Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 846/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 846/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 846/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 846
Ședința publică din data de 28 mai 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanții D. A., D.-B. M.-M., B. C.- decedată pe parcursul procesului, în drepturile căreia s-au subrogat moștenitorii săi legali, B. M.-V. și B. S.-C., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la T. Argeș cu sediul în Pitești, I.C. B., nr.7, jud. Argeș și de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1944/8 septembrie 2014 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu pârâții C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș și T. ARGEȘ cu sediul în Argeș, I.C. B., nr.7, jud. Argeș.
Apeluri scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că judecata apelurilor a fost suspendată la data de 19.02.2015, până la soluționarea sesizării ce face obiectul dosarului nr._ /HP/C al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, se menționează că apelanții-reclamanți au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, înregistrată sub nr._/28.04.2015. Se precizează deopotrivă, că prin cererile de apel formulate s-a solicitat în mod expres de către reclamanți și de către pârât judecata pricinii în lipsă.
C. dispune repunerea pe rol a cauzei, urmare a cererii formulate în acest sens de către apelanții-reclamanți și constatând că prin cererile de apel s-a solicitat în mod expres atât de către reclamanți, cât și de către pârât judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelurilor, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA ,
Deliberând, conform dispozițiilor art. 395 din noul Cod de procedură civilă, asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 14.03.2014, sub număr de dosar_, reclamanții D. A., D.-B. M.-M. și B. C. i-au chemat în judecată pe pârâții: M. Justiției, C. de A. Pitești și T. Argeș, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:
- obligarea pârâților în solidar, la plata de daune interese moratorii (dobânzi legale), reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de reclamanții-creditori, prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil prin titluri executorii, începând cu data pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat și în continuare, până la achitarea integrală a sumelor pe care pârâții le datorează cu titlu de drepturi salariale;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii s-a arătat că prin titlurile executorii reprezentate de sentințele civile rămase irevocabile, pârâții au fost obligați să le plătească reclamantelor-intimate mai multe sume, reprezentând drepturi de natură salarială, după cum urmează:
1. Sentința civilă nr. 743/CM/14 11 2007 pronunțată de T. Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 201/R/CM/04.03.2008 a Curții de A. Pitești;
2. Sentința civilă nr. 780/CM/21.11.2007 a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 175/R/CM/27.02.2008;
3. Sentința civilă nr. 836/CM/05.12.2007 a Tribunalului Argeș, modificată prin decizia civilă nr. 161/R/CM/26.02.2008 a Curții de A. Pitești;
Referitor la reclamanta B. C. arată că titlul executoriu este sentința civilă nr. 187/CM/27.02.2008 pronunțată de T. Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 396/R-CM/07.05.2008 a Curții de A. Pitești;
4. Sentința civilă nr. 688/CM/31.10.2007 a Tribunalului Argeș, rămasa irevocabilă prin decizia civilă nr. 209/R/CM/05.03.2008 a Curții de A. Pitești;
5. Sentința civilă nr. 464/CM/26.05.2008 a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 783/R/CM/17.04.2009 a Curții de A. Pitești;
6. Sentința civilă nr. 503/CM/11.03.2009 a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1636/R/CM/10.11.2009 a Curții de A. Pitești;
7. Sentința civilă nr. 79/CM/16.01.2009 a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1930/R-CM/14.02.2009 a Curții de A. Pitești.
S-a învederat că prin decizia nr. 2 din data de 17 februarie 2014, pronunțată în dosarul nr. 21/2013, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a statuat că: „In aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Reclamantele au precizat că deși sunt în posesia unor titluri executorii încă din anii 2007- 2008, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să le achite în întregime sumele datorate.
Au susținut reclamantele că solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atât timp cât obligația legală subzistă, iar împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Au arătat reclamantele că actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.
Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare.
In schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezintă câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență și se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Reclamantele au apreciat că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora. Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat
Mai mult, au arătat reclamantele, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
S-a învederat că art. 1082 din vechiul Cod civil, respectiv art. 1530 din Noul Cod Civil, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă.
Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat masuri corespunzătoare pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, au apreciat reclamantele, în interpretarea dispozițiilor art. 1073, a art. 1082 și a art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv a art. 1531 și a art. 1535 din noul Cod civil, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
S-a mai susținut de către reclamante că imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul lor de proprietate, motiv pentru care consideră că prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunța, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces Ia justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).
