Contestaţie decizie de concediere. Încheierea nr. 2550/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 2550/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 4233/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
ÎNCHEIERE NR.2550
Ședința publică din 22 octombrie 2014
PREȘEDINTE - D. I. F.
ASISTENȚI JUDICIARI
G. C.
L. N.
GREFIER - R. B.
S-a luat în examinare acțiunea principală și cererea conexă, având ca obiect contestație decizie de concediere, formulată de reclamantul G. B. C., cu domiciliul în Băneasa, ., județul C., în contradictoriu cu intimata R. AUTONOMĂ a PĂDURILOR ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ C., cu sediul în C., . nr.250.
La apelul nominal făcut în ședință publică, reclamantul G. B. C., avocat D. R., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimata R. Autonomă a Pădurilor ROMSILVA.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.157 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:
Instanța, din oficiu, în raport de prevederile art.1 alin.1, art.4 lit. b si c si art.7 lit.d din O.U.G. nr.59/2000 privind statutul personalului silvic invocă excepția necompetenței funcționale și acordă cuvântul asupra acestui aspect.
Reclamantul, prin apărător, lasă la aprecierea instanței cât privește excepția invocată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței funcționale.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul G. B. C., în contradictoriu cu pârâta R. AUTONOMĂ a PĂDURILOR ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ C. solicită anularea Hotărârii de concediere individuală nr. 1930/2014 emisă de pârâtă în 23.04.2014, anularea Deciziei de concediere nr.60/30.04.2014 emisă de pârâtă, anularea Hotărârii nr.3/2014 a Consiliului de disciplină al pârâtei, anularea Hotărârii nr.1734/08.04.2014 emisă de Directorul Direcției Silvice, obligarea pârâtei la reintegrarea sa în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor cuvenite până la reintegrarea sa efectiv în muncă și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente concediului de odihnă pentru anii 2012 – 2014.
Prin cererea conexă, înregistrată sub nr._, reclamantul a solicitat anularea deciziei de concediere nr.60/30.04.2014 emisă de pârâtă, anularea hotărârii nr.3/2014 a Consiliului de Disciplină al pârâtei și anularea hotărârii nr.1734/08.04.2014 emisă de Directorul Direcției Silvice.
În motivarea celor două cereri, reclamantul arată că, a fost angajatul pârâtei în funcția de pădurar în raza comunei Ostrov, începând cu data de 01.12.2012, pe perioadă nedeterminată, iar începând cu data de 17.01.2013 a fost repartizat pe raza comunei D., repartizare ce a fost decisă în mod unilateral de conducerea pârâtei, neexistând nici o cerere din partea sa.
Susține reclamantul că, cele consemnate în hotărârile și deciziile a căror anulare se solicită, nu corespund adevărului și sunt emise fără luarea în considerare a situației reale de pe teren.
Relatează faptul că, împotriva acestora a formulat contestație în termen, înregistrată sub nr. 1499/27.03.2014 și plângere adresată directorului Direcției Silvice C., înregistrată sub nr.2196/13.05.2014, în care a arătat că, de la repartizarea sa pe raza comunei D., a întâmpinat foarte multe greutăți datorate suprafeței întinse pe care trebuia să o administreze. Raportat la numărul de hectare, respectiv mai mult de 500, era necesar să fie angajate trei persoane pentru această funcție, însă, din cauza numărului redus de personal, a fost însărcinat să se ocupe doar el de întreaga suprafață de 504 ha și un număr de 30 de trupuri.
Arată că, a învederat faptul că era imposibil să supravegheze în mod real întreaga suprafață, raportat mai ales la fenomenul infracțional din zona respectivă, în care populația de etnie romă este foarte răspândită.
Relevă reclamantul că, potrivit ROI, în cazul în care sesiza vreo faptă de sustragere sau de distrugere, trebuia să anunțe brigadierul în subordinea căruia era, iar acesta trebuia să sesizeze organele de poliție.
Susține că, încă din anul 2012, de la angajare, a făcut astfel de sesizări lunar, adică a anunțat brigadierul. Arată că nu cunoaște dacă în baza acestor sesizări au fost formulate plângeri la poliția locală și care este stadiul acestora. Mai arată că, deși regulamentul prevede că, o persoană angajată în funcția de pădurar trebuie să fie dotată corespunzător, pentru a-și îndeplini funcțiile obligațiile enumerate în fișa postului, în realitate nu a deținut nimic din cele necesare, nici mașină de serviciu, nici armă, nici măcar uniformă. Consideră că, raportat la lipsa strictului necesar de echipament, organele de cercetare disciplinară și de conducere ale pârâtei, trebuiau să își formuleze concluziile în mod fondat, având în vedere situația reală de pe teren.
Precizează reclamantul că, la momentul efectuării cercetării disciplinare, a arătat că aspectele imputate nu sunt reale, însă apărările sale au fost înlăturate în mod nefondat, deoarece organele de conducere nu au analizat situația reală, raportându-se strict la regulament și la fișa postului său, fiindu-i limitată posibilitatea de a-și face apărarea în mod real și complet.
Mai susține reclamantul că, lipsa celor 2.751 lăstrari distruși nu corespunde adevărului, lăstarii respectivi fiind și în prezent pe teren, astfel că prejudiciul menționat în deciziile contestate, i-a fost imputat în mod abuziv.
Arată reclamantul că, la emiterea deciziilor contestate nu a fost respectat dreptul său la preaviz, niciuna dintre ele nefăcând vreo astfel de referire, iar în perioada 2012 – 2014 nu i-a fost acordat concediul de odihnă și nici plata corespunzătoare acestuia.
Acțiunile sunt întemeiate pe dispozițiile ROI, art.101 alin.2 și 3, art.103 alin5 și 6 Codul Muncii, art.255 alin.5.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
La data de 22 octombrie 2014 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției I civile .
Asupra acestei excepții, instanța reține următoarele:
Reclamantul G. B. C. este încadrat în funcția de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Băneasa.
Potrivit art.1 alin.1, art.4 lit. b si c si art.7 lit.d din O.U.G. nr.59/2000 privind statutul personalului silvic (1) Personalul silvic, în sensul prezentei ordonanțe de urgență este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în România și care exercită efectiv profesiuni specifice activității în domeniul silvicuturii.
Totodată, art.58 alin.1 din O.U.G. nr.59/2000 prevede (1)Personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel, astfel ca reclamantul are calitatea de funcționar public.
Tot în sensul aplicării dispozițiilor Legii nr.188/1999 personalului silvic în integralitate s-a pronunțat recent Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei nr.3/2014 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii unde a arătat că instanțele de conflictele de muncă sunt competente doar în cazul angajării răspunderii patrimoniale formulate împotriva personalului silvic cu atribuții de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază în condițiile art.1 lit.a din OUG nr.85/2006, în restul cauzelor personalului silvic în integralitatea sa aplicându-i-se prevederile legii nr.188/1999 așa cum s-a arătat anterior.
Din motivarea instanței supreme, cu aplicabilitate la problema di litigiul de ață, instanța reține următoarele:” Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 4 și art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, persoanele cu atribuții de pază a vegetației forestiere fac parte din categoria profesională a personalului silvic.
