Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 1305/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 1305/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 1986/40/2013

DOSAR NR._ litigiu de muncă

ROMANIA

TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 1305

Ședința publică din 30 septembrie 2013

Președinte – L. L.

Asistenți - P. E.

Judiciari - C. D.

Grefier - U. – G. D.

La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanții A. T. și S. C. prin S. Învățământului Preuniversitar B., cu sediul în .. 10 și pârâții L. T. B., județul B. și C. L. B., județul B..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns doamna avocat M. M. pentru reclamanții lipsă, lipsind și reprezentanții pârâtelor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului terminată și acordă cuvântul la dezbateri fondului pricinii.

Apărătorul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2013 pe rolul Tribunalului B. - Secția I civilă, reclamanții A. T., S. C. prin S. Învățământului Preuniversitar a chemat în judecată pe pârâții L. T. B., județul B. și C. L. B., județul B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligați la plata sumelor reprezentând sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare de la 1 februarie 2013 și până la soluționarea cauzei și a actualizării acestora conform indicelui de inflație precum și la plata dobânzii legale.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de personal didactic și didactic auxiliar lucrând la unitatea școlară pârâtă și că au beneficiat de sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare efectiv până la data de 31 ianuarie 2013 în temeiul dispozițiilor Legii 330/2009, însă ulterior nu a mai fost plătit.

Or, în opinia reclamanților sistarea plății ar fi nelegală, ignorându-se faptul că lucrează în aceleași condiții de muncă (pe calculator) considerate periculoase și vătămătoare prin buletinul de expertizare.

În drept, acțiunea a fost neîntemeiată pe dispozițiile art. 28 (2) din Legea dialogului social, ART. 161 (4) Codul muncii, art. 3 din Legea 356/2002 și HG 538/2001 privind Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar.

În dovedire, reclamanții au solicitat admiterea probei cu înscrisuri, depunând în copie: adeverința emisă de unitatea școlară pentru a face dovada calității de salariați și a funcțiilor îndeplinite și buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.

Pârâții legal citați nu au depus la dosar întâmpinare și nu au trimis reprezentant în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele: reclamanții A. T. și S. C. au calitatea de personal didactic auxiliar la unitatea școlară pârâtă așa cum rezultă din deciziile de reîncadrare salarială, beneficiind până la 31 ianuarie 2013 de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare pentru lucrul preponderent la calculator, în baza deciziilor de reîncadrare salarială emise de L. T. B..

De asemenea, obligația de plată a acestui spor a fost instituită în mod irevocabil în sarcina Liceului T. B. pentru perioada 1 iunie 2011 – 19.06.2012 prin sentința civilă nr. 1255 din 19 iunie 2012.

Instanța constată că unitatea școlară a sistat însă plata drepturilor salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare începând cu 31 ianuarie 2013.

Pârâții nu au motivat această măsură a sistării plății sporului.

Instanța constată că nu a fost emis nici până în prezent de către MECTS vreun regulament de acordare a sporurilor pentru condiții periculoase și vătămătoare.

Acest fapt nu poate constitui însă un impediment pentru acordarea în continuare a sporului respectiv, câtă vreme emiterea regulamentului revenea MECTS cu titlu obligatoriu, neconstituind doar o posibilitate lăsată la aprecierea acestuia.

Așadar, întârzierea în adoptarea regulamentului constituie culpa MECTS, iar consecința juridică a inexistenței unei asemenea metodologii nu poate fi aceea a suprimării, anulării dreptului subiectiv existent al reclamanților, aceea a acordării în continuare a dreptului respectiv în aceleași condiții, până la eventuala schimbare a lor prin regulament.

Aceasta întrucât, sporul respectiv a fost acordat în mod legal fiind stabilit prin actul adițional la contractul individual de muncă, prin decizia de reîncadrare salarială pentru anul 2012 și prin sentința civilă nr. 1255/2012 și având la bază buletinul de determinare a condițiilor de muncă din 25.11.2009.

În același sens sunt, de altfel, și dispozițiile Legii 63/2011 – care a reglementat începând cu 13.05.2011 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.

Astfel, conform art. 9 – Cap I și art. 6 – Cap. II din Anexa nr. 5 Metodologia de calcul al drepturilor salariale a Legii 63/2011:

„(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”

Iar începând cu 1 ianuarie 2012, art. II - alin. 1 alin. 3 din Legea 283/2011 a prevăzut că: „În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

În plus, alin. 4 al aceluiași articol a stabilit că începând cu luna ianuarie 2012 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar este cea prevăzută de Legea 63/2011, fiind așadar aplicabile și în anul 2012 dispozițiile Legii 63/2011 mai sus citate.

Așa fiind, întrucât din adeverința depusă în copie la dosar rezultă că până în prezent reclamanții și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții, iar stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului, instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâții să plătească reclamanților diferențele salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților, pentru aceeași perioadă de timp, atât la plata actualizării sporului în raport de indicii de inflație ,cât și la plata dobânzii legale aferente, se va reține că potrivit practicii de casare ( de exemplu Decizia nr. 1653/15.12.2009), Curtea de Apel Suceava a stabilit că nu este admisibil cumulul dobânzii legale cu inflația, cuantumul actualizării în funcție de inflație fiind inclus în cel al dobânzii și ar însemna să se repare de două ori același prejudiciu.

De aceea, instanța va admite în parte acțiunea, obligând pârâții să plătească reclamanților în temeiul art. 1535 cod civil raportat la art. 10 din OG 13/2011, numai dobânda legală, nu și actualizarea în funcție de inflație, dobândă ce va fi calculată începând cu data scadenței și până la data plății efective a debitului principal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A. T. și S. C. - prin S. Învățământului Preuniversitar B. in contradictoriu cu pârâții: L. T. B. și C. L. B. .

Obligă pârâții L. T. B. și C. L. B. să plătească reclamanților sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare aferente intervalului 1.02.2013 - 30.09.2013, precum și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective.

Executorie de drept.

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității, la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 30.09.2013 .

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,

L. L. P. E., C. D. U. D.

Cu opinie în același sens

Red. L.L./ 4.11.2013

Dact. D.U.

Ex. 4/ 11.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 1305/2013. Tribunalul BOTOŞANI