Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1064/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1064/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 1064/2015
Dosar nr._ Litigiu de muncă
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1064
Ședința publică din 19.10.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. C.
Asistenți judiciari E. P.
D. C.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanții: B. E., I. V., L. M., M. M. și T. R. prin S. ,,Șoimul” B. în contradictoriu cu pârâta Poliția L. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta reclamanților – avocat S. M. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul are ca obiect drepturi bănești, se află la primul termen de judecată, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Instanța constată că, potrivit art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011 este competentă material, teritorial și funcțional să soluționeze prezenta cauză.
Reprezentanta reclamanților arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul.
Reprezentanta reclamanților, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În mod greșit susține pârâta că nu există prevederi legale pentru acordarea voucherelor de vacanță. Astfel dreptul reclamanților la acordarea tichetelor de vacanță (redenumite "vouchere" prin art. III din Legea 94/2014) a fost recunoscut prin adoptarea O.U.G. 8/18.02.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 110/24.02.2009, potrivit căreia începând de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe instituțiile din sectorul bugetar acordă în condițiile legii, tichete de vacanță. În ceea ce privește data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, dat fiind faptul că în cuprinsul său nu este prevăzut un alt termen, aceasta este data publicării in Monitorul Oficial, respectiv, 24.02.2009, astfel cum reiese din aplicarea dispozițiilor art. 11 alin.2 din Legea 24/2000, în vigoare la data promulgării ordonanței. Dreptul de a beneficia de voucher de vacanță are configurația unui drept salarial prevăzut de o lege specială, conferit în condiții expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci și a cărui acordare, sub condiția probării cerințelor legale, este determinată de efectul forței obligatorii a O.U.G. nr. 8/2009 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014. Cu cheltuieli de judecată în sumă de 200 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței pe care o depune la dosar.
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra litigiului de muncă de față:
Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2015 sub nr._, pe rolul Tribunalului B., reclamanții: B. E., I. V., L. M., M. M. și T. R. prin S. ,,Șoimul” B. au chemat în judecata pârâta Poliția L. B. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei să acorde fiecăruia dintre reclamanți o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale;
- obligarea pârâtei la acordarea fiecărui reclamant a voucherelor de vacanță pentru anul 2015 și în continuare pentru fiecare an de activitate.
În motivare au arătat că, în fapt, reclamanții sunt salariați-personal contractual angajați la Poliția L. B..
Dreptul la acordarea tichetelor de vacanță (redenumite "vouchere" prin art. III din Legea 94/2014) a fost recunoscut reclamanților prin adoptarea O.U.G. 8/18.02.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 110/24.02.2009, potrivit căreia (art. 1), începând de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe " instituțiile din sectorul bugetar (...) acordă în condițiile legii, tichete de vacanță".
În ceea ce privește data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, dat fiind faptul că în cuprinsul sau nu este prevăzut un alt termen, aceasta este data publicării in Monitorul Oficial, respectiv, 24.02.2009, astfel cum reiese din aplicarea dispozițiilor art. 11 alin.2 din Legea 24/2000 (în vigoare la data promulgării ordonanței), în conformitate cu care "Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară."
Contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță a fost stabilit de alin.4 al articolului 1 din ordonanță, sub acest aspect prevăzându-se că „Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal."
Dreptul de a beneficia de voucher de vacanță are configurația unui drept salarial prevăzut de o lege specială, conferit în condiții expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci și a cărui acordare, sub condiția probării cerințelor legale, este determinată de efectul forței obligatorii a O.U.G. nr. 8/2009 aprobată cu modificări și completări prin legea nr.94/2014.
În cadrul raportului juridic ce se naște în acest caz, beneficiar este o persoană care are calitatea de salariat, iar cel obligat să acorde voucherul de vacanță este angajatorul salariatului.
Aceste aspecte rezultă din lectura art. 1 alin.(2) din O.U.G. nr.8/2009 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014, unde se prevede că „Instituțiile publice [...] acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță".
