Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 653/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 653/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 5071/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 653
Ședința publică din data de 7 mai 2015
Președinte – C. M. M.
Judecător - A. M. R.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de S. M. și REPARATORILOR DE LOCOMOTIVĂ DIN DEPOUL CFR PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova cu sediul ales la C.. Av. M. D. din B., .. 13, județul B. și reclamanții B. D., V. A., S. C., I. E., G. F., T. D., S. C., E. I., C. C., M. M., N. I., D. I., S. V., M. D., V. M., R. F., R. V.-M., R. M., S. I., N. L., S. Ș.-L., J. A., ȘINDILĂ M., R. F., V. N., P. P., T. S., I. P., I. A., T. I., S. G. G., P. C., I. I., R. G. - R. I., toți cu domiciliul ales la ȘUNICA C., domiciliat în C., ..3, .. 1, ., împotriva sentinței civile nr. 2506 din 5 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței că dosarul este la al doilea termen de judecată, apelurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, iar apelanții au solicitat, în cadrul cererilor de apel, judecata cauzei și în lipsa acestora.
Curtea urmează a respinge solicitarea formulată de către apelantul S. M. și Reparatorilor de Locomotivă din Depoul CFR Ploiești, de sesizare a ÎCCJ, cu o cerere în vederea pronunțării hotărâri prealabile asupra unei chestiuni de drept, indicată în cererea depusă la dosarul cauzei pentru termenul anterior, constatându-se că, așa cum de altfel se susține și în cuprinsul acestei cereri, asupra problemei de drept în discuție există jurisprudență la nivelul întregii țări, chestiunea nu este nouă, iar Curtea de Apel nu are nicio dificultate în a aplica respectiva jurisprudență.
Totodată, din oficiu, invocă excepție de inadmisibilitate a apelului formulat de către persoanele fizice, prin raportare la dispozițiile art. 82 alin. 2 Cod pr. civilă și rămâne în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate a apelului declarat de persoanele fizice și asupra apelului persoanei juridice S. M. și Reparatorilor de Locomotivă din Depoul CFR Ploiești.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.06.2014, sub nr. _, reclamantul S. M. și Reparatorilor de Locomotiva din Depoul CFR PLOIEȘTI, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat conform prevederilor art.28 din legea nr.62/2011, menționați in tabelul anexat cererii de chemare in judecata, care si-au însușit cererea de chemare in judecata sub semnătura si care mandatează sindicatul sa introducă cererea de chemare in judecata si sa-i reprezinte prin avocat ales M. D., a chemat în judecată parata S. Naționala de Transport Feroviar de Călători si au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:
1. Să constate încălcarea de către parata a prevederilor art. l din HG.1193/24 noiembrie 2010 si obligarea paratei sa recalculeze valoarea salariului individual si sa plătească reclamantei pentru perioada ianuarie_11 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși in Anexa nr. l la Actul adițional nr.1708/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 si din Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.43/24.03.2011, încheiate la nivelul paratei, in raport de valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata de 670 Iei conform art. l din HG.1193/24 noiembrie 2010 si drepturile salariate efectiv plătite in perioada respectiva.
2. Sa constate încălcarea de către parata a prevederilor art. l din HG. nr.1225/14.12.2011 si obligarea paratei sa recalculeze valoarea salariului individual si sa plătească reclamantei pentru perioada 01.01._13 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși in Anexa nr. l la Contractele colective de munca pe anii 2011-2012 si 2012-2014, încheiate la nivelul pârâtei, în raport de salariul de baza minim brut pe țară garantat în plata de 700 lei, conform art. l din H.G. nr.1225/14.12.2011 si drepturile salariale efectiv plătite in perioada respectiva.
3.Sa constate încălcarea de către parata a prevederilor art. l din HG. nr.23/2013 si obligarea paratei sa recalculeze valoarea salariului individual si sa plătească reclamantei pentru perioada 01.02._13 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși in Anexa nr. l la Contractele colective de munca pe anii 2011-2012 si 2012-2014, încheiate la nivelul paratei, in raport de salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata de 750 lei conform art. l (l) din H.G. nr.23/2013 si drepturile salariale efectiv plătite in perioada respectiva.
