Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1173/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 1173/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 2511/90/2014

ROMÂNIA

C. DE A. PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1173

Ședința publică din data de 17 septembrie 2015

Președinte - V. D.

Judecător - M. G.

Grefier - C. O.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..4, județul P., împotriva sentinței civile nr. 540 pronunțată la data de 2 martie 2015 de T. P., în contradictoriu cu intimații-reclamanții B. A., B. V., C. A. C., C. L. V., C. C., D. L., D. R. M., D. S., D. A. M., E. Ș., F. R. M., G. M. R., G. N., G. S. A., J. C.-O., G. I., I. G., I. C., I. A., M. (fostă I.) M., I. I. I., I. G., M. E., M. E., MICȘĂ I., M. R. I., N. E. R., O. M., P. R., P. R., S. E., S. L. F., V. (fostă T.) G., T. A., S. M. R., S. (fostă S.) P. M., T. N., H. M. I., L. (T.) D. M., T. I. G. și C. D., prin reprezentant Micșă I., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Ploiești, ., județul P. și intimatul-pârât T. P., cu sediul în Ploiești, ., județul P..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Apelurile scutite de plata taxei judiciare de timbru.

C., în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelurile sunt motivate, iar apelanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

C., consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr._, reclamanții B. A., B. V., C. A. C., C. L. V., C. C., D. L., D. R. M., D. S., D. A. M., E. Ș., F. R. M., G. M. R., G. N., G. S. A., J. C.-O., G. I., I. G., I. C., I. A., M. (fostă I.) M., I. I. I., I. G., M. E., M. E., MICȘĂ I., M. R. I., N. E. R., O. M., P. R., P. R., S. E., S. L. F., V. (fostă T.) G., T. A., S. M. R., S. (fostă S.) P. M., T. N., H. M. I., L. (T.) D. M., T. I. G. și C. D. au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. Ploiești și T. P. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor care i se datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea lor, respectiv titlurile executorii atașate prezentei cereri.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt în posesia titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1930/12.11.2009 pronunțată de T. P. în dosarul nr._, reprezentând spor de 15%, rămasă definitivă prin decizia nr. 610/25.03.2010 a Curții de A. Ploiești în dosarul nr._ .

Reclamanții au menționat că, deși sunt în posesia unor titluri executorii încă din anul 2009, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să îți execute obligația și să le achite în întregime sumele datorate.

Prin sentința civilă menționată le-au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.

Conform hotărârii judecătorești menționate, arată reclamanții că, pârâții au fost obligați să le plătească drepturile salariale menționate anterior, doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009, pentru a amâna plata diferențelor.

Prin adoptarea Legii 113/2010 de aprobare a OUG 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru reclamanții întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 7 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.

Imposibilitatea de a obține executarea acestei hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul de proprietate al reclamanților, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).

Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, dispune 1101 C. civ. aplicabil în materie. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată. Este adevărat că de la acest principiu există câteva excepții în care însă reclamanții nu se încadrează.

În ceea ce privește data plății, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență. Așa cum rezultă din hotărârile atașate, reclamanții arată că sunt în prezența unei creanțe certe și exigibile.

În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.

Potrivit art. 1073 din vechiul Cod civil., creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese.

Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.

În cauză, reclamanții solicită acordarea de daune - interese moratorii care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.

În privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite, reclamanta apreciază că în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii.

Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală.

Deci, câtă vreme sunt în fața unei evaluări legale, nu au obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației a suferit un prejudiciu.

Potrivit art.1082 C.civ. anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art.1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legala, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.

Aceste daune - interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.

Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul cod civil care prevede că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadența până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art.166 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii potrivit cu care „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”.

Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamantei, se cuvine acesteia ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Ca atare, reclamanții apreciază că sunt îndreptățiți să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Reclamanții solicită a se avea în vedere că nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege (O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr.13/2001).

