Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 412/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 412/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 3661/40/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.412
Ședința publică de la 07.04. 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent Judiciar E. P.
Asistent Judiciar D. C.
Grefier R. P.
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamantul D. R.-S. și pe pârâtele . B., . B., . B., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 26.03.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 03.04.2015 și apoi pentru astăzi când,
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la 29.09.2014 reclamantul D. R. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele . B., ., . B., să se dispună anularea deciziei nr.259 din 25.03.2014 emisă de pârâta . în baza căreia s-a dispus încetarea contractului de muncă începând cu 05.04.2011;să se constate că în mod nelegal a fost angajat în lipsă ca șofer la . în urma unei înțelegeri frauduloase între . și .; să fie obligată pârâta . la plata obligațiilor către Casa de Asigurări de Sănătate B. și la plata obligațiilor salariale pentru perioada februarie-septembrie 2014, respectiv a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă astfel cum rezultă din certificatele medicale emise pentru lunile februarie-septembrie 2014. Totodată reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat că a fost angajat cu contract de muncă de către pârâta . care a avut o înțelegere cu . B. societate la care și-a desfășurat în concret activitatea. În luna februarie a anului 2014 s-a îmbolnăvit, a început să facă citostatice și a fost în mod continuu în concediu medical. Fără știința sa angajatorul a dispus încetarea contractului de muncă, fiind încadrat în lipsă fără a i se comunica modificarea la .. Toate certificatele medicale le depunea la . B. la doamna D. A., iar în luna iunie i s-a dat la semnat un act care este posibil să fie încadrarea în muncă la a doua societate, fără a primi vreun detaliu în acest sens. Din cauza stării de sănătate nu și-a permis să pună prea multe întrebări, fiind sedat și mulțumit că avea promisiuni de plată a certificatelor. În final constatând că nu s-au făcut plățile în mod corect către Casa de Asigurări de Sănătate și că a fost înșelat a făcut plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă, plângere ce a fost înregistrată sub nr. 5784 din 18.08.2014 și la Casa de Asigurări de Sănătate sub nr._.
În drept, a invocat disp. art.60 lit.a din Codul Muncii.
La cerere au fost anexate înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată ,pârâta . ( f.51-53 ds.) a solicitat respingerea acțiunii.
A arătat că la 31.05.2014 între societate și reclamant s-a încheiat un contract de muncă temporar, înregistrat sub nr.448 din 31.03.2014 ce a fost înregistrat în registrul de evidență al salariaților, contract ce a fost semnat de ambele părți în cunoștință de cauză și înregistrat. Reclamantul a fost încadrat în funcția de șofer de autoturisme și camionete în baza documentelor depuse la dosarul de angajare.
La data de 07.04.2014 ,pe baza unei internări medicale la Secția ORL a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” B. i s-a recomandat un repaus de 24 de zile astfel că medicul de familie a emis certificatul de concediu medical . nr._ pentru perioada 07.04._14. S-a prezentat la sediul societății solicitând aprobarea certificatului medical ,aprobare care i-a fost dată. Ulterior, după terminarea concediului medical pentru perioada 07.04._14 s-a prezentat din nou la sediul societății prezentând alte două certificate de concediu medical respectiv CCMAG nr._ pentru perioada 30.04._14 și un certificat . nr._ pentru o perioadă anterioară respectiv 28.03._14.
A mai arătat această pârâtă că, la 23.04.2014 societatea a eliberat adeverința de salariat nr.344 din 23.04.2014 pentru a –i servi la spital. S-a certificat că are calitatea de salariat dată la care societatea nu avea cunoștință de starea de boală a acestei persoane și dovedește faptul că reclamantul cunoștea despre contractul de muncă încheiat. Cu ocazia solicitării de concediu medical făcută la 14.05.2014 societatea a luat la cunoștință despre internările frecvente ale reclamantului, despre faptul că acesta suferă de cancer pulmonar și ceea ce este mai grav despre faptul că ,la momentul semnării contractului ,era în spital, lucru pe care nu l-a adus la cunoștință deși a semnat contractul de muncă. La momentul discuțiilor avute pentru angajare și la momentul semnării contractului a prezentat fișa de aptitudini nr.22 emisă de medicul de medicina muncii depusă la dosarul de angajare din care reiese faptul că este apt de sector alimentar, apt condiționat -dispensorizare MF/MS, și că respectă recomandările medicale de specialitate. Deoarece reclamantul a prezentat un certificat medical care nu corespundea adevărului, nefiind apt pentru prestarea muncii pentru care a fost angajat, respectiv conducere de autoturisme sau camionete la 14.05.2014 a emis decizia de anulare nr.403 prin care, în baza art.56 lit.d din Legea 53/2003 a anulat contractul de muncă temporară nr.448 din 31.03.2014 începând cu data de 01.04.2014.
