Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 20/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 4917/40/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.20
Ședința publică din.08.01.2013
PREȘEDINTE P. I.
Asistenți judiciari E. P.
D. C.
Grefier P. R.
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanții A. Octav ,A. C. ,A. M. ,B. S. ,C. F. ,C. I. ,N. N. ,Paval F. ,P. F. ,P. P. ,P. M. ,R. L. ,S. T. ,Vircovschi P. ,C. M. I. și I. P. – prin Sindicatul M. de Călători din Depoul de Locomotive Suceava Nord în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători –SNTFCR Călători SA –Sucursala Iași, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat și că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra litigiului de muncă de față:
La data de 23.08.2012 pe rolul Tribunalului B. - Secția I civilă a fost înregistrată sub nr._ acțiunea formulată de reclamanții A. Octav ,A. C. ,A. M. ,B. S. ,C. F. ,C. I. ,N. N. ,Paval F. ,P. F. ,P. P. ,P. M. ,R. L. ,S. T. ,Vircovschi P. ,C. M. I. și I. P. – prin Sindicatul M. de Călători din Depoul de Locomotive Suceava Nord în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători –SNTFCR Călători SA –Sucursala Iași prin care au solicitat obligarea pârâtei să calculeze si să plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin.3 lit. a din C.C.M. Unic la Nivel de Ramura Transporturi (salariul minim) pe anii 2008-2011 si drepturile salariale efectiv plătite începând cu data de 01.08.2009 până la 31.12.2012, sume care să fie actualizate cu rata inflației, diferențe ce rezulta din:
- nerespectarea clasei 1 de salarizare de 700 RON, prevăzuta in C.C.M. Unic la Nivel de ..Ramura Transporturi (salariul minim) la care sa fie aplicat coeficientul de ierarhizare prevăzut in anexa nr.1 din C.C.M. la nivel de Societate Naționala de Transport Feroviar de Calatori "CFR CALATORI" SA (SNTFC CFR Calatori SA ), cu acordarea drepturilor si sporurilor lunare avute aplicate la salariul minim de 700 ron pentru fiecare din membrii de sindicat semnatarii ai tabelului nominal pe perioada 01.08._11, la care este aplicat coeficientul de ierarhizare prevăzut in anexa nr.1 din C.C.M. la nivel de SNTFC CFR Calatori SA,
- valoarea salariului acordat de 570 RON (în perioada 01.08._10), respectiv de 600 RON din CCM la nivel de SNTFC „CFR Călători" SA (în perioada 01.0.5._11) ce au fost trecute la clasa 1 de salarizară din Anexa nr. 1 din CCM la nivel de SNTFC „CFR Călători" SA în vigoare în perioada 01.08._11 si care-au fost aplicate pe grila de salarizare la care s-au aplicat toate sporurile si celelalte adaosuri salariate aferente prevăzute in CCM-urile în vigoare în perioada 01.08._11 la nivel de Societate Națională de Transport Feroviar de Calatori "CFR CALATORI" SA (SNTFC CFR Calatori SA ) pentru fiecare din membrii de sindicat semnatarii ai tabelului nominal .
IN FAPT, au arătat că pârâta avea obligația ca începând cu data de 01.08.2009 să respecte valoarea salariului minim brut pe clasa 1 de salarizare din Anexa nr.1 la CCM la nivel de societate Națională de Transport Feroviar de Calatori "CFR CALATORI" SA (SNTFC CFR Calatori SA ) la 700 RON așa cum era prevăzut de art.41(3) din CCM Unic la nivel de R. Transporturi și care în conformitate cu prevederile art.3(1) din același CCM producea efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țara, indiferent de structura capitalului acestora".
Au arătat că în Anexa nr.5 a aceluiași CCM Unic la nivel de R. Transporturi, figurează și SNTFC CFR Calatori SA ca unitate la care se aplică acest CCM. Au menționat perioadele în care salariul minim brut (clasa 1 de salarizare) au fost inferioare celui prevăzut în CCM Unic la nivel de Ramura Transporturi (700 RON) respectiv:
- 01.08._10 salariul din CCM la nivel de SNTFC „CFR Călători" SA la clasa 1 a fost de 570 RON si acesta a fost aplicat pe grila de salarizare din Anexa nr.1 la care s-au aplicat toate sporurile si celelalte adaosuri salariale aferente ;
- 01.05._11 salariul din CCM la nivel de SNTFC „CFR Călători" SA la clasa 1 a fost de 600 RON și acesta a fost aplicat pe grila de salarizare din Anexa nr.1 la care s-au aplicat toate sporurile si celelalte adaosuri salariale aferente.
Au susținut reclamanții că potrivit C.C.M. Unic la Nivel de R. Transporturi (salariul minim), valabil în anii 2008-2010, art.4.-(2) valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic ,iar pentru activitatea desfășurată a fost prevăzut un salariu de bază minim brut de 700 lei, iar pârâtele nu au acordat și nu au plătit reclamanților drepturile salariale în conformitate cu clauzele contractuale mai sus enumerate.
Deși prevederile Contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare conform Deciziei Curții Constituționale nr.380/30 septembrie 2004; Deciziei Curții Constituționale nr.511/15 iunie 2006; Deciziei Curții Constituționale nr.2S4/22 martie 2007; Deciziei Curții Constituționale nr.458/22 aprilie 2008 etc. și deși Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate să prevadă drepturi cu caracter inferior celor reglementate de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, totuși salariul prevăzut de CCM la nivel de Societate Națională de Transport Feroviar de Calatori "CFR CALATORI" SA (SNTFC CFR Calatori SA a fost inferior celui stabilit prin contractul colectiv încheiat la nivel de ramură.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamanții au suferit un prejudiciu constând, pe de o parte în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, au solicitat instanței să oblige pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plătii efective, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
In dovedirea acțiunii au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 53/2003, Legii 62/2011.
Prin întâmpinarea depusă la data de 14.11.2012 pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători-CFR Călători SA București a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
A arătat că excepția prescripției dreptului material la acțiune ,raportat la art. 268 alin. 1 lit.e Codul Muncii este dată în cauză deoarece reclamanții solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, iar potrivit art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii republicat," cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. „
Pe fondul cauzei a menționat că actul colectiv de muncă la nivel de ramură Transporturi nu poate constitui temei de drept, în susținerea pretențiilor reclamanților întrucât la nivelul unității a fost încheiat un contract colectiv modificat apoi prin acte adiționale, ale căror prevederi sunt obligatorii pentru părți, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților.
Raportat la dispozițiile art.247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Art. 238 din Codul muncii nu a impus preluarea clauzelor în contractele colective încheiate la nivel inferior.
În conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.
Or, în cazul de față, reclamanții nu a solicitat obligarea la acordarea unor drepturi pe perioada de valabilitate a contractelor colective la nivel de unitate .
Cu privire la Contractul Colectiv de Muncă 2007/2008 și 2009/2010, încheiat la nivelul CFR Călători, părțile de comun acord, pentru a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli au stabilit ca sistem de referință valoarea de 407 lei, 500 lei,540 lei, 570 de lei și 600 lei pentru clasa 1 de salarizare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri .
Analizând cu prioritate excepția invocată în cauză instanța constată că reclamanții au solicitat acordarea unor drepturi salariale astfel că este aplicabilă prescripția de trei ani reglementată de art. 268 lit. c din Codul Muncii. Cum drepturile salariale pentru luna august 2009 s-au plătit în septembrie 2009 și întrucât cererea reclamanților a fost introdusă la 23.08.2012 dreptul la acțiune nu este prescris.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că reclamanții au avut calitatea de salariați ai Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători -CFR Călători SA București.
Conform Contractului la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 încheiat la 19.12.2007, conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008 clasa 1 de salarizare a fost stabilită de părțile contractante printre care și SNTFC-CFR Călători SA București la suma de 700 lei(art. 41 alin. 3).
Unitatea angajatoare a adus la cunoștință însă că la nivelul unității a fost încheiat un alt contract colectiv de muncă aplicabil în intervalul 2009 – 2010 în sensul că la nivelul SNTFM-CFR Marfă SA clasa 1 de salarizare a fost stabilită la suma de 570 lei și respectiv 600 de lei.
Însă conform art. 8 alin. 2 din Legea 130/1996 în vigoare în perioada de până la 01.01.2011 contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În baza art. 13 din Legea 130/1996 părțile aveau obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate.
Cum SNTFC-CFR Călători SA București a fost menționată în Anexa 5 poziția 1 rezultă că actul colectiv cu numărul 722/2008 era aplicabil în cadrul companiei fără a mai fi necesară constatarea nulității unor clauze din contractele inferioare.
Ca urmare, va fi admisă acțiunea reclamanților privind acordarea diferențelor dintre salariul calculat funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei lunar și cel efectiv plătit pentru perioada 01.08._10.
Conform art.166 alin.4 din Codul muncii și OG 9/2000, OG 13/2011 instanța va acorda actualizarea în funcție de indicele de inflație pentru aceste diferențe de la data scadenței până la data plății efective.
În ceea ce privește drepturile de după 01.01.2010 tribunalul constată că CCM 722/2008 nu mai putea produce efecte după această dată. Conform art. 4 alin. 1 contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform art. 33 din Legea 130/1996 contractul colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia.
În raport cu aceste prevederi și cum nu a fost depus la dosar vreun act de prelungire a valabilității rezultă că efectele CCM 722/2008 au încetat la 31.12.2010, chiar dacă la art. 4 punctul 2 din act se face trimitere la o tacită prelungire.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A. Octav ,A. C. ,A. M. ,B. S. ,C. F. ,C. I. ,N. N. ,Paval F. ,P. F. ,P. P. ,P. M. ,R. L. ,S. T. ,Vircovschi P. ,C. M. I. și I. P. – prin Sindicatul M. de Călători din Depoul de Locomotive Suceava Nord, cu sediul în Mun.Suceava, ., jud.Suceava, în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători –SNTFCR Călători SA –Sucursala Iași, cu sediul în Mun.Iași, ..2, jud.Iași.
Obligă pârâta să plătească reclamanților:
- diferențele salariale dintre salariul reclamanților calculat funcție de salariul de bază minim brut de 700 lei lunar și cel efectiv plătit pentru perioada 01.08._10, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective.
Definitivă și executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08.01.2013.
Președinte, Grefier
P. I. Cu opinie în același sens, P. R.
Asistenți judiciari,
P. E., C. D.
Red.P.I./Tehnored.P.R./22.01.2013/Ex.4
← Conflict de muncă. Sentința nr. 678/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
---|