Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1078/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1078/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 6487/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1078
Ședința publică din data 7 septembrie 2015
Președinte - V.-A. P.
Judecător - C. - P. B.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanții A. M. B., B. G., C. F., D. D., D. F., D. N., D. C., L. I. NINEL, LIGHINȚEANU A., M. G., M. G. C., M. S. V., M. G., N. I., P. D., S. G., S. A., S. O. M., T. A., A. I., B. D. R., C. L., C. D., C. M., D. C., D. G., D. N., D. I., D. V., F. E., F. M., I. I., M. M., M. I., M. M., P. I., R. A. G., S. I., S. M., T. I., A. A., A. V., A. I., A. G., B. G., B. M., B. F., B. M., B. I. N., B. I., C. M., D. G., D. N., D. V. L., D. I., D. M., E. G., E. I., E. M., G. A., G. F., G. A. C., A. G., A. M., A. D., B. C., B. Ș., C. G., D. M., D. G., F. M., G. I., I. M., M. A., O. T. M., P. A., P. I., P. N., P. F., P. O., R. T., S. L., S. A., S. C., V. M., V. P., V., V. P., Z. Ș., Z. V., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S. M. R., V. T. & Asociații, cu sediul în București, ..6, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 388/13 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta . CĂII FERATE SA, cu sediul în București, ., sector 1.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanții-reclamanți reprezentați de avocat R. M., din cadrul Baroului București, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015 și intimata-pârâtă reprezentată de consilier juridic A. S., în baza împuternicirii înregistrate sub nr. 2409/3.09.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se mai învederează că, în cadrul procedurii prealabile, prin intermediul Serviciului Registratură, s-a depus la dosar întâmpinare de către intimata-pârâtă, înregistrată sub nr._/29.05.2015, care a fost comunicată apelanților.
Avocat R. M., pentru intimații-reclamanți, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și expertiză judiciară contabilă, cu obiectivele din cuprinsul motivelor de apel. Menționează, la cererea instanței, că înscrisurile sunt cele deja depuse la dosar, inclusiv expertiza extrajudiciară atașată motivelor de apel, care a fost comunicată intimatei, însă proba cu expertiză este necesară soluționării cauzei.
Consilier juridic A. S., pentru intimata-pârâtă, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act de declarația părților și acordă cuvântul asupra cererii de suplimentare a probelor și asupra apelului.
Avocat R. M., având cuvântul pentru intimații-reclamanți, susține oral motivele de apel depuse în scris la dosar, arătând, în esență, că solicită admiterea apelului, modificarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii.
Ca urmare a administrării probelor cu înscrisuri și expertiză cu obiectiv principal calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare pentru fiecare reclamant, se impune obligarea pârâtei să achite drepturile salariale aferente perioadelor indicate în motivele de apel, conform contractelor și actelor adiționale invocate.Trebuia ca intimata să se raporteze la salariul de 750 lei, fiind înlocuit de intimată cu cel de 600 lei.
Apărarea intimatei este nefondată pentru că actul normativ se referă la salariul de bază minim brut, la care se adaugă beneficiul muncii.
Și Hotărârea de Guvern nr. 823/2013, privind salariul minim brut pe țară garantat în plată de 800 lei, a fost încălcată, de unde rezultă o diferență salarială ce este necesar a fi calculată prin expertiză contabilă.
În întâmpinare s-a menționat de intimată că expertiza extrajudiciară este tendențioasă, însă aceasta reflectă realitatea.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că vor fi solicitate pe cale separată și menționează că la filele 248-262 dosar fond a fost depusă practică judiciară de la alte instanțe, în sensul legalității acestor diferențe salariale.
Consilier juridic A. S., având cuvântul pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea apelului ca nefondat, conform celor susținute prin întâmpinare, iar referitor la expertiza contabilă solicitată, dacă instanța apreciază că este necesară și utilă cauzei, nu se opune administrării acestei probe.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6487/ 105/2014, la data de 28.08.2014, reclamanții A. M. B., B. G., C. F., D. D., D. F., D. N., D. C., L. I. Ninel, Lighințeanu A., M. G., M. G. C., M. S. V., M. G., N. I., P. D., S. G., S. A., S. O. M., T. A., A. I., B. D. R., C. L., C. D., C. M., D. C., D. G., D. N., D. I., D. V., F. E., F. M., I. I., M. M., M. I., M. M., P. I., R. A. G., S. I., S. M., T. I., A. A., A. V., A. I., A. G., B. G., B. M., B. F., B. M., B. I. N., B. I., C. M., D. G., D. N., D. V. L., D. I., D. M., E. G., E. I., E. M., G. A., G. F., G. A. C., A. G., A. M., A. D., B. C., B. Ș., C. G., D. M., D. G., F. M., G. I., I. M., M. A., O. T. M., P. A., P. I., P. N., P. F., P. O., R. T., S. L., S. A., S. C., V. M., V. P., V., V. P., Z. Ș., Z. V. au chemat în judecată pe pârâta . Căii Ferate SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să recalculeze și să plătească fiecărui reclamant, pentru perioadele 04.04._13, 01.07._13, 01.01._14 și 01.07._14 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în Anexa 1 la contractele colective de muncă pe anii 2012 - 2013, încheiate la nivelul pârâtei, în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei, 800 lei, 850 lei și respectiv 900 lei stabilite prin HG nr.23/2013 și HG nr.871/2013; să se constate nulitatea Anexei 1 la CCM pe anii 2012-2013, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr.2 din data de 29.04.2014 încheiat la nivelul pârâtei, obligarea pârâtei la calculul și plata sporurilor aferente diferențelor salariale pentru aceleași perioade, la plata de daune interese constând în actualizarea sumei pe care o datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată,
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că nivelul salariului de bază prevăzut pentru clasa I de salarizare și care reprezintă un element important al formulei de calcul pentru fiecare dintre salariile de bază ale reclamanților, s-a aflat sub nivelul salariului de bază minim prevăzut de HG nr.23/2013, respectiv de HG nr. 871/2013, deși pârâta avea obligația să aplice coeficientul de ierarhizare prevăzut de Anexa 1 la CCM la nivel de unitate cu luarea în considerare a salariului de bază brut corespunzător clasei I de salarizare, egal cu cel al salariului brut pe țară garantat în plată.
