Conflict de muncă. Sentința nr. 402/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 402/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 353/40/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.402

Ședința publică de la 4 martie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. C.

Asistent Judiciar E. P.

Asistent Judiciar D. C.

Grefier L. C.

Pe rol judecarea litigiului de asigurări sociale privind pe contestatorul D. G. în contradictoriu cu intimata Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement B..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul personal și reprezentantul intimatei – consilier juridic C. A..

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul are ca obiect contestație împotriva nr. 98/4.12.2012 emisă de intimata Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement B., se află la al doilea termen de judecată, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită; totodată, arată că intimata petentul a depus la dosar, prin serviciul registratură, precizări la acțiune.

Se înmânează reprezentantului intimatei duplicatul precizărilor.

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării contestației împotriva Deciziei nr. 98/4.12.2012 și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției pentru motivele arătate în întâmpinare.

Contestatorul solicită respingerea excepției întrucât a formulat contestație împotriva deciziei în termenul legal de 30 de zile.

După deliberare

INSTANȚA

Asupra contestației de față:

Pe rolul Tribunalului B. – Secția I civilă sub nr._ a fost înregistrată la 14 ianuarie 2013, contestația formulată de contestatorul D. G. împotriva Deciziei de concediere nr. 98/4.12.2012 în contradictoriu cu intimata Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement B., prin care a solicitat anularea acesteia.

În motivare a arătat că începând cu data de 8 octombrie 2008 a fost angajat la Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement B. și de la acea dată a fost marginalizat de nenumărate ori și amenințat de directorul instituției că va fi dat afară din cauza problemelor de sănătate pe care le avea. A fost fotbalist la C.S. B. și a avut concedii medicale care au depășit 120 de zile. I s-a dat adeverință de concediu medical întrucât îi era necesară la întocmirea dosarului de pensionare pe caz de boală, doar cu 44 de zile de concediu medical. În luna noiembrie 2012 a solicitat în două rânduri concediu fără plată însă nu i s-a aprobat cererea. Cât timp a fost angajatul intimatei nu i s-au acordat unele drepturi, respectiv: nu i s-au dat bocanci, adidași, ținută groasă de iarnă, precum și dreptul a primi lemne.

I-a fost desfăcut contractul de muncă cu litera „i” fără a primi avertisment sau preaviz.

În dovedirea acțiunii a depus, în copie, înscrisuri: adeverințe, certificate de concediu medical, decizia de concediere, scrisoare medicală, declarație.

La data de 8 februarie 2013 a depus întâmpinare intimata Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement B. prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii.

Cu privire la excepția tardivității formulării contestației a arătat următoarele:

Reclamantul a luat la cunoștință, sub semnătură, de Decizia de Concediere în data de 06.12.2012, iar relațiile de muncă au încetat în data de 12.12.2012, până la data introducerii acțiunii, 15.01.2013, au trecut 39 de zile calendaristice, respectiv 33 de zile calendaristice ceea ce face ca dreptul la acțiune să fie prescris și în consecință cererea este tardiv formulată.

Au fost încălcate prevederile art. 268 alin. (1) lit a) și b) din Codul muncii: „ Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:

a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;” ,precum prevederile alin 5 art. 252 din Codul muncii care arată că: „Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.”

Referitor la fondul cauzei a arătat că reclamantul nu definește clar obiectul acțiunii, respectiv care este obiectul conflictului de muncă, el face doar o înșiruire de neajunsuri raportate la persoana lui prin care susține că a avut de suferit culminând cu desfacerea contractului de muncă cu litera I și cererea de a primi despăgubiri pentru daune morale.

Se observă din formularea acțiunii că reclamantul nu cunoaște denumirea persoanei juridice la care a fost angajat, nu cunoaște prenumele directorului și nici măcar nu a reținut articolul din lege prin care i s-a desfăcut contractul de muncă

Pentru aceasta, și ținând cont de prevederile art. 272 din Codul muncii, a prezentat situația angajatului D. G. probând și a arătat prin aceasta că acuzele sunt nefondate și neîntemeiate.

