Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 349/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 19 februarie 2014, când a pronunțat următoarea sentință:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanții D. P., I. C., M. M., P. I. D., R. V., V. M., M. G., M. C. și B. N. au chemat în judecată pe pârâta S.C. S. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziilor de concediere emise în privința fiecăruia în perioada 01.03._13, cu consecința reintegrării în funcțiile anterior deținute și a obligării pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii și până la efectiva reintegrare.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin deciziile contestate s-a dispus concedierea lor ca urmare a desființării posturilor ocupate, pârâta invocând efectele crizei economice ce a dus la diminuarea cifrei de afaceri în anul 2012, comparativ cu anul 2011.

În privința reclamantului M. G., s-a susținut că acesta a fost concediat din postul de docher mecanizator, deși la data desfacerii contractului individual de muncă ocupa funcția de docher.

Au învederat reclamanții că nelegalitatea deciziilor de concediere decurge din faptul că acestea s-au bazat pe o cauză nereală, neserioasă și ilegală a desființării posturilor, precum și pe o selecție a salariaților pe criterii discriminatorii.Astfel, în perioada concedierii reclamanților, pârâta a efectuat 65 de angajări pe perioadă determinată și 21 de angajări pe perioadă nedeterminată, ceea ce presupune că mențiunea din decizii în sensul că unitatea nu are posibilitatea de a oferi reclamanților alte locuri de muncă, potrivit pregătirii lor profesionale, nu corespunde adevărului.

Referitor la criteriile avute în vedere de pârâtă pentru selecția personalului indisponibilizat, reclamanții au susținut că aceste criterii nu au fost obiective, ci discriminatorii, fiecare dintre ei fiind depunctați la criteriul loialitate.Această modalitate de notare a urmărit în realitate sancționarea reclamanților pentru refuzul de a renunța la judecată în cadrul Dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului C. și având ca obiect drepturi salariale.În condițiile în care criteriul loialității, ca parte a evaluării profesionale, a fost prevăzut prin fișa postului, reclamanții au precizat că invocă pe cale incidentală nulitatea acestor dispoziții din fișa postului, din perspectiva asimilării criteriului loialității cu obligația salariatului de a nu-și revendica în instanță drepturi împotriva societății.

Au fost criticate totodată pretinsele dificultăți economice invocate de pârâtă, reclamanții învederând creșterea traficului portuar în semestrul I al anului 2012, precum și efectuarea unui număr considerabil de ore suplimentare.

În dovedirea celor susținute, reclamanții au depus la dosar înscrisuri:deciziile de concediere nr. 3309/13.03.2013, nr. 3001/06.03.2013, nr.2819/01.03.2013, nr. 3307/13.03.2013, nr. 3385/14.03.2013, nr. 3003/06.03.2013, nr. 2927/05.03.2013, nr. 2985/06.03.2013 și nr. 2821/01.03.2013, petiția adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, formular de renunțare la judecată, procese-verbale ale comisiei-paritare din datele de 03.08.2012, 17.01.2013 și 25.01.2013, memoriu întocmit de unitate privind programul de concedieri individuale-ianuarie 2013.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pe această cale, pârâta a susținut că rezultatele financiare ale anului 2012 au înregistrat o continuă scădere față de cele ale anului 2011, astfel că profitul pentru primul semestru 2012 a scăzut cu 57% față de semestrul I al anului precedent, cu un deficit de 43%.Totodată, la sfârșitul anului 2012, profitul a scăzut cu 31% față de 2011, deficitul înregistrat fiind de 69%.În acest context, prin decizie a Consilului de Administrație, a fost aprobat planul de concediere, fiind desființate posturile ocupate de reclamanți.

A menționat pârâta că măsura adoptată nu a avut nici o legătură cu existența Dosarului civil nr._, aflat în rejudecare, ci a fost determinată de o cauză reală și serioasă, posturile fiind desființate efectiv.

Referitor la criteriile de selecție a salariaților în vederea concedierii, pârâta a precizat că a fost avută în vedere competența profesională, criteriile de evaluare fiind incluse în actele adiționale la contractele individuale de muncă, ce au fost comunicare fiecărui reclamant.Totodată, nota la evaluare nu a fost niciodată secretă, salariatul putând oricând să solicite informații în acest sens, iar din ianuarie 2013 a fost afișată pe fluturașul de salariu.