4.Sa constate încălcarea de către parata a prevederilor art. l alin.2 din HG. nr.23/2013 si obligarea paratei sa recalculeze valoarea salariului individual si sa plătească reclamantei pentru perioada 01.07._13 diferențele lunare dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare cuprinși in Anexa nr. l la Contractele colective de munca pe anii 2011-2012 si 2012-2014, încheiate la nivelul paratei, in raport de salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata de 800 lei conform art. l (2) din H.G. nr.23/2013 si drepturile salariale efectiv plătite in perioada respectiva.
5.Sa se dispună obligarea paratei la calculul si plata sporurilor aferente acestor diferențe salariale, pentru aceleași perioade, mai sus menționate în petitele 1-4;
6.Sa fie obligată parata la plata de daune interese constând in actualizarea sumei pe care o datorează cu rata inflației si la care se adaugă dobânda legala.
7.cu cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că salariații paratei in perioada 01.01._13 au beneficiat de un salariu de încadrare corespunzător clasei de salarizare avute, calculat prin luarea in considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut in Anexa nr. l din Actul adițional nr. 1708/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 si Anexa nr. l din CCM nivel unitate pe anii 2011-2012 si 2012-2014, încheiate la nivelul paratei.
In calitate de angajator, parata nu a calculat si nu a plătit drepturile salariale calculate la salariul de baza minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi (valabil de Ia 01.01._11), cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut in Anexa nr. l din Actul adițional nr.1708/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul paratei, încălcând astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii.
Conform Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010 (prelungita valabilitatea cu încă un an in baza art.4 alin.2), art. 41, alin. 3 litera a, salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil in perioada 01.01._11 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri sau indemnizații incluse in acesta. Litera b a aceluiași articol 41 prevede ca părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulate la art. 41, pct. 3 litera a, pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, adică 700 lei si nu 600 lei pentru perioada 01.01._13.
Prin contractele individuale de munca părțile au negociat nu numai cuantumul salariului, dar si corespondenta acestuia cu o clasa de salarizare.
Salariul de baza brut al reclamanților a fost stabilit prin raportare la clasa 1 de salarizare folosindu-se formula de calcul indicata in Anexa 1 Ia contractul colectiv de munca la nivel de societate.
Se susține că parata nu a respectat obligațiile contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii si au un caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Se mai arată că prin Sentința civila nr.1199/23.04.2013 pronunțata de Tribunalul Prahova in dosarul nr._ , rămasa irevocabila prin Decizia civila nr.2687/08.10.2013 a Curții de Apel Ploiești parata a fost obligata la plata in favoarea fiecărui reclamant din prezenta cauza a drepturilor salariale CALCULATE IN RAPORT DE SALARIUL MINIM B. LUNAR_, SI DREPTURILE EFECTIV PLĂTITE FIECĂRUI RECLAMANT, AFERENTE PERIOADEI 05.07._10.
Salariul angajaților poate fi diminuat de către angajator numai in situațiile expres prevăzute de art 248 alin.l lita) -d) din Codul muncii, ceea ce nu este cazul in speța.
În subsidiar, se solicită a se avea în vedere că în perioada 01.01._13, salariile reclamanților au fost stabilite prin Anexa 1 la Actul adițional nr. 1708/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, Anexa 1 la Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 si înregistrat sub nr.43/24.03.2011 si Anexa 1 la Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.109/20.04.2012.
Pentru perioada 01.01._11 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit la 600 lei prin Anexa 1 Actul adițional nr. 1708/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010.
Pentru perioada 24.03._12 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit la 600 lei prin Anexa 1 Ia CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.43/24.03.2011.
Pentru perioada 20.04._13 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit la 600 lei prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.l09/20.04.2012.
In perioada 01.01._11 prin HG.1193/2010 valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 670 lei, iar salariul de încadrare al reclamanților a fost calculat prin luarea in considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut in Anexa nr.l la CCM pe anii 2011-2012 încheiat Ia nivelul paratei.
Având in vedere ca la data de 31.12.2010 s-a abrogat Decretul nr.92/1976 privind carnetul de munca, a mai solicitat ca instanța să impună pârâtei să depună la dosarul cauzei, pana la primul termen de judecata înscrisuri din care sa rezulte ca reclamanții au avut in perioada 01.01._13, calitatea de angajați ai acesteia.
Pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R, Călători" - S.A.,- Sucursala de Transport Feroviar de Calatori București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune fată de solicitarea reclamantului de a solicita acordarea diferențelor salariate.
Pârâta a susținut că față de prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, conform cărora: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 tuni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clame ale acestuia" și obiectul acțiunii care nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea subscrisei la respectarea unei clauze din CCM la nivel de unitate suntem în prezența unui conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art. 268, alin. (1), lit. e) din Codul Muncii, în termen de 6 luni.