A făcut trimitere pârâta la art.27 Legea 53/2003. Societatea a comunicat decizia de anulare a contractului de muncă, însă reclamantul nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței, motiv pentru care decizia a fost comunicată prin serviciul de personal al noului angajator . B.. A mai arătat că societatea că a plătit toate obligațiile la bugetul de stat pentru reclamant și datorită situației sale dificile nu înțelege să întreprindă vreun demers pentru recuperarea lor.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri și martori.
La întâmpinare au fost anexate înscrisuri.
Prin întâmpinarea sa ( ,.71-77 ds.) pârâta . B. a solicitat respingerea cererii. A invocat tardivitatea solicitării de anulare a deciziei nr.259 din 25.03.2014 și inadmisibilitatea cererii de constatare a angajării ca șofer în mod nelegal la .. De asemenea, a solicitat respingerea celorlalte capete de cerere ca nefondate. Ca aspecte procedurale a invocat faptul că cererea nu este semnată de către reclamant, astfel că s-au invocat disp. art.196 alin.1 Cod proc.civ. De asemenea, s-a arătat că înscrisurile nu sunt certificate cu mențiunea că sunt conforme cu originalul.
În fapt, a arătat că societatea a încheiat cu . B. un contract de punere la dispoziție a personalului nr.324 din 18.06.2012 valabil de la data încheierii ( 18.06.2012) până la data încetării ( 01.04.2014). Reclamantul a fost angajat la . în baza contractului de muncă temporară nr.259 din 17.09.2013 încheiat în tem. art.88 și urm. din Codul muncii. Acest contract avea ca obiect prestarea muncii de către salariat pentru utilizatorul desemnat de angajator respectiv pentru . B., . fiind un agent de muncă temporară.
A invocat disp. art.88 alin.3, 94 alin,.1, 95 alin.4,99 alin.1 din Codul Muncii.
A arătat că la data încetării contractului de punere la dispoziție a personalului pe care îl avea încheiat cu . B. a notificat toate persoanele puse la dispoziția acestei societăți cu privire la încetarea contractelor de muncă temporară, acestea urmând să înceteze la 01.04.2014. În ce-l privește pe reclamant a susținut că inițial încetarea contractului de muncă a fost stabilită pentru data de 01.04.2014 la fel ca la celelalte persoane care erau puse la dispoziția . B., urmare a încetării contractului dintre cele două societăți.
La jumătatea lunii mai 2014 ,reclamantul s-a prezentat la sediul societății . pentru a aduce concediul medical aferent lunii martie 2014, respectiv după două luni de la data emiterii lui deși avea obligația de a prezenta concediile medicale în termen de 24 de ore de la intervenirea incapacității temporare de muncă în conformitate cu prevederile art.81 din Ordinul 60/2006 privind adoptarea normelor de aplicare a prevederilor OUG nr.158/2005. Societatea a procedat la modificarea datei de încetare a contractului de muncă stabilind că este 05.04.2014 în loc de 01.04.2014 pentru ca reclamantul să beneficieze integral de indemnizația de concediu. Soluția era unica admisibilă din moment ce a prezentat certificatul de concediu medical pentru perioada 07.04._14 deja vizat de plătitorul .. În 05.04.2014 reclamantul nu se afla în concediu medical.
Următorul concediu medical prezentat de salariat avea un alt cod de boală iar data de începere era 07.04.2014 fiind deja vizat și calculat pentru plată de către societatea .. În acest mod ,din spusele salariatului a aflat că a fost angajat de societatea . începând cu 01.04.2014. A susținut că aceste modificări au apărut datorită faptului că certificatele de concediu medical au fost anunțate cu întârziere la unitate. Concediile medicale aferente lunii aprilie au fost aduse pentru calcul la unitatea pârâtă la 15.05.2014. A făcut mențiune că societatea nu deține exemplarul original al deciziei de încetare din 05.04.2014 precum și statul de plată pentru drepturile salariale din luna aprilie 2014 deoarece în urma înțelegerii verbale cu reclamantul acestea au fost trimise către . B. în original pentru a fi semnate și returnate.
