Acţiune în constatare. Sentința nr. 531/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 531/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 233/40/2015
Dosar nr._ acțiune în constatare
R O M Â NI A
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 7 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte – N. T.
Asistenți judiciari - D. C.
Asistenți judiciari – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 531
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanta B. Tincuța CNP_ ,cu domiciliul în loc. Bosâceni - F., jud. B., și pârâții Orașul F., jud. B. și P. orașului F., jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, asistată de avocat Ț. V., martorii propuși de reclamantă, lipsind reprezentanții pârâților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii.
Avocat Ț. V., pentru reclamantă, prezintă instanței originalul carnetului de pensii și asigurări sociale pentru membrii CAP. Instanța constată conformitatea cu originalul a copiei acestui carnet depusă la filele 10-12 din dosar; pe originalul carnetului de muncă se poată observa amprenta ștampilei fostului CAP, care este destul de puțin lizibilă.
După verificarea identității martorilor, pe rând, sub prestarea de jurământ, au fost audiați martorii propuși, susținerile acestora fiind consemnate în procese-verbale atașate la dosarul cauzei.
Instanța declară încheiată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului pricinii.
Avocat Ț. V., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii, urmând să se constate că în perioadele din acțiune reclamanta a avut calitatea membru la CAP N. B., jud. B. (martie 1968-decembrie 1968; ianuarie 1969-decembrie 1969; ianuarie 1970-decembrie 1970; ianuarie 1971-decembrie 1971;ianuarie 1976-decembrie 1977). Reclamanta a lucrat la început pentru părinții săi, iar ulterior a prestat activitate și a efectuat normele pe numele ei. S-a căsătorit în anul 1975 și a născut copiii în anii 1979, 1981 și 1991.Fără cheltuieli de judecată.
Instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra conflictului de drepturi de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanta B. Tincuța a chemat în judecată pe pârâții Orașul F., jud. B. și P. orașului F., jud. B., solicitând să se constate ca în perioadele: martie 1968-decembrie 1968; ianuarie 1969-decembrie 1969; ianuarie 1970-decembrie 1970; ianuarie 1971-decembrie 1971;ianuarie 1976-decembrie 1977 a avut calitatea de membru CAP la fostul CAP N. Balcescu, aparținând de ., cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că imediat după terminarea școlii generale, la vârsta de 15 ani, a fost luată de mama sa, constant, pentru a lucra la C.A.P. N. B. la diferite lucrări de câmp, ferma vegetala, cultura mare, având împreună 2 norme.
Si anterior acestei date, deși era la școală, mergea cu mama sa vara ,la lucru.
Reclamanta a menționat și că nu cunoaște motivele pentru care nu s-au găsit în evidențele arhivei aceste perioade, fiind posibil ca mama sa să fi luat bani și pentru normele sale.
Evidențele de personal de la C.A.P. N. B. ar fi trebuit sa se găsească integral la P. oraș Flamanzi, însă a găsit documente justificative doar pentru 2 perioade, respectiv 1972-1975 si 1985-1990 (desființare CAP).
A menționat ca în acea perioadă părinții țineau lot ajutător gospodăriei destul de mare, lucru ce nu ar fi fost posibil daca nu lucrau la C.A.P.
S-a căsătorit în . sa lucreze împreună cu soțul până în anul 1990, când s-a desființat C.A.P.-ul,ținând lot ajutător.
Reclamanta a susținut că și alți membri ai fostului C.A.P.-ului N. B. sunt in situația sa, deoarece după desființarea C.A.P.-ului nu s-a mai interesat nimeni de arhivă, ci doar de distrugerea bunurilor materiale.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri și a solicitat proba testimonială cu martorii S. R. și P. D..
Pârâta P. orașului F. a depus întâmpinare( f.29-30), prin care a învederat instanței faptul că reclamanta a anexat la dosarul cauzei copie de pe carnetul de muncă eliberat de fostul CAP N. B. F. în anul 1992 (la doi ani după Revoluția din decembrie 1989) fișele individuale cu normele de muncă se aflau la sediul fostului CAP.
În consecință, toate normele de muncă efectuate de reclamantă au fost trecute de către fostul CAP N. B. în carnetul de muncă,iar în arhiva primăriei F. nu există documente care să ateste că în perioada sus menționata reclamanta a lucrat CAP N. B. F., în afara celor trecute în Carnetul de muncă . nr._, anexat la dosarul cauzei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare, întrucât nu are nicio culpă pentru că nu s-au găsit documente oficiale pentru a-și completa integral carnetul de muncă, urmând a dovedi prin probele ce se vor administra continuitatea activității la CAP( f.32).