Au învederat reclamantele că în ceea ce privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție, în asemenea situație, întinderea lui fiind fixată de lege la dobânda legală.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1082 din vechiul Cod civil, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpa, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile.
S-a mai susținut că, debitorul M. Justiției a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de incidența unei situații care l-ar exonera pe debitor de răspundere.
Pârâtul M. Justiției a formulat, conform dispozițiilor art. 205 din noul Cod de procedură civilă, întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, având în vedere și dispozițiile art. 6 alin. 4 din noul Cod civil, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Astfel, a susținut pârâtul, în cauza sunt incidente dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care: „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
Fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție, astfel încât, a apreciat pârâtul, pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
S-a învederat că prin Decizia nr. 304/04.02.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul celor de mai sus, astfel: „a respins ca nefondat recursul pârâtului, și a menținut decizia recurată cu motivarea că termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii.
Totodată, s-a arătat că nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere, întrucât recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate.
Pe fond, pârâtul a susținut că reclamantele au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
A apreciat pârâtul că în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Pârâtul a învederat că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 s-a statuat în mod expres că doar în materie comercială este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii.
S-a învederat că în ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin O.U.G. nr. 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011.
Prin urmare, a concluzionat pârâtul, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamatele nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 8 septembrie 2014, T. Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 1944 prin care a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției și a respins acțiunea formulată pentru perioada până la data de 13.03.2011, ca fiind prescrisă.
S-a admis în parte acțiunea și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamanți a daunelor interese moratorii (dobânzi legale), reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina pârâților prin titluri executorii, de la data 14.03.2011 și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care pârâții le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform titlurilor executorii.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Conform înscrisurilor depuse la dosar, pârâții din prezenta cauză au fost obligați la plata către reclamante a unor drepturi salariale conform titlurilor executorii depuse la filele 10-45 din dosar, respectiv:
1. Sentința civilă nr. 743/CM/14 11 2007 pronunțată de T. Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 201/R/CM/04.03.2008 a Curții de A. Pitești;
2. Sentința civilă nr. 780/CM/21.11.2007 a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 175/R/CM/27.02.2008;
3. Sentința civilă nr. 836/CM/05.12.2007 a Tribunalului Argeș, modificată prin decizia civilă nr. 161/R/CM/26.02.2008 a Curții de A. Pitești;
4. Sentința civilă nr. 688/CM/31.10.2007 a Tribunalului Argeș, rămasa irevocabilă prin decizia civilă nr. 209/R/CM/05.03.2008 a Curții de A. Pitești;
5. Sentința civilă nr. 464/CM/26.05.2008 a T. Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 783/R/CM/17.04.2009 a Curții de A. Pitești;
6. Sentința civilă nr. 503/CM/11.03.2009 a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1636/R/CM/10.11.2009 a Curții de A. Pitești;
7. Sentința civilă nr. 79/CM/16 01 2009 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1930/R-CM/14.02.2009 a Curții de A. Pitești;
8. Sentința civilă nr. 187/CM/27.02.2008 pronunțată de T. Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 396/R-CM/07.05.2008 a Curții de A. Pitești.
Creanțele astfel datorate au fost achitate numai în parte, până la momentul actual, prin O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin O.U.G. nr. 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, fiind stabilită o procedură specială de plată a sumelor astfel datorate, după cum urmează:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Tot ca situație de fapt, tribunalul a arătat că reclamanții au invocat plata cu întârziere a sumelor datorate, fapt ce le-ar fi cauzat un prejudiciu ce nu poate fi acoperit decât prin obligarea debitorilor la plata de daune interese moratorii, reprezentând dobânzi legale, începând cu data pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii și în continuare, până la achitarea integrala a sumelor datorate.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiunepentru pretențiile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, tribunalul a arătat că a avut în vedere dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, precum și pe cele ale art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art. 6 alin. 4, art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, care stabilesc că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, în ceea ce privește momentul nașterii obligației de plata a creanțelor constatate prin hotărârile judecătorești ce constituie titlurile executorii invocate de reclamanți, tribunalul a apreciat că acesta este acela al rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, chiar dacă prin O.U.G. nr. 71/2009, statul a recunoscut datoriile aflate în sarcina sa, dar a amânat momentul plății acestora.