Referitor la cererea de constatare a nulității anexei 1 la CCM pe anii 2012-2013, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr.2 din data de 29.04.2014 încheiat la nivelul pârâtei, s-a arătat că prin actul adițional respectiv a fost stabilit numai în mod formal nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 la 900 lei, iar în realitate, salariile reclamanților au fost calculate prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare și nu de 900 lei, astfel cum rezultă din formula de calcul S=S clasa 1 x K.
Reclamanții au arătat că potrivit art.132 alin.2 din Legea nr.62/2011, a dialogului social, la încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal, iar conform alin.4 al art.132 din același act normativ, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.
De asemenea, s-a învederat că în conformitate cu art.142 alin.1 din Legea nr.62/2011, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art.132 sunt lovite de nulitate, alin.2 al art.142 statuând că nulitatea clauzelor se constată de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de exepție.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Codului muncii -art.37, art.40 alin.2 lit.c, art.159, art.160, art.162, art.164, art.253 alin.1, pe disp.art.132 alin.2 și 4, art.142 alin.1 și 2 din Legea nr.62/2011, art.1 din HG nr.23/2013, HG nr.871/2013, art.7 și anexa 1 din CCM la nivel de unitate 2012-2013, actul adițional nr.1/09.05.2013 și actul adițional nr.2/29.04.2014, art.998, art.1084, art.1088 Cod civil, art.14-197, art.453 din noul Cod de procedură civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a societății față de reclamanții D. I. și G. A., pe motiv că aceștia nu au fost salariații societății, excepția lipsei calității procesuale active conform art.51 alin.1 lit. a, art.54, art.55 lit. b și art.56 lit.c Codul muncii cu privire la reclamanții A. I., A. M. B., B. I. N., C. F., C. G., D. N., D. I., F. E., F. M., G. F., M. G., S. L., S. A. V. și V. P., susținând că pentru anumite perioade, expres menționate în cuprinsul întâmpinării, aceștia s-au aflat în concediu sau au absentat nemotivat, caz în care nu pot pretinde plata diferențelor de drepturi salariale pentru aceste perioade.
De asemenea, pârâta a invocat și excepția calității de reprezentant a avocatului care a semnat cererea de chemare în judecată pentru lipsa mandatului din partea reclamanților cu privire la promovarea acțiunii, precum și excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând acordarea diferențelor de salariu în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, ca și excepția prematurității introducerii cererii pentru perioada 28.08._14 întrucât instanța nu poate dispune pe viitor.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că societatea a achitat reclamanților drepturile salariale astfel cum sunt stabilite prin CCM la nivel de unitate și în contractele individuale, respectiv actele adiționale, în conformitate cu prevederile art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii.
S-a mai arătat că nu există niciun act normativ în vigoare pe perioada reclamată care să oblige societatea să prevadă în CCM proprii un salariu minim de 750 lei, 800 lei, 850 lei, 900 lei, la care să se adauge coeficienții de ierarhizare aferenți clasei de salarizare, hotărârile de guvern invocate stabilind că niciun salariat încadrat cu contract individual de muncă să nu aibă salariul de bază sub salariul minim pe economie.
A mai învederat pârâta că CCM are caracter consensual, reprezentând voința părților, iar instanța nu poate dispune în contra acestuia decât încălcând principiul forței obligatorii a convenției.
Sistemul de salarizare este grevat de principiul negocierii colective și individuale, ce reprezintă o consecință a principiului constituțional potrivit căruia dreptul la negocieri colective este garantat, consacrat de art.44 alin.5 din Constituție.
Referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității anexei 1 la CCM 2012-2013, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr.2, s-a cerut respingerea acestui capăt de cerere, în primul rând, ca tardiv introdus raportat la disp.art.268 alin.1 lit.d din Codul muncii.
Cu privire la capătul de cerere referitor la actualizarea sumelor datorate cu rata inflației, la care se adaugă dobânda legală, pârâta a arătat că această cerere este neîntemeiată, raportat la prevederile art.1345 Cod civil, conform cărora acordarea acestei dobânzi ,pe lângă actualizarea cu rata inflației, ar constitui o îmbogățire fără justă cauză deoarece membrii de sindicat nu au făcut dovada prejudiciului suferit prin neacordarea drepturilor salariale în cauză, cu atât mai mult cu cât au semnat contractele individuale de muncă și actele adiționale la acestea în care se menționau salariile la nivelul celor consemnate în CCM la nivel de unitate.
La termenul de judecată din data de 13.02.2015, pârâta, prin reprezentant, a arătat că renunță la excepțiile vizând lipsa calității sale procesual pasive în raport de reclamanții D. I. și G. A. și lipsa calității de reprezentant invocate prin întâmpinare.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 388/13 februarie 2015, Tribunalul Prahova a luat act de susținerile pârâtei, în sensul că înțelege să renunțe la susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive și lipsei calității de reprezentant invocate prin întâmpinare, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, inadmisibilității și prematurității invocate de pârâtă prin întâmpinare și a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit actelor existente la dosar, reclamanții au calitatea de angajați în cadrul societății pârâte, cu contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată.
S-a arătat că HG nr.23/2013, 871/2013 prevăd ca salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 750 lei, 800 lei, 850 lei și respectiv 900 lei lunar.
