Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 766/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 766/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 10495/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.766
Ședința publică din 02 aprilie 2014
PREȘEDINTE – A. N.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
G. C.
GREFIER – M. M.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect drepturi bănești, acțiune formulată de reclamanta N. A. domiciliată in C., ., ..A, . cu pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ SA cu sediul in București, ..38, sector 1, și S. C. MARFA SA – SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA cu sediul in C., ., nr.2
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 martie 2014 și au fost consemnate in încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 02 aprilie 2014 pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr. _ , reclamanta N. A. a chemat în judecată pe pârâții Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “C. Marfă” S.A. și Sucursala Muntenia Dobrogea din cadrul aceleiași societăți, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâții la plata următoarelor drepturi salariale:
-diferența de salariu rezultată din aplicarea corectă a bazei de calcul a salariului, respectiv prin aplicarea coeficientului de ierarhizare și a clasei de salarizare avut de fiecare salariat menționat (coeficienți cuprinși în Anexa nr. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate), în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei, conform art. 1 din H.G. Nr. 1193/24.11.2010 și drepturile salariale efectiv primite de aceștia în anul 2011, fără respectarea salariului minim garantat în plată, ci avându-se în vedere salariul minim brut prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate de doar 600 lei, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
-diferența de salariu rezultată din aplicarea corectă a bazei de calcul a salariului, respectiv prin aplicarea coeficientului de ierarhizare și a clasei de salarizare avut de fiecare salariat menționat (coeficienți cuprinși în Anexa nr. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate), în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei, conform art. 1 din H.G. Nr. 1125/14.12.2011 și drepturile salariale efectiv primite de aceștia în perioada 01.01._13, fără respectarea salariului minim garantat în plată, ci avându-se în vedere salariul minim brut prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate de doar 600 lei, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
-diferența de salariu rezultată din aplicarea corectă a bazei de calcul a salariului, respectiv prin aplicarea coeficientului de ierarhizare și a clasei de salarizare avut de fiecare salariat menționat (coeficienți cuprinși în Anexa nr. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate), în raport cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 750 lei, conform art. 1 din H.G. Nr. 23/22.01.2013 și drepturile salariale efectiv primite de aceștia în perioada 01.02._13, fără respectarea salariului minim garantat în plată, ci avându-se în vedere salariul minim brut prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate de doar 600 lei, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
-obligarea pârâtei la plata dobânzii legale constând în beneficiul nerealizat, în cuantumul prevăzut de O.G. nr. 13/2011.
În motivarea cererii, reclamanta arată că este angajatul pârâtei și își desfășoară activitatea pe raza sucursalei Muntenia Dobrogea.
Reclamanta susține că prin Hotărâri de Guvern legiuitorul a înțeles să stabilească reglementări mai favorabile privind salariul minim garantat în plată pentru perioada 2011-2013 și anume: 670 lei pentru anul 2011, 700 lei pentru anul 2012, 750 lei de la 01.02.2013 și 800 lei începând cu 01.07.2013, valori care ar fi trebuit să constituie clasa I de salarizare, de la care urma să se stabilească salariul de bază de încadrare pentru reclamantă.
Cu toate acestea, pârâții au încălcat prevederile privind salariul minim garantat în plată cuprinse în H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013, deși între partenerii sociali se negociase că, în situația în care intervin reglementări legale mai favorabile, acestea vor face parte de drept din contractul colectiv de muncă.
Prin folosirea eronată a bazei de calcul a salariului de bază de încadrare, pârâții au cauzat reclamantei un prejudiciu care trebuie recuperat în totalitate și include sumele neprimite cu titlul de salariu, actualizate cu coeficientul de inflație și dobândă legală.
