Despăgubire. Decizia nr. 777/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 777/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 3598/114/2014

ROMÂNIA

C. DE A. PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 777

Ședința publică din data de 21 mai 2015

Președinte – C. M. M.

Judecător – M. P.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Municipiul Ploiești, .. 4, J. Prahova și T. B., cu sediul în Municipiul B., .. 8, J. B., împotriva sentinței civile nr. 193 din 24 februarie 2015, pronunțată de T. B., în contradictoriu cu intimații reclamanți I. A., în nume personal și în calitate de reprezentant al reclamanților D. M., C. M. C., F. Ș., B. M., M. L. G., L. C., P. CĂTUȚA, L. V. –V., M. P., D. G., M. ANIȘOARA, P. C. R., N. R. A., V. D., V. I. I., T. I., L. E., H. G., C. I., B. T., D. C., D. L. N. și C. V. – cu domiciliul procesual în vederea comunicării actelor de procedură la Judecătoria Rm. Sărat, cu sediul în ..7, județ B..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul este la primul termen de judecată, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Totodată, s-a menționat că prin intermediul Serviciului Registratură al instanței apelanta pârâtă C. de A. Ploiești a depus la dosarul cauzei întâmpinare, intimații reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, toate părțile, solicitând în cadrul cererilor formulate, judecata cauzei și în lipsa acestora.

C., având în vedere că părțile au solicitat în cadrul cererilor formulate judecata cauzei și în lipsa acestora, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului V., sub nr._, numiții D. M., C. M. C., F. Ș., B. M., M. L. G., L. C., P. Cătuța, L. V. –V., M. P., D. G., M. Anișoara, P. C. R., N. R. A., V. D., V. I. I., T. I., L. E., H. G., C. I., B. T., D. C., D. L. N., I. A. și C. V., în calitate de intervenienți în interes propriu au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. Ploiești și T. B., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor ce i se datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor civile și deciziilor pronunțate în favoarea lor, respectiv titlurile executorii atașate cererii.

În motivarea cererii, intervenienții au susținut că sunt în posesia titlurilor executorii mai sus menționate și deși sunt creditori încă din anul 2008, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația de a le achita în întregime sumele datorate.

Prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.

Deși pârâții au fost obligați să le plătească drepturile salariale menționate anterior, doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.

Prin adoptarea Legii nr.113/2010 de aprobare a OUG 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce încalcă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional. Totodată imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil, constituie și o ingerință în dreptul acestora de proprietate, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).

Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, potrivit art. 1101 C.civ. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată, iar excepțiile de la acest principiu nu sunt aplicabile în cauză.

În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile suferite prin executarea cu întârziere a obligației. Potrivit art. 1073 V.C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.

În cauză, intervenienții au solicitat acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit pentru executarea cu întârziere a obligației.

Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, deoarece în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală.

Potrivit dispozițiilor art. 1082 V.C.civ., condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."

Aceste dispoziții au fost preluate în mod asemănător de art. 1535 N.C.civ.„în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."

Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din C. muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului."

Din coroborarea acestor norme, se deduce fără echivoc că, dreptul creditorului la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței, se cuvin ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Ca atare, intervenienții se apreciază îndreptățiți să primească daune moratorii datorate pentru neexecutarea la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

S-a solicitat a se avea în vedere că nivelul dobânzii legale a fost stabilit prin lege, respectiv O.G. nr. 9/2000, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001.

Totodată, s-a solicitat să se aibă în vedere că interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior, conduce la concluzia că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului. Existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

Chiar dacă eșalonarea dispusă prin OUG 71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. De altfel, în condițiile în care, debitorul nu a avut acordul său în calitate de creditor la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.

În același timp s-a susținut că titlurile executorii sunt din anul 2008 ceea ce ar însemna ca plata să se facă efectiv la peste 8 ani de la data emiterii lor. În plus, pentru mulți alți creditori sumele cuvenite s-au achitat integral deși titlurile lor - care intrau sub incidența aceleiași ordonanțe - erau mult mai recente.

În acest sens s-a învederat că debitorul - M. Justiției - a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație exoneratoare de răspundere.