Prin urmare, a stabilit tribunalul, la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii s-a născut și dreptul creditorilor reclamanți la plata dobânzilor legale (moratorii) pentru executarea cu întârziere.
Instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/1958, conform cărora prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, facută de cel în folosul căruia curge prescripția, respectiv a dispozițiilor art. 1 alin. 2 din decret, care statuează că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Concluzionând, tribunalul a arătat că drepturile moratorii, ce constituie accesorii ale dreptului de creanța principal, pot fi solicitate tot în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, ele prescriindu-se în mod concomitent.
În prezenta cauza, o parte din creanța principală a fost executată la termenele eșalonate conform O.U.G. nr. 71/2009, prin care statul a recunoscut existența datoriei, astfel încât termenul de prescripție pentru executarea acestor creanțe si accesoriile lor s-a întrerupt prin recunoașterea dreptului.
Prin urmare, față de momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 14.03.2014, tribunalul a stabilit că se impune admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocata de pârâtul M. Justiției, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind prescrisă pentru perioada până la data de 13.03.2011.
Pe fondul cauzei,tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 2/2004 a Înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțată în procedura recursului în interesul legii, conform căreia, „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza 1 si art. 1535 al. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar in condițiile art. 1 si 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Conform acestei decizii, a arătat tribunalul, instanța suprema a reținut dreptul persoanelor îndreptățite, titulari ai creanțelor arătate anterior, să primească despăgubiri sub forma de dobânda legală pentru acoperirea prejudiciului creat prin plata eșalonata a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, daune interese moratorii ce se pot cumula cu actualizarea sumelor de bani cuvenite cu indicele de inflație .
T. a înlăturat susținerea pârâtului M. Justiție, în sensul că prin aplicarea indicelui de inflație si prin acordarea si a dobânzii legale s-ar ajunge la o dubla reparare a prejudiciului si la o îmbogățire fără just temei a reclamanților, motivând că acordarea cumulată a celor două categorii de despăgubiri este impusă de principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat reclamanților, principiu ce guvernează materia răspunderii civile delictuale, răspundere ce este angajata in prezenta cauză chiar daca izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, este un contract.
Această concluzie, a arătat judecătorul fondului, se impune și raportat la finalitatea deosebita a celor doua categorii de despăgubiri, aplicarea indicelui de inflație având caracter compensatoriu, întrucât acoperă devalorizarea monetara prin inflație, în timp ce dobânzile legale acoperă câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, daca aceștia ar fi fost plătiți la scadență, având caracter moratoriu.
Împotriva sentinței au declarat apel, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011, reclamantele D. A., D.-B. M. M. și moștenitorii reclamantei B. C., (decedată pe parcursul procesului) B. V. și Veck S., precum și pârâtul M. Justiției, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În ceea ce-i privește pe reclamanți, aceștia au criticat hotărârea doar sub aspectul admiteri excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 13.03.2011, apelanții susținând că soluția vine în contradicție cu dispozițiile deciziei nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanțe conform art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă.
Decizia menționată, au susținut apelanții-reclamanți, a dezlegat această problemă de drept –recuperarea integrală a prejudiciului prin intervenția O.U.G. nr. 71/2009 – în sensul că natura juridică a măsurilor dispuse prin această ordonanță este de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii, nefiind posibil ca debitorul să invoce, în acest context, o prescripție a unui drept accesoriu al acestor hotărâri.
Au apreciat apelanții-reclamanți că sunt incidente dispozițiile art. 1082 și ale art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv ale art. 1531 alin. 1 și 2 teza I și ale art. 1535 alin. 1 din noul Cod civil, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor datorită neexecutării de către debitor a obligației.
În acest context, au susținut apelanții, este firesc că dobânda, în spiritul deciziei nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să se acorde de la data pronunțării titlurilor, dată de la care sunt executorii, obligația rezultată din aceste titluri nefiind afectată de vreun termen.
Au mai susținut apelanții că nu se poate reține aplicarea art. 1 și 2 din Decretul nr. 167/_, întrucât dreptul la acțiune privind dreptul principal nu s-a stins și pe cale de consecință, nici dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, fiind efectuate plăți eșalonate chiar și înainte de data de 14.03.2011, care au întrerupt cursul prescripției, motiv pentru care dobânzile trebuie acordate de la data pronunțării titlurilor executorii.
