Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1021/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1021/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 1021/2015
Dosar nr._ drepturi bănești
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 08 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – N. T.
Asistenți judiciari - D. C.
Asistenți judiciari – E. P.
Grefier – C. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1021
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanții B. E., I. V., L. M., M. M. și T. R., prin S. „Șoimul”, .. 16, județul B. și pârâta Poliția L. B., .. 16, județul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantul S. „Șoimul” B., avocat S. M. A., lipsind reprezentantul pârâtei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile reclamanților aferente perioadei 1.01.2011-1.10.2011.
Avocat S. A., pentru reclamanți, solicită respingerea excepției, ca nefondată, având în vedere că acțiunea a fost introdusă la data de 28.01.2015 de către reclamanți astfel că se circumscrie dispozițiilor Noului Cod civil, aplicându-se art. 2512 NCC.
Instanța admite excepția pusă în discuție pentru motivele ce se vor arăta în considerente, declară încheiată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului pricinii.
Apărătorul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și ulterior precizată, în sensul obligării pârâtei la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar,reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective, conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 și Deciziei nr. 21/2013, fără cheltuieli de judecată.
Instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra conflictului de drepturi de față;
P. cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului B. – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr._, S. ,, Șoimul’’ B. a chemat în judecată pe pârâta Poliția L. B., solicitând:
- obligarea pârâtei la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective;
- obligarea pârâtei la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 1 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală.
În fapt, s-a arătat că dreptul la plata premiului anual este un drept care a fost și este prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv.
În acest sens, prin Decizia nr.21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat „ dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, in concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat ia această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea sa/ar/a/ă din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art.25 din Legea-cadru nr.330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art.l din Legea nr.285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr.330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă."
Reclamanții au susținut că interpretarea textului din motivarea I.C.C.J. este de natură a -i îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr.221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr.21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci ,,Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări’’.
În acest sens, reclamanții au remarcat că prin art. 25 din Legea nr.330/2009 s-a prevăzut acordarea acestui drept și că aceste dispoziții au fost abrogate de art.39 pct."w" din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr.877/28.12.2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46).
De asemenea, prin art.8 din Legea nr.285 din 28.12.2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr.878/28.12.2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Reclamanții au susținut că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității prevăzut de art. 6 din Codul civil, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.(2) din Constituție.
Ori, în cazul reclamanților, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
În plus, au fost invocate dispozițiilor art.20 din Constituția României, apreciindu-se încălcarea în speță, art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât șl în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
De asemenea, s-a apreciat că lipsirea reclamanților de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea de acest bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art.l din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor ante-menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat premiul anual - al 13-lea salariu si nici majorarea salarială, iar prin Decizia 21/2013 ICCJ a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de COMISIA EUROPEANĂ ÎN CAUZA C-310/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art.15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE (JO L180 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art.17 din Directiva Consiliului i 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art.15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art.17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. In acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr.284/2010, art. 6 din Codul civil, art. 15 alin. 2, art. 20, art. 41, art. 44, art. 124, art. 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr.2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr.47/1992, Decizia nr.21/2013 a I.C.CJ. și alte acte normative incidente.
Pârâta Poliția L. B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât atât decizia nr.115/2012 a CCR cât și decizia ÎCCJ nr.21/2013 au stabilit că sumele aferente premiului anual pentru 2010 au fost incluse în salariile reclamanților începând cu 01.01.2011.
P. încheierea de ședință din 17.06.2015, Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale în soluționarea pretențiilor formulate de reclamanții B. E., I. V., L. M., M. M. și T. R. –prin S. ,,Șoimul” B. în contradictoriu cu Poliția L. B. și a declinat competența de soluționare în favoarea Secției I – Civile, în considerarea calității de personal contractual a acestor reclamanți.
Învestită astfel în dosarul nr._, la termenul de judecată din 03.09.2015, instanța a invocat din oficiu, conform art. 18 din Decretul 167/1958, și a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11.