O.G. nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar, întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.

De asemenea, solicită reclamanții a se avea în vedere că interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior, conduce la concluzia că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune - interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

În contextul celor expuse anterior, reclamanții solicită a se constata că sunt, în mod evident, îndreptățiți la cuantumul dobânzii penalizatoare ce va fi calculată, după . O.G. nr.13/2001, potrivit acestui act normativ, dobândă penalizatoare care este definită de art.1 alin.3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Până la data de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare O.G. nr.13/2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor O.G. nr.9/2000.

Precizează reclamanții că, în privința evaluării daunelor - interese moratorii, aceasta se face prin lege, atunci când neexecutarea obligației are ca obiect o sumă de bani.

Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin O.U.G. nr.71/2009 poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.

De altfel, în condițiile în care, debitorul nu a avut acordul sau în calitate de creditoare, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.

În acest sens arată că debitorul - M. Justiției - a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.

În concluzie, considerând că prin amânarea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, le este afectat dreptul de proprietate, motiv pentru care solicită obligarea pârâților la plata dobânzilor pentru sumele datorate, de la data emiterii titlurilor executorii menționate in preambulul prezentei acțiuni până în prezent, și pentru viitor până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului în sensul dispozițiilor conform celor arătate mai sus.

În drept, reclamanții au invocat art.1073, art.1082, art.1088 și art.1101 C. C.civ. anterior, art.1535 și art.1536 din Noul Cod civil, art.166 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei sentința civilă nr. 1930/12.11.2009 pronunțată de T. P. în dosarul nr._, decizia civilă nr. 610/25.03.2010 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._ .

În raport de susținerile reclamanților, pârâta C. de A. Ploiești a formulat, în temeiul art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta apreciază că, în cauza de față, sunt incidente disp. art. I din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.

Pârâta a solicitat a se avea în vedere faptul că, reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.

La data de 16.07.2014, și pârâtul M. Justiției a formulat, în temeiul art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, având în vedere și dispozițiile art.6 alin.4 din N.C.civ. respectiv art.201 din Legea nr.71/2011 care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.

Pârâtul apreciază că, în cauza de față, sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 2 din Decretul nr.167/1958 privitor cărora „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”.

Potrivit art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, „termenul prescripției este de 3 ani" dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 268 alin. 1 lit. c din Legea 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentul introducerii acțiunii.

Totodată, potrivit art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, pârâtul a învederat aplicabilitatea dispozițiilor art.8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care: „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea”.

Având în vedere că prin acțiunea de față reclamanții solicită dobânda legală care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, pârâtul solicită să se constatate că acțiunea este prescrisă, prin Decizia nr.304/04.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție statuându-se în sensul celor de mai sus, astfel: „…termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii”.

În al doilea rând, pârâtul a solicitat a se constata că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, motivat de faptul că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese.

De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.

Potrivit art.1535 N.C.civ. stipulând că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2)Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3)Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”.

Precizează pârâtul că reclamanții solicită acordarea dobânzii legale pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare. Or, în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.

În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.18/2010, O.U.G. nr.45/2010 și Legea nr.230/2011, după cum urmează:

„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011 se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.

Prin urmare, pârâtul a menționat că atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.

Prin Decizia nr.190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.

În aceste împrejurări, arată pârâtul că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în OUG nr. 71/2009.

Față de întâmpinările formulate de pârâți, reclamanții au formulat la data de 11.09.2014, răspuns la întâmpinare, în combaterea apărărilor pârâților, solicitând admiterea acțiunii pentru motivele expuse.

La termenul de judecată din data de 23.10.2014, T. V., a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de instanță și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului P..

Primindu-se dosarul la T. P. Secția I Civilă, cauza a fost înregistrata sub nr._ la data de 19.11.2014.

La termenul de judecată din data de 02.03.2015, T. ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta J. C.-O. (f.51 dosar).