În concluzie, s-a apreciat că prin amânarea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, intervenienților le este afectat dreptul de proprietate, motiv pentru care au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor pentru sumele datorate, de la data emiterii titlurilor executorii până în prezent, și pentru viitor până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului în sensul celor arătate mai sus.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1073, 1082,1088,1101 V.C. civ. și art.1536 din N.C. civ., art. 166 alin. 4 din C. muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Intervenienții au depus la dosar înscrisuri filele 6-28.

Pârâta C. de A. Ploiești, a formulat întâmpinare la cererea de intervenție voluntară principală, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

În sprijinul susținerilor, s-a invocat că intervenienții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.

A apreciat că sunt incidente disp. art. I din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul - titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței.

Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. S-a solicitat să se constate că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de buna voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a se evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.

Prin sentința civilă nr.1456 din 14.11.2014, T. V. a dispus declinarea competenței de soluționarea privind pe intervenienți în favoarea Tribunalului B., având în vedere dispozițiile art. 127 și art.132 alin.3 NCPC.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ 72014, prin care intervenienții au depus precizări la cererea de intervenție, în sensul indicării titlurilor executorii comune, rămase definitive și irevocabile, reprezentate de sentințele civile nr.39 din 18.01.2008 a Tribunalului B., nr.1659/10.12.2012 a Tribunalului B., nr.198/08.02.2008 a Tribunalului Dâmbovița, nr.617/11.06.2008 a Tribunalului B., nr.595/26.04.2010 a Tribunalului B., nr.571/01.06.2009 a Tribunalului B..

În prezentul dosar, intervenientul M. L. G. a formulat cerere prin care a precizat că renunță la judecată, în prezenta acțiune.

Pârâții M. Justiției și T. B. nu au formulat întâmpinare în cauză.

Anterior închiderii dezbaterilor, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioade anterioare termenului de 3 ani de la data introducerii cererii și cea a autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr.617 din 11.06.2008 a Tribunalului B., sentința civilă nr.198 din 08.02.2008 pronunțată de T. Dâmbovița și nr.571 din 01.06.2009, pronunțată de T. B..

După administrarea probatoriilor, T. B., prin sentința civilă nr. 193 din 24 februarie 2015, a luat act că reclamantul M. L. G. renunță la judecata cererii formulate; a admis excepția prescripției extinctive invocată din oficiu și, în consecință, a respins cererea privind plata dobânzii legale pentru perioada anterioară datei de 24.02.2011, întrucât dreptul la acțiune este prescris.

Prin aceeași sentință, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu, în ce privește titlurile executorii reprezentate de sentințele civile nr. 198 din 08.02.2008 pronunțată de T. Dâmbovița, nr.617 din 11.06.2008 pronunțată de T. B. și nr.571 din 01.06.2009, pronunțată de T. B. și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I. A., în nume personal și în calitate de reprezentant al reclamanților D. M., C. M. C., F. Ș., B. M., M. L. G., L. C., P. Cătuța, L. V. –V., M. P., D. G., M. Anișoara, P. C. R., N. R. A., V. D., V. I. I., T. I., L. E., H. G., C. I., B. T., D. C., D. L. N. și C. V., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. PLOIEȘTI și T. B., a obligat pârâții la plata către reclamanți a daunelor interese moratorii, respectiv a dobânzii legale aferentă sumelor datorate în baza titlului executoriu reprezentat de sentințele civile nr. 39 din 18.01.2008, nr.1659/10.12.2012, nr.595/26.04.2010 și nr.626/16.06.2008 pronunțate de B., începând cu data de 24.02.2011 și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, T. B. a reținut următoarele:

Din examinarea actelor dosarului, instanța a apreciat excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și cea a autorității de lucru judecat invocate, ca fiind întemeiate, precum și cererea formulată ca fiind fondată în parte, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art.248 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu, pe care a apreciat-o ca fondată, față de dispozițiile art.1 și 3 din Decretul 167/1958 și art.268 alin.1 lit. c Codul muncii, raportate la data formulării cererii.

Astfel, conform art.1 din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, prin art.7 din același act normativ stabilindu-se că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958 prevede că termenul de prescripție este de 3 ani dacă nu există alte dispoziții derogatorii, iar prin art.268 alin.1 lit. c din Codul muncii se prevede că cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi introduse în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă îl reprezintă plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Față de solicitările reclamanților, instanța a constatat că dobânda este o prestație succesivă, iar dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă se stinge printr-o prestație distinctă, potrivit art.12 din Decret 167/1958.