Pârâta a mai arătat că, deși aceste documente au fost semnate de către D., iar drepturile salariale au fost ridicate de acesta cu confirmare făcută chiar de el în luna iulie 2014 când a trecut pe la unitate și s-a plâns de situația apărută la C. T. SRL, ( respectiv că nu i-au fost plătite concediile medicale), originalul nu a mai fost returnat. Reclamantul a fost rugat tot atunci să aducă personal documentele.
Mai mult, în urma reclamației salariatului la ITM și a controlului efectuat la unitate de către ITM a acordat salariatului suma cuvenită pentru perioada de preaviz pe care acesta nu a reușit să o efectueze datorită situației apărute. La înmânarea sumei reprezentând preaviz neefectuat reclamantului i s-a cerut să semneze de luare la cunoștință, pe o copie a deciziei de încetare a contractului de muncă din data de 05.04.2014, pentru a exista o dovadă la dosarul de personal pentru orice eventual control. Din acest motiv a apărut data de 28 august 2014 pe copia deciziei pe care salariatul a anexat-o la contestație ca fiind originală, decizia originală aflându-se și la acest moment la P. M. SRL.
Cu privire la capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 259/25.03.2014, emisă "de S. SRL a solicitat să se aibă în vedere că, în pofida celor relatate de reclamant, acesta a luat la cunoștință de decizia de încetare a contractului de muncă cu mult înainte de data de 28.08.2014, motiv pentru care contestația împotriva deciziei este tardivă.
Potrivit art. 250 din Codul de Procedură Civilă, dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.
Actul juridic reprezentat de decizia de încetare a contractului de muncă este necontestat de vreuna dintre părți. Problema care se ridică este cea a faptului comunicării deciziei înainte de data de 28.08.2014. Societatea este în imposibilitate de a depune exemplarul original al deciziei de încetare, semnată de către reclamant care arată că acesta a luat la cunoștință de decizia de încetare a contractului de muncă mult mai devreme de data de 28.08.2014.A solicitat să se aibă în vedere că
- însuși reclamantul a atașat cererii de chemare în judecată fișa de aptitudine medicală nr. 22/30 03.2014, emisă în vederea angajării salariatului la societatea C. T. SRL iar în cuprinsul fișei se arată că un exemplar se trimite la angajator, unul se înmânează angajatului
- reclamantul a depus în susținerea cererii sale copie a adeverinței nr. 344 /23.04.2014, emisă de C. T. SRL, care atestă calitatea de salariat al acestei societăți, precum și decizia de anulare a contractului de muncă nr. 403/14.05.2014 emisă de aceeași societate.
- reclamantul a depus alăturat cererii de chemare în judecată certificatul de concediu medical nr._/07.04.2014 vizat de plătitorul (angajatorul) C. T..
- adresa de răspuns a Inspectoratului Teritorial de Muncă B. care arată că urmare a sesizării reclamantului, singura societate care nu a fost amendată este S. SRL, întrucât acesta a demonstrat legalitatea operațiunilor efectuate cu privire la salariat
În aceste condiții, a arătat că în cauză se naște o prezumție judiciară (consecința care derivă dintr-un fapt cunoscut pentru a stabili un fapt necunoscut și care naște probabilitatea faptului pretins - art. 327 și art. 329 Cod de Procedură Civilă),anume că reclamantul D. a luat la cunoștință de decizia de încetare a contractului individual de muncă cel mai devreme la data de 31.03.2014 (data emiterii fișei medicale de aptitudini) sau cel mai târziu la data de 16.04.2014 (când a vizat certificatul de concediu medical_) și 1-a prezentat angajatorului său de la acel moment C. T. SRL.