Prin sentința civilă nr. 540 pronunțată la data de 2 martie 2015 T. P. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. Justiției prin întâmpinare și a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de 20.06.2011, ca fiind prescrisă.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B. A., B. V., C. A. C., C. L. V., C. C., D. L., D. R. M., D. S., D. A. M., E. Ș., F. R. M., G. M. R., G. N., G. S. A., G. I., I. G., I. C., I. A., M. (fostă I.) M., I. I. I., I. G., M. E., M. E., MICȘĂ I., M. R. I., N. E. R., O. M., P. R., P. R., S. E., S. L. F., V. (fostă T.) G., T. A., S. M. R., S. (fostă S.) P. M., T. N., H. M. I., L. (T.) D. M., T. I. G. și C. D., prin reprezentant Micșă I., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, C. DE A. PLOIEȘTI și T. P. și a obligat pârâții la plata către reclamante a dobânzilor legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii, de la data 20.06.2011 și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele Potrivit disp. art.248 alin.1 C.pr.civ. „instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii”.

Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției, tribunalul a reținut că, potrivit art.6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/ 2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.

Dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct (aspect statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență – ex. Decizia nr. 1366/1981 a Secției Civile a Tribunalului Suprem).

Atât timp cât dobânzile moratorii solicitate prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției, întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art.248 alin.4 C.pr.civ., coroborat cu art.12 din Decretul nr.167/1958, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 20.06.2011, invocată de pârâtul M. Justiției și, pe cale de consecință, a respins această pretenție, ca fiind prescrisă.

Pe fondul cauzei, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că reclamanții B. A., B. V., C. A. C., C. L. V., C. C., D. L., D. R. M., D. S., D. A. M., E. Ș., F. R. M., G. M. R., G. N., G. S. A., J. C.-O., G. I., I. G., I. C., I. A., M. (fostă I.) M., I. I. I., I. G., M. E., M. E., MICȘĂ I., M. R. I., N. E. R., O. M., P. R., P. R., S. E., S. L. F., V. (fostă T.) G., T. A., S. M. R., S. (fostă S.) P. M., T. N., H. M. I., L. (T.) D. M., T. I. G. și C. D., în calitate de grefieri în cadrul Judecătoriei Ploiești sunt în posesia unor titluri executorii încă din anul 2009.

Prin sentința civilă nr.1930/12.11.2009 pronunțată de T. P. în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, modificată în parte prin decizia nr.610/25.03.2010 a Curții de A. Ploiești, irevocabilă, au fost acordate doar sumele reprezentând sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 26.03.2006 în continuare până la . Legii nr. 330/2009i, actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi, pe cale separată, nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.

În primul rând, îndreptățirea reclamanților de a primi și dobânda legală este prevăzută atât de legea generală (art.1088 C.civ. „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie comerț, de fidejusiune și societate.

Aceste daune - interese se cuvin fără ca, creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept ale cărui dispoziții au fost preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil.

În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, tară a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune - interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”), cât și de legea specială aplicabilă în cauză, fiind vorba de drepturi salariale (art.166 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit căruia „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”).

Nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege (O.G. nr.9/ 2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar).

Dobânda legală se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și de existența sau nu a culpei debitorului, indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți (chiar și dispozițiile art.1535 din Noul Cod civil fac referire numai la cuantumul stabilit de părți prin contract, fără ă fi necesară încheierea unei convenții nici măcar pentru determinarea acestuia).

În lipsa unei convenții cu privire la cuantum, acesta se determină potrivit dispozițiilor legale; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens), indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal; existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumata de dispozițiile legale menționate anterior).

În al doilea rând, actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală sunt două noțiuni distincte, care nu se suprapun, ele fiind menite să asigure despăgubiri pentru prejudicii total diferite.

Actualizarea cu indicele de inflație are rolul de a reîntregi valoarea reală a sumei datorate și de a repara prejudiciul suferit de creditor ca urmare a devalorizării monedei naționale.