În cazul de față fiind vorba de personal-contractual instanța competentă este Tribunalul-secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, conform art. 266 Codul muncii. Dispozițiile art. 1 alin.2 din O.U.G. 8/2009, creează în sarcina instituției pârâte obligația de a acorda tichetele/voucherele de vacanță, textul legal fiind clar si nelăsând loc de interpretare contrară.
Astfel, este creată o diferență clară intre angajatorii din sectorul privat, care "pot acorda" aceste vouchere și instituțiile din sectorul bugetar si celelalte categorii de instituții, limitativ prevăzute de alin.2 al art. 1 din O.U.G. 8/2009, care au obligația de a acorda aceste drepturi bănești.
Diferența este dată de caracterul normei legale care, la alin. 2, devine imperativă, obligatorie, nelăsând la latitudinea angajatorului posibilitatea acordării acestor drepturi.
Nici un act normativ ulterior O.U.G. 8/2009, nu a abrogat aceste dispoziții legale, iar aplicarea acestora nu a fost amânată/prorogată.
Mai mult, intenția legiuitorului de a menține valabilitatea acestor dispoziții legale rezulta din aprobarea O.U.G. 8/2009 prin promulgarea Legii 94/2014.
În conformitate cu dispozițiile art. 160 Codul Muncii, "salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri", iar, potrivit dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. Codul muncii " angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de munca aplicabil si din contractele individuale de munca".
Așadar, potrivit dispozițiilor art. 1 alin.2 din O.U.G. 8/2009, coroborate cu dispozițiile art. 160 si 40 alin.2 lit. c Codul Muncii, în sarcina pârâtei a existat aceasta obligație încă de la data publicării ordonanței in Monitorul Oficial, obligație pe care însa aceasta nu și-a îndeplinit-o până în prezent.
Pârâta nu se poate apăra susținând ca nu au fost alocate fonduri bugetare pentru plata acestor drepturi salariale întrucât acesteia îi revine obligația de a efectua demersurile necesare in vedere alocării de fonduri.
Astfel, potrivit art.1 alin.(3) din O.U.G. Rep. nr.8/2009, în forma modificată prin Legea nr.94/2014 „ (3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. "
Aceleași dispoziții se regăsesc și la alin.(3) al art. 1 din O.U.G. nr.8/2009 republicată, cu excepția faptului că, în loc de sintagma „vouchere de vacanță" se utiliza sintagma „tichete de vacanță".
Așa fiind, legea a prevăzut și prevede că, obligația efectuării demersurilor legale în asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță (tichetelor de vacanță), incumbă pârâtei.
Prin urmare, susținerea în sensul că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat de legislația în vigoare, deoarece pârâta cunoștea aceste prevederi și avea obligația de a cuprinde în buget sumele necesare.
Altfel spus, lipsa fondurilor ori neprevederea lor în buget în vederea achitării drepturilor salariaților nu poate împiedica plata acestor drepturi legal conferite, întrucât în alcătuirea bugetelor, ordonatorii de credite au obligația de a respecta inclusiv prevederile legislației conexe privind drepturile salariaților, cum este O.U.G. nr.8/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr.94/2014.
Aceste aspecte au fost reținute în mod constat în jurisprudență (Deciziile nr.288/2010, nr. 1365/2009, nr. 1304/2009 ale Curții de Apel Timișoara/Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale; Decizia nr.4598/R/2012 a Curții de Apel București, s. a VII-a civ., conflicte de muncă și asigurări sociale).
Apreciază astfel că, din culpa exclusivă a pârâtei, oricare ar fi fost cauza, după caz, neprevederea sumelor în bugetul anual, chiar și după rectificările bugetare sau din alte motive, neacordarea tichetelor, respectiv, voucherelor de vacanță in perioada 2012 - 2015, de către pârâtă le-a cauzat un prejudiciu material, prejudiciu ce este cert și constă în privarea nejustificată de dreptul salarial prevăzut de lege. In acest sens art. 38 din Legea 284/2010 prevede că„ încălcarea dispozițiilor prezentei legi privind stabilirea salariului de bază individual, după caz, a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor la încadrarea, promovarea și avansarea personalului, a celorlalte drepturi, precum și acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală a persoanelor vinovate, potrivit legii.,, și trebuie interpretat prin coroborare cu art. 253 Codul muncii.
Apreciază că, obligația pârâtei de a acorda tichetele/voucherele de vacanță pentru perioada 2012 - 2014, nu poate fi executată în natură întrucât, în conformitate cu art. 2 alin. 4 din O.U.G. 8/2009, tichetele/voucherele de vacanta au o perioadă de valabilitate limitată, acestea neputând fi utilizate de beneficiari decât până la data de 31 decembrie, a anului în care au fost emise.
În conformitate cu dispozițiile Codul Civil anterior, "orice obligație de a face (...) se schimba în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului." (art. 1075 C. civ.) Singura excepție de la transformarea obligației de a face într-o obligație de a plăti despăgubiri o constituia situația în care executarea poate fi făcută de creditor pe cheltuiala debitorului: "Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului" (art. 1077 C. civ.).
În noua reglementare prevăzută de Legea nr. 287/2009 privind Noul Cod Civil, temeiul juridic în baza căruia se poate dispune executarea prin echivalent îl constituie dispozițiile art. 1527 potrivit cărora "creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul sa fie constrâns sa execute obligația in natura, cu excepția cazului in care o asemenea executare este imposibila. (2) Dreptul la executarea in natura cuprinde, daca este cazul, dreptul la repararea sau înlocuirea bunului, precum si orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasa".
Astfel, apreciază ca singura posibilitate de executare a obligației, în prezent, o constituie acordarea în bani a contravalorii tichetelor/voucherelor de vacanță, în caz contrar dreptul legal al reclamanților rămânând unul pur teoretic, iar prejudiciul creat prin neacordarea acestor drepturi de natura salarială - neacoperit.
În dovedire, au arătat că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1 din OUG nr.8/2009 aprobată prin legea nr.94/2014, art. I pct.2 din legea nr.94/2014, art.1 alin.(l) din HG nr.871/2013, art. 40 alin. (2) lit.c) C. Muncii, art. 38 din Legea 284/2010 coroborat cu art. 253 C. Muncii, art.266 și urm. C. Muncii, art. 268 alin.1 lit. C Codul muncii.
Pârâta Poliția L. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că instituția nu a acordat tichete de vacanță pentru anul 2012, deoarece a respectat prevederile OUG 80/2010 pentru completarea art.11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor masuri financiare în domeniul bugetar, care prevede la art.II și art. 15 din acesta, următoarele:
"ART. II
Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:
….
ART. 15
(1)în anul 2012, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora.
(2)în bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006 cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacant personalului din cadrul acestora."
De asemenea, nici în anul 2013 nu au fost acordate tichete de vacanță, motivat de faptul că prin art.9 din OUG nr".84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, a fost prelungit termenul în care este interzisă acordarea acestora, după cum urmează:
" Prevederile art. 15. 18, 19 și 20 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011. se aplică în mod corespunzător și în anul 2013."
În anul 2014, instituția nu a acordat tichete de vacanță, deoarece existau în vigoare dispoziții legislative care nu permiteau acordarea acestora și anume art.9 alin.(2) din OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014. precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice:
"(2) In anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare. ( nu vor acorda premii și prime de vacanță."
În ceea ce privește anul 2015, Poliția L. B. nu a acordat tichete/vouchere de vacanță, în baza prevederilor art.8 alin.(5) din OUG nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015. precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice:
"(5) In bugetele pe anul 2015 ale instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art, 2 alin. (1) pct 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, tichete de vacanță și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora."
Este adevărată afirmația reclamantei că niciun act normativ ulterior OUG nr.8/2009 nu a abrogat dispozițiile acesteia, dar au fost publicate în Monitorul Oficial alte acte normativ care interziceau, în fiecare dintre anii 2012, 2013, 2014 si 2015 acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță.
