Reconstituire vechime. Sentința nr. 1320/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1320/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 1320/2015
DOSAR NR._ litigiu de muncă
ROMANIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA nr. 1320
Ședința publică din 17 DECEMBRIE 2015
Președinte – L. L.
Asistenți - P. E.
Judiciari - C. D.
Grefier - U. – G. D.
La ordine pronunțarea asupra litigiului de muncă dintre reclamantul C. D. domiciliat în B., .. 6, ., . . B., cu sediul în .. 3, .> La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul și martorii C. V. care se legitimează cu CI . nr._/2014 și R. Ș. cu CI . nr._/2012, lipsind reprezentantul pârâtei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se evidențiază părțile, obiectul cauzei și că dosarul se află la al doilea termen de judecată.
După identificarea martorilor conform art. 318 și depunerea jurământului conform art. 319 alin. 1 din NCPC, instanța a trecut la ascultarea martorilor și consemnarea susținerilor lor care au fost trecute în procese – verbale atașate aparte la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului pricinii.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii în sensul de a se constata dreptul la încadrarea activității prestate la . fiind în grupa a II a de muncă și cu obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 22 iulie 2015 reclamantul C. D. a chemat în judecată pe pârâta . B. solicitând reconstituirea vechimii în muncă în grupa a II a în procent de 100% a activității prestate la . B. în perioada 16.01.1979 – 20.06.1994 și la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte această încadrare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a lucrat la . B. începând cu 16.01.1979 până la 20.06.1994 iar unitatea angajatoare a fost lichidată judiciar și radiată din registrul comerțului, arhiva acesteia fiind preluată de pârâtă. Însă, deși în perioada în discuție a desfășurat activitate în grupa a II a de muncă, prin adeverința eliberată în prezent de către pârâtă nu s-a putut atesta acest fapt deoarece nu au fost găsite documentele de nominalizare.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus înscrisuri și a solicitat audierea martorilor C. V. și R. Ș..
Prin întâmpinare, pârâta a precizat că nu deține decizii, hotărâri ale Consiliului de administrație, tabele nominale privind acordarea grupei superioare de muncă conform Ordinului 50/1990 și al Ordinului 125/1990.
Analizând susținerile părților în raport de dispozițiile legale incidente în cauză și de probele administrate, instanța reține următoarele:
Reclamantul deține carnet de muncă însă în cuprinsul acestuia nu s-au făcut mențiuni referitoare la încadrarea sa în grupa a II a de muncă.
În prezent, fostul angajator Întreprinderea Integrata de In este radiată din Registrul Comerțului iar arhiva sa este în păstrarea pârâtei .. Aceasta din urmă nu i-a eliberat însă adeverință referitoare la grupa de muncă deoarece lichidatorul judiciar al fostului angajator nu i a predat și deciziile ori listele de nominalizare în grupele superioare de muncă.
Instanța constată că potrivit pct. 13 din Ordinul 50/1990: „Perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent și în continuare se încadrează în grupele I și II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/1969, 105/1976 și 210/1977 ale ministrului muncii și ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea”.
Așadar, pct. 13 vizează fără echivoc perioada „până în prezent și în continuare” astfel încât încadrarea în grupa de muncă în conformitate cu Ordinul 50/1990 a avut caracter retroactiv.
De altfel, Curtea Constituțională a dat aceeași interpretare în rezolvarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 2 din Decretul Lege 68/1990. Astfel, prin Decizia 87/1999 a constatat că: «Textul de lege criticat prevede că "Personalul de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă beneficiază de acest drept pe întreaga perioadă cât au lucrat la locurile de muncă și activitățile respective".
Autorul excepției consideră că aceste dispoziții legale, deoarece se aplică numai persoanelor aflate în activitate la data intrării lor în vigoare, iar nu și persoanelor pensionate, încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorității publice, fără privilegii și fără discriminări".
Dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990, referindu-se la "personalul de la locurile de muncă și activitățile" pentru perioade anterioare datei intrării lor în vigoare, recunosc doar beneficiul unor drepturi cuvenite și câștigate anterior, ale căror efecte sau valorificare, însă, se face ulterior. Sub acest aspect, apare discriminatorie recunoașterea beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor care sunt încă în activitate la locuri de muncă sau în activități caracterizate prin condiții deosebite, nu și în favoarea celor care anterior au lucrat în aceleași condiții, dar înainte de . Decretului-lege nr. 68/1990, au încetat raporturile lor de muncă, prin pensionare sau din alte motive, ori s-au încadrat la locuri de muncă care nu mai au același caracter. Acest tratament juridic diferențiat încalcă principiul egalității înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție. Persoanele în privința cărora se examinează aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 se găsesc în situații diferite doar sub aspectul statutului lor social - de persoane încadrate la locuri de muncă sau în activități având condiții deosebite, de persoane încadrate la alte locuri de muncă sau în alte activități, ori de persoane care nu s-au mai încadrat în muncă din diverse motive - și toate acestea văzute la o dată exactă, aceea a intrării în vigoare a actului normativ respectiv. Or, în măsura în care textul de lege criticat reglementează beneficiul și posibilitatea valorificării unor drepturi cuvenite și câștigate în perioade când toate aceste categorii de persoane au lucrat în aceleași condiții, este evident că, sub acest aspect, ele se află într-o situație identică, ceea ce impune și tratament juridic identic.
Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții". Examinând dispozițiile art. 2 alin. 1 și, implicit, integral Decretul-lege nr. 68/1990, Curtea constată că acestea nu sunt abrogate prin efectul prevederilor constituționale citate. Acestea nu sunt neconstituționale pentru că au recunoscut beneficiul acestor drepturi, ci pentru faptul că îl recunosc doar în favoarea unor categorii de cetățeni, nu și în favoarea altora care, realmente, se află în aceeași situație. În cazul în care s-ar considera că dispozițiile Decretului-lege nr. 68/1990 sunt abrogate prin efectul art. 150 alin. (1) din Constituție ar fi private și acele categorii de cetățeni pentru care textul de lege criticat a recunoscut beneficiul drepturilor câștigate prin activitatea desfășurată în condiții deosebite. »
În concluzie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate constatând că dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 sunt neconstituționale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
Totodată, instanța reține că „nominalizarea persoanelor” la care face referire pct. 6 din Ordinul 50/1990, ca procedură în vederea încadrării în grupe superioare de muncă, se poate realiza nu numai direct (prin indicarea expresă a numelor salariaților respectivi) ci, și indirect prin referirea la categoria profesională din care fac parte.
De altfel, punctul 3 alin. 1 din Ordinul 50/1990 prevede beneficiul încadrării în grupele I și II de munca - fără limitarea numărului - a întregului personal (muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal ) care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.”
Așadar, de principiu, condițiile grele sunt raportate, tocmai, la locurile de muncă și funcțiile ce sunt îndeplinite (anexele 1 și 2 la Ordinul 50/1990 prevăzând locurile de muncă și meseriile) și nu individual, la persoana fiecărui salariat în parte .
Nu înseamnă deci, de plano, că în cazul în care un salariat nu a fost inclus pe aceste liste, nu este îndreptățit la acordarea beneficiului grupei superioare de muncă dacă își desfășoară activitatea în același loc de muncă și/sau în aceeași funcție cu cei deja evidențiați.
Or, din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în perioada în discuție la Integrata de In B. în funcția de ajutor de maistru.
Iar martorii audiați: C. V. și R. Ș. au declarat că au lucrat împreună cu reclamantul, executând același lucrări și având aceeași funcție.
Instanța constată că depozițiile martorilor sunt clare, nelipsite de echivoc.
Astfel, C. V. a declarat: „ am fost coleg de serviciu cu reclamantul din anul 1978 până în ianuarie 1998. Din câte îmi amintesc, reclamantul a plecat de la unitate cu puțin timp mai înainte. Eu am fost ajutor de maistru. Noi am lucrat în aceeași secție și chiar în aceeași zonă de lucru. Secția se chema de „tors ud” și erau condiții grele de muncă fiind foarte mult praf de la pieptănatul firelor de in și cânepă. Mie mi s-a recunoscut grupa a II a de muncă, chiar în carnetul de muncă. Eu cred că reclamantul nu are această mențiune în carnet, deoarece atunci când a plecat de la unitate cei care erau responsabili cu completarea carnetului de muncă nu au mai apucat să mai facă înscrierea respectivă”.
Iar R. Ș. a declarat: „Am fost coleg de serviciu cu reclamantul din anul 1978 până când s-a închis unitatea în anul 1998. Eu am fost ajutor de maistru la Secția de Filatură în care a lucrat reclamantul și martorul C.. Martorul C. s-a referit la Secția de „tors ud”, însă aceasta era o parte din cadrul Secției Filatura, era una din etapele de prelucrare. Aceste zone nu era delimitate de compartimente, ci dimpotrivă erau unele lângă altele pentru că marfa mergea pe linie de la unul la altul. De fapt, lucram cot de cot. Condițiile de muncă erau aceleași, foarte grele datorită prafului. De fapt, erau mult mai grele în zona ud unde lucra și reclamantul pentru că stăteau și cu mâinile în apă. Întregului personal din secția filatură li s-a recunoscut grupa a II a de muncă indiferent de funcția pe care o deținea”.
Instanța constată că într-adevăr, în carnetele de muncă ale martorilor angajatorul a efectuat mențiunea desfășurării activității lor în grupa a II a de muncă.
Așa fiind, instanța va admite acțiunea constatând că reclamantul este îndreptățit la recunoașterea grupei a II a de muncă pentru perioada în care a lucrat în calitate de lăcătuș și ajutor de maistru la Întreprinderea Integrata de In B. ce constituie vechime în aceste condiții de muncă în procent de 100% din timp.
Totodată, în temeiul art. 126 din HG 257/2011 privind Normele de aplicare a Legii 263/2010, pârâta – în calitate de deținător legal al arhivei fostului angajator al reclamantului – va fi obligată la eliberarea unei adeverințe prin care să ateste încadrarea acestuia în grupa a II a de muncă conform celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în constatare formulată de reclamantul C. D. CNP_ domiciliat în B., .. 6, ., . cu pârâta . B., cu sediul în .. 3, . J_ .
Constată dreptul reclamantului la încadrarea în grupa II de muncă, în procent de 100% a activității prestate în calitate de lăcătuș și ajutor de maistru la Integrate de In B. în perioada 16.01._94.
Obligă pârâta . B. să elibereze reclamantului o adeverință potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
L. L. P. E., C. D. U. dana
Red. L.L. /4.01.2016
Dact. D.U.
Ex. 2/ 5.01.2016
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1322/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Despăgubire. Sentința nr. 1330/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