Pârâții au stabilit salariile de încadrare cu încălcarea prevederilor contractuale, dar și a principiilor referitoare la clauzele prohibitive și minimale, salariul minim garantat în plată, interdicția renunțării la drepturile recunoscute salariaților prin lege, motiv pentru care aceștia sunt în culpă, iar acțiunea este întemeiată, urmând să fie admisă cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat prevederile contractului individual de muncă, H.G. nr. 1193/24.11.2010, H.G. nr. 1125/14.12.2011, H.G. nr. 23/22.01.2013, art. 37-40 al. 2 lit. c), art. 161, art. 236, art. 241, art. 243, art. 269, art. 283 al. 1 lit. c), Legea nr. 130/1996, Legea nr. 62/2011, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate valabil pe perioada 2011-2014, art. 969, 970, 1084, 1086, 1088 C. Civil.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În apărare, pârâții Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “C. Marfă” S.A. și Sucursala Muntenia Dobrogea din cadrul aceleiași societăți au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În prealabil, pârâții au invocat următoarele excepții:
-excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant, pentru neparcurgerea potrivit legii a procedurii informării asupra avantajelor medierii, conform art. 2 al. 1 din Legea nr. 192/2006;
- excepția prescrierii dreptului material la acțiune, apreciind că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile bănești solicitate în cauză este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e) din Codul muncii. Pârâta a învederat că orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate a acestuia.
S-a invocat și prescripția prevăzută de art. 268 al. 1 lit. d) din Codul muncii, sub motiv că atât contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cât și cele încheiate la nivel superior sunt expirate prin ajungere la termen, astfel că modificarea Anexei 1 la grila de salarizare trebuia cerută în perioada de valabilitate a acestora.
Pârâta a invocat aceeași excepție în temeiul art. 268 al. 1 lit. c din Codul muncii, cu motivarea că acțiunea putea fi formulată în termen de trei ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
În fapt, pârâții au învederat că potrivit Anexei nr. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011 și 2012, salariul de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare se calculează după formula: S=Sclasa1 x K. Astfel, salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective se determină prin înmulțirea salariului de bază brut corespunzător clasei I de salarizare de înmulțit cu coeficientul de ierarhizare a clasei de salarizare.
Pârâții arată că prevederile contractului colectiv de muncă se interpretează conform intenției comune a părților, fără să existe posibilitatea unei alte interpretări față de cea stipulată, prin care părțile stabilesc valoarea salariului, element esențial al contractului de muncă.
Pârâții susțin că au acordat salariaților toate drepturile care decurg din lege, contractele colective de muncă și din contractele individuale de muncă.
Pe cale de consecință, nu este întemeiată nici cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale, deoarece se raportează la drepturi care nu sunt justificate.
În drept, s-au invocat Codul muncii, contractul colectiv de muncă al C. Marfă pe anii 2009-2010, acte adiționale, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare, noul cod de procedură civilă.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
La termenul de judecată din data de 24.03.2014 pârâta S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. a învederat că mai insistă în excepția inadmisibilității.
La același termen de judecată, instanța a acordat cuvântul asupra următoarelor excepții: lipsa capacității procesuale de folosință a sucursalei Muntenia-Dobrogea, lipsa calității procesual-pasive a sucursalei Muntenia-Dobrogea și prescripția dreptului material la acțiune.
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. - Sucursala Muntenia-Dobrogea, este adevărat că sucursala este înființată cu fondurile unei societăți, care îi afectează capitalul social necesar pentru desfășurarea unei activități economice proprii, în cadrul obiectului său de activitate și deși nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate și în executarea obligațiilor asumate.
Cu toate acestea, art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată prevede expres că sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, iar potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Așa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societății-mamă, cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu.
În cauză nu s-a făcut dovada unui asemenea mandat de reprezentare în instanță, motiv pentru care instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. sucursala Muntenia-Dobrogea și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. sucursala Muntenia-Dobrogea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Față de soluția pronunțată cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. sucursala Muntenia-Dobrogea, instanța va respinge ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesual-pasive a pârâtei S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. sucursala Muntenia-Dobrogea.
