Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 843/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 843/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 843/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 843
Ședința publică din data de 28 mai 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul M. I., domiciliat în Ploiești, ., ., ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat M. G., cu sediul în B., . bis, ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 2247/9 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA, PRIN SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața Gării de Nord, nr. 1-3, sector 1.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-reclamant M. I., asistat de avocat M. G. din Baroul B., potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2014, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, în cadrul etapei scrise a procesului, intimata a depus la dosar întâmpinare, înregistrată sub nr. 9513/6 aprilie 2015, în finalul căreia s-a solicitat judecata în lipsă.
Avocat M. G., pentru apelantul-reclamant, depune la dosar chitanța nr. 1096/28.05.2015, vizată de către Curte, precizează că împuternicirea avocațială se află la fila 12 dosar, fiind depusă anexat cererii de apel și nu are de formulat cereri, solicitând judecarea cauzei.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri și în temeiul art.392 din noul Cod de procedură civilă dispune deschiderea dezbaterilor.
Avocat M. G., având cuvântul pentru apelantul-reclamant M. I., pe linia criticilor dezvoltate pe larg prin cererea depusă în scris la dosar, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței și admiterea și a capetelor de cerere respinse de tribunal, cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței depusă la dosar.
Referitor la capătul 5 din cererea introductivă, solicită a se reține că din economia art. 42 alin. 1 din CCMRT rezultă că sporul pentru condiții speciale de 25% din salariul minim brut este un spor separat de cel de 10% pentru condiții grele și periculoase și cel de 10% pentru condiții nocive, astfel că trebuia acordat în cuantumul calculat de expert în raportul de expertiză reîntregit, raționamentul prezentat de tribunal fiind eronat.
Cu privire la cepetele de cerere 2 și 3 din acțiune, solicită a se reține disp. art. 2 alin. 6 din CCM la nivel de unitate și a se avea în vedere totodată faptul că salarizarea în cadrul societății se face după o grilă ce conține coeficienți de ierarhizare și o formulă de calcul, însă când se negociază CCM se face referire numai cu privire la salariul de la clasa I de salarizare, restul salariilor din grilă fiind consecința aplicării formulei de calcul.
Cu referire la cheltuielile de judecată reduse de către instanța de fond, apelantul a susținut că este prea mic cuantumul de 600 lei stabilit de către tribunal, raportat la culpa procesuală a societății, complexitatea speței și activitatea desfășurată de apărător pe parcursul celor 6 termene.
Curtea, în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 05.07.2013, reclamantul M. I. a chemat-o în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, prin Sucursala de Transport Feroviar Călători București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu pe perioada iulie_10, ce rezultă din faptul ca în Contractul Colectiv de munca pe Ramura Transporturi aplicabil, este prevăzut un salariu de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei (in perioada mai sus amintita arată că a fost plătit in funcție de următoarele salarii minim brute: iunie_10= 600 lei);
- obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu pe perioada ianuarie_12, ce rezulta din faptul că în Contractele Colective de Munca aplicabile, salariul contestatorului este calculat în funcție de un salariu minim brut de 600 lei, care este sub nivelul salariului minim brut pe economie stabilit prin HG 1193/2010 (670 lei) si HG 1225/2011 (700 lei);
- obligarea pârâtei la plata sporurilor permanente înscrise în cartea de muncă și nepermanente, înscrise in CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, pe perioada iulie_10, aplicate la diferența de salariu menționata la pct. l, precum si a sporurilor permanente înscrise in REVISAL si nepermanente înscrise in CCM la Nivel de Unitate aplicabil, pe perioada ianuarie_12, aplicate la diferența de salariu menționata la pct.2. Sporurile permanente sunt: spor de vechime 25%: spor muncă grea 15%; spor condiții periculoase 15%; spor condiții vătămătoare (nocive) 60 lei. Sporurile nepermanente sunt: spor ore festive (ore lucrate sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale), spor ore de noapte, spor ore cap secție, spor conducere simplificata.
- obligarea pârâtei la plata sporului de noapte (50%) pentru munca prestata in zilele de sâmbăta, duminica si sărbători legale, raportat la salariul majorat, pe perioada iulie_10. in perioada arătata pentru munca de noapte prestata in zilele de sâmbăta, duminica si sărbători legale, a fost plătit cu un spor de 25%, astfel ca solicită diferența;
- obligarea pârâtei la plata sporului de 25% pentru condiții speciale de munca, pe perioada iulie_10 (raportat la salariul calculat in funcție de salariul minim brut pe ramura de 700 lei)
- obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar reactualizat, echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului precedent pentru munca ireproșabila desfășurata in cursul unui an calendaristic, pe anul 2010 (salariu de baza calculat conform capătului 1 de cerere), pe anul 2011 (salariu de baza calculat conform capătului 2 de cerere) si pe anul 2012 raportat la perioada lucrata (salariu de baza calculat conform capătului 2 de cerere).
- obligarea pârâtei la plata premierei de vacanta pe anii 2010, 2011, stabilita la nivelul clasei 20 de salarizare, calculata in funcție de salariile minime arătate la pct. 1, 2 din cerere;
- obligarea pârâtei la plata premierei de C. pe anii 2010 (stabilita la nivelul clasei 1 de salarizare de 700 lei, conform capătului 1) si 2011 (stabilita la nivelul clasei 1 de salarizare de 670 lei, conform capătului 2);
- obligarea pârâtei la plata premierelor de Paste si Ziua Feroviarului pe anii 2011 (stabilite la nivelul clasei 1 de salarizare de 670 lei) si 2012 (stabilite la nivelul clasei 1 de salarizare de 700 lei);
- obligarea pârâtei la plata sumelor anterior menționate, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului si pana la plata efectiva a acestora;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate, de la data introducerii prezentei acțiuni si pana la plata efectiva a acestora;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariat al SNTFC "CFR CALATORI" S.A., având meseria de mecanic locomotivă, până la data de 28.05.2012, conform Deciziei nr._ . De-a lungul timpului a reclamat în nenumărate rânduri liderilor de sindicat și conducerii subunității în care și-a desfășurat activitatea, faptul că este privat de o parte din drepturile înscrise în CCM aplicabile, însă de fiecare dată i s-a răspuns ca sumele aferente acestor drepturi nu au fost prevăzute in bugetul de venituri si cheltuieli al societății, singura soluție de obținere a acestora fiind instanța de judecata.
Pentru perioada iulie_10 la nivelul paratei au avut aplicabilitate CCM la Nivelul Ramurii Transporturi (CCMRT) si CCM la Nivel de G. de Unități (CCMGU) a cărui aplicabilitate a încetat la 31.01.2011. Conform art.41 pct.3 lit.a) din CCMRT pentru aceasta perioada era prevăzut un salariu minim brut pe ramura de 700 lei.
Pentru perioada ianuarie_12, prin prisma faptului ca nu mai exista CCM la nivel superior, singurele CCM sunt cele la nivel de unitate, unde nivelul salariului de baza minim brut din grila de salarizare (600 lei) este sub nivelul salariului de baza minim brut pe economie (HG 1193/2010 - 670 lei, HG 1225/2011 - 700 lei), in baza art.1 rap. la art. 3 din hotărârile de guvern menționate, astfel ca nu se pot stabili salarii minime brute mai mici decât cele stipulate.
De fiecare data când s-a negociat cu privire la salariul de baza al angajaților paratei, in vederea încheierii CCM, discuțiile s-au purtat numai pentru nivelul cuantumului salariului de la clasa 1 de salarizare. Celelalte salarii din grila sunt consecința aplicării formulei de calcul conform art. 7 alin. 1 din CCM la nivel de Unitate.
Prin CCM la nivel de unitate încheiate după 01.01.2011, părțile semnatare au convenit la art. 2 alin 6 ca in situațiile în care, în privința drepturilor ce decurs din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale favorabile, ele vor face parte de drept din contract, în condițiile prevăzute de acestea.
Având in vedere faptul ca in grila de salarizare din CCM încheiate după 01.01.2011, salariul de la clasa 1 de 600 lei a rămas neschimbat, raportat la convenția părtilor menționata anterior si coroborat cu prevederile HG 1193/2010, HG 1225/2011 si dispozițiile art. 164 alin. 3, reclamantul consideră ca este perfect îndreptățit să primească diferența de salariu solicitata.
Referitor la sporurile solicitate, în CCM la Nivel de Unitate sunt prevăzute sporuri cu caracter permanent și nepermanent, cuantificate procentual. Aceste procente se aplică la salariul de bază brut aferent clasei de salarizare de care beneficiază reclamantul.
Având în vedere că în urma respectării prevederilor legale în ceea ce privește salariul minim brut, apar diferențe salariale, se cuvine ca aceste sporuri să fie raportate și la aceste diferențe, în temeiul art. 160 din Codul Muncii.
In ceea ce privește celelalte drepturi solicitate în capetele 4 și 5, acestea sunt izvorâte din CCM la nivel de Ramura Transporturi, contract încheiat la nivel superior, au caracter minimal si imperative, iar in baza art. 7 si 8 din L. 130/1996 coroborat cu art. 238 din Codul Muncii în vigoare la data încheierii CCM, acestea se impun a fi acordate. În acest sens sunt invocate Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 si 294/2007, definitive si general obligatorii, prin care s-a statuat: "CCM la nivel Național sau la nivel de Ramura, constituie izvor de drept (ca si legea) la încheierea CCM la nivel de Unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”
Pentru drepturile solicitate pe anul 2010, acestea sunt sub incidența aplicabilității Legii 130/1996, fiind izvorâte din CCM la nivel de G. de Unități, contract încheiat la nivel superior. Prin prisma faptului că în CCM la nivel de Unitate 2009-2010 s-a prevăzut că aceste drepturi nu se mai acordă, acest lucru făcându-se contrar legii, mai ales ca exista o practica judiciara consolidata in acest sens.
Pentru drepturile solicitate pe anii 2011-2012, acestea au fost tranzacționate în sensul neacordării, tranzacții care în conformitate cu prevederile art. 38 din Codul Muncii sunt lovite de nulitate absolută.
În drept, art. 37, art. 38, art. 155, art. 156, art. 159 alin. 3 din Legea 53/2003, art. 37, art. 38, art. 160, art. 161, art. 164 alin. 3, art. 268 alin.1 lit. c), din Codul Muncii republicat, art. 7 si 8, art. 30 alin. 1 si 2 din L. 130/1996, art. 132, 148 din L. 62/2011, art. 1270 din Codul Civil, art. 3, art. 38 alin. 1 si 2, art. 41 alin.3 lit. a) si b), art. 42. alin. 1 lit. a) si g), art. 43 alin. 1 si alin. 2 lit a), art. 113 alin. 3) si 4), art. 114, anexa 5 din Contractul Colectiv de Munca pe Ramura Transporturi aplicabil, art. 2 alin. 4, art. 3 alin. 1, art. 7 alin. 3 si 4, art. 10, art. 30 alin. 1, art. 49 alin. 3), art. 71, art 127 alin. 2) si 3), art. 128, art. 130, anexa 1 din Contractul Colectiv de Munca pe G. de Unități aplicabil, art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 6, 7 si 8, din CCM la nivel de Unitate pe anii 2009-2010,2011-2012, 2012-2013, art. 451, art. 452, art. 453 din Codul de Procedura Civila.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu a solicitat încuviințarea vreunui mijloc de probă.
La termenul de judecată din data de 16.01.2014, tribunalul a pus în discuție, conform art.22 alin.2 Cod procedură civilă, efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate, drepturi salariale, probă cu a cărei administrare reclamantul s-a declarat de acord.
În cauză, au fost administrate probele cu înscrisuri și cu expertiză în specialitatea contabilitate, drepturi salariale, raportul de expertiză fiind întocmit și întregit de expert N. C..
Prin sentința civilă nr. 2247/9 octombrie 2014, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea formulată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3997,21 lei, din care 3140,21 lei- diferență salariu pentru perioada iulie 2010-decembrie 2010, 238 lei, diferență spor de noapte, 1245 lei- salariu suplimentar pentru anul 2010, 129 lei- diferență primă de vacanță pentru anul 2010 și 490 lei-primă de C. pentru anul 2010, sumă totală ce s-a dispus a fi actualizată în raport cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații de plată și până la data achitării efective, cu dobânda legală aferentă.
A fost respinsă în rest acțiunea reclamantului, ca fiind neîntemeiată și a fost obligată pârâta la plata sumei de 600 lei, către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată, corespunzător gradului de culpă procesuală.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele :
Reclamantul M. I. a fost salariatul pârâtei S. Națională de Transport Feroviar Călători „CFR Călători” SA – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, în funcția de mecanic locomotivă II, așa cum rezultă din carnetul său de muncă, depus în copie la dosar (filele 13-17), precum și din cuprinsul raportului de expertiză în specialitatea contabilitate, drepturi salariale întocmit și întregit de expert N. C. (filele70-76 și 94-101).
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 28.05.2012, prin demisia reclamantului, conform deciziei nr._ emisă de angajator (fila 18 dosar).
Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractual colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Totodată, conform art. 229 alin.4 Codul muncii prevede că, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
I) PENTRU PERIOADA IULIE-31 DECEMBRIE 2010
În raporturile dintre părțile litigante este pe deplin aplicabil C.C.M. Unic la Nivel de R. Transporturi nr.722/24.01.2008, valabil pentru anii 2008 – 2010, care, în art.41 lit.a, reglementa un salariu de bază minim brut de 700 lei, de care, însă, pârâta nu a ținut cont la determinarea salariului reclamantului, aplicând coeficientul de ierarhizare de 2,536 unui salariu de bază brut (corespunzător clasei 1 de salarizare) de 600 lei, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit și întregit de expert N. C..
Este de domeniul evidenței faptul că orice contract colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele de muncă încheiate la nivel superior, așa cum se statua prin dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996, în vigoare la data încheierii și înregistrării CCM la nivel de unitate pe anii 2009-2010.
Prin neacordarea drepturilor salariale solicitate, pârâta a produs un prejudiciu material reclamantului, constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este obligat să îl acopere, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.
Pârâta, ca parte a contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, nu putea să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate, invocând dificultăți financiare sau orice alte motive.
Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale, precum și de interesele celor două părți.
Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă au valoare normativă; ele alcătuiesc un „drept al muncii” propriu celor care îl încheie, iar, potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariați, de cealaltă parte, în urma unei negocieri colective care presupune ample discuții și tratative, o comunicare între cei doi parteneri sociali, ocazie cu care angajatorii trebuiau să aibă în vedere și să pună în discuție tocmai aceste dificultăți economico - financiare.
După încheierea și ., aceste contracte colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art.229 alin.4 C. muncii), executarea presupunând aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Pentru considerentele arătate, în baza art.40 alin.2 lit. c), art.283 alin.1 lit. c) C. muncii, art.3, art.41 alin.3 și art.42 alin.1 lit. a) din C.C.M. Unic la nivel de R. Transporturi, tribunalul a considerat că reclamantul este îndrituit să primească de la pârâtă diferențele dintre drepturile salariale (salariu și sporuri permanente) calculate în raport cu salariul minim brut de 700 lei, potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de R. de Transporturi, și drepturile salariale efectiv plătite, în perioada iulie _10, potrivit raportului de expertiză în specialitatea contabilitate, drepturi salariale, întocmit și întregit de expert N. C.:
-3140,21 lei reprezentând diferență salariu (rezultată din însumarea diferențelor de valori nete calculate de expert pentru perioada iulie-decembrie 2010 în anexa nr.1 la raportul de expertiză întregit de la fila 101 dosar);
-238 lei reprezentând diferență spor de noapte (rezultată din însumarea diferențelor de valori nete determinate de expert pentru perioada iulie-decembrie 2010 în tabelul de la fila 96 dosar).
În ceea ce privește sporul pentru condiții speciale de muncă, în cotă de 25%, tribunalul a reținut că, într-adevăr, conform art.42 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură de transporturi, pentru anii 2008-2010, sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract, la salariul de bază minim brut al salariaților sunt, printre altele: pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, un spor de 10%, iar pentru condiții speciale, un spor de 25 %.
La fel de real este și faptul că munca desfășurată de reclamant în perioada 10.11._11 a fost încadrată de angajator în condiții speciale, potrivit mențiunilor inserate în carnetul său de muncă (fila 17 dosar), însă, așa cum a subliniat expertul N. C. în specialitatea contabilitate, drepturi salariale, în cuprinsul întregirii raportului de expertiză inițial (filele 94-101 dosar), pentru activitatea prestată în condiții speciale, M. I. a beneficiat, în baza contractului său individual de muncă, de trei categorii de sporuri: 15% spor pentru condiții grele de muncă feroviară din salariul de bază, 15% spor pentru condiții periculoase din salariul de bază, respectiv 10% spor pentru condiții nocive din clasa 1 de salarizare, ceea ce conduce la concluzia că a fost remunerat la un nivel superior sporului de 25% reglementat prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură de transporturi, pentru anii 2008-2010.
Sub aspectul celorlalte drepturi salariale neachitate, pretinse de reclamant pentru perioada iulie-31 decembrie 2010, tribunalul a constatat că, prin art.64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-a stipulat faptul că, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia, cu ocazia sărbătorilor de P. și C. de un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare (de acest ajutor nebeneficiind salariații care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații SNTFM care la data acordării ajutorului de P. și C. se află în concediu fără plată cu o durată de un an), iar de Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatului, cel puțin la nivelul clasei I de salarizare, menționându-se că aceste prevederi se aplică cu 1.01.2010.
De asemenea, prin contractului colectiv de muncă la nivel de unitate s-a stabilit în art.30 alin.1 că, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, persoana poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În perioada analizată, era în vigoare și Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, a cărui valabilitate fusese prelungită prin actul adițional nr.370/20.06.2008 încă 24 de luni de la data înregistrării.
În cuprinsul acestui contract, în art.71, se stipula că în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. Pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Conform art.49 alin.3 din contractul menționat, salariații vor beneficia de un ajutor material pentru recuperarea forței de muncă, egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare, valabil la data începerii concediului de odihnă..
Sub aspectul salariului suplimentar, în art.30 din acest contract se statua că, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În condițiile în care în Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar plata salariului suplimentar era prevăzută ca o obligație pentru angajator și nu doar o posibilitate, ajutorul material de P., C. și Ziua Feroviarului aferente anului 2010 erau, de asemenea, reglementate (fără să se fi dispus suspendarea plății acestora sau neacordarea lor) tribunalul a apreciat că toate aceste pretenții ale contestatorului sunt întemeiate.
În mod cert, respectivele prevederi ale CCM-ului la nivel de grup de unități din transportul feroviar se aplică pârâtei prin prisma prevederilor art.133 alin.1 lit. b din Legea nr.62/2011, potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Chiar dacă prin procesele verbale încheiate între părțile semnatare ale CCM la nivel de unitate s-a prevăzut că ajutorul material pentru Ziua Feroviarului, P. și C. este suspendat pe anul 2009, iar pe anul 2010 nu se acordă, o atare împrejurare nu are relevanță în cauză, în condițiile în care potrivit art.132 alin.3 din legea 62/2011 „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Atât timp cât prin lege sau/și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în speță, la nivel de grup de unități) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în speță, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Totodată Curtea Constituțională în mai multe decizii de-a lungul anilor a reținut că rațiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unitate, ci și la niveluri superioare constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaților unitățile care aparțin respectivului nivel.
Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă de la nivel superior pentru clauzele celor de la nivel inferior.
Pe de altă parte, întrucât drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă se impun cu forța obligatorie garantată constituțional și au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul nu poate renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală, nici personal și nici prin reprezentant.
Pe cale de consecință, reclamatul este îndreptățit la plata primei de C., aferente anului 2010, în sumă netă de 490 lei, dar și a diferenței de 129 lei dintre prima de vacanță pentru anul 2010 pe care a încasat-o efectiv (1109 lei) și aceea la care avea dreptul (1238 lei), precum și a sumei de 1245 lei, salariu suplimentar pentru anul 2010, așa cum au fost calculate prin raportul de expertiză întocmit și întregit de expert N. C..
Referitor la acordarea integrală a salariului suplimentar pentru anul 2010, tribunalul a stabilit că nu poate lua în considerare argumentele expertului în specialitatea contabilitate, drepturi salariale, în sensul că, pentru perioada 01.01._10, dreptul pretins de reclamant ar fi prescris, atât timp cât, potrivit art.30 alin.1 din CCM la nivel de unități, acest drept se naște după expirarea anului pentru care se acordă, nefăcând obiectul unor plăți succesive, lunare.
II) PENTRU PERIOADA 01.01._12
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea diferenței ce rezultă dintre salariile plătite efectiv și acelea calculate prin raportare la salariile minime brute pe economie stabilite prin HG nr.1193/2010 (670 lei), pentru anul 2011, respectiv prin HG nr.1225/2011 (700 lei), pentru anul 2012, instanța a reținut că, potrivit art.4 alin.1 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi 2008-2010, acest contract se aplica, începând de la data de 1 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale.
Prin dispozițiile alin.2 al aceluiași articol, s-a instituit posibilitatea prelungirii tacite a aplicabilității prevederilor CCM cu încă 12 luni peste termenul la care a fost încheiat - 31.12.2010, dacă niciuna dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Așa cum s-a stabilit în numeroase alte litigii, fiind un fapt de notorietate, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi înregistrat la MMFPS sub nr. 722/24.01.2008 a expirat la data de 31.12.2010, ca urmare a faptului că a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român la data de 17.11.2010.
Prin urmare, salariul datorat de pârâtă reclamantului se calculează în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut la art.41 pct.3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă pe R. Transporturi pe anii 2008-2010, până la data de 31.12.2010 când a fost denunțat CCMRT.
Ulterior acestei date, nu mai există un contract colectiv de muncă la nivel superior în raport de care să se poată aprecia acordarea unor drepturi minimale prevăzute de acesta.
Astfel, în perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2011, sunt aplicabile numai prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate SNTFC „ CFR Călători SA pe 2011-2012, care prevede, în anexa nr.1, un salariu de bază minim brut de 600 lei pentru un program de lucru complet, corespunzător coeficientului de ierarhizare 1.
Tribunalul a considerat ca fiind neîntemeiată pretenția reclamantului de plată a diferențelor salariale prin raportarea la salariul minim brut pe țară, stabilit pe anii 2011 și 2012.
Astfel, salariul minim brut a fost definit de organizația Internațională a Muncii ca fiind „nivelul de remunerație sub care nu se va putea coborî nici în drept, nici în fapt, indiferent care ar fi modul său de calcul, este salariul care în fiecare țară are forța legii și care este aplicabil sub pedeapsa sancțiunilor penale sau a altor sancțiuni specifice. Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economic și culturală a fiecărei țări.”
Este de necontestat că, prin HG nr.1193/2010, salariul minim pe economie pentru anul 2011 a fost stabilit la nivelul sumei de 670 lei, iar prin HG nr. 1225/2011, la nivelul sumei de 700 lei, pentru anul 2012. adoptarea acestor acte normative nu poate avea semnificația obligativității negocierii sau stabilirii prin lege a salariilor diferitelor categorii sociale pornind de la acest salariu minim brut garantat, ci doar aceea că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară și nicidecum să folosească cuantumul acestuia ca punct de plecare în raport de care se calculează clasele de salarizare.
Sistemul de salarizare specific sectorului privat (așa cum este cazul în speță) este grevat de un singur principiu, acela al negocierii colective și individuale.
Acest principiu reprezintă o consecință a principiului constituțional potrivit căruia dreptul la negocieri colective este garantat (art. 44 al.5). Codul muncii, concretizând acest drept, prevede că stabilirea salariilor se face prin negocieri colective sau/și individuale între angajator și salariați sau reprezentanții lor (art. 162 alin. 1 și 2) iar prin contractul de muncă „ se stabilesc clauzele privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă (art. 229 alin.1).
Așa cum s-a statuat în literatura de specialitate salariile de bază în sectorul privat sunt rezultatul negocierii colective sau individuale, contractul colectiv de muncă stabilește, de regulă, coeficienții minimi de ierarhizare, care sunt avuți în vedere la negocierea individuală, iar salariile astfel stabilite nu se pot situa sub cel rezultat din Contractul colectiv de muncă aplicabil.
În speță, în condițiile în care, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, salariul primit de reclamant a fost peste salariul de bază minim garantat pe țară prin HG nr.1193/2010 și HG 1225/2011, tribunalul a apreciat ca fiind nefondate pretențiile reclamantului cu privire la acest aspect.
Instanța a menționat că nu poate primi nici cererea reclamantului privind acordarea primei de C. pentru anul 2011, primei de P. pentru anii 2011 și 2012, primei pentru Ziua Feroviarului pentru anii 2011 și 2012 și primei de vacanță pentru anul 2011, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, CCM la nivel de ramură transporturi încheiat pentru perioada 2008-2010 a expirat la 31 decembrie 2010, iar, după această dată, respectiv de la 1 ianuarie 2011, nu mai există vreun contract colectiv de muncă la nivel superior care să prevadă drepturi salariale în cuantum mai mare decât cel prevăzut în CCM încheiate la nivelul CNCF CFR SA în perioada 2011-2012.
În ceea ce privește acordarea salariilor suplimentare pentru anii 2011 și 2012, tribunalul a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 109 alin.1 din CCM la nivel de unitate SNTFC CFR Călători pe 2010-2012, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
De asemenea potrivit alin.6 lit.a al aceluiași articol, salariații vor mai beneficia, printre altele de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și C..
Numai că în preambulul articolului 109 din CCM menționat, părțile au stabilit că „ începând cu data înregistrării contractului colectiv de muncă și până la data de 22 martie 2012 prevederile mai jos menționate ( deci și cele redate mai înainte) nu se aplică, urmând ca acestea să se aplice începând cu 23 martie 2012”.
O dispoziție similară în sensul neaplicării unor dispoziții de același fel au prevăzut părțile și în art. 104 alin.1 din CCM al SNTFC CFR Călători pe 2012-2014 care amână aplicarea dispozițiilor privind acordarea acestor drepturi după data de 27 martie 2014.
Se reține astfel că, în lipsa existenței unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, se aplică în perioada menționată contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate care suspendă practic pe perioada solicitată acordarea acestor drepturi.
Față de toate aceste argumente, în baza art.39 alin.1 și art.229 alin.4 din Codul muncii, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta la plata sumei de 3997, 21 lei, din care 3140,21 lei-diferență salariu pentru perioada iulie 2010-decembrie 2010, 238 lei, diferență spor de noapte, 1245 lei-salariu suplimentar pentru anul 2010, 129 lei-diferență primă de vacanță pentru anul 2010 și 490 lei-primă de C. pentru anul 2010, sumă totală ce va fi actualizată în raport cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații de plată și până la data achitării efective, cu dobânda legală aferentă.
Sub aspectul acordării dobânzii legale, tribunalul a considerat că actualizarea creanțelor cu rata inflației nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamant.
Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin prezenta hotărâre, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
Tribunalul a respinge în rest acțiunea formulată de reclamant, ca fiind neîntemeiată.
În baza art.453 si art.455 Cod procedură civilă, cum acțiunea reclamantului a fost admisă doar în parte, tribunalul a considerat că pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în integralitate, ci doar în limita gradului său de culpă procesuală, adică corespunzător pretențiilor admise. Cum M. I. a suportat cheltuieli în cuantum de 2700 lei (2000 lei onorariu avocat și 700 lei onorariu expert), tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, corespunzător gradului de culpă procesuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M. I., criticând soluția de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul capetelor de cerere respinse.
Astfel, privitor la capătul de cerere nr. 5 referitor la acordarea sumelor reprezentând sporului de 25% pentru condiții speciale de munca, pe perioada iulie_10 (raportat la salariul calculat în funcție de salariul minim brut pe ramura de 700 lei), apelantul a menționat că prima instanța, desi retine că și-a desfășurat activitatea în condiții speciale și că în conformitate cu art. 42 din CCM Ramura Transporturi pentru lucrul în aceste condiții se acorda un spor de 25% la salariul de baza minim brut al salariatului, în motivare preia în totalitate aprecierile expertului contabil din cuprinsul raportului de expertiza intregit (filele 94 -101) în sensul că în baza C.I.M. reclamantul a beneficiat de 3 sporuri - respectiv 15% pentru condiții grele, 15% pentru condiții periculoase și 10% din clasa 1 de salarizare pentru condiții nocive - al căror cuantum procentual este mai mare decât sporul de 25 % subsumându-se acestuia, ceea ce conduce la concluzia că nu mai poate beneficia de acest spor.
Apelantul a învederat că în raportul de expertiza inițial, expertul nu a calculat acest spor solicitat, apreciind că nu este îndreptățit pentru acordarea acestuia. A formulat obiecțiuni în sensul calculării acestui spor, ce au fost încuviințate de către instanța. În raportul de expertiza reîntregit expertul a calculat acest spor, insa totodată formulează și aprecierile care au fost împărtășite de către instanța ca motiv de respingere.
Ori,în opinia sa, prima instanță, înainte de a evalua pertinența aprecierilor expertului, era chemata să analizeze cu atenție textul legal incident și să dea prevalenta acestuia. Astfel, Conform art. 42. alin. 1 din CCMRT - Sporurile minime ce se acorda în condițiile prezentului contract la salariul de baza minim brut al salariaților sunt: a) pentru condiții deosebite de munca, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de baza minim brut al salariatului, iar pentru condiții speciale 25%; b) pentru condiții nocive de munca, 10% din salariul de baza minim brut negociat la nivel de unitate. Din economia textului legal se poate lesne observa că sporurile respective sunt clar delimitate și au un caracter minimal și imperativ, izvorând dintr-un CCM încheiat la nivel superior.
Astfel, pentru condiții de munca grele și periculoase sporul este de 10% din salariul de baza minim brut pentru fiecare, iar pentru condiții nocive, sporul este de 10% din salariul de baza minim brut negociat la nivel de unitate. Separat de acestea este cuantificat procentual și sporul pentru condiții speciale și anume 25% din salariul minim brut. Reiese clar că sporul pentru condiții speciale de 25% trebuia acordat în cuantumul calculat în raportul de expertiza reîntregit, separat de celelalte sporuri.
In acest context, apelantul a apreciat că raționamentul instanței de fond este eronat, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul admiterii acestui capăt de cerere obligând intimata-parata sa-i plătească suma neta de 1869 lei, astfel cum reiese din raportul de expertiza reintregit, suma actualizata cu indicele de inflație de la data scadentei fiecărei obligații de plata și pana la data achitării efective cu dobânda legala aferenta.
Referitor la capătul de cerere nr. 2 și capătul de cerere nr. 3 teza a doua, privitor la acordarea diferenței de salariu pe perioada ianuarie_12, ce rezulta din faptul că în Contractele Colective de Munca aplicabile (in continuare CCM), salariul său a fost calculat în funcție de un salariu minim brut de 600 lei, care este sub nivelul salariului minim brut pe economie stabilit prin HG 1193/2010 (670 lei) și HG 1225/2011 (700 lei), precum și a sporurilor permanente înscrise în REVISAL și nepermanente înscrise în CCM la Nivel de Unitate aplicabil, pe perioada ianuarie_12, aplicate la diferența de salariu menționata la pct. 2, apelantul a susținut că în motivarea de respingere, instanța de fond constată în primul rând că prin încetarea valabilității CCMRT la data de 31.12.2010, singurul CCM aplicabil rămâne cel de la Nivel de Unitate, care prevede în Anexa 1 la clasa 1 de salarizare un salariu minim brut de 600 lei corespunzător coeficientului de ierarhizare 1.
Raportat la solicitările din capetele de cerere, instanța a apreciat că salariile minime brute pe economie stabilite prin Hotărârile de Guvern nu pot constitui valori de referința în grila de salarizare și având în vedere că a fost salarizat la un nivel superior acestor salarii, pretențiile sunt nefondate.
Ori, a susținut apelantul, prima instanța nu acordat suficientă atenție actului dedus judecații, în sensul că nu a avut în vedere și următoarele aspecte ce le-a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Totodată în raportul de expertiza intregit se concluzionează că salariile minime în funcție de care trebuia calculat salariul în perioada invocata, sunt salariile minime din Hotărârile de Guvern. In CCM la nivel de Unitate aplicabil, părțile contractului au convenit la art. 2 alin 6 că în situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale favorabile, ele vor face parte de drept din contract, în condițiile prevăzute de acestea. Conform prevederilor legale, angajatorul este obligat să garanteze în plata salariul minim brut pe economie.
In considerarea faptului că salarizarea în cadrul intimatei-parate se face dupa o grila de salarizare ce conține coeficienți de ierarhizare și o formula de calcul, cand se negociază CCM privitor la salarizare, se negociază numai salariul de la clasa 1 de salarizare, restul salariilor din grila fiind consecința aplicării formulei de calcul. Coeficienții de ierarhizare nu se negociază, aceștia fiind stabiliți în funcție de calificarea angajatului și complexitatea muncii sale. Cand se negociază individual privitor la salariu se negociază clasa de salarizare căreia ii corespunde un salariu calculat după formulă. Fiecărei meserii în parte ii corespund mai multe clase de salarizare, angajarea făcându-se la nivelul minim, iar în timp, prin experiența acumulata ajungându-se la nivelul maxim. De exemplu, meseriei de mecanic locomotive ii corespund din grila clasele de salarizare 30, 31, 32 și 33.
Având în vedere aceste considerente, rezulta că în speța intimata-parata a negociat salariul de la clasa 1 din grila sub nivelul salariului minim brut pe economie, iar prin aceasta negociere aceasta nu garantează în plata acest salariu prevăzut de Hotărârile de Guvern. Raportat la convenția părților de la art. 2 alin. 6 din CCM aplicabil amintita mai sus, luând în considerare nivelul superior al salariilor minime brute prevăzute de Hotărârile de Guvern, acestea trebuiau incluse de drept la clasa 1 de salarizare, astfel că salariul reclamantului în perioada invocata trebuia calculat în funcție de acestea.
Garantarea în plata a salariului minim brut pe economie ca urmare a aplicării formulei de calcul, nu poate duce la concluzia că intimata-parata a respectat prevederile legale. In lumina acestor considerente, s-a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul admiterii acestor capete de cerere obligând intimata-parata sa-i plătească suma neta de 5551,79 lei, astfel cum reiese din raportul de expertiza reintregit, suma actualizata cu indicele de inflație de la data scadentei flecarei obligații de plata și pana la data achitării efective cu dobânda legala aferenta.
In ceea ce privește cheltuielile de judecata reduse de către prima instanța, apelantul a apreciat că suma de 600 lei este prea mica raportat la gradul de culpa procesuala și capetele de cerere admise în tot sau în parte.
Conform art. 451 alin. 2 și 3 din C.p.Civ., a arătat apelantul, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experților judiciari și a specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3).
Având în vedere valoarea și complexitatea spetei, activitatea desfășurata de avocat și expertul judiciar pe parcursul celor 6 termene, suma de 600 lei este vădit disproporționata, a apreciat apelantul.
S-a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii capetelor de cerere arătate și obligarea intimatei parate la plata sumelor precizate astfel cum reies din raportul de expertiza reintregit întocmit la fond, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei fiecărei obligații de plata și pana la data achitării efective cu dobânda legala aferenta. In măsura în care apelul va fi admis, s-a solicitat majorarea cheltuielilor de judecata la fond raportat la capetele de cerere admise, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata în apel.
Intimata SNTFC CFR Călători - Sucursala de Transport Feroviar de Călători București a formulat la data de 6.04.2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente in cauza, Curtea reține următoarele:
Prima critica vizeaza imprejurarea că, desi reclamantul a solicitat acordarea sporului de 25% pentru condiții speciale de muncă în baza art.42 alin.1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, instanța de fond a respins cererea acestuia in mod nelegal.
Verificand, insa, sustinerile apelantului, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate.
Astfel, Curtea retine ca, la art. 42 al. 1 lit. a din CCMRT sunt prevăzute clauze privind acordarea unui astfel de spor, pentru condiții speciale, fără a fi definite exact condițiile de muncă încadrate în condiții speciale așa cum au fost solicitate.
Mai exact, art.42 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi definește locurile de muncă cu condiții deosebite și speciale astfel: "Locurile de muncă cu condiții deosebite si speciale sunt cele grele, periculoase, nocive, penibile sau alte asemenea, stabilite prin contracte colective de muncă ia nivel de grup de unități, unități si instituții, după caz."
Având în vedere că aceste sporuri pentru condiții grele de muncă în procent de 15%, pentru condiții vătămătoare 10% din valoarea clasei 1 de salarizare, pentru condiții periculoase 15% i-au fost acordate reclamantului, rezultă ca acesta a beneficiat de sporul pentru condiții speciale, si, mai mult decat atat, cuantumul celor trei sporuri depăseste cuantumul de 25 % prevăzut prin contract, întrucât acestea a fost acordate cumulate salariaților.
Curtea conchide, asadar, stabilind că drepturile solicitate de reclamant constând în spor de 25 % pentru condiții speciale de muncă, prevăzute de CCM la nivel de ramură transporturi, s-au acordat acestuia sub formă de sporuri pentru condiții grele, vătămătoare si periculoase, dar pentru care părțile nu au exemplificat prin contractele colective de muncă la nivel de unitate faptul că aceste locuri de muncă se încadrează în categoria celor speciale, așa cum sunt prevăzute de legiuitor.
Referitor la cea de a doua critica formulata de catre apelantul-reclamant, privind gresita solutionare a capatului de cerere privind acordarea diferenței de salariu pe perioada ianuarie_12 raportat la salariului minim brut pe economie stabilit prin HG 1193/2010 (670 lei) și HG 1225/2011 (700 lei), precum și a sporurilor permanente înscrise în REVISAL și nepermanente înscrise în CCM la Nivel de Unitate aplicabil, pe perioada ianuarie_12, aplicate la diferența de salariu menționata la pct. 2, Curtea constata, de asemenea, ca este neintemeiata.
In acest sens, Curtea retine, insa, ca reclamantului ii sunt aplicabile clauzele inserate in cuprinsul Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate pentru perioada 2011-2012, contract ce constituie legea partilor.
In mod concret, Curtea constata ca reclamantul nu este incadrat in clasa I de salarizare si, asa cum rezulta din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar, salariul primit de catre acesta corespunzator claselor de salarizare, depaseste salariul de baza minim garantat pe tara prin HG 1193/2010 si respectiv HG 1225/2011, astfel incat criticile vizand aceste aspecte sunt neintemeiate.
Curtea constatata, asadar, ca, raportat la probatoriile administrate in cauza, in mod judicios judecatorul fondului a constatat ca actiunea este neintemeiata, atat timp cat s-au respectat clauzele CCM incheiate intre parti, precum si fata de imprejurarea ca reclamantul nu a solicitat constatarea nulitatii clauzelor considerate a le fi incalcat drepturile.
In speta, s-au aplicat in mod corect disp. art.37 si 229 al. 4 din Codul muncii raportat la situatia de fapt concreta, astfel incat criticile apelantului-reclamant vor fi inlaturate, ca neintemeiate.
In ce priveste ultima critica formulata de catre apelant, privind gresita solutionare de catre instanta de fond a capatului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata, Curtea o va inlatura, ca neintemeiata.
In acest sens, Curtea retine ca, raportat la art. 453 NCPC aplicabil spetei, prima instanta a dat pe deplin eficienta acestor dispozitii, precizand ca, atat timp cat actiunea reclamantului va fi admisa doar in parte, parata nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata in integralitatea lor, respectiv 2700 lei.
In plus, solutia pronuntata de judecatorului fondului este reglementata expres de disp. Art. 451 al. 2 NCPC, potrivit caruia „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experților judiciari și a specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3).”.
Or, raportat la gradul de complexitate al cauzei, care este relativ redus, la activitatea efectiv prestata de catre avocat si expert ( aparatorul solicitand, in cauza, doar administrarea probei cu inscrisuri, expertiza de specialitate fiind dispusa in baza rolului activ de catre judecatorul fondului), precum si la obiectul spetei, Curtea apreciaza ca suma de 600 lei la care a fost obligata parata este o suma rezonabila fata de dispozitiile legale mai sus citate.
F. de toate aceste considerente, Curtea apreciaza ca apelul este nefondat, motiv pentru care, in baza disp. Art. 480 NCPC, il va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. I., domiciliat în Ploiești, ., ., ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat M. G., cu sediul în B., . bis, ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 2247/9 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA, PRIN SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața Gării de Nord, nr. 1-3, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2015.
Președinte, Judecător,
V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Red.VIS
Tehnored.CC
4 ex/_22.06.2015.
d.f. nr._ Tribunalul Prahova
j.f. P. A. A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 904/2015.... → |
|---|
