Despăgubire. Sentința nr. 765/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 765/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 7/40/2013
DOSAR NR._ litigiu de muncă
ROMANIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȘA NR. 765
Ședința publică din 14 mai 2013
Președinte – L. L.
Asistenți - P. E.
Judiciari - C. D.
Grefier - U. – G. D.
La ordine pronunțarea asupra litigiului de muncă dintre reclamanta C. C. M., domiciliată în B., ., . și pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA București, Sucursala M. cu sediul în Iași, ..
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 7 mai 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință și când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanta C. C. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia de a-i plăti retroactiv, următoarele drepturi bănești:
- diferențele dintre salariul calculat funcție de salariul de bază minim brut negociat de 700 lei lunar și cel efectiv încasat în perioada 1.12.2009 – 31.12.2010;
- salariul suplimentar pentru anul 2010;
- actualizarea cu rata inflației a drepturilor bănești susmenționate și plata dobânzii legale.
- cheltuieli de judecată;
În fapt, reclamanta a arătat că este salariata Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA și nu i s-au acordat drepturile bănești prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și de contractul colectiv la nivel de grup de unități feroviare.
Or ,în conformitate cu prevederile art.40 alin.2 din Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile cu decurg din contractele individuale și colective de muncă.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp.art.41 alin.5 din Constituția României raportat la Contractul Colectiv de Muncă nr.722 din 24.01.2008 unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 și Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar nr.2836/28.12.2006, prelungit prin acte adiționale, art.41 alin.3 lit.a, b, art.241 alin.1 lit.a, 243, 40 alin.2 din Codul Muncii, Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, art.7 și 32 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010, art.998, art.1084 și art.1088 cod civil de la 1864 și art.274 Cod procedură civilă.
În dovedire s-au depus înscrisuri: copia Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, copia Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008 nr.2836/28.12.2006 și actele adiționale la acest contract, practică juridică.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea pretențiilor deduse judecății ,ca nefondate.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost invocată în raport de art. 268 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii republicată, potrivit căruia cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Astfel ,pârâta a apreciat că în speță nu s-ar solicita obligarea la plata unor drepturi salariale ci, la respectarea clauzelor contractuale colective.
Excepția – inadmisibilității a fost motivată de neparcurgerea de către reclamantă a procedurii prealabile stabilite de contractul colectiv de muncă, potrivit căreia ar fi trebuit ca mai întâi să sesizeze comisia mixtă patronat – sindicat.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în speță nu se justifică aplicarea Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, acesta neputând constitui temei de drept în susținerea pretențiilor reclamantei întrucât în privința anexei 1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009 - 2010 –s-a constatat nulitatea absolută prin Sentința civilă 652/M a existat CCM valabil încheiat, astfel încât angajatorul a trebuit să aplice obligatoriu dispozițiile acestuia care au fost preluate, de altfel, și în contractele individuale de muncă ale salariaților.
Iar în acest sens ar fi și dispozițiile art.247 din Codul muncii (în vigoare în perioada în discuție) potrivit cărora obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
De asemenea, s-a mai precizat că pârâta este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Or, conform acestui act normativ, i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008, 2009 și 2010 aprobate prin hotărâri de guvern.
În dovedire s-au depus înscrisuri.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune instanța a respins-o apreciind că pretențiile deduse judecății au caracter de drepturi salariale încadrându-se în această categorie întrucât primele privesc cuantumul concret al salariului de bază, iar celelalte sunt acordate pentru munca prestată pe parcursul unui an calendaristic, astfel că este aplicabilă prescripția de trei ani reglementată de art. 268 lit.( c) din Codul Muncii.
Și excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă întrucât procedura prealabilă prevăzută de contractul colectiv nu este obligatorie nefiind o procedură cu caracter jurisdicțional, iar în caz contrar s-ar înfrânge principiul constituțional al liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție.
Analizând susținerile părților în raport de dispozițiile legale incidente în cauză și de probele administrate, instanța constată următoarele:
În perioada în discuție (1.12.2009 – 31.12.2010), reclamanta a avut calitatea de salariată a pârâtei .
Conform art.41 alin.3 lit.a din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nr.722 din 24.01.2008 pe anii 2008 – 2010: „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil de la data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/ lună este de 700 lei, adică 4, 12 lei/ oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
În baza art. 13 din Legea 130/1996, părțile au obligația să precizeze în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate.
Or, în anexa nr.5 din contractul la nivel de ramură susmenționat, este prevăzută în mod expres și pârâta printre unitățile cărora li se aplică clauzele acestui contract.
Așadar,este indubitabil faptul că acest contract colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 se aplică direct societății pârâte care și l-a însușit în calitate de semnatară .
Pârâta a susținut însă că aceste dispoziții nu și-ar produce efecte juridice întrucât prin hotărâre judecătorească ar fi fost constatată nulitatea anexei la contractul colectiv la nivel de unitate care prevedea valoarea coeficienților de salarizare și formula de calcul.
Instanța constată nefondată această apărare întrucât conform art. 238 din Codul Muncii în forma în vigoare în perioada dedusă judecății: „(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Iar conform art.243: "1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a) pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
d) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național.”
. Or, conform dispozițiilor art.40 alin.2 din Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din contractele individuale și colective de muncă.
Așadar, din coroborarea acestor texte de lege rezultă că oricum, angajatorul era obligat să pună în executare cu prioritate contractele colective la nivel superior ,față de cel la nivel de unitate.
Prin urmare, în raport de prevederile citate, rezultă că unitatea pârâtă avea obligația să-i acorde reclamantei pentru perioada dedusă judecății, un salariu de bază minim brut de 700 lei.
În ceea ce privește salariul suplimentar, instanța va avea în vedere că acesta este prevăzut de art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare nr.2836/28.12.2006,contract aplicabil până la 31.01.2011 dată fiind prelungirea prin Actele adiționale din 20.06.2008 si 28 dec.2010 (filele 39 și 40 dosar) .
Astfel ,potrivit acestuia: „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia ,salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Prin urmare, întrucât art.127 din acest contract prevede în mod expres că se aplică și unității pârâte și, având în vedere și dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea 130/1996 și 238 alin.1 din Codul Muncii expuse mai sus (în vigoare până la 01.01.2011 ), rezultă că pârâta avea și obligația acordării salariului suplimentar aferent anului 2010.
Apărarea acesteia în sensul că nu s-ar fi putut constitui fondul necesar pentru plata drepturilor salariale ce fac obiectul acțiunii, este nefondată deoarece clauzele contractuale ce prevăd aceste drepturi au caracter imperativ, acordarea lor nefiind condiționată de eventualele imposibilități financiare ce ar apărea în decursul derulării raporturilor de muncă.
De altfel, inclusiv disp.art.41 alin.5 din Constituția României prevăd că „este garantat caracterul obligatoriu al convențiilor colective”.
Așa fiind, va fi admis și capătul de cerere privind salariul suplimentar pentru anul 2010 .
Conform art.166 alin.4 din Codul muncii și OG 9/2000 în vigoare în perioada în discuție, instanța va acorda actualizarea în funcție de indicele de inflație pentru aceste diferențe, calculată de la data scadenței până la introducerea cererii de chemare în judecată și ,respectiv, dobânda legală aferentă socotită de la această din urmă dată și până la aceea a plății efective.
Cererea de acordare cumulată a inflației și dobânzii legale este însă nefondată întrucât potrivit practicii de casare ( de exemplu Decizia nr. 1653/15.12.2009), Curtea de Apel Suceava a stabilit că nu este admisibil cumulul respectiv deoarece cuantumul actualizării în funcție de inflație este inclus în cel al dobânzii și ar însemna să se repare de două ori același prejudiciu, astfel încât acest capăt de cerere va fi admis doar în parte potrivit așa cum s-a arătat în alineatul de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
Respinge excepția inadmisibilității cererii.
Admite în parte acțiunea în pretenții bănești formulată de reclamanta C. C. M., domiciliată în B., ., ., . cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă ,,CFR MARFĂ” SA București, cu sediul în .. 38, sector 1.
Obligă pârâta să plătească reclamantei:
- diferența dintre salariul stabilit în raport de salariul de bază minim negociat în cuantum de 700 lei și cel efectiv plătit în perioada 1.12._10, actualizată în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective;
- salariul suplimentar aferent anului 2010 egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective.
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata dobânzii legale.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14.05.2013.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
L. L. P. E., C. D. U. D.
Red. L.L./26.06.2013
Dact. D.U.
Ex. 2/27.06.2013
,
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Conflict de muncă. Sentința nr. 74/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
