Nulitate act. Sentința nr. 2661/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2661/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 1591/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2661
Ședința publică din 31 octombrie 2014
PREȘEDINTE – R. I. S.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
R. G.
GREFIER - I. C.
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamantul L. S. - cu domiciliul în C., ., ., în contradictoriu cu pârâta . INDUSTRIES SA- cu sediul în M., ., județul C.,având ca obiect - nulitate act.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17 octombrie 2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, instanța pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 31 octombrie 2014, când s-a hotărât:
TRIBUNALUL :
Deliberând asupra cauzei, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, reclamantul L. S., în contradictoriu cu pârâta D. M. HEAVY INDUSTRIES SA, a solicitat instanței constatarea nulității deciziei nr. 68/21.01.2014 (nr.436/22.01.2014), repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de schimbare a postului ocupat, obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale obținute și cele cuvenite. Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței dintre grila salarială E4A20 la care ar fi trebuit să fie încadrat pentru ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii, a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că prin decizia nr.68/21.01.2014, reclamantului i-a fost schimbat locul de muncă, în sensul ca a pierdut funcția de conducere, fiind retrogradat din poziția de conducător grupa, deținând in același timp titlul inițial avut, de senior assistant manager.
Conform actului adițional nr.1822/28.09.2010, se susține că a fost stabilită o retribuție formată din salariu de baza, indemnizație de conducere corespunzătoare titlului de senior assistant manager si o indemnizație de conducere în suma de 600 lei, corespunzătoare poziției de sef grupa.
Conform aceluiași act adițional, depromovarea, desi este prevăzut ca se poate face exclusiv de către angajator, prevede la art. II. alin. 2 faptul ca retragerea titlului si/sau poziției se poate face din motive obiective la latitudinea exclusiva a angajatorului, de genul: necorespundere profesionala, indisciplina, performante profesionale scăzute, etc.
Reclamantul apreciază că, în conditiile în care a dobândit poziția de Sef Grupa in urma unui act adițional, in virtutea principiului echipoletentei, retrogradarea ar fi trebuit fie sa faca obiectul unui alt act adițional in care părțile de comun acord să stabilească aceasta, fie ca urmare a unei abateri disciplinare.
Prin cererea de modificare a acțiunii formulate inițial, s-a solicitat obligarea paratei la plata diferenței dintre grila salariala E4A20, la care ar fi trebuit sa fie încadrat si grila salariala E4A16, inclusiv a diferentelor de spor de vechime si a tuturor celorlalte retribuții, calculate in funcție de salariul de baza (prime de C. si Paști, ore suplimentare, indemnizație de concediu, etc), pentru ultimii trei ani anteriori datei promovării prezentei acțiuni.
În drept au fost invocate art.17, art.41 din C.muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătându-se că în cadrul societății relațiile de munca sunt reglementate prin CIM, iar față de aspectele generale reglementate in Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate, în mod individualizat se stabilesc de comun acord, între angajat și angajator drepturi suplimentare, daca este cazul.
Se învederează că în cazul reclamantului, titlul de « Senior Assistant Manager » a fost deținut si continua sa fie deținut si in prezent, ceea ce s-a modificat fiind pierderea poziției de conducător de grupa» ca urmare a unei situații temeinice de desființare a respectivei structuri organizatorice, prin reorganizarea modului de administrare a activităților specifice de către angajator, care, astfel cum statuează art. 40 alin. 1 lit "a" Codul Muncii, reprezintă un atribut exclusiv al sau. Încadrarea in grila E4A16 s-a efectuat tot prin actul adițional nr. 1822/28.09.2010, semnat de reclamant, care a acceptat și nu a contestat aceasta încadrare. Se subliniază că nu s-a invocat nici o nulitate a acestui act adițional.