În cazul răspunderii civile, indiferent dacă este contractuală, ca în prezenta cauză, sau delictuală, actualizarea cu indicele de inflație acoperă prejudiciul efectiv (damnum emergens).

Dobânda legală se acordă pentru a compensa foloasele nerealizate de creditor din cauza neexecutării la timp a obligației de către debitor (lucrum cessans),

De altfel, dispozițiile O.U.G. nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.

În prezenta cauză, reclamanții sunt îndreptățiți, în mod evident, la cuantumul dobânzii penalizatoare calculată, după . O.G. nr. 13/2001, potrivit acestui act normativ, dobândă penalizatoare fiind definită de art.1 alin. 3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.

Până la data de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare O.G. nr.13/ 2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești care nu făcea această distincție și care reglementa numai dobânda penalizatoare, iar nu și pe cea remuneratorie.

Un alt argument care îi îndreptățește pe reclamanți la repararea prejudiciului suferit prin neexecutarea de bunăvoie a obligației de plată stabilită în sarcina debitorilor este acela că, existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului, cum este O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, nu poate înlătura îndreptățirea acesteia la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării de bunăvoie a obligației.

Un astfel de act normativ emis chiar de debitor nu poate schimba data scadenței obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, întrucât, pe de o parte, s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, iar pe de altă parte, cele mai multe titluri executorii erau scadente anterior intrării în vigoare a acestuia, iar înlăturarea caracterului exigibil al creanței ar echivala cu aplicarea retroactivă a legii care este interzisă de dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României.

În realitate, așa cum se arată și în cuprinsul său, O.U.G. nr.71/2009 a avut ca efect numai amânarea plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ce obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, iar nu și amânarea sau anularea retroactivă a scadențe acestora.

Dispozițiile O.U.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar nu se aplică numai plăților din tranzacțiile comerciale, ci tuturor obligațiilor bănești, chiar actul normativ menționat făcând distincția dintre modul stabilire a dobânzii legală penalizatoare în raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante și modul de stabilire a aceleiași dobânzi legale raporturile dintre alți subiecți de drept, ceea ce înseamnă că se aplică și altor obligații bănești, iar nu numai celor născute între profesioniști care, în cea mare parte, sunt foștii comercianți.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele - interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Chiar dacă, reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin O.U.G. nr.71/2009 poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.

De altfel, în condițiile în care, debitorii nu au avut acordul reclamanților în calitate de creditori, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua, eșalonat, prin ordonanțe succesive, în condițiile în care, debitorul M. Justiției a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.

Mai mult decât atât, se apreciază că este posibilă, în cazul drepturilor salariale restante, obligarea angajatorului atât la plata actualizării cu inflația a sumei restante, cât și la plata dobânzii.

Astfel, în materia răspunderii civile este incident principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, ceea ce înseamnă atât acordareaprejudiciului efectiv, cât și a beneficiului nerealizat.

Dobânda legală are natura juridică a beneficiului neacordat, aceasta fiind reglementată de lege ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.

În ceea ce privește actualizarea cu inflația, aceasta nu poate fi considerată o instituție echivalentă, ca natură juridică, cu dobânda legală ori permisă de legiuitor ca o măsură de compensare a prejudiciului generat de plata cu întârziere a unei sume de bani.

Actualizarea cu inflația presupune aducerea la aceeași valoare economică (putere de cumpărare) a unei sume de bani, în condițiile în care în piață se manifestă, fie un fenomen inflaționist care are ca efect deprecierea monedei de referință, fie un fenomen de deflație ce are ca efect aprecierea monedei de referință.

Așadar, actualizarea cu inflația depinde exclusiv de fenomene ce țin de puterea de cumpărare a monedei de referință la intervale de timp diferite.