Drepturile bănești solicitate nu fac parte din salariu întrucât salariul de baza si cu sporurile aferente de care beneficiază salariatul sunt trecute in Contractul Individual de Munca, pe de alta parte nici unul dintre reclamanți nu a fost încadrat la salariul minim brut pe tara.
Așa cum reiese din înscrisurile de la dosarul in cauza, salariile negociate si acordate reclamanților in perioada 2009 - 2011 sunt peste nivelul salariului minim brut de 700 lei si acestea au fost acordate in funcție de pregătirea profesionala, funcția ocupata, de sporurile privind condițiile periculoase, pentru timpul lucrat in timpul nopții, pentru munca prestata in zilele nelucrătoare si sărbătorile legale.
Pe fondul cauzei in situația in care se va respinge excepția invocată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2506 din data de 5.11.2014, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a respins acțiunea formulată de reclamantul sindicatul mecanicilor și reparatorilor de locomotivă din depoul CFR Ploiești, în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR CĂLĂTORI SA, București, și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat așa cum a precizat prin răspunsul la întâmpinare, obligarea pârâtei la plata diferențelor de salariu arătate în cerere iar nu modificarea sau constatarea nulității clauzei din contractul colectiv de muncă.
Astfel, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 171(1) Codul Muncii, respectiv cele referitoare la dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, respectiv că drepturile salariale se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, coroborate cu art. 268 alin. 1 lit. c. din Codul Muncii.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepția prescripției invocată de către pârâtă și a analizat pe fond, pretențiile deduse judecății, reținând următoarele:
Reclamantul a solicitat pentru membrii de sindicat pe care îi reprezintă în prezenta cauză obligarea pârâtei la plata diferențelor de salariu pe perioada ianuarie 2011 / 31.decembrie 2013 iar nu modificarea sau constatarea nulității clauzei din contractul colectiv de muncă, Anexa nr. l, așa cum a precizat prin răspunsul la întâmpinare.
Astfel, instanța nu se poate pronunța că această clauză este sau nu legală și are în vedere dispozițiile art. 159 Codul Muncii potrivit cărora angajatorul nu poate stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul minim brut orar pe tară, dispozițiile art. 37 Codul muncii care consacra principiul negocierii individuale si colective a contractului individual de munca respectiv a contractului colectiv de munca și art. 229 alin. 4 din Codul Muncii, potrivit căruia contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor
Tribunalul a reținut, de asemenea, că HG 1193/2010 a stabilit pentru anul 2011 un nivel minim de 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună, reprezentând 3,94 lei/oră, HG 1225/2011 a stabilit pentru peri0ada 0.1.01._13 un nivel minim de 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 de ore în medie pe lună, reprezentând 4,13 lei/oră, H.G. nr. 23/2013, a stabilit începând cu data de 01.02.2013 valoarea salariului minim brut de 750 lei lunar pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună, reprezentând 4, 44 lei/oră și de 800 lei lunar, începând cu 01.07.2013.
În Anexa nr. l la cele doua contracte colective de muncă, au fost prevăzute Clasele de salarizare, un coeficient de ierarhizare si salariile brute corespunzătoare, pentru clasa de salarizare 1 valoarea salariului de bază brut fiind de 600 lei.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că salariații au avut posibilitatea negocierii drepturilor salariale cu ocazia încheierii contractelor individuale de muncă și/sau a actelor adiționale la contractele individuale de munca iar salariile acestora sunt indiscutabil peste valoarea salariului minim de bază brut reglementat de hotărârile de guvern susmenționate.
Tribunalul a apreciat că, împrejurarea că prin acte normative succesive a crescut nivelul minim obligatoriu al salariului brut, nu conduce la obligativitatea pârâtei de recalculare a tuturor salariilor din grila de salarizare, ci numai a celor care prin contractul individual de muncă s-ar situa sub nivelul minim obligatoriu al salariului brut, deoarece așa prevede art. 164 punct (2) din Codul Muncii („angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară„).
Referitor la argumentul invocat de către reclamant în sensul că s-ar diminua salariile în condițiile neadmiterii prezentei acțiuni din moment ce pentru anii 2009-2010 pârâta a fost obligata prin hotărâri judecătorești irevocabile, date în contradictoriu cu aceasta și intrate in puterea lucrului judecat, să calculeze si acorde reclamanților drepturile salariale calculate la salariul de baza minim brut de 700 lei, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare pe care au avut-o reclamanții in perioada 2009-2010, prin aplicarea formulei de calcul, din anexa 1 Ia CCM, instanța de fond a apreciat că este nefondat.