S-a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
În drept apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 480 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă.
În ceea ce-l privește pe apelantul-pârât M. Justiției, acesta a criticat sentința sub aspectul neadmiterii excepției prescripției integrale a acțiunii, în raport de Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
A susținut apelantul că întrucât sunt incidente dispozițiile art. I din O.U.G. nr. 71/2009, sumele prevăzute la alin. 1 din acest act normativ nu sunt ajunse la scadență, motiv pentru care reclamanții nu sunt îndreptățiți, la acest moment, la acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Apelantul a învederat că cererea de obligare la plata dobânzilor legale are un caracter accesoriu față de cea de obligare la plata drepturilor bănești, context în care, fie că temeiul este dat de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, fie de art. 168 alin. 1 lit. c Codul muncii, termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune s-a împlinit în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește.
Pe fondul cauzei, apelantul a arătat că O.U.G. nr. 71/2009 a prevăzut, pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței.
Apelantul a solicitat să se constate că execută de bună voie obligația, însă cu respectarea termenelor suspensive de plată; că reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului, prin actualizarea sumelor, context în care nu se mai justifică și dobânda legală, deoarece s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
A învederat apelantul că plecând de la definiția dobânzii remuneratorie, conform O.G. nr. 13/2011 și având în vedere dispozițiile art. 1489 alin. 1 și ale art. 1535 din noul Cod civil, se constată că în mod greșit tribunalul a acordat reclamanților dobânda legală solicitată, deoarece obligația este afectată de un termen suspensiv, conform O.U.G. nr. 71/2009, nefiind exigibilă (în acest sens fiind și dispozițiile O.U.G. nr. 45/2010 pentru modificarea art. II al O.U.G. nr. 71/2009).
S-a arătat că la data de 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 230/2011 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009, care a confirmat procedura specială de executare, statul asumându-și obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, la termenele stipulate, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
S-a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și respingerea acțiunii ca prescrisă integral.
La termenul de judecată din data de 19.02.2015, cauza a fost suspendată la cererea apelanților-reclamanți până la soluționarea sesizării ce face obiectul dosarului nr._ /HP/C al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind repusă pe rol la cererea acelorași părți, la data de 28.05.2015.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 478 din noul Cod de procedură civilă, care statuează limitele efectului devolutiv al apelului și având în vedere dispozițiile art. 479 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă, conform cărora instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, C. apreciază ca nefondate apelurile declarate în cauză, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Cu referire la apelul declarat de către reclamanți, prin care s-a criticat soluția de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 13.03.2011, C. constată că este nefondat, raportat la soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ /HP/C.
Astfel, în dosarul menționat, sesizată fiind cu dezlegarea unor chestiuni de drept în legătură cu art. 16 lit. a și b și art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin decizia nr. 7/27.04.2015 că „plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii, sub forma dobânzii penalizatoare”.
Se constată astfel, că prolema de drept invocată de către apelanții-reclamanți în cale de atac exercitată, a fost dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia menționată, decizie ce estre obligatorie pentru instanțe, conform art. 521 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României Partea I.
Totodată, pronunțarea acestei decizii este de natură să infirme aprecierea apelanților-reclamanți că soluția de admitere a excepției prescripției parțiale a dreptului la acțiune ar încălca dispozițiile deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, întrucât decizia invocată de către apelanți nu stabilea că măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 71/2009 ar fi întrerupt termenul de prescripție pentru dreptul de a solicita daunele interese moratorii, o atare interpretare negăsindu-și corespondent în considerentele deciziei.
Se impune a se preciza că decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 27.04.2015 conformă raționamentul juridic prezentat de către această curte de apel în hotărârile pronunțate în alte litigii, având același obiect, în care s-a arătat că apariția O.U.G. nr. 71/2209 a avut ca efect, conform dispozițiilor expuse menționate în art, 1 alin. 2 din acest act normativ, doar suspendarea legală a oricărei proceduri de executare silită a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, nu și suspendarea legală a drepturilor reclamanților (apelanți în prezenta cauză) de a solicita, pe cale separată, obligarea debitorului la plata daunelor interese moratorii pentru executarea cu întârziere a titlurilor, O.U.G. nr. 71/2009 existând și producându-și efectele și la data la care reclamanții au formulat prezenta acțiune – 14.01.2014.