Instituția a respectat prevederile legale în vigoare, aplicabile în fiecare an financiar, în perioada 2012-2015 și nu a acordat tichetele/voucherele de vacanță. în temeiul actelor normativ menționate mai sus.
Pentru perioada următoare anului 2015, consideră că instanța de judecată nu poate obliga instituția la plata voucherelor de vacanță, atât timp cât nu există prevederi legale care să stabilească acordarea acestora.
În dovedirea susținerilor, au arătat că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri sau orice altă probă care ar reieși din dezbateri, în măsura in care se vor dovedi a fi utile, pertinente si concludente in raport de obiectul cauzei.
În drept, și-au întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul observă că în intervalul 01.01._15 respectiv reclamanții au avut calitatea de salariați ai Poliției locale B. . Aceștia consideră că li se cuvin tichetele de vacanță pentru intervalul menționat în temeiul OUG 8/2009.
Actul normativ invocat prevedea în intervalul 01.01._14 că instituțiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile comerciale la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condițiile legii, tichete de vacanță.
Tichetele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugete locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Începând cu data de 06.07.2014 textul a fost modificat având următoarea formă „Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță.
(3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”
De la 04 iulie 2015 textul are următoarea formă potrivit Legii 173/2015 „Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, care încadrează funcționari publici și/sau personal prin încheierea unui contract individual de muncă, după caz, acordă, în condițiile legii, prime de vacanță numai sub forma voucherelor de vacanță.
(3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”
Legiuitorul a stabilit în mod expres că tichetele de vacanță cât și primele de vacanță sub forma tichetelor de vacanță se acordă în condițiile legii .Susținerile reclamanților privind acordarea în orice condiții a tichetelor ar fi fost valabile dacă legiuitorul doar prevedea că trebuie acordate aceste tichete fără a mai face mențiunea „conform legii” . Atâta timp cât s-a făcut trimitere la condițiile legii sunt aplicabile prevederile alin. 3 al art. 2 care arată că aceste tichete sau vouchere de vacanță se acordă numai în măsura în care există sume prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau după caz în bugetele locale .
Or chiar din acțiunea formulată rezultă că reclamanții au invocat faptul că nu există sume necesare în bugetul Poliției Locale B. .
Mai mult conform art. 15 alin. 2 din OUG 80/2010 în bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora. Textul a fost aplicabil și în 2013 potrivit art. 9 din OUG 84/2012 . În anul 2014 potrivit art . 5 alin . 2 din OG 29/2013 nu au fost din nou prevăzute sume pentru acordarea tichetelor de vacanță. În fine pentru anul 2015 sunt aplicabile prevederile art. 8 alin 5 din OUG 83/2014 care arată că în bugetele pe anul 2015 ale instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, tichete de vacanță și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora.
În consecință cum nu este îndeplinită condiția prevederii unor sume în bugetul Poliției Locale B. rezultă că nu pot fi acordate tichete/ vouchere de vacanță sau despăgubiri echivalente contravalorii acestora astfel că acțiunea va fi respinsă ca nefondată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea având ca obiect acordarea unei despăgubiri echivalentă cu c/v tichetelor/voucherelor de vacanță aferente intervalului 01.01._14 și de acordarea a voucherelor de vacanță pentru anul 2015, acțiune formulată de reclamanții: B. E., I. V., L. M., M. M. și T. R. prin S. ,,Șoimul” B., cu sediul în municipiul B., ..16, județul B., în contradictoriu cu pârâta Poliția L. B., cu sediul în municipiul B., ..16, județul B..
Prezenta hotărâre poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul trebuie depus la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 19.10.2015.
Președinte, Grefier,
C. M. C. L.
Cu opinie în același sens,
Asistenți judiciari
P. E., C. D.
Red. C.M./12.11.2015
Tehnored. C.L./12.11.2015
4 ex.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 157/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Reconstituire vechime. Sentința nr. 718/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|