Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 847/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 847/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 847/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 847
Ședința publică din data de 28 mai 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul P., împotriva sentinței civile nr. 82/9.01.2015 pronunțată de T. P., în contradictoriu cu reclamanții B. M., B. C., N. A.-B., G. D., M. M., D. M.-I., G. M., D. C.-V.,T. M., T. A. T., T. E. și L. M., toate cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la J. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ., județul P. și pârâtul T. P., cu sediul în Ploiești, ., județul P..
Apeluri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că prin cererile de apel formulate s-a solicitat în mod expres de către pârâți judecata în lipsă. Totodată, se menționează că, în cadrul etapei scrise a procesului, apelanta-pârâtă C. de A. Ploiești a formulat întâmpinare, înregistrată sub nr. 6514/25.03.2015, în finalul căreia s-a reiterat solicitarea de judecată în lipsă.
C., constatând că atât prin cererile de apel, cât și prin întâmpinarea depuse la dosar, s-a solicitat în mod expres de către pârâți judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelurilor, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Asupra apelurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._, la data de 17.06.2014, reclamantele B. M., B. C., N. A.-B., G. D., M. M., D. M.-I., G. M., D. C.-V., T. M., T. A. T., T. E. și L. M. i-au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. Ploiești și T. P., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea acestora, respectiv titlurile executorii atașate cererii, și menționate în mod expres.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că sunt în posesia următoarelor titluri executorii: sentința civilă nr. 1118/07.09.2007 pronunțată de T. P. în dosarul nr._, reprezentând spor de stres și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50%, rămasă definitivă prin decizia nr. 904/R-CM din 08 mai 2009 a Curții de A. Pitești în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 1930/12.11.2009 pronunțată de T. P. în dosarul nr._ al Tribunalului P., reprezentând spor de 15%, rămasă definitivă prin decizia nr. 610 din 25.03. 2010 a Curții de A. Ploiești, în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 4298/18.07.2012 pronunțată de T. P. în dosarul nr._, reprezentând premiul anual aferent anului 2010 cunoscut sub denumirea de al XlII-lea salariu, rămasă definitivă prin decizia nr. 3973/22.11.2012 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosar nr._ . Astfel, deși reclamantele sunt în posesia unor titluri executorii încă din anul 2007, nici până la această dată debitorii-pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să achite în întregime sumele datorate. Prin sentințele civile menționate în precedent au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă. Conform hotărârilor judecătorești menționate, pârâții au fost obligați să plătească reclamantelor drepturile salariale precizate, însă doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 și OUG nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.
Prin adoptarea Legii nr.113/2010 de aprobare a OUG nr.71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabila pentru reclamante, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol Adițional.
Imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul nostru de proprietate, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunța, deoarece dacă ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).
Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, dispune art.1101 cod civil aplicabil în materie. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată. Este adevărat că de la acest principiu există câteva excepții în care însă reclamantele nu se încadrează.
În ceea ce privește data plății, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență. Așa cum rezultă din hotărârile atașate reclamantele sunt în prezența unei creanțe certe și exigibile.
In caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației. Potrivit art. 1073 din vechiul Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.
In cauză, reclamantele au solicitat acordarea de daune interese moratorii, daune ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
În privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite, reclamantele au susținut că în cauză, sunt îndeplinite toate cerințele legii.
În ceea ce privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție, în asemenea situație, întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme sunt în fața unei evaluări legale, nu au obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației au suferit un prejudiciu.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 C. civ. anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art. 1535 din Noul Cod civil - „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fară a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului."
Totodată, reclamantele au susținut că, din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantelor) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamantelor, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
Ca atare, reclamantele au apreciat că sunt îndreptățite să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Acestea au solicitat a se avea în vedere că nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege (O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001). OG nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, întărește această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
De asemenea, reclamantele au mai cerut a se avea în vedere că interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior conduce la concluzia că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantelor la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în niciun caz, acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
In contextul celor expuse anterior, reclamantele au solicitat a se constata că sunt, în mod evident, îndreptățite la cuantumul dobânzii penalizatoare ce va fi calculată, după . OG nr. 13/2001, potrivit acestui act normativ, dobândă penalizatoare care este definită de art.1 alin.3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Până ia data de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare OG nr. 13/2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor OG nr. 9/2000.