Tribunalul a apreciat că este adevărat că prin sentința civila nr.1199/23.04.2013 pronunțata de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, rămasă irevocabila prin Decizia civila nr.2687/08.10.2013 a Curții de Apel Ploiești pârâta a fost obligată la plata în favoarea unor salariați a drepturilor salariale calculate în raport de salariul minim brut lunar de 700 lei, si drepturile efectiv plătite fiecărui reclamant, aferente perioadei 05.07._10, însă nu se poate reține că este vorba despre aceeași salariați pentru care s-a promovat și prezenta acțiune pentru a se putea invoca autoritatea de lucru judecat.
Cum actele și lucrările dosarului nu rezultă că vreunul dintre membrii de sindicat pe care îi reprezintă sindicatul reclamant ar avea salariul negociat prin contractul individual de muncă sub nivelul minim obligatoriu al salariului brut pe tară, prevăzut de Hotărârile de Guvern susmenționate și nici nu s-a solicitat constatarea nulității sau anularea contractelor individuale de munca, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea, astfel cum a fost precizată.
În ceea ce privește cererea referitoare la actualizarea sumelor cu rata inflației, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, ca urmarea respingerii tuturor celorlalte pretenții așa cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel S. M. și Reparatorilor de Locomotiva din Depoul CFR PLOIEȘTI și reclamanții persoane fizice: B. D., V. A., S. C., I. E., G. F., T. D., S. C., E. I., C. C., M. M., N. I., D. I., S. V., M. D., V. M., R. F., R. V.-M., R. M., S. I., N. L., S. Ș.-L., J. A., Șindilă M., R. F., V. N., P. P., T. S., I. P., I. A., T. I., S. G. G., P. C., I. I., R. G. - R. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, S. M. și Reparatorilor de Locomotiva din Depoul CFR PLOIEȘTI a arătat că prima instanța nu a înțeles practic obiectul prezentei acțiuni si motivează sentința pe considerente care nu au nicio legătură cu cauza.
Reclamanții critică cuantumul salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilita prin contract cu neluarea in considerare a pragului minim impus prin hotărâri de guvern si nu faptul ca ar avea un salariu sub acest prag.
Reclamanții au solicitat acordarea drepturilor pornind de la noua grilă de salarizare si care la nivelul clasei I se reflectă în dreptul acordat de actul normativ iar următoarele clase de salarizare în mod evident au o alta valoare prin aplicarea coeficientului de ierarhizare. Ca atare, instanța trebuie să aplice cu prioritate legea, să stabilească faptul că în realitate clasele de salarizare pornesc de la un alt nivel (600 lei) si nu de la 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei, așa cum au fost stabilite prin hotărâri de guvern.
Apelantul a învederat că, referitor la capetele de cerere prin care a invocat aplicarea prevederilor art. l din HG.nr.1193/2010 si HG.1225/2011, si HG 23/2013 care stabilesc salariul de baza minim brut pe țara garantat în plată de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei si care trebuia avut în vedere la calcularea drepturilor salariale în perioada respectiva, hotărârea este netemeinica si nelegala, fiind data cu interpretarea si aplicarea greșita a legii.
Odată cu ieșirea din vigoare a Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 la data de 31.12.2011, a dispărut temeiul convențional mai favorabil, iar prevederile CCM Ia nivel de unitate, iu lipsa unui CCM la nivel superior, nu au respectat dispozițiile hotărârilor de guvern, dispoziții care, nu au făcut decât să ridice pragul minim al salarizării, pentru toți salariații din țară.
Statul recunoaște existenta devalorizării monedei naționale si ia masuri pentru contracararea acestui fenomen prin indexarea periodică a salariilor.
Periodic, Guvernul dispune indexarea salariilor, ceea ce înseamnă că se urmărește menținerea puterii de cumpărare a salariatului care, nominal, ca urmare a indexării, primește mai multe bancnote, dar valoarea lor economică este aceeași cu cea inițială de la momentul stabilirii salarizării. Guvernul, prin acte normative succesive stabilește salariul minim brut pe tara garantat in plata pentru flecare an.
