Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1023/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1023/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 3608/114/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1023
Ședința publică din data de 18 iunie 2015
Președinte - M. G.
Judecător - C. P.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta ȘCOALA G. M., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 96 pronunțată la data de 28 ianuarie 2015 de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR PROF I. N. cu sediul în B., ., judetul B., în numele si pentru membrii de sindicat R. R..
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea apărătorului apelantei să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18 iunie 2015, când a dat următoarea decizie.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul S. Învățământului Preuniversitar Prof.I. N., în numele și pentru membrul de sindicat R. R., a chemat în judecată în judecată pe pârâta Școala G. M., jud.B. solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la calculul și plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit de profesor de educație muzicală cu studii superioare de lungă durată calificat si salariul efectiv încasat de profesor de educație muzicală necalificat, pentru perioada 01.09._13, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanta a precizat că petenta R. R., în perioada 1 septembrie 2009-32 august 2013, a funcționat ca profesor suplinitor de educație muzicală, pe o fracțiune de normă ( 11,5 ore) la Școala G. M.. Potrivit adeverinței eliberate de unitatea școlară pârâtă nr.1512/23.10.2014, petenta a fost încadrată și salarizată în perioada amintită, astfel:
-01 septembrie_12- profesor suplinitor de educație muzicală, calificat cu studii superioare de lungă durată ;
-01.09._13 – profesor suplinitor de educație muzicală fără studii corespunzătoare ( necalificat).
Apreciază încadrarea și salarizarea petentei pentru perioada 01 septembrie_13 ca fiind nelegală, întrucât:
În luna iulie 2007, petenta a susținut și promovat examenul de licență la Universitatea „S. Haret" București, Facultatea de Muzică București, obținând titlul de licențiat în arte –specializarea pedagogie muzicală.
La data de 25.01.2008, Universitatea „S. Haret” București a eliberat petentei diploma de licență . nr._, purtând antetul și timbrul sec al MECT.
În urma obținerii acestei diplome, petenta s-a angajat în învățământ, începând cu data de 01.09.2007, prin concurs organizat de Inspectoratul Școlar Județean B., iar în anul 2009, a obținut definitivarea în învățământ pe specialitatea pedagogie muzicală, prin Ordinul MECT nr.5888/11.11.2009, conform certificatului . nr._ eliberat de Universitatea Națională de Muzică București la data de 08.06.2010.
Pentru a obține acest definitivat în învățământ, petenta trebuia să dețină o diplomă de licență ce a fost depusă la dosar la momentul înscrierii la examen.
Însă, ulterior atât susținerii concursului în vederea ocupării unei catedre în învățământ, cât și ulterior obținerii definitivării în învățământ, unitatea școlară pârâtă a apreciat că diploma petentei nu este „acreditată” și, în consecință, nu mai recunoaște acest act de studii, procedând la reîncadrarea petentei ca suplinitor necalificat.
Urmare a mai multor cereri ale petentei adresate unității școlare prin care solicita încadrarea și salarizarea ca profesor calificat, la data de 14.05.2013, prin adresa nr. 495, i s-a comunicat răspunsul MEC nr._/10.04.2012. Apreciază răspunsul Ministerului ca fiind nelegal, întrucât diploma de licență eliberată de către instituția de învățământ superior dovedea, în mod clar, faptul că petenta a susținut și promovat examenul de finalizare a studiilor de licență și nici o autoritate administrativă sau jurisdicțională nu se pronunțase în sensul revocării sau anulării actelor de finalizare a studiilor. Nici Ministerul Educației și nici Universitatea S. Haret și nici unitatea școlară pârâtă, nu au făcut nici un demers în acest sens, actul prin care i s-a recunoscut petentei calitatea de licențiată este în ființă, nu a fost revocat și se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.
Mai mult, Ministerul Educației nu are competența de a emite acte administrative prin care să recunoască efectele diplomelor de licență emise de o instituție de învățământ superior, care face parte din sistemul național. În schimb, Ministerul Educației are toate pârghiile necesare conferite de lege, pentru a organiza întreg sistemul național de învățământ în cele mai bune condiții și punerea la îndoială a diplomelor eliberate sub antetul lor ar fi un abuz.
A mai precizat că, în anii școlari 2011-2012 și 2012-2013, petenta a funcționat ca profesor de educație muzicală, pe o fracțiune de normă și la Liceul cu Program sportiv „I. B. Soter” B., fiind salarizată ca profesor calificat în baza aceluiași act de studii..