În concluzie, a arătat că pentru aceste motive, contestația formulată de către reclamant este tardivă și se impune a fi respinsă ca atare, iar pe fondul aspectelor invocate de reclamant, se impune a fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea că în mod nelegal, în lipsă, reclamantul a fost angajat ca șofer la ., în urma unei înțelegeri frauduloase cu S. SRL ,a arătat că potrivit art. 35 din Codul de Procedură Civilă, cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
Constatarea unei situații de fapt nu este admisibilă, ea urmând a fi reținută - eventual - de instanța de judecată ca și element circumstanțial pentru analiza celorlalte solicitări ale
reclamantului.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea S. SRL la plata obligațiilor la zi către CAS B., a arătat că reclamantul a depus alăturat cererii de chemare în judecată adresa emisă de CAS B., prin care i se comunică acestuia că societatea a achitat contribuțiile pentru salariat doar până la data de 31.03.2014 .Că, a contestat această înștiințare prin adresa nr. 598 din 19.08.2014, iar situația a fost remediată ulterior de către CAS întrucât s-au virat sumele aferente concediului medical lunii aprilie 2014, unde se regăsea și salariatul D. R., care avea dreptul la indemnizația de concediu până la data de 04.04.2014.
În acest sens, a anexat în copie statele de plată a salariilor pentru lunile februarie, martie și aprilie 2014, cu mențiunea că statul de plată aferent lunii aprilie 2014 este semnat tot în copie de către reclamant, întrucât originalul lunii aprilie este tot la P. M. SRL, pentru a demonstra că sumele cuvenite concediului medical aferente lunilor în care D. R. a fost salariatul societății, i-au fost acordate până la data de 04.04.2014.
In plus, sumele solicitate de reclamant nu corespund calculului făcut în unitate asupra concediilor medicale, nefiind în conformitate cu prevederile legale.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea sa la plata obligațiilor salariale pe perioada februarie - septembrie 2014 a arătat că, din documentele depuse la dosar de către reclamant există o neconcordanță între Decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 3427/12.09.2014 și Certificatul de concediu medical nr._ pentru luna septembrie 2014, salariatul având în același timp atât calitatea de pensionar, cât și calitatea de salariat (aflat în concediu medical), pe lângă faptul că drepturile salariale aferente lunii septembrie sunt cerute și de la societate.
A arătat că plata drepturilor salariale s-a efectuat integral până la data de 04 04.2014, respectiv pe întreaga perioadă în care reclamantul a fost salariatul societății, așa cum reiese din documentele anexate prezentei întâmpinări.
Pentru aceste motive, a solicitat ca cererea reclamantului să fie respinsă, astfel încât soluția pronunțată să respecte principiul echității și să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului, care nu-și poate invoca propria culpă în gestionarea raporturilor de muncă cu toate societățile pe care le-a chemat în judecată.
În drept, a invocat prevederile Codului Muncii, prevederile Codului de Procedură Civilă, prevederile OUG nr. 158/2005 și a normelor de aplicare a acestei ordonanțe de urgență.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri și a solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamantului și cu martori.
În conf. cu prevederile art.248 Cod proc.civ. instanța va soluționa cu prioritate excepțiile invocate în cauză ,respectiv excepția tardivității contestării deciziei nr.259 din 25.03.2014 emisă de pârâta ..
În soluționarea excepției are în vedere că potrivit art.76 din Legea 53/2003 decizia de concediere se comunică salariatului, aceasta producând efecte de la data comunicării ei. Dispozițiile menționate prevăd expres formalitatea comunicării deciziei către salariat. În condițiile în care pentru concedierea salariatului nu sunt prevăzute expres modalitățile comunicării astfel cum se stabilește prin disp. art.252 alin.3 din Legea 53/2003 în cazul sancționării salariatului, instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile Codului civil în ceea ce privește comunicarea actelor.
Aplicabilitatea Codului civil rezultă din prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.287/2009 republicată, potrivit căruia Codul civil este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale.
Dispozițiile art.1326 cod civil reglementează comunicarea actelor unilaterale stabilindu-se că dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice în orice modalitate adecvată după împrejurări, alin.3 stabilind că actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoștință de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile.
Art.1326 alin.2 Cod civil consacră teoria recepției pentru a stabili momentul de la care un asemenea act unilateral își produce efectele juridice .Actul comunicării nu reprezintă un fapt juridic ce poate fi dovedit cu orice mijloc de probă astfel cum susține pârâta ., modalitatea de comunicare fiind necesar a asigura dovada momentului comunicării actului . Modalitatea adecvată la care face referire dispoziția art.1326 alin.2 nu echivalează cu simpla aducere la cunoștință, fără înmânarea documentului, împrejurare care să poată fi dovedită prin prezumții .Obligația comunicării reprezintă instituirea garanției pentru angajat de a lua la cunoștință motivele ce au determinat concedierea sa și de a putea exercita în termenul legal contestația împotriva deciziei ,dacă va considera necesar.