De asemenea, s-a reținut că dispozițiile imperative ale art. 164 alin.3 Codul muncii prevăd că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar potrivit art.164 alin.2 Codul muncii, angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară, ceea ce reprezintă transpunerea în legislația națională a dispozițiilor statuate de Organizația Internațională a Muncii, conform cărora statul garantează un salariu minim, care în fiecare țară are forța legii și este considerat ca fiind suficient pentru satisfacerea nevoilor vitale de alimente, îmbrăcăminte, educația salariaților, ținând cont de dezvoltarea economică și culturală a fiecărei țări, salariul minim pe economie spre deosebire de care salariile de bază reprezintă rezultatul negocierii colective sau individuale, prin contractele colective de muncă stabilindu-se, de regulă, coeficienții de ierarhizare ce sunt avuți în vedere la negocierea individuală, salarii care în niciun caz nu se pot situa sub salariul de bază minim brut pe țară.
A arătat tribunalul că potrivit Anexei 1 la CCM încheiat la nivel de societate, salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare sunt determinate prin aplicarea unei formule de calcul (S=S clasa 1 x K), fiind rezultatul înmulțirii dintre salariul de bază brut corespunzător clasei I de salarizare și coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, formulă în baza căreia salariile de bază brute încasate de reclamanți, stabilite prin negociere, depășesc, potrivit actelor existente la dosar, salariul de bază minim brut pe țară stabilit prin HG nr.23/2013 (750 lei, 800 lei și HG nr.871/2013 (850 lei, 900 lei), respectându-se astfel voința legiuitorului constând în crearea unei garanții legale în sensul că niciun angajator nu va acorda salariaților săi salarii mai mici decât cuantumul salariului minim brut pe țară garantat prin hotărâre de guvern.
S-a concluzionat că sunt neîntemeiate pretențiile reclamanților constând în existența unei pretinse obligații legale a angajatorului de a nu folosi ca rezultat al negocierii indiferent de felul acesteia, formule de calcul în care să se raporteze la valori mai mici decât cuantumul salariului minim brut garantat pe țară, atâta timp cât prin folosirea acestei formule de calcul, se asigură un cuantum al salariului de bază brut cel puțin egal cu salariul minim brut garantat pe țară.
De asemenea, a fost apreciată ca neîntemeiată și pretenția reclamanților vizând constatarea nulității Anexei 1 la CCM, cât timp reclamanții salariați beneficiază de salarii negociate în conformitate cu dispozițiile art.164 Codul muncii, salarii pentru care reclamanții au semnat contractele individuale de muncă și care reprezintă legea părților, actele adiționale la acestea, achiesând astfel la cuantumul salariului astfel cum a fost negociat, caz în care nu mai pot pretinde în prezent că aceste salarii ar contraveni CCM încheiat la nivel de unitate, dispozițiilor legale aplicabile, mai ales că din probele administrate reiese cu certitudine respectarea dispozițiilor legale, reclamanții încasând un cuantum net superior salariului de bază minim brut pe țară, neexistând nicio dovadă la dosar că salariul vreunuia dintre reclamanți ar avea o valoare mai mică decât salariul de bază minim brut stabilit prin HG nr.23/2013 și HG nr. 875/2013.
Astfel, în condițiile în care pretențiile reclamanților vizând acordarea diferențelor salariale solicitate, constatarea nulității absolute a Anexei 1 la CCM pe anii 2012- 2013 sunt neîntemeiate, s-a apreciat că nu se mai impune analizarea capetelor de cerere vizând plata sporurilor aferente diferențelor salariale solicitate, actualizarea acestora, acordarea dobânzii legale.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente, în temeiul art. 406 Cod pr.civilă, a luat act de susținerea pârâtei în sensul că înțelege să renunțe la excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei calității de reprezentant invocate prin întâmpinare.
Excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă având în vedere calitatea de salariați a reclamanților, existând identitate între persoana acestora și titularul dreptului dedus judecății constând nu numai în plata unor drepturi salariale, ci și în constatarea nulității absolute a Anexei 1 la CCM pe anii 2012-2013.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta a fost respinsă pe motiv că nu există nicio normă legală care să interzică reclamanților să se adreseze instanței de judecată în vederea valorificării drepturilor lor, urmând ca instanța, pe baza probelor administrate, să se pronunțe asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor reclamanților.
Excepția prematurității cererii de chemare în judecată a fost, de asemenea, respinsă întrucât dreptul reclamanților de a solicita pretinsele diferențe salariale s-a născut la data intrării în vigoare a HG nr.23/2013, nr. 871/2013.
De asemenea, instanța, în temeiul art.266 Codul muncii, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel reclamanții, criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
Se solicită ca în virtutea atribuțiilor de control judiciar și în baza prevederilor art. 480 alin. 2 C., instanța de apel să dispună astfel: admiterea apelului; schimbarea în parte a hotărârii apelante în sensul menținerii ca fiind corectă a soluției de respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale active, inadmisibilității și prematurității, modificarea soluției de respingere a acțiunii ca neîntemeiată ca fiind o soluție nelegală și netemeinică;
Se mai solicită rejudecarea cauzei, cu administrarea probei cu înscrisuri și expertiză judiciară contabilă având ca obiectiv principal: calculul salariului de baza corespunzător fiecărei clase de salarizare pentru fiecare reclamant.
Pe fondul cauzei, în urma admiterii apelului și rejudecării cauzei, se solicită obligarea . Căii Ferate SA la plata drepturilor salariale după cum urmează:
1. Pentru perioada 04.04._13 (până atunci a avut valabilitate CCM la nivel de unitate 2012/2013) - diferențele dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare, cuprinși în anexa 1 din CCM la nivel de unitate pe anii 2012-2013, în baza cărora au fost calculate salariile fiecărui salariat, în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei conform HG nr.23/2013 (Anexa 2 la notele de ședințe depuse la ultimul termen de judecată din 13.02.2015) și drepturile salariale efectiv plătite de pârâtă corespunzător activității desfășurate în perioadele menționate pentru fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului pana la data plații efective.
