Solicitare drepturi bănești / salariale. Încheierea nr. 15/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Tribunalul BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Încheierea nr. 15/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 10514/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

INCHEIERE

Ședința publică din data de 15.10.2015

Tribunalul constituit din:

Președinte: S. V.

Asistent judiciar: R. A.

Asistent judiciar: S. A.

Grefier: Ț. E. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe revizuentul V. C. I., în contradictoriu cu intimatele S. de P. a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA și S. de P. a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL, având ca obiect drepturi bănești – revizuire dosar nr._/3/2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă revizuentul, prin apărător ales, și intimatele, prin apărător ales.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești care învederează instanței obiectul cauzei, părțile, legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,

Instanța pune în discuție, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din N.C.P.C., competența Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Apărătorii părților apreciază că instanța învestită este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Tribunalul, văzând dispozițiile art. 131 alin. 1 din N.C.P.C., potrivit cărora „la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate” și având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 510 alin. 1 cod procedură civilă, consideră că litigiul este de competența generală a instanțelor judecătorești, iar material și teritorial consideră litigiul de competența Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Nemaifiind cereri de formulat ori excepții de formulat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.

Apărătorul reclamantului având cuvântul arată că solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Apărătorul pârâtelor având cuvântul arată că solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța, în baza art. 258 din N.C.P.C., încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerându-le admisibile și apte să ducă la soluționarea procesului conform art. 255.

Apărătorul revizuentului având cuvântul asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire a arătat că aceasta este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 11 cod procedură civilă. Instanța de fond a sesizat Curtea Constituțională care s-a pronunțat prin decizia nr. 64/2015, inclusiv cu privire la excepția invocată în acest dosar, admițând excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește teza 1 a art. 87 alin. 6 din legea insolvenței, motiv pentru care apreciază că este admisibilă solicitarea revizuirii hotărârii instanței de fond. De asemenea, a mai arătat că această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare, sens în care apreciază că cerea se încadrează în dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 11 cod procedură civilă. În ceea privește chestiunile de fond, a arătat, în esență, că nu a fost respectată procedura concedierii colective, nu a fost respectat dreptul la consultare și la informare, cu toate componentele care acest drept le conține, în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii. A mai arătat că niciunul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu îmbracă forma/conținutul prevăzut de dispozițiile art. 69 Codul Muncii. De asemenea, a arătat că nu au fost respectate prevederile legale cu privire la indicarea criteriilor, pe de o parte trebuia să facă parte din procedura concedierii colective, respectiv notificarea pe care angajatorul trebuia s-o trimită sindicatului și către ITM și, în al doilea rând, trebuia să facă parte din decizia de concediere. Niciuna din cele două componente nu a fost respectată, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Pentru aceste motive, apreciază că este întemeiată cererea de revizuire formulată. Depune practică judiciară. Se solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse în ședință publică.

Apărătorul intimatelor având cuvântul arată că solicită nu are obiecțiuni cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire. Solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată, pentru apărările expuse prin întâmpinare și susținute de înscrisuri, din care rezultă că angajatorul a respectat dreptul fundamental la informare și consultare, nu așa cum este reglementat intraconstituțional de art. 69 și următoarele ci așa cum îl protejează chiar Constituția României, respectiv art. 41 și art. 148, care face legătură cu directiva 59 din 98. Declararea unui act neconstituțional, nu înseamnă anularea tuturor deciziilor de concediere emise în baza acelui text de lege, sens în care apreciază că instanța trebuie să cerceteze dacă angajatorul a respectat dreptul la informare și consultare, așa cum este reglementat de Constituția României. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

În baza art. 396 N.C.P.C., instanța va amâna pronunțarea, la data de 29.10.2015, urmând ca pronunțarea hotărârii să se facă prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

DISPUNE

Amână pronunțarea la 29.10.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2015.

Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier,

S. V. R. A. S. A. Ț. E.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 29.10.2015

Tribunalul constituit din:

Președinte: S. V.

Asistent judiciar: R. A.

Asistent judiciar: S. A.

Grefier: Ț. E. C.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile prevăzute art. 396 N.C.P.C., având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 29.10.2015, când, în aceeași compunere, a deliberat și a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._/3/2014, ca urmare a disjungerii pronunțate în dosarul nr._/3/2013 la termenul din data de 13.05.2014, precum și în urma disjungerii pronunțate la termenul din data de 24.06.2014, reclamanta Filiala Hidroelectrica Hidrosind, conform art. 28 din CDS, in numele si pentru membrul său V. C. I. a chemat în judecata pe parata . Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: constatarea nulității deciziei nr. 2584/21.06.2013 emisa de S. HIDROELECTRICA, prin care s-a dispus desfacerea contractului de munca al lui V. C. I., având funcția de economist principal; obligarea paratei la reîncadrarea reclamantului pe funcția deținută anterior desfacerii contractului individual de muncă.

Prin sentința civilă nr.9523/14.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/3/2014, a fost respinsă cererea reclamanta Filiala Hidroelectrica Hidrosind, conform art. 28 din CDS, in numele si pentru membrul său V. C. I., ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri niciuna dintre părți nu a formulat apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că prin decizia nr. 2584/21.06.2013 emisă de pârâtă contractul individual de muncă nr. 6795/05.03.2002 al domnului V. C. I., economist principal în cadrul Serviciului Achiziții și Logistică – C. Achiziții contracte, Sucursala Hidrocentrale Sibiu, încetează la împlinirea termenului de preaviz, în baza prevederilor art. 86(6) din Legea nr. 85/2006, legea insolvenței și art. 65 alin. (1) din Codul Muncii republicat, măsura fiind determinată de desființarea postului ocupat de salariat ca urmare a reorganizării activității societății.

În decizia sus-menționată s-a menționat că desființarea postului este dispusă în baza Deciziei nr. 2541/21.06.2013 a Administratorului Judiciar, prin care s-a hotărât reorganizarea societății prin reducerea numărului de sucursale de la 13 la 7 și a deciziei nr.2548/2013 a SH S. a Administratorului Judiciar prin care s-a aprobat noua structură organizatorică, printre altele stabilind și desființarea postului de economist în cadrul Serviciului Achiziții și Logistică – C. Achiziții contracte ocupat de reclamantă.

S-a reținut că postul ocupat de membrul de sindicat în numele căruia a fost introdusă acțiunea a fost desființat ca urmare a reorganizării activității și aprobării noii structuri organizatorice la nivelul . este consecința unei desființări efective a unei poziții din organigrama unității, cauza care determinat-o fiind reală și serioasă – constituirea unei structuri organizatorice care să ducă la desfășurarea unei activități eficiente, cu scopul îmbunătățirii rezultatelor economice și ieșirea din starea de insolvență. S-a mai precizat că desființarea postului a fost determinată de necesitatea reorganizării activității în sensul restrângerii acesteia, în scopul administrării societății pe principiul rentabilității și eficienței economice, în scopul realizării unui management performant, cu diminuarea costurilor, pentru rentabilizarea acesteia, inclusiv la nivelul SH S.. Se menționează că, în concret, s-a impus desființarea postului de economist principal ocupat de salariat în vederea urmare a analizei făcute de conducerea pârâtei, în vederea aducerii la îndeplinire a hotărârii AGEA nr.40/2013.

În privința primului motiv de nulitate al deciziei de concediere ce a fost invocat și care privește termenul de preaviz, reclamanta susținând pe de o parte că acesta nu a fost corect calculat, iar pe de altă parte că membrul de sindicat în numele căruia a fost introdusă acțiunea trebuia să beneficieze de un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, potrivit art. 86 al. 5 din Legea insolvenței, în varianta aplicabilă la data concedierii, coroborat cu art. 75 din Codul muncii, Tribunalul a constat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, față de dispozițiile legale aplicabile în cauză și raportat la probatoriul administrat.

În cauză, din cuprinsul deciziei contestate, Tribunalul a reținut că salariatul a beneficiat de un preaviz de 15 zile lucrătoare, în condițiile art. 86(6) din Legea nr. 85/2006, astfel cum a rezultat din Notificarea nr. 44/25.06.2013, comunicată la data de 25.06.2013, termenul de preaviz începând să curgă la data de 26.06.2013 și împlinindu-se la 17.07.2013.

A mai apreciat Tribunalul că neîmplinirea termenului de preaviz la data concedierii nu afectează valabilitatea deciziei, în condițiile în care aceasta prevede termenul respectiv. Efectul specific al unei astfel de situații ar fi prorogarea datei la care intervine încetarea contractului individual de muncă până la împlinirea termenului de preaviz.