D. G. a fost angajatul intimatei ca muncitor necalificat începând din data de 01.10.2008 și până în data de 12.12.2012

În tot acest timp a avut atribuții, date prin fișa postului, de a presta muncă necalificată la punctul de lucru Stadionul Municipal din .. 64.

Acuzele reclamantului sunt nefondate, dovadă fiind lista de inventariere semnată de reclamant, că la data de 31.10.2011 avea in gestiune echipament de lucru.

Problemele de sănătate ale reclamantului erau cunoscute încă de la angajare, dovadă fiind adeverința medicală din 12.09.2008 unde sunt enumerate suferințele dar totuși este declarat apt de muncă, drept urmare din punct de vedere medical nu a existat niciun obstacol la angajare.

Prin contractul individual de muncă, întocmit în baza prevederilor legale din Codul muncii, nu s-au stipulat alte drepturi decât cele de natură salarială exprimate în bani și cele ce țin de buna desfășurare a muncii, or dreptul de a primi lemne nu este unul dintre ele, prin urmare acest capăt de cerere a reclamantului, de a solicita dreptul de a primi lemne, nu poate fi considerat decât o cerere nefondată.

De asemenea se observă că unele capete de cerere excedează obiectului cererii, acela de conflict de muncă, drept urmare solicită să fie înlăturate.

Reclamantul nu a înțeles că, prin semnarea contractului individual de muncă, are o . obligații de îndeplinit, acesta alegând să le încalce. Pentru că a încălcat în repetate rânduri sarcinile de serviciu și obligațiile prevăzute în Regulamentul intern a fost sancționat de mai multe ori, pentru fapte reclamate de către șeful lui ierarhic administratorul L. O. și inspectorul de specialitate Resurse Umane, A. M., fapte constatate de comisia de disciplină și sancționate cu sancțiuni prevăzute în Codul muncii și Regulamentul intern în conformitate cu gravitatea abaterilor mergând până la desfacerea contractului de muncă în data de 12.12.2013, atașând dovezile din care rezultă abaterile disciplinare prevăzute în Regulamentul intern:

- Consumul de băuturi alcoolice la locul de muncă (nota explicativă nr. 1699/19.08.2009)

- Consumul de băuturi alcoolice la locul de muncă (nota explicativă nr._/06.09.2011)

- Absențe nemotivate de la serviciu (Referatul nr._/03.07.2012 și cererea de concediu fără plată înregistrată tardiv cu nr._/03.07.2012

- Absențe nemotivate de la serviciu (referatul nr._/16.11-2012 și cererea de concediu fără plată înregistrată tardiv cu nr._/14.11.2012).

În drept și-au întemeiat întâmpinare pe dispozițiile prevăzute de: art. 82; 115-118- Cod Procedură Civilă; art. Art. 39 alin. (2) lit. a), b) și c); art. 40 alin. (1) lit. a) și e); art. 248 alin. (1) lit. e); art. 250; art. 252 alin. (5); art. 268 alin. (1) lit. a) și b) din Legea 53/2003 - Codul Muncii; art. 75 lit c) și k) din Regulamentul intern al Direcției Servicii Publice Sport și Agrement.

În dovedire a depus, în copie, înscrisuri: adeverință medicală nr. 79/12.09.2008; contract individual de muncă nr. 18/01.10.2008; Regulamentul intern aprobat prin Decizia nr. 81/23.08.2011, in extras; fișa postului din 16.02.2009; lista de inventariere la 31.10.2011; Nota explicativă nr. 1699/19.08.2009; Decizia nr. 126/19.08.2009; Notă explicativă nr._/06.09.2011; Raportul de constatare nr. 9880/31/08.2011; Adresa nr. 9939/05.09.2011; Raportul nr._/07.09.2011; Decizia nr. 95/09.09.2011 ; Referatul nr._/03.07.2012; Referatul nr._/03.07.2012; Cererea nr._/ 03.07.2012; Adresa nr._/04.07.2012; Nota explicativă nr._/12.07.2012; Raport de constatare nr._/13.07.2012; Decizia nr. 55/18.07.2012; Referatul nr._/16.11.2012; Cererea nr._/14.11.2012;

Adresa nr._/19.11.2012; Nota explicativă nr._/22.11.2012; Raportul de constatare nr._/27.11.2012; Decizia nr. 98/04.12.2012; HCL188/2011; HCL 287/2008.

La data de 25.02.103 contestatorul a precizat că a înțeles să formuleze doar contestație împotriva Deciziei de concediere nr. 98 din 04.12.2012(fila 55 ds.). A explicat că i-a fost comunicat actul la data de 11.12.2012 și nu la data de 06.12.2012 cum este consemnat. Când a semnat actul nu era scrisă data . Fiind bulversat de ceea ce i se întâmplă, nu s-a gândit să scrie el data . Data a fost consemnată mai târziu astfel că termenul de contestare s-a împlinit la 14.01.2012.

În ceea ce privește condițiile nelegale în care a fost concediat a precizat că nu i s-a acordat preavizul de 15 zile și i-au fost stabilite mai multe atribuțiuni de serviciu care îl solicitau fizic astfel că nu se putea deplasa din cauza picioarelor.

Analizând cu prioritate, conform art. 137 din vechiul Cod de procedură civilă, excepția tardivității contestării deciziei invocată de intimată tribunalul reține că acesta este întemeiată.

Potrivit art. 268 lit. b din Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară.

Prin decizia nr. 98 din 04.12.2012 Direcția de servicii Publice și Agrement B. a dispus concediere disciplinară a contestatorului D. G. în temeiul art. 61 lit.a raportat la art. 248 lit. e din Codul Muncii . La art. 3 din decizie s-a consemnat că petentul se poate adresa Tribunalului B. cu contestație împotriva actului în termen de 30 zile de la comunicare.

Conform copiei deciziei depusă chiar de către petent la dosar( filele 6, 7 ds.) și respectiv copiei deciziei depusă de intimată (filele 50, 51 ) petentul a luat la cunoștință de decizia de concediere disciplinară la data de 06.12.2012, înscrisă atât pe exemplarul aflat la fostul angajator cât și pe exemplarul aflat la contestator. În acest sens instanța nu poate reține susținerile petentului privind consemnarea de către angajator a datei comunicării ulterior semnării actului în condițiile în care chiar pe exemplarul înmânat în copie acestuia, și depus în copie de petent la dosar, este consemnată aceiași dată 06.12.2012. Dacă angajatorul putea eventual să consemneze alte date pe decizia de concediere, în ceea ce privește exemplarul aflat la fostul angajat astfel de mențiuni nu puteau fi efectuate decât doar dacă salariatul ar fi pus la dispoziție direcției respectivul exemplar. Or o asemenea situație nu a fost relevată de petent și nu decurge nici din probele administrate în cauză.

Ca urmare se reține că decizia de concediere disciplinară a fost comunicată la data de 06.12.2012.

Conform art. 101 din vechiul Cod de procedură civilă termenul de 30 zile calendaristice s-a împlinit la data de 07.01.2013. Cum prezenta contestație a fost depusă la tribunal la data de 14.01.2013 rezultă că nu a fost respectat termenul stabilit de art. 268 lit. b din Legea 53/2003.

Ca urmare tribunalul va admite excepția tardivității formulării contestației și, pe cale de consecință, va respinge ca tardivă contestația formulată de contestatorul D. G. împotriva Deciziei nr. 98/4.12.2012 emisă de intimata Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement B..

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării contestației împotriva Deciziei nr. 98/4.12.2012 și, pe cale de consecință, respinge ca tardivă contestația formulată de contestatorul D. G., cu domiciliul în municipiul B., ., nr.18, județul B., împotriva Deciziei nr. 98/4.12.2012 emisă de intimata Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement B., cu sediul în municipiul B., ..64, județul B..

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 4.03.2013.

Președinte, Grefier,

C. M. C. L.

Cu opinie în același sens,

Asistenți judiciari

P. E., C. D.

Red. C.M./03.04.2013

Tehnored. C.L./ 03.04.2013

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de muncă. Sentința nr. 402/2013. Tribunalul BOTOŞANI