Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1758/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1758/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 4293/40/2013
DOSAR NR._ asigurări sociale
ROMANIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 1758
Ședința publică din 19 decembrie 2013
Președinte – L. L.
Asistenți - P. E.
Judiciari - C. D.
Grefier - U. – G. D.
La ordine pronunțarea asupra litigiului de asigurări sociale dintre reclamantul G. S. (Gulețos Sterghios) domiciliat în G., . 8B, pod poștal_, cu domiciliul procesual ales la d-na D. Chirața din București, Calea V. nr. 233 .. 1, . și pârâta C. Județeană de Pensii B., cu sediul în Calea Națională nr. 85.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 4 decembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când;
TRIBUNALUL
La data de 6 septembrie 2013, reclamantul G. S. (Gulețos Sterghios) a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B. șani obligarea acesteia la emiterea formularului E 205 și a deciziei de acordare a drepturilor de pensie comunitară.
În motivarea în fapt, s-a arătat că în anul 2007 reclamantul care locuiește în G. – s-a adresat Casei de pensii din G. (I.K.A. - ETAM) pentru a i se acorda pensia pentru limită de vârstă cu luarea în considerare și a perioadei în care lucrase pe teritoriul României (1.08.1962 – 1.09.1983).
Această cerere ar fi urmat cursul prevăzut de Regulamentul CE 1408/71, 574/72 și respectiv 883/2004 și 987/2009, autoritatea grecească solicitând părții române să stabilească dreptul la pensie al reclamantului pentru perioada de 21 ani și o lună lucrată în România și să emită decizia corespunzătoare.
C. Județeană de Pensii B. ar fi refuzat să emită decizie de pensionare, neaplicând regulamentele europene, iar prin răspunsurile trimise la 15.03.2013 și la 5.04.2013 i-a comunicat că nu identificase nici o cerere a reclamantului de acordare de drepturi.
În urma răspunsului primit de la CJP, reclamantul s-ar fi adresat Casei de Pensii IKA ETAM care i-a eliberat fotocopii legalizate ale adresei nr._/9.07.2007 prin care a dovedit că solicitase Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale București să emită decizie pentru limită de vârstă în baza formularului european E 205 RO. P. urmare, nu s-ar justifica afirmația făcută de CJP „nu se identifică nici o cerere a reclamantului pentru acordarea unei astfel de pensii”.
S-a mai arătat că acest răspuns nu îmbracă forma unei decizii, și nu i-a fost comunicat în mod direct așa cum prevede atât Legea 19/2000 cât și Legea nr. 263/2010 în vigoare în prezent, fiind astfel lipsit de dreptul de a formula contestație.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că în speță ar fi trebuit să se aplice în mod obligatoriu dispozițiile Regulamentelor CEE 1408/71, 574/72 (respectiv 883/2004 și 987/2009 de extindere a primelor, dar care au preluat aceleași dispoziții normative), iar în baza lor să se emită o decizie de acordare a pensiei și de recunoaștere a întregului stagiu de cotizare realizat În România.
Aceasta întrucât aplicarea cu prioritate în speță a regulamentelor comunitare în raport cu Acordul bilateral dintre România și G. din 1996 (modificat în 2006), ar rezulta în mod expres din dispozițiile art. 2 al Instrucțiunilor pentru aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, de la data aderării României la Uniunea Europeană, cât și ale Regulamentului Consiliului nr. 1408/72/CEE (securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor care se deplasează în teritoriul Comunității Europene, adoptat la 14 iunie 1971) și ale Regulamentului Consiliului nr. 574/71/CEE (care stabilește modalitățile de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în teritoriul Comunității, adoptat la 21 martie 1972).
De altfel, art. 14 din aceste Instrucțiuni ar prevedea posibilitatea revizuirii drepturilor la pensie prin aplicarea prevederilor Regulamentelor 1408/71 și 574/72, pentru a beneficia de drepturi mai avantajoase.
Or, potrivit art. 14 lit. b din Regulamentul 1408/71, reclamantul ar avea dreptul la aplicarea concomitentă a legislației române și grecești, având calitatea de asigurat în ambele state.