În ceea ce privește modalitatea de calcul a termenului de preaviz acordat, tribunalul ca constat că au fost respectate dispozițiile art. 2553 din Codul civil. Astfel, începutul termenului de preaviz este reprezentat de ziua următoare comunicării acestuia prin notificarea nr. 44/25.05.2013, respectiv data de 26.06.2013 și, calculat pe zile libere, termenul s-a împlinit pe data de 17.07.2013, dată la care a încetat și contractul individual de muncă al reclamantei, potrivit înscrisurilor administrate.

Tribunalul nu a reținut nici criticile reclamantului în sensul că ar fi trebuit acordat un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, potrivit art. 86 al. 5 din Legea insolvenței, în varianta aplicabilă la data concedierii, coroborat cu art. 75 din Codul muncii. Sub acest aspect, s-a avut în vedere, cu privire la raportul dintre legea specială și dreptul comun, principiul specialia generalibus derogant. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 86 alin.6 din Legea nr. 85/2006, prin derogare de la prevederile Codului muncii, cu modificările și completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare. În aceste condiții, susținerea reclamantului a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, deoarece dispozițiile anterior menționate sunt norme cu caracter special și nu se poate considera că ar fi fost modificate implicit ca urmare a modificării duratei termenului de preaviz prevăzută de Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii. Față de caracterul de excepție al art. 86 alin.6 din Legea nr. 85/2006, se impune recunoscut că un conflict al legilor în timp se va rezolva în sensul subzistenței normei speciale, chiar în condițiile modificării dreptului comun reprezentat în materie de Codul muncii. În concluzie, dacă norma de excepție nu a fost modificată expres, ea nu va putea fi considerată modificată nici implicit, prin modificarea normei generale. În plus, în contextul procedurii sumare și urgente a insolvenței, rațiunea unui termen mai mic de 15 zile se păstrează, în absența unei voințe exprese contrare a legiuitorului. Tribunalul a mai constat că aprecierea reclamantului, sub acest aspect, nu atrage incidența nulității absolute prevăzută de art. 78 din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, deoarece scopul reglementării preavizului este acela de a asigura protecția salariatului sub aspect salarial, pentru perioada preavizului.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că decizia de concediere este lovită de nulitate, întrucât angajatorul, reprezentat de administratorul judiciar, a încălcat dreptul la informare și consultare în caz de concediere colectivă, instituit ca drept fundamental de art. 27 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și în Directiva 98/59/CE, Tribunalul a considerat că nu este întemeiată. Sub acest aspect, a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 86 alin.6 din Legea nr. 85/2006, conform cărora prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă.

Legislația în vigoare, aplicabilă în cauză, instituie deci dispoziții derogatorii de la procedura de drept comun, ceea ce înseamnă că pârâtei, în calitate de angajator, nu i se poate imputa vreo deficiență în sensul indicat în susținerea acestui motiv.

Directiva 98/59/CE, invocată de către reclamantă, a fost transpusă în dreptul intern prin intermediul Codului muncii, care prevede o procedură de informare și consultare în caz de concediere colectivă. În principiu, dată fiind transpunerea în dreptul intern, Directiva nu este direct aplicabilă, dar, în litigiu, este vorba de o concediere specială, în condițiile art. 86 alin.6 din Legea nr. 85/2006. Neconcordanța dintre Codul muncii și textul art.86(6) din Legea nr.85/2006 nu poate fi soluționată în sensul înlăturării normei speciale, tocmai pentru că ea are aceeași valoare juridică și a fost prevăzută anume ca derogatorie, în condițiile în care nicio regulă cu potențial de prioritate în aplicare nu exclude instituirea unor excepții de la ipoteza concedierii colective, în afara „limitelor” aplicabilității prevăzute de art.1(2) din directivă, dacă există o situație excepțională (cum este cea a deschiderii procedurii generale prevăzute de legea insolvenței), ce reclamă acțiunea urgentă, după o procedură sumară, justificată prin riscul periclitării unui interes economic.

Sub aspectul aplicabilității directe a Directivei, fără a nega forța juridică superioară a dreptului european față de cel național, Tribunalul a reținut că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană de Justiție a statuat că nu poate fi invocată o dispoziție a unei directive . particulari (Hotărârea din 26 februarie 1986,cauza 152/84, Marshall). În acest sens, o directivă nu poate impune obligații prin ea însăși unei persoane private și ea nu poate fi invocată împotriva unei astfel de persoane. Or, angajatorul din speță este o societate comercială care funcționează potrivit dreptului comun și, indiferent de capital, aceasta este un subiect de drept privat, iar nici chiar o dispoziție clară, precisă și necondiționată a unei directive care tinde să confere drepturi sau să impună obligații particularilor nu poate fi aplicată ca atare in cadrul unui litigiu care opune exclusiv particulari (hotărarea Curții de Justiție din 16 iulie 2009, in cauza C-12/08, Mono Car Styling SA, in lichidare/Dervis Odemis și alții, hotărarea din 5 octombrie 2004, cauzele conexate C-397/01-C-403/01, Pfeiffer și alții).

Cu privire la invocarea de către reclamantă a cauzelor conexate C-235/10-C-239/10, Claes și alții/Landsbanki Luxembourg SA, Tribunalul a reținut că hotărârea Curții nu poate fi analizată trunchiat. Sub acest aspect, la pct. 57 din hotărâre, Curtea menționează obligația de interpretare conformă: „In cazul in care obligațiile care decurg din Directiva nr. 98/59 nu sunt prevăzute in sarcina niciunei persoane, instanța națională este obligată să interpreteze dreptul național, in măsura posibilului, in lumina textului și a obiectivelor Directivei nr. 98/59, astfel încât obligațiile prevăzute la art. 2 și 3 din aceasta să fie respectate și îndeplinite”, adică nu contra legem. Dar, în speță, ținând cont de textul clar, necondiționat al normei speciale din Legea insolvenței, in vigoare la momentul judecării pricinii, Tribunalul a apreciat că interpretarea nu permite înlăturarea acestei norme.

În plus, chiar dacă hotărârea Curții în cauza Claes nu precizează, efectul directivei in litigiul între particulari este cel „clasic”, in sensul jurisprudenței Marshall, deci directiva nu poate impune obligații particularului.

Cu privire la aplicarea directă a art. 27 din Carta drepturilor fundamentale („Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare in cadrul întreprinderii”), care are următoarea formulare: „Lucrătorilor sau reprezentanților acestora li se garantează, la nivelurile corespunzătoare, informarea și consultarea in timp util, in cazurile și in condițiile prevăzute de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale”, este relevantă hotărârea Curții de Justiție din 15 ianuarie 2014 in cauza C-176/12, Association de mediation sociale/Union locale des syndicats CGT și alții, care arată că „articolul 27 din cartă, singur sau coroborat cu dispozițiile Directivei 2002/14, trebuie interpretat in sensul că, atunci când o dispoziție națională de transpunere a acestei directive este incompatibilă cu dreptul Uniunii, acest articol din cartă nu poate fi invocat . particulari in scopul de a lăsa neaplicată dispoziția națională menționată”, Tribunalul a apreciat că pentru ca articolul să producă efecte depline, sunt necesare reglementări detaliate prin dispoziții de drept al Uniunii sau de drept național (pct. 45). Intre dispoziția cartei și textul directivei nu există o legătură directă (pct. 46); s-a reținut diferența față de situația din cauza Kucukdeveci, unde principiul nediscriminării in funcție de vârstă este suficient prin el însuși pentru a conferi particularilor un drept subiectiv care poate fi invocat ca atare (pct. 47), cu alte cuvinte, acel principiu are un efect direct orizontal. În plus referitor la limita interpretării conforme in norma statului, cu importanță în prezentul litigiu, trebuie reținut conținutul categoric, clar al legii interne din prezenta cauză, asemănător sub acest aspect, normei interne franceze din cauza pe rolul Curții Europene.

În concluzie, Tribunalul a apreciat că se poate face o transpunere a argumentației Curții de Justiție din cauza Association de mediation sociale, în sensul că, pe de o parte, nu este posibilă recunoașterea unui efect direct orizontal al unei dispoziții dintr-o directivă, in sensul impunerii de obligații paratului, dacă acesta este persoană de drept privat, chiar și in cazul in care directiva ar fi coroborată cu o dispoziție a Cartei drepturilor fundamentale, in situația in care aceasta din urmă nu este suficientă prin sine să confere reclamantului un drept subiectiv capabil să fie invocat ca atare; pe de altă parte, încă o dată, nu este posibilă o interpretare contra legem, interpretarea conformă întâlnește o limită inerentă in norma internă cu formulare categorică.