Va reține instanța că la dosarul cauzei nu există nici o dovadă că decizia de concediere nr.259 din 25.03.2014 ar fi fost comunicată anterior datei care este consemnată în cuprinsul acesteia, anume anterior datei de 28.08.2014 ( f.4 ds.).
Din nici una din probele administrate nu rezultă că originalul acestei decizii ar fi fost înmânat anterior către reclamant, câtă vreme acesta susține că nu i-a fost comunicată decizia și nu a avut cunoștință despre împrejurările în care au încetat raporturile de muncă cu pârâta ., încheierea noului contract cu . neimplicând obligatoriu că reclamantului i s-a comunicat decizia de concediere de către pârâta . B..
Pe cale de consecință, va respinge excepția tardivității contestării deciziei nr. 259 din 25.03.2014.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea faptului că în mod nelegal a fost angajat ca șofer la . instanța a soluționat această excepție prin încheierea din 26.02.2015 ( f.124 ds.) reținând inițial că deși cuprinsă între pretențiile formulate de reclamant în cadrul celor cinci puncte care aparent constituie petitul acțiunii, în realitate solicitarea vizează situația de fapt pe baza căreia reclamantul solicită a se reține de către instanța de judecată temeinicia celorlalte pretenții ale sale .Ulterior ,urmare a precizărilor reclamantului a reținut că ,în fapt acesta solicită constatarea nulității contractului de muncă încheiat cu . față de care excepția inadmisibilității nu este dată nefiind incidente dispozițiile invocate de pârâtă în legătură admisibilitatea acțiunilor în constatare .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că:
Așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei ( f.78-83 ds.) între pârâta . și . B. a fost încheiat contractul de punere la dispoziție de personal nr.324 din 18.06.2012 . Prin acest contract pârâta . se obliga să pună la dispoziția utilizatorului pârâta . B. personal în schimbul căruia utilizatorul să plătească prețul cuvenit . Misiunea de muncă temporară a fost stabilită prin acest contract pentru un termen de 3 luni respectiv pentru intervalul 01.07._12. Acest contract a fost prelungit succesiv la 09.10.2012,28.12.2012, 31.07.2013, 09.12.2013,ultima perioadă pentru care s-a stabilit prelungirea fiind pentru intervalul 01.01._14 respectiv prin actul adițional din 09.12.2013 ( f.90-91 ds.).
În vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul menționat, de punere la dispoziție de personal, pârâta . a încheiat contractul de muncă temporară nr.259 din 17.09.2013 cu reclamantul ( f. 93-95 ds.). Prin acest contract s-a stabilit că reclamantul urma să presteze muncă ca salariat pentru utilizatorul desemnat de către angajator respectiv de către . B., durata contractului fiind determinată, salariatul urmând să înceapă activitatea la 18.09.2013 până la data de 01.07.2014 cu posibilitatea instituirii mai multor misiuni de muncă temporară cu respectarea termenului prevăzut la art.89 aslin.2 din Codul Muncii.
Potrivit punctului M din contract s-a arătat că raporturile de muncă temporară intervenite între angajator și angajat vor înceta din inițiativa agentului de muncă temporară, inclusiv la sesizarea utilizatorului în condițiile legii.
La litera M din contract s-a prevăzut faptul că perioada de preaviz în cazul concedierii este de 20 de zile lucrătoare conform Legii 53/2003.
Potrivit art.95 alin.4 Cod proc.civ. contractul de muncă temporară încetează la terminarea misiunii pentru care a fost încheiat sau dacă utilizatorul renunță la serviciile sale înainte de încheierea misiunii în condițiile contractului de punere la dispoziție.
Cum, în cază nu este dată încetarea ca urmare a terminării misiunii,( aceasta s-ar fi terminat la data de 31.07.2014 conform actului adițional din 09.12.2013 prin care s-a prelungit contractul inițial ), încetarea contractului de punere la dispoziție a intervenit ca urmare a inițiativei unilaterale a angajatorului, nefiind dată nici premisa în care utilizatorul să fi renunțat la serviciile sale înainte de încheierea misiunii.
Rezultă așadar că, trebuie analizată intervenirea în cauză a dispozițiilor art.100 din Legea 53/2003. Potrivit acestui articol, agentul de muncă temporară care concediază salariatul temporar înainte de termenul prevăzut în contractul de muncă temporară, pentru alte motive decât cele disciplinare, are obligația de a respecta reglementările legale privind încetarea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, va verifica legalitatea deciziei nr.259 din 25.03.2014, respectiv dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art.76 din Legea 53/2003 .Potrivit dispoziției menționate decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu și motivele care determină concedierea și durata preavizului.
În ceea ce privește momentul emiterii deciziei instanța va constata că potrivit acesteia s-a dispus încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 01.04.2014, moment la care reclamantul nu se afla în concediu medical, câtă vreme certificatul medical emis la 28.03.2014 ( f.19 ds.) stabilea incapacitatea de muncă pentru intervalul 01.04.-04.04.2014 iar următorul certificat medical emis la 07.04.2014 ( f.20 ds.) pentru intervalul începând cu 07.04.2014 până la 30.04.2014.
Instanța va reține că decizia este nulă absolut, ea necuprinzând elementele obligatorii prevăzute de art.76 lit.a respectiv motivele care determină concedierea, anume motivele de fapt, prin aceasta lipsind instanța de judecată de posibilitatea asigurării unui control în legătură cu elementele ce au stat la baza acesteia și temeinicia acestor motive .
Prin urmare, în tem. art.78 din Legea 53/2003 va dispune constatarea nulității deciziei.
Va mai reține însă instanța de judecată potrivit mențiunilor din cuprinsul deciziei că aceasta a fost comunicată abia la data de 28.08.2014, moment la care potrivit art.77 ar fi trebuit să producă efecte, efecte care însă nu s-au mai produs dată fiind intervenirea încetării de drept a contractului de muncă, prin împlinirea termenului pentru care a fost încheiat contractul temporar de muncă (contractul dintre . și reclamant a fost încheiat pentru intervalul de până la 01.07.2014)
În ceea ce privește constatarea nulității contractului încheiat între reclamant și pârâta . B. instanța urmează să admită aceste pretenții avându-se în vedere faptul că, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, la momentul încheierii contractului s-a avut în vedere fișa de aptitudini nr.22 din 31.03.2014 în baza căreia s-a stabilit că reclamantul este apt de lucru în sectorul alimentar deși la data respectivă ,dată pe care instanța o va reține ca fiind data semnării contractului –anume 31.03.2014 acesta se afla în incapacitate temporară de muncă conform certificatului de concediu medical . nr._ ( f.18 ds.) emis la 28.03.2014.
Instanța va constata că sunt întemeiate susținerile pârâtei . B. potrivit cărora data consemnată în partea finală a contractului este nerelevantă, data încheierii contractului fiind 31.03.2014 astfel cum rezultă din numărul contractului și înregistrarea acestuia în registrul de evidență al salariaților( f.54-56 ds.). Data de 31.04.2014, conform mențiunilor din cuprinsul înscrisului nu este data încheierii, ci data comunicării exemplarului contractului de muncă menționat.
Față de cele menționate văzând și prevederile art.27 din Legea 53/2003 va reține că nu s-au respectat prevederile alin.1 în sensul că persoana angajată în muncă nu era aptă pentru prestarea muncii câtă vreme se afla în incapacitate temporară de muncă și nu ar fi putut încheia la acel moment contract de muncă, astfel că va constata nulitatea contractului de muncă încheiat între reclamant și ..
Motivele invocate de către reclamant potrivit cărora ar fi existat o înțelege frauduloasă între ., . și . nu pot fi primite, din nici una dintre probele administrate în cauză nerezultând o asemenea înțelegere frauduloasă intervenită între societăți.Pentru acest motiv va respinge ,ca nefondată acțiunea inclusiv față de pârâta . .
De asemenea, instanța nu va primi apărarea formulată de . cererea este rămasă fără obiect deoarece contractul încheiat între cele două părți nu putea înceta prin simpla manifestare de voință a angajatorului .Astfel ,potrivit art. 56 alin. 1 lit. d ) din Legea nr. 53/2003 contractul individual de muncă existent încetează de drept, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă.
Reclamantul a formulat pretențiile sale de obligare la plata contribuțiilor și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă doar în contradictoriu cu pârâta ., astfel că instanța poate să se pronunțe pentru aceste pretenții doar în contradictoriu cu această societate ,urmând să respingă pretențiile reclamantului.