În dovedirea acțiunii s-au depus probe cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate disp. art. 155 lit. e și f din Legea 19/2000, ale Regulamentelor CE 1408/71, 574/72 extindere prin Regulamentele 884/2004 și 987/2009, art. 153 lit. (f) și (g) din Legea 263/2010.
P. întâmpinare pârâta a arătat că reclamantul este pensionar de bătrănețe în sistemul public elen conform Hotărârii Directorului nr._/21.02.2000 începând cu data de 16.06.1999 iar statul grec a recunoscut prin intermediul formularului E 205 GR perioada 1.01.1968 – 31.12.1982 ca fiind stagiu de cotizare realizat în România.
În plus, prin Acordului bilateral încheiat cu G. în anul 1996, s-a stabilit că partea
partea română își asumă plata, către partea elenă, a unei sume forfetare drept compensare pentru plata pensiilor și acoperirea timpului de asigurare ale repatriaților de către partea elenă, iar compensarea este echivalentul sumei de 15.000.000 $ care se va achita în șase tranșe anuale egale a câte 2,5 milioane $.
În schimb, partea elenă își asuma plata pensiilor către pensionarii repatriați și recunoașterea timpului de asigurare realizat în România de câtre persoanele asigurate repatriate, conform legislației elene privind asigurările sociale, așa cum dispune art. 2 alin. 3 din respectivul Acord.
Pe cale de consecință, potrivit art. 5 din Acord, după achitarea sumei de 15.000.000 $, orice obligație a părții române privind drepturile de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați încetează.
Cum statul român și-a îndeplinit deja obligațiile din acel Acord prin virarea sumei de 15.000.000 $ statului elen, și cum acesta din urmă a recunoscut vechimea realizată de către reclamant în România, ar fi evident faptul că CJP nu mai are nici o obligație de a acorda pensia comunitară.
Intimata nu a propus probe în apărare.
Analizând susținerile părților în raport de situația de fapt și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul G. S. (Gulețos Sterghios) este cetățean grec, iar din carnetul său de muncă rezultă că în perioada 1.08.1962 – 1 mai 1967 a lucrat la Circa Medicală Braniștea, Raionul G., iar 1 mai 1967 – 1 septembrie 1983 la Dispensarul medical al comunei Stăuceni, județul B., totalizând efectiv 21 ani și o lună.
În anul 1977 contestatorul a fost repatriat, iar de la 16.06.1999 este pensionar „de bătrânețe” în sistemul public de pensii elen, conform Hotărârii Directorului IKA_/21.02.2000 (f. 92).
C. de pensii elenă nu i-a putut lua în considerare reclamantului ca stagiu realizat în România decât 4500 zile întrucât acesta era numărul maxim de zile ce putea fi recunoscut în baza Acordului bilateral.
(Cele 4500 de zile au fost considerate ca echivalent al unui număr de 15 ani de muncă, calculați la 25 zile pe lună și 300 zile pe an).
Deoarece în realitate reclamantul a fost angajat și asigurat în sistemul de asigurări sociale din România o perioadă mult mai mare de timp, la data de 29.06.2007 acesta a solicitat casei de pensii elene luarea în considerare a întregului stagiu de cotizare din România.
Ca urmare, aceasta a trimis la 9 iulie 2007 către C. Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) București o solicitare de a i se comunica formularul E 205 prevăzut de regulamentele europene și decizia de acordare a pensiei comunitare.
În cuprinsul acestei solicitări casa elenă a precizat că reclamantului i-au fost recunoscute în baza Acordului bilateral și al legii grecești 1539/85 doar 4500 zile ca fiind stagiu realizat în România, cerându-se în acest context CNPAS să trimită formularul E 205 și decizia de acordare a pensiei comunitare – înscrisuri prin intermediul cărora să se ateste astfel stagiul realizat în integralitate în România.
Pârâta C. Județeană de Pensii B. nu a comunicat însă instituției transmițătoare elene formularul E 205 reprezentând „Atestatul privind cariera de asigurat în România” și nici nu a emis decizie privind pensia comunitară.
