Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 334/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 334/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 2418/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 334
Ședința publică din data de 10 martie 2015
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul S. P. FEN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Poiana, sat Poiana, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1210/13 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA G. PRODULEȘTI, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PRODULEȘTI, C. L. PRODULEȘTI și P. C. PRODULEȘTI, toți cu sediul în ..
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul-reclamant S. P. FEN Dâmbovița și intimații-pârâți Școala G. Produlești, Unitatea Administrativ Teritorială Produlești, C. L. Produlești și P. comunei Produlești.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul se află la primul termen de judecată, este motivat, a fost declarat în termenul legal procedural și că apelantul-reclamant S. P. FEN Dâmbovița a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de apel (fila 6 dosar).
Curtea având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că apelantul-reclamant S. P. FEN Dâmbovița a solicitat în mod expres judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de apel (fila 6 dosar), dând eficiență normelor imperative reglementate de dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza II din noul Cod de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul S. Învățământului P. –FEN Dâmbovița, în numele și pentru membrul său de sindicat S. M. M. i-a chemat în judecată pe pârâții Școala G. Produlești, Unitatea Administrativ Teritorială Produlești, C. L. Produlești și P. comunei Produlești, solicitând obligarea acestora la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrului de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 aferente perioadei 01.10._09, actualizate în funcție de rata inflației si dobânda legala aferenta până la data efectivă a plății; reîncadrarea membrului de sindicat cu începere de la data de 01 ianuarie 2010 potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ; reîncadrarea membrului de sindicat cu începere de la data de 01 ianuarie 2011 potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii-cadru nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010 actualizate în funcție de rata inflației si dobânda legala aferentă până la data efectivă a plătii; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii-cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până în prezent, actualizate în funcție de coeficientul de inflație si dobânda legala aferenta pana la data efectivă a plății.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, începând cu data de 01.01.2008, salarizarea personalului didactic a fost reglementată printr-o succesiune de acte normative, unele dintre acestea fiind declarate neconstituționale, iar în raport de deciziile Curții Constituționale este evident faptul că, începând cu data de 01.10.2008, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, salariile personalului didactic trebuiau calculate având ca bază o valoare de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000. Pârâții nu au procedat la calculul și plata drepturilor salariale potrivit prevederilor deși Legea nr. 221/2008 a fost declarată constituțională, împrejurare ce rezultă din adeverințele emise de unitatea de învățământ pârâtă.
În opinia reclamantului, neplata respectivelor drepturi și după data de 1 ianuarie 2010 este nelegală, întrucât prevederile legale aplicabile sunt: Legea cadru 330/2009, OUG nr.1/2010, Legea 284/2010, Legea 285/2010, din interpretarea coroborată a cărora rezultă că salariul de bază pe anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit salariaților din sistemul public, în baza actelor normative constituționale și a hotărârilor judecătorești, în luna decembrie 2009, diminuat conform Legii 118/2010 și majorat cu 15% potrivit Legii 285/2010, ulterior datei de 01.01.2010 salariații fiind privați de un drept reglementat prin Legea 221/2008 și confirmat prin hotărâre judecătorească, în sensul susținerilor pronunțându-se și Curtea Constituțională prin Decizia nr.877/2011 și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.11/2012.
A mai arătat reclamantul că salariații din învățământ au un „bun” în sensul protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost definit în jurisprudența Curții, că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 3/04.04.2011 prin care a admis recursurile în interesul legii stabilind că dispozițiile O.G. 15/2008 aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la 31.12.2009.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile actelor normative invocate în cuprinsul acesteia.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 23.09.2014, tribunalul a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2008 – 22.05.2011, a dispus citarea părților cu această mențiune iar la termenul de judecată din data de 13 octombrie 2014 a pus în discuția părților această excepție. Întrucât în cauză nu mai erau necesare alte probatorii, tribunalul a unit excepția cu fondul cauzei și a rămas în pronunțare atât asupra excepției cât și asupra fondului cauzei.
Prin sentința civilă nr. 1210/13.10.2014, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu și a respins cererea reclamantului ca prescrisă până la data de 22 mai 2011 și ca neîntemeiată după această dată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 din Codul de procedură civilă, tribunalul a precizat că are obligația de a se pronunța cu prioritate asupra excepției prescripției, invocată din oficiu.
Tribunalul a făcut trimitere la decizia nr. 1/2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201, art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil și ale art.6 alin.(4), art.2512, art.2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, prin care s-a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Având în vedere conținutul obligatoriu pentru instanțe al acestei decizii, potrivit dispozițiilor art. 517 alin.(4) din Codul de procedură civilă, instanța a constatat că în cauza de față este vorba de o prescripție a dreptului la acțiune ce a început să curgă anterior datei de 1 octombrie 2011. D. urmare instanța a apreciat că are obligația ca, din oficiu, să o pună în discuția părților, regimul ei juridic fiind diferit de cel din Noul Cod Civil.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune tribunalul a constatat că, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
În speță, a motivat instanța de fond, reclamatul a solicitat în numele membrului de sindicat obligarea pârâtelor la plata unor diferențe de drepturi salariale pe perioada 01.10.2008 și până în prezent. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la data de 22.05.2014, astfel că aceasta este prescrisă pentru perioada anterioară datei de 22.05.2011.
