Cereri. Sentința nr. 795/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 795/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 396/40/2013*
Dosar nr._ * contestație decizie pensionare
R O M Â NI A
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 mai 2013
Instanța constituită din :
Președinte – M. D.
Asistent judiciar - D. C.
Asistent judiciar – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 795
La ordine judecarea litigiului de asigurări sociale dintre contestatoarea C. N. și intimata C. Județeană de Pensii B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Ț. V. pentru contestatoarea lipsă, lipsind reprezentantul intimatei
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că, prin serviciul registratură, intimata C. Județeană de Pensii B. a depus întâmpinare.
Se verifică competența generală, materială și teritorială a instanței și,față de obiectul pricinii, instanța constantă că este competentă în soluționarea acesteia în conformitate cu disp. art. 153 lit. i, art. 179 al.4 din Legea 263/2010 și art.2 pct.4 Cod procedură civilă.
Avocat Ț. V. arată că pe rolul Tribunalului B. se află dosarul nr._ soluționat prin sentința civilă nr. 659/18.04.2013, care privește aceleași părți și are același obiect și consideră că prezenta cerere este lipsită de interes.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată inițial la Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului B. sub nr. 396 /40/2013, reclamanta C. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B. și C. Națională de Pensii Publice București - Comisia Centrală de Contestații:
- anularea Deciziei nr.R149719/31.05.2012 emisă de intimata C. Județeană de Pensii B.;
- daune materiale constând în diferența dintre pensia calculată cu luarea în calcul a Adeverinței nr.353/27.04.2012 (emisă de . B.) și pensia efectiv plătită, actualizarea în funcție de indicii de inflație a sumei datorate, penalități de întârziere de 0,5% pe zi,dobânzi de întârziere de 0,5% pe zi;
- cheltuieli de judecată.
La data de 21.03.2013, instanța prin încheiere, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare Secției I civilă – Completul Specializat cu soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale .
Investită cu soluționarea cauzei instanța reține următoarele:
În motivarea în fapt, contestatoarea C. N. a arătat că este nemulțumită de cuantumul drepturilor privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă din decizia emisă de C. Județeană de Pensii B. înregistrată sub nr R_ la data de 21.05.2012.
În acest sens, la data de 22.06.2012 a formulat contestație împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de Legea 263/2010, la Comisia Centrală de Contestații din cadrul CNPP București. În motivarea contestației a arătat că în mod nejustificat nu au fost valorificate la calcularea drepturilor sale de pensie sumele menționate adeverința nr.353/27.04.2012- veniturile realizate în acord global pentru activitatea desfășurată la fostul său angajator.
Cu privire la mențiunea din cuprinsul deciziei contestate referitoare la neluarea în calcul a sporului de acord global din adeverința susmenționată, contestatoarea a apreciat că acestea ar trebui înlăturate motivat de faptul că aceste aspecte au fost soluționate prin Decizia nr. 19/17.10.2011, dată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție .
Fiind interprete dispozițiile art.2, lit.e, art.78 și art.164, alin.(1) și (2) din Legea nr. 19/2000 prin decizia susenunțată s-a reținut că:,,formele de retribuire obținute în acord global,prevăzute de art.12, alin.1,lit.a din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 54/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru aceasta s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii”.
Pentu aceste considerente susținerile sale ar fi îndreptățite, solicitând în contestație să -i fie recalculate drepturile prin luarea în considerare și a veniturilor realizate în acord global.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri.
Intimatele C. Județeană de Pensii B. și respectiv Comisia Centrală de Contestații din cadrul CNPP București au depus întâmpinări și au solicitat respingerea contestației ca nefondată.
La termenul de judecată din 20.05.2013 contestatoarea - prin apărător, avocat Ț. a precizat că la momentul contestării deciziei de pensionare R_ emisă de C. Județeană de Pensii B. la 21.05.2012, privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă a înaintat contestația atât la Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului B., cererea fiind înregistrată sub nr. de dosar 396 /40/2013, cât și la Secția I civilă – Completul Specializat cu soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale sub nr._ . Ambele contestații vizează aceleași părți și au același obiect .
La data de 18.04.2013 Secția I civilă – Completul Specializat cu soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale a soluționat contestația formulată în dosarul nr._ .
În acest sens, avocatul contestatoarei a depus un înscris generat de programul ECRIS dovedind că a fost soluționată definitiv această contestație.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția lipsei de interes în formularea contestației, excepție pe care a admis-o având în vedere următoarele:
Prin sentința civilă a Tribunalului B., Secția I Civilă –litigii de muncă și asigurări sociale, nr. 659/18.04.2013, definitivă și executorie de drept, pronunțată în dosarul nr_ a fost admisă contestația formulată de contestatoarea C. N. în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Pensii B. și C. Națională de Pensii Publice București - Comisia Centrală de Contestații fiind anulată Decizia R149719/31.05.2012 .
C. Județeană de Pensii B. a fost obligată, prin această sentință, să recalculeze pensia contestatoarei cu luarea în calcul a sumelor înscrise în adeverința nr. 353/27.04.2012 emisă de S.C.,,NORD PROIECT” S.A. B..
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă așadar că, pe rolul Tribunalului B., invocând aceleași pretenții, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare R_ / 21.05.2012, cererile de chemare în judecată fiind înregistrate la secții diferite ale Tribunalului B. - respectiv: ds. nr._ la Secția I civilă și ds nr._ 3013 la Secția a II civilă.
Până la stabilirea competenței soluționării contestației de către Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului B., în dosarul nr._ 3013 și momentul înaintării prezentului dosar Secției I civilă - complet specializat litigii de muncă și asigurări sociale, această din urmă instanță s-a pronunțat în dosarul nr._, excepția lipsei de interes va fi admisă.
Întrucât, într-o procedură judiciară se impun a fi îndeplinite anumite condiții, reclamantul trebuind să facă dovada, printre altele, că are un interes juridic, recunoscut și ocrotit de lege, născut și actual, personal și direct .
Așa fiind, prin prezentă contestație, condiția interesului pentru contestatoare nu mai este dată, pe cale de consecință instanța va respinge ca lipsită de interes contestația.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Admite excepția lipsei de interes și, pe cale de consecință, respinge ca lipsită de interes contestația formulată de contestatoarea C. N., B., ., . jud. B., împotriva Deciziei nr. R149719/31.05.2012 emisă de intimata C. Județeană de Pensii B., cu sediul în B., Calea Națională nr. 85, jud. B..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 mai .2013.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
M. D. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.DM
Tehnored. BC
4 ex/4.06.2013
← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 684/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 510/2013. Tribunalul... → |
---|