La solicitarea expresă a instanței, prin adresa nr._/07.04.2015( f.48), P. orașului F. a comunicat că nu deține arhiva integrală a CAP N. B. și că în evidențele sale nu există documente care să ateste perioada din acțiune în care reclamanta susține că a lucrat la CAP N. B., toate normele reclamantei fiind trecute de acest CAP în carnetul de muncă.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta B. Tincuța a chemat în judecată pe pârâții Orașul F., jud. B. și P. orașului F., jud. B., solicitând să se constate că în perioadele: martie 1968-decembrie 1968; ianuarie 1969-decembrie 1969; ianuarie 1970-decembrie 1970; ianuarie 1971-decembrie 1971;ianuarie 1976-decembrie 1977 a avut calitatea de membru CAP la fostul CAP N. B., aparținând de ., cu cheltuieli de judecată.
Pentru soluționarea pe fond a pretenției reclamantei, instanța va constata că în cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și cu martori, care însă nu au format convingerea instanței privind desfășurarea de către reclamantă a activității la CAP N. B. și în anii 1968, 1969, 1970, 1971, 1976 și 1977.
Aceasta întrucât, din carnetul de pensii și asigurări sociale pentru membrii cooperativelor agricole de producție . nr._, întocmit reclamantei de CAP N. B. la data de 01.09.1992( f.10-12), rezultă prestarea efectivă a activității de către aceasta doar în perioadele 1972- 1975 și 1985- 1990, nu și în anii ce fac obiectul cererii.
Potrivit art.273 NCPC:
,, (1) Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părți până la proba contrară.
(2) Mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților fac, de asemenea, dovadă până la proba contrară, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.’’
Așadar, ca înscris sub semnătură privată, carnetul de pensii al reclamantei face dovada până la proba contrară, astfel cum rezultă și din dispozițiile art.1176 cod civil 1864, în vigoare la data întocmirii înscrisului.
Or, în prezenta cauză, declarațiile martorilor S. R. și P. D.( f.50-51), apreciate în conformitate cu disp. art.324 NCPC - ,, În aprecierea declarațiilor martorilor, instanța va ține seama de sinceritatea acestora și de împrejurările în care au luat cunoștință de faptele ce fac obiectul declarației respective.’’- nu au fost de natură să formeze convingerea instanței cu privire la certitudinea desfășurării activității de către reclamantă în perioada din acțiune.
Aceasta întrucât martora S. a susținut că reclamanta ar fi lucrat neîntrerupt la CAP N. B. începând cu anul 1968 și până la desființarea CAP –ului, deși nici măcar reclamanta nu a pretins desfășurarea activității în perioada 1978- 1984, și nu a lămurit motivele concrete pentru care își amintește că primul an de activitate al reclamantei este anul 1968.
În plus, este de observat că intervalul 1968- 1971 se situează în perioada minorității reclamantei, pentru care – fără a se nega în principiu posibilitatea desfășurării unei activități – atât martora cât și prin cererea de chemare în judecată, chiar reclamanta recunoaște că a fost la luată la muncă de mama sa care ,, este posibil… să fi luat bani și pentru normele mele’’ ( normele realizate de reclamantă –s.n.).Așadar, pentru acești ani, chiar reclamanta recunoaște că este posibil ca normele( eventuale)realizate de ea să fi fost avute în vedere la acordarea drepturilor cuvenite mamei sale, așa încât fără clarificarea acestui aspect dar și a dovedirii certe a desfășurării muncii, această perioadă nu poate fi luată în considerare ca timp util la pensie pentru reclamantă.
Cât privește pe martorul P. – aflat la vârsta de 87 de ani – acesta a indicat desfășurarea activității de către reclamantă în intervalul 1986 – 1989 și, chiar dacă în declarația martorului s-a strecurat o eroare cu privire la această perioadă, față de vârsta sa venerabilă nu i se poate reproșa intervenirea acesteia sau lipsa altor cunoștințe despre situația concretă a reclamantei, precum numele purtat de aceasta înainte de căsătorie sau numărul de copii.
Însă, pentru motivele arătate, declarațiile acestor martori nu pot fi considerate a reprezenta dovada contrară a mențiunilor din carnetul de pensii al reclamantei nici pentru anii 1976 și 1977, întrucât acest carnet care a fost întocmit în anul 1992 de CAP N. B. pentru care reclamanta a prestat munca, fără ca înscrierile făcute în acesta să fi fost considerate necorespunzătoare realității de către reclamantă la data înmânării lui sau până la data formulării prezentei acțiuni, respectiv 16.09.2015.
Prin urmare, față de ansamblul celor ce preced, prezenta acțiune a reclamantei urmează a fi respinsă ca nefondată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta B. Tincuța în contradictoriu cu pârâții Orașul F. și P. Comunei F.-prin Primar.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 07.05.2015.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.TN 03.06.2015 v
Tehnored. BC
5 ex/..06.2015.
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 846/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|