2.Pentru perioada 17.05._13 - diferențele dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în act adițional nr.1/09.05.2013 la CCM unic la nivel de unitate 2012/2013 valabil pe perioada 17.05._14 - prevăzute la pct.4 și 5 din Actul adițional (Anexa 3 la notele de ședințe depuse la ultimul termen de judecată din 13.02.2015), în baza cărora au fost calculate salariile fiecărui salariat și drepturile salariale efectiv plătite de pârâtă corespunzător activității desfășurate în perioadele menționate pentru fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
3.Pentru perioada 01.01._14 ( până atunci a avut valabilitate actul adițional nr.1 la CCM la nivel de unitate 2012/2013 - diferențele dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși în actul adițional nr.1/09.05.2013 la CCM unic la nivel de unitate 2012/2013 valabil pentru perioada 17.05._14, prevăzute la pct. 4,5 din actul adițional( Anexa 3), în baza cărora au fost calculate salariile fiecărui salariat în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 850 lei conform HG nr.871/2013 (Anexa 4 la notele de ședințe depuse la ultimul termen de judecată din 13.02.2015) și drepturile salariale efectiv plătite de pârâtă corespunzător activității desfășurate în perioadele menționate pentru fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
4.Apelanții critică neaplicarea coeficienților de ierarhizare
pentru perioada 01.05.2014 (intră în vigoare actul adițional nr.2/29.04.2014 la
CCM unitate 2012/_14( până atunci a avut valabilitate) – solicitând
diferențele dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa 1 la CCM 2012/2013, în baza cărora ar fi trebuit calculate salariile fiecărui salariat și drepturile salariale
efectiv plătite de pârâtă corespunzător activității desfășurate în perioadele
menționate pentru fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
5.Pentru perioada 19.05.2014 ( a fost semnat Acordul 1248 la CCM 2012/2013 - valabil până la data de 16.08._14 diferențele dintre
drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în anexa 1 din acord, în baza cărora au fost calculate
salariile fiecărui salariat și drepturile salariale efectiv plătite de pârâtă corespunzător activității desfășurate în perioadele menționate pentru fiecare
reclamant, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii
dreptului până la data plății efective.
6.Pentru perioada 17.08._14 diferențele dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare,
cuprinși în anexa 1, în baza cărora au fost calculate salariile fiecărui salariat și drepturile salariate efectiv plătite de pârâtă corespunzător activității desfășurate în perioadele menționate pentru fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
7.Se mai solicită a se dispune obligarea pârâtei la plata sporurilor aferente acestor diferențe salariale în raport de funcția fiecărui reclamant și pentru perioadele indicate pentru fiecare reclamant, conform art. 160 din Codul muncii: „Salariul cuprinde: salariul de bază, sporuri la salariul de bază, indemnizații și alte adaosuri”, așa cum sunt acestea prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anii 2012-2013 (Anexa 5 ):
-spor vechime în muncă ( art. I din anexa 5 a CCM la nivel de unitate 2012/2013 );
- spor condiții grele de muncă feroviară ( art. II din anexa 5 a CCM la nivel de unitate 2012/2013 );
-spor pentru condiții de muncă feroviară ( art. III din anexa 5 a CCM la nivel de unitate 2012/2013 );
-spor pentru condiții vătămătoare ( nocive ) ( art. IV din anexa 5 a CCM la nivel de unitate 2012/2013 );
-spor pentru condiții periculoase ( art. V din anexa 5 a CCM la nivel de unitate 2012/2013 );
- spor pentru timpul lucrat în timpul nopții ( art. VI din anexa 5 a CCM la nivel de unitate 2012/2013 );
- spor de șantier ( art. VII din anexa 5 a CCM la nivel de unitate 2012/2013 );
- spor pentru ore suplimentare ( art. VIII din anexa 5 a CCM Ia nivel de unitate 2012/2013);
- spor pentru conducerea formației de lucru ( art. X din anexa 5 a CCM la nivel de unitate 2012/2013);
- spor pentru conducere simplificată ( art. XI din anexa 5 a CCM la nivel de unitate 2012/2013).
8.constatarea nulității clasei 1 din Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2013 încheiată la nivelul pârâtei . Căii Ferate SA;
9. Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale ca daună moratorie și la reactualizarea diferenței drepturilor salariale menționate anterior în raport cu rata inflației la data plății efective;
10.Obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Susțin apelanții că prin sentința atacată instanța de fond a reținut greșit că înțelege din situația expusă că valorile stabilite prin HG nr.23/2013 ( 750 lei și 800 lei ) și HG nr.871/2013 ( 850 lei și 900 lei ) nu reprezintă cuantumul salariului de bază brut pe care pârâta 1-a stabilit reclamanților, ci numai un element în raport de care a calculat acest salariu.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța de fond apreciază că în speță nu se poate reține nerespectarea de către pârâtă a obligației de a negocia sau stabili salarii sub nivelul minim brut pe economie, motiv pentru care apreciază ca fiind netemeinică acțiunea formulata de către reclamanți dispunând respingerea acțiunii.
Aceeași instanță de fond menționează doar în mod generic ( fără a se indica în concret actele la care a făcut referire și nicio altă probă administrată în cauză, ceea ce valorează cu o nemotivare a opiniei ) pe pagina 5, alin 7 din considerentele hotărârii că „.. formula în baza căreia salariile de bază brute încasate de reclamanți stabilite prin negociere depășesc potrivit actelor existente la dosar salariul de bază minim brut”, instanța de fond apreciind în mod neîntemeiat ca „prin folosirea formulei de calcul se asigură un cuantum al salariului de bază brut cel puțin egal cu salariul minim brut garantat pe țară”.
Față de aprecierea de mai sus a instanței, se critică soluția dispusă deoarece, apreciază apelanții, s-a aplicat greșit legea, respectiv: art. 160 din Codul muncii, precum și art.7 alin.1 lit.a din CCM, menționându-se expres că salariul cuprinde: salariul de bază, sporuri la salariul de bază, indemnizații și alte adaosuri.
În cazul salariaților de la ., salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de salarizare și de formula de calcul din anexa 1, așa cum prevede art. 7 alin.2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2012-2013.
Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea: S = S clasa 1 x K ( S reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective, S clasa 1 reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare și K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare), așa cum rezulta din anexa 1 la CCM.
Se învederează că pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de bază minim brut garantat în plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare ( salariu convenit de partenerii sociali la un anumit cuantum).
Legiuitorul, prin acte normative, stabilește salariul minim brut pe țară garantat în plată pentru fiecare an. Astfel, prin HG nr.23/2013 s-a stabilit de la 01.02.2013 un salariu minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei.
În condițiile în care, potrivit Anexei 1 din CCM, s-a prevăzut în mod nelegal un salariu brut de numai 600 lei clasa 1 de salarizare ( salariu inferior celui impus prin Hotărâre de Guvern ), clasa de salarizare de care se leagă diferențierile salariale pentru toate celelalte clase, potrivit coeficientului de ierarhizare, se conchide că întregul personal salariat este prejudiciat și discriminat pentru perioada lucrată.
Pârâta nu a corectat nivelul salariului de bază corespunzător clasei 1 de salarizare, care este într-un cuantum inferior celui prevăzut de hotărârea de Guvern cu privire la garantarea în plată a salariului minim pe economie. ( art.1 din HG 23/2013 - în care se menționează ca începând cu 1 februarie 2013 - salariul minim pe economie este de 750 lei lunar).
Tocmai prin faptul că nivelul salariului aferent clasei 1 nu este respectat, implicit prejudiciază pe fiecare dintre reclamanți câtă vreme acesta este un element important în stabilirea salariului de bază final.
Nu interesează, în fapt, dacă salariul de bază obținut în final, în urma formulei de calcul cuprinsa în anexa 1 la CCM, este peste nivelul salariului minim pe economie, câtă vreme în algoritmul de calcul un rol esențial îl are un element ce nu este în concordanță cu legislația ( salariul clasei 1 fiind sub nivelul salariului minim pe economie, după s-a arătat mai sus). De altfel, se poate observa că nivelul clasei 1 de salarizare a rămas neschimbat încă din anul 2010, la nivelul de 600 de lei.
În concluzie, se susține de către apelanți că este clar că salariul de bază al acestora a rămas nemodificat încă din luna aprilie 2010, deși salariul minim pe economie a fost majorat de mai multe ori, pârâta fiind obligată să adapteze prevederile CCM la reglementările legale în vigoare, respectiv nivelul salariului de bază aferent clasei 1 de salarizare trebuia majorat în conformitate cu prevederea Hotărârii de Guvern ce prevede salariul minim pe economie în anul 2013 de 750 lei. În aceste condiții, putem vorbi chiar de o diminuare a salariului de bază a salariaților față de faptul că este menționat nivelul acestuia în același cuantum de atâția ani.
Prin HG nr.23/2013, cuantumul salariului de bază minim brut pe țară a fost stabilit la un nivel superior celui aferent clasei 1 de salarizare cuprinsă în Anexa 1 la CCM, salariu care a fost menținut de angajator la 600 de lei încă din anul 2010.
În aceste condiții, includerea în CCM la nivelul unității 2012 - 2013 a salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 600 de lei, inferior salariului de bază prevăzut în Hotărârea de Guvern menționată mai sus, contravine dispozițiilor legale conf. art. 164 Codul muncii.
Se conchide că CCM încheiat cu nerespectarea legii ( în special art. 164 Codul muncii) nu poate constitui legea părților, în conformitate cu prevederile art. 229 alin. 4 din Codul muncii.
În conformitate cu art.159 Codul muncii: „1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”, dar libertatea părților în stabilirea convențională a drepturilor salariale este, totuși, limitată de legiuitor, care prin art. 164 din Codul muncii a statuat:
„(1) salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor…;
(2) angajatorul nu poate stabili salarii de bază prin contractual individual de muncă sub salariul minim brut orar pe țară”.
Cu alte cuvinte, ceea ce critică salariații reclamanți este întinderea salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilit prin contract cu neluarea în considerare a pragului minim impus de guvern pentru anul 2013 și nu faptul că ar avea un salariu sub acest prag.
În esență, litigiul dedus judecății este grevat pe o chestiune de drept și anume, raporturile dintre prevederile hotărârii de guvern și cele convenite prin contractele individuale și colective de muncă.Or, în această materie, prioritatea legii este evidentă deoarece numai „ convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractuale.”
Învederează apelanții că partenerii sociali pot conveni asupra drepturilor salariale, dar numai cu respectarea pragurilor minime impuse de actele normative superioare. Așadar, „se impune ca salariul corespunzător clasei 1 de salarizare să fie actualizat ori de cate ori guvernul emite o hotărâre în acest sens, așa cum este necesar ca salariul aflat sub sintagma „ clasa 1 de salarizare, coeficientul de salarizare” din anexa nr.1 la CCM la nivel de unitate să aibă aceeași întindere cu cel impus de Guvern prin hotărâre și Codul Muncit prin cap. II al Titlului IV prin sintagma „Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.”
Conform dispozițiilor art. 11(1) b Legea nr.130/1996: „clauzele CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acel nivel.”
Conform art.238 (1) Codul muncii „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior.”
Având în vedere prevederile art.40 alin. 2 din Codul muncii: angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din CCM aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Arată apelanții că în verificarea temeiniciei pretențiilor lor, au efectuat o expertiză contabilă extrajudiciară în cadrul unui alt dosar, concluzionându-se cu asumarea răspunderii că salariile reclamanților au fost calculate greșit - atașându-se o copie a acestui raport.
Ceea ce critică reclamanții este faptul că nu se respectă formula de calcul, aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat:
Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea: S = S clasa 1 x K (S reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective, S clasa 1 reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare - prevăzut în tabelul de la pct.5 din act adițional nr. 1 /09.05.2013 și K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare - prevăzut în tabelul de la pct.4 al actului adițional nr. 1/09.05.2013 ), așa cum rezultă din anexa 1 la CCM.