Instanța va analiza cu prioritate și excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă conform art. 268 alin. 1 lit. c), d) și e) din Codul muncii, reținând următoarele:
Conform art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Conform art. 268 al. 1 lit. d) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Cererea reclamantei vizează neîndoielnic suplimentări ale drepturilor salariale, iar în mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e) din Codul muncii nu mai subzistă, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c) al aceluiași articol.
Nu este incidentă în cauză nici ipoteza prevăzută la art. 268 al. 1 lit. d) din Codul muncii, aceasta fiind străină de obiectul cauzei de față.
Sub aspectul respectării termenului de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, instanța reține că acțiunea a fost introdusă la 18.12.2013, în interiorul termenului de prescripție.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Reclamanta este salariatul pârâtei S.N.T.F.M. C. Marfă S.A., conform contractului individual de muncă nr. MR 111/740/16.04.2001, aspect care nu este contestat de pârâtă.
Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi și-a încetat valabilitatea prin ajungere la termen la data de 31.12.2010 astfel că, începând cu anul 2011, în cadrul societatii pârâte, au fost aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și înregistrate la MMFPS sub nr. 15/16.02.2011 și nr. 108/20.04.2012.
Cu ocazia negocierii și încheierii contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2013, stabilirea salariului de bază s-a realizat printr-un algoritm matematic, în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din anexa nr. 1. Aceasta reprezintă grila de salarizare și cuprinde 46 de clase de salarizare. Pentru clasa 1 de salarizare s-a prevăzut coeficientul de ierarhizare 1,0 și valoarea de 600 lei.
Pentru următoarele clase de salarizare sunt prevăzuți coeficienți de ierarhizare din ce în ce mai mari, valoarea aplicabilă fiecărei clase de salarizare rezultând ca produs între coeficientul de ierarhizare și valoarea prevăzută pentru clasa 1 de salarizare.
Astfel, potrivit dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, salariul de bază brut al reclamantului s-a calculat prin încadrarea mai întîi în clasa de salarizare. Ulterior, având în vedere coeficientul de ierarhizare stabilit pentru clasele de salarizare, conform anexei 1, și cuantumul stabilit pentru o clasa de salarizare de 600 lei, pârâta, folosind algoritmul de calcul: salariul de baza brut ═ coeficientul de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare X valoarea clasei de salarizare, a stabilit pentru reclamanți salariul de baza brut ( 600 X clasa de salarizare ).
Reclamanta invocă împrejurarea că partenerii sociali au negociat faptul că, în situația în care, în privința drepturilor ce decurg din contractele colective de muncă, intervin reglementări mai favorabile, ele vor face parte de drept din contract, fără posibilitatea pentru salariați să renunțe la acest drept câștigat.
Reclamanta susține în consecință că stabilirea salariului de bază s-a făcut eronat, prin utilizarea valorii de 600 lei pentru clasa I de salarizare în loc de 670 lei pentru anul 2011, 700 lei pentru anul 2012, 750 lei pentru perioada de la 01.02.2013, respectiv 850 lei pentru perioada de la 01.07.2013.
În acest fel susține reclamanta, pârâta a încălcat prevederile privind salariul minim garantat în plată, cuprinse în H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013.
Instanța subliniază însă că situația este radical diferită față de perioada anterioară datei de 31.12.2010, când clasa 1 de salarizare de la nivel de unitate își găsea corespondent în salariul de bază minim la nivel de ramură.
Anterior datei de 31.12.2010, în sistemele ambelor contracte colective de muncă în vigoare la acel moment la nivel de unitate și la nivel de ramură, salariul de bază se determina ca produs între o valoare constantă și un coeficient de ierarhizare.
În algoritmul prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, nivelul minimal al drepturilor salariale, sub aspectul salariului de bază, era stabilit ca produs între două valori fixe, respectiv între salariul de bază minim brut la nivel de ramură de 700 lei și un coeficient de ierarhizare.
