Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 1002/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 1002/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 35/40/2014

DOSAR NR._ litigiu de muncă

ROMANIA

TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 1002

Ședința publică din 10 septembrie 2014

Președinte – L. L.

Asistenți - P. E.

Judiciari - C. D.

Grefier - U. D. – G.

La ordine pronunțarea asupra litigiului de muncă dintre reclamantul Z. L. C. prin L. S. din Învățământ B., cu sediul în .. 40 și pârâții L. T. Special „Sf. S.” B., cu sediul în .. 6 și I. Școlar Județean B., .. 28.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul asistat de avocat Ț. M., pentru unitatea școlară director S. L. și consilier juridic S. C..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că în cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată pârâții au depus întâmpinare iar reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.

Instanța constată că este primul termen de judecată la care este legal constituită și în temeiul art. 131 NCPC, se verifică competența generală, teritorială și materială în raport de obiectul pricinii.

Instanța constată că este competentă să soluționeze prezentul litigiu conform art.95 pct. 4 NCPC și art. 269 din Codul muncii.

Apărătorul reclamantului depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța nr. 624 din 10.09.2014 în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat.

Reprezentanta I.Ș.J. depune dosar delegație de reprezentare.

Reclamantul se legitimează cu CI . nr._/2011 CNP_ și S. L. E. cu CI . nr._/2011 CNP_ din B., ., ..

Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu martorul S. A..

Reprezentanții pârâtelor arată că se opun la administrarea probei cu martor.

Instanța prorogă încuviințarea probei cerută de apărătorul reclamantului și pune în discuție excepția nulității absolute a Deciziei emisă de unitatea de învățământ.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea excepției pentru nerespectarea prevederilor art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii întrucât nu este descrisă în mod concret și efectiv latura materială, elementele de fapt ce se consideră că ar constitui abaterea disciplinară, ci în mod constant a indicat elemente generice.

Reprezentanta Inspectoratului Școlar Județean B. solicită respingerea excepției pentru motivele arătate în întâmpinare.

Arată că reclamantul nu se află la prima abatere de acest gen și este foarte grav ca un cadru didactic să aibă un comportament agresiv față de elevi și față de colegii săi, în plus în cauză este vorba doar despre sancțiunea „Observație scrisă”. În cuprinsul Hotărârii se face trimitere la documentele care au stat la baza aplicării acestei sancțiuni.

Reprezentanta Liceului T. Special „Sf. S.” B. solicită respingerea excepției. Arată că dincolo de aspectele legislative trebuie de avută în vedere latura umană, respectiv comportamentul unui profesor față de copiii din această unitate de învățământ -„școală specială” în care elevilor li se acordă permanent asistență psihopedagogică. De avut în vedere că sesizarea a fost făcută de către reprezentanții DGASPC.

TRIBUNALUL

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 6 ianuarie 2014, reclamantul Z. L. C. prin L. S. din Învățământ B. a formulat în contradictoriu cu pârâții L. T. Special „Sf. S.” B. și I. Școlar Județean B. contestație împotriva Hotărârii I.Ș.J. 9 din 5 decembrie 2013 solicitând anularea acesteia și înlăturarea sancțiunii disciplinare „observație scrisă” ce i-a fost aplicată de liceu și menținută de inspectorat.

În motivarea în fapt a cererii sale, reclamantul a arătat că prin Decizia 58/ 31.10.2013 i s-a aplicat sancțiunea disciplinară susmenționată iar contestația formulată împotriva acesteia a fost respinsă de către inspectorul județean.

Sancționarea sa ar fi însă nelegală deoarece decizia 58 nu conține descrierea efectivă a motivelor de fapt care i-au atras răspunderea, nefiind menționată concret latura materială a abaterii disciplinare ce se consideră că ar fi săvârșit-o.

Ci, în decizie s-au reprodus doar textele din regulament ce ar fi fost încălcate și s-au folosit expresii „absolut generice și neîndestulătoare”, fără să se menționeze concret măcar un minim de indicii care să informeze asupra faptei, cum ar fi «elevul sau elevii în cauză, cine a fost vizat de primele acte de presupusă violență și cine a fost vizat ulterior pentru „a nu-și susține plângerile înaintate”, data presupusei fapte (pentru a verifica eventuala prescripție), cuvintele adresate, contextul producerii lor, probele existente și în special persoanele care le-au perceput și nivelul lor de instruire, exprimare și capacitatea de a-și exprima ideile în mod neinfluențat, etc ..».

S-a mai arătat că pentru acest motiv, decizia de sancționare ar fi lovită de nulitate absolută în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. (a) Codul muncii.

Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că nu a săvârșit nici o faptă de natura celor generic descrise de art. 84 alin. 7 din R. al Învățământului Preuniversitar și nici de art. 12 din ROI al liceului ori inspectoratului, astfel încât sancționarea sa ar fi nelegală.

S-a mai subliniat că datorită nedescrierii faptei în cuprinsul deciziei reclamantul este „în imposibilitate de a formula apărări efective și punctuale privind faptele ce i se impută însă precizează că, „din informațiile pe care le am, există unii elevi care au fost determinați să dea niște declarații defavorabile pe care ulterior și le-au retras sau nu le-au mai recunoscut, arătând că nu corespund realității” .

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 76 și 79 din Codul muncii.

În dovedire s-au depus probe cu înscrisuri.

Prin întâmpinare pârâtul I. Școlar Județean B. a solicitat respingerea contestației arătând că din referatul analizat de comisia de cercetare rezultă că reclamantul se face vinovat de exercitarea unor acte de violență fizică și psihică asupra elevilor din unitatea de învățământ, „nefiind la prima abatere în acest sens ci, au mai existat reclamații la adresa sa privind comportamentul violent”.

S-a mai arătat că „este foarte grav faptul ca un profesor, oricât de răi ar fi acei elevi, îi amenință cu sârma la școală. Consideră sancțiunea disciplinară ca fiind temeinică și legală prin aceea că s-a efectuat descrierea efectivă a motivelor de fapt ce au atras sancționarea, au fost respectate prevederile legale privind cercetarea și sancționarea.

În fapt, din înscrisurile anexate ar reieși foarte clar faptul că reclamantul a încălcat regulamentul, motivele abaterii disciplinare fiind descrise în mod concret în raportul de cercetare întocmit de către Comisia de disciplină a unității de învățământ.

Sancțiunea s-ar fi acordat după abateri repetate care au adus un prejudiciu de imagine unității școlare. Iar reclamantul a beneficiat de clemență și înțelegerea colegilor de nenumărate ori.

În dovedirea apărărilor formulate, I.Ș.J. B. a depus înscrisuri.

Și pârâtul L. T. Special „Sf. S.” B. a depus întâmpinare (f. 70 dosar) solicitând respingerea contestației, argumentând că „din înscrisurile anexate reiese foarte clar faptul că domnul profesor a încălcat regulamentul ceea ce a dus la această sancțiune. Motivele abaterii disciplinare au fost descrise în mod concret în raportul de cercetare întocmit de Comisia de cercetare (anexa 3). Sancțiunea s-a acordat după abateri repetate care au adus un prejudiciu de imagine unității școlare și din punctul nostru de vedere este destul de ușoară (...).Nu invocăm în fața instanței decât acele motive descrise în raportul de cercetare disciplinară întocmit de comisia de cercetare care în opinia noastră face front comun cu însăși decizia de sancționare”.

În dovedirea susținerilor din această întâmpinare s-au depus înscrisuri.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a corectat temeiul juridic al contestației ce fusese menționat în mod greșit, precizând că acesta este dat de dispozițiile art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii.

S-a mai răspuns apărărilor formulate de I. Școlar Județean B. arătându-se că „nu înlătură argumentele de nulitate invocate de reclamant, reiterându-se în mod eronat ideea că motivarea sancțiunii este completă deoarece descrierea faptei este realizată prin raportul de cercetare disciplinară.

În plus, aceeași obligația a descrierii complete în fapt a abaterii este preluată și în punctul 8.5.7. din Procedura operațională privind cercetarea abaterilor disciplinare - ce a fost atașată întâmpinării de către I.Ș.J, unde se menționează și obligația de a se menționa și gradul de vinovăție, împrejurările comiterii faptei”.

Analizând susținerile părților în raport de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente în speță, instanța reține următoarele:

Prin Decizia 58/31.10.2013, pârâtul L. T. Special „Sf. S.” a aplicat reclamantului în calitate de profesor psihopedagogie specială sancțiunea disciplinară a „observației scrise” în conformitate cu disp. art. 280 din Legea 1/2011.

S-a menționat expres în preambulul deciziei că această sancțiune este luată „în baza Raportului de anchetă privind desfășurarea cercetării disciplinare înregistrat cu nr. 489/25.10.2013 la unitate”, „urmare a nerespectării normelor de conduită în unitate prin lovirea elevilor cu sârmă (arătătorul) și/ sau palma precum și amenințarea/intimidarea acestora pentru a nu-și susține plângerile înaintate”.

De asemenea,în finalul deciziei s-a reiterat mențiunea „Conform Raportului de anchetă nr. 489 din 25.10.2013, întocmit de comisia de cercetare, rezultă că domnul prof. Z. L. C. se face vinovat de acuzele care i se aduc, comportamentul dumnealui încălcând grav codul deontologic al meseriei de educator, dăunând interesului învățământului și prestigiului instituției”.

Totodată, s-au enumerat temeiurile emiterii deciziei – art. 12 din Regulamentul de Organizare Internă a Liceului T. Special „Sf. S.” și Hotărârea Consiliului de Administrație 4/ 29.10.2013 – precum și textul de lege încălcat: art. 84 alin. 7 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Învățământului Preuniversitar.

Prin Hotărârea nr. 9/5.12.2013, Colegiul de disciplină al I.Ș.J. B. a respins contestația reclamantului împotriva deciziei de sancționare.

La soluționarea cauzei, tribunalul va avea în vedere disp. art. 252 alin. 2 Codul muncii potrivit cărora: „(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară (...)”.

De asemenea, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor fostului art. 268 alin. 2 (actual art.252 alin.2) din Codul muncii, a stabilit în mod constant că mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare au rolul de a-l informa corect și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, aceste mențiuni fiind necesare și pentru instanța de judecată pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii luate (deciziile nr. 383/2005, nr. 58/2007, nr. 319/2007 și nr. 654/2007 ale Curții Constituționale).

Astfel, în cuprinsul deciziei 319/2007,Curtea a constatat că art.268 alin 2 (actual 252 alin 2 din Codul Muncii) „ se înscrie printre cele care au ca scop asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă. În același timp, sunt menite să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziția obiectiv dominantă a angajatorului în desfășurarea raportului de muncă.

Aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.

Mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului.

Angajatorul, întrucât deține toate datele, probele și informațiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei și legalității acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, mențiunile și precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare și pentru instanța judecătorească, în vederea soluționării legale și temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.

Or, în speță tribunalul constată că nu au fost respectate dispozițiile art. 252 alin. 2 lit. a, nefiind descrisă în decizie fapta ce i se impută reclamantului ca abatere disciplinară.

Astfel, este de observat că în cuprinsul deciziei nu sunt menționate elementele esențiale de individualizare a faptei săvârșite. Nu sunt trecute data și locul comiterii acțiunii de violență reținute și nici împrejurările concrete: asupra căror elevi, cuvintele adresate, contextul în care a acționat reclamantul, ce persoane au fost prezente și situația lor - dacă aveau sau nu capacitate de percepție și exprimare păstrată în integralitate.

În lipsa elementelor respective de individualizare, instanța este în imposibilitate de a verifica existența faptei și a caracterului acesteia de abatere disciplinară, întrucât angajatorul nu poate completa decizia de sancționare prin alte acte ulterioare și nici nu poate invoca în fața instanței învestite cu soluționarea contestației, alte motive de fapt.

De asemenea, simpla referire din decizia de sancționare la raportul de anchetă 489/25.10.2013, nu este de natură a complini cerința legii referitoare la obligativitatea descrierii faptei.

De altfel, este de observat că nici măcar din concluziile acestui raport de anchetă nu rezultă care sunt cu exactitate faptele reținute la finalul cercetării, împrejurările și datele săvârșirii (în contextul în care s-a invocat că reclamantul nu este la prima abatere, astfel încât este necesar a se distinge care fapte au fost avute în vedere).

Ci, s-a expus ca și concluzie doar afirmația cu caracter generic (preluată apoi și în decizie) că „toate acestea conduc la concluzia că într-adevăr domnul profesor Z. L. C. se face vinovat de acuzele care i se aduc, comportamentul dumnealui încălcând grav codul deontologic al meseriei de educator, dăunând interesului învățământului și prestigiului instituției”.

De altfel, obligativitatea descrierii faptei (ceea ce presupune individualizarea sa prin data și împrejurările săvârșirii) este prevăzută inclusiv la punctul 8.5.7.1 din „Procedura operațională privind cercetarea abaterilor disciplinare, procedură aprobată de chiar unitatea școlară angajatoare (f. 42). Astfel, această normă internă prevede expres faptul că „Decizia de sancționare va cuprinde în mod obligatoriu în preambul, descrierea faptei săvârșite de salariat care constituie abatere disciplinară, gradul de vinovăție, împrejurările în care a fost comisă fapta (...)”.

Așa fiind, întrucât dispozițiile art. 252 alin. 2 au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare, instanța va admite contestația împotriva deciziei respective și a hotărârii Colegiului de disciplină.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția nulității absolute a Deciziei nr. 58/31.10.2013 emisă de L. T. Special,,Sf.S.” B. și, pe cale de consecință, constată nulitatea absolută a acestei decizii.

Admite contestația împotriva Hotărârii nr. 9/5.12.2013 a Colegiului de Disciplină de pe lângă I. Școlar Județean B. și a Deciziei nr. 58/31.10.2013, contestație formulată de reclamantul Z. L. C.-prin L. S. din Învățământ B., cu sediul în .. 40 în contradictoriu cu pârâții L. T. Special,,Sf.S.” B., cu sediul în .. 6 și I. Școlar Județean B., cu sediul în .. 28 .

Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 10.09.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,

L. L. P. E., C. D. U. D.

Cu opinie în același sens

RED. L.L./ 10.10.2014.

Dact. D.U.

Ex. 4/ 14. 10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 1002/2014. Tribunalul BOTOŞANI