De exemplu, dacă se respectă formula pentru clasa 7 de salarizare:S7 = S clasa 1 (800) x K 7 (1,309) = 1047,2 și nu 800 cum este prevăzut la pct. 5 - Anexa 1 din actul adițional nr. 1/09.05.2013
Un alt exemplu, de data aceasta pentru clasa 39 de salarizare: S39 = S clasa 1 ( 800) x K 39 ( 3,121) = 2496,8 și nu 1.873 cum este prevăzut lapct.5 - Anexa 1 din actul adițional nr. 1/09.05.2013.
Menționează apelanții că HG nr.23/2013 stabilește pentru perioada 01.07._14 ca salariu minim brut garantat pe țară să fie de 800 de lei/lună, aceasta prevedere a hotărârii de guvern este respectată de către pârâta . pentru clasa 1 de salarizare, dar nu și pentru modul de calcul arătat mai sus.
Deși a corectat nivelul salariului de bază corespunzător clasei 1 de salarizare care este în același cuantum cu cel prevăzut de hotărârea de Guvern cu privire la garantarea în plată a salariului minim pe economie ( art.1 din HG nr.23/2013 - în care se menționează ca începând cu 1 iulie 2013, salariul minim pe economie este de 800 lei lunar) pârâta nu respectă formula de calcul al salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare.
Față de cele menționate mai sus, solicită apelanții să fie obligată pârâta la recalcularea salariilor în baza formulei de calcul S = S clasa I x K și a drepturilor salariale efectiv plătite de pârâtă corespunzător activității desfășurate în perioadele menționate pentru fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În ceea ce privește cererea de constatare a nulității clasei 1 din Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2013 încheiată la nivelul pârâtei, apelanții o consideră fondată, întrucât potrivit prevederilor art.38 din Codul muncii, „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
Din cele prezentate mai sus, se susține că rezultă în mod clar că prevederile contractelor colective de muncă pe anii 2012-2013 și actele adiționale prin care a fost prelungită valabilitatea, încalcă flagrant dispozițiile imperative privind salariul minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin art.1 din cele două hotărâri de guvern, pentru anii 2013, 2014.
Drepturile salariale nu pot fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanța de inițiere a unor litigii separate, ci ineficiența unor prevederi contractuale nelegale poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau indirect.
De altfel și în jurisprudența Curții Constituționale (decizia nr.44/2007, decizia nr.45/2007, decizia nr. 222/2008; decizia nr. 504/2009) s-a statuat că „ Este posibil ca efectele juridice ale unor clauze contractuale să continue ori să se producă după încetarea existenței contractelor. În asemenea situații pot fi contestate în justiție efectele juridice respective, dacă acestea sunt contrare drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale persoanei”.
Astfel, dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil nu sunt îngrădite.
Solicită apelanții obligarea pârâtei la plata dobânzii legale ca daună moratorie, care are ca temei juridic art. 1381 alin. 3 Noul cod civil coroborat cu art. 1535 alin. 1 Noul Cod Civil și este prețul lipsei de folosință. Actualizarea în raport cu rata inflației a diferenței drepturilor salariale menționate anterior - care are ca temei juridic art. 1531 alin. 1 și 2 NCC și constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării urmărind păstrarea reală a obligației bănești (se invocă decizia nr.2/17.02.2014 a ICCJ referitor la dobânda și rata inflației).
Pentru motivele de fapt și drept expuse mai sus, se solicită: admiterea apelului;
schimbarea în parte a hotărârii apelante în sensul menținerii ca fiind corectă a soluției de respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale active, inadmisibilității și prematurității, modificarea soluției de respingere a acțiunii ca neîntemeiată ca fiind o soluție nelegală și netemeinică și rejudecarea cauzei, cu administrarea probei cu înscrisuri și expertiză judiciară contabilă având ca obiectiv principal: calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare pentru fiecare reclamant.
Pe fondul cauzei, în urma admiterii apelului și rejudecării cauzei, se solicită să fie obligată pârâta . Căii Ferate SA la plata către apelanți a diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 04.04._14 și în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant în cursul anilor 2013-2014 și a sporurilor aferente, actualizate în raport cu rața inflației și dobânda legala până la data plății efective.
Menționează apelanții că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri în vederea respectării drepturilor prevăzute de actele normative, respectiv actele depuse deja la dosarul de fond, expres enumerate, precum și proba cu expertiză judiciară contabilă având ca obiective :Obiectivul 1: Calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare pentru fiecare reclamant;Obiectivul 2: Să se verifice dacă societatea . respectat în stabilirea claselor de salarizare prevederile legale referitoare la stabilirea salariului minim brut garantat în plată, cerându-se ca verificarea să fie făcută la nivel anual cu evidențierea eventualelor diferențelor de plată.
Cu ocazia rejudecării fondului, se solicită administrarea probei cu expertiză judiciară contabilă privind calcularea efectivă a diferențelor salariate. Cu plata cheltuielilor de judecată.
Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a răspuns criticilor aduse în apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În apel s-a depus la dosar de către apelanți un raport de expertiză contabilă extrajudiciară.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Sentința primei instanțe cuprinde motivele pe care se sprijină, motivarea răspunzând exigențelor cerute de art.425 alin.1 lit.b Cod pr.civilă, arătându-se de către prima instanță care sunt motivele de fapt și de drept pe baza cărora și-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii reclamanților, soluție ce se bazează pe întregul material probator administrat în cauză, care, în mod corect a fost coroborat și interpretat de către instanța de fond, concluzionându-se în mod just de către tribunal că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, cu consecința respingerii acesteia.
S-a reținut în mod corect de către instanța de fond, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, că în cazul reclamanților se asigură un cuantum al salariului de bază brut cel puțin egal cu salariul minim brut garantat pe țară.Că așa stau lucrurile, rezultă chiar din propriile susțineri ale apelanților-reclamanți din cuprinsul motivelor de apel, aceștia arătând, printre altele, că ceea ce critică este întinderea salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilit prin contract, cu neluarea în considerare a pragului minim impus de guvern și nu faptul că ar avea un salariu sub acest prag.