Se mai susține că în condițiile in care activitatea salariaților se diferențiază ierarhic, ca si importanta pentru angajator, este firesc ca si salarizarea sa fie diferențiata prin aplicarea unor coeficienți de ierarhizare la salariul minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare, de 700 lei, salarizare de care reclamanții au beneficiat prin prevederile convenționale ale Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011, iar după ieșirea acestuia din vigoare, prin prevederile hotărârilor de guvern.
Este evident ca noțiunile de salariu de baza si salariu de baza minim sunt distincte si ca valoarea salariului de baza minim pentru clasa 1 de salarizare este importanta la determinarea salariului de baza pentru fiecare clasa de salarizare din cele 46 existente in CCM încheiat la nivelul paratei.
Salariul de baza reprezintă partea fixa si principala a salariului si elementul de referința in raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, luând in considerare, de regula, nivelul studiilor, calificarea si pregătirea profesionala, importanta postului, caracteristicile sarcinilor si competentelor profesionale, sporurile, indemnizațiile, etc., formând partea variabila a salariului, care se plătește numai in raport de performantele individuale ale fiecărui salariat.
Pârâta recunoaște ca nu a aplicat formula de calcul si coeficientul de ierarhizare existent in CCM— 2011-2012, la salariul minim de 670 lei, 700 Iei, 750 lei, respectiv 800 lei.
Prima instanța n-a înțeles că pârâta condiționează aplicarea prevederilor art. l din HG.1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 670 Iei, ale art. 1 din HG.1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 700 lei si ale art. l alin. l și 2 din HG 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 750 lei, respectiv 800 lei, de situația financiara a societății
Având in vedere caracterul sinalagmatic (art.1171 NCC), oneros (art.1172 alin. l NCC) și comutativ ( art. 1173 alin. l NCC) al contractului colectiv de munca si dispozițiile exprese ale legii (art. l, lit. i din Legea nr.62/2011) potrivit cărora acest contract reglementează "drepturi" si "obligații," rezulta faptul ca prevederile Contractelor colective de munca nu pot stabili drepturi, a căror existenta și întindere sa depindă de un element aleatoriu, viitor si incert (in funcție de situația financiara a societății).
O asemenea condiție este prohibită de art. 132 alin. (2) din Legea nr.62/2011 a Dialogului social, potrivit cărora :" La încheierea contractelor colective de munca, prevederile legale referitoare ta drepturile angajaților au un caracter minimal, fiind astfel caduca si inopozabila salariaților.
Această condiție este ilicită și imorală (art.1237 NCC), deoarece este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unor norme legale imperative (art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, art.132 alin.2 din Legea nr.62/2011, art. l din HG.1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 670 lei, ale art. 1 din HG.1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 700 Iei si ale art. l și 2 din HG 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 750 lei, respectiv 800 Iei).
În această situație sunt aplicabile prevederile art.1253 NCC
Anexa 1 la CCM nr.109/20.04.2012 pe anii 2012-2014 referitoare la nivelul clasei 1 de salarizare, este direct relaționata prin clauze contractuale exprese ( aru2 alin 6 si prin art8(l) din CCM) cu nivelul salariului minim brut pe economie garantat in plata si nivelul clasei 1 de salarizare nu putea sa se situeze mai jos decât prevedea respectiva garanție ce opera, cu putere de lege, pe tot teritoriul statului roman, cu privire la toți agenții economici care își desfășoară activitatea între granițele statului roman.
În condițiile în care prin Anexa l la CCM s-a stabilit un salariu brut de numai 600 tei pentru clasa 1 de salarizare, (salariu inferior celui stabilit prin hotărâre de guvern)clasa de salarizare in funcție de care se determina salariul de baza pentru fiecare clasa de salarizare din cele 46 existente în CCM încheiat ta nivelul paratei, toți salariații paratei sunt prejudiciați
Semnatarii CCM pe anii 2011-2012 si 2012-2014 au stabilit asupra drepturilor salariale cu respectarea pragurilor minime impuse de actele normative superioare prin art.2 alin 6 si prin art.8(l) din aceleași contracte colective de munca.
Prevederile art. l din HG.1193/2010 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 670 lei, ale art. 1 din HG.1225/12.12.2011 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 700 lei si ale art. 1 si 2 din HG 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe tara a fost stabilita la 750 lei, respectiv 800 lei, trebuie corelate cu:
- prevederile art. 40 alin, 2 lit. c din Codul muncii ,potrivit cărora: "angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractul individual de munca",
- prevederile art.132 alin. l din Legea nr.62/2011 potrivit cărora clauzele contractelor colective de munca pot stabili drepturi si obligații numai in limitele si în condițiile prevăzute de lege.
- prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 a Dialogului social
Așadar, raportat la dispozițiile legale si contractuale menționate, se impune ca salariul corespunzător clasei 1 de salarizare, sa fie actualizat ori de cate ori guvernul emite o hotărâre in acest sens.
Împrejurarea că salariul reclamanților este superior nu poate fi folosită de societatea pârâta în a limita drepturile acestora rezultate din aplicarea hotărârilor de guvern in condițiile in care, este de notorietate ca majoritatea salariaților pe economie nu se constituie din cei cu salarii sub limita impusa de actul normativ (muncitori necalificați).
Nivelul salarial cu care angajații paratei au fost retribuiți in aceasta perioada nu reprezintă un rezultat al negocierii, acesta fiind impus prin clauzele contractelor colective de munca, salariul fiind fix si prevăzut în anexa nr. l a fiecăruia dintre contractele colective de munca intervenite in aceasta perioada.
În mod greșit prima instanța motivează ca nu se poate retine ca este vorba despre aceiași salariați pentru care s-a promovat si prezenta acțiune pentru a se putea invoca autoritatea de lucru judecat.
Se invocă Sentința civila nr.1199/23.04.2013 pronunțata de Tribunalul Prahova in dosarul nr._ , rămasa irevocabila prin Decizia civila nr.2687/08.10.2013 a Curții de Apel Ploiești prin care parata a fost obligata la plata in favoarea fiecărui reclamant din prezenta cauza a drepturilor salariale calculate în raport de salariul minim brut lunar de 700 lei, și drepturile efectiv plătite fiecărui reclamant, aferente perioadei 05.07._10.
Se mai arată că tribunalul nu a tinut seama că salariile angajaților paratei au fost diminuate forțat si nelegal
În mod greșit prima instanța motivează ca din actele si lucrările dosarului nu rezulta ca vreunul dintre membrii de sindicat pe care ii reprezintă sindicatul reclamant ar avea salariul negociat prin contractul individual de munca sub nivelul minim obligatoriu al salariului brut pe tara, prevăzut de Hotărârile de Guvern sus menționate si nici nu s-a solicitat constatarea nulității sau anularea contractelor individuale de munca ale membrilor de sindicat.
F. de cele prezentate, apelantul a solicitat admiterea apelului, rejudecarea cauzei, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe și admiterea acțiunii.
Apelanții reclamanți persoane fizice, în motivarea cererii de apel au arătat, în fapt, că anterior datei de 09. 01. 2014 au semnat două tabele cu același conținut (la solicitarea Sindicatului M. și Reparatorilor de Locomotiva din Depoul Ploiești ai cărui membrii erau) după ce Conducerea Sindicatului a precizat că un tabel original este pentru instanța, iar cel de-al doilea trebuie să rămână în posesia Sindicatului.
Apelanții reclamanți, au arătat că din conținutul identic al celor două tabele reieșea că ei sunt de acord să fie reprezentați în fața instanței de S.M.L.R. Ploiești pentru recuperarea diferențelor salariale pe anii 2011, 2012 și 2013 și a sporului de 25% pentru condiții speciale de muncă, precizând că tabelul semnat nu purta data semnării.
La data de 09.01.2014 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova dosarul nr._ prin care a fost înregistrată cererea de chemare în judecata introdusă de către S.M.L.R. Ploiești în numele și cu acordul lor.
În data de 17.04.2014 instanța s-a pronunțat prin încheierea finală de dezinvestire în sensul anularii cererii de chemare în judecată. În termen de 15 zile de la anularea cererii de chemare în judecata S.M.L.R. Ploiești a formulat cerere de reexaminare înregistrată în dosarul nr._ /al. În data de 11.06.2014 instanța a respins cererea de reexaminare a încheierii pronunțată de Tribunalul Prahova în ședința din camera de consiliu din data de 17.04.2014, în dosarul nr._, având ca obiect „drepturi bănești", ca neîntemeiată.
Aflând ce s-a întâmplat în dosarul_, au adus la cunoștința S.M.L.R. Ploiești faptul că nu mai sunt de acord ca acesta să îi mai reprezinte în alt proces prin care să se solicite aceleași drepturi, suparăți pentru lipsa de preocupare a sindicatului față de dosarul anterior menționat și de prescrierea drepturilor solicitate ca urmare a anulării cererii, pe o perioada de cel puțin șase luni de zile.