În ceea ce privește critica formulată din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006, Tribunalul a considerat că nu este întemeiată.

Astfel, Tribunalul a făcut precizarea că, așa după cum rezultă din cuprinsul deciziei contestate, încetarea contractului individual de muncă al persoanei în numele și pentru care a fost formulată acțiunea a fost justificată de prevederile art. 86(6) din Legea nr. 85/2006.

În condițiile în care dispozițiile art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, prevăd că în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate, în condițiile în care . insolvență a fost decisă prin hotărâre judecătorească, a fost apreciat ca fiind evident faptul că și motivația ce a stat la baza unei astfel de măsuri se subsumează condiției impusă de textul de lege anterior menționat, respectiv creșterea la maximum a valorii averii debitorului.

Prin urmare, critica formulată din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006, a fost considerată ca fiind neîntemeiată de Tribunal.

Referitor la critica formulată sub aspectul încălcării prevederilor art. 76 lit. a din Codul Muncii, Tribunalul a reținut că nu este întemeiată.

Astfel s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 76 lit. a din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea.

În speță, Tribunalul a considerat că este îndeplinită cerința prevăzută de art. 76 lit. a din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii și, prin urmare, această critică nu este întemeiată, în condițiile în care, în cuprinsul deciziei contestate în prezenta cauză se menționează că motivele care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv faptul că s-a decis încetarea contractului individual de muncă în baza prevederilor art. 86(6) din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței și art. 65 alin. (1) din Codul Muncii republicat, măsura fiind determinată de desființarea postului ocupat de salariată ca urmare a reorganizării activității societății. Desființarea postului ocupat de salariată a fost determinată de necesitatea reorganizării activității în sensul restrângerii acesteia, în scopul administrării societății pe principiul rentabilității și eficienței economice, în scopul realizării unui management performant, cu diminuarea costurilor, pentru rentabilizarea acesteia, inclusiv la nivelul SH S..

Din prisma art.76 alin.(1) lit.a) din Codul muncii însă, Tribunalul a reținut că decizia este conformă acestor prevederi, prin precizarea motivului concedierii, respectiv desființarea postului și a cauzei care a stat la baza desființării, respectiv reorganizarea societății prin restrângerea activității, în scopul diminuării costurilor și rentabilizării rezultatelor.

Tocmai acesta este motivul concedierii reglementate de art.65 alin.1 Codul muncii, care prevede că reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Legea nu prevede obligația angajatorului de a detalia în ce constă reorganizarea, care au fost în concret motivele care au stat la baza acesteia și care ar fi urmările reorganizării. În cadrul controlului legalității deciziei, instanța este chemată să verifice doar dacă angajatorul a inserat motivul concedierii și acesta este desființarea postului ca urmare a reorganizării activității. Existența în concret a cauzelor respective este analizată în cadrul temeiniciei deciziei, iar efectele reorganizării asupra activității angajatorului nu sunt supuse controlului judecătoresc, fiind aspecte care țin de prerogativele acestuia pe aspectul organizării activității.

În ceea ce privește critica referitoare la nerespectarea obligației imperative prevăzute în art. 76 alin.1 lit. c din Codul muncii, coroborat cu art. 4.112 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul . a considerat că nu este întemeiată.

Astfel s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 76 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective.

Tribunalul a făcut precizarea că pentru soluționarea acestei critici prezintă relevanță dispozițiile art. 86 alin.6 din Legea nr. 85/2006, conform cărora prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare.

Ca atare, având în vedere faptul că nu se aplică procedura de concediere colectivă nu se poate considera că pârâta ar fi procedat nelegal la emiterea deciziei contestate sub aspectul obligațiilor imperative prevăzute în art. 76 alin.1 lit. c din Codul muncii, coroborat cu art. 4.112 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul .>

Tribunalul a constat ca fiind neîntemeiată și critica privind faptul că decizia de concediere este lovită de nulitate întrucât a fost semnată de o altă persoană decât cea prevăzută de dispozițiile art. 49 din Legea 85/2006.

Sub acest aspect, Tribunalul a apreciat ca având relevanță împrejurarea că potrivit dispozițiilor art.20 alin.1 lit.j din Legea nr. 85/2006, printre principalele atribuții ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, este și aceea a menținerii sau denunțării unor contracte încheiate de debitor.

Conform dispozițiilor alin.2 din același text de lege, judecătorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin încheiere, orice alte atribuții în afara celor stabilite la alin. (1), cu excepția celor prevăzute de lege în competența exclusivă a acestuia.

În speță, Tribunalul a apreciat ca prezentând relevanță faptul că, printre cele dispuse prin sentința civilă nr. 7222/2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, se regăsește faptul că în baza art. 27 al. 1 din Legea 85/2006 s-a deschis procedura generală a insolvenței, s-a dispus desemnarea provizorie a administratorului judiciar care va îndeplini principalele atribuții prevăzute de art. 20 din Lege, stabilindu-se că administratorul judiciar va menține sau denunța contractele încheiate de debitoare în funcție de necesitate și oportunitatea lor, iar acolo unde se impune va solicita anularea actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor și a oricăror transferuri patrimoniale, în condițiile art. 80-81 din Lege.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, întrucât nu are la bază o cauză reală și serioasă, în conformitate cu art. 65 alin.2 din Codul muncii, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 65 alin.1 din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Conform alin.2 din aceeași prevedere legală, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Potrivit dispozițiilor art. 68 alin.1 din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de: a) cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați; b) cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați; c) cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați.

Conform alin. (2) din aceeași prevedere legală, la stabilirea numărului efectiv de salariați concediați colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul și acei salariați cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiția existenței a cel puțin 5 concedieri.

Reclamantul ocupa anterior concedierii postul de economist principal în cadrul Serviciului Achiziții și Logistică – C. Achiziții Contracte, Sucursala Hidrocentrale Sibiu. Din înscrisurile existente la dosar Tribunalul a reținut că în baza deciziei nr.2548/21.06.2013 C. Achiziții Contracte a fost desființat în totalitate, activitatea fiind redimensionată – comasare și trecută la Sucursala S.. Astfel, din probatoriul administrat, respectiv statele de funcții și organigramele depuse la dosar, anterioare și ulterioare concedierii, a rezultat că postul ocupat de către membrul de sindicat pentru care a fost introdusă prezenta acțiune în cadrul SD Sibiu a fost efectiv desființat, atribuțiile fiind preluate de compartimentul din cadrul Sucursalei S..

În speță Tribunalul a apreciat ca prezentând relevanță faptul că în noua structură organizatorică postul ocupat de către membrul de sindicat pentru care a fost introdusă prezenta acțiune nu mai figurează, iar faptul că au avut loc relocări ale salariaților nu poate atrage nulitatea deciziei contestate, deoarece ceea ce interesează în procedura concedierii este dacă locul de muncă al salariatului în numele și pentru care a fost formulată acțiunea a fost efectiv desființat și dacă desființarea locului de muncă a avut o cauză reală și serioasă. Împrejurarea că, ulterior, angajatorul a ocupat posturile reconfigurate în noua structură organizatorică nu atrage nulitatea deciziei contestate, în condițiile în care este cert că postul ocupat de reclamant, în forma în care acesta figura în structura organizatorică anterioară concedierii, a fost desființat.

În consecință, în condițiile în care opțiunea angajatorului pentru desființarea postului ocupat de reclamant a fost determinată de motive obiective, a fost analizată și a fost apreciată ca relevantă pentru activitatea societății, legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse prin deciziei contestate în prezenta cauză nu poate fi negată.

În acest context, Tribunalul a menționat că pentru a stabili dacă măsura dispusă a avut o cauză reală și serioasă prezintă relevanță faptul că prin sentința civilă nr. 7222/2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în baza art. 27 al. 1 din Legea 85/2006 s-a deschis procedura generală a insolvenței, ceea ce înseamnă că este evidentă că starea pârâtei impunea luarea unor măsuri care să poate conduce la atingerea scopului în raport de care a fost deschisă procedura generală a insolvenței.