În ceea ce îl privește pe reclamantul M. G., pârâta a arătat că în cuprinsul deciziei de concediere nu se face referire la funcția ocupată, aceasta fiind prevăzută doar în cuprinsul notificării de concediere.

În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar documentația pe baza căreia a emis deciziile de concediere, copii ale actelor adiționale la contractele individuale de muncă ale reclamanților și anexe ale acestora, rezultate ale evaluărilor profesionale din trimestrele II-IV 2012, state de plată, fișa postului de docher, practică judiciară.

La data de 29.04.2013, a fost depusă la dosar cerere de intervenție în interes propriu formulată de numiții V. C., C. G. și I. I., prin care s-a solicitat anularea deciziilor de concediere nr. 4181/02.04.2013, nr. 4167/01.04.2013 și nr. 4001/28.03.2013, reintegrarea în funcțiile anterior deținute și plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada de la concediere și până la efectiva reintegrare.

În susținerea cererii de intervenție, au fost invocate aceleași motive de nelegalitate a deciziilor de concediere ca și prin cererea principală.

Prin încheierea interlocutorie din 12.06.2013, a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu, instanța apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art. 61 C.proc.civ., întrucât intervenienții se prevalează de un drept personal, ce decurge din propriile contracte individuale de muncă încheiate cu pârâta, fiecare dintre aceste contracte având caracter intuituu personae.

La termenul din 02.10.2013 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 413 alin.1 pct.1 C.proc.civ., până la soluționarea definitivă a apelului formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenție în interes propriu.

Prin Decizia civilă nr. 39/10.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost respins apelul formulat împotriva încheierii din 12.06.2013, cererea de intervenție în interes propriu fiind astfel soluționată definitiv în sensul respingerii.

Ca urmare a încetării motivului de suspendare, la termenul din 12.02.2014 s-a dispus repunerea cauzei pe rol, fiind totodată respinsă cererea intervenienților de disjungere a cererii de intervenție și de judecare a acesteia separat de cererea principală, în lipsa unui text de lege care să permită o asemenea măsură procesuală, ulterior respingerii ca inadmisibilă a cererii de intervenție.

Procedând la soluționarea cauzei, instanța a administrat probele cu interogatoriul pârâtei și cu martorii C. P., propus de reclamanți și L. D., propus de pârâtă.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Reclamanții au fost angajați ai societății pârâte în funcțiile de docher-reclamanții D. P., I. C., R. V., V. M., M. G., stivuitorist-reclamantul M. M., conducător autoîncărcător-reclamanții P. I.-D. și B. N. și macaragiu-reclamantul M. C..

Prin deciziile individuale contestate prin cererea de față, reclamanții au fost concediați în temeiul art. 65-66 Codul muncii, ca urmare a desființării posturilor ocupate, intervenită pe fondul situației economice nefavorabile existente la nivelul societății pârâte.Astfel, în cuprinsul fiecăreia dintre deciziile de concediere, pârâta a făcut referire la diminuarea cifrei de afaceri, datorată reducerii traficului de mărfuri, la scăderea principalilor indicatori în perioada 01.01._12, comparativ cu perioada similară a anului 2011, precum și la decizia S.C. US Govora CIEH Chemical Group S.A. de a stabili raporturi contractuale cu un alt operator portuar.

În cadrul contestației formulate de reclamanți împotriva deciziilor de concediere individuală, instanța va proceda la analiza legalității și temeiniciei acestor decizii, urmărind încadrarea măsurilor dispuse de pârâtă în condițiile impuse de textul de lege indicat ca temei juridic al concedierilor.

Astfel, potrivit art. 65. alin.1 din Codul Muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.

Conditia de legalitate impusă de alin.2 al aceluiași articol este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Cu referire la suprimarea posturilor ocupate din structura organizatorică a societății pârâte, reclamanții nu au formulat nici un fel de critici, acceptând deci caracterul efectiv al desființării posturilor ocupate.

