Obligaţie de a face. Sentința nr. 2680/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2680/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 6270/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2680
Ședința publică din 31 octombrie 2014
PREȘEDINTE: R. I. S.
ASISTENȚI JUDICIARI:
A. B.
R. G.
GREFIER: I. C.
Pe rol, soluționarea sesizării de perimare a cauzei civile formulată de reclamantul S. S.- cu domiciliul în C., .. 8, ., . cu pârâta . SA- cu sediul în C., incinta P. C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile având termen în cunoștință în condițiile art. 157 și următoarele din noul Cod de procedură civilă.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare a cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra perimării din oficiu a acțiunii civile de față, intentată de reclamantul S. S..
Potrivit dispozițiilor art. 416 Cod procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 422 Cod procedură civilă, perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanță nu-și produc efectele.
Din referatul arhivei, rezultă că la data de 4 noiembrie 2013 de când s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai îndeplinit, până în prezent, din vina părții, nici un act de procedură timp de mai mult de 6 luni, urmând a se constata perimată acțiunea civilă de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea de sesizare a perimarii .
Constata perimata cauza civilă formulată de reclamantul S. S.- cu domiciliul în C., .. 8, ., . cu pârâta . SA- cu sediul în C., incinta P. C. .
Cu recurs în 5 zile de la pronuntare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2014.
PREȘEDINTE
R. I. S.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
R. G.
GREFIER
I. C.
Red.gref.I.C./ 5.11.2014/ 4 ex.
Emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








