Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 893/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 893/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 1262/40/2013
DOSAR NR._ litigiu de muncă
ROMANIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 893
Ședința publică din 4 iunie 2013
Președinte – L. L.
Asistenți - P. E.
Judiciari - C. D.
Grefier - U. D. – G.
La ordine pronunțarea asupra litigiului de muncă dintre reclamantele D. E. R., M. V. și A. E. D. prin S. Învățământului Preuniversitar și pârâții Școala G. nr. 17 B. și C. L. B. și chemații în garanție Direcția Școlii Gimnaziale nr. 17 B., D. C. Finciar al Școlii Gimnaziale nr. 17 B., I. Școlar Județean B., M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Direcția G. a Finanțelor Publice B..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanții lipsă, avocat M. M., lipsind reprezentanții pârâtelor și al chemaților în garanție.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că prin intermediul registraturii C. L. al mun. B. a depus răspuns la întâmpinarea chemaților în garanție.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța va soluționa cu prioritate excepțiile necompetenței materiale a instanței și a inadmisibilității acțiunii invocate de I. Școlar Județean B., pe care le respinge întrucât reclamanții au contestat actul de reîncadrare salarială, adresându-se inițial ordonatorului de credite, iar oricum, accesul la justiție al reclamanților nu poate fi îngrădit, astfel încât completul specializat în judecarea conflictelor de muncă este competent să judece acțiunile în legătură cu executarea contractului de muncă al acestora, respectiv obligarea angajatorului la modificarea statelor de personal .
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. B. instanța va avea în vedere că prin HG 1395 /2010 privind finanțarea unităților de învățământul preuniversitar de stat finanțate din bugetele locale pe baza standardelor de cost pe elev – preșcolar pentru anul 2011, s-a stabilit la art.1 alin.3 că finanțarea cheltuielilor se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ –teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată.
De asemenea, potrivit art. 3 din acest act normativ: (1) Unitățile din învățământul preuniversitar de stat cu personalitate juridică transmit primarilor și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate cu personalitate juridică. Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică răspund de corectitudinea datelor transmise.
(2) Primarii transmit Direcției generale a finanțelor publice județene numărul de elevi pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate administrativ-teritorială.
(3) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2011, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.
(4) Calculul sumelor aferente unei unități administrativ-teritoriale se face prin ponderarea numărului de elevi/preșcolari cu standardele de cost prevăzute în anexa nr. 1.”
Iar conform art.4 din H.G.1395/2010: „Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
(2) Repartizarea sumelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică se face pe baza numărului de elevi/preșcolari și a standardelor de cost prevăzute în anexa nr. 1.
(3) Consiliile locale, inspectoratele școlare și consiliile de administrație ale unităților de învățământ cu personalitate juridică răspund de reorganizarea unităților de învățământ cu personalitate juridică, în condițiile legii, cu încadrarea în standardele de cost/elev/preșcolar/an.
(4) D. unității de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, în calitate de angajator, răspunde de încadrarea în bugetul aprobat pe baza standardelor de cost/elev/preșcolar/an, transmis de către primar, pe baza hotărârii consiliului local de aprobare a bugetului anual.
(5) Plata cheltuielilor cu salariile stabilite conform legii și a contribuțiilor aferente acestora se va face pe baza statelor de personal avizate de inspectoratele școlare județene/I. Școlar al Municipiului București.
(6) În cazuri excepționale, atunci când sumele calculate nu asigură plata drepturilor salariale la unele unități de învățământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate județului/municipiului București prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație.
(6^1) În situația în care cazurile prevăzute la alin. (6) se identifică între unități de învățământ cu personalitate juridică din cadrul aceleiași unități administrativ-teritoriale, redistribuirea sumelor se aprobă de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul conform al inspectoratului școlar.
(6^2) Redistribuirea sumelor între unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (6) și (6^1), va conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost.
(7) Aprobarea redistribuirii sumelor pentru personalul din cadrul unității de învățământ preuniversitar de stat care solicită suplimentarea sumelor alocate se va face după verificarea de către inspectoratul școlar a modului de reîncadrare a personalului și a calculului drepturilor salariale, prevăzute în legi, ordonanțe și hotărâri ale Guvernului.”
Și potrivit prevederilor art. 36 alin 4 din Lg 215 /2001, la propunerea primarului, consiliul local aprobă bugetul local, precum și repartizarea fondurilor pe unități de învățământ preuniversitar.