Fără a fi informați, în data de 25.06.2014, S.M.L.R. Ploiești a înregistrat o nouă cerere de chemare în judecată identică cu cea înregistrată în dosarul nr._, (mai puțin în ceea ce privește perioada dedusă judecații) cerere înregistrată în dosarul nr._ .
Au mai precizat apelanții că au aflat de existența dosarului nr._ . tocmai după ce s-a pronunțat instanța de fond, altfel, în situația în care ar fi aflat înainte de finalizarea procesului ar fi renunțat la judecată.
De asemenea, la data de 25. 06.2014 când a fost înregistrat dosarul_, patru dintre ei, anume I. A., S. Ș. - L., N. L., S. Ș. – L., nu mai erau membrii S.M.L.R. Ploiești, iar T. I. reprezentat de sindicat decedase.
Potrivit art. 28 alin. (1) al legii 62/2011, „Organizațiile sindicale apară drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de munca si contractele individuale de munca, precum si din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, in fata instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
Potrivit alin. (2) al aceluiași articol din aceiași lege menționata anterior, „ In exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzuta de lege, inclusiv de a formula acțiune injustiție in numele membrilor lor, in baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusa sau continuata de organizația sindicala daca cel in cauza se opune sau renunța la judecata in mod expres.
Având în vedere că nu au împuternicit în scris S.M.L.R. Ploiești pentru a-i reprezenta în cel de-al doilea proces înregistrat prin dosarul nr._, ba chiar mai mult, s-au opus introducerii unei noi acțiuni (după data anulării definitive a cererii de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. 145/105//2014) sindicatul anterior menționat nu era îndreptățit să promoveze o nouă acțiune în numele lor, neîndeplinind condițiile imperative prevăzute de lege. Pentru ca împuternicirea la care se refera legea să poată fi valabilă este nevoie, sub sancțiunea nulității, ca aceasta să fie datată. Lipsa datei de pe împuternicirea la care se referă legea lasă posibilitatea ca împuternicirea să fie obținută ulterior introducerii acțiunii, iar potrivit legii împuternicirea în baza căreia sindicatul dobândește dreptul de a-și reprezenta membrii de sindicat trebuie să fie prealabilă.
În drept, apelanții reclamanți au menționat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 466 - 482 Cod. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 28 alin. 2 ale legii 62/2011.
În concluzie, apelanții reclamanți au solicitat admiterea apelului, iar prin decizia ce se va pronunța, să se anuleze în întregime sentința apelată în partea care îi privește ca reclamanți reprezentați și reținând cauza pentru judecarea procesului, să se anuleze cererea de chemare în judecată formulată de S. M. si Reparatorilor de Locomotiva din Depoul Ploiești în numele și pentru ei, având în vedere motivele expuse.
Curtea, analizând cererile de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, reține următoarele:
Referitor la apelul declarat de apelanții persoane fizice, curtea, în raport de excepția invocată, va reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.82 alin.2 NCPC, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac..
Ori, în speța de față, apelanții persoane fizice nu au invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant în fața tribunalului, făcând acest lucru direct în fața instanței de control judiciar, prin motivele de apel.
Normele procedurale citate mai sus sunt imperative și de strictă interpretare, astfel că apelul declarat de apelanții persoane fizice apare ca inadmisibil, pentru aceste considerente, curtea urmând a respinge apelul ca atare.
Referitor la apelul declarat de S. M. și REPARATORILOR DE LOCOMOTIVĂ DIN DEPOUL CFR PLOIEȘTI, curtea va constata că acesta este nefondat.
Tribunalul a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză și a motivat în mod clar, coerent și la obiect sentința pronunțată.
Nu poate fi primită susținerea apelantului că motivele invocate ar fi străine de pricină.
Petitul acțiunii formulate, reluat într-o manieră amplă și stufoasă în motivele de apel, se referă, în esență, la recalcularea salariilor cuvenite membrilor de sindicat cu raportarea coeficienților de ierarhizare la valoarea salariului minim brut pe țară stabilit în fiecare an prin hotărâre de guvern și plata diferențelor rezultate atât în privința salariului cât și a sporurilor aferente.
Nu s-a solicitat în niciunul din petitele acțiunii, așa cum încearcă apelantul să acrediteze ideea, că s-ar fi solicitat a se dispune modificarea sau constatarea nulității vreunei clauze din contractele colective de muncă, respectiv a dispozițiilor privind salariile acordate salariaților.