În ceea ce privește virarea contribuțiilor va avea în vedere că potrivit art. 44 alin. 1 din OUG 158/2005 contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra indemnizației pentru incapacitate de muncă cu excepția contribuției de asigurări sociale de sănătate, datorată de angajatori pentru indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate suportate din fondurile proprii ale acestora.
În ceea ce privește plata indemnizației are în vedere că pentru perioada lunilor februarie, martie, aprilie 2014 pârâta . făcut dovada achitării indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă conform statelor de plată anexate precum și a virării contribuțiilor corespunzătoare ( f.99-101 ds.).
Pentru perioada ulterioară datei de 01.07.2014, între pârâta . și reclamant nu mai există raporturi de muncă rezultă că această unitate nu poate fi obligată la plata indemnizație pentru incapacitate de muncă sau la virarea contribuțiilor corespunzătoare ulterior acestui moment. Începând cu data de 17.09.2014 reclamantul este asigurat în baza calității sale de pensionar conform deciziei nr._ din 09.10.2014 ( f.127 ds.). Mai mult reclamantul nu a solicitat reintegrarea pe postul avut anterior la . astfel încât va constata că în raport de dispozițiile art. 80 alin 3 din legea nr. 53/2003 raportat la prevederile art.56 alin. 1 lit. i ) din legea nr. 53/2003 raporturile dintre părți ar fi încetat cel mai târziu la data la care urma să înceteze contractul temporar de muncă,respectiv la data de 01.07.2014 .
Pentru perioada 05.04-01.07.2014 ,nu există dovada că reclamantul a depus certificatele la această unitate în vederea plății drepturilor sale .
În acest sens ,se reține că . denunțase contractul încheiat cu utilizatorul P. M., iar această din urmă societate utiliza munca reclamantului în baza unui alt contract încheiat de astă dată cu . .Rezultă că nu există nici o obligație de plată pentru . urmare a depunerii certificatelor de concediu medical la pârâta . B., obligația de plată aparținând unității prin intermediul căreia se derulau deja la acel moment raporturile de muncă ,respectiv ,.. Are în vedere astfel cum s-a arătat și mai sus că potrivit art.56 alin.1 lit.d din Legea 53/2003 contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a constatatării nulității absolute a contractului individual de muncă de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă și că potrivit art. 57 alin. 2 din legea nr. 53/2003 ,constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.
Cum,. acordul părților pentru încetarea contractului cu societatea . exista fiind emis doar un act unilateral de către societate va reține că în mod corect au fost achitate contribuțiile pentru reclamant de către această societate ulterior datei de 31.03.2014.
În ceea ce privește depunerea certificatelor de concediu medical la . va avea în vedere că acestea au fost depuse de reclamant în baza raporturilor încheiate cu agentul de muncă temporară ., reclamantul semnând acest contract și având cunoștință de el conform înscrisului aflat la filele 54-56 ds.
Prin urmare, va respinge pretențiile în contradictoriu cu pârâta ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității contestării Deciziei nr. 259/25.03.2014.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul D. R.-S. identificat cu CNP_, cu domiciliul în B., ., camera 65-cămin (nefamiliști), jud. B. în contradictoriu cu pârâtele S.C.Sedoma Fashion SRL B., cu sediul în ., înregistrată în RC J_, CUI RO/25970445și S.C. S.C.C. T. SRL B., cu sediul în B., .. 14, înregistrată în RC J_, Cod fiscal RO_, în sensul că:
-constată nulă Decizia nr. 259/25.03.2014 emisă de pârâta S.C.Sedoma Fashion SRL B.;
-respinge pretențiile de obligare a pârâtei S.C.Sedoma Fashion SRL B. la plata contribuției la fondul de sănătate și de plată a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă.
Constată nul contractul încheiat între reclamant și pârâta S.C.C. T. SRL B..
Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată către pârâta S.C.Sedoma Fashion SRL B..
Respinge acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C.P. M. SRL B., cu sediul în B., ., înregistrată în RC J_, C. RO_.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, apelul trebuie depus la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 7.04.2015.
Cu aceeași opinie
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
P. I. P. E., C. D. P. R.
Red.P.I./14.04.2015
Tehnored.P.R./15.04.2015
Ex.6
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 855/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 415/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