Se impune a se preciza, sub acest aspect, că dreptul de a solicita daune interese pentru plata cu întârziere a obligațiilor consfințite prin titlurile executorii poate fi exercitat pe cale principală, printr-o acțiune în pretenții, așa cum este și cea din prezenta cauză, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv ale art. 1535 din noul Cod civil.
Conform acestor texte de lege, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență, până la momentul plății, în cuantumul cuvenit de părți, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Se constată astfel că nu a existat niciun impediment legal pentru care reclamanții-apelanți să formuleze o atare acțiune, în condițiile art. 1082 și 1088 Cod civil, texte de lege în vigoare la acea dată, încă de la momentul la care creanțele principale erau scadente (14.11.2007; 26.02.2008; 31.10.2007; 26.07.2008; 11.03.2009; 16.01.2009) și anume, conform art. 278 alin. 1 pct. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, data pronunțării sentințelor ce constituie titluri executorii în prezenta cauză.
În acest context, C. constată că în mod corect judecătorul fondului a stabilit că în cauză, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris pentru perioada anterioară datei de 13.03.2011, calculată prin aplicarea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acțiunii.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, C. va proceda, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, la respingerea apelului declarat de reclamanți, ca nefondat.
În ceea ce privește apelul declarat de către pârâtul M. Justiției, C. notează:
Cu referire la prima critică formulată de către apelant, prin care s-a susținut că dreptul la acțiune al apelanților-reclamanți era integral prescris, C. constată că este nefondată, întrucât în speță se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr., 167/1958, act normativ incident speței, conform prevederilor art. 6 alin. 4 din noul Cod civil, care statuează că prescripțiile începute și neîndeplinite la data intrării în vigoare a noului cod civil (situație ce se regăsește în speță) sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
În același sens este și decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, hotărâre judecătorească ce a fost invocată chiar de către apelant și prin care s-a statuat că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la acea dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 republicat, astfel încât instanța, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesului, chiar și în litigiile începute după data de 1 octombrie 2011.
În speță, apelantului nu i s-a contestat dreptul de a invoca această excepție, însă, dincolo de posibilitatea procedurală de invocare a excepției prescripției, apelantul trebuia să-și dovedească, că dreptul reclamanților la acordarea daunelor moratorii este prescris integral, cerință care în speță nu a fost îndeplinită, astfel cum în mod corect a constatat prima instanță.
C. reamintește că potrivit dispozițiilor art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv conform art. 1535 din noul Cod civil, texte de lege invocate ca temei de drept în acțiunea dedusă judecății, în cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, neplata la scadență oferă creditorului dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul cerut de părți, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără ca acesta să fie nevoit să dovedească existența vreunui prejudiciu.
Raportat la dispozițiile acestor texte de lege, C. constată că raționamentul juridic dezvoltat de către apelant în susținerea acestei critici este invalid, fiind bazat pe o confuzie între noțiunea de „dobândă” și cea de daune moratorii.
Astfel, deși uzual se folosește aceeași expresie de „dobândă”, cele două reprezintă instituții juridice distincte, cu regim juridic distinct.
Daunele moratorii sunt intrinsec legate de instituția răspunderii civile, în timp ce dobânzile sunt fructe civile.
Daunele moratorii reprezintă o evaluare bănească a prejudiciului suferit de creditor, prin neexecutarea culpabilă, de către debitor a obligației de plată și deosebit de important, sunt determinate a posteriori și depind de durata întârzierii, spre deosebire de dobânda propriu-zisă, care nu este plătită cu titlu de reparare a prejudiciului provocat prin neexecutarea obligației, ci este determinată a priori, independent de faptul neexecutării culpabile a obligației.
În acest context, C. constată că în mod corect judecătorul fondului a stabilit că în cauză, dreptul apelanților-reclamanți la obținerea daunelor moratorii este prescris doar pentru perioada anterioară datei de 13.03.2011, calculată prin aplicarea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acțiunii.