Astfel, în mod corect tribunalul a arătat că nu se poate pronunța cu privire la legalitatea acestor prevederi contractuale.
Dispozițiile legale ce reprezintă fundamentul în analiza pretențiilor reclamantului apelant sunt reprezentate, așa cum corect a arătat tribunalul, de art. 159 Codul Muncii potrivit căruia angajatorul nu poate stabili salarii de bază sub salariul minim brut orar pe tară, dispozițiile art. 37 Codul muncii și art. 229 alin. 4 din Codul Muncii, potrivit căruia contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Hotărârile de guvern invocate de către apelantul reclamant au stabilit nivelurile minime ale salariilor brute pe țară, dar aceste acte normative au în vedere ca nici un venit brut să nu fie sub limita stabilită, iar nu ca valoarea menționată să reprezinte bază de calcul pentru salariile negociate de angajatori cu salariații lor.
În Anexa nr. l la contractele colective de muncă invocate de apelant au fost prevăzute Clasele de salarizare, un coeficient de ierarhizare si salariile brute corespunzătoare, pentru clasa de salarizare 1 valoarea salariului de bază brut fiind de 600 lei.
Prin urmare, salariații au avut posibilitatea negocierii drepturilor salariale cu ocazia încheierii contractelor individuale de muncă, iar din probele administrate rezultă fără dubiu că salariile obținute sunt peste valoarea salariului minim de bază brut reglementat de hotărârile de guvern invocate.
Creșterea nivelul minim obligatoriu al salariului brut pe țară, nu atrage obligativitatea intimatei de recalculare a tuturor salariilor din grila de salarizare, atâta vreme cât nu există în contractul colectiv de muncă o prevedere în acest sens, iar clauzele contractuale negociate de patronat cu sindicatele nu au fost anulate sau modificate legal.
Singura obligație ce rezultă în sarcina angajatorului în baza hotărârilor de guvern ce stabilesc cuantumul salariului minim brut pe țară este aceea ca la negocierea salariului individual al fiecărui salariat, cuantumul acestui salariu să fie mai mare sau cel puțin egal cu cuantumul stabilit de guvern.
Nu poate fi primită nici susținerea privind diminuarea salariului cuvenit angajaților, întrucât începând cu anul 2011 au fost negociate și încheiate noi contracte colective de muncă, contracte ce conțin prevederi diferite de contractele anterioare la care apelantul face referire.
Nici motivul de apel care se referă la o putere de lucru judecat nu poate fi reținut, deoarece, așa cum corect a reținut tribunalul nu se face dovada identității de părți, obiect și cauză, în condițiile în care nu este cert că părțile au fost aceleași, iar clauzele contractuale invocate au fost diferite.
Probele administrate nu au relevat faptul că vreunul dintre membrii de sindicat ar avea salariul negociat prin contractul individual de muncă sub nivelul minim obligatoriu al salariului brut pe tară, astfel încât în mod corect tribunalul a respins acțiunea în totalitatea ei.
Pentru toate aceste considerente Curtea, văzând dispozițiile art. 480 alin.1 din NCPC., va respinge apelul declarat în prezenta cauză de apelantul sindicat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității apelului declarat de apelanții persoane fizice, invocată din oficiu.
Respinge apelul declarat de apelanții persoane fizice B. D., V. A., S. C., I. E., G. F., T. D., S. C., E. I., C. C., M. M., N. I., D. I., S. V., M. D., V. M., R. F., R. V.-M., R. M., S. I., N. L., S. Ș.-L., J. A., ȘINDILĂ M., R. F., V. N., P. P., T. S., I. P., I. A., T. I., S. G. G., P. C., I. I., R. G. - R. I., toți cu domiciliul ales la ȘUNICA C., domiciliat în C., ..3, .. 1, ., împotriva sentinței civile nr. 2506 din 5 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, ca inadmisibil.
Respinge apelul declarat de S. M. și REPARATORILOR DE LOCOMOTIVĂ DIN DEPOUL CFR PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova cu sediul ales la C.. Av. M. D. din B., .. 13, județul B., împotriva aceleiași sentințe civile, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 mai 2015.
Președinte, Judecător,
A. M. R. C. M. M.
Grefier,
C. C.
Red. CMM
Tehnored. CC
5 Ex./25.05.2015
d. fond._ Tribunalul Prahova
J fond. M. N.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Întoarcere executare. Decizia nr. 542/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
