Conflict de muncă. Sentința nr. 161/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 161/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 7998/40/2012
DOSAR NR._ litigiu de muncă
ROMANIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 161
Ședința publică din 31 ianuarie 2013
Președinte – L. L.
Asistenți - P. E.
Judiciari - C. D.
Grefier - U. – G. D.
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanta A. F. E. prin L. Sindicatelor din Învățământ B. și pârâții Școala G. nr. 1 V., C. L. V. și ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamanta lipsă, d-ra O. V. în calitate de secretar al Ligii Sindicatelor din Învățământ, lipsind reprezentanții pârâtelor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar delegație de reprezentare și adresa nr. 65.282/19.12.2011.
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată prima zi de înfățișare, dă îndrumări părților pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă și pune în discuție competența de soluționare a cauzei .
Reprezentanta reclamantei arată că nu este posibilă o astfel de rezolvare a litigiului și că instanța este competentă material și teritorial.
În temeiul art. 266 Codul muncii, instanța stabilește că îi revine competența de a judeca prezenta cauză.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului pricinii.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2012 pe rolul Tribunalului B. Secția I civilă, reclamanta A. F. E. prin L. Sindicatelor din Învățământ B. a chemat în judecată pe pârâții Școala G. nr. 1 V., C. L. V. și ., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligați la plata sumelor reprezentând sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare de la 1 septembrie 2011 și până la soluționarea cauzei și a actualizării acestora conform indicelui de inflație precum și la plata dobânzii legale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de personal didactic auxiliar și, că a beneficiat de sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare efectiv în anul 2010 în temeiul dispozițiilor Legii 330/2009, însă ulterior nu a mai fost plătit.
Or, în opinia reclamantei sistarea plății ar fi nelegală, ignorându-se faptul că lucrează în aceleași condiții de muncă (pe calculator) considerate periculoase și vătămătoare prin buletine de expertizare.
În drept, acțiunea a fost neîntemeiată pe dispozițiile art. 28 (2) din Legea dialogului social, ART. 161 (4) Codul muncii, art. 3 din Legea 356/2002 și HG 538/2001 privind Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar.
În dovedire, reclamanta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, depunând în copie: adeverința emisă de unitatea școlară pentru a face dovada calității de salariat și a funcției îndeplinite, deciziile privind încadrarea și salarizarea personalului în temeiul Legii 330/2009, Legii 63/2011 și a Legii 285/2010.
Totodată, a fost anexat buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.
Pârâții legal citați nu au depus la dosar întâmpinare și nu au trimis reprezentant în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele: reclamanta A. F. E. are calitatea de personal didactic auxiliar la Școala G. nr. 1 V., județul B., așa cum rezultă din deciziile de reîncadrare salarială și adeverințele depuse și a beneficiat de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare (pentru lucrul la calculator), în baza buletinului de determinare a noxelor emis la 1 octombrie 2007. Aceasta pretinde însă că din septembrie 2011 sporul respectiv nu i-a mai fost acordat, solicitând obligarea pe cale judecătorească la plata lui în continuare.
Instanța va avea în vedere că potrivit art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009: „În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 ...”, așa încât:
a) „... salariul de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în aceasta/acesta potrivit anexelor la lege”
b) „sporurile prevăzute în anexa la lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.”
P. decizia privind reîncadrarea salarială începând cu 1 ianuarie 2010, emisă de unitatea școlară în baza Legii 330/2009, directorul unității școlare pârâte a stabilit structura salariului reclamantei începând cu această dată, cu respectarea dispozițiilor art. 30 din Legea 330/2009 de salarizare unitară cât și OUG 1/2010, deoarece din conținutul acestei decizii rezultă că sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare nu a fost inclus în salariul de bază, întrucât nu era prevăzut de anexele la Legea 330/2009, însă a fost stabilit ca sumă compensatorie în baza art. 6 alin. 1 și 3 din OUG 1/2010.
Aceasta întrucât potrivit textelor de lege respective: „(1) În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.
(3) Cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale stabilite începând cu luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, nu va depăși nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Or, acest spor a fost stabilit prin decizia de reîncadrare salarială pentru anul 2010 într-un procent care nu a depășit cuantumul drepturilor salariale calculate pentru luna decembrie 2009.
Iar ulterior, sporul respectiv a fost prevăzut și în decizia de reîncadrare salarială pentru anul 2011.
