Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 781/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 781/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 47751/3/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.781
Ședința publică din 4 aprilie 2014
PREȘEDINTE: R. I. S.
ASISTENȚI JUDICIARI:
A. B.
R. G.
GREFIER: I. C.
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamanții U. S. REPARATORILOR DE VAGOANE pentru reclamanții P. I., S. N., B. O., I. A.- cu domiciliul ales în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA"CFR MARFA"(SNTFM CFR MARFA SA- cu sediul în București, .. 378, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28 martie 2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 4.04.2014, când s-a hotărât:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, reclamanții P. I., S. N., B. O., I. A. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SNTFM „CFR MARFĂ”SA, să oblige parata sa plătească contravaloarea drepturilor salariale reprezentând diferentele de salariu rezultate dintre salariu de baza brut negociat in cuantum de 700 lei pentru clasa 1 de salarizare, conform art. 41 alin 3 din Contractul Colectiv de munca la Nivel de Ramura Transporturi valabil pentru anii 2008-2010, prelungit prin act adițional pana da data de 31.12.2010 fata de salariul plătit efectiv astfel:
- salariul efectiv plătit de 570 lei(pentru clasa 1 de salarizare) pentru perioada cuprinsa intre 10.09._10;
- salariul efectiv plătit de 600 lei (pentru clasa 1 de salarizare) pentru perioada 01.04._10, data pana la care a fost valabil Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi valabil pentru anii 2008-2010.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt salariați ai societății pârâte, iar pentru perioada solicitată, au beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei, respectiv 600 lei, iar în pentru perioada 01.04._10, conform actului aditional nr. 1713/21.04.2010 la CCM la Nivel de Unitate.
Conform Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010, inregistrat sub nr. 722 pe anii 2008-2010, la art. 41 alin 3 lit. a se menționează "salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna este de 700 lei, adică 4,12 lei /ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri sau indemnizații incluse in acesta". La art. 41 alin 3 lit. b se prevede ca părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulate la art. 41 pct 3 litera a, pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respective, adică 700 lei si nu 570 pentru perioada 28.09._10, respective 600 lei pentru perioada 01.04._10, cat in mod eronat a achitat parata.
Se învederează că art. 241 alin 1 lit. c din Codul Muncii prevede: "clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti salariații incadrati in munca la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractual colectiv de munca la acest nivel", iar la poziția 1 din anexa 5 la acest CCM care nominalizează unitățile la care se aplica acest contract colectiv de munca, se afla si societatea parata, SNTFM CFR MARFA S.A. de asemenea, reclamanta arată că art. 114 alin 1 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 prevede: "drepturile prevăzute in contractele individuale de munca nu por fi stabilite sub nivelul celor adoptate prin prezentul contract colectiv de munca si dupa caz ale celor incheiate la nivel inferior acestuia".
De asemenea, se solicită actualizarea sumelor cu indicele de inflație pana la introducerea cererii de chemare in judecata, iar de la data introducerii cererii de chemare in judecată, se solicită plata dobânzii legale, in vigoare pana la plata efectiva a drepturilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile din Codul Muncii; CCM la nivel de ramură transporturi 2008 - 2010, legea nr.62/2011.
Pârâta SNTFM „CFR MARFĂ”SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.e) și art.268 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, motivând că, prin contractele valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2007/2008 și 2009/2010: părțile au înțeles, de comun acord, pentru anii 2009și 2010, să stabilească un salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi.
Se arată că societatea pârâtă este semnatara Contractului Colectiv de Munca la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar cu aplicabilitate pana in decembrie 2010 si care reprezintă CCM la nivel superior celui incheiat la nivel de unitate. Potrivit art 72 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, valabil pe anul 2010 „ salariații cu o vechime de cel puțin 10 ani in unitățile l sau subunitățile de cale feratat ori in unitățile sau subunitățile preluate de/ SNCFR in baza HG nr 235/1991, modificata prin HG nr 570/1991, cărora li se desface contractul individual de munca in urma faptului ca sunt pensionați din cadrul societății la cerere, pentru limita de vârsta sau incapacitate de munca, vor primi o indemnizație egala cu un salariu de baza lunar corespunzător clasei 20 de salarizare" .
Se susține că în cazul clauzelor contractuale din contractele colective de munca încheiate la nivel inferior, care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatata de instanța competenta la cererea părtii interesate -art.24 alin.l, alin.2, alin3 si alin.4 coroborat cu art.8 alin.2 si alin.3 din legea 130/1996 privind contractul colectiv de munca, aplicabila in perioada 2009-2010 de valabilitate a CCM la nivel de Unitate si CCM la nivel de G. de Unități.
Pârâta învederează faptul că reclamanții solicita practic înlocuirea unor clauze ale CCM. la nivel de unitate și la nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existenta s-a încheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente in Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi, expirat si acesta la data de 31.12.2010. Conform prevederilor legale in vigoare la data existentei contractelor colective de munca, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente in contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai in urma sesizării instanței de judecata cu o cerere in constatarea nulității clauzelor respective.