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă, art. 28 din Legea nr. 62/2011, Legea nr. 1/2011, art. 268 alin. 1 lic. c) Codul muncii.
Reclamanta a depus la dosar înscrisuri filele 06-28 dosar..
Pârâta SCOALĂ GIMNAZIALA M. a formulat întâmpinare prin care a solicit respingerea acesteia ca netemeinica, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, reclamanta a funcționat in cadrul Scolii Gimnaziale M. ca profesor suplinitor pe catedra de muzica. Aceasta este absolventa a Facultății de Muzica din cadrul Universității S. Haret, promoția 2007, iar din suplimentul la diploma rezulta forma de învățământ urmata, respectiv, învățământ la distanta (ID).
Încadrarea, in perioada 2009-2012, ca profesor suplinitor calificat, s-a făcut in baza deciziei ISJ B., decizie care in conținutul sau făcea referire la titulatura reclamantei, de profesor suplinitor calificat.
In anul școlar 2012-2013, salarizarea reclamantei ca si profesor suplinitor calificat nu s-a mai putut face având in vedere decizia aceluiași ISJ B., care făcea referire la titulatura reclamantei de profesor suplinitor necalificat, urmare a nerecunoașterii diplomei eliberate de Universitatea S. Haret, întrucât aceasta Universitate a eliberat diploma ca urmare a absolvirii unor cursuri de învățământ la distanta, neacreditate de MECT.
Ulterior, reclamanta a participat de 2 ori la concursul de titularizare si a fost respinsa, nerecunoscându-i-se diploma. De asemenea, ulterior diminuării salariale, reclamanta a acceptat sa suplinească orele de muzica, participând la concursul de suplinire după începerea anului școlar.
Conform art, 3 din Lg.. 88/1993, sunt abilitate sa organizeze învățământ la distanta instituțiile de învățământ superior acreditate, in specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate .
Universitatea S. Haret, emitenta diplomei reclamantei a organizat forma de învățământ la distanta fara vreo acreditare sau autorizare, de aici conflictul cu MECT. Deci, învățământul la distanta la aceasta Universitate, nefiind acreditat, nu a avut cadru legal de funcționare, nu trebuia organizat si a funcționat in afara legii, implicit activitatea de eliberare a diplomelor pentru aceasta forma de învățământ.
Conform art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr. 2284/2007, formularele actelor de studii sunt tipărite si difuzate in condițiile legii, iar conform art. 5 din același Regulament, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu conform legii, pot gestiona, elibera, completa numai acele acte de studiu la care au dreptul in condițiile legii.
De asemenea, art.2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, dispune că organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, actele de studii putând fi eliberate doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, neputând fi recunoscute acte de studii eliberate nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Conform art. 22 din Lg. 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii de credite au obligația de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective si cu respectarea dispozițiilor legale.
Când școala a schimbat încadrarea si salarizarea corespunzătoare, din calificat in necalificat, a solicitat punctul de vedere al Ministerului Educației, care, cu referința expresa la persoana reclamantei, a precizat ca specializarea reclamantei, pedagogie muzicala, forma de învățământ la distanta ID, Facultatea de muzica, Universitatea S. Haret București, nu este prevăzută în nicio hotărâre de guvern de la înființarea Universității pana in prezent, (adresa MEN nr._/2013).
In aceeași adresă, se precizează foarte clar ca sunt recunoscute de MEN, fara nici o alta formalitate, numai diplomele si adeverințele eliberate in conformitate cu prevederile legale de către instituțiile de învățământ superior acreditate, absolvenților cu diploma care au urmat un program de studii la o forma de învățământ acreditata sau autorizata prevăzuta in Nomenclator
De asemenea, a solicitat si punctul de vedere al ISJ B., care prin adresa 4119/2013 a precizat in concluzii, ca plata celor la care se face referire in conținutul adresei, a absolvenților Universității S. Haret, este ilegala
Prin urmare, având in vedere prevederile legale existente referitoare la acreditarea unităților de învățământ, condițiile de eliberare a diplomelor si recunoaște»ea actelor de studii, directivele forurilor superioare MECT și ISJ B. si având in vedere faptul ca directorul Scolii, in calitatea sa de ordonator de credite, răspunde in fata Curții de Conturi si auditului Inspectoratului Școlar Județean, consideră ca salarizarea reclamantei s-a făcut conform dispozițiilor legale.
A mai considerat ca diploma invocata este nula, fiind urmare a nerespectării dispozițiilor legale privitoare la acreditarea sau autorizarea instituțiilor de învățământ. Daca instituția de învățământ nu era acreditata sa organizeze si cursuri de învățământ la distanta, ci numai cursuri de zi si, aceasta, cu încălcarea legii, a eliberat diplome st pentru absolvenții altei forme de învățământ - ID, nu se conferă diplomei eliberate in condițiile descrise mai sus, vreo valabilitate. Este o nulitate absoluta pe care instanța o poate constata si din oficiu. Diploma, ca act juridic, eliberata in condițiile in care Universitatea nu era acreditata sa funcționeze cu aceasta forma de învățământ, este un act juridic viciat, lovit de nulitate, întrucât nu sunt respectate condițiile de fond pentru eliberarea ei, respectiv, lipsește capacitatea de folosita a persoanei juridice emitente. Faptul ca aceasta diploma nu a fost anulata de nici o autoritate nu înseamnă ca este valabila, ab initio ea fiind lipsita de efecte, deoarece Universitatea nu avea dreptul sa organizeze astfel de cursuri la distanta si, implicit, sa elibereze o diploma care sa ateste absolvirea acestor cursuri.
Conform art 207 al 1 Cod civil, in cazul activităților ce trebuie autorizate, dreptul de a desfășura asemenea activități se naște numai din momentul obținerii autorizației respective. Conform alin. 2 al aceluiași articol, actele si operațiunile săvârșite fara autorizațiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absoluta.
Invocă in apărare, excepția nulității absolute a diplomei reclamantei, apreciind ca aceasta nu putea produce efectele dorite, fiind emisa de o persoana lipsita de capacitate de folosința, respectiv de o persoana juridica ce nu avea dreptul sa organizeze un asemenea învățământ la distanta, întrucât nu a fost autorizata in acest sens. Nefiind autorizata sa organizeze un învățământ la distanta, pe cale de consecința nu putea sa elibereze diplome valabile de absolvire a acestor cursuri.
În susținerea celor menționate în întâmpinare, pârâta a depus la dosar: adresa ISJ B. nr. 4119/2013, adresa MEN nr._/2013, adresa nr. 495/2013 a Scolii M. către reclamanta.
Prin sentința civilă nr. 93 pronunțată la data de 28 ianuarie 2015, Tribunalul B. a admis acțiunea formulată de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar Prof I. N., în numele si pentru membrii de sindicat R. R. în contradictoriu cu pârâta Școala G. M. și a obligat pârâta la calculul si plata către reclamantă a drepturilor salariale neacordate reprezentând diferența dintre salariul cuvenit - de profesor de educație muzicală cu studii superioare și salariu efectiv încasat de profesor de educație muzicală necalificat, pentru perioada 01.09._13, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta R. R., în calitate de absolvent al studiilor superioare ale Universității S. Haret, cu examen de licență din luna iulie 2007, a fost încadrată, în perioada 01.09._12, ca profesor suplinitor de educație muzicală calificat, cu studii superioare de lungă durată.
Ulterior, în perioada 01.09._12, reclamanta a fost reîncadrată ca profesor suplinitor de educație muzicală fără studii corespunzătoare, pârâta motivând că nu-i recunoaște diploma eliberată de Universitatea S. Haret, întrucât această Universitate a eliberat diploma ca urmare a absolvirii unor cursuri de învățământ la distanță neacreditate de MECT.
Tribunalul a constatat că măsura dispusă de pârâtă este nelegală, în condițiile în care actul administrativ ” Diploma de licență” eliberat sub egida MECT se bucură de prezumția de legalitate care nu a fost răsturnată. Actul respectiv produce efecte specifice care nu pot fi înlăturate, cu atât mai mult cu cât diploma emisă a fost recunoscută de către unitatea școlară ca document justificativ pentru încadrarea reclamantei ca profesor în anii școlari 2009-2012, perioadă în care nu au intervenit modificări ale stării de fapt și de drept.
Art. 6 din Legea nr 1/2011 statuează că ”În România sunt valabile numai diplomele recunoscute de statul român conform legislației în vigoare”, astfel încât, o diplomă emisă sub egida MECT nu poate fi considerată ca lipsită de efecte juridice
Apărările formulate de pârâtă legate de acreditarea/neacreditarea formei de învățământ la distanță nu se circumscriu obiectului acțiunii.
Acțiunea formulată în prezenta cauză nu privește anularea diplomei de licență, iar invocarea, pe cale incidentală de către pârâtă, a nulității absolute a diplomei de licență, excede cadrului procesual al unui litigiu de muncă, nefiind de competența acestei instanțe să se pronunțe asupra nulității absolute a unui act administrativ.
Prin urmare, diploma de licență a reclamantei face dovada legalității studiilor acesteia, iar refuzul pârâtei de a-i recunoaște valabilitatea acestei diplome si de a o încadra pe funcția corespunzătoare pentru studii superioare, nu are temei legal.
Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta la calculul si plata către reclamantă a drepturilor salariale neacordate reprezentând diferența dintre salariul cuvenit - de profesor de educație muzicală cu studii superioare și salariu efectiv încasat de profesor de educație muzicală necalificat, pentru perioada 01.09._13, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta Școala G. M., județul B., susținând că instanța de fond, în mod greșit, față de probele administrate în cauza, a apreciat că actul administrativ "diploma de licență" se bucură de prezumția de legalitate ce nu a fost răsturnată.
În ce privește prezumția de legalitate a actului consideră că a fost răsturnată prin:
- adresa MEN nr._/2013 în care se precizează că sunt recunoscute numai diplomele eliberate în conformitate cu prevederile legale de către instituțiile de învățământ superior acreditate, absolvenților care au urmat un program de studii la o forma de învățământ acreditată prevăzuta în Nomenclator;
- decizia ISJ B. pentru anul școlar 2012-2013, care face referire la titulatura apelantei de profesor suplinitor necalificat, ca urmare a absolvirii unor cursuri ID neacreditate (faptul că anterior anului 2012 reclamanta a fost încadrată în baza aceleiași diplome ca profesor suplinitor calificat nu este de natură a conferi legalitate diplomei);
- respingerea reclamantei de 2 ori la concursul de titularizare datorită nerecunoașterii diplomei;
- din considerațiile expuse mai jos referitoare la nelegalitatea diplomei, generată de incapacitatea Universității de a emite asemenea documente ca urmare a lipsei autorizării (acreditării) în acest sens.
Susține că, în mod greșit, instanța a apreciat că nu este competentă să se pronunțe asupra nulității absolute a unui act administrativ, apreciind că invocarea nulității absolute a diplomei ar putea fi formulată numai în cadrul unei acțiuni în anularea diplomei de competența altei instanțe.
Pe cale de întâmpinare, a invocat în apărare excepția nulității absolute a diplomei ca și apărare de fond, pentru a motiva respingerea cererii.
A invocat nulitatea diplomei ca și apărare pentru a motiva refuzul apelantei de a încadra intimata pe funcția corespunzătoare studiilor superioare.
Având în vedere adresa MEN nr._/2013 -Direcția Generală Invățământ Superior, care, cu referire la persoana intimatei, d-na R. R., precizează că specializarea pedagogie muzicală, forma de învățământ ID la Facultatea de Muzică, Universitatea "S. Haret" București, nu este prevăzută în nicio hotărâre de guvern ca instituție de învățământ superior, parte a sistemului național de învățămaânt, a considerat că încadrarea pe funcția solicitată, este ilegală.
Având în vedere adresa Inspectoratului Școlar Județean B., nr.4119/17.05.2013, C. audit Public Intern, care precizează că în perioada iulie 2009 - aprilie 2013, unele cadre didactice au fost salarizate ilegal ca profesor cu studii superioare în condițiile în care au absolvit forma de învățământ la distanță care nu este acreditată, a considerat că salarizarea ca și profesor cu studii superioare este nelegală.
Prin urmare, față de faptul ca Universitatea S. Haret a emis o diplomă pentru absolvirea unor cursuri într-o specializare și pentru o formă de învățământ care nu era acreditată, a apreciat ca apărare de fond, că actul este nul pentru condiții de fond, respectiv incapacitatea Universității de a emite asemenea diplome, câtă vreme trebuia să fie autorizată și nu a primit o asemenea autorizare.
