Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 252/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 252/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 14636/118/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.252
Ședința publică din data de 5 februarie 2014
PREȘEDINTE – D. I. F.
ASISTENȚI JUDICIARI
G. C.
L. N.
GREFIER – R. B.
Pe rol, soluționarea asupra acțiunii civile având ca obiect contestație decizie concediere, acțiune formulată de reclamantul F. D. domiciliat în C., ..181 A, ., județ C. în contradictoriu cu pârâtul . CORPORATION SRL cu sediul în C., Incinta Port Clădirea Cămin Poarta 2, cam 118, județ C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 ianuarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 29 ianuarie 2014, respectiv 5 februarie 2014, când a pronunțat următoarea sentință:
TRIBUNALUL ,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea formulată de reclamantul F. D. în contradictoriu cu pârâta . CORPORATION SRL înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ se solicita anularea deciziei fără număr din 2.10.2012, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale ce i s-ar cuveni de la data emiterii deciziei atacate și până a plata efectivă, obligarea pârâtei la plata taxelor și contribuțiilor aferente drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între emiterea deciziei atacate și până la data plății efective, obligarea pârâtei a plata sumei de 3710 lei reprezentând drepturi salariale neachitate pentru aprilie-octombrie 2012, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul arată că a avut calitatea de angajat al pârâtei potrivit contractului individual de muncă nr.112/16.04.2012 ca muncitor necalificat cu un salariu net lunar în cuantum de 530 lei și că din luna aprilie 2012 pârâta nu i-a achitat drepturile salariale .La sfârșitul lunii noiembrie 2012 reprezentantul pârâtei i-a înmânat soției reclamantului decizia a cărei anulare o solicită.
Reclamantul arată că nu a solicitat niciodată încetarea contractului de muncă nici verbal și cu atât mai puțin în scris și nici nu și-a exprimat acordul privind încetarea contractului individual de muncă.
Reclamantul solicită să constate că un asemenea consimțământ nu a existat împrejurarea față de care solicită instanței să constate că decizia este nelegală și netemeinică.
Pârâta nu a formulat întâmpinare însă atât în notele scrise cât și în susținerile orale, prin reprezentant a precizat că a procedat la emiterea deciziei de concediere în urma unui control al Inspectoratului Teritorial de Muncă iar referitor la plata salariului arată că acesta se efectua către o singură persoană care urma să înmâneze banii și celorlalți salariați.
În cursul judecății a fost administrată proba testimonială, proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul F. D. a fost angajat al pârâtei . SRL în baza contractului individual de muncă începând cu data de 17.04.2012 (fila 23) ca muncitor necalificat.
Pârâta a emis decizia nr.87/22.10.2012 prin care înceta contractul individual de muncă al reclamantului în temeiul art.55 lit. b din codul muncii.
Potrivit art.55 lit. b din codul muncii A.. 55
„ Contractul individual de muncã poate înceta astfel: b) ca urmare a acordului pãrților, la data convenitã de acestea;”
Deși legea nu prevede necesitatea formei scrise a acordului salariatului la încetarea raporturilor de muncă, totuși, în ipoteza în care se contestă existența acestui acord, angajatorul are obligația de a dovedi prin orice mijloace de probă faptul că angajatul și-a exprimat în mod liber și neechivoc, verbal sau în scris, consimțământul său la încetarea contractului de muncă, în caz contrar, instanța fiind în imposibilitate de a verifica îndeplinirea cerințelor imperative prevăzute de art.55 lit. b ) c.muncii .
Reclamantul contestă exprimarea uni astfel de consimțământ, iar reprezentantul legal al pârâtei a precizat că decizia a fost emisă din proprie inițiativă, consecință a unui control întreprins de Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Astfel din probele administrate în cauză nu a rezultat că reclamantul salariat și-ar fi exprimat acordul verbal sau scris cu privire la încetarea contractului de muncă, astfel încât decizia angajatorului pârât este lovită de nulitate.
Pentru aceste considerente, instanța va admite capătul de cerere referitor la anularea deciziei din 22.10.2012 cu consecința obligării pârâtei la
la plata drepturilor salariale ce i s-ar cuveni reclamantului de la data de 22.10.2012 și până la plata efectivă și a contribuțiilor și taxelor aferente drepturilor salariale .
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neachitate pentru perioada aprilie-octombrie 2012, instanța reține următoarele:
Conform art.159 din codul muncii (1) Salariul reprezintã contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncã.
(2) Pentru munca prestatã în baza contractului individual de muncã fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Potrivit art.167 alin.1 din codul muncii” (1) Salariul se plãtește direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta” , iar art.168 prevede că” Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de platã, precum și prin orice alte documente justificative care demonstreazã efectuarea plãții cãtre salariatul îndreptãțit.”
Reprezentantul pârâtei a precizat că plata salriului se făcea prin intermediul uni alt salariat însă din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada susținerilor pârâtei. Cum potrivit art.272 c.muncii „ Sarcina probei în conflictele de muncã revine angajatorului, acesta fiind obligat sã depunã dovezile în apãrarea sa pânã la prima zi de înfãțișare”, iar angajatorul nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru perioada în care acesta a fost angajat al pârâtei, instanța urmează a admite și acest capăt de cerere obligând pârâta la plata drepturilor salariale neachitate pentru perioada aprilie –octombrie 2012 către reclamant.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța urmează a-l respinge având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul F. D. domiciliat în C., ..181 A, ., județ C. în contradictoriu cu pârâtul . CORPORATION SRL cu sediul în C., Incinta Port Clădirea Cămin Poarta 2, cam 118, județ C..
Anulează decizia din 22.10.2012 emisă de pârâta . CORPORATION SRL.
Obligă pârâta la plata drepturilor salariale ce i s-ar cuveni reclamantului de la data de 22.10.2012 și până la plata efectivă și a contribuțiilor și taxelor aferente drepturilor salariale .
Obligă pârâta la plata drepturilor salariale neachitate pentru perioada aprilie –octombrie 2012 către reclamant.
Respinge capătul de cerere referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată ca nefondat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2014.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
D. I. F. pt. G. C.
aflată în CO
cf. art.261 (2) C.
semnează
PREȘEDINTE DE INSTANȚĂ
V. C. C.
L. N.
GREFIER
R. B.
Tehnored.jud.D.I.F./11.02.2014
2com/11.02.2014
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1146/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