S. pârâtă consideră că orice clauză din C.C.M. la nivel de SNTFC „C.F.R." S.A.. si C.C.M. la nivel de G. de Unități Feroviare nu poate fi inlocuită de către instanța de judecata cu o clauză mai favorabilă, prevăzute in Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura transporturi, în lipsa unei cereri de constatare a nulității acesteia, introdusa in termenul legal prevăzut de art.268 alin.l lit.d din codul muncii.
Consideră că aceste contracte colective la nivel de unitate aplicabile pentru anii 2009- 2010 au fost încheiate cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile. Se apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile contractuale la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În drept au fost invocate contractul colectiv de munca la nivel de ramura Transporturi 2008-2010, Contractul Colectiv de munca 2009-2010, Codul muncii, Legea nr.168/1999, Legea nr.130/1996.
La data de 28.10.2013 pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.
Tribunalul București a pronunțat sentința nr.9432/30.10.2013 prin care a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului C., pentru următoarele considerente:
Reclamantul sindicat prin cererea introductivă de instanță și-a precizat sediul în județul C..
Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea prevederilor art.28 din Legea sindicatelor a statuat că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. Prin Decizia nr. 1/2013 ÎCCJ a stabilit că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
In interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. 2) din Codul muncii, republicat, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant. Prin art. 28 alin. 3 din Legea dialogului social se prevede că în exercitarea atribuțiilor nominalizate la alin. 1 și alin 2 organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.
In speță reclamantul sindicat își are sediul în Județul C..
In consecință, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București Secția a VIII-a și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului C. sub nr._ .
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adausuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu este întemeiată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 lit.e din Codul muncii
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul disp.art.268 lit.c din Codul muncii, se constată că acțiunea a fost introdusă la 11.12.2012, iar reclamanții solicită plata drepturilor de natură salarială începând cu data de 10.09.2009.
Pretențiile reclamanților, având caracterul unor drepturi salariale, sub aspectul prescripției, le sunt aplicabile dispozițiile art.268 alin.1 lit.c) din codul muncii, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Dreptul la acțiune, pentru drepturile bănești reprezentând diferența de salariu aferentă perioadei 10.09.2009 – 10.12.2009, s-a născut zi cu zi întrucât fiind prestații periodice drepturile respective sunt supuse unei prescripției speciale, iar în cauza de față cererea a fost înregistrată după expirarea termenului de 3 ani prevăzut de lege.
Prin urmare, față de considerentele anterior precizate, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 10.09.2009 – 10.12.2009 și va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești solicitate, aferente acestei perioade, ca prescrisă.
Asupra fondului acțiunii
Reclamanții sunt salariați ai societății pârâte, conform CIM.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că în perioada 10.12._10 aceștia au beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10.
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010.
Pornind de la acest salariu minim brut de bază s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv se determinau prin raportare la cuantumul salariului de bază brut.
Problema de drept ce trebuie analizată se referă la cuantumul acestui salariu brut de bază, respectiv dacă s-a avut în vedere cuantumul corect, deoarece în funcție de acesta se calculau drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru munca prestată.
În aceeași perioadă de referință era în vigoare și contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Potrivit art. 41 alin. 3) lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010: Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
După cum se observă, dispozițiile din CCM la nivel de ramură se referă la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu", astfel încât este irelevant faptul că reclamantul a primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul" este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri.
De asemenea, instanța constată că salariul minim brut de bază stipulat în CCM la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în CCM la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada de referință.
Instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuarea.
Analizând coroborat dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. 2) din legea nr. 130/1996, texte ce au următorul conținut :”Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un
nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.”, precum și ale art. 30 alin. 1) din același act normativ: „Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți”, rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având, deci, forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
În consecință, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile mai favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
Se constată că în același sens au fost reglementate de către legiuitor și dispozițiile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, care prevăd: „ Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Sintetizând, se poate concluziona că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art.24 alin. 1 din Legea nr.130/1996, în vigoare la momentul nașterii drepturilor solicitate în prezenta cauză.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale(Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007) s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat ia nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale".
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din CCM la nivel de grup de unități, față clauzele din C.C.M la nivel de ramură, tribunalul poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură, în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.
Instanța constată că pârâta nu a aplicat dispozițiile art. 41 alin. 3) lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamanților pentru munca prestată, astfel încât drepturile acestora au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care li se cuvenea.
Referitor la solicitarea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale și a sumei ce reprezintă actualizarea drepturilor salariale datorate, se constată că în aceasta situatie exista doua daune distincte, având cauze diferite. Dobânda este pretul lipsei de folosinta, iar actualizarea cu rata inflatiei urmareste pastrarea valorii reale a obligatiei banesti.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite acțiunea în parte și va dispune obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 11.12._10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobândă legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.e) din Codul muncii.
Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 10.09.2009 – 10.12.2009, invocată în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, prevăzut de art.41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, pe perioada 11.12._10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate.
Respinge ca fiind prescrise pretențiile reclamantei aferente perioadei 10.09.2009 – 10.12.2009.
Executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Constanta.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
R. I. S. A. B.
R. G.
GREFIER,
I. C.
tehnored.jud.R.S./20.05.2014/8 ex.
emis 6 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2680/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
