Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2848/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 2848/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 7434/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 17 noiembrie 2014

Sentința civilă nr. 2848

Președinte: F. M. I.

Asistenți judiciari: A. M. B.

L. V. N.

Grefier: M. Ș.

Pe rol soluționarea acțiunii civile – asigurări sociale formulată de reclamantul M. I. domiciliat în ., ., județ C., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. cu sediul în C., ., județ C., având ca obiect contestație decizie pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat reclamantul M. I. personal, care se legitimează cu CI . nr._, și consilier juridic L. S. pentru pârâtă, în baza delegației pe care o depune la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 154 și urm. Cod pr.civilă.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 157 din Legea nr. 263/2010.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier prin care se arată obiectul, părțile și stadiul pricinii, după care:

Consilier juridic L. S. depune la dosar note scrise și dosarul administrativ, care se comunică și reclamantului personal.

La interpelarea instanței, reclamantul precizează că cererea aflată la fila 3 din dosar este întocmită de soția acestuia, în numele său, întrucât acesta nu știe carte. De asemenea, arătându-i-se precizările de la fila 14 din dosar, precizează că semnătura de pe acestea îi aparține.

Avocat L. M., prezentă în sala de judecată, intervine arătând că îl reprezintă pe reclamant în dosarul penal dar, acesta neavând posibilități materiale, nu-l poate reprezenta și în acest dosar. Arată însă, că într-adevăr reclamantul înțelege să formuleze plângere împotriva ordonanței procurorului, fiind introdusă din eroare la această instanță. Solicită amânarea cauzei pentru clarificarea acestui aspect.

Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru ca reclamantul să formuleze precizări cu privire la obiectul cauzei.

La a doua apelare a cauzei, se prezintă reclamantul personal și asistat de avocat L. M., în baza împuternicirii avocațială pe care o depune la dosar, și consilier juridic L. S. pentru pârâtă.

Instanța pune în vedere reclamantului să-și precizeze obiectul cererii.

Avocat L. M. arată că, așa cum s-a învederat și prin precizările depuse la dosar, reclamantul s-a aflat în eroare când a înaintat cererea la Tribunalul C. întrucât plângerea vizează Ordonanța procurorului din 16.06.2014 pronunțată în dosarul nr. 97/II/2/2014, prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală dar pe latură civilă acesta a fost obligat la plata sumei de 10.931 lei.

Față de precizările reclamantului, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. raportat la disp. art.340 CPP.

Avocat L. M. solicită admiterea excepției și declinarea cauzei la Judecătoria Hârșova spre competentă soluționare.

Consilier juridic L. S. solicită admiterea excepției.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., la data de 20.10.2013, sub număr_, astfel cum a fost precizată, reclamantul M. I. a formulat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. plângere împotriva ordonanței nr. 97/II/2/2014 emisă de P. Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.336 și urm. CPP.

În susținerea cereri au fost depuse în copie înscrisuri (filele 4-11, 15-18).

Pârâta nu a formulat întâmpinare însă a formulat note scrise (filele 22,23) prin care a invocat excepția tardivității acțiunii și excepția lipsei de interes.

La termenul de judecată din data de 17.11.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului C..

Analizând actele si lucrările dosarului, fata de excepția necompetentei materiale a Tribunalului C., instanța retine următoarele:

Față de dispozițiile art. 248 alin. (1) NCPC, instanța este obligată să se pronunțe cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale, excepție de procedură cu caracter dilatoriu, deoarece, în caz de admitere a acesteia, jurisdicția învestită de reclamant devine necompetentă pentru cercetarea în fond a pricinii.

Pentru soluționarea excepției, instanța are în vedere următoarele dispoziții normative:

Art. 340 C. Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - (1) Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

În cauză, având în vedere că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată (fila 14), a învestit instanța cu o plângere împotriva ordonanței nr. 97/II/2/2014 emisă de P. Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, potrivit disp. art. 340 CPP, competența în soluționarea prezentei cauze aparține Judecătoriei Hârșova.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) si (3) NCPC, excepția de necompetență materială a Tribunalului C. invocată urmează să fie admisă, cu consecința declinării competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Hîrșova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale Tribunalului C..

Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul M. I. domiciliat în ., ., județ C., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., ., județ C., în favoarea Judecătoriei Hârșova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2014.

Președinte, Asistenți judiciari,

F. M. I. L. V. N.

A. M. B. în CO

semnează pentru conform art.426 alin.4 NCPC

președintele completului

pentru grefier în CO

M. Ș.

semnează conform art.426 alin.4 NCPC grefierul-șef

L. G.

Red.Jud.FMI/2ex/25.11.2014

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECTIA I CIVILA

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 8470

25.11.2014

C Ă T R E

JUDECĂTORIA HÂRȘOVA

Vă înaintăm alăturat dosarul nr._, ce conține un nr. de . file, având ca obiect plângere împotriva ordonanței P. Procurorului, privind pe reclamantulM. I., în contradictoriu cu pârâtaC. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. având în vedere că prin sentința civilă nr. 2848 din data de 17 noiembrie 2014 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Hârșova.

P., GREFIER,

F. M. I. L. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2848/2014. Tribunalul CONSTANŢA