezultă faptul că societatea a înregistrat venituri în sumă totală de 11.050.964 lei, cu 5.330.036 lei mai puțin decât veniturile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli.

Chiar dacă în bugetul de venituri și cheltuieli au fost prevăzute și cheltuieli cu compensații pentru concedieri în sumă de 350.000 lei, acestea nu au putut fi acordate datorită situației financiare dificile pe care a traversat-o societatea, care nu a realizat veniturile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, (care reprezintă doar o previziune), societatea urmărind în principal achitarea creditelor bancare scadente în anul 2011, a căror neplată ar fi condus la . societății.

A arătat apelanta că instanța de fond, analizând înscrisurile depuse în apărare, a considerat că atât timp cât în anul 2011 au fost realizate venituri și un profit în sumă de 171.811 lei, care chiar dacă nu s-a ridicat la nivelul estimat, a fost aproape de estimările aprobate prin hotărârea nr. 2/26.04.2011, care prevedea inclusiv plata compensațiilor, se impune acordarea compensațiilor prevăzute de art. 3 din deciziile de încetare ale contractelor individuale de muncă ale intimaților-reclamanți și a dispus obligarea la plata acestor compensații de către ..

A considerat apelanta că hotărârea Tribunalului Prahova nr.1670/03.07.2014 este nelegală și netemeinică, întrucât nu a avut în vedere prevederile Contractului colectiv de muncă, care reprezintă înțelegerea valabilă și legea între părțile din acest litigiu, având în vedere prevederile art. 969 Cod civil din 1864, aplicabil în cauză.

Astfel, instanța de fond a admis existența unei obligații afectate de o condiție suspensivă, respectiv faptul că art. 57 alin. 3 din contractul colectiv de muncă și art. 3 din deciziile de concediere condiționează acordarea compensațiilor de realizarea veniturilor din bugetul de venituri și cheltuieli, astfel cum a fost aprobat de adunarea generală a acționarilor pentru anul 2011.

Deși societatea a înregistrat în anul 2011 venituri în sumă totală de 11.050.964 lei, cu 5.330.036 lei, mai puțin decât veniturile prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, instanța a considerat că apărarea sa „este infirmată de rezultatele financiare ale anului 2011”.

A arătat că instanța de fond nu a analizat raportul juridic dedus judecății, ci a făcut o apreciere subiectivă, considerând că în situația în care societatea a realizat un profit de 171.811 lei în anul 2011, ar trebui să plătească și salariaților disponibilizați compensațiile prevăzute în deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă.

Această concluzie, a apreciat apelanta, este eronată, întrucât nu are fundamente juridice, întrucât profitul contabil, nu acoperă nici măcar fondul de 350.000 lei prevăzut în buget pentru acordarea compensațiilor aferente concedierilor colective efectuate de către societate în cursul anului 2011. Mai mult, faptul că societatea a înregistrat un profit contabil, nu înseamnă că acesta a avut și disponibil în cont și a eludat obligațiile de plată către salariați.

A arătat apelanta că în cursul anului 2011 au fost disponibilizați un număr de 89 de salariați, care au avut prevăzute în deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă compensații în cuantumul a 1, 2 sau 3 salarii de bază, sub condiția suspensivă a realizării veniturilor din bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2011. Sumele necesare acoperii acestor compensații, precum și a contribuțiilor aferente la fondurile de asigurări sociale și de sănătate, datorate bugetelor de stat depășesc chiar suma de 350.000 lei, prevăzută în buget.

Aspectele economico-financiare sunt mult mai complexe, întrucât motivele pentru care au fost emise deciziile de concediere vizează situația economico-financiara grea traversată de societate, în prezent, precum și lipsa oricăror perspective favorabile în ceea ce privește volumul de lucrări și servicii de executat pe viitor.

Un ultim argument privind situația dramatică în care se afla societatea este scăderea deosebită atât a cifrei de afaceri, cât și a producției vândute din activitatea de bază, și anume, cifra de afaceri a scăzut de la 18.198.066 lei în anul 2010 la 988.294 lei, în 2011. Aceeași scădere se înregistrează și la producția vândută, unde față de un nivel al producției vândute de 17.838.621 lei, în anul 2010 s-a ajuns la un nivel al acestui indicator de numai 966.444 lei, în anul 2011.

Toate aceste probleme economico-financiare pe care le-a întâmpinat societatea în perioada de referință au dus la necesitatea luării unor măsuri drastice de reorganizare a activității, inclusiv a disponibilizării a unei părți din personalul salariat pentru a evita . plată și eventual riscul unui faliment.

Precizează apelanta că în luna februarie 2014, . a disponibilizat 30 de salariați, în societate rămânând un număr de 22 de salariați, rezultând în mod clar situația economico-financiara dificilă pe care o traversează societatea de peste trei ani. În această situație, obligarea la plata salariilor compensatorii pentru un număr de 89 de salariați este de natură să atragă starea de insolvență a societății.

Astfel, arată că societatea apelantă a depus în apărare situațiile economico-financiare ale anului 2011 pentru a demonstra faptul că nu a fost îndeplinită condiția suspensivă a realizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli.

Apreciază că instanța avea obligația să constate dacă s-a îndeplinit sau nu condiția suspensivă a realizării veniturilor în sumă de 16.381.000 lei, condiție care nu a fost îndeplinită, astfel cum se poate observa din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, rezulta că o condiție esențială pentru acordarea acestor drepturi bănești nu a fost îndeplinită și în acest context societatea nu avea obligația de plată a acestor compensații.

Consideră apelanta că instanța nu a ținut cont de prevederile Contractului Colectiv de Munca, dând eficientă numai anumitor prevederi și nu a tuturor prevederilor în ansamblul lor care îi conferă un caracter legislativ pentru toți participanții, respectiv reprezentanții societății pe de o parte și salariații societății prin reprezentanții lor, la momentul încheierii acestuia.

Astfel, în acest context, condițiile pentru acordarea salariilor compensatorii prevăzute de art. 57 din Contractul Colectiv de Munca nu sunt îndeplinite, iar instanța de fond nu a ținut cont de aceste împrejurări și a dispus în mod nelegal obligarea . la plata sumelor de bani, reprezentând drepturile salariale stabilite prin art. 3 din deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă, astfel cum au fost precizate în acțiune.

Precizează apelanta că art. 67 din Codul muncii stipulează că angajații pot beneficia de compensații, acordarea acestora nefiind obligatori, în condițiile stabilite în contractul colectiv de muncă, care are valoare de lege între părți.

Caracterul contractului de lege pentru părți rezultă fără dubii din cuprinsul art. 969 Cod civil din anul 1864, articol aplicabil în prezenta cauză care statuează că în cazul convențiilor legal încheiate, acestea au putere de lege între părți.

Prin urmare, în condițiile în care contractul colectiv de muncă prevedea o obligație asumată sub condiție suspensivă, neîndeplinirea acestei condiții la expirarea termenului prevăzut conduce la inexistența obligației de plată a compensațiilor prevăzute de art. 57 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă.

Apelanta a invocat decizia nr. 725/2014 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în dosarul nr._ .

S-a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței apelante, în sensul respingerii acțiunii.

Legal citati, intimatii-reclamanti nu au formulat intampinare.

Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea apreciază ca fondat apelul declarat, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:

Asa cum a retinut si instanta de fond, pe baza probatoriilor administrate in cauza, reclamanții au fost supuși în anul 2011 unui proces de concediere colectivă, iar in cuprinsul deciziilor de încetare a contractelor de muncă s-a menționat că, potrivit art. 57 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă, salariatul va beneficia de o compensație ce se va acorda în funcție de fondul de salarii prevăzut în Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru anul 2011 al . condiția realizării veniturilor prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul 2011 al societății.

Totodata, s-a prevăut că, în situația realizării veniturilor prevăzute în Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru anul 2011 al . se va efectua până cel mai târziu la data de 31.12.2011.

Curtea remarca faptul ca, aceste mențiuni reprezintă o reluare a dispozițiilor art. 57 alin. 2 și 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2011.

Rezulta, asadar, din cuprinsul dispozițiilor mentionate, că, reclamantilor nu li s-a instituit un drept născut și actual care ar lua naștere la momentul efectuării concedierii colective, de vreme ce acordarea este condiționată de realizarea veniturilor prevăzute în buget.

In plus, Curtea constată că, prin Bugetul de venituri și cheltuieli aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 2 din data de 26.04.2011 s-au prevăut ca elemente principale un anumit cuantum al veniturilor pe anul 2011, un anumit cunatum al cheltuielilor, un rezultat brut al exercițiului finaciar de o anumită întindere și o sumă pentru compensații în caz de concedieri.

Insa, așa cum rezultă din situațiile financiare întocmite la șfârșitul anului fiscal și depuse la organele abilitate, societatea nu a reușit obținerea veniturilor propuse.

Prin urmare, argumentatia avuta in vedere de catre judecatorul fondului, respectiv aceea ca, pentru anul 2011,” parata a realizat profit în sumă de 171.811 lei, care, chiar dacă nu s-a ridicat la nivelul estimat, a fost aproape de estimările aprobate prin hotărârea nr.2/26.04.2011, care prevederea inclusiv plata compensațiilor pentru concedieri”, astfel incat ar indreptati reclamantii sa primeasca sumele solicitate prin actiune, este total eronat.

Curtea constata, in acest sens, ca realizarea unui profit ”aproape de estimarile aprobate prin hotararea nr. 2/26.04.2011” nu echivaleaza cu indeplinirea conditiei suspensive prevazuta in disp. art. 57 al. 2 si 3 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

Asadar, atat timp cat nu a fost realizata conditia realizarii veniturilor prevazute in Bugetul de venituri si cheltuieli aprobat pentru anul 2011, din probatoriile administrate de catre apelanta-parata rezultand fara dubiu ca, in perioada mentionata, societatea a inregistrat venituri in suma totala de 11.050.964 lei, cu 5.330.036 lei mai putin decat cele preconizate, pretentia concreta a reclamantilor este neintemeiata.

F. de toate aceste considerente, Curtea constata ca apelul este fondat, motiv pentru care, in baza disp. art. 480 NCPC, il va admite si va schimba în tot sentința apelata, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

De asemenea, Curtea va lua act că apelanta-pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta ., cu sediul în M., .. 187, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1670/3 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții I. C. N., domiciliată în M., ., ., ., județul Prahova, M. I., domiciliat în M., ., nr. 12, județul Prahova, R. A. L., domiciliat în M., .. 146, județul Prahova și C. V., domiciliată în M., .. 15, județul Prahova.

Schimbă în tot sentința civilă nr. 1670/3 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Ia act că apelanta-pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 aprilie 2015.

Președinte, Judecător,

V.-I. S. A.-C. B.

Grefier,

D. V.

Red. V.

Tehnored. DV

8 ex./08.05.2015

d.f._ – Tribunalul Prahova

j.f. G. M.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120/2006

← Pretentii. Decizia nr. 644/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2014/2015.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 30-04-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 30-04-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI