Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 146/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 146/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 7267/105/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 146
Ședința publică din data de 9 februarie 2015
Președinte - C.-P. B.
Judecător - E.-S. L.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de intimata . SRL, cu sediul ales la Cabinet Avocat G. N. din P., ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1925/05.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarea T. Olguța, domiciliată în Boldești- Scăieni, ., ., județul Prahova.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelanta-intimată . reprezentată de avocat N. G. din cadrul Baroului Prahova, conform împuternicirii avocațiale nr. 3175/13.10.2014, intimata-contestatoare T. Olguța, personal și asistată de avocat B. G.-I. din cadrul Baroului Prahova, conform împuternicirii avocațiale ., nr._.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, se învederează că, prin Serviciul Registratură, în procedura prealabilă, s-a depus la dosar, cu nr. de înregistrare_/7.11, întâmpinare de către intimata T. Olguța, iar de către apelanta . s-a depus răspuns la întâmpinare, cu nr. de înregistrare seria_/02.12.2014.
La solicitarea Curții, părțile, pe rând, prin apărători, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act de declarația acestora, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat N. G., având cuvântul pentru apelanta . solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii contestației ca fiind netemeinică și nelegală. Cu privire la absentarea nemotivată de la serviciu, pentru care a fost sancționată disciplinar, intimata recunoaște că a absentat, însă datorită faptului că i s-a interzis . din probele administrate, nu reiese acest aspect. Instanța de fond, în mod eronat, a interpretat acest aspect, apreciind că, din materialul probator, se constată că relațiile între părți s-au tensionat după referatele întocmite de către contestatoare și adresate ITM Prahova. Aceste așa zise referate, reținute de instanța de fond, constau într-o singură sesizare la care a primit răspuns. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat B. G.-I., având cuvântul pentru intimata T. Olguța, solicită respingerea apelului ca netemeinic și nefondat. Intimatei i s-a interzis accesul pe poarta societății, după cum rezultă din declarația martorilor, motiv pentru care s-a adresat ITM Prahova, iar prin răspunsul primit i s-a adus la cunoștință că măsura luată de angajator împotriva sa, este netemeinică și nelegală. De asemenea, intimata a fost convocată la sediul firmei în vederea desfășurării cercetării prealabile, pentru abaterea disciplinară din 11.06.2013, constând în aceea că, în calitate de șef echipă, ar fi îndemnat salariații să nu înceapă lucrul, deși nu avea nici o competență privind negocierea salariilor muncitorilor. În urma acestei cercetări disciplinare a fost sancționată cu reducerea salariului cu 10% pe o luna, fără a se preciza motivele acestei sancțiuni, fapt ce constituie motiv de nulitate absolută a deciziei, conform art. 252 alin 2 din Codul Muncii. Atâta timp cât, în baza probatoriului administrat în cauză, nu se poate reține în sarcina intimatei-contestatoare nici o abatere disciplinară, în mod nelegal i s-a desfăcut contractul de muncă. Pentru aceste motive, solicită respingerea apelului, ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatoarea T. Olguța a chemat în judecată pe intimata S.C. Bialetti S. Steel SRL, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 2564/ 31.07.2013, repunerea sa în drepturi, având ca efect reîncadrarea în funcția deținută în cadrul societății intimate, cu obligarea acesteia la plata retroactivă a salariului pe perioada în care a operat desfacerea contractului său de muncă, indexat, majorat sau reactualizat, de care ar fi beneficiat daca nu era concediată. Totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata de daune morale pentru prejudiciul de imagine suferit, în cuantum de 10.000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în data de 01.07.2010 a fost angajata la S.C.Bialetti S. Steel S.R.L, în funcția de muncitor necalificat, iar ulterior,șef de echipă, conform modificărilor intervenite prin actul adițional nr.1742/31.05.2013, unde și-a desfășurat activitatea pana la data de 08.07.2013, când i s-a interzis accesul pe poarta societății. În data de 12.08.2013 i s-a comunicat, prin postă, decizia nr. 2564/ 31.07.2013, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său de muncă, pentru motivul că, in data de 08.07.2013, ar fi absentat nemotivat de la locul de muncă, încălcând astfel prevederile art.67 lit. h din Regulamentul Intern, măsura fiind dispusă in temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii.
A precizat contestatoarea că această măsură este nelegală si netemeinică, deoarece în data de 08.07.2013 i s-a interzis accesul pe poarta societății, motiv pentru care s-a adresat Inspectoratului Teritorial de munca Prahova, cu sesizarea înregistrată sub numărul 2512/09.07.2013, care a procedat la verificarea acesteia, rezultatul verificărilor fiindu-i comunicat în scris cu adresa nr.2512/22.08.2013, in care sunt consemnate alte aspecte decât cele din cuprinsul deciziei contestate. Așadar, măsura luată împotriva sa este netemeinică si nelegală, fiind cea mai severă si fără acoperire in fapt si in drept.
A mai arătat contestatoarea că, de la data interzicerii de a intra in unitate si pana la data emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului său de muncă, deși nu a mai fost primită la serviciu, a fost convocată in vederea cercetării prealabile pentru presupuse abateri disciplinare săvârșite de ea anterior.
Astfel, prin adresa nr.2234/04.07.2013, a fost convocată la data de 15.07.2013, să se prezinte la ora 13.00 la sediul firmei in vederea desfășurării cercetării disciplinare, pentru abaterea disciplinară constând în faptul că la data de 11.06.2013, având calitatea de șef de echipă, in loc să rezolve pe cale amiabilă situația conflictuală apărută la nivelul societății datorită nemulțumirilor salariaților pe tema salariilor, ar fi îndemnat pe aceștia să nu înceapă lucrul si să părăsească unitatea, deși ea, contestatoarea, nu avea nici o competență legală privind negocierea salariilor muncitorilor.
În urma acestei cercetării disciplinare, prin decizia nr.2357/16.07.2013, s-a dispus sancționarea sa disciplinară, cu reducerea salariului de bază pe durată de l (una) lună, respectiv, iulie 2013, cu 10%, conform art.247 alin.l si art.248 alin.l litera "c"din Codul muncii,pentru presupusa încălcare a art.21 alin.2,lit.b, i,si j din Regulamentul intern al societății. Deși s-a apărat cu argumente legale,acestea au fost înlăturate, fără a se preciza in decizia de sancționare motivele pentru care au fost înlăturate, fapt ce constituie motiv de nulitate absoluta a deciziei, conform art. 252 alin. 2 lit. c din Codul muncii.
A menționat contestatoarea că, prin adresa nr.2371/16.07.2013,a fost din nou convocată la data de 30.07.2013,ora 15.00,1a sediul firmei in vederea desfășurării cercetării disciplinare,pentru săvârșirea unei așa-zise abateri disciplinare, constând in faptul că, in data de 02.07.2013, ar fi plecat în timpul programului de lucru fără aprobarea șefului ierarhic, iar din data de 08.07.2013, nu s-a mai prezentat la muncă, nemotivat, încălcând astfel art.67 lit. h din Regulamentul Intern al societății. În data de 30.07.2013, i s-a desfăcut contractul de muncă, prin decizia nr. 2564/ 31.07. 2013, după efectuarea așa-zisei cercetări disciplinare, in care apărările sale nu au fost luate in calcul si au fost respinse nemotivat si fără argumente, ceea ce constituie motiv de nulitate absoluta a deciziei, conform art. 252 alin. 2 lit. c din Codul muncii. De astfel, decizia i-a fost comunicată in data de 12.08.2013 (conform ștampilei oficiului poștal) deci, la mai mult de 5 zile, contrar art. 252 alin. 3 din Codul muncii, care prevede expres că „Decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării".
A precizat contestatoarea că, atâta timp cât Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova (urmare a sesizării sale) a constatat alte aspecte decât cele din cuprinsul deciziei contestate, se impune anularea acesteia și repunerea sa în drepturile cuvenite.
Intimata, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației și, pe cale de consecință, menținerea deciziei nr. 2564/ 31.07.2013, prin care a fost desfăcut disciplinar contractul de munca al contestatoarei.
În primul rând, a invocat excepția inadmisibilității contestației, motivată pe inexistența înscrisului prevăzut de art. 193 alin. 1 Cod pr.civilă, referitor la procedura prealabilă a medierii.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că pentru întocmirea deciziei nr. 2564/31.07.2013 au fost îndeplinite atât condițiile prealabile, cât si condițiile de fond și formă, astfel încât să opereze desfacerea CIM dintre părți.
A arătat intimata că, cu excepția deciziei nr. 2564/31.07.2013, salariata T. Olguța N. nu a contestat, in instanță, celelalte decizii de sancționare a sa, deși i-au fost comunicate, ceea ce reprezintă o recunoaștere a faptelor pentru care a fost cercetată disciplinar, ce au constituit abateri repetate, in lumina dispozițiilor art. 61 alin 1 lit. a Codul muncii.
A susținut intimata că decizia nr. 2564/31.07.2013 întrunește toate elementele prevăzute de art. 252 Codul muncii, neexistând niciun caz de nulitate cu privire la forma si conținutul acesteia.
A învederat intimata că salariatei T. Olguța N. i-au fost aduse la cunoștință prevederile din Fisa Post - Sef echipă, cât si conținutul Regulamentului Intern, astfel că avea obligația de a respecta programul de lucru.
A mai arătat intimata că, in procesul-verbal de control nr. 0930/12.08.2013, ITM Prahova a reținut că a fost respectată întreaga procedură prealabilă desfacerii CIM privind pe T. Olguța N., neconfirmându-se aspectele sesizate de aceasta.
A precizat intimata că singurul aspect reținut prin procesul verbal de control a fost cel referitor la termenul de comunicare a deciziei de desfacere al CIM, fapt ce nu este sancționat cu nulitatea acesteia, iar măsurile dispuse de către inspectorii de muncă, ce au efectuat control la S.C. Bialetti S. Steel S.R.L, care nu fac obiectul relațiilor de muncă dintre părți, nu pot fi avute in vedere de instanța de judecată in soluționarea litigiului. De altfel, nu au fost dispuse sancțiuni fată de societate in urma sesizărilor contestatoarei.
A solicitat intimata respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având in vedere că reclamanta nu a înțeles să își dovedească apărările formulate pe perioada cercetării prealabile, nu a înțeles să depună înscrisuri sau să motiveze lipsa nejustificată de la locul de muncă, cu consecința menținerii ca legală si temeinică a deciziei de desfacere disciplinară a CIM.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1925/5.09.2014, Tribunalul Prahova a admis contestația, a anulat decizia nr. 2564/31.07.2013 și a dispus repunerea părților în situația anterioară concedierii, în sensul reintegrării contestatoarei în postul deținut anterior și obligării intimatei la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând cu data concedierii și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Potrivit contractului individual de muncă nr. 658 înregistrat la data de 02.07.2010 la ITM Prahova contestatoarea a fost angajata intimatei începând cu data de 01.07.2010, în funcția de muncitor necalificat.
Uterior, prin actul adițional nr. 1742/31.05.2013, începând cu data de 01.06.2013, contesatatoarea a fost numită în funcția șef echipă.
Prin decizia nr. 2564/31.07.2013, contestatoarea a fost sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
În motivare, s-a arătat că salariata a absentat nemotivat de la locul de muncă din data de 08.07.2013, încălcând astfel prevederile regulamentului intern-art. 67 lit. H.
S-a menționat faptul că, contestatoarea a fost convocată prin adresa nr. 2371/16.07.2013, comunicată acesteia prin poștă cu confirmare de primire (semnând de primire în data de 30.07.2013) însă în data de 30.07.2013, orele 15.00, nu s-a prezentat la sediul societății pentru a-și exprima punctul de vedere.
S-a mai arătat că în nota explicativă scrisă, înregistrată cu nr. 2545/30.07.2013, salariata a recunoscut că a lipsit în data de 08.07.2013, însă motivul invocat nu este adevărat, întrucât niciodată nu i s-a interzis accesul în fabrică sau la locul de muncă.
S-a mai menționat că, contestatoarea nu este la prima abatere disciplinară. Astfel, prin decizia nr. 2166/02.07.2013, contestatoarea a fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului, pe o durată de 1 lună, cu 5 %, în conformitate cu prevederile art. 247 alin.1 și art. 248 alin.1 lit.c din Codul muncii, reținându-se că, la data de 01.07.2013, în timpul programului de lucru, stătea de vorbă cu un alt salariat în legătură cu vânzarea unor țigări către salariatul N. I.. Prin decizia nr. 2357/16.07.2013, contestatoarei i s-a aplicat o nouă sancțiune disciplinară, constând în reducerea salariului de bază, pe o durată de 1 lună, cu 10%, întrucât nu a rezolvat pe cale amiabilă situația conflictuală apărută din cauza nemulțumirilor salariaților pe tema salariilor, deși avea această responsabilitate în calitate de șef de echipă.
De asemenea, prin decizia nr. 2372/16.07.2013, intimata a dispus suspendarea contractului individual de muncă începând cu data de 16.07.2013, pe durata cercetării disciplinare prealabile.
Deciziile menționate nu au fost contestate de către contestatoare.
Tribunalul, deși a reținut că deciziile menționate nu au fost contestate de către contestatoare, a apreciat că la analizarea legalității și temeiniciei deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă trebuie să analizeze evenimentele petrecute anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, chiar dacă nu se mai poate pronunța asupra deciziilor necontestate.
Astfel, tribunalul a reținut că, în decurs de o lună de zile, contestatoarea a fost sancționată disciplinar, de două ori, cu reducerea salariului cu 5%, respectiv, cu 10%, iar concomitent cu emiterea deciziei nr. 2357/16.07.2013, prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară, constând în reducerea salariului cu 10%, pe o durată de o lună, s-a dispus și suspendarea contractului său individual de muncă, pentru ca, ulterior, la un interval de 2 săptămâni,să i se desfacă contractul individual de muncă.
Potrivit art. 61 din Legea nr. 53/2003, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații: a) în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară;
Prin decizia nr.2546/31.07.2013,unitatea a dispus concedierea contestatoarei cu motivarea ca aceasta a înregistrat absențe nemotivate, temeiul legal al deciziei de concediere fiind art.67 lit.h din Regulamentul Intern al societății, unde se menționează ca și abatere disciplinară nerespectarea programului de lucru, întârzierea sau absențele nemotivate.
În această situație, intimata a apreciat ca nu sunt incidente disp.art.69 din Regulamentul Intern, respectiv absențe nemotivate repetate (abatere considerată gravă, ce duce la desfacerea contractului de muncă) recunoscând, implicit, că în cauza contestatoarea se face vinovată de nerespectarea programului de lucru, întarziere ori absență nemotivată, nicidecum absențe repetate.
De altfel, din depozițiile martorilor audiati, se constată că, anterior, după evenimentul din 11.06.2013, când o parte din muncitori au fost nemulțumiți de nivelul salariilor încasate, încetand spontan lucru, contestatoarea a încercat să îi convingă pe muncitorii să reia lucru, însă, desi o parte dintre aceștia au dorit să revină la lucru, a fost luată măsura interzicerii accesului în unitate de către firma ce asigura accesul și paza în unitatea intimată.
Tribunalul a reținut astfel, luând în considerare declarațiile matorilor audiați, dar și dispozițiile art. 329 Cod proc.civ, că există o practica a intimatei de a nu mai permite accesul în societate a unor salariați pe care îi consideră indizerabili, astfel că susținerile contestatoarei potrivit cărora nu s-a mai prezentat la serviciu întrucât i s-a interzis accesul sunt întemeiate.
De altfel, din întregul material probator, se constată că între contestatoare și
conducerea societății relațiile s-au tensionat după referatele întocmite de contestatoare și adresate către ITM Prahova, privind condițiile de muncă și de protecție a muncii, unitatea fiind sancționata și contravențional, aspect ce rezultă din adresa nr.2512/22.08.2013 (fila 18).
Referitor la calitatea de salariat al contestatoarei, urmare a muncii prestate, aceasta a fost promovată de la muncitor necalificat la șef formație urmare a muncii prestate de aceasta în cadrul societății, din actele depuse la dosar neexistând probe care să ateste că, anterior evenimentelor prezentate, contestatoarea, în decursul celor 3 ani, a mai fost sancționată disciplinar.
A concluzionat tribunalul că sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă (sancțiune deosebit de gravă ) este neîntemeiată, motiv pentru care a admis contestația, a anulat decizia nr. 2564/31.07.2013 și a dispus repunerea părților în situația anterioară concedierii.
Împotriva sentinței a declarat apel intimata, susținând, în esență, că este nelegală, întrucât este rezultatul unei interpretări eronate a probatoriului administrat.
Astfel, martorii, audiați în cauză, au relatat că nu au cunoștință dacă i s-a interzis contestatoarei . doar fac referire la un incident din luna iunie 2013, incident ce nu are legătură cu prezenta cauză. Martorii au recunoscut că, în timpul unui conflict spontan petrecut cu mult timp în urmă, li s-a interzis unora dintre aceștia accesul în societate. În realitate, li s-a interzis accesul numai salariaților care au declarat că, deși vor intra în societate, vor continua să nu lucreze.
De asemenea, a învederat instanței de fond că are paza externalizată, depunând la dosarul cauzei adresa emisă de firma de pază „ Doteam Paza și Protectie SRL „ în care se specifică, în mod concret, că, începând cu data de 08.07.2013, contestatoarea nici măcar nu s-a prezentat la .>
A mai precizat apelanta că toate sancțiunile disciplinare pe care le-a aplicat contestatoarei au fost în conformitate cu prevederile legale în materie. Acestea au fost aplicate pentru fapte săvârșite înaintea desfacerii contractului individual de muncă. Contestatoarea deși a primit toate deciziile de sancționare, a înțeles să nu conteste nici una.
Așa zisele referate, reținute de instanța de fond, constau într-o singură sesizare înregistrată la ITM Prahova sub nr. 2512/09.07.2013 ( la o zi după ce contestatoarea a înțeles să nu mai vină la serviciu) sesizare la care a primit răspuns în data de 22.08.2013, prin adresa nr. 2512. Într-adevăr, în cuprinsul adresei ITM, probabil dintr-o greșeală de redactare, se menționează că fosta salariată a absentat începând cu data de 03.07.2013, însă din contextul răspunsului și din documentele atașate reiese, în mod cert, că este vorba de 08.07.2013.
De asemenea, din adresa nr. 2512/22.08.2013, rezultă că ea, apelanta, nu a încălcat nicio prevedere legală în domeniul relațiilor de muncă și nici nu a fost sancționată contravențional pentru vreo astfel de faptă. ITM Prahova menționează că, în domeniul securității și sănătății în muncă, au existat câteva neconformități cu privire la asigurarea condițiilor de muncă și a echipamentelor individuale de protecție, însă acestea nu au legătură cu obiectul dedus judecății.
A mai învederat apelanta că prevederile art. 67 litera h, art. 68, art. 69 litera j și ale art. 70 din Regulamentul intern al societății ( citate în conținutul motivelor de apel) coroborate, sunt aplicabile faptei săvârșite de contestatoare, ținându-se cont numai de numărul zilelor în care aceasta a lipsit nemotivat, respectiv, 23 de zile.
În aceste condiții, a concluzionat apelanta, în mod greșit, prima instanță a apreciat că fapta contestatoarei nu este întemeiată pentru a i se desface contractul de muncă.
Pentru motivele arătate, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.
Intimata-contestatoare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în primul rând, respingerea apelului pentru nemotivarea sa în drept și în fapt.
Pe fondul apelului, a solicitat respingerea lui ca nefondat, apreciind că prima instanță a realizat o interpretare corectă a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale în materie, concluzionând că decizia de desfacere a contractului său de muncă este nelegală.
În susținerea punctului său de vedere, intimata-contestatoare a reiterat susținerile din contestație.
Urmare a întâmpinării intimatei-contestatoare, apelanta a precizat temeiul de drept al cererii sale de apel, respectiv art. 466, 468, 470, 471 Cod pr.civilă.
În acest context, raportat la dispozițiile art. 476 alin. 2 Cod pr.civilă, solicitarea intimatei-contestatoare de respingere a apelului pentru nemotivarea sa, a rămas fără obiect.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Sub un prim aspect, se impune a se preciza că principiul bunei-credințe (statuat de legiuitorul român prin art. 8 Codul muncii) o constantă a dreptului muncii, presupune exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, generate de raporturile de muncă, în concordanță cu ordinea de drept și regulile morale, cu respectarea intereselor celeilalte părți, evitându-se reaua-credință, abuzul de drept.
În același sens a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 319/29.03.2007, reținând că „… aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului, sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului”.
În cauza pendinte judecății, situația de fapt se prezintă astfel:
Contestatoarea a fost angajată de intimată la data de 1.07.2010, în funcția de muncitor necalificat, conform contractului individual de muncă nr. 658/2.07.2010, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova.
După aproximativ 3 ani, la data de 1.06.2013, contestatoarea a fost promovată, fiind numită șefă de echipă, potrivit actului adițional nr. 1743/31.05.2013.
La data de 31.07.2013, prin decizia nr. 2564, contestatoarei i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, pe considerentul că „ a absentat nemotivat de la locul de muncă din data de 8.07.2013”, precum și că “nu este la prima abatere disciplinară”.
Referitor la abaterile disciplinare anterioare, se impun următoarele precizări.
La data de 2.07.2013, prin decizia nr. 2166/2.07.2013, contestatoarea a fost sancționată disciplinar cu reducerea salariului cu 5%, pe o durată de o lună, motivat pe faptul că, în data de 1.07.2013, în timpul programului de lucru, „ stătea de vorbă cu un alt salariat”, în legătură cu niște țigări pe care i le vânduse anterior acestuia.
În aceeași lună, la un interval de numai două săptămâni, prin decizia nr. 2357/16.07.2013, a fost din nou sancționată disciplinar, cu reducerea salariului de bază pe o durată de o lună (iulie 2013) cu 10%, pe considerentul că „ nu a rezolvat pe cale amiabilă situația conflictuală apărută datorită nemulțumirilor salariaților pe tema salariilor”, în data de 11.06.2013.
Într-adevăr, cele două decizii de sancționare disciplinară cu reducerea salariului nu au fost contestate, numai că, raportat la conținutul deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă, în care se menționează că s-a recurs la această măsură extremă și pe considerentul că salariata nu se află la prima abatere disciplinară, Curtea apreciază ( cum, de altfel, a reținut și prima instanță) că se impun a fi analizate.
Este de menționat, sub un prim aspect, că prima sancțiune a fost aplicată a doua zi după săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, respectiv 2.07.2013, iar pentru fapta săvârșită anterior, respectiv la 11.06.2013 și pentru care i s-a aplicat o sancțiune mai drastică, decizia a fost emisă abia la data de 16.07.2013.
Pe de altă parte, cele două fapte, în sensul dispozițiilor legislației muncii, nu sunt de natură a atrage sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază, prima întrucât nu intra în competența legală a contestatoarei negocierea conflictelor de muncă, iar cea de-a doua datorită gravității sale (nerespectându-se principiul proporționalității, potrivit căruia orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit-asigurarea disciplinei în muncă).
Referitor la abaterea disciplinară constând în absențe nemotivate de la serviciu începând cu data de 8.07.2013, este de menționat că în cuprinsul deciziei nu sunt arătate probele în baza cărora a fost înlăturată apărarea contestatoarei, în sensul că i s-a interzis accesul în societatea intimată de la data respectivă.
Pe de altă parte, probatoriul administrat în cauză concluzionează, cum în mod corect a reținut și prima instanță, că, începând cu data de 8.07.2013, contestatoarei i s-a interzis accesul la locul de muncă.
Astfel, din dispozițiile martorilor, audiați în cauză, se reține că există o practică a societății intimate de a nu mai permite accesul în incinta sa a salariaților considerați indezirabili.
Or, o dovadă elocventă a catalogării contestatoarei drept un salariat indezirabil, de către societatea –intimată, o constituie adresa nr. 2512/22.08.2013 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova (fila 23 dosar fond) răspuns la sesizarea adresată acestuia de către contestatoare ( înregistrată sub nr.2512/9.07.2013) chiar a doua zi după ce i s-a interzis accesul în unitate, sesizare ce a stat la baza controlului efectuat la societatea intimată atât în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și în domeniul stabilirii relațiilor de muncă.
În acest context și având în vedere că apelanta nu a făcut dovada înlăturării apărării contestatoarei ( deși avea această obligație, conform art. 272 Codul muncii și art. 249 Cod pr.civilă) Curtea apreciază că societatea apelantă a acționat cu rea credință, săvârșind un abuz de drept.
În considerarea argumentelor expuse, în concordanță cu principiul bunei-credințe (unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii) Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod pr.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
În baza art. 453 alin. 1 Cod pr. civilă, apelanta va fi obligată să plătească intimatei-contestatoare suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr._/09.02.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimata . SRL, cu sediul ales la Cabinet Avocat G. N. din P., ., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1925/05.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatoarea T. Olguța, domiciliată în Boldești- Scăieni, ., ., ..
Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
C.-P. B. E.- S. L.
Grefier,
M. F.
Red.CPB
Tehnored.MF
4ex./18.02.2015
d.f. /_ Tribunalul Prahova
j.f. E. C. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 364/2015. Curtea de Apel... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... → |
|---|