Analizând probele administrate și dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
În temeiul art.248 alin.1 C., a fost soluționată mai întâi excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11, aflată sub incidența Decretului 167/1958,în sensul admiterii excepției, reținându-se că prin decizia nr.1 din 17 februarie 2014 dată de ÎCCJ în recurs în interesul legii:
,, În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.’’
P. urmare, instanța a constatat că, în raport de data introducerii acțiunii – respectiv 28.01.2015 – termenele de prescripție de 3 ani erau împlinite pentru fiecare dintre pretențiile lunare ale reclamanților situate în intervalul 01.01._11.
Așadar, pentru soluționarea pe fond a pretențiilor ulterioare datei de 01.10.2011, instanța va reține, contrar aprecierii reclamanților, că decizia nr.21 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în recurs în interesul legii nu stabilește dreptul salariaților bugetari de a pretinde vreo sumă distinctă cu titlu de premiu anual pentru 2010 de art.25 din Legea –cadru nr.330/2009, în afara salariului stabilit conform art.1 din Legea 285/2010.
Aceasta întrucât în decizia nr.115/2012 a Curții Constituționale – avută în vedere de instanța supremă la pronunțarea deciziei menționate – s-au reținut următoarele:
,, Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 și, respectiv, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).
Totodată, Curtea constată că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.’’
În considerarea acestor argumente, Înalta Curte de Casație si Justiție a observat că:
,, Asupra interpretării dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat atunci când a exercitat controlul de constituționalitate al acestui articol, prin prisma dispozițiilor referitoare la neretroactivitatea legii, garantarea dreptului la salariu, a dreptului de proprietate privată, incidența dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale dreptului Uniunii Europene.
Așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
P. modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.
În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.’’
P. urmare, prin decizia nr.21 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție s-a admis recursul în interesul legii și, în consecință:
,, Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.’’
În conformitate cu disp. art. 517 alin.4 C., această decizie este obligatorie pentru instanțe, așa încât tribunalul urmează a reține că premiul anual pentru 2010 a fost deja inclusîn majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr. 285/2010.
P. urmare, reclamanții nu sunt îndreptățiți la plata altor sume cu acest titlu, cu atât mai mult cu cât nici una dintre legile de salarizare anuale ulterioare nu au prevăzut diminuări ale salariilor personalului bugetar care să poată pune în discuție neacordarea în continuare a acestui premiu.
Concluzia arătată nu este contrazisă nici de celelalte argumente invocate de reclamanți, pentru că prin deciziile Curții Constituționale dar și prin decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție a fost deja analizată problema neretroactivității legii, precum și perspectiva convențională asupra acestui mod de acordare a premiului anual iar, în prezenta cauză, reclamanții nu au invocat și dovedit circumstanțe particulare de natură a determina pentru ei consecințe incompatibile cu Convenția.
Cât privește concluziile Comisiei Europene invocate de reclamanți, acestea nu sunt incidente prezentei cauze, pentru că modul de soluționare a acesteia nu s-a întemeiat pe vreo decizie a Curții Constituționale care să interzică instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii. De altfel, se va observa că referirea reclamanților se face la aplicarea principiului egalității de tratament, or textul legal incident nu introduce nicio excepție de la aplicarea acestuia pentru întreg personalul bugetar.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11 și, pe cale de consecință respinge ca fiind prescrise pretențiile reclamanților pentru acest interval.
Respinge ca nefondată acțiunea având ca obiect acordarea diferențelor salariale reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.10.2011 până la data de 08.10.2015, acțiune formulată de reclamanții: B. E., I. V., L. M., M. M. și T. R. – prin S. ,,Șoimul” B., .. 16, județul B. în contradictoriu cu pârâta Poliția L. B., .. 16, județul B..
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2015.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. R.
Cu opinie în același sens
TN 28.10.2015 v
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