În privința evaluării daunelor interese moratorii, aceasta se face prin lege, atunci când neexecutarea obligației are ca obiect o sumă de bani.
Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, dispusă prin OUG nr.71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. De altfel, în condițiile în care, debitorul nu a avut acordul nostru în calitate de creditori, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.
În același timp, au subliniat că titlul executoriu este din anul 2007 ceea ce ar însemna ca plata să se facă efectiv la peste 9 ani de la data emiterii lor. în plus, pentru mulți alți creditori sumele cuvenite s-au achitat integral deși titlurile acestora, care intrau sub incidența aceleiași ordonanțe, erau mult mai recente.
În acest sens, reclamantele au învederat că debitorul M. Justiției a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.
In consecință, reclamantele au considerat că, prin amânarea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, le este afectat dreptul de proprietate, motiv pentru care solicită obligarea pârâților la plata dobânzilor pentru sumele datorate, de la data emiterii titlurilor executorii menționate în preambulul prezentei acțiuni până în prezent și pentru viitor până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului în sensul dispozițiilor conform celor arătate în precedent.
La data de 15.10.2014 pârâta C. de A. Ploiești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți, ca neîntemeiată, arătând că sunt incidente disp. Art. I din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aceste sume actualizându-se cu indicele prețurilor de consum comunicat de INS. Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
La data de 23.10.2014 pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiunepentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii,
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, solicitând a se avea în vedere faptul că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese. De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut. Art. 1535 C. civ. prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. (2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. (3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit". Drepturile câștigate prin hotărârile judecătorești menționate de către reclamante au fost și vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective a fiecărei tranșe. În speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale, nu se impune „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată) astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010. În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu." Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, reclamantele nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare. Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite șî obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională. Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
Plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG_. În speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadentă. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului. Așadar, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul si la termenul stabilit de OUG 71/2009.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 82/9 ianuarie 2015, T. P. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției prin întâmpinare și a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de 17.06.2011, ca fiind prescrisă.
A fost admisă în parte acțiunea formulată și au fost obligați pârâții la plata către reclamante a dobânzilor legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1118/07.09.2007 pronunțată de T. P. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia nr. 904/R-CM din 08 mai 2009 a Curții de A. Pitești în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 1930/12.11.2009 pronunțată de T. P. în dosarul nr._ al Tribunalului P., rămasă definitivă prin decizia nr. 610 din 25.03. 2010 a Curții de A. Ploiești, în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 4298/18.07.2012 pronunțată de T. P. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia nr. 3973/22.11.2012 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosar nr._, de la data 17.06.2011 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată și reține următoarele:
Conform art.248 alin.1 C.pr.civilă, referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut că, potrivit art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct (aspect statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență - de exemplu, Decizia nr.1366/1981 a Secției Civile a Tribunalului Suprem).
Atât timp cât dobânzile moratorii solicitate prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art.248 alin.4 Cod procedură civilă, coroborat cu art.12 din decretul nr. 167/1958, instanța a apreciat că se impune admiterea excepției prescripției dreptului materiale la acțiune pentru perioada anterioară datei de 17.06.2011, invocată de pârâtul M. Justiției, cu consecința respingerii acestei pretenții ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantele dețin împotriva pârâților titlurile executorii: sentința civilă nr. 1118/07.09.2007 pronunțată de T. P. în dosarul nr._, reprezentând spor de stres și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50%, rămasă definitivă prin decizia nr. 904/R-CM din 08 mai 2009 a Curții de A. Pitești în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 1930/12.11.2009 pronunțată de T. P. în dosarul nr._ al Tribunalului P., reprezentând spor de 15%, rămasă definitivă prin decizia nr. 610 din 25.03. 2010 a Curții de A. Ploiești, în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 4298/18.07.2012 pronunțată de T. P. în dosarul nr._, reprezentând premiul anual aferent anului 2010 cunoscut sub denumirea de al XlII-lea salariu, rămasă definitivă prin decizia nr. 3973/22.11.2012 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosar nr._ .
Prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
În plus, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Normele legale enunțate în precedent au fost preluate în mod similar de art.1535 din Noul Cod civil care statuează că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
În cauză, a menționat tribunalul, își găsesc aplicabilitate și dispozițiile art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit căroira „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, în condițiile în care cererea de chemare în judecată vizează accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanțele cuprinse în titlurile executorii.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-a statuat ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010, Legea nr. 230/2011) au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Actualizarea creanțelor cu rata inflației nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamante.
Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
T. a apreciat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamantelor, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Mai mult, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Codul civil din anul 2009, reclamantele sunt îndreptățite la acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii, a stabilit instanța de fond.
În soluționarea prezentei cauze, conform art.517 alin.4 Cod procedură civilă, tribunalul a dat eficiență deciziei nr.2/17.02.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în dosarul nr.21/2013 prin care s-a admis recursul in interesul legii în sensul că, în aplicarea disp. art.1082 si 1088 C civil (de la 1864), respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza 1 si art. 1535 al. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar in condițiile art. 1 si art. 2 din OUG 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările si completările ulterioare.
În plus, a menționat tribunalul, nu poate fi ignorată nici jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului ce a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
Față de toate argumentele expuse, în baza textelor legale enumerate anterior, tribunalul a admis în parte acțiunea promovată de reclamante, astfel cum s-a menționat deja anterior.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții M. Justiției și C. de A. Ploiești, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Prin apelul promovat, pârâtul M. Justiției a solicitat admiterea apelului și admiterea excepției prescripției integrale a acțiunii, având în vedere decizia nr. 1/2014, pronunțată în dosarul nr. 20/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Complet RIL, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/17 aprilie 2014, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, dată fiind împrejurarea că acțiunea a fost introdusă în anul 2014, reclamantele obținând deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate prin noua acțiune nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată
Mai mult decât atât, a menționat apelantul, OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin.(3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.." Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În același timp, a menționat apelantul-pârât, potrivit art.1489 alin. 1 Cod civil, „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege." De asemenea, la art. 1535 se prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
S-a susținut că Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
Ca atare, a apreciat apelantul, în mod greșit prima instanță a acordat, reclamantelor dobânda legală solicitată, deci practic o dobândă penalizatoare.Astfel, prima instanță trebuia să observe că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, a apreciat apelantul, instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, respectiv prin Legea nr. 230/2012.
În aceste împrejurări, a precizat apelantul, plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G 71/2009, în acest mod adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG 977/2013, HG 248/2014, HG 551/2014, H.G. 870/15.10.2014.
De asemenea, în decembrie 2014, prin O.U.G 74/2014 a fost plătit procentul de 25% din valoarea titlurilor executorii prevăzut pentru anul 2015.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, reclamantele nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare, în acest sens fiind și Decizia CEDO nr._/08/4.09.2012 pronunțată în cauza D. ș.a contra României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 709 din data de 17 octombrie 2012. Prin decizia menționată, curtea a respins cererea reclamanților, prin care aceștia invocau încălcarea articolul 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului (dreptul la un proces echitabil) și art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție (protecția dreptului de proprietatea), în sensul că autoritățile interne (M. Justiției și M. Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.
Astfel, deși mecanismul de plată instituit a suferit modificări, autoritățile statului au respectat hotărârile judecătorești mai sus menționate. Așadar conform prevederilor legale, totalul sumelor vărsate a fost de fiecare dată indexat cu indicele de inflație la data plății.
În concluzie, văzând ansamblul elementelor prezentate și contextul particular al cauzei, C. a considerat că planificarea instituită pentru plata creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată ca nerezonabilă.
Față de temeiul invocat de reclamante, apelantul a susținut că, pe de o parte, aceste texte nu sunt incidente întrucât creanțele nu sunt ajunse la scadență, astfel cum s-a arătat mai sus, iar pe de altă parte, în temeiul acestor dispoziții aveau posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii de chemare în judecată, o dată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care nu au uzat.
La rândul său, pârâta C. de A. Ploiești a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, în sensul modificării sentinței apelate și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamante, cu privire la obligarea pârâților la calculul și plata dobânzii legale.
Pârâta a susținut că reclamantele au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, iar daunele solicitate nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.