În atare context, pentru rezolvarea raportului juridic dedus judecății trebuie avute în vedere prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe perioada dedusă judecății.
Potrivit art. 229 alin. 1 din Codul muncii „contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.”
Așa cum s-a statuat în literatura de specialitate, contractul colectiv de muncă este, prin natura lui, un contract regulamentar, iar instanța de judecată trebuie să considere că normele cuprinse în acesta au calitatea de reguli de drept aplicabile cu același titlu și cu aceleași efecte ca și normele cuprinse în actele normative.
Prioritatea de care se bucură în legislația muncii contractul colectiv de muncă în reglementarea relațiilor de muncă în raport cu celelalte izvoare specifice ale dreptului muncii se află în deplină concordanță cu normele internaționale în materie, el urmând să își producă efectele față de toți salariații și angajatorii la care se referă.
Se susține de către apelanții-reclamanți că se impunea admiterea acțiunii motivat de faptul că la stabilirea punctului de plecare în cazul salarizării acestora nu s-a avut in vedere salariul minim brut pe țară stabilit pe perioadele în discuție în cauză.
Salariul minim brut a fost definit de Organizația Internațională a Muncii ca fiind nivelul de remunerație sub care nu se va putea coborî nici în drept, nici în fapt, indiferent care ar fi modul său de calcul, este salariul care în fiecare țară are forța legii și care este aplicabil sub pedeapsa sancțiunilor penale sau a altor sancțiuni specifice. Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economică și culturală a fiecărei țări.
Este de necontestat că prin HG nr.23/2013 s-a stabilit, începând cu data de 01.02.2013, un salariu minim brut de 750 lei lunar, respectiv de 800 lei lunar începând cu 01.07.2013, iar prin HG nr.871/2013 s-a stabilit, începând cu data de 01.01.2014, un salariu minim brut de 850 lei lunar, respectiv de 900 lei lunar începând cu 01.07.2014.
Existența acestor acte normative nu înseamnă că negocierea sau stabilirea prin lege a salariilor diferitelor categorii sociale trebuie să aibă ca bază de pornire acest salariu minim brut garantat, astfel cum pretind apelanții, ci doar faptul că angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară (art. 164 alin. 2 Codul muncii).
Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, astfel cum statuează art.164 alin.3 Codul muncii și nicidecum să folosească cuantumul acestuia ca punct de plecare în raport de care se calculează clasele de salarizare.
În cadrul societății intimate, în ceea ce privește sistemul de salarizare al propriilor angajați, acesta este grevat de principiul negocierii colective și individuale.
Acest principiu reprezintă o consecință a principiului constituțional potrivit căruia dreptul la negocieri colective este garantat (art. 44 alin.5).
Codul muncii, concretizând acest drept, prevede la art.162 alin.1 că nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile, iar la art.162 alin.2 se stipulează că salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat, după cum prin contractul colectiv de muncă „ se stabilesc clauzele privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă (art. 229 alin.1).
În speță, în condițiile în care, din probele administrate în cauză, nu rezultă că vreunul dintre reclamanți ar fi primit un salariu mai mic decât salariul de bază minim garantat pe țară prin hotărârile de guvern sus-menționate - nesusținându-se acest lucru nici de către reclamanți - instanța, având în vedere și considerentele expuse anterior, apreciază ca fiind nefondate criticile apelanților.
În consecință, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, ce statuează că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi fiind lovită de nulitate.
Niciuna din prevederile legale cuprinse în Codul muncii, în Legea dialogului social nr.62/2011, la care au făcut referire apelanții în cuprinsul motivelor de apel, nu justifică, având în vedere considerentele mai sus arătate, admiterea apelului în sensul cerut de către apelanții-reclamanți.
În ceea ce privește cererea de constatare a nulității clasei 1 de salarizare din anexa nr.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2012-2013, prelungit prin actul adițional nr.2, în mod corect a fost apreciată și această cererea ca neîntemeiată.
Astfel, se reține că nulitatea este acea sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Conform art.142 alin.1 din Legea nr.62/2011, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate, iar conform art. 132 alin. 1 din același act normativ, clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
A..2 al art.132 din Legea nr.62/2011 prevede că la încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal, iar conform alin.3 al art.132,contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
De asemenea, potrivit art.132 alin.4 din Legea nr.62/2011,contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.
În anexa nr.1 a contractului colectiv de muncă al .-2013, înregistrat sub nr.161/2012, sunt menționate salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare, fiind trecute trei coloane ce cuprind:clasele de salarizare, coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare și valoarea corespunzătoare fiecărei clase. La subsol este trecută formula de calcul efectivă a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare, arătată de către reclamanți, și anume :S=S clasa 1 x K, unde: S= salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective; S clasa 1= salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, iar K = reprezintă coeficientul de ierarhizare al claselor de salarizare.
Prin actul adițional nr.1 din data de 09.05.2013, înregistrat la ITM București sub nr.02 din data de 13.05.2013, a fost completat articolul 106 al contractului colectiv de muncă al . anii 2012-2013, înregistrat la ITM București sub nr.161/17.05.2012, cu alin.13, ce privește coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare, fiind vorba de aceeași coeficienți indicați în anexa 1 a contractului colectiv de muncă al societății 2012-2013, în finalul tabelului fiind trecută aceeași formulă de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare, și anume :S=S clasa 1 x K, unde: S= salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective; S clasa 1= salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, iar K = reprezintă coeficientul de ierarhizare al claselor de salarizare.
De asemenea, la punctul 5 al actului adițional sus-menționat, s-a prevăzut că anexa nr.1 la CCM 2012/2013, valabilă de la data înregistrării actului adițional, va avea conținutul expres prevăzut în continuare, anexa cuprinzând salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare, tabelul cuprinzând două coloane, și anume: o coloană privind clasele de salarizare, de la nr.1, la nr.46 și o coloană privind valoarea salariilor.