În funcția de evoluția acestor fenomene economice, cantitatea de produse și servicii ce pot fi cumpărate/plătite cu o anumită sumă de bani la un moment dat, poate fi cumpărată/plătită la un moment ulterior, fie cu aceeași sumă de bani (în condiții de stabilitate economică), fie cu o sumă de bani mai mică (în caz de deflație), fie cu o sumă de bani mai mare (în caz de inflație).

Așadar, actualizarea cu inflația nu presupune, în mod necesar, o sumă de bani mai mare și, în niciun caz, nu are ca efect producerea unui avantaj economic pentru vreuna dintre părți, în condițiile în care, rolul său este acela de a determina cantitatea de monedă ce are aceeași putere economică cu o altă cantitate de monedă la un moment anterior.

Prin urmare, teoretic, aplicând mecanismul actualizării cu inflația, pentru o anumită sumă de bani ce trebuia plătită de un debitor în urmă cu o perioadă de timp, se poate ajunge la situația posibilă de a se plăti aceeași sumă, deși la nivelul percepției generale, comune, actualizarea cu inflația este considerată a avea drept efect acordarea unei cantități mai mari de monedă (deoarece, în România s-a manifestat aproape mereu un fenomen inflaționist), în realitate, acest efect nu se produce întotdeauna.

În raport de considerentele arătate, instanța apreciază că mecanismul de actualizare cu inflația a unei sume de bani nu poate fi considerat decât ca o operațiune care are drept rezultat determinarea prejudiciului efectiv, iar nu a beneficiului nerealizat.

Nu în ultimul rând, se are în vedere și Decizia nr.2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.21/2013 prin care s-a admis recursul în interesul legii în sensul că, în aplicarea disp. art.1082 și art. 1088 C.civ. 1864, respectiv art.1531 alin.1, alin.2 Teza 1 și art.1535 alin. 1 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile art.1 și art.2 din O.U.G. nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/ 2011, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul în baza art.1073, art.1082, art.1088 și art.1101 C.civ. de la 1846, art.1535 și art.1536 din Noul Cod civil, art.166 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar a admis în parte acțiunea, în sensul obligării pârâților la plata către reclamanții B. A., B. V., C. A. C., C. L. V., C. C., D. L., D. R. M., D. S., D. A. M., E. Ș., F. R. M., G. M. R., G. N., G. S. A., G. I., I. G., I. C., I. A., M. (fostă I.) M., I. I. I., I. G., M. E., M. E., MICȘĂ I., M. R. I., N. E. R., O. M., P. R., P. R., S. E., S. L. F., V. (fostă T.) G., T. A., S. M. R., S. (fostă S.) P. M., T. N., H. M. I., L. (T.) D. M., T. I. G. și C. D., a daunelor interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titlul executoriu, de la data de 20.06.2011, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform Sentinței civile nr. 1930/12.11.2009 pronunțată de T. P. în dosarul nr._, reprezentând spor de 15%, rămasă definitivă prin decizia nr. 610/25.03.2010 a Curții de A. Ploiești în dosarul nr._ .

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții M. Justiției și C. de A. Ploiești,, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul pârât M. Justiției, în motivarea cererii de apel, a arătat, în primul rând, că nu plătește sumele de bani reprezentând dobânzi legale, așa cum au solicitat reclamanții, ci doar alocă fondurile necesare pentru plata sumelor de bani ale instituțiile publice din sistemului justiției.

Potrivit art.1382 din Codul civil, "cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat".

Însă, ceea ce privește raporturile dintre debitori, art.1383 C.Civ prevede că " între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. în cazul în care nici nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului".

Așadar, potrivit HG nr.652/27.05.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art.6 din pct.VII-(3) în domeniul gestionăriii resurselor, „ asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiile publice din sistemul justiției pentru care ministerul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetate ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora".

De asemenea, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, „Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz".

În susținerea acestei idei invocă și prevederile art.21 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite în care se precizează: "(1)

Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și credite bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiile publice din subordine sau coordonare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la . legii bugetare anuale."