Jurisprudența s-a pronunțat constant în sensul că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive, în sensul art.12 din Decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prestație succesivă.

Mai mult, s-a constatat că dobânda, în speță, nu a fost stabilită prin titlurile executorii și nu se poate susține de către reclamantă că s-a întrerupt în vreun fel prescripția dreptului de a solicita dobânda legală, întrucât debitorii pârâți nu au recunoscut că datorează aceste sume.

În acest context, raportat la data emiterii titlurilor executorii și data înaintării acțiunii la instanță, respectiv 24.02.2014, coroborate cu dispozițiile legale mai sus menționate, tribunalul a constatat că cererea este prescrisă pentru intervalul anterior datei de 24.02.2011, context în care excepția va fi admisă și se va respinge cererea pentru perioada anterioară, întrucât dreptul la acțiune este prescris.

În ce privește excepția autorității de lucru judecat, T. a constatat că prin sentința civilă nr.198 din 08.02.2008 pronunțată de T. Dâmbovița, s-a dispus acordarea diferențelor de drepturi salariale cu titlul de sporuri de risc și suprasolicitare în favoarea reclamanților, iar prin sentința civilă nr.617 din 11.06.2008 pronunțată de T. B. s-a dispus reactualizarea sumelor stabilite prin sentința civilă nr.198/2008, actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală aferentă acestor sume.

De asemenea, prin sentința civilă nr.571 din 01.06.2009, pronunțată de T. B., se constată că prin această hotărâre s-a respins cererea reclamanților privind plata dobânzii legale aferentă unor sporuri, hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia nr.1614/04.08.2009 a Curții de A. Ploiești.

Față de aceste titluri executorii și obiectul dedus judecății, instanța a constatat că există autoritate de lucru judecată având în vedere dispozițiile art. 430 alin.1 Cod pr. civilă, potrivit cărora „Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecată cu privire la chestiunea tranșată”.

În acest context, având în vedere că reclamanții în prezenta cauză solicită în contradictoriu cu aceeași pârâți, aceeași dobândă legală acordată prin titlurile executorii mai susmenționate, instanța, față de dispozițiile art. 431 alin.1 Cod pr. civilă, a admis excepția autorității de lucru judecată invocată din oficiu, față de titlurile executorii reprezentate de sentințele civile nr. 198 din 08.02.2008 pronunțată de T. Dâmbovița, nr.617 din 11.06.2008 pronunțată de T. B. și nr.571 din 01.06.2009, pronunțată de T. B..

Pe fondul cauzei, T. B. a reținut că reclamanții dețin titlurile executorii reprezentate de sentințele civile nr.39 din 18.01.2008 a Tribunalului B., nr.1659/10.12.2012 a Tribunalului B., nr.595/26.04.2010 a Tribunalului B. și nr.626/16.06.2008 a Tribunalului B., prin care pârâții au fost obligați să le plătească reclamanților drepturi salariale, sume ce urmau a fi actualizate în funcție de rata inflației, până la data executării efective a hotărârilor.

Față de titlurile executorii pronunțate și drepturile câștigate, tribunalul a reținut de la început că legea aplicabilă în speță, este reprezentată de dispozițiile vechiului cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art.1073, prevedeau dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.

Totodată prin dispozițiile art.1082 Cod civil se prevedea obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile.

În conformitate cu dispozițiile art.1088 din același cod s-a reținut că: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Față de aceste reglementări sus menționate, instanță a constatat că, în speță, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”

Din coroborarea acestor norme, rezultă dreptul creditorului, în cauză al reclamanților, la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, ce se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care este distinct de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial.

O astfel de actualizare atrage răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezultă din faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.

Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.

Dacă actualizarea cu rata de inflație are ca finalitatea aducerea creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, în cazul daunelor interese moratorii, intervine o reparație a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

De altfel, natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației.

Astfel, dobânda reprezintă o sancțiune, respectiv daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, în timp ce actualizarea obligației cu rata inflației reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, respectiv daune compensatorii.