Instanța constată că Școala G. nr. 1 V., județul B. a sistat însă plata drepturilor salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare începând cu 1 septembrie 2011 ca urmare a adresei nr. 65.282/19.12.2011 a MECTS prin care s-a arătat că sporurile pentru condiții de muncă stabilite în baza Legii cadru nr. 330/2009, se acordă până la aprobarea regulamentelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 284/2010 numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții de muncă, în conformitate cu prevederile din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010.
În acest context, li s-a atras atenția unităților școlare că sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare va putea fi acordat numai după publicarea regulamentului MECTS.
Așadar, de fapt sistarea plății a fost dispusă pentru motivul neemiterii încă a regulamentului de acordare.
Iar instanța constată că un asemenea regulament nu a fost emis nici până în prezent de către MECTS.
Acest fapt nu poate constitui însă un impediment pentru acordarea în continuare a sporului respectiv, câtă vreme emiterea regulamentului revenea MECTS cu titlu obligatoriu, neconstituind doar o posibilitate lăsată la aprecierea acestuia.
Așadar, întârzierea în adoptarea regulamentului constituie culpa MECTS, iar consecința juridică a inexistenței unei asemenea metodologii nu poate fi aceea a suprimării, anulării dreptului subiectiv existent al reclamantei, ci aceea a acordării în continuare a dreptului respectiv în aceleași condiții, până la eventuala schimbare a lor prin regulament.
Aceasta întrucât, sporul respectiv a fost acordat în mod legal fiind stabilit prin deciziile de reîncadrare salarială pentru anul 2010 și 2011 și având la bază buletinul de determinare a condițiilor de muncă.
În același sens sunt, de altfel, și dispozițiile Legii 63/2011 – care a reglementat începând cu 13.05.2011 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Astfel, conform art. 9 – Cap I și art. 6 – Cap. II din Anexa nr. 5 Metodologia de calcul al drepturilor salariale a Legii 63/2011:
„(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”
Iar începând cu 1 ianuarie 2012, art. II - alin. 1 alin. 3 din Legea 283/2011 a prevăzut că: „În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În plus, alin. 4 al aceluiași articol a stabilit că începând cu luna ianuarie 2012 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar este cea prevăzută de Legea 63/2011, fiind așadar aplicabile și în anul 2012 dispozițiile Legii 63/2011 mai sus citate.
Așa fiind, întrucât din înscrisurile depuse în copie la dosar rezultă că până în prezent reclamanta și-a desfășurat activitatea în aceleași condiții, iar stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului, instanța va admite acțiunea. Obligația de a plăti diferențele salariale reprezentând spor pentru condiții periculoase și vătămătoare va fi impusă începând cu 1.09.2011.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților, pentru aceeași perioadă de timp, atât la plata actualizării sporului în raport de indicii de inflație ,cât și la plata dobânzii legale aferente, se va reține că potrivit practicii de casare ( de exemplu Decizia nr. 1653/15.12.2009), Curtea de Apel Suceava a stabilit că nu este admisibil cumulul dobânzii legale cu inflația, cuantumul actualizării în funcție de inflație fiind inclus în cel al dobânzii și ar însemna să se repare de două ori același prejudiciu.
P. urmare, acțiunea va fi admisă în parte și pârâții Școala G. nr. 1 V., județul B. și C. L. V. vor fi obligați să plătească reclamantei atât sporul stabilit mai sus cât și actualizarea în funcție de indicele de inflație calculată de la data scadenței și până la introducerea acțiunii, precum și dobânda legală începând cu această din urmă dată și până la cea a plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. F. E. - prin L. Sindicatelor din Învățământ B. in contradictoriu cu pârâții: Școala G. nr. 1 V., C. L. V. și ..
Obligă pârâții Școala G. nr. 1 V. și C. L. V. să plătească reclamantei diferențele salariale reprezentând spor pentru condiții periculoase și vătămătoare aferente intervalului 01.09.2011 – 31.01.2013, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 19.12.2012 și dobânda legală de la 20.12.2012 până la data plății efective.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 31.01.2013.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
L. L. P. E., C. D. U. D.
Cu opinie în același sens
Red. L.L./ 27.02.2012
DACT. D.U.
EX. 4/_
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Conflict de muncă. Sentința nr. 1538/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|