Or, potrivit art.36 alin. (1) din Legea nr, 304/2004 privind organizarea judiciară, „ Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridice", iar potrivit art.44 alin.(1) din același act normative, " președinții curții de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președintele tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite."

Așadar, M. Justiției nu are obligarea de a calcula și de a plăti dobânda legală pentru sumele stabilite prin titlurile executării reprezinte de mai sus, deoarece, așa cum am arătat, acesta doar alocă sumele de bani solicitate de reclamanți.

Pe de altă parte, arată că reclamanții nu au solicitat obligarea pârâților în solidar la plata dobânzii legale aferentă titlurilor cu numerele arătate de mai sus.

În al doilea rând, mai arată că, așa cum a reținut înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată în Dosarul nr._, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariate.

Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.

Prin urmare și în cauza de față solicitarea intimaților-reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".

Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă si să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce si să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.

Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.

OUG 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamanții le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.

Așadar, instanța de fond a lipsit de sens dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Totodată, conform art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

Daunele-interese constând în dobânda legala nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, însă, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul si la termenul stabilit de OUG 71/2009.

În speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadentă. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.

Așadar, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:

„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."

Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.

De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.

Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă ia plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.

În aceste împrejurări, arată că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG_, HG 248/2014, H.G 551/2014 și H.G 870/2014, HG nr.1105/2014, HG nr.195/2015.

Potrivit art. 19 alin. (3) lit. b) din Ordonanța de Urgență nr. 74 din 3 decembrie 2014, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 și unele măsuri bugetare: "(3) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (1) lit. b) sunt destinate: b) plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în cuantumul prevăzut pentru anul 2014 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, precum și prin art. 21 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare;" și alin. (4) din același act normativ: "(4) Plata titlurilor executorii se va face în ordine cronologică, achitându-se cu prioritate sumele aferente anului 2014 și ulterior sumele aferente anului 2015, în cuantumurile prevăzute de lege, după asigurarea integrală a fondurilor necesare pentru finanțarea cheltuielilor cu salarii, sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale în bani stabilite de lege, precum și contribuțiile aferente acestora pentru personalul din unitățile de învățământ special, centrele de resurse și asistență educațională și din unitățile de învățământ preuniversitar de stat."

Ca practică judiciară, invocă Decizia nr. 117/10.12.2013 pronunțată de C. de A. Timișoara în Dosarul nr._ .

Prin această hotărâre, C. a reținut că prin efectul termenelor legale suspensive stabilite în favoarea debitorilor prin OUG 71/2009, „creditorii nu pot pretinde executarea obligațiilor înlăuntrul acestor termene, astfel încât, în aceste intervale de timp nu curge nicio dobândă penalizatoare, reprezentând daune-interese moratorii.

În plus, pentru antrenarea răspunderii contractuale a debitorilor sub forma obligării acestora la plata daunelor-interese moratorii, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, adică trebuie făcută dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate..

S-a observat că instituțiile publice debitoare nu au refuzat executarea, ci au făcut aplicarea unui act normativ prin care s-a prevăzut plata eșalonată...".

De asemenea, prin Decizia nr._/7.12.2012 pronunțată de C. de A. C. în Dosarul nr._ s-a admis recursul formulat de M. Justiției împotriva Sentinței civile nr. 2474/13.09.2012 pronunțată de T. M..

C. de A. C. a reținut că „o creanță constatată printr-o hotărâre judecătorească devine exigibilă numai în momentul în care hotărârea devine executorie fie prin învestirea cu formulă executorie, fie prin recunoașterea caracterului executoriu prin lege, exigibilitatea fiind astfel confirmată prin conferirea caracterului executoriu hotărârii judecătorești...instituția debitoare nu a refuzat executarea creanței, ci a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat.. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim., și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit...Intervenția legiuitorului printr-un act normativ validat de C. Constituțională și de C. Europeană a Drepturilor Omului care a avut ca efect suspendarea executării obligației de plată și plata eșalonată constituie caz fortuit care exonerează pe debitori de plata dobânzilor."

