Plată asigurări sociale. Sentința nr. 663/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 663/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 4985/40/2013

DOSAR NR._ asigurări sociale

ROMANIA

TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 663

Ședința publică din 15 mai 2014

Președinte – L. L.

Asistenți - P. E.

Judiciari - C. D.

Grefier - U. – G. D.

La ordine judecarea litigiului de asigurări sociale dintre reclamantul M. A. în prezent aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în P. V. cu sediul în localitatea Muntenii de Sus, ., județul V. și pârâta C. Județeană de Pensii N., cu sediul în .. 24.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-a înfățișat nici una dintre părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța din oficiu invocă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului B. – Secția I civilă, complet specializat în judecarea litigiilor de muncă și asigurări sociale în raport de dispozițiile art. 129 NCPC .

TRIBUNALUL

Asupra excepției de față;

La data de 5 noiembrie 2013 reclamantul M. A. a formulat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii N. acțiune în daune solicitând obligarea la plata sumei reprezentând actualizarea pensiei aferente lunilor iunie 2010 și octombrie 2013.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta ar fi vinovată de săvârșirea unui abuz întrucât i-a plătit cu întârziere pensia pe luna iunie 2010 respectiv abia în septembrie 2010, deși fusese anunțată că urma să se transfere din P. Iași.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii 19/2000.

În dovedirea acțiunii s-au depus înscrisuri.

Prin întâmpinare C. Județeană de Pensii N. a solicitat respingerea acțiunii arătând că în cazul persoanelor care execută pedepse privative de libertate în alte județe decât cel pe raza căruia își au domiciliul și au calitatea de pensionari, cum este și cazul reclamantului drepturile de pensie se achită titularilor numai prin mandat poștal (conform adresei nr. 245/5 iulie 2004).

Or, pensia aferentă lunii iunie 2010 în cuantum de 427 lei a fost expediată prin mandat poștal la data de 28.06.2012, însă aceasta a fost returnată, întrucât reclamantul a fost transferat de la P. Iași, la P. B..

Din acest motiv, pensia aferentă lunii iunie 2010 în cuantum de 427 lei, i-a fost achitată reclamantului abia în luna septembrie 2010 – anexându-se în acest sens copie după Borderoul pentru mandatele prezentate în . 2010, împreună cu ordinul de plată 3080, unde figurează M. A. – localitatea B., cu suma de 854 lei, reprezentând pensia aferentă lunii iunie 2010 și septembrie 2010 (câte 427 lei/lună).

Totodată, pârâta a invocat excepția de litispendență (denumită eronat de conexitatete) solicitând conexarea la dosarul_, susținând că ar exista triplă identitate de elemente.

Instanța a constatat că dosarul nr._ a fost declinat la Tribunalul N. și a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială absolută.

La soluționarea acestei excepții se va avea în vedere că potrivit art. 131 NCPC: „La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.”

Potrivit art. 154 alin. 1 din Legea 263/2010 „cererile îndreptate împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul”.

Așadar, acest text de lege instituie o competență teritorială exclusivă în privința acțiunilor îndreptate împotriva caselor de pensii.

Or, conform art. 129 NCPC, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, situație în care potrivit art. 130 alin. 2 trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În speță, reclamantul a fost transferat la P. V. imediat după depunerea cererii de chemare în judecată, întreaga procedură de regularizare a cererii desfășurându-se prin trimiterea la V..

Prin urmare, dat fiind caracterul exclusiv al competenței teritoriale, acesta fiind instituită de principiu în scopul înlesnirii accesului reclamanților la justiție în asemenea acțiuni ce au ca obiect drepturile lor de asigurări sociale (deci de protecție socială), instanța va admite excepția de necompetență, dispunând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului V. – pe raza căruia se află locul de detenție al reclamantului căruia i se asigură astfel posibilitatea de a participa la ședința de judecată, fără a mai fi necesară transferarea din nou la P. B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetenței teritoriale a Tribunalului B. în soluționarea acțiunii formulate de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii N. în favoarea Tribunalului V. - Secția civilă, complet conflicte de muncă și asigurări sociale.

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului V..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,

L. L. P. E., C. D. U. D.

Red. L.L./ 6 IUNIE 2014

Dact. D.U.

Ex. 4/ 10 iunie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plată asigurări sociale. Sentința nr. 663/2014. Tribunalul BOTOŞANI