Se mai arată că depromovarea reclamantului si implicit pierderea indemnizației poziției de conducere s-a făcut in temeiul actului adițional din anul 2010, având la baza o cauza reala obiectiva si temeinica, reorganizarea si desființarea grupei condusa de reclamant ( cele 32 de persoane din aceasta grupa fiind distribuite către alte structuri organizatorice).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Asupra fondului cauzei
Prin decizia nr. 68/21.01.2014 (înregistrată de societate sub nr.436/22.01.2014), angajatorul a dispus modificarea poziției de conducător de grupă a reclamantului, motivul invocat fiind desființarea respectivei structuri organizatorice, prin reorganizarea modului de administrare a activităților specifice, începând cu data de 16.01.2014. Conform acestei decizii, titlul de « Senior Assistant Manager » a fost menținut.
Temeiul acestei modificări de poziție și implicit a indemnizației de conducere îl constituie actul adițional la CIM nr. 1822/28.09.2010, în care se prevede în mod expres, la cap.II, că depromovarea se poate face exclusiv de către angajator; retragerea titlului sau a poziției se poate face din motive obiective, la latitudinea exclusivă a angajatorului. De asemenea, părțile au stabilit că salariatul recunoaște dreptul exclusiv al angajatorului în aprecierea temeiniciei motivelor care vizează depromovarea, iar în acest caz, salariatul va fi remunerat în continuare doar cu salariul de bază, la care se adaugă sporul de vechime.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, se constată că reclamantul a semnat acest act adițional (fila 13). De altfel, reclamantul nu a contestat clauzele acestui contract, ori faptul că le-a acceptat.
În luna decembrie 2007, reclamantul era încadrat ca subinginer, având grila de salarizare E4 A/20, corespunzătoare sistemului de salarizare reglementat în unitate. Ulterior, reclamantul a fost numit in poziția de Conducător Grupa, având titlul de « Senior Assistant Manager », veniturile salariale ale acestuia fiind compuse din salariu, la care se adaugă indemnizația de conducere.
Prin modificarea din septembrie 2010, a sistemului de salarizare aferent persoanelor de conducere, reclamantul a beneficiat de o creștere a salariului și a indemnizației poziției de conducere.
Se constată că prin decizia contestată prin prezenta acțiune, angajatorul a dispus modificarea poziției de conducător de grupă a reclamantului, fapt ce a avut efect și asupra indemnizației de conducere.
Conform art.41 din C.muncii:„http://10.16.60.51/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp198358/_.HTM - #(1)Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.”
Analizând decizia contestată prin raportare la aceste dispoziții legale, se constată că angajatorul nu a procedat la o modificare a CIM al reclamantului, ci a dispus doar schimbarea sa din funcția de conducere, ca urmare a reorganizării activității prin desființarea respectivei structuri, fără a fi afectate elementele prevăzute expres de art.41 C.muncii. Drepturile salariale nu au fost reduse, astfel cum susține reclamantul, singurul spor care nu a mai fost acordat fiind cel de conducere, prevăzut exclusiv pentru o asemenea poziție.
Această depromovare a avut loc tot prin acordul părților, exprimat prin actul adițional la CIM nr. 1822/28.09.2010.
Raportat la considerentele expuse, instanța constată caracterul nefondat al acțiunii formulate de către reclamant, urmând să respingă atât contestația împotriva deciziei nr.436/22.01.2014 (nr. 68/21.01.2014) emisă de . Industries SA, cât și celelalte pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge contestația formulată de reclamantul L. S. - cu domiciliul în C., ., ., în contradictoriu cu pârâta . INDUSTRIES SA- cu sediul în M., ., județul C., împotriva deciziei nr.436/22.01.2014 emisă de . Industries SA, ca nefondată.
Respinge celelalte pretenții ca nefondate.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțata in ședința publica azi, 31.10.2014.
PREȘEDINTE DE COMPLET,
R. I. S.
ASISTENȚI JUDICIARI,
A. B.
R. G.
GREFIER,
I. C.
tehnored.jud.R.I.S./16.12.2014/4 ex.
emis 2 .
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1519/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