A invocat ca și apărare, nu vicii de formă ale diplomei, diploma, ca act juridic, îndeplinind condițiile formă, ci vicii de fond ale actului juridic, respectiv lipsește acea condiție necesară oricărui act juridic, inclusiv administrativ și anume capacitatea de folosință de a emite actul. In cazul activităților ce trebuie autorizate, dreptul de a desfășura asemenea activități se naște numai din momentul obținerii autorizației respective, iar actele săvârșite fără autorizație sunt nule absolut (art. 207 al. 1 CC).
Arată că a investit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a diplomei. Interesul a fost să investească instanța cu o constatare a nulității actului administrativ, lucru pe care evident că nu îl putea face o instanță de conflicte de muncă și apreciază că înlăturarea acestei apărări a fost greșită.
Cu atât mai mult cu cât judecătorul acțiunii este și judecătorul excepției (ca apărare) și având în vedere dispozițiile art. 4 al 1 din Legea 554/2004 care sunt în sensul ca legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, iar instanța investită cu fondul litigiului și în fața căruia a fost invocată excepția de neegalitate, e competentă să se pronunțe asupra excepției.
Nulitatea absoluta a diplomei este o excepție de nelegalitate, ea nu este o excepție de procedura ci este un mijloc de apărare tradițional. . de natura lui, deci inclusiv conflict de muncă, o parte se poată apară invocând nelegalitatea actului, în speță diploma de licență a reclamantei.
Arată că nu a urmărit desființarea actului, ci doar constatarea intre părți, a nevalabilității lui și implicit, respingerea cererii.
Susține că instanța de fond a ignorat prevederile legale cu privire la regimul actelor de studii în învățământul superior și organizarea studiilor universitare.
De fapt, din motivarea instanței, nici nu rezultă temeiul de drept pentru care a admis cererea. Instanța a admis cererea având în vedere faptul că, în perioada 2009-2012, reclamanta a fost încadrată în baza aceleiași diplome (aspect ce nu poate conferi temeinicie cererii reclamantei câtă vreme există alte date din care rezultă nelegalitatea actului) și apreciază că prezumția de legalitate a diplomei nu a fost răsturnată.
Instanța de fond nu a avut niciun argument pentru înlăturarea dispozițiilor legale aplicabile, respectiv:
- prin art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr. 2284/2007, formularele actelor de studii sunt tipărite si difuzate in condițiile legii, iar conform art. 5 din același Regulament, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu conform legii, pot gestiona, elibera, completa numai acele acte de studiu la care au dreptul in condițiile legii.
- prin art.2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, dispune că organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, actele de studii putând fi eliberate doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, neputând fi recunoscute acte de studii eliberate nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
In concluzie, deoarece instanța de fond a înlăturat în mod greșit acest mijloc de apărare constând in excepția de nelegalitate a diplomei, a făcut o greșită apreciere a probelor administrate în cauza și a încălcat dispozițiile legale referitoare la regimul actelor de studii, apreciază că apelul este fondat.
Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot hotărârea fondului și pe fond respingerea cererii.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a fost investit cu o acțiune pentru drepturi salariale, în nici un caz cu o acțiune în nulitate act administrativ.
Pe de altă parte, numai instanța de contencios administrativ este competentă să judece o acțiune în nulitate act administrativ, nu instanța civilă de litigii de muncă. Instanța de contencios administrativ judecă acțiunea în nulitate act administrativ fiind sesizată pe cale principală sau pe calea excepției de nelegalitate, caz în care, recurenta ar fi trebuit să depună la dosar, în scris, o cerere cu excepția de nelegalitate a actului administrativ conform art. 10 din legea 554/2004, să ceară sesizarea instanței de contencios și suspendarea judecății până la soluționarea excepției de instanța de contencios. Art. 4 din legea 554/2004 se referă la cazurile când excepția de nelegalitate a fost invocată în cursul unui alt proces în fața instanței de contencios și se completează cu art. 10 din aceeași lege.
Așa fiind, văzând și disp. art. 480 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta ȘCOALA G. M., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 96 pronunțată la data de 28 ianuarie 2015 de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR PROF I. N. cu sediul în B., ., judetul B., în numele si pentru membrii de sindicat R. R..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
M. G. C. P.
Grefier,
C. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Red. CP
Tehnored. CO
4 ex./ 29.06.2015
d.f._ Trib. B.
j.f. A. E. D.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 364/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