Se solicită, în concluzie, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă.

Apelanta pârâtă C. de A. Ploiești a arătat, în motivarea cererii de apel, a arătat că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.

A apreciat, de asemenea, apelanta pârâtă că sunt incidente disp. art. 1 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamanții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. A solicitat instanței să constate că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de bună voie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată pentru a se evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.

În concluzie, apelanta pârâtă a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în sensul modificării în parte a sentinței apelate și pe fond respingerea acțiunii formulată de intimații-reclamanți, ca neîntemeiată.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, C. constată că ambele apeluri sunt nefondate, după cum urmează:

Având în vedere că apelanții au formulat aceleași critici cu privire la prescripția dreptului la acțiune, dar și în ceea ce privește fondul cauzei, motivele de apel vor fi examinate în considerentele comune expuse în continuare.

Apelanții au susținut, mai întâi, că dobânda legală este un drept accesoriu, fiind incidente dispozițiile art.1 din Decr.nr.167/1958, astfel că instanța de fond trebuia să concluzioneze că dreptul la acțiune privind acordarea dobânzii este prescris în totalitate.

Sub acest aspect, corect a reținut tribunalul că, pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescripția dreptului la acțiune privind un drept principal, legea mai consacră și un alt principiu care guvernează efectele prescripției extinctive și anume cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă ( art. 12 din Decretul nr. 167/1958).

Ori, în speță, dreptul la acțiune privind dobânda legală a început să curgă de la aceeași dată cu dreptul la acțiune privind creanța principală, fiind prescris pentru perioada anterioară datei de 20.06.2011.

Cu privire la fondul cauzei, apelanții au susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese constând în actualizarea sumelor datorate, astfel că problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamantelor de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație..

În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.

Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”

Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanții au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și L.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantelor, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.

Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susțin apelanții cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.

În cauză creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și irevocabile. Creanțele reclamantelor constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.

Referitor la motivul de apel potrivit-căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutarea integrala a creanțelor.

Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.

Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

În acest context, nimic nu susține apărarea pârâților, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamantelor și recunoscută (determinată) de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.

În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de recurs fiind nefondat.

Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.

În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

Rezultă din cele expuse anterior că reclamanții, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371¹ C.pr.civ. executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.

Soluția de obligare la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamanților creditori, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.

În raport de toate aceste considerente, C., în baza art. 480 C.pr.civ. va respinge ambele apeluri ca nefondate, menținând ca legală sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..4, județul P., împotriva sentinței civile nr. 540 pronunțată la data de 2 martie 2015 de T. P., în contradictoriu cu intimații-reclamanții B. A., B. V., C. A. C., C. L. V., C. C., D. L., D. R. M., D. S., D. A. M., E. Ș., F. R. M., G. M. R., G. N., G. S. A., J. C.-O., G. I., I. G., I. C., I. A., M. (fostă I.) M., I. I. I., I. G., M. E., M. E., MICȘĂ I., M. R. I., N. E. R., O. M., P. R., P. R., S. E., S. L. F., V. (fostă T.) G., T. A., S. M. R., S. (fostă S.) P. M., T. N., H. M. I., L. (T.) D. M., T. I. G. și C. D., prin reprezentant Micșă I., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Ploiești, ., județul P. și intimatul-pârât T. P., cu sediul în Ploiești, ., județul P..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2015.

Președinte, Judecător,

V. D. M. G.

Grefier,

C. O.

Operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

Red. MG

Tehnored.CO

6 ex./08.10.2015

d.f._ Trib. P.

j.f. G. D.

← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 113/2015....		Acţiune în constatare. Decizia nr. 788/2015. Curtea de Apel... →

Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1173/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1173/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI