Obligaţie de a face. Decizia nr. 661/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 661/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 661/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 661
Ședința publică din data de 11 mai 2015
Președinte - E.-S. L.
Judecător - V.-A. P.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâții M. A. Naționale-Pentru Unitatea Militară_ B., cu sediul în B., .-3, județul B. și M. A. Naționale- Direcția pentru Relații cu Parlamentul și Asistență Juridică cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr. 1368/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul B.,în contradictoriu cu reclamantul P. D., domiciliat în comuna Vadu Pașii, . B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant P. D., personal, lipsă fiind apelanții-pârâți M. A. Naționale-Pentru Unitatea Militară_ B., cu sediul în B., .-3, județul B. și M. A. Naționale- Direcția pentru Relații cu Parlamentul și Asistență Juridică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este la primul termen de judecată și este scutit de plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, se învederează că, prin Serviciul Registratură, s-a depus întâmpinare de către intimatul-reclamant, cu nr. de înregistrare 2944/12.02.2015, prin care solicită respingerea apelului iar de către apelanții-pârâți s-a depus la data de 9.03.2015, cu nr. de înregistrare 4773, răspuns la întâmpinare.
La solicitarea instanței, intimatul-reclamant, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act de declarația acestuia, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimatul-reclamant P. D., având cuvântul solicită respingerea apelului, întrucât, exista în situațiia sa și altii colegi cărora li s-a acordat grupa a II a de muncă. Mai arată că, în perioadele în care nu era in cursă pe autocamion, executa în atelierul de reparații lucrări de întreținere a autocamioanelor.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamantul P. D., a chemat în judecată pe pârâții UNITATEA MILITARĂ_ B. și M. A. NAȚIONALE - DIRECȚIA pentru RELAȚII C PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ PENTRU U.M._ B., solicitând ca prin hotărârea ce se pronunța să se constate că în perioadele 27.11._81 și 01.11._87 a desfășurat activitatea în UNITATEA MILITARĂ_ B. în meseria de șofer pe camioane de 4,1 tone - 7,5 tone, încadrat în grupa a Ii-a de muncă, în procent de 100% din program, conform Ordinului nr. 50/1990 Anexa II completată cu Scrisoarea nr. A G/1640 din 22.08.1997 emisă de M. Muncii, adresată M.Ap.N. - UM_, unde a fost înregistrată sub nr. K3468, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în perioadele 27.11._81 și 01.11._87 a desfășurat activitatea în calitate de angajat civil, conducător auto pe camioane de 4,1 tone - 7,5 tone, perioadă în care și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, fiind însă încadrat în categoria III de muncă.
Învederează că, în același interval, mulți colegi au primit grupa a II-a de muncă, însă în mod nefiresc el nu a beneficiat de o asemenea grupă, unora dintre aceștia fiindu-le recunoscută categoria de salarizare, grupa a II-a de muncă, de Comandantul Unității Militare_, iar alții prin acțiuni in justiție, acțiuni înregistrate și soluționate de Tribunalul B., respectiv Curtea de Apel Ploiești.
Arată că, din carnetul său de muncă reiese că s-a angajat la UM_ din structura M.. de șofer în perioadele 27.11._81 și 01.11._87 și a lucrat pe camioane cu capacitatea între 4,1 și 7 tone.
M. Muncii și Protecției Sociale, prin adresa nr. 43 G/1640/22.08.1997 adresată MINISTERULUI A. NAȚIONALE U.M. 2490 București a făcut precizări privind încadrarea în grupa a II-a de muncă a șoferilor de pe autocamioane sensul că „potrivit prevederilor scrisorii Misterului Muncii și Protecției Sociala nr.96/DA/12.04.1996, care înlocuiește Scrisorile nr. 152/DA/18.07.1995 și nr. 2704/L^J 11.10.1995, „șoferii care deservesc autocamioane, autobasculante cu HLAB (instalație hidraulică și ridicat și încărcat), autocisterne, auto specializate transport containere, autovidanje cu capacitatea de cel puțin 4 tone se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Coroborând art. 208 din Anexa II la Ordinul nr. 50/1990 cu Scrisoarea nr. 43G/I din 22.08.1997 și cu consemnările și cu înscrierile din cartea sa de muncă, care atestă că a lucrat în această unitate_ B., pe un autocamion cu capacitatea de cel puțin 4,1 tone, solicită să se aprecieze că activitatea depusă de acesta se încadrează în grupa a II –a de muncă, în temeiul art. 208 din Anexa II la Ordinul nr. 50/1990 completată cu Scrisoarea 43G/1640 din 22.08.1997 emisă de M. Muncii.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar următoarele acte, în copii: carnetul de muncă, sentința civilă nr. 296/ 25.02.2013 a Tribunalului B., decizia nr. 1761/13 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, adeverința nr. 1755/04.07.2013 emisă de UM_ B., adeverința nr. 687/6.09.2013, eliberată de UM_ B. .
M. A. NAȚIONALE reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, pentru Unitatea Militară_ B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că Unitatea Militară_ B. a verificat în arhiva unității ordinele de zi din perioada menționată de reclamant în acțiune, în vederea identificării eventualelor mențiuni privind încadrarea acestuia în grupe de muncă și, în urma verificărilor întreprinse, a rezultat că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 27.11._81 și 01.11._87 nu a fost încadrată în grupe de muncă nefiind înscrisă nici o mențiune în acest sens, aspect care este confirmat și de înscrisurile din carnetul de muncă al acestuia.
Completarea carnetului de muncă al reclamantului s-a realizat cu îndeplinirea exigențelor dispozițiilor Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, abrogat începând cu data de 01.01.2011 prin Codul Muncii, republicat, iar încadrarea în grupele de muncă, pentru perioada solicitată, este cea stabilită de prevederile pct. 6, 7 și 8 din Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, M. Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, în vigoare până la data de 01.04.2001.
În conformitate cu prevederile pct. 15 din Ordinul nr. 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și a Il-a de muncă se face pe baza înregistrării acestora in carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M. Muncii si Ocrotirilor Sociale.
Personalul civil din Unitatea Militară_ B. a fost încadrat și a beneficiat de grupe de muncă, conform datelor înscrise în ordinele de zi pe unitate.
În baza acestor documente și a textelor de lege anterior arătate, grupele de muncă și perioadele de încadrare se consemnau în carnetele de muncă ale fiecărei persoane aflată în această situație.
Se mai arată în cuprinsul întâmpinării că activitatea desfășurată de reclamant nu este nominalizată în anexa nr.2 a Ordinului nr.50 din 05.03.1990 și nici în cele ale Ordinului nr.125 din 05.05.1990 ca făcând parte din activitățile care beneficiază de grupe de muncă.
Conform anexei nr.2, pct.208 din Ordinul nr.50/1990, beneficiază de încadrare în grupa a II-a de muncă șoferii care deservesc autocamioane de cel puțin 10 t.
Din Carnetul de muncă atașat cererii de chemare în judecată se poate foarte ușor observa că reclamantul, în perioada în care și-a desfășurat activitatea în unitatea noastră a fost încadrat și a deservit numai camioane cu un tonaj cuprins între 4,5 și 7 tone.
Pe cale de consecință, pârâtul consideră că solicitarea reclamantului este nefondată întrucât nu îndeplinește condițiile legale pentru recunoașterea gr. a II-a de muncă și anume să fi deservit autocamioane de cel puțin 10 tone.
Mai mult decât atât, în temeiul prevederilor art.158 alin.(2) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pentru a fi valorificate, adeverințele care atestă încadrarea în fostele grupe I și a II-a de muncă se emit doar pe baza documentelor verificabile, întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001. Față de acest aspect, arată faptul că, în urma analizei înscrisurilor aflate în arhiva unității nu au fost identificate documente verificabile care să dovedească încadrarea reclamantului în grupa a II-a de muncă.
Referitor la susținerile reclamantului prin care arată instanței că „potrivit prevederilor scrisorii Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr.96/ DA/12.04.1996, care înlocuiește Scrisorile nr.l52/DA/l8.07.1995 și nr. 2704/DA/l1.10.1995, șoferii care deservesc autocamioane, autobasculante cu HIA, autocisterne, auto specializate transport containere și autovidanje cu capacitatea de cel puțin 4 tone se încadrează în grupa a II-a de muncă", pârâtul învederează instanței următoarele:
Potrivit Scrisorii nr.4367/1640 din 22.08.1997 emisă de M. Muncii „șoferii care deservesc autocamioane, autobasculante, autocamioane cu HIAB(instalație hidraulică de ridicat și încărcat), autocisterne, autospeciale transport containere și autovidanje cu capacitate de cel puțin 4 t, se încadrează în grupa a II-a de muncă pentru perioada efectiv lucrată după 18.03.1969, dacă erau în activitate la 01.02.(ilizibil) și au condus autovehicule ( la volan) pe drumurile publice, cel puțin 70% din programul de lucru ceea ce trebuie să rezulte din documentația verificabilă, foi de parcurs, ZAZ, etc, precizează că perioadele de staționare necesare încărcării/ descărcării, precum și altor activități nu se iau în considerare la calculul timpului lucrat în grupa a II-a ci numai perioadele de sofare efective. Calcularea procentajului se poate face lunar, trimestrial sau anual, încadrarea în grupa a II-a de muncă pe perioadele respective făcându-se numai dacă se realizează cel puțin 70 % din programul de lucru. "
După cum se poate observa, conform conținutului adresei Ministerului Muncii nr.4367/ 1640 din 22.08.1997, încadrarea în grupa a II-a de muncă nu se poate realiza decât pentru perioada efectiv lucrată, încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioada respectivă făcându-se numai dacă se realizează cel puțin 70 % din programul de lucru.
În urma consultării documentelor aflate în arhiva unității și a O.Z.U. unitatea militară a eliberat Adeverința extrase O.Z.U. nr. A - 1036 din 11.04.2014(anexată).
Din conținutul acestei adeverințe se poate ușor observa că reclamantul a condus efectiv autovehiculul pe care 1-a avut în primire în perioadele 27.11._81 și 01.11._87 numai pentru executarea următoarele misiuni: 1-O.Z.U. nr.50/01.03.1977-misiune A.; 2-O.Z.U. nr.84/ 10.04.1978 - misiune „baza sportivă/balast"; 3-O.Z.U. nr. 123/28.05.1987-misiune Vernești, jud. B..
Coroborând prevederile scrisorii nr.4367/1640 din 22.08.1997 emisă de M. Muncii menționate mai sus cu Adeverința extrase O.Z.U. nr. A - 1036 din 11.04.2014(anexată) se poate ușor observa că reclamantul nu poate fi încadrat în grupa a II-a de muncă în perioada respectivă nu a condus autovehicule la volan pe drumurile publice, cel puțin 70% din programul de lucru.
In perioadele 27.11._81 și 01.11._87, a fost încadrat ca salariat civil pe funcția de șofer de autocamioane cu tonaj între 4,5 - 7 t la U.M._ B., unitate de transmisiuni.
Este binecunoscut faptul că o unitate de transmisiuni de mărimea celei în cauză are în dotare foarte multe autovehicule, toate autovehiculele fiind repartizate angajaților pentru a fi deservite.
Având în vedere specificul unității militare, unitate de transmisiuni, este binecunoscut faptul că și în misiuni sau aplicații aceste unități nu participă decât cu o parte din tehnică, autovehiculele se deplasează în zona repartizată, intră în dispozitiv și asigură suportul tehnic pentru desfășurarea activităților. Deci pe toată durata misiunilor/ aplicațiilor aceste mașini staționează sau chiar dacă se deplasează nu o fac pe drumurile publice decât până în apropierea locului unde se desfășoară misiunea/ aplicația.
De asemenea, pârâtul învederează instanței că O.Z.U. pe unitate este documentul în care se consemnează fiecare activitate la care participă personalul unității, fiecare autovehicul care iese în cursă, conducătorul auto al acestuia, precum și itinerarul pe care se deplasează acesta.
Ori, așa cum am arătat mai sus, după consultarea arhivei unității au fost identificate misiunile la care a participat reclamantul, acesta neîncadrându-se în procentul de cel puțin 70% de condus efectiv la volan, pe drumurile publice, procent prevăzut de adresa pe care își întemeiază acțiunea.
In drept, pârâtul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.205 și următoarele din N.C.P.C..
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate avănd ca obiectiv stabilirea, în raport de documentele deținute de pârât, fișa postului, mențiunile din carnetul de muncă, dacă activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în grupa a II –a de muncă, proporțional cu timpul efectiv lucrat.
Expertiza a fost efectuată de expert C. Haritina.
Pârâtul M.. obiecțiuni la raportul de expertiză care au fost respinse de instanță întrucât, pe de o parte vizau interpretarea dispozițiilor legale, aspect ce nu intră în competența expertului, iar, pe de altă parte, faptul că nu a verificat documentele deținute de pârât, respectiv foile de parcurs, pentru a demonstra că a condus pe drumurile publice cel puțin 70% din programul de lucru, se datorează culpei pârâtului care a susținut că nu mai deține asemenea documente în arhiva sa.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1368/17.12.2014, Tribunalul B. a admis acțiunea și a constatat că în perioadele 27.11._81 și 01.11._87 reclamantul a desfășurat activitate în cadrul UM_ B. în meseria de șofer pe autocamioane de 4,1-tone încadrată în grupa a-II-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului nr. 50/1990 completat cu scrisoarea nr 43 G/1640/22.08.1997 emisă de MM către M ._ si înregistrată sub nr. K 3648.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Din mențiunile carnetului de muncă ale reclamantului rezultă că acesta a fost angajat al UM_ –B. în perioadele 27.11._81 și 01.11._87, în meseria de șofer pe autocamioane cu tonaj între 4,1-7 tone.
Așa cum rezultă din mențiunile adeverințelor nr.A 2816/10.10.2011 ( fila 45 dosar), A-1914/03.02.1996 ( fila 46 dosar) și A184/13.02.1997 ( fila 47 dosar) emise de UM_ B., în această unitate s-au aplicat dispozițiile Ordin 50/1990 privind acordarea grupelor de muncă pentru șoferi ce au condus autovehicule special de 4,1-7 tone.
Reclamantului nu i s-a emis asemenea adeverință, pe considerentul că nu se regăsește activitatea desfășurată de acesta nominalizată în anexa 2 la Ordinul nr 50/1990 și că dispozițiile cuprinse la pct. 208 din anexa II din acest ordin, vizează activitatea șoferilor care deservesc autocamioane de cel puțin 10 tone, iar reclamantul a fost încadrat și a deservit numai camioane cu tonaj cuprins între 4,5-7 tone.
Tribunalul nu reține acest punct de vedere și apreciază că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioada cât a lucrat ca șofer pe autovehicul special de peste 4 tone și camioane de 4,5-7 tone.
Justificarea încadrării juridice a grupei a II-a de muncă își găsește suport legal în Scrisoarea nr. 96/DA/12.04.1996 a MMPS în care se menționează că: din analiza situației privind starea de sănătate a conducătorilor auto primită de la Direcția Generală Medicală și Asistență Socială din M. Transporturilor, rezultă că aceștia sunt supuși diferitelor afecțiuni cum sunt: afecțiuni osteo - articulare, cardiovasculare, respiratorii, dorsopatii, traumatisme, etc.”.
În același document, MMPS precizează că sunt de acord ca șoferii care deservesc autocamioane cu capacitate de cel puțin 4 t și lucrează în condiții similare cu cei prevăzuți la poziția 208 din anexa 2 la Ordinul nr 50/1990 completat cu avizele ulterioare, să beneficieze de prevederile de la poziția respectivă din ordinal menționat care se aplică pentru personalul ce era în activitate la 01.02.1990.
De aceleași prevederi beneficiază și șoferii de pe alte tipuri de autocamioane cu capacitate de transport de 4 tone și anume: șoferii de pe autobasculante, autocamioane cu instalație hidraulică de ridicat și încărcat, autocisterne, autospecializate, transport containere și autovidanje.”
Mai precizează MMPS că „scrisoarea se aplică în toate sectoarele economiei naționale.”
În acest sens, MMPS cu adresa nr K 3468/1997 a precizat M. A. Naționale-UM_ B. că prevederile Scrisorii MMPS nr 96/DA/12.04.1996 se aplică și acestei unități.
Susține prima instanță că este evident că rațiunea pentru care au fost date Ordinul nr 50/1990, cu completările ulterioare, cât și precizările privind aplicarea acestor norme, a fost eliminarea unor inechități în salarizarea personalului și precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor de personal care lucrează în condiții deosebite ce se încadrează în grupele I si II de muncă în vederea pensionării.
În speță, UM_ B. a aplicat dispozițiile Ordinului nr 50/1990 și a Scrisorii MMPS nr 96/DA/ 12.04.1996 încadrând activitatea șoferilor care au deservit autovehicule special de 4,5 -7 tone, eliberând adeverințe în acest sens, așa cum rezultă din actele depuse la filele 45- 47 dosar.
Concluzia care se desprinde e că nu există nici o rațiune care să mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași condiții, în aceleași meserii, în ceea ce privește beneficiarul grupelor superioare de muncă.
Cât privește susținerea pârâtei că pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă trebuie îndeplinită și o altă condiție, respectiv, necesitatea de a conduce efectiv autovehiculul pe drumurile publice cel puțin 70% din programul de lucru și că reclamantul nu a făcut dovada în acest sens, instanța constată că este nefondată, întrucât, pe de o parte, obligația acestei dovezi revine angajatorului potrivit dispozițiilor art.272 din Codul Muncii, iar pe de altă parte, din cuprinsul adeverințelor eliberate celorlalți colegi, șoferi ,ce au lucrat în aceiași unitate militară, pe autocamioane de aceiași capacitate, în aceiași perioadă ,rezultă în mod cert că timpul lucrat în această grupă a fost de 100%.
Față de cele reținute, instanța apreciază ca întemeiată acțiunea, sens în care a fi admis-o și a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 27.11._81 și 01.11._87, în meseria de șofer pe autovehicule special și camioane de 4,1-7 tone se încadrează în grupa a –II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990 anexa 2, completat cu Scrisoarea nr. 43G/1640/22.08.1997 emisă de MMPS adresată M Ap N- UM_ și înregistrată sub nr. K 3468/1997.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâții M. A. Naționale-Pentru Unitatea Militară_ B., și M. A. Naționale- Direcția pentru Relații cu Parlamentul și Asistență Juridică, arătând, în esență, că, prin cererea formulată, reclamantul a solicitat instanței să constate că în perioadele 27.11._81 și 01.11._87a desfășurat activitatea în U.M._ B. în meseria de șofer, pe autocamioane de 4,1 tone - 7,5 tone, încadrat în a II-a de muncă, în procent de 100%.
Instanța de fond a admis ca întemeiată acțiunea formulată de reclamant, și a constat că în perioadele 27.11._81 și 01.11.1985 - 16.08.1987 reclamantul a desfășurat activitate în cadrul U.M._ B. în meseria de șofer pe autocamioane de 4,1 tone încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului nr. 50/1990 completat cu scrisoarea nr. 43 G/1640/22.08.1997 emisă de MM către M ._ si înregistrată sub ne K 3648.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a constatat în mod greșit că „reclamantul este îndreptățit să beneficieze de încadrarea în grupa a-II-a de muncă pentru perioada cât a lucrat ca șofer pe autovehicul special de peste 4 tone și camioane de 4,5-7 tone. Justificarea încadrării juridice a grupei a-II-a de muncă își găsește suport legal în Scrisoarea nr. 96/DA/12.04.1996 a MMPS în care se menționează că din analiza situației privind starea de sănătate a conducătorilor auto primită de la Direcția Generală Medicală și Asistență Socială din M. Transporturilor, rezultă că aceștia sunt supuși diferitelor afecțiuni cum sunt: afecțiuni osteoarticulare, cardiovasculare, respiratorii,, dorsopatii, traumatisme După cum se poate observa, conform conținutului scrisorii Ministerului Muncii nr.43G/ .1640 din 22.08.1997, încadrarea în grupa a II-a de muncă nu se poate realiza decât pentru perioada efectiv lucrată, perioadă în care reclamantul a condus efectiv (la volan) și pe drumurile publice autovehiculele pe care a fost încadrat.
Or, din adeverința extrase O.Z. XI. nr. A - 1036 din 11,04.2014, înlăturată dc instanță, se poate ușor observa care au fost perioadele în care reclamantul a condus efectiv, la volan, pe drumurile publice autovehiculele pe care a fost încadrat.
Din adeverința menționată se poate observa că reclamantul nu a condus 70% din. programul de lucru autovehicule la volan pe drumurile publice și nu poate fi încadrat în grupă superioară de muncă.
De asemenea, instanța de fond a înlăturat în mod greșit susținerile sale, conform cărora „pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă trebuie îndeplinită și o altă condiție, respectiv, necesitatea de a conduce efectiv autovehiculul pe drumurile publice cel puțin 70% din programul de lucru și că reclamantul nu a făcut dovada în acest sens."
Instanța de fond in mod greșit a constat că sunt nefondate susținerile apelantului referitoare la aplicarea prevederilor scrisorii nr.43G/1640 din 22.08,1997 emisă de M. Muncii reținând că „întrucât, pe de o parte, obligația acestei dovezi revine angajatorului potrivit dispozițiilor art.272 din Codul Muncii, iar pe de altă parte, din cuprinsul adeverințelor eliberate celorlalți colegi, șoferi, au lucrat în aceiași unitate militară, pe autocamioane de aceiași capacitate în aceiași perioadă,rezultă în mod cort că timpul lucrat în această grupă a fost de 100%."
Aceste constatări nu sunt reale deoarece se susține că au fost depuse la dosarul cauzei dovezi suficiente din care rezultă perioada în care reclamantul a condus efectiv autovehiculele pe care le avea în primire, dar această dovadă nu a fost analizată de către instanța de fond.
Mai arată că au dovedit prin înscrisurile depuse că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute în Scrisoarea nr. 43G/1640 din 22.08.1997 emisă de M. Muncii și deși a arătat instanței că în timpul în care nu a condus acesta a desfășurat activități administrative, activități care nu se încadrează în grupa a II - a de muncă, instanța le-a înlăturat în totalitate.
Instanța, de fond, când. a soluționat cauza, nu a avut în vedere nici specificul unității militare, unitate de transmisiuni. Ori, pentru a îndeplini misiunile pentru care a fost înființată unitatea trebuia încadrată cu personal specializat și tehnică de transmisiuni, precum șt șoferi care să conducă această tehnică.
Este binecunoscut faptul că o unitate de transmisiuni de mărimea celei în cauză are în foarte multe autovehicule(cel puțin 200), toate autovehiculele fiind repartizate taților șoferi, cadre militare, salariați civili sau militarilor în termen pentru a fi conduse.
Așa cum au arătat și prin întâmpinare, pentru a îndeplini condițiile prevăzute chiar în scrisoarea la care face referire instanța de fond, acesta și toți colegii lui trebuiau să zilnic în cursă cu autovehiculele, să le conducă efectiv pe drumurile publice 8 ore. Ori acest lucru a fost și este practic imposibil de realizat, deoarece, pe de o parte ar fi dus într-o lună la cheltuirea întregului buget alocat pentru instrucție și misiuni de transport Unității Militare_ B., iar pe de altă parte, aceste cheltuieli nu s-ar justifica din punct vedere contabil și militar, pregătirea de specialitate a militarilor putându-se desfășura în unitate cum de altfel s-a executat în perioada dedusă judecății și se execută și astăzi.
De asemenea concluzia instanței de fond că nu există nici o rațiune pentru care ar menține un sistem discriminatoriu este greșită. În unitate pe funcția de șofer mai erau încadrați, pe lângă salariații civili și cadre militate în termen.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în cauză, Curtea reține că apelul formulat este nefondat, pentru considerentele care urmează a se expune în continuare:
Potrivit Ordinului nr. 50 pentru precizarea locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale cu conditii deosebite care se incadreaza in grupele I si II de munca în vederea pensionarii publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 38 din_, pentru a beneficia de încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă, după caz o persoană trebuia să-și fi desfășurat activitatea sau să se fi încadrat în locurile de muncă sau categoriile profesionale enumerate în anexa nr.1 sau 2 din Ordinul nr. 50 din data de 5 martie 1990 și să fie îndeplinite cerințele prevăzute în acest act normativ, respectiv:
1.persoana să fi lucrat efectiv la locurile de muncă incluse în grupa I sau a II –a de muncă în proporție de 50% din programul de lucru pentru grupa I de muncă, respectiv în proporție de 70% din programul de lucru pentru grupa a II-a de muncă;
2.din buletinul de determinare a noxelor să rezultăe existența unor condiții deosebite la locul de muncă, în sensul că nivelul noxelor la locul de muncă depășește nivelul maxim admis prevăzut de în normele de protecție a muncii.
Prin excepție, pentru perioada de activitate desfășurată între 18.03.1969 și 31.12.1975, respectiv între 01.01.1976 și 31.12.1989 încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor.
3.să existe nominalizarea persoanei de încadrare în grupa I sau a II-a de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.).
Din coroborarea dispozițiilor pct. 2 și 3 din Ordinul nr. 50/1990 rezultă cu claritate faptul că încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă este condiționată imperativ de prestarea activității la locurile de muncă și activitățile prevăzute, enumerate în anexele 1 sau 2, după caz.
Din carnetul de muncă ale reclamantului P. D. reiese că în perioada dedusă judecății ( 27.1._81 și 01.11._87) acesta a desfășurat activitate în funcția șofer autocamioane 4,1 – 7 tone .
Justificarea recunoașterii beneficiului grupei a II-a de muncă de către instanța de fond rezidă cuprinsul scrisorii nr. 96 /DA/12.04.1996 a Ministerului Muncii în cuprinsul căreia se arată că șoferii care servesc autocamioane cu capacitatea de 4 tone lucrează în condiții similare cu cei prevăzuți la poziția 208 din anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990 completat cu avizele ulterioare și sunt de acord ca și această categorie de șoferi să beneficieze de prevederile de la poziția respectivă din ordinul menționat, care se aplică pentru personalul care era în activitate la 1.02.1990 .
Pentru a evita discriminarea intimatului-reclamant în raport de de colegii de serviciu cu funcții similare, în mod legal și întemeiat, instanța de fond a ținut cont și de adeverințele eliberate colegilor de serviciu ale intimatului-reclamant, prin care s-a recunoscut acestora grupa a II-a de muncă în baza adresei nr._ din 02.11.1995 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Nu se pot primi susținerile apelantului - pârât în sensul că perioadele de șofare efective se desfășurau în mai puțin de 70% din programul de lucru întrucât, pe de o parte nu există dovezi în acest sens, iar pe de altă parte activitatea altor șoferi a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, în pofida raționamentului expus în motivele de apel în sensul că perioadele de șofare efective erau ocazionale .
Pentru toate aceste considerente, apreciind că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și întemeiată, Curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții M. A. Naționale-Pentru Unitatea Militară_ B., cu sediul în B., .-3, județul B. și M. A. Naționale- Direcția pentru Relații cu Parlamentul și Asistență Juridică cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr. 1368/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul B.,în contradictoriu cu reclamantul P. D., domiciliat în comuna Vadu Pasii, . B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 mai 2015.
Președinte, Judecător,
E.-S. L. V.-A. P.
Grefier,
M. F.
Red. SEL/Tehnored.MF
4ex./20.05.2015
d.f._
j.f. A. E. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 258/2015. Curtea... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... → |
|---|