În ceea ce privește existența unei cauze reale și serioase care să fi avut drept consecință concedierea salariatului, instanța reține că din interpretarea dispozițiilor art.65 alin.1 Codul Muncii se desprind mai multe condiții care definesc cauza reală și serioasă.

Astfel, în primul rând, cauza reală trebuie să aibă caracter obiectiv, adică să fie reclamată de existența uneia dintre situațiile expres menționate în art.65 Codul Muncii, respectiv: dificultăți economice, transformări tehnologice, reorganizarea activității.În al doilea rând, cauza este serioasă dacă este precisă, în sensul că reprezintă adevăratul motiv al concedierii, neavând rolul de a disimula existența unui alt motiv.

Revine așadar instanței de judecată rolul de a aprecia în fiecare caz concret, in funcție de probatoriile administrate de părți,îndeplinirea condițiilor generic impuse de lege.

In cauza de față, din conținutul ansamblului probator, se constată că prin decizia nr. 12/11.12.2012 a Consiliului de Administrație s-a aprobat programul de restructurare și disponibilizare individuală, prin desființarea unui număr de 24 de posturi, dintre care 16 posturi de docher, 2 posturi de stivuitoriști, 2 posturi de fadromiști, 2 posturi de macaragii, un post de gestionar și operator dană și un post de încărcător-descărcător.

Din întreaga documentație depusă la dosar de către pârâtă-raport semestrial din data de 14.08.2012, raport trimestrial din data de 14.11.2012, raport anual pentru exercițiul financiar 2012, raportul directoratului la 31.12.2012, rezultă că în anul 2012 societatea a înregistrat o scădere a traficului de mărfuri operate, ceea ce s-a reflectat în scăderea nivelului veniturilor totale și implicit a cifrei de afaceri, în comparație cu perioada similară a anului 2011.

Împrejurarea că societatea pârâtă a realizat totuși un anumit profit la sfârșitul anului 2012, nu poate susține argumentația reclamanților referitoare la inexistența dificultăților economice, din moment ce acest profit nu s-a încadrat în indicatorii prognozați, fiind în permanentă scădere, la fel ca și veniturile realizate.

În concluzie, instanța reține că la sfârșitul anului 2012 societatea pârâtă s-a confruntat cu o situație economico-financiară nefavorabilă, care a justificat decizia de restructurare a activității, inclusiv prin desființarea unor posturi, în vederea reducerii cheltuielilor de personal.Chiar dacă această cauză primară a concedierilor este una care se încadrează în reglementarea art. 65 Codul muncii, aprecierea legalității și temeiniciei deciziilor de concediere nu se poate rezuma la constatarea dificultăților economice, din moment ce pârâta, chiar și în cadrul acestei proceduri de concediere individuală, a recurs la o selecție a salariaților vizați, în funcție de criterii pe care nu le-a contestat în cursul judecății.

În consecință, odată acceptată aplicarea unor criterii de selecție a salariaților propuși spre concediere, trebuie verificat dacă stabilirea efectivă a ordinii de prioritate la concediere s-a realizat cu respectarea întocmai a acestor criterii, astfel încât cauza reală ce a declanșat procesul de restructurare a societății să coincidă cu adevăratul motiv al fiecărei concedieri individuale, nefiind permis ca dificultățile economice să fie invocate ca simplu pretext al îndepărtării din unitate a unui angajat față de care s-a intenționat concedierea din motive personale.

Din întreaga apărare formulată de pârâtă, rezultă că pentru selectarea salariaților ce urmau a fi supuși concedierii s-a aplicat criteriul competenței profesionale, în acest sens fiind avute în vedere rezultatele evaluărilor profesionale trimestriale.Aprobarea acestui criteriu de selecție a avut loc în ședința Consiliului de Administrație din data de 11.12.2012, constituind obiect al Deciziei CA nr. 12/11.12.2012.