De asemenea, tot pentru determinarea cauzei reale și serioase a concedierii, Tribunalul a apreciat ca prezentând relevanță faptul că, așa după cum rezultă din decizia contestată, s-a avut în vedere Hotărârea Tribunalului București din data de 20.06.2012, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva Hidroelectrica S.A.; situația specială în care se afla societatea, respectiv starea de insolvență, stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor necesare plății datoriilor certe, lichide și exigibile, care justifica măsuri urgente, inclusiv derogări de la normele generale și speciale de protecție a salariaților, necesare redresării activității economice și reducerii cheltuielilor de orice natură, inclusiv a cheltuielilor salariale, prin redimensionarea personalului salariat; s-a avut în vedere Raportul cu privire la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență precum și Nota de fundamentare a măsurilor ce trebuie adoptate în vederea reorganizării societății inclusiv în ce privește crearea unei structuri organizatorice eficiente și de natură a reduce și costurile; pentru punerea în aplicare a deciziei Administratorului judiciar nr. 2541/21.06.2013 s-au impus transformări și/sau desființări de posturi, printre care și desființarea posturilor indicat în decizia contestată în prezenta cauză, aceste transformări și desființări de posturi fiind determinate de necesități de ordin managerial, pentru o mai eficientă organizare a activității, pentru reducerea unor costuri, care alături de celelalte măsuri dispuse în cadrul procedurii speciale a insolvenței să ducă, în cel mai scurt timp posibil, la redresarea activității și ieșirea societății din starea de insolvență.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamantul Vercedea C. I., întemeiata pe dispozițiile art. 509 alin.1 pct.11 C.pr.civ, arătând că în cauza de fata, instanta a dispus sesizarea Curții Constitutionale cu neconstitutionalitatea dispozițiilor art.86 alin.6 teza 1 si 2 din Legea 85/2006.

In data de 28.04. 2015 a fost publicata in Monitorul Oficial Decizia nr.64/2015 prin care Curtea Constitutionala a admis excepția de neconstitutionalitate a art.86 alin.6, teza 1 din legea 85/2006, care prevedea ca "Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare, dupa data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitoarei se va face de urgenta de către administratorul judiciar/lichidator, fara a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva".

Având in vedere aceasta situatie, revizuentul apreciază ca este pe deplin aplicabil pct.11 al alin.1 al art.509 C.pr.civ., cererea de revizuire fiind admisibila in principiu.

Referitor la motivele de fond, pe care se intemeiaza cererea de revizuire, se arată că:

Unul din motivele principale de nulitate invocate in cadrul litigiului, a fost acela al nerespectarii procedurii de concediere colectiva impuse de lege, fundamentata pe dreptul la informare si consultare recunoscut de Directiva 98/59 a CE transpusa in codul muncii.

Decizia de concediere a reclamantului este întemeiata in totalitate pe dispozițiile art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, prevederi declarate neconstituționale.

Prin declararea ca neconstitutional a acestui text de lege, devine pe deplin aplicabil motivul de nulitate invocat in cererea de chemare in judecata, referitor la nerespectarea de către angajator a obligației de a consulta si de a informa reprezentanții salariaților cu privire la concedierea colectiva, ca procedura obligatorie, a cărei nerespectare atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere, in conformitate cu art. 78 din Codul muncii.

Au fost incalcate in acest fel si dispozițiile art. 4.106, 4.107 si 4.108 din CCM care sunt o transpunere a dispozițiilor imperative ale art. 69 si următoarele din Codul muncii.

Trebuie avut in vedere ca potrivit Directivei 98/59/CE si codului muncii, acest drept la informare si consultare in caz de concediere colectiva, are 2 componente:

- o componenta ce privește informarea si consultarea reprezentanților salariaților, in speța a sindicatelor, acestea fiind notificate asupra intentiei de concediere, in vederea ajungerii la o înțelegere, cu privire cel puțin la: metodele si mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați concediați si la atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la masuri sociale care vizeaza, intre altele recalificarea sau reconversia profesionala a salariaților concediați

- o alta componenta privește notificarea autoritatilor competente in protectia muncii si combaterea șomajului - inspectoratul teritorial de munca si agenția teritoriala de ocupare a forței de munca, pentru ca acestea sa poata identifica masurile necesare pentru protectia sociala a celor disponibilizati.

A sustinut prin motivul de nulitate invocat, ca angajatorul avea obligația imperativa de a respecta procedura prevăzută de codul muncii si termenele instituite prin Contractul Colectiv.

Incalcarea acestei proceduri este sanctionata cu nulitatea deciziei de concediere.

Dreptul la informare si consultare este un drept cu caracter minimal si obligatoriu, ce asigura un echilibru intre părțile contractului de munca, in caz de concediere colectiva, pentru a fi astfel inlaturat orice abuz al societatii.

Astfel, in conformitate cu art 69 alin 2 si 3 din Codul Muncii, angajatorul era obligat sa emită o notificare care sa cuprindă: "a) numărul total si categoriile de salariați; b) motivele care determina concedierea preconizata; c) numărul si categoriile de salariați care vor fi afectati de concediere; d) criteriile avute in vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de munca, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere; e) masurile avute in vedere pentru limitarea numărului concedierilor; f) masurile pentru atenuarea consecințelor concedierii si compensațiile ce urmeaza sa fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale si/sau contractului colectiv de munca aplicabil; g) data de la care sau perioada in care vor avea loc concedierile; h) termenul inauntrul caruia sindicatul sau, dupa caz, reprezentanta salariaților pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaților concediați".

Se observa ca prin decizia de concediere, se recunoaște incalcarea dreptului la informare si consultare, la acest moment invocarea dispozițiile art.86 al. 6 din legea 85/2006 fiind fara relevanta, intrucat Curtea Constituționala, prin admiterea excepției de neconstitutionalitate a acestui text de lege, a dispus neaplicarea lui.

Informarea si consultarea este o procedura complexa, scrisa, cu caracter de protectie a salariaților, care trebuie respectata intocmai, intrucat aceasta trebuie sa dea posibilitatea reprezentanților salariaților nu numai sa isi exprime punctul de vedere cu privire la concediere, dar sa si incerce sa evite concedierea sau sa diminueze efectele acesteia.

In cadrul acestei proceduri este obligatorie implicarea autoritatilor statului, respectiv a inspectoratelor teritoriale de munca si a agențiilor de ocupare a forței de munca, tocmai pentru a interveni si a exercita atributiile de protectie sociala si diminuare a efectelor concedierilor colective, atributii care le revin protrivit legii.

O componenta a dreptului la informare si consultare este si acea a informării si consultării Inspectoratului Teritorial de Munca si a Agenției Teritoriale de Ocupare a Forței de Munca, in termenele stabilite de Codul muncii.

Revizuentul a invocat acest motiv prin prisma nerespectarii Directivei 98/59/CE, ale cărei dispoziții sunt transpuse sub acest, in integralitate in Codul muncii si a aratat ca aceasta transpunere trebuie sa prevaleze dispozițiilor din legea insolventei. Decizia Curții Constitutionale subliniaza o data in plus obligația angajatorului de a respecta aceste drepturi minimale ale salariaților, care fac parte din dreptul fundamental la protectie sociala.

Adresa trimisa de angajator către Agenția de Ocupare a Forței de Munca nu face parte din cadrul procedurii de informare si consultare prevăzută de codul muncii, ci este doar o instiintare a Agenției referitoare la persoanele care vor intra in șomaj.

Așadar, in cauza de fata atata Agenția cat si Inspectoratul de Munca nu au fost informate si consultate anterior concedierii colective, si totodată, nu a fost respectata procedura de informare a sindicatului cu privire la aceste demersuri, in conformitate cu dispozițiile art. 72 din Codul muncii.

Totodata, prin declararea ca neconstitutional a art 86 alin 6 teza 1, devine aplicabil motivul de nulitate invocat, prin care a aratat ca nu au fost aplicate criteriile de concediere, in conformitate cu prevederile art.76 lit.c coroborat cu art.69 lit.d din Codul muncii, cu art. 4.112 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul .>

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 69 din Codul muncii, criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere trebuiau sa faca parte din cele 2 proceduri anterioare concedierii colective, iar potrivit art.78, nerespectarea acestor proceduri atrage nulitatea deciziei de concediere:

a) Din procedura concedierii colective, de informare si consultare a sindicatului, trebuind a fi cuprinse in notificare către sindicat;

b) Din procedura de elaborare a deciziei de concediere propriu-zise, in conformitate cu art.76 lit.c din codul muncii, menționarea criteriului aplicabil fiind o mențiune obligatorie din continutul acesteia.

A sustinut in cererea de chemare in judecata ca angajatorul a incalcat aceste obligații, neinformand si neconsultand sindicatul pe aspectul criteriilor avute in vedere la stabilirea ordinii de prioritati.

Totodata, in conformitate cu alin.3 din art.69 al Codului muncii, aplicarea criteriilor trebuia facuta numai dupa evaluarea realizarii obiectivelor de performanta.

Practic, prin cererea de chemare in judecata a aratat ca, in realitate, desființarea posturilor nu s-a făcut cu o analiza riguroasa a necesitatii desființării lor, prin evaluarea impactului si a respectării condiției de a maximiza averea debitoarei.

Evaluarea realizarii obiectivelor de performanta, ca procedura obligatorie in situatia concedierilor colective si prealabila stabilirii ordinii de prioritati avea tocmai menirea de a lamuri aceste aspecte si de a da un caracter obiectiv concedierilor.

Conform CCM, in acord cu dispozițiile art. 69 lit d codul muncii, criteriile de stabilire a ordinii de prioritati erau cele stabilite la art. 4.112 si acestea trebuiau aplicate in raport cu intreg personalul angajat.

Pe de alta parte, in cuprinsul deciziei de concediere nu vom regăsi indicarea criteriilor, respectiv a criteriului de concediere a reclamantei, fapt care atrage nulitatea deciziei de concediere.

Potrivit art 76 alin lit c din Codul muncii, „decizia de concediere […] trebuie sa conțină in mod obligatoriu: [...] c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin 2 lit d".

Art. 69 alin 2 lit d din Codul muncii stabileste obligativitatea criteriilor „avute in vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de munca, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere".

Potrivit art. 4.112 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul . efectivă a reducerii de personal, după reducerea posturilor vacante, similare celor care se desființează, se va face prin desfacerea contractelor individuale de muncă, în următoarea ordine: a) salariații care cumulează mai multe funcții în baza unor contracte individuale de muncă, respectiv pentru cea care nu este funcție de bază; b) salariații care cumulează pensia pentru limită de vârstă cu salariul; c) salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limită de vârstă; d) salariații care sunt patroni, asociați, administratori ai unor firme cu capital privat, în cazurile prevăzute de lege; e) salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare anticipată și anticipată parțială; f) salariații cu aprecieri minimale privind competența, pe categorii profesionale.

Dacă, după aplicarea măsurii desfacerii contractelor individuale de muncă ale persoanelor care încadrează în prevederile alineatului precedent, numărul de posturi ce urmează a fi desființate a fost acoperit, pentru restul vor fi avute în vedere următoarele criterii minimale: a) dacă această măsură ar putea afecta ambii soți care lucrează la aceeași unitate, se va putea desface contractul individual de muncă doar unuia dintre ei, conform opțiunii acestora; b) măsura să nu afecteze mai întâi persoanele care au copii în întreținere; c) salariatul care este unic întreținător de familie”.

În dovedire, revizuentul a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept, au fost indicate prevederile art.509 punct 11 C.pr.civ.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că revizuentul a fost concediat prin decizia nr. 2584/21.06.2013, cadrul concedierii colective ce a avut loc la nivelul societatii intimate in cursul lunii iunie 2013.

Concedierea colectiva a aparut ca necesitate in urma rapoartelor intocmite la nivel de societate, dupa deschiderea procedurii insolventei, pentru a se lamuri care sunt cauzele pentru societatea a ajuns in aceasta situatie dificila din punct de vedere economic.

Potrivit raportului cu privire la cauzele si imprejurarile care au dus la apariția stării de insolventa ce a fost intocmit de către administratorul judiciar, una dintre aceste cauze a fost cea a supradimensionarii personalului in general si cea a celui T. in special, raportul continand, pe langa alte masuri ce se impun a fi luate in vederea ieșirii societatii din aceasta stare si redimensionarea structurii de personal, cu alte cuvinte reorganizarea societatii pe criterii eficienta, de natura sa atraga si reducerea cheltuielilor salariale.

Cu privire la presupusa incalcarea a dreptului la informare si consultare raportat la Decizia nr. 64/24.02.2015, prin care Curtea Constituțională a declarat ca neconstituționale dispozițiile art. 86 alin (6) prima teză, din Legea nr. 85/2006, intimata a arătat că în considerarea înscrisurilor atașate întâmpinării, rezultă, fără nici un fel de tăgadă, faptul că angajatorul a respectat dreptul la informare si consultare al salariaților disponibilizati in cadrul concedierii colective de la nivelul intimatei, chiar dacă concedierea nu a fost efectuată cu respectarea procedurii concedierii colective stabilite de Codul muncii, republicat, dat fiind că, la data concedierii, art. 86 alin.6 din Legea nr.85/2006 excepta de la obligația de aplicare a concedierii colective aflate în insolvență, motiv pentru care solicită respingerea revizuirii

Salariatul V. I. C. a fost concediat in baza art. 86 alin (6) din Legea nr. 85/2006, legea insolvenței, in cadrul concedierii colective ce a avut loc la nivelul paratei in luna iunie 2013 (valul trei de concedieri), din cele în trei consecutive derulate ianuarie, mai, iunie 2013.

In data de 24.02.2015, prin Decizia nr. 64, Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 286/28.04.2015, Curtea Constitutionala a admis excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 86 alin (6) teza întâi, din Legea nr. 85/2006 legea insolvenței, excepție de neconstituționalitate invocată de către organizațiile sindicale în cauze ce aveau ca obiect anularea deciziilor de concediere emise de intimata în cadrul concedierii colective desfășurate în perioada insolvenței.

Excepția invocată de către organizația sindicală a vizat atat prima teză a art. 86 alin. (6), referitoare la scutirea de parcurgere a procedurii concedierii colective, reglementata prin dispozițiile art. 69-73 din Codul Muncii, cât și teza a doua, cu privire la durata termenului de preaviz de 15 zile lucrătoare, prin derogare de la prevederile Codului muncii, republicat, in situatia unei concedieri colective de la nivelul unui angajator aflat in procedura insolvenței.

Curtea Constituțională a admis excepția cu privire la teza intai a art. 86 alin.(6), pe care a declarat-o neconstituțională, doar din prisma respectării dreptului la informare si consultare al salariaților în vederea concedierii și, a respins excepția invocată cu privire la durata termenului de preaviz de 15 zile lucrătoare, declarand teza a doua a articolului drept constituțională.

Astfel, prin decizia nr. 64/24.02.2015, Curtea Constitutionala a tranșat problema constitutionalitatii celor 2 teze ale dispozițiilor art. 86 alin (6) din Legea nr. 85/2006 legea insolvenței, teze care se subsumeaza aceleași ipoteze normative, respectiv procedura concedierii colective reglementate in situatia reorganizării judiciare: a admis excepția de neconstitutionalitate a tezei I care deroga de la aplicarea dispozițiilor art. 69-73 din Codul Muncii statuand astfel ca aceasta derogare a legiuitorului, din legea specială a insolvenței, nu respecta: dispozițiile art. 41 alin (2) din Constituția României, respectiv dreptul la masuri de protecție sociala al salariaților - ad rem dreptul la informare si consultare al salariaților; dispozițiile art. 148 alin (2) si (4) din Constituția României, mai exact nepunerea de acord a dispozițiilor art. 86 alin (6) teza I cu actele obligatorii ale Uniunii Europene, respectiv cu principiile enuntate prin art. 27 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene referitor la dreptul lucratorilor la informare si consultare in cadrul intreprinderii si art.153 alin (1) lit e) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor la informarea si consultarea lucratorilor, ambele puse in aplicare prin prevederile art. 2 din Directiva nr. 98/59/CE privind apropierea statelor membre cu privire la concedierile colective.

Așadar, dupa cum se poate observa din cuprinsul Decizei (în acest sens punctele 26,27 și 28 din decizie), Curtea nu a admis excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor tezei I pentru ca acestea ar incalca/eluda procedura . concedierii colective reglementate prin Codul Muncii, ci pentru ca derogarea stabilita prin aceasta teza incalca un drept fundamental, de factura constitutionala si care este ocrotit de legiuitor prin edictarea, printre altele și a normelor cuprinse in art. 69-73 din Codul Muncii.

Trebuie mentionat ca pe parcursul derulării prezentului litigiu, fata de claritatea normei legale care nu condiționa in nici un fel posibilitatea angajatorului aflat in dificultate financiara/ insolvență de a nu parcurge procedura reglementata de Codul Muncii, intimata nu a susținut niciodata ca dreptul la informare si consultare al salariaților nu ar trebui sau ca nu a fost respectat, ci a sustinut ca procedura reglementata de Codul Muncii in situatia unei concedieri colective dispuse in baza art. 86 alin (6) nu trebuie respectata, în structura, termenele și etapele stabilite de cod, susținere confirmată prin deciziile pronunțate de 6 curți de apel (București, Pitești, Ploiești, Cluj, A. I., C., și mai nou prin decizia nr. 317/30.04.2015 pronunțata in dosarul nr._ - Curtea de Apel G., dupa motivarea deciziei sale de către Curtea Constitutionala).

Cu toată facilitatea legală acordată prin Legea insolvenței - art. 86 alin.(6), respectiv scutirea de la aplicarea procedurii concedierii colective, în cadrul căreia este prevăzută etapa informării și consultării salariaților în vederea concedierii colective, anterior luării măsurii reorganizării, intimata arată că ar fi executat obligația corelativa dreptului fundamental la informare si consultare al salariaților, astfel cum acesta a fost incadrat de Curtea Constitutionala ca o masura de protectie sociala garantata de art. 41 alin (2) din Constitutie, respectiv cum acesta este ocrotit prin prevederile Directivei Europene.

Așadar, chiar daca dispoziția legala in baza careia salariatul a fost concediat, la momentul actual este neconstitutionala, considera, pe buna dreptate, ca angajatorului nu i se poate imputa faptul ca a disponibilizat un salariat in baza unui text legal declarat ulterior ca fiind neconstitutional, atata timp cat dovedește ca a respectat dreptul fundamental, în cazul de fată dreptul la informare si consultare, drept pretins a fi înclăcat de norma legală declarată neconstituțională de către Curtea Constitutionala.

In consecința, față de motivarea Deciziei nr. 64/24.02.2015 de către Curtea Constituțională, pentru a demonstra legalitatea concedierii salariatului, intimata nu trebuie sa dovedeasca respectarea unor texte de lege infraconstitutionale, respectiv art. 69 si următoarele din Codul Muncii, care reglementează procedura concedierii colective, ci trebuie sa dovedeasca ca a respectat dreptul fundamental la informare si consultare al salariatului, prin executarea obligației corelative acestui drept. în plus, trebuie avut în vedere faptul că această obligație a angajatorului este una de diligenta, iar nu de rezultat.

Așadar, Curtea Constitutionala, prin declararea ca neconstitutională a tezei intai a art. 86 alin.(6) din legea 85/2006, nu reclama faptul ca prin aplicarea prevederilor art. 86 alin (6) angajatorul nu parcurge o anumita procedura de natura pur legala, cu un anumit rezultat, ci ca angajatorul aflat . nu respecta dreptul fundamental la informare si consultare, de natura constitutionala.

Or, in masura in care se face dovada în fața instantei de judecata ca intimata a respectat acest drept garantat de legea suprema si pretins a fi respectat într-un demers de concediere, chiar și în procedura insolvenței, astfel cum s-a exprimat Curtea Constitutionala prin decizia nr. 64/24.02.2015, nu prezintă nicio relevanta sub aspectul legalitatii deciziei de concediere faptul că aceasta teza I a art. 86 alin (6) a fost declarata ca fiind neconstitutionala. Mai mult, sensul declararii acestei teze ca neconstituțională nu are drept consecință respectarea procedurii concedierii colective reglementată de Codul muncii ci doar respectarea dreptului fundamental la informare si consultare, drept de natura constitutionala pentru salariat.

Aceasta interpretare rezulta chiar din decizia Curții Constitutionale (pct. 38) în care se arată faptul ca „în condițiile admiterii excepției de neconstitutionalitate a tezei intai, soluția legislativa consacrata prin sintagma doar preavizul de 15 zile trebuie interpretata in sensul ca se refera la o durata a termenului de preaviz mai scurta decât cea reglementata in dreptul comun, cu respectarea așadar a dreptului la informare si consultare a angajaților”. Așadar, chiar daca nu e respectata procedura, in masura in care salariatul a beneficiat de un termen de preaviz de 15 zile lucratoare si i-a fost respectat dreptul fundamental la informare si consultare, concedierea sa este una legala.

Pentru a dovedi îndeplinirea acestei obligații, arată că intimata, anterior luării măsurii concedierii colective, a respectat dreptul fundamental la informare si consultare al salariaților: astfel cum acesta este definit in doctrina si practica de specialitate romaneasca, deci a respectat dispozițiile art. 41 alin (2) din Constitutie; astfel cum acesta apare protejat prin actele obligatorii ale Uniunii Europene si, chiar daca statul roman nu a respectat art. 148 din Constitutia României, nepunand de acord prevederile interne cu cele ale Uniunii Europene, prin conduita sa intimata a respectat prevederile art. 2 din directiva 98/59/CE.

Daca informarea este definita ca fiind transmiterea de date de către angajator către reprezentanții salariaților pentru a le examina, consultarea reprezintă schimbul de păreri prin derularea unui dialog intre angajator si reprezentanții salariaților cu privire la acele date.

Din simpla lecturare a inscrisurilor mentionate în cuprinsul acestuia și atașate Istoricului cu privire la relatia/consultarile/informarile Administrației Hidroelectrica SA - Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind/Filiala Hidroelectrica Hidrosind, în perioada 20.06.2012, data deschiderii procedurii insolvenței, pana la 25.06.2013 (ieșirea temporară din insolvență), rezulta cu prisosința faptul ca intimata a informat si s-a consultat reprezentanții salariaților cu privire la decizia de a reorganiza activitatea care conducea la modificări in structura organizatorică a unității, în organizarea muncii, respectiv in raporturile de munca, cu consecința concedierii de salariați.