Așadar, toate aceste instituții au atribuții în finanțarea învățământului preuniversitar de stat, așa încât instanța consideră necesară judecata în contradictoriu și cu acestea în vederea asigurării opozabilității hotărârii.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța unește excepțiile cu fondul cauzei și constată cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra acestora.
Apărătorul reclamanților solicită respingerea excepțiilor și admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2013 reclamantele D. E. R., M. V. și A. E. D. prin S. Învățământului Preuniversitar și pârâții Școala G. nr. 17 B. și C. L. B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligați la plata sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare începând cu 13 iunie 2012, și până la pronunțarea hotărârii și a actualizării acestora conform indicelui de inflație precum și la plata dobânzii legale.
Totodată, au solicitat modificarea deciziilor de reîncadrare în sensul includerii în acestea a sporului pentru condiții periculoase/ vătămătoare.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de personal didactic și didactic auxiliar și că au beneficiat de sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare efectiv din luna decembrie 2009 în temeiul dispozițiilor Legii 330/2009, însă ulterior nu a mai fost plătit.
S-a precizat că în anul 2010 acest spor a fost acordat în baza deciziilor de reîncadrare emise în temeiul Legii 330/2009.
Or, în opinia reclamantelor sistarea plății ar fi nelegală, ignorându-se faptul că lucrează în aceleași condiții de muncă (pe calculator) considerate periculoase și vătămătoare prin buletine de expertizare.
În drept, acțiunea a fost neîntemeiată pe dispozițiile art. 28 (2) din Legea dialogului social, ART. 161 (4) Codul muncii, art. 3 din Legea 356/2002 și HG 538/2001 privind Normele Metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar.
În dovedire, reclamantele au solicitat admiterea probei cu înscrisuri, depunând în copie: adeverința emisă de unitatea școlară pentru a face dovada calității de salariați și a funcțiilor îndeplinite, deciziile privind încadrarea și salarizarea personalului în temeiul Legii 63/2011, precum și cele emise în temeiul Legii 330/2009 și Legii 285/2010.
Totodată, a fost anexat buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.
Prin întâmpinare, C. L. B. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, neavând calitatea de angajator al reclamantelor. Ca atare, singurul care are calitate procesuală pasivă ar fi directorul unității școlare angajatoare.
Pentru aceste considerente, C. L. l-a chemat în garanție pe directorul unității de învățământ, dar și I. Școlar Județean B. (ISJ), M. Educației Naționale (MEN) și Direcția G. a Finanțelor Publice B. (DGFP).
În privința acestor chemați în garanție s-a arătat că între instituțiile respective ar exista un raport obligațional deoarece C. L. „primește banii destinați salariilor personalului din învățământul preuniversitar din bugetul de stat, prin hotărâre emisă de C. Județean B. în baza avizului emis de DGFP și cu asistența tehnică a I.Ș.J, singura instituție care are competența de a aproba statele de funcții și de salarii”.
Pe fondul cauzei, C. L. B. a susținut în apărare că legiuitorul a dispus îndeplinirea unor condiții pentru acordarea sporurilor,citând în acest sens dispozițiile art.9 din Legea 63/2011,art.21 din Legea 284/2010 și ale pct.II lit.Fpct.4 din Ordinul nr.77/2011,și a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin întâmpinare, chemații în garanție I. Școlar Județean B., M. Educației Naționale și Direcția G. a Finanțelor Publice au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive, cu motivarea că drepturile salariale solicitate decurg dintr-un raport juridic de muncă, or, nu au nici calitatea de angajator al reclamantelor și nici de ordonator de credite.
În temeiul art.137 Cod procedură civilă instanța a soluționat cu prioritate excepțiile invocate pe care le-a respins, pentru motivele expuse pe larg în practicaua sentinței.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele: reclamantele D. E. R., M. V. și A. E. D. au calitatea de personal didactic și didactic auxiliar la Școala G. nr. 17 B. așa cum rezultă din deciziile de reîncadrare salarială și adeverințele depuse și au beneficiat de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare (pentru lucrul la calculator), în baza buletinului de determinare a noxelor.
Reclamantele pretind însă că din octombrie 2012 în mod nelegal sporul respectiv nu le-a mai fost acordat,nemaifiind inclus în statele de personal.
Instanța va avea în vedere că potrivit art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009: „În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 ...”, așa încât:
a) „... salariul de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în aceasta/acesta potrivit anexelor la lege”
b) „sporurile prevăzute în anexa la lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.”
Or, acest spor a fost stabilit prin deciziile de reîncadrare salarială pentru anul 2010 într-un procent care nu a depășit cuantumul drepturilor salariale calculate pentru luna decembrie 2009.
Pentru acest motiv, prin sentința civilă nr. 1224 din 12.06.2012 Tribunalul B. a obligat unitatea școlară și C. L. să plătească reclamantelor acestor spor și în continuare, respectiv pentru intervalul 1.10.2011 – 12.06.2012 (data pronunțării sentinței).
Instanța constată că unitatea școlară a sistat însă plata sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare începând cu 13 iunie 2012, apreciind că nu există temei legal pentru acordarea sporului și după această dată.
La soluționarea cauzei, se va avea în vedere că sistarea inițială a plății sporului a fost avută în vedere adresa nr. 941/23.02.2011 a MECTS prin care s-a arătat că sporurile pentru condiții de muncă stabilite în baza Legii cadru nr. 330/2009, se acordă până la aprobarea regulamentelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 284/2010 numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții de muncă, în conformitate cu prevederile din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010.
În acest context, li s-a atras atenția unităților școlare că sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare va putea fi acordat numai după publicarea regulamentului MECTS.
Așadar, de fapt, sistarea plății a fost dispusă pentru motivul neemiterii încă a regulamentului de acordare.
Iar instanța constată că un asemenea regulament nu a fost emis nici până în prezent de către MECTS.
Acest fapt nu poate constitui însă un impediment pentru acordarea în continuare a sporului respectiv, câtă vreme emiterea regulamentului revenea MECTS cu titlu obligatoriu, neconstituind doar o posibilitate lăsată la aprecierea acestuia.
Așadar, întârzierea în adoptarea regulamentului constituie în continuare, culpa MECTS, iar consecința juridică a inexistenței unei asemenea metodologii nu poate fi aceea a suprimării, anulării, dreptului subiectiv ci aceea a acordării în continuare a dreptului respectiv în aceleași condiții, până la eventuala schimbare a lor prin regulament.
Aceasta întrucât, sporul respectiv a fost acordat în mod legal fiind stabilit prin deciziile de reîncadrare salarială pentru anul 2010 cât și prin hotărâre judecătorească pentru perioada ulterioară, având la bază buletinul de determinare a condițiilor de muncă.
În același sens sunt, de altfel, și dispozițiile Legii 63/2011 – care a reglementat începând cu 13.05.2011 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Astfel, conform art. 9 – Cap I și art. 6 – Cap. II din Anexa nr. 5 Metodologia de calcul al drepturilor salariale a Legii 63/2011:
„(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”
Iar începând cu 1 ianuarie 2012, art. II - alin. 1 alin. 3 din Legea 283/2011 a prevăzut că: „În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În plus, alin. 4 al aceluiași articol prevede că începând cu luna ianuarie 2012 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar este cea prevăzută de Legea 63/2011, fiind așadar aplicabile și în anul 2012 dispozițiile Legii 63/2011 mai sus citate.
Așa fiind, întrucât din înscrisurile depuse în copie la dosar rezultă că până în prezent reclamantele și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții, iar stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului, instanța constată că și pentru perioada ulterioară datei pronunțării sentinței civile nr. 1224/12 iunie 2012 subzistă obligația de plată a sporului pentru condiții periculoase/vătămătoare.
Or, conform art. 3 alin. 2 și art. 4 din Ordinul MECTS 4576/2011: „Deciziile de încadrare/reîncadrare, după caz, a personalului din cadrul unităților de învățământ se vor emite numai pe baza statului de personal avizat de către inspectoratul școlar județean/I. Școlar al Municipiului București.
Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă pentru unitățile de învățământ se întocmesc pe baza statelor de personal avizate de inspectoratele școlare județene/I. Școlar al Municipiului București.
(2) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă se întocmesc de unitățile de învățământ și se transmit, în format electronic, inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru verificare și validare, în conformitate cu statele de personal avizate.
(3) Verificarea și validarea se fac de către compartimentul salarizare sau audit din cadrul inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
(4) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă validate electronic stau la baza întocmirii documentelor de plată către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.”
Prin urmare, întrucât statul de personal pentru anul școlar 2012 – 2013 nu include sporul pentru condiții periculoase/vătămătoare cuvenit reclamantelor rezultă că cererea de modificare a acestuia este fondată, modificarea fiind necesară deoarece constituie modalitatea concretă de punere în aplicare a obligației unității școlare de a plăți sporul pentru condiții periculoase/vătămătoare la care reclamantele sunt îndreptățite atât în baza sentinței 1224/2012 irevocabile, cât și în continuare, pentru perioada ulterioară pronunțării acesteia.
Prin urmare, acțiunea va fi admisă pârâta Școala G. nr. 17 B. fiind obligată să modifice deciziile de reîncadrare salarială emise în baza statului de personal, în sensul includerii și a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază.
Totodată, întrucât conform art. 2 din Ordinul 4576/2011: „Statele de personal ale unităților de învățământ, pentru toate categoriile de personal, se întocmesc de unitățile de învățământ și se avizează de inspectoratele școlare, la începutul fiecărui an școlar sau ori de câte ori apar modificări”, instanța va obliga pe pârâtul I. Școlar Județean B. să avizeze statul de personal ce va fi modificat conform celor de mai sus.
Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța va avea în vedere că instituția chemării în garanție prevăzută de art. 60 Cod procedură civilă se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire între pârât și partea chemată în garanție.
Or, în speță, un asemenea raport obligațional - legal ori convențional - nu există.
De asemenea, în principiu, admiterea cererii de chemare în garanție nu reprezintă o dispoziție care să-l elibereze pe pârât de eventuala obligația proprie, ci dă numai posibilitatea de a-și valorifica pretențiile proprii față de chematul în garanție.
În speță însă, C. L. nu a indicat eventuale pretenții proprii, mai ales în contextul în care obligația impusă se referă la drepturi de natură salarială ale personalului din învățământ, în raport cu care nu este plauzibilă existența vreunor drepturi subiective proprii ale consiliului.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâților, pentru aceeași perioadă de timp, atât la plata actualizării sporului în raport de indicii de inflație ,cât și la plata dobânzii legale aferente, se va reține că potrivit practicii de casare ( de exemplu Decizia nr. 1653/15.12.2009), Curtea de Apel Suceava a stabilit că nu este admisibil cumulul dobânzii legale cu inflația, cuantumul actualizării în funcție de inflație fiind inclus în cel al dobânzii și ar însemna să se repare de două ori același prejudiciu.
Prin urmare, acțiunea va fi admisă și pârâții Școala G. nr. 17 B. și C. L. B. vor fi obligați să plătească reclamanților atât sporul stabilit mai sus cât și actualizarea în funcție de indicele de inflație calculată de la data scadenței și până la introducerea acțiunii, precum și dobânda legală începând cu această din urmă dată și până la cea a plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale a instanței și excepția inadmisibilității formulării acțiunii.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. B. precum și a chemaților în garanție: I. Școlar Județean B., M. Educației Naționale și Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului B..
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantele: D. E. R., M. V. și A. E. D. - prin S. Învățământului Preuniversitar B. in contradictoriu cu pârâții: Școala G. nr. 17 B. și C. L. B..
Obligă pârâta Școala G. nr. 17 B. să modifice în privința reclamantelor: D. E. R., M. V. și A. E. D. deciziile de reîncadrare salarială înregistrate sub nr. 1119/20.12.2012, în sensul includerii în acestea a sporului de 15 % pentru condiții periculoase sau vătămătoare.
Obligă pârâții Școala G. nr. 17 B. și C. L. B. să plătească reclamantelor diferențele salariale reprezentând spor pentru condiții periculoase și vătămătoare aferente intervalului 13.06.2012 – 04.06.2013, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 12.02.2013 și dobânda legală de la 13.02.2013 până la data plății efective.
Respinge cererea de chemare în garanție a: directorului Școlii Gimnaziale nr. 17 B., Inspectoratului Școlar Județean B., Ministerului Educației Naționale și Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului B. cerere formulată de pârâtul C. L. B..
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 04.06.2013.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
L. L. P. E., C. D. U. D.
Red. L.L./1 iulie 2013
Dact. D.U.
Ex. 7/2 iulie 2013
← Conflict de muncă. Sentința nr. 611/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Contestaţie act. Sentința nr. 786/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|