În ce privește efectul, instanța a constatat că prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, în timp ce prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței până la plata efectivă a sumei datorate. Actualizarea se constituie în consecință într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.

Totodată, instanța a constatat faptul că executarea titlurilor executorii în cauză a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și Legea nr.230/2011.

Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.

Sub acest aspect, s-a constatat că și în condițiile în care în art.1 alin.3 din OUG nr. 71/2009 s-a prevăzut o actualizare a sumelor cu rata inflației, nu s-a prevăzut o interdicție de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, întrucât cele două instituții nu se confundă.

Prin obligarea la plata dobânzii legale aferentă creanței neexecutate nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului.

Dobânda legală, circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii, se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului. Astfel, existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației.

Prin adoptarea Legii nr.230/2010 de aprobare a OUG nr.71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016 este evident că s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru reclamanți, întrucât hotărârile irevocabile vor fi puse în executare după mai mulți ani, ceea ce depășește exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art.6 din CEDO și art.1 din Primul Protocol adițional.

Mai mult, instanța a constatat că OG nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, stabilește nivelul dobânzii legale pentru aceste obligații, iar aceste dobânzi, accesorii ale creanțelor reclamanților se cuvin ca daune moratorii, ce au un alt temei decât al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate pretinde solicitând actualizarea creanței la inflație.

De asemenea, ÎCCJ prin Decizia nr.2/2014, care este obligatorie pentru instanță în conformitate cu art.517 alin.4 Cod procedură civilă, a statuat că în aplicarea dispozițiilor art.1028 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.1, alin.2 teza I-a și art.1535 alin.1 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și 2 din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificării prin Legea nr.230/2011 cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții M. Justiției, C. de A. Ploiești și T. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.

M. Justițeii, în motivarea cererii de apel a arătat că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Mai mult decât atât, OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."

Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.

În ceea ce privește aplicabilitatea NCC, problema dobânzii compensatorii s-ar pune doar de la . (octombrie 2011 ).

În același timp, potrivit art. 1489 alin. 1 din N.C.C., „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege".

De asemenea, ia art. 1535 se prevede că:

„(1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”.

Potrivit art. 1088 din Codul civil „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune - interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".

De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.

În speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale, nu se impune „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată)", astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.

Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială (astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii....". per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.

În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:

„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."

Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.

Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, masurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plata a autorității statale și se obliga la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.

Așa fiind apelantul a solicitat instanței să înlăture ca fiind neîntemeiată argumentația precum că „executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanta prin actele normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească".

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume." Solicităm instanței de ape! să constate că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de bună voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a se evita echilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, apelantul a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, modificarea în parte a sentinței civile apelată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți, ca neîntemeiată.

Apelantul pârât T. B., în motivarea cererii de apel a arătat că, prin cererea de chemare în judecată reclamanții solicitaseră acordarea dobânzilor legale reprezentând prejudiciul suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil prin titluri executorii,de la data emiterii acestora și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

Față de soluția pronunțată de instanța de fond, apelanta a arătat că sumele datorate de pârât conform titlurilor executorii depuse au fost achitate pe măsura alocărilor bugetare de care T. B. a beneficiat, nefiind culpa acestuia că la bugetul statului nu au existat fonduri suficiente pentru executarea integrală a obligației de plată a drepturilor.

Trebuie menționat că dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar au determinat luarea unor măsuri excepționale.

Astfel, prin OUG 71/2009 s-a procedat la o eșalonare a plății acestor drepturi pe intervalul 2012-2016,iar legiuitorul a avut în vedere faptul că prin plata cu întârziere se poate cauza un prejudiciu constând în lipsa de folosință,așa încât prin art. l alin.3 din OUG 71/2009 s-a specificat că sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..

Rezultă deci că plata fiecărei tranșe a drepturilor salariale include atât debitul efectiv datorat,cât și suma de bani aferentă actualizării în raport de indicele prețurilor de consum,modalitate prin care legiuitorul a înțeles să acopere prejudiciul creat prin executarea cu întârziere a titlurilor executorii.

Astfel, legiuitorul a procedat chiar de la data adoptării OUG 71/2009 la evaluarea și acordarea de despăgubiri către beneficiarii titlurilor executorii pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată,condiții în care nu poate fi admisă cererea reclamanților de acordare și a dobânzilor aferente,deoarece în acest mod s-ar realiza o dublă dezdăunare pe același temei juridic,ceea ce este inadmisibil.