Cu toate acestea, din interpretarea dispozițiilor art. 58 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 coroborate cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 1.009/2000, adoptată pentru punerea în executare a prevederilor respective din ordonanța de urgență, rezultă că personalul silvic cu atribuții de pază a pădurilor, având gradul profesional de pădurar debutant și pădurar, respectiv brigadier silvic debutant și brigadier silvic [art. 4 și art. 7 alin. (1) lit. d) din ordonanța de urgență], nu are calitatea de funcționar public. Această concluzie este justificată de faptul că, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.009/2000, corelarea gradelor profesionale ale personalului silvic cu categoriile, clasele și gradele aferente funcțiilor publice prevăzute în Statutul funcționarilor publici a fost realizată doar pentru personalul având gradele profesionale de ingineri, subingineri și tehnicieni, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. a), b) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, iar nu și pentru personalul având gradele profesionale de pădurar debutant și pădurar, respectiv brigadier silvic debutant și brigadier silvic, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. d) din aceeași ordonanță de urgență. În același timp se constată că personalul silvic cu atribuții de pază a pădurilor nu răspunde criteriilor de identificare a funcției publice în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) - (3), art. 4 alin. (1) și art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Totodată, este necontestat faptul că art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2009 dispun în sensul că "în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind paza fondului forestier și controlul respectării regimului silvic personalul silvic este asimilat personalului care îndeplinește funcții ce implică exercițiul autorității publice, fiind competent să constate contravenții silvice, precum și fapte care prin natura lor pot constitui infracțiuni silvice, încheind în acest sens actele de constatare, potrivit prevederilor legale". Însă, aceste dispoziții, ulterioare Legii nr. 188/1999 și Hotărârii Guvernului nr. 1.009/2000, trebuie să fie interpretate în sensul că i se conferă personalului silvic cu atribuții privind paza vegetației forestiere prerogativa exercițiului autorității publice numai sub aspectul atribuțiilor expres prevăzute de textul respectiv, iar nu cu privire la integralitatea atribuțiilor ce îi revin.
Concluzia care se desprinde este în sensul că personalul silvic care își desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă, având atribuții de pază a vegetației forestiere și gradul profesional prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 (pădurar debutant și pădurar, respectiv brigadier silvic debutant și brigadier silvic), nu îndeplinește o funcție publică în sensul prevederilor Legii nr. 188/1999.
Cu toate acestea, în virtutea normei de trimitere de la art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, personalului silvic, în integralitatea sa, deci inclusiv categoriei profesionale în discuție, i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999, în măsura în care ordonanța de urgență nu dispune altfel.
Chiar și în această ipoteză, dezlegarea problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii este esențialmente influențată de teza a doua a dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, conform căreia personalului silvic nu i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999, în măsura în care ordonanța de urgență dispune altfel.
Relevanța acestor dispoziții este determinată în cauză de faptul că problema de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești vizează o categorie aparte de raporturi juridice care intră sub incidența unui act normativ cu caracter special. “
Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus coroborate cu decizia nr.3/2014, rezultă calitatea de funcționar public a reclamantului.
Conform art. 109 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici: „ Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
Ca urmare, se constată că incidentă în speță este jurisdicția funcției publice iar nu jurisdicția conflictelor de muncă, urmând ca dosarul să fie înaintat Secției de C. Administrativ a Tribunalului C. pentru competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată natura contencios administrativă a cauzei.
Admite excepția necompetenței funcționale a cauzei privind acțiunea formulată de formulată de reclamantul G. B. C., cu domiciliul în Băneasa, ., județul C., în contradictoriu cu intimata R. AUTONOMĂ a PĂDURILOR ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ C., cu sediul în C., . nr.250.
Înaintează dosarul Secției de C. Administrativ a Tribunalului C. pentru competentă soluționare .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
D. I. F. G. C.
L. N.
GREFIER,
R. B.
Red.th.hot.jud.D.I.F.
29.10.2014/2ex.
C ă t r e, TRIBUNALUL C. Secția de C. Administrativ În conformitate cu dispozițiile sentinței civile nr.2550 din data de 22 octombrie 2014, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare în favoarea secției de contencios administrativ, vă înaintăm alăturat dosarul civil nr._ al Tribunalului C.-secția I civilă, conținând un număr de_22_file. PREȘEDINTE, GREFIER, D. I. F. R. B. |
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 1227/2014.... → |
|---|