Pe de altă parte, potrivit art. 7 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare la acel moment, salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabileau în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din anexa nr. 1.
Ținând seama de similitudinile existente între cele două modalități de determinare a salariilor de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare și de faptul că dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură se refereau la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu" (care este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri), nu exista niciun impediment pentru a asimila clasa 1 de salarizare de la nivel de unitate cu salariul de bază minim la nivel de ramură.
După data de 31.12.2010, prin art. 2 din H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013 s-a prevăzut că nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Prin urmare, ceea ce s-a interzis a fost plata efectivă a unui salariu de bază inferior celui stabilit ca indicator de referință prin actele normative menționate, orice eventuală verificare a respectării acestui minim impus prin lege urmând a fi raportată la salariul concret de încadrare stabilit prin contract individual de muncă.
Or, instanța constată că prin aplicarea dispozițiilor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate referitoare la stabilirea salariilor de bază ale muncitorilor calificați, pârâta a acordat reclamantei un salariu de bază brut mai mare decât cel care rezulta din aplicarea H.G. nr. 1193/2010, nr. 1225/2011 și nr. 23/2013, după caz (700 lei, 750 lei sau 800 lei).
Instanța subliniază că nu este posibilă combinarea dispozițiilor care reglementează aceeași instituție – cea a salarizării, din două acte diferite – contract colectiv de muncă la nivel de unitate și Hotărârile de Guvern ce stabilesc salariul minim brut pe țară, pentru că s-ar crea pe această cale o lex tertia.
În măsura în care în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar fi existat o lacună în modul de stabilire a salariului de bază brut al salariaților calificați, atunci aceasta lacună ar fi putut fi acoperită cu dispoziții din acte normative (hotărâri de guvern sau legi ) mai favorabile.
În speță însă, nu este vorba despre nicio lacună în reglementarea modului de calul a salariului de baza brut, algoritmul de calcul stabilit fiind clar.
În aceste împrejurări, instanța reține că nu se poate aprecia asupra încălcării salariului de bază minim brut pe țară, câtă vreme reclamantei nu i-a fost plătit un salariu mai mic decât cel stabilit prin actele normative aplicabile în perioada de referință.
Este atributul angajatorului să stabilească schemele de salarizare pe care le consideră oportune pentru a stimula pe angajați prin stabilirea unor criterii obiective de remunerare a acestora, atât timp cât prin aplicarea algoritmului respectiv se respectă prevederile minimale din actele normative anterior evocate.
Nu există un temei juridic pentru a asimila clasa I de salarizare cu salariul de bază brut rezultat din aplicarea H.G. nr. 1193/2010, nr. 1225/2011 și nr. 23/2013, după caz (700 lei, 750 lei sau 800 lei), motiv pentru care nu se poate vorbi despre un drept câștigat al reclamantei.
Cum pretențiile deduse judecății nu sunt întemeiate, instanța va respinge ca nefondat și capătul de cerere privind actualizarea pretențiilor bănești cu rata inflației și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, dat fiind raportul de accesorietate cu capătul principal de cerere.
Pentru motivele expuse mai sus, instanța va respinge ca nefondată acțiunea pe toate capetele de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că pârâta renunță la excepția inadmisibilității acțiunii.
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. Sucursala Muntenia-Dobrogea.
Respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. Sucursala Muntenia-Dobrogea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Respinge ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesual-pasive a S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. Sucursala Muntenia-Dobrogea.
Respinge ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta N. A. domiciliată in C., ., ..A, ., in contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ SA cu sediul in București, ..38, sector 1, și S. C. MARFA SA – SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA cu sediul in C., ., nr.2, pe toate capetele de cerere.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul C.
Pronunțată in ședință publică, azi 02 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI
A. N. L. N.
G. C.
GREFIER,
M. M.
Tehnored.jud.A.N./22.05.2014
2 .
| ← Nulitate act. Sentința nr. 2661/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Pretentii. Sentința nr. 825/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