Între aceleași părți semnatare s-a încheiat actul adițional nr.2 din data de 29.04.2014, înregistrat la ITM București sub nr.03 la data de 30.04.2014, prin care, la art.1 s-a modificat anexa nr.1 la CCM valabilă începând cu data de 01.05.2014, stabilindu-se prin aceasta salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare, tabelul cuprinzând două coloane, și anume: o coloană privind clasele de salarizare, de la nr.1, la nr.46 și o coloană privind valoarea salariilor, putându-se observa că valoarea salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare a crescut la 900 lei, iar această valoare se păstrează până la clasa de salarizare nr.11, inclusiv.
Aceasta a fost voința părților contractante, de modificare a anexei nr.1 a CCM și a valorii salariilor de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare, în limitele arătate în cuprinsul respectivei anexe, valabilă de la data înregistrării actului adițional, cu consecința majorării salariilor de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare de la nr.1 la nr.11, la valoarea de 900 lei, anterior modificării aduse prin actul adițional, valoarea acestor salarii fiind mai mică.
De precizat, că potrivit acordului nr.1248 din data de 19.05.2014, încheiat între partenerii sociali, la data de 17.05.2014, CCM nr.161/2012, completat prin actul adițional nr.1/2013 și nr.2/2014 și-a încetat valabilitatea, de comun acord stabilindu-se însă de către părți salariile de bază corespunzătoare claselor de salarizare, fiind vorba de 46 clase de salarizare.
Ulterior, între părți s-a încheiat acordul nr.2483/06.10.2014, ce cuprinde, de asemenea, o anexă privind salariile de bază corespunzătoare claselor de salarizare, în număr de 46, iar la data de 10.11.2014 s-a încheiat între părți actul adițional nr.1 la acordul nr.2483/06.10.2014 al . care s-a convenit prelungirea valabilității până la data de 30.11.2014.
De asemenea, prin actul adițional nr.2 din data de 28.11.2014 s-a convenit de către părți prelungirea valabilității acordului nr.2483/06.10.2014 până la data de 18.12.2014, iar prin actul adițional nr.3 din data de 18.12.2014, același acord a fost prelungit până la 30.01.2015.
Nu pot fi reținute, în raport de cele mai sus arătate, motive pentru constatarea nulității anexei 1 la CCM pe anii 2012-2013, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr.2/29.04.2014, așa cum au cerut reclamanții la prima instanță, nefăcându-se dovada negocierii acestor clauze cu încălcarea prevederilor art. 132 din Legea dialogului social nr.62/2011, neprobându-se că s-ar fi stabilit drepturi și obligații în afara limitelor și condițiilor prevăzute de lege.
Ca atare, solicitarea reclamanților privind constatarea nulității anexei 1 la CCM pe anii 2012-2013, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr.2/29.04.2014, nu se justifică, atâta timp cât nu s-a probat nelegalitatea clauzelor înscrise, ce au fost, de altfel, legal înregistrate la ITM București și nicio salarizare inferioară ca urmare a modificărilor aduse.
Referitor la practica judiciară invocată de apelanți, constând în hotărâri pronunțate de diferite instanțe din țară în spețe similare, se reține că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, instanțele judecătorești nefiind ținute de soluțiile pronunțate anterior de alte instanțe. Hotărârile judecătorești au aplicabilitate numai la speță, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanțele au fost învestite.
De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar, care se bazează pe o rețea de instanțe de fond și recurs, competente în domeniul lor de jurisdicție națională.
În consecință, practica judiciară invocată de apelanți nu constituie izvor de drept și nu poate justifica admiterea apelului, neputându-se reține că s-ar fi încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil.
Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus la dosarul cauzei în apel de către apelanții-reclamanți nu schimbă cu nimic datele problemei nu numai pentru că este vorba de un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit la solicitarea unor persoane ce au calitatea de reclamanți într-un alt dosar, având nr._, ci și pentru faptul că de principiu, sarcina interpretării și aplicării dispozițiilor legale revine instanței de judecată, iar raportat la probele cu înscrisuri administrate în cauză și ținând cont de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii reclamanților, apare ca fiind corectă.
Pentru aceleași considerente, nu se justifică nici efectuarea unui raport de expertiză contabilă în apel, în sensul celor cerute de apelanții-reclamanți prin motivele de apel.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea apelanților de completare a probelor cu expertiză judiciară contabilă, iar în temeiul art.480 alin.1 Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată cererea apelanților de completare a probelor cu expertiză judiciară contabilă.
Respinge ca nefondat apelul declatat de reclamanții A. M. B., B. G., C. F., D. D., D. F., D. N., D. C., L. I. NINEL, LIGHINȚEANU A., M. G., M. G. C., M. S. V., M. G., N. I., P. D., S. G., S. A., S. O. M., T. A., A. I., B. D. R., C. L., C. D., C. M., D. C., D. G., D. N., D. I., D. V., F. E., F. M., I. I., M. M., M. I., M. M., P. I., R. A. G., S. I., S. M., T. I., A. A., A. V., A. I., A. G., B. G., B. M., B. F., B. M., B. I. N., B. I., C. M., D. G., D. N., D. V. L., D. I., D. M., E. G., E. I., E. M., G. A., G. F., G. A. C., A. G., A. M., A. D., B. C., B. Ș., C. G., D. M., D. G., F. M., G. I., I. M., M. A., O. T. M., P. A., P. I., P. N., P. F., P. O., R. T., S. L., S. A., S. C., V. M., V. P., V., V. P., Z. Ș., Z. V., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S. M. R., V. T. & Asociații, cu sediul în București, ..6, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 388/13 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta . CĂII FERATE SA, cu sediul în București, ., sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
V.-A. P. C.-P. B.
Grefier,
N. M.
Red.VAP
Tehnored.NM
4 ex./25.09.2015
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. C. R.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 292/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 653/2015.... → |
|---|