Nefondată este și critica formulată în ceea ce privește temeinicia sentinței, C. notând sub acest aspect, cu titlu prealabil, că prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 71/2009 s-a instituit o procedură specială de executare a sumelor menționate în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (ipoteză aplicabilă intimatei-reclamante din cauză), conform căreia, plata acestor sume se va face în cinci tranșe, după cum urmează: în anul 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
Această procedură specială de executare a fost contestată în fața CEDO, instanța europeană statuând în Cauza D. ș.a. contra României că cererile formulate sunt neîntemeiate, eșalonarea plăților de către Guvernul României, în calitatea sa de debitor, realizată printr-o . acte normative începând cu anul 208, fiind considerată ca rezonabilă, de natură să nu afecteze însăși substanța dreptului.
Ulterior, instanța supremă națională a statuat prin decizia nr. 2 pronunțată la data de 17.02.2014, în procedura recursului în interesul legii, că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din vechiul Cod civil, respectiv a art. 1531 alin. 1 și alin. 2 teza II și a art. 1535 alin. 1 din noul Cod civil, pot fi acordate daune interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului bugetar, în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009.
În acest context, C. constată că nemulțumirile exprimate de către pârâtul M. Justiției prin intermediul căii sale de atac au fost formulate cu ignorarea dispozițiilor deciziei nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, conform prevederilor art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă.
C. notează sub acest aspect, că problema de drept vizând admisibilitatea acțiunii de acordare a daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile O.U.G. nr. 71/2009, întemeiată pe dispozițiile art. 1082 și ale art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv pe art. 1531 și art. 1535 din noul Cod civil a fost dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia precizată, pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Astfel, prin decizia menționată, instanța supremă a statuat că în speță sunt aplicabile regulile răspunderii civile delictuale, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile; că prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul a recunoscut, implicit prin O.U.G. nr. 71/2009, existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și în consecință, a instituit o reparație parțială (damnum emergens); că în acest context, conform principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, se impune acordarea și a daunelor interese moratorii, sub forma dobânzii legale, cu titlu de beneficiu de care creditorul a fost lipsit (lucrum cessans).
C. precizează, sub acest aspect, că, contrar susținerilor apelantului, prin acordarea dobânzii legale nu se poate discuta despre o dublă reparare a prejudiciului, cu consecința unei îmbogățiri fără just temei a apelanților-reclamanți, întrucât măsura actualizării sumei la momentul plății, corespunzător indicelui de inflație, este justificată de necesitatea mențiunii valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății, dat fiind gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație și este acordată cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
Spre deosebire de aceasta dobânda legală este acordată cu titlu de daune moratorii pentru acordarea beneficiului nerealizat (lucrum cessans) și anume, pentru faptul că din culpa debitorului, care nu a executat obligația de plată la scadență, suma de bani datorată nu a putut fi folosită în perioada de timp cuprinsă între data pronunțării sentinței ce constituie titlu executoriu, conform art. 278 alin. 1 pct. 1 din vechiul Cod de procedură civilă (act normativ în vigoare la data pronunțării titlurilor executorii analizate în speță) și data efectivă a plății.
Totodată, C. notează că prin adoptarea Legii nr. 230/2011 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, este evident că s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru creditori (reclamanți în prezenta cauză), întrucât hotărârile judecătorești irevocabile au fost puse în executare, prin voința debitorului, după mai mult de 5 ani (pentru titlurile executorii din anul 2007), ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul protocol Adițional la CEDO.
În acest context, în raport de dispozițiile imperative statuate de art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, conform cărora dezlegarea dată în procedura recursului în interesul legii a problemelor de drept, este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial al României (în speță, decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial al României Parte I nr. 411 din data de 03.06.2014), C. constată că în mod corect judecătorul fondului a dat eficiență prevederilor textului de lege menționat, dispunând admiterea în parte a acțiunii.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, C. va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, la respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanții D. A., D.-B. M.-M., B. C.- decedată pe parcursul procesului, în drepturile căreia s-au subrogat moștenitorii săi legali, B. M.-V. și B. S.-C., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la T. Argeș cu sediul în Pitești, I.C. B., nr.7, județul Argeș și de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1944/8 septembrie 2014 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu pârâții C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și T. ARGEȘ cu sediul în Argeș, I.C. B., nr. 7, județul Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2015.
Președinte, Judecător,
V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Red. ACB
Tehnored. DV
9 ex./17.06.2015
d.f._ – T. Prahova
j.f. D. G.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 661/2015. Curtea de Apel... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... → |
|---|