Astfel: intimata a convenit in data de 22.06.2012 prin acordul incheiat intre Filiala Hidroelectrica Hidrosind, MECMA, OPSPI si . depus la dosarul cauzei chiar de către apelanta - reclamanta în susținerea cererii sale de apel) cu valabilitate pe perioada derulării procedurii insolvenței, faptul ca modificările de organigrame se vor discuta cu reprezentanții Filialei Hidroelectrica Hidrosind pe baza normelor si normativelor de personal (pct. 6 din acord); reprezentanții salariaților intimatei, au cunoscut faptul că se vor opera modificări ale structurii organizatorice încă din luna octombrie 2012 (în acest sens adresa nr. 244/24.10.2012 - Anexa nr. 1 la Istoric); a aratat buna-credinta fata de reprezentanții salariaților si a convocat in data de 04.12.2012 pe reprezentanții Sindicatului Hidroelectrica Hidrosind la întrunirea unei comisii mixte pentru a analiza reorganizarea societatii; principiile generale care au stat la baza elaborarii proiectelor de organigrame pentru sucursale si executiv au fost comunicate către reprezentanții salariaților, luând cunostinta despre anexa nr. 3 la decizia nr. 46/16.01.2013, astfel cum rezulta din procesul verbal nr. 4 incheiat cu ocazia intalnirii din 10.12.2012; cu ocazia intalnirii dintre Administrația . Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind în data de 12.12.2012, s-au prezentat concret nr. de posturi ce urmează a fi desființate, pe organigrame si faptul că disponibilizările de personal reprezintă 4,5% din totalul personalului, o disponibilizare minimă, dar cu scopul de a credibiliza Hidroelectrica in fata creditorilor (proces verbal încheiat în data de 12.12.2012 - Anexa nr. 5 la Istoric, nefinalizat - nesemnat de către liderii de sindicat participanți); cu ocazia întâlnirii dintre Administrația . Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind din data de 13.12.2012, propunerile de organigrame si harta proceselor din unitate, versiunea 10 din data de 5.12.2012 au fost transmise către toti participanții la acea întâlnire, liderii de sindicate din sucursale (în acest sens Lista de difuzare din data de 13.12.2012, unde sunt semnaturile acestora de primire) ( în acest sens Minuta din data de 13.12.2012 - Anexa nr. 6 la Istoric); Sindicatul Hidrosind a avut reacție cu privire la modificările organigramelor la Sucursale și Executiv, prin Adresa nr. 03/09.01.2013, ceea ce confirmă, o dată în plus faptul că le-au fost comunicate și au fost consultați cu privire la acestea (în acest sens Anexa nr. 8_la Istoric); normativele de personal, care au stat la baza restructurării activității intimatei au fost stabilite împreună cu sindicatul reprezentativ (în acest sens Adresa nr. 3033/09.01.2013- Anexa nr. 9 și Minuta încheiată în data de 11.01.2013 - Anexa 10 la Istoric, la intalnirea din data de 11.01.2013 dintre reprezentanții intimatei si reprezentanții salariaților, administratorul judiciar a prezentat către aceștia din urma numărul salariaților care vor fi disponibilizati si numărul de posturi vacante, Adresa Sindicatuluin nr. 10/14.01.2013 - Anexa 13 la Istoric); solicitări ale Sindicatului Hidrosind ca directorii de sucursale și din executiv să prezinte o motivare scrisă pentru fiecare post redus și disponibilizare de personal (e-mail 14.01.2013 - Anexa 14 la Istoric); refuzul sindicatului reprezentativ de a purta o discuție constructivă cu reprezentanții intimatei legată de reorganizarea activității si concedierea de personal, concretizat în: a) declanșarea unui conflict colectiv de muncă, pe motiv că numărul de salariați existenți trebuie pastrat, că administrația nu acceapta reducerea acestuia numai pe cale naturală, pe o perioada de 3 ani si prin ieșirea la pensie a salariaților (în acest sens Adresa sindicatului nr. 9/14.01.2013 - Notificare declanșare conflict colectiv de muncă -Anexa nr. 12 la Istoric, e-mail sindicat Hidrosind din data de 14.01.2013 - Anexa nr. 15 la Istoric, Adresa nr. 9/14.01.2013 -răspuns intimata la notificarea de conflict colectiv de muncă - Anexa 16 la Istoric,Adresa Hidrosind nr. 18/17.01.2013 - Anexa 18 Istoric Anexele 23 - 27 la Istoric) și b) organizarea de proteste publice (e-mail sindicat 17.01.2013 - Anexa 19 Istoric,e-mail sindicat 21.01.2013, comunicare program proteste - Anexa 22 Istoric, Comunicat de presă Hidrosind 23.01.2013 - Anexa 28 Istoric, scrisoare deschisă adresată primului ministru - Anexa 29 Istoric,e-mail Hidrosind 24.01.2013, cu autorizatie pichetare primita de la Primaria Capitalei - Anexa 32 Istoric); discutarea contestațiilor formulate de salariații care au primit preaviz de reprezentanții intimatei împreună cu cei ai Sindicatului Hidrosind (Adresa Hidrosind_ - Anexa 35 Istoric, Minuta incheiata la data de 04.02.2013 - Anexa 36 Istoric, e- mail sindicat data 06.02.2013 - Anexa 37 Istoric); informarea permanentă a salariaților, cu privire la măsurile ce urmau a fi dispuse, atat prin intermediul reprezentanților Sindicatului Hidrosind, comunicate de presă, cât și direct prin întâlnire cu toți salariații intimatei. Elocventă Adresa nr._/17.05.2013 prin care administratorul judiciar, reprezentantul legal al intimatei, invita Sindicatul Hidrosind la o întâlnire în data de 20 mai 2013, pentru a prezenta masurile adoptate de la data deschiderii procedurii insolvenței (20.06.2012), precum si măsurile ce urmează a fi aplicate, în continuare, până la ieșirea din insolventă (Adresa_/17.05.2013 - Anexa 39 istoric, comunicate de presă Hidroelectrica - Anexele 40-43 Istoric).

In ciuda încercărilor intimatei de consultare cu reprezentanții salariaților, finalizarea acestei proceduri din partea reprezentanților salariaților nu a avut parcursul dorit, avand in vedere ca Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind a recurs la notificarea privind declanșarea coflictului colectiv de munca la nivelul . drept motiv refuzul intimatei de a accepta revendicările Sindicatului Hidroelectrica Hidrosind de a menține in perioada imediat urmatoare numărul de salariați, urmând ca micșorarea acestuia sa se faca pe cale naturala, pe o perioada de 3 ani prin ieșirea la pensie a unui număr de 233 de salariați. (în acest sens toate înscrisurile legate de conflict la care ne-am referit mai sus, în prezenta)

Prin aceasta manifestare de voința din partea reprezentanților salariaților, in condițiile in care la nivelul societății exista un CCM valabil, nefiind astfel îndeplinite condițiile declanșării unui conflict colectiv de muncă în condițiile legii (legea 62/2011, legea dialogului social), aspect confirmat și de către autoritățile statului (ITM București), în condițiile în care reprezentanții salariaților (organizația sindicală) au refuzat orice fel de dialog cu reprezentanții societății, intimata a considerat ca procedura consultării reprezentanților salariaților a luat sfarsit.

Aceasta finalizare a procedurii consultării trebuie raportată la atitudinea manifestată de către reprezentanții salariaților, de refuz total al dialogului cu administrația și, pusa neaparat in contextul stării de insolventă, respectiv in contextul in care intimatei, prin sentinta de dechidere a procedurii insolventei, i-a fost atribuită de către judecătorul sindic, printre altele, obligația redimensionarii organigramei, in vederea diminuării costurilor salariale.

Așadar, avand in vedere ca obligația de consultare presupune ca angajatorul să treacă la luarea deciziei de aprobare a reorganizării după primirea unui răspuns din partea partenerilor sociali, considerând adresa nr. 9/14.10.2013 - Notificare a declanșării conflictului colectiv de muncă- a Sindicatului Hidroelectrica Hidrosind, ca un ultim răspuns cu privire la modalitatea de reorganizare a activității și de reducere a numărului de salariați, sub amenințarea cu rea-credinta a deschiderii conflictului colectiv de munca, in condițiile in care la nivelul societatii era un CCM negociat valabil, Hidroelectrica SA a răspuns organizației sindicale prin adresa nr. 6265 emisa in data de 16.01.2013 (Anexa 16 la Istoric) si a recurs la emiterea deciziei privind redimensionarea organigramei.

În aceste condiții, intimata apreciază ca obligația de consultare cu reprezentanții salariaților nu putea dura la infinit, mai ales in situatia in care intimata trebuia sa ia masuri urgente pentru a redresa societatea din punct de vedere economic. Astfel, în considerarea obligației sale de consultare cu reprezentanții salariaților ca fiind o obligație de diligenta, iar nu una de rezultat, executând obligația de consultare cu un partener social care acționa in mod vădit cu rea-credinta, în detrimentul intereselor generale ale societății și chiar a majorității angajaților acesteia, intimata a luat masura redimensionarii organigramei, conferita de altfel de lege prin exclusivitatea atributului organizatoric al angajatorului.

Cu privire la dreptului salariaților la informare și consultare raportat la respectarea dispozițiilor art. 2 din Directiva nr. 98/59/CE, intimata arată că: prevederea europeana stabilește ca, pentru a fi respectat dreptul la informare si consultare, angajatorul este obligat sa faca consultări care se refera cel puțin la posibilitățile de a evita concedierile colective sau de a reduce numărul de lucratori afectati, precum si la posibilitățile de a atenua consecințele prin recurgerea la masuri sociale insotitoare vizând, intre altele, sprijin pentru redistribuirea sau recalificarea lucratorilor concediați

Astfel, angajatorul trebuie sa informeze reprezentanților salariaților: motivele concedierilor preconizate; numărul si categoriile de lucratori care vor fi concediați; numărul si categoriile de lucratori incadrati in mod normal; perioada in cursul careia vor avea loc concedierile preconizate; criteriile propuse pentru selectarea lucratorilor care urmeaza a fi concediați.

Asa cum rezulta din inscrisurile invocate, aflate la dosarul cauzei si asa cum a aratat anterior, reprezentanții salariaților au avut cunostinta de motivele concedierii (starea de insolvență notorie), au cunoscut numărul si categoriile de lucratori vizați de concediere, perioada in care urmau sa aiba loc concedierile, cat si criteriile propuse pentru selectarea lucratorilor.

Mai mult, în condițiile în care dispozițiile legale în vigoare la momentul concedierii - art. 86 alin.(6) din legea nr. 85/2006, nu prevedeau pentru o societate aflată în procedura insolvenței, obligația unei informări cu autoritățile statului, în speță AJOFM, intimata a procedat la notificarea AJOFM atat de la sediul social București, cât și de la sediul fiecărei sucursale în care s-au concediat salariați.

In consecința, considera ca intimata a respectat si prevederile art. 2 din Directiva europeană si informat reprezentanții salariaților cu privire la toate punctele enumerate in directiva și mai mult, a informat și AJOFM despre concediere.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 si urm, 509 si urm C.pr.civ.

Cercetând cererea de revizuire formulată, instanța constată că aceasta este admisibilă întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.509 alin.1 pct.11 C.pr.civ., potrivit căruia: „Revizuirea unei hotarari pronuntate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi ceruta daca: […] 11. dupa ce hotararea a devenit definitiva, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei invocate in acea cauza, declarand neconstitutionala prevederea care a facut obiectul acelei exceptii”.

Astfel, în dosarul nr._/3/2014 reclamantul a sesizat instanța cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006, iar prin Încheierea din data de 30.09.2014 instanța de fond a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea acestei excepții.

Ulterior pronunțării sentinței civile nr.9524/14.10.2014 prin care a fost soluționat dosarul nr._/3/2014 de pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin decizia nr.64/24.02.2015 pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constat neconstituționalitatea prevederilor art.86 alin.6 teza întâi din Legea nr.85/2006.

Pentru aceste motive, fiind îndeplinite condițiile art.509 alin.1 pct.11 C.pr.civ., instanța va admite în principiu cererea de revizuire.

Referitor la motivele de fond pe care se întemeiază cererea de revizuire, instanța constată că părțile nu sunt de acord cu privire la obligativitatea aplicării în cauză a dispozițiilor art.69-73 din Codul muncii, ca urmare a pronunțării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.86 alin.6 teza I din Legea nr.85/2006 prin Decizia nr.64/24.02.2015 a Curții Constituționale.

Astfel, intimata susține ca nu a aplicat o concediere colectiva, ci o concediere speciala, in regim de urgenta, reglementata de art.86, alin.6 din Legea nr.85/2006 și că declararea neconstituționalității prevederilor art.86 alin.6 teza I din Legea nr.85/2006 nu afectează legalitatea deciziei de concediere atacate, întrucât în fapt, a procedat la informarea salariaților cu privire la concediere, acesta fiind singurul motiv care a condus la reținerea de către Curtea Constituțională a neconstituționalității textului de lege indicat anterior.

Referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale, sediul materiei îl constituie dispozițiile art.147 din Constituție. Art.147 alin.(1) din Constituție stabilește, în privința legilor și ordonanțelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, că acestea „își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.

Această prevedere constituțională este reluată, la nivel legal, prin art.31 alin.(3) din Legea nr.47/1992 potrivit căruia: „(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunțate în condițiile alin.(1) se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin.(4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia”.

Potrivit art.11 alin.(3) din Legea nr.47/1992, republicată, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Opozabilitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale implică obligația constituțională a tuturor autorităților de a aplica întocmai deciziile Curții la situațiile concrete în care normele declarate neconstituționale au incidență. Astfel, instanța de judecată nu mai trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice decizia, întrucât efectele sale rezultă din interpretarea Constituției de către instanța constituțională, care are obligația de a explicita, în mod complet și coerent, raționamentul său juridic de interpretare și aplicare a normelor de rang constituțional.

Excepția de neconstituționalitate, fiind, de principiu, o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății, nu poate constitui doar un instrument de drept abstract care să presupună aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci a unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret. Totodată, neconstituționalitatea nu are numai o funcție de prevenție, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată și doar apoi dreptul pozitiv, în ansamblul său, astfel încât are, în mod evident, și o funcție sancționatorie. De aceea, aplicarea pentru viitor a deciziilor Curții vizează, în mod primordial, situațiile juridice existente la data publicării lor.

În cauza de față, efectele declarării neconstituționalității art.86 alin.6 teza I, referitoare la lipsa obligației angajatorului aflat în insolvență de a parcurge procedura concedierii colective, sunt prevăzute de lege, iar instanța nu este în măsura a interpreta întinderea acestor efecte. Urmare a declarării acestui text ca fiind neconstituțional, textul respectiv nu-și mai poate produce efectele specifice, iar excepția prevăzută de el, referitoare la faptul că un angajator aflat în insolvență nu are obligația de a efectua procedura concedierii colective, dispare, locul său fiind luat de regula generală, potrivit căreia angajatorul este obligat ca în toate cazurile să aplice normele generale privind procedura concedierii colective, respectiv art.69-74 din Codul muncii, indiferent de modul în care Curtea Constituțională a motivat soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate.

Astfel, apărările intimatei potrivit cărora în cauză nu avea obligația de a respecta dispozițiile din Codul muncii referitoare la respectarea dreptului de informare al salariaților concediați colectiv, fapt dedus din considerentele deciziei de neconstituționalitate indicată anterior, urmează a fi înlăturate de instanță, întrucât excepția de neconstituționalitate ridicată de contestatoare a fost admisă prin declararea tezei întâi a prevederilor art.86 alin.6 din Legea nr.,85/2006 ca fiind neconstituționale pur și simplu, iar nu neconstituționale în măsura în care s-ar interpreta că ele limitează dreptul la informare al salariaților concediați colectiv, iar instanța este obligată a respecta dispozitivul deciziei de neconstituționalitate, astfel cum s-a arătat anterior.

Prin urmare, apărările intimatei potrivit cărora legalitatea deciziei de concediere trebuie analizată în raport cu prevederile legale existente la data emiterii acesteia nu pot fi acceptate.

În ceea ce priveste modalitatea in care, la emiterea deciziei de concediere, au fost respectate regulile de mai sus, instanta constata că ambele parti admit ca intimata nu a realizat procedura concedierii colective. Înscrisurile depuse de angajator cu privire la informarea și consultarea salariaților și a organizațiilor sindicale nu respectă conținutul și termenele expres prevăzute de art. 69 – 73 din Codul Muncii, ci conțin informații generale privind noua structură organizatorică.

Din analiza acestora nu rezultă că au avut loc, în termen util, consultări cu reprezentanții salariaților concediați în iunie 2013 pentru a ajunge la un acord, consultări care să se refere cel puțin la posibilitățile de a evita concedierile colective sau de a reduce numărul de lucrători afectați, precum și la posibilitățile de a atenua consecințele prin recurgerea la măsuri sociale însoțitoare vizând, între altele, sprijin pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor concediați. În vederea îndeplinirii finalității urmărite, angajatorul era obligat să furnizeze toate informațiile necesare pentru a permite reprezentanților lucrătorilor să formuleze propuneri constructive, or aceste informații nu au fost transmise.

Astfel fiind, instanța apreciază potrivit celor indicate anterior că procedura consultării de facto a salariaților, realizată de intimată nu acoperă obligația acesteia de a parcurge etapele concedierii colective prevăzute de art.69-74 din Codul muncii, astfel încât instanța urmează a admite cerere de revizuire, a schimba sentința civilă nr.9523/14.10.2014 pronunțata de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, in dosarul nr._/3/2014 și, în consecință a admite cererea și a dispune anularea deciziei de concediere nr.2584/21.06.2013 emisă de intimată, iar în baza art.80 alin.2 din Codul muncii, va dispune reintegrarea contestatorului, in postul deținut anterior concedierii.

În baza art.453 C.pr.civ., întrucât prin admiterea cererii intimata este cea care a căzut în pretenții, urmează a fi obligată la plata sumei de 1.240 lei către revizuent, reprezentând cheltuieli de judecată alcătuite din onorariu de avocat, dovedite prin chitanța depusă la dosar (f.156).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul V. C. I., identificat cu CNP_, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la SCA C. &C., cu sediul în sector 1 București, .-. 69, apt. 1, parter, în contradictoriu cu intimatele S. de P. a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA și S. de P. a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL, cu sediul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la SCPA M. V. și Asociații, cu sediul în sector 1 București, World Trade Center, Piața Montreal nr. 10, cor E, ._.

Schimbă sentința civilă nr.9523/14.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/3/2014, în sensul că:

Admite cererea.

Dispune anularea deciziei de concediere nr.2584/21.06.2013, emisă de intimată. Dispune reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior concedierii.

Obligă intimata la plata către revizuent a sumei de 1.240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, alcătuite din onorariu de avocat.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.

Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar, Grefier,

S. V. R. A. S. A. Ț. E.

Red. și teh. Jud. V.S./4ex./

← Despăgubire. Sentința nr. 24/2015. Tribunalul BUCUREŞTI		Despăgubire. Încheierea nr. 24/2015. Tribunalul BUCUREŞTI →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Încheierea nr. 15/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Încheierea nr. 15/2015. Tribunalul BUCUREŞTI