În ce privește evaluarea profesională în sine, aceasta a urmărit la rândul său o . criterii generale și specifice, stabilite în cazul fiecărui reclamant în parte prin act adițional la contractul individual de muncă, încheiat ulterior modificărilor aduse Legii 53/2003 prin Legea 40/2011.Din examinarea formularelor anexă la aceste acte adiționale, rezultă că în cadrul criteriilor generale de evaluare, părțile au convenit să fie avute în vedere profesionalismul, loialitatea față de firmă, policalificarea, comportamentul etic, disciplina în muncă, respectarea normelor de securitate a muncii, prezența la lucru, munca în echipă și adaptarea la condiții noi.

În condițiile în care nici unul dintre aceste criterii nu a fost detaliat sub aspectul împrejurărilor concrete ce se urmăresc de către angajator pentru stabilirea atingerii nivelului maxim de performanță profesională, este evident că fiecare dintre aceste criterii generic enumerate trebuie interpretat în contextul obligațiilor legale ce revin fiecărui salariat, potrivit art. 39 alin.2 Codul muncii.

Astfel, criteriul loialitate, menționat în cuprinsul fișelor de evaluare profesională, nu poate fi circumscris decât obligației generale de fidelitate a salariatului față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu, obligație prevăzută de art. 39 alin.2 lit. d Codul muncii.Or, după cum s-a subliniat în mod constant în doctrină, această obligație de fidelitate a salariatului față de angajator presupune ca pe durata executării contractului individual de muncă, salariatul să se abțină de la săvârșirea oricărui act sau fapt ce ar putea dăuna intereselor angajatorului, fie prin concurență, fie prin lipsă de discreție cu privire la informațiile confidențiale (secrete) privindu-l pe angajator, de natură tehnică, economică, managerială, comercială, etc., la care are acces, permanent sau ocazional, prin activitatea pe care o desfășoară.

Prin urmare, inserarea criteriului loialitate printre criteriile de evaluare profesională a salariaților nu contravine dispozițiilor legale ce reglementează obligațiile salariaților, aspect recunoscut de altfel și de reclamanți.Ceea ce au invocat reclamanții a fost aplicarea discriminatorie a respectivului criteriu de evaluare, prin raportare la împrejurări de fapt străine de conceptul de loialitate și care au fost menite să conducă la îndepărtarea lor din societate.

În concret, au susținut reclamanții că la aprecierea loialității lor față de unitatea pârâtă s-a avut în vedere conduita procesuală din cadrul unui litigiu având ca obiect drepturi bănești, respectiv refuzul de a renunța la judecată în Dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului C..

Deși pârâta a contestat afirmațiile reclamanților, a recunoscut veridicitatea mențiunilor din procesul-verbal al Comisiei Paritare, încheiat la data de 03.08.2012, potrivit cu care directorul general al societății, numitul L. D., s-a pronunțat asupra caracterului injust al pretențiilor deduse judecății în dosarul menționat, apreciind că există incompatibilitate între firmă și salariatul care dorește acordarea sporurilor obiect al litigiului aflat în curs de soluționare.

Indiferent de conotația care s-a dorit a fi dată discursului din data de 03.08.2012, în sensul că ar fi vorba despre o „incompatibilitate de viziune”, termenul folosit nu lasă loc la interpretări, ci sugerează în mod neechivoc imposibilitatea continuării raporturilor de muncă dintre salariații reclamanți în Dosarul nr._ și societatea pârâtă.

Prin declarația dată în instanță, în calitate de martor, directorul general al pârâtei și-a asumat susținerile din cadrul comisiei paritare, apreciind însă că a fost modalitatea aleasă pentru a aduce la cunoștința salariaților imposibilitatea achitării sporurilor solicitate fără a determina și creșterea cheltuielilor de personal, cu consecința efectuării de concedieri, alternativa fiind aceea a renunțării la judecată.

Martorul C. P., fost angajat al pârâtei și concediat în aceleași împrejurări, a declarat la rândul său că la nivelul societății au existat mai multe ședințe în cadrul cărora salariaților le-au fost prezentate formulare de renunțare la judecată în dosarul având ca obiect drepturi bănești, fără a fi supuși însă vreunei amenințări în cazul nesemnării respectivei declarații.

Din analiza coroborată a probelor administrate, instanța reține că directorul S.C. S. S.A., numitul L. D., a inițiat o . întâlniri cu salariați ai unității ce aveau calitatea de reclamanți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului C., încercând să determine hotărârea acestora de renunțare la respectivul litigiu.Poziția exprimată public de directorul general, consemnată în procesul-verbal de ședință al comisiei paritare și asumată prin declarația dată în instanță, a fost aceea a calificării refuzului de renunțare la judecată ca o imposibilitate de continuare a raporturilor de muncă, definită textual ca fiind o incompatibilitate dintre firmă și salariat.

În acest context de fapt, împrejurarea că fiecare dintre reclamanți-ca salariați care nu au semnat renunțarea la judecată în litigiul aflat în curs de soluționare, a fost ulterior depunctat la criteriul loialitate, cu prilejul evaluării profesionale, nu poate fi interpretată decât în sensul că societatea a apreciat efectiv continuarea judecății pentru sporuri salariale ca fiind o încălcare a obligației de fidelitate a salariaților respectivi.Concluzia se impune pe fondul celor anterior expuse privind relațiile litigioase preexistente dintre părți, dar și față de împrejurarea că pârâta nu a administrat probe prin care să dovedească încălcările concrete ale obligației de loialitate ce incumbau reclamanților și care să fi justificat aplicarea notei 7 la criteriul evaluare pentru cei încadrați în funcția de docher, respectiv a notei 2 pentru restul reclamanților.

Or, cel puțin în privința acestei din urmă note, acordată reclamanților M. M., P. I., M. C. și B. N., numai existența unor acte sau fapte în totală contradicție cu interesele societății, ar fi justificat o asemenea depunctare, de natură a diminua în mod considerabil nota acordată la evaluarea profesională.Cum pârâta nu a făcut nici o referire la aceste pretinse abateri grave, iar prin acordarea notei 2 la criteriul loialitate fiecare dintre acești reclamanți a obținut o notă care îl plasa în mod cert pe locurile supuse concedierii, concluzia este aceea a aplicării discreționare și discriminatorii a criteriului de evaluare profesională referitor la loialitatea față de firmă, astfel încât rezultatul să fie cel al concedierii acelor salariați cu care societatea se afla în litigiu pentru drepturi salariale.

Situația este similară și în privința reclamanților angajați în funcția de docher, care în mod nejustificat au obținut nota 7 la criteriul loialitate, spre deosebire de restul docherilor, evaluați cu note de cel puțin 8.

Pentru toate motivele expuse, instanța apreciază că reclamanta a procedat la evaluarea profesională a salariaților, în vederea selectării la concediere, cu aplicarea unor criterii prevăzute de lege, dar pe care le-a interpretat în mod subiectiv și arbitar, creând diferențieri bazate doar pe existența unui litigiu aflat pe rolul tribunalului, după cum acești salariați au fost sau nu de acord să renunțe la judecată în acel litigiu.Formularea unei acțiuni în instanță, pentru pretinderea unor drepturi rezultate din derularea contractului individual de muncă nu se circumscrie însă în nici un caz încălcării obligației de fidelitate față de unitate, impusă de art. 39 alin.2 lit d Codul muncii și înțeleasă în modalitatea anterior expusă în considerente.

Prin urmare, sancționarea reclamanților la criteriul loialitate, pentru simplul motiv al continuării judecății în vederea obținerii unor sporuri salariale și având ca unică finalitate selectarea lor în vederea concedierii, înlătură caracterul serios al cauzei concedierii, deși aceasta s-a bazat inițial pe o restructurare a activității determinată de dificultăți economice.

Față de cele expuse, se va reține că deciziile de concediere contestate nu respectă condițiile de legalitate și temeinicie impuse de art. 65 alin.1 Codul muncii, motiv pentru care se va dispune anularea lor, cu consecința reintegrării reclamanților în funcțiile anterior deținute și a obligării pârâtei la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii și până la efectiva reintegrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanții D. P., I. C., M. M., P. I. D., R. V., V. M., M. G., M. C. și B. N. toți cu domiciliul procesual ales la Federația Națională a Sindicatelor Portuare cu sediul în C., Incinta Port, Clădirea B. Nouă, parter în contradictoriu cu pârâtul .>cu sediul în C., Incinta Port Nou, D. 34 și cu participarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în București, sector 1, ..1-3.