S-a precizat totodată că își menține punctul de vedere exprimat prin întâmpinare, apreciind că sunt incidente disp. art. I din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamantele nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
S-a solicitat să se constate că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată execută de bunăvoie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată, pentru a se evita dezechilibrele bugetare și implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Apelanta-pârâtă C. de A. Ploiești a formulat la data de 25.03.2015 întâmpinare, prin care a reiterat apărările din cererea de apel.
Intimatele-reclamante și intimatul-pârât T. P. nu au formulat întâmpinări.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, dar și prin prisma textelor de lege aplicabile in materie, C. apreciază ca nefondate apelurile declarate, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Criticile invocate în cauză prin ambele apeluri exercitate vizeaza, in esenta, încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, ale Legii nr. 230/2011 și a dispozițiilor art. 1535 NCC, norme juridice care, in parte, au relevanță și incidență în speța dedusă judecății.
C. reamintește că, prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea OUG nr. 79/2009 s-a instituit o procedură specială de executare a sumelor menționate în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (ipoteză aplicabilă intimatelor persoane fizice din cauză), conform căreia, plata acestor sume se va face în cinci tranșe, după cum urmează: în anul 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
Această procedură specială de executare a fost contestată în fața CEDO, instanța europeană statuând, prin hotărârea pronunțată în Cauza D. ș.a. contra României, că cererile formulate sunt neîntemeiate, întrucât eșalonarea plăților de către Guvernul României, în calitatea sa de debitor, realizată printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
În cauză nu se poate discuta despre o eventuală ignorare a dispozițiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2003 privind finanțele publice, dispozițiile art. 1073 si 1082 din Veciul Cod Civil neputând fi înlăturate pe motiv că bugetul de stat nu a prevăzut o astfel de cheltuială, o astfel de apărare fiind de natură să pună în discuție însuși dreptul persoanei de acces la un tribunal și la un proces echitabil, statuat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
C. remarca, in primul rand, că legea aplicabilă in speta este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanta are un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și L.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantei, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susțin apelanții cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care fac referire apelanții, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și irevocabile. Creanțele reclamantei constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
Rezultă din cele expuse anterior că reclamantii, în calitate de creditoari, sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371 1Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
In raport cu aceste consideratii, C. nu va mai analiza criticile formulate in temeiul dispozitiilor Noului Cod Civil, atat timp cat, asa cum am retinut in paragrafele anterioare, legea aplicabila in speta este cea sub imperiul careia s-a nascut dreptul la actiune, respectiv Vechiul Cod Civil.
Cat priveste critica privind modul gresit de solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune invocata de catre apelanta M. Justitiei, C. constata ca este neintemeiata, intrucat prima instanta a constatat, in mod legal, prescrisa actiunea pentru perioada anterioara datei de 17.06.2011 fata de textele legale aplicabile in materie, ce reglementeaza termenul general de prescriptie de trei ani.
In acest sens, se retine ca, potrivit art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
In conformitate cu disp. art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 (act normativ ce se aplică întrucât prescripția a început să curgă înainte de . NCC) „ odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”, astfel că dreptul la acțiune privind dobânda legală care este un accesoriu al creanței principale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.
Pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescripția dreptului la acțiune privind un drept principal, legea mai consacră și un alt principiu care guvernează efectele prescripției extinctive și anume cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă (art. 12 din Decretul nr. 167/1958).
În legătură cu acest ultim principiu, jurisprudența s-a pronunțat în sensul că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive în sensul art. 12 din decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
F. de toate aceste considerente, C. constata ca ambele apeluri sunt nefondate, motiv pentru care, in temeiul disp. Art. art. 480 NCPC, le va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondate apelurile declarate de de pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul P., împotriva sentinței civile nr. 82/9.01.2015 pronunțată de T. P., în contradictoriu cu reclamanții B. M., B. C., N. A.-B., G. D., M. M., D. M.-I., G. M., D. C.-V.,T. M., T. A. T., T. E. și L. M., toate cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la J. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ., județul P. și pârâtul T. P., cu sediul în Ploiești, ., județul P..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2015.
Președinte, Judecător,
V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Red.VIS
Tehnored.CC
17 ex/_03.06.2015.
d.f. nr._ T. P.
j.f. G. D.
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 843/2015.... → |
|---|