În legătură cu pretențiile formulate de reclamant pentru perioada 22.05.2011 și până în prezent, tribunalul a constatat că acestea sunt nefondate întrucât actele normative în baza cărora se solicită reîncadrarea membrului de sindicat și plata unor diferențe de drepturi salariale au avut aplicabilitate până la data de 13.05.2011, deoarece ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin (1) din Legea nr. 63/2011 „ Începând cu data intrãrii în vigoare a prezentei legi și pânã la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învãțãmânt beneficiazã de drepturile de naturã salarialã stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.”
Prin urmare, încadrarea și salarizarea personalului didactic pentru perioada 22.05.2011 la zi nu poate avea în vedere dispozițiile actelor normative invocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a precizat instanța de fond, ci prevederile Legii nr. 63/2010.
Pentru cele ce preced, tribunalul a respins ca prescrisă cererea pentru perioada 01.10.2008 – 22.05.2011 și ca neîntemeiată pentru perioada 22.05.2011 și până în prezent.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. P. FEN DÂMBOVIȚA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Apelantul a învederat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat acordarea drepturilor salariale cuvenite și neacordate pentru membrii de sindicat indicați în cererea de chemare în judecată pentru perioada 01.10._11, precum și pentru perioada 22.05.2011-prezent, sumă actualizată și cu dobânda legală aferentă.
Pârâții nu au depus întâmpinare, fapt pentru care nu au invocat excepții de nicio natură în cadrul procesului, a menționat apelantul, iar instanța de fond, în mod greșit, la termenul de judecată din data de 13.10.2014 a invocat din oficiu prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile salariale solicitate, încălcând astfel dispozițiile art. 2512 alin. 2 Codul civil, care spune foarte precis că organul de jurisdicție competent, nu poate aplica prescripția din oficiu. A.. 3 al aceluiași articol, arată că dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților administrativ teritoriale.
Prin urmare, a apreciat apelantul, excepția prescripției extinctive, trebuia invocată obligatoriu prin întâmpinare de pârâții, or acest lucru nu s-a întâmplat.
In concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În drept: art. 2512 Codul civil, art. 466 și urm. Cod procedură civilă, precum și dispozițiile legii invocate pe fondul cauzei prin cererea de chemare în judecată.
Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, apreciază că apelul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele argumente:
Critica apelantului că instanța de fond, în mod greșit, la termenul de judecată din data de 13.10.2014 a invocat din oficiu prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile salariale solicitate, încălcând astfel dispozițiile art. 2512 alin. 2 Codul civil, care spune foarte precis că organul de jurisdicție competent, nu poate aplica prescripția din oficiu, se va respinge ca nefondată, întrucât potrivit art. 6 alin. 4 din noul Cod civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
În această situație, nu devin aplicabile disp. art. 2512 din noul Cod civil, potrivit cărora organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu, deoarece în cauză sunt incidente dispozițiile din vechiul Cod civil, dat fiind că s-a solicitat de către reclamant plata drepturilor salariale începând cu 2008-2009, când erau aplicabile dispozițiile art. 18 din Decretul-lege nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, în ceea ce privește obligația și posibilitatea instanței de a verifica împlinirea termenului de prescripție și de a invoca din oficiu excepția prescripției extinctive.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1/17.02.2014, cu privire la recursul în interesul legii în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 5, 201, 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 6 alin. 4, art. 2512, 2513 din Codul civil raportat la disp. art. 18 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, a statuat că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5,art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Întrucât termenul de prescripție a început să curgă din anul 2008, în ceea ce privește capetele de cerere 1 și 2 din acțiune, având în vedere și decizia ÎCCJ sus-menționată, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a invocat din oficiu excepția prescripției extinctive.
În ceea ce privește capetele de cerere 3, 4 și 5 prin care s-a solicitat reîncadrarea membrului de sindicat cu începere de la data de 01 ianuarie 2010 potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ; reîncadrarea membrului de sindicat cu începere de la data de 01 ianuarie 2011 potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii-cadru nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010 actualizate în funcție de rata inflației si dobânda legala aferentă până la data efectivă a plătii; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii-cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până în prezent, actualizate în funcție de coeficientul de inflație si dobânda legala aferenta pana la data efectivă a plății), Curtea reține următoarele:
Apelantul avea obligația, pe de o parte, în conformitate cu art. 30 alin. 4 din Legea nr. 284/2010 să formuleze contestație în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, premiilor și altor drepturi care se acordă potrivit acestei legi în termen de 30 zile de la data comunicării soluționării contestației în scris.
Mai mult, prin Legea nr. 63/10.05.2011, s-a stabilit încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, prevăzându-se în art. 7 că dispozițiile art. 22, 25- 30 din Legea cadru nr. 284/2010 se aplică în mod corespunzător și pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ salarizat potrivit acestei legi.
Așadar, referitor la cererea apelantului privind drepturile salariale solicitate la capetele de cerere 3-5 din cerere, Curtea apreciază că nu puteau fi solicitate în temeiul Legilor nr. 284/2010, nr.285/2010, ci doar în baza dispozițiilor Legii nr. 63/2011 ce puteau fi contestate în termenul prev. de art. 30 alin. 4 din Legea nr. 284/2010.
Față de toate aceste considerente, în baza disp. art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. P. FEN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Poiana, sat Poiana, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1210/13 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA G. PRODULEȘTI, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PRODULEȘTI, C. L. PRODULEȘTI și P. C. PRODULEȘTI, toți cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2015.
Președinte, Judecător,
E. S. V.-I. S.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. ES
Tehnored. CC
7 ex./11.03.2015
d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița
j.f.M. M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 788/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 191/2015.... → |
|---|
