Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 564/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 564/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 10594/118/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 564

Ședința publică din 12.03.2014

PREȘEDINTE – A. C.

ASISTENȚI JUDICIARI

A. B.

R. G.

GREFIER – M. J.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul D. N. cu domiciliul în Valu lui T., ., județul C. în contradictoriu cu pârâtul S. C. MARFĂ SA CENTRUL DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII VAGOANE cu sediul în C., ., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în condițiile art. 154 și următoarele Cod de procedură civilă.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin.1 Noul Cod procedură civilă, se constată competentă în soluționarea prezentului litigiu. Socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.394 C. constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii de față.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta D. N. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutorul material pentru C. 2010.

Totodată, reclamanta a solicitat actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și dobânda legală calculate la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este angajata unității pârâte, în cadrul Centrului de Întreținere și Reparații Vagoane, de la data de 28.06.2012, anterior fiind salariat în cadrul S.C. Întreținere și Reparații Vagoane C. IRV S.A.Prin Hotărârea nr. 3/30.01.2012 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor C. Marfă S.A. și Hotărârea nr. 1/14.02.2012 a A. C. IRV S.A. s-a aprobat fuziunea prin absorbție a celor două societăți, fostul său angajator fiind absorbit de societatea pârâtă.

A susținut reclamanta că prin art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități valabil în perioada 2009-2010, a fost prevăzut un salariu suplimentar-al 13-lea