În plus, OG 13/2011 invocată de reclamanți în sprijinul susținerilor lor,nu este incidență în cauză,deoarece conform art. l și 2 din acest act normativ,dobânda remuneratorie se datorează exclusiv în cazul raporturilor juridice contractuale sau în cazul în care este expres prevăzută de lege. Ori,în cazul de față,sumele datorate reclamanților nu derivă nici din raporturi contractuale, nici din prevederi legale,ci din titluri executorii-hotărâri judecătorești.

Pentru aceste motive, apelanta a apreciat că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot sentinței și pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.

Apelanta pârâtă C. de A. Ploiești, în motivarea cererii de apel a arătat că, reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.

A precizat apelanta pârâtă că își menține punctul de vedere exprimat prin întâmpinare, apreciind că sunt incidente disp. art. 1 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutarea.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. Apelanta a solicitat instanței să constate că M. Justiției, împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de bună voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar..

În concluzie, apelanta a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, în sensul schimbării în totalitate a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

La data de 23.04.2015, apelanta pârâtă curtea de A. Ploiești a depus la dosar întâmpinare, prin care a învederat instanței că își menține punctul de vedere susținut în cadrul motivelor de apel și este de acord cu admiterea apelurilor declarate de pârâții M. Justiției și T. B..

La data de 23.04.2015, apelanta pârâtă C. de A. Ploiești a depus la dosar întâmpinare prin care a învederat că își menține punctul de vedere susținut în cadrul cererii de apel, fiind de acord cu admiterea apelurilor formulate de M. Justiției și T. B., astfel cum au fost formulate.

La data de 13.05.2015, intimații reclamanți au depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de C. de A. Ploiești, prin care au solicitat, în esență, respingerea apelurilor declarate de pârâții M. Justiției, T. B. și C. de A. Ploiești, ca nefondate.

C., analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

Având în vedere împrejurarea că nemulțumirile exprimate de apelante prin calea de atac promovată vizează, în esență, aceleași aspecte privind condițiile acordării dobânzii legale pentru sumele cuprinse în titluri executorii față de dispozițiile OUG nr. 71/2009 și ale Legii nr. 230/2011, acestea vor fi analizate concomitent, urmând ca instanța să le răspundă pe baza unor considerente comune.

Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamanților de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum se susțin apelanții, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susțin reclamanții.

În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.

Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”

Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Referitor la motivul de apel potrivit-căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica și dobânda legala, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care este îndreptățită reclamantă pentru neexecutare integrala a creanțelor.

Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.

Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

În acest context, nimic nu susține apărarea pârâților, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamanților și recunoscută (determinată) de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.

În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de recurs fiind nefondat.

Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.

În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

Rezultă din cele expuse anterior că reclamanții, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371¹ Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.

Soluția de obligare a apelanților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamanților creditori, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.

În raport de toate aceste considerente C., în baza art. 480 Cod procedură civilă va respinge apelurile ca nefondate, menținând ca legală sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelurile declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Municipiul Ploiești, .. 4, J. Prahova și T. B., cu sediul în Municipiul B., .. 8, J. B., împotriva sentinței civile nr. 193 din 24 februarie 2015, pronunțată de T. B., în contradictoriu cu intimații reclamanți I. A., în nume personal și în calitate de reprezentant al reclamanților D. M., C. M. C., F. Ș., B. M., M. L. G., L. C., P. CĂTUȚA, L. V. –V., M. P., D. G., M. ANIȘOARA, P. C. R., N. R. A., V. D., V. I. I., T. I., L. E., H. G., C. I., B. T., D. C., D. L. N. și C. V. – cu domiciliul procesual în vederea comunicării actelor de procedură la Judecătoria Rm. Sărat, cu sediul în ..7, județ B., ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 mai 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. M. M. M. P.

GREFIER,

C. C.

Red.MP

Tehnored.CC

6 ex./05.06.2015

d. fond._ T. Prahova

j. fond G. S.

Operator date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1379/2015....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 921/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1395/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1379/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1028/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Hotărâre din 07-05-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 773/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 464/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI