Despăgubire. Sentința nr. 743/2014. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 743/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 5493/40/2013
Dosar nr._ drepturi salariale, obligație de a face
R O M Â NI A
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 4 iunie
Instanța constituită din:
Președinte – N. T.
Asistenți judiciari - D. C.
Asistenți judiciari – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 743
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanții G. M. F., G. O. G., I. A., P. E., prin S. Învățământului Preuniversitar B., cu sediul în B.,.. 10 jud. B. și pârâții Școala G. nr. 1 Văculești, jud. B. și C. L. Văculești jud. B.,și I. Școlar Județean B. cu sediul în B., .. 22, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, după strigarea pricinii, avocat M. M., pentru reclamanții lipsă, lipsind reprezentanții pârâților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii.
Instanța constată că este primul termen de judecată cu procedură completă .
În temeiul art. 131 NCPC, se verifică competența generală, teritorială și materială a instanței, și față de obiectul pricinii, instanța constată că este competentă în soluționarea acesteia, în conformitate cu disp. art.95 pct. 4 NCPC, art. 269 din Codul muncii și art. 208-209 din Legea 62/2011.
În temeiul art.258 NCPC, instanța admite proba cu înscrisurile depuse de reclamanți.
Neformulându-se alte cereri, instanța declară încheiată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului pricinii.
Avocat M. M., pentru reclamanți, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra fondului pricinii.
TRIBUNALUL,
Asupra conflictului de drepturi de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului B. - Secția I civilă, reclamanții G. M. F., G. O. G., I. A., P. E., prin S. Învățământului Preuniversitar B., au chemat în judecată pe pârâții Școala G. nr. 1 Văculești, jud. B. și C. L. Văculești jud. B. ,I. Școlar Județean B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, pârâții să fie obligați la:
1. plata sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare începând cu data de 28.05.2013 stabilită prin sentința civilă nr.841 pronunțată de Tribunalul B. la 27.05.2013;
2. plata de daune interese constând în diferențe rezultate din actualizarea cu rata inflației calculată pentru perioada cuprinsă între data scadenței și data plății efective, precum și în dobânda legală calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă;
3. modificarea statului de personal începând cu luna iunie 2013 în privința reclamanților în sensul includerii în salariul acestora și a sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare:
4. obligarea IȘJ B. la avizarea statului de personal modificat.
În fapt, reclamanții au arătat că sunt membri ai Sindicatului Învățământului Preuniversitar B. și sunt angajații unității de învățământ prim - pârâte.
În perioada anului 2010, au beneficiat de sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare în baza deciziilor de reîncadrare emise de conducerea unității în temeiul Legii nr. 330/2009 De asemenea, sporul a fost luat în calcul și prin deciziile de reîncadrare emise în baza Legii nr. 284/2010, fiind plătit până la începutul anului 2011, când din dispoziția ISJ B., s-a dispus sistarea plății.
Prin sentința civilă nr. 1222 pronunțată de Tribunalul B. la data de 12.06.2012 a fost admisă acțiunea reclamanților și în consecință pârâții au fost obligați la plata sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare și în continuare, respectiv pentru intervalul de timp cuprins între data sistării plății, 1.01.2011, și până la data pronunțării hotărârii.
In motivarea sentinței s-a reținut incidența disp. art.9-Cap.I și art.6-Cap.II dm Anexa nr.5 a Legii nr.63/2011și art.II-art.l alin.3 din Legea nr.283/2011 precum și faptul că membrii noștri de sindicat au continuat să lucreze în aceleași condiții periculoase și vătămătoare calificate astfel prin Buletine de expertizare a locurilor de muncă din 2007.
Angajatorul și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărârea judecătorească pentru intervalul de timp expres menționat în dispozitivul hotărârii, conform OG nr. 17/23.08.2012, dar nu și în continuare.
Prin sentința civilă nr. 841 pronunțată de Tribunalul B. la data de 27.05.2013,instanța a dispus obligarea prim-pârâtei și la plata sporului pentru perioada 12.06._13.
P. pârâta nu a plătit reclamanților sporul potrivit ultimei hotărâri judecătorești motivând că plata nu poate fi efectuată întrucât instanța nu a dispus și reîncadrarea cu includerea sporului în salariu.
Prin acțiunea de față, reclamanții au solicitat atât plata sporului pentru perioada ulterioară ultimei hotărâri judecătorești cât și modificarea statului de personal pe baza căruia se realizează salarizarea reclamanților. Totodată au solicitat și obligarea ISJ B. la avizarea statului de personal modificat.
Reclamanții au considerat că sunt îndreptățiți să li se admită acțiunea întrucât au continuat să lucreze în aceleași condiții și după pronunțarea ultimei hotărâri judecătorești, iar ultimul stat de personal a fost întocmit greșit în privința reclamanților fără includerea în salariu a sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare în pofida hotărârilor judecătorești pronunțate și a disp. art. 9 din Legea nr. 63/2011.
Temeiul legal pentru modificarea și ulterior avizarea statului de personal modificat îl constituie art. 2 și 3 din Ordinul nr. 4576/2011.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.28(2) din Legea dialogului social, art.9-Cap.I și art.6-Cap.II din Anexa nr.5 Metodologia de calcul a drepturilor salariale a Legii nr.63/2011, art.II-art.l din Legea nr.283/2011, art. 166(4) din Codul muncii, art.3 din Legea nr.356/2002 pentru aprobarea O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, H.G. nr.538/2001 privind Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
În dovedire, reclamanții au depus înscrisuri.
Legal citați, pârâții nu au depus întâmpinări și nu au trimis reprezentanți în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanții G. M. F., G. O. G., I. A., P. E., prin S. Învățământului Preuniversitar B., au chemat în judecată pe pârâții Școala G. nr. 1 Văculești, jud. B. și C. L. Văculești jud. B. ,I. Școlar Județean B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, pârâții să fie obligați la:
1. plata sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare începând cu data de 28.05.2013 stabilită prin sentința civilă nr.841 pronunțată de Tribunalul B. la 27.05.2013;
2. plata de daune interese constând în diferențe rezultate din actualizarea cu rata inflației calculată pentru perioada cuprinsă între data scadenței și data plății efective, precum și în dobânda legală calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă;
3. modificarea statului de personal începând cu luna iunie 2013 în privința reclamanților în sensul includerii în salariul acestora și a sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare:
4. obligarea IȘJ B. la avizarea statului de personal modificat.
Pentru soluționarea primului capăt din cererea reclamanților, se va reține că:
- prin sentința civilă irevocabilă nr.1222/12.06.2012( f.29 -30),Tribunalul B. a stabilit dreptul reclamanților la acordarea sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare în perioada 01.01._12;
- iar prin sentința civilă irevocabilă nr.841/27.05.2013( f.27 -28),Tribunalul B. a stabilit dreptul reclamanților la acordarea sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare și în perioada 12.06._13.
Prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului și în perioada 28.05._13, întrucât:
- conform art. 9 – Cap I și art. 6 – Cap. II din Anexa nr. 5 Metodologia de calcul al drepturilor salariale a Legii 63/2011:
„(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”
- art. II - alin. 1 alin. 3 din Legea 283/2011 a prevăzut că:
„În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În plus, alin. 4 al aceluiași articol a stabilit că începând cu luna ianuarie 2012 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar este cea prevăzută de Legea 63/2011, fiind așadar aplicabile și în anul 2012 dispozițiile Legii 63/2011 mai sus citate.
- pentru anul 2013, art.1 din OUG 84/2012 a stabilit că:
,, În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.’’
- iar pentru anul 2014, art. 1 alin.3 și 4 din OUG 103/2013 a prevăzut:
,, În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
În anul 2014, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.’’
Prin urmare, întrucât:
- angajatorul - căruia îi revenea sarcina probei conform art.272 din Codul muncii – nu a pretins și dovedit că, începând cu data de 28.05.2013, reclamanții nu și-ar fi desfășurat activitatea în aceleași condiții ca și cele în care au lucrat anterior acestei date,
- iar aplicarea dispozițiilor art.21 din Legea 284/2010 a fost amânată chiar de legiuitor începând cu 1.01.2013, prin Legea 283/2011, începând cu 1.01.2014, prin art. 5 al OUG 84/2012, și începând cu 1.01.2015, prin art.8 alin.1 din OUG 103/2013,
tribunalul apreciază că reclamanții sunt îndreptățiți în continuare la acordarea sporului, atâta timp cât nu se modifică condițiile concrete de desfășurare a activității sau nu se emite un alt regulament de acordare a sporurilor care să prevadă alte condiții pentru plata acestuia.
Prin urmare, instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâții Școala G. nr.1 Văculești și C. L. Văculești să plătească reclamanților diferențele salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare aferente intervalului 28.05. 2013 - 04.06. 2014, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 05.12.2013 precum și dobânda legală de la 06.12.2013 până la data plății efective.
Totodată, se va reține că:
- potrivit art.2 din Ordinul nr._ / 11 iulie 2011:
,, Statele de personal ale unităților de învățământ, pentru toate categoriile de personal, se întocmesc de unitățile de învățământ și se avizează de inspectoratele școlare, la începutul fiecărui an școlar sau ori de câte ori apar modificări”,
- iar conform art.4 din același ordin:
,,(1) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă pentru unitățile de învățământ se întocmesc pe baza statelor de personal avizate de inspectoratele școlare județene/I. Școlar al Municipiului București.
(2) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă se întocmesc de unitățile de învățământ și se transmit, în format electronic, inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru verificare și validare, în conformitate cu statele de personal avizate.
(3) Verificarea și validarea se fac de către compartimentul salarizare sau audit din cadrul inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
(4) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă validate electronic stau la baza întocmirii documentelor de plată către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.”
Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții legale precum și cele anterior reținute privind îndreptățirea reclamanților la beneficiului sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, tribunalul:
- va obliga pârâta Școala G. nr.1 Văculești să modifice statul de personal începând cu luna iunie 2013 în ceea ce-i privește pe reclamanți, în sensul includerii în acesta a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procent de 10 % din salariul de bază;
- va obliga pârâtul I. Școlar Județean B. să avizeze statul de personal modificat potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Admite în parte acțiunea, formulată de reclamanții:G. M. F., G. O. G., I. A. și P. E. - prin S. Învățământului Preuniversitar B., cu sediul în B., ..10, jud. B. în contradictoriu cu pârâții: Școala G. nr.1 Văculești, C. L. Văculești și I. Școlar Județean B., cu sediul în B., .. 22, jud. B..
Obligă pârâta Școala G. nr.1 Văculești să modifice statul de personal din iunie 2013 în ceea ce-i privește pe reclamanți, în sensul includerii în acesta a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procent de 10 % din salariul de bază.
Obligă pârâtul I. Școlar Județean B. să avizeze statul de personal modificat potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre.
Obligă pârâții Școala G. nr.1 Văculești și C. L. Văculești să plătească reclamanților diferențele salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare aferente intervalului 28.05. 2013 - 04.06. 2014, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 05.12.2013 precum și dobânda legală de la 06.12.2013 până la data plății efective.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmează a fi depuse sub sancțiunea nulității, la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 04.06.2014.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.TN v
Tehnored.BC
6 ex/27.06.2014
← Cereri. Sentința nr. 1404/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
---|