Refuzul pârâtei a fost determinat de faptul că în baza Acordului din 23.02.1996 încheiat între Guvernul României și Guvernul Republicii Elene pentru reglementarea definitivă a compensării contribuțiilor de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați din România, partea română și-a asumat plata către partea elenă, a unei sume forfetare drept compensare pentru plata pensiilor și acoperirea timpului de asigurare a repatriaților de către partea elenă.
Iar la rândul său, partea elenă și-a asumat plata pensiilor către pensionarii repatriați și recunoașterea timpului de asigurare realizat în România de către persoanele asigurate repatriate, conform legislației elene privind asigurările sociale.
Din aceste motive, s-a considerat că în situația în care este vorba despre drepturi de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați, partea română nu mai are nici o obligație de acordare a acestor drepturi față de această categorie de persoane.
Instanța constată nelegal refuzul pârâtei CJP B. de a emite formularul E 205 (Atestatul privind stagiul realizat în România), cât și o decizie de acordare a pensiei comunitare.
Într-adevăr, conform Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la UE (ratificat prin Legea 157/2005), respectiv art. 2 din Protocolul prevăzut în conținutul acestui tratat: „de la data aderării, dispozițiile Constituției, ale Tratatului CEEA și actele adoptate de instituții înainte de aderare sunt obligatorii pentru Bulgaria și România și se aplică în aceste state în condițiile stabilite prin Constituție, prin Tratatul CEEA și prin prezentul protocol.”
Cu toate acestea, conform Titlului II (art.52) al Protocolului: „de la data aderării, Bulgaria și România sunt considerate destinatare ale legilor-cadru, regulamentelor și deciziilor europene în înțelesul articolului I-33 din Constituție, precum și al directivelor și deciziilor în înțelesul articolului 249 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și al articolului 161 din Tratatul CEEA, cu condiția ca aceste legi-cadru, regulamente și decizii europene, precum și aceste directive și decizii, să fi fost adresate tuturor statelor membre actuale”.
Din acest motiv, în speță sunt incidente dispozițiile Regulamentului CEE 1408/71 (privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii independenți și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității),precum și ale Regulamentului CEE 574/72 referitor la normele metodologice de aplicare a celui dintâi (regulamente care au fost extinse prin Regulamentele CEE 84/2004 și 987/2009 dar care preiau aceleași principii instituite de vechile regulamente), întrucât acestea reglementează situația acordării pensiilor în cazul în care lucrătorul a fost supus legislației a două sau mai multe state membre.
Or, potrivit art. 249 alin. 2 TCE: „Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru”.
P. urmare, de la 1 ianuarie 2007 – data aderării României la Uniunea Europeană - aplicarea celor două regulamente este obligatorie, mai ales în contextul în care prin Tratatul de Aderare a României la UE se prevede explicit lista perioadelor de tranziție, iar în această listă nu sunt cuprinse și prevederi referitoare la aplicarea cu întârziere a Regulamentelor 1408/71 și 574/72, ori la cele de extindere ale acestora.
Totodată, în speță sunt incidente și dispozițiile Instrucțiunilor generale date de CNPAS în aplicarea acestor două Regulamente (1408/71 și 574/72), instrucțiuni aprobate prin Decizia 112/1 aprilie 2009 a CNPAS și publicate în M.O. 355 din 27 mai 2009.
Or, art. 1 din aceste Instrucțiuni prevede în mod explicit faptul că în domeniul securității sociale, România aplică, de la data aderării la Uniunea Europeană și aceste regulamente.
Iar conform art. 12 alin. 1 din Instrucțiuni, din punctul de vedere al cetățeniei persoanei aceste regulamente vizează inclusiv cetățenii Greciei.
P. urmare, chiar dacă între România și G. a existat Acordul pentru reglementarea definitivă a compensării contribuțiilor de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați din România, cu toate acestea, așa cum rezultă din Instrucțiuni, reclamantului – ca cetățean grec - i se aplică regulamentele CEE.
Iar această interpretare rezultă în mod expres și din dispozițiile art. 63 ale Instrucțiunilor, potrivit cărora: „dispozițiile Instrucțiunilor pentru aplicarea în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a Regulamentului Consiliului nr. 1408/71/CEE (...) și a Regulamentului Consiliului nr. 574/72/CEE (...) se aplică, mutatis mutandis, și instrumentelor juridice bilaterale în domeniul securității/asigurărilor sociale la care România este parte, cu excepția dispozițiilor care contravin regulilor prevăzute în cadrul regulamentelor europene de coordonare menționate la articolul 1.”
Așadar, cu atât mai mult, aceste instrucțiuni de aplicare a unui act juridic emis de instituțiile comunitare au efect și asupra acordurilor bilaterale ale României cu G., dată fiind calitatea amândurora de state membre ale UE.
În plus, art. 11 din Constituția României referitor la „Dreptul internațional și dreptul intern”, prevede la alin. 2 că „Tratatele ratificate de Parlament potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Or, Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene pentru reglementarea definitivă a compensării contribuțiilor de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați din Românie, semnat la A. la 23 februarie 1996 a fost ratificat de Parlamentul României prin Legea 63/21 aprilie 1997 publicată în M.O.73 din 23 aprilie 1997.
Așadar, rezultă că potrivit art. 11 alin. 2 din Constituție, acest Acord face parte din dreptul intern.
Însă, conform art. 148 alin. 2 din Constituție referitor la integrarea în Uniunea Europeană: „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
Iar prioritatea dreptului comunitar față de normele juridice naționale contrare a fost consacrată pe deplin de jurisprudența Curții Europene de Justiție, constituind unul dintre principiile fundamentale ale dreptului comunitar (cauzele C./Enel, Simmmenthal I și II, Fratelli Costanzo, etc).
Așa fiind, instanța constată că în privința instituției juridice a pensiei comunitare au incidență dispozițiile Regulamentelor CEE 1408/71 și 574/72, fapt menționat în mod expres și de CNPAS prin Instrucțiunile de aplicare a regulamentelor.
Astfel, potrivit art. 11 din Instrucțiuni: „din punctul de vedere al calității persoanelor asigurate, Regulamentul 1408/71 și Regulamentul 574/72 vizează:
a) asigurații sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, sistemelor de pensii neintegrate, precum și asigurații sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, cuprinși în sistem atât obligatoriu, cât și facultativ, inclusiv studenții, care sunt sau au fost supuși legislației unuia sau mai multor state membre și care sunt cetățeni ai unui stat membru;
b) beneficiarii sistemelor menționate la litera (a), chiar dacă această calitate a fost dobândită înainte de 1 ianuarie 2007, respectiv înainte de 1 august 2007;”
Iar potrivit art.4 din Regulamentul 1408/71: „Prezentul regulament se aplică tuturor legislațiilor referitoare la ramurile de securitate socială referitoare la: a) prestații de boală și maternitate; b)prestații de invaliditate ; c) prestații de bătrânețe (...)”
P. urmare, concluzia care se desprinde este aceea că în contextul în care raportul juridic dedus judecății era reglementat în mod specific de către regulamentele susmenționate, intimata C. Județeană de Pensii B. avea obligația de a da prioritate acestor norme juridice comunitare, în detrimentul celor interne reprezentate de Acordul bilateral cu G..
Este de observat că, într-adevăr, art. 7 din Regulamentul 1408/71, intitulat „Dispoziții internaționale cărora prezentul regulament nu le aduc atingere”, prevede la alin. 2 lit. (c) că: „anumite dispozițiile ale convențiilor de securitate socială între statele membre, care erau în vigoare înaintea datei de aplicare a prezentului regulament, se aplică dacă sunt mai favorabile beneficiarilor sau dacă ele decurg din împrejurări istorice specifice și au efect limitat în timp și dacă aceste dispoziții sunt prezentate în anexa III”.
Or, Acordul bilateral încheiat cu G. în privința compensării contribuțiilor de asigurări sociale ale repatriaților greci prevede la art. 5 faptul că după achitarea sumei de 15 milioane $ „orice obligație a părții române privind drepturile de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați încetează”.
P. urmare, în contextul în care încă din anul 2005 România și-a îndeplinit obligația de plată a ultimei tranșe din suma de 15 milioane dolari SUA (așa cum rezultă din întâmpinare rezultă că efectele acordului respectiv au devenit nelimitate în timp, astfel încât acesta nu îndeplinește condiția cumulativ impusă pentru a se încadra printre acele convenții prev. de art. 7 alin. 2 lit. (c) asupra cărora regulamentul nu le aduce atingere.
În plus, Acordul respectiv nici nu este prevăzut în anexa III (nefiind nici posibil la acea dată).
De asemenea, din Protocolul privind aderarea României la UE nu rezultă că ar fi fost negociată și stabilită aplicarea acestui Acord bilateral în continuare și după aderare, așa încât devine aplicabil principiul enunțat la art. 2 din Protocol (citat mai sus), conform căruia din momentul aderării se aplică toate actele adoptate de instituțiile comunitare (principiu regăsit și în art. 148 din Constituție, așa cum s-a arătat deja).
În plus, potrivit art. 14 alin. 6 din Instrucțiuni: „Persoanele cărora nu li s-a acordat o pensie în baza legislației în vigoare din România anterior datei de 1 ianuarie 2007, respectiv anterior datei de 1 august 2007, după caz, beneficiază de pensie în funcție de data stabilită potrivit prevederilor articolului 22 al prezentelor Instrucțiuni”.
În concluzie, în speță sunt aplicabile dispozițiile Regulamentelor CEE 1408/71 și 574/72, așa încât instanța va admite acțiunea dispunând acordarea drepturilor de pensie comunitară, respectiv pentru limită de vârstă în conformitate cu prevederile Regulamentelor (CEE) nr. 1408/71 și 574/72 din Legea 19/2000 cu luarea în considerare a unui stagiu total de cotizare realizat în România de 21 de ani și o lună în perioada 1.08.1962 – 1.09.1983, așa cum rezultă din copia carnetului de muncă atașată la dosar.
De altfel, această interpretare privind conflictul între acordul bilateral și regulamentele europene incidente în materia asigurărilor sociale, a fost dată și de Comisia Europeană care a publicat punctul său de vedere pe pagina sa de internet.
Astfel, conform comunicatului: „Comisia a cerut României să respecte Regulamentul (CE) nr. 1408/71 și Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială la calcularea drepturilor la pensie ale cetățenilor greci care au lucrat în România înainte de aderarea acesteia la UE. În prezent, autoritățile române refuză să ia în considerare perioadele lucrate de migranții greci înainte de aderarea României la UE. Acest refuz se bazează pe un acord bilateral semnat între România și G. în 1996. În contextul acordului respectiv, România a plătit Greciei o sumă fixă de 15 milioane USD, iar G. este responsabilă să plătească pensii corespunzând unui număr de maximum 15 ani lucrați. Aceasta înseamnă că lucrătorii au pierdut dreptul la pensie pentru perioadele care depășesc 15 ani. Comisia consideră că acordul bilateral nu poate fi utilizat pentru a-i lipsi pe unii cetățeni de drepturile care le sunt acordate în mod direct de dreptul UE și că România datorează lucrătorilor drepturile suplimentare la pensie, chiar dacă acestea corespund unor perioade anterioare aderării României la UE.
Solicitarea Comisiei ia forma unui aviz motivat în cadrul procedurilor UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. România are la dispoziție două luni pentru a transmite Comisiei măsurile luate în vederea punerii integrale în aplicare a regulamentelor. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită România în fața Curții Europene de Justiție”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul G. S.(Gulețos Sterghios) domiciliat în G., . 8B, pod poștal_, cu domiciliul procesual ales la d-na D. Chirața din București, Calea V. nr. 233 . e-mail_ și_ în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B., cu sediul în Calea Națională nr. 85 fax_, e-mail_.
Obligă pârâta să emită pentru reclamant decizie de admitere a acordării drepturilor de pensie comunitară, respectiv pentru limită de vârstă în conformitate cu prevederile Regulamentelor (CEE) nr. 1408/71 și 574/72 și ale Legii 19/2000 cu luarea în considerare a unui stagiu total de cotizare realizat în România de 21 de ani și o lună din perioada 1.08.1962-1.09.1983.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 19.12.2013.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
L. L. P. E., C. D. U. D.
Cu opinie în același sens,
Red.L.L./11.02.2014
Dact. D.U. /ex. 4/13.02.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 510/2013. Tribunalul... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 33/2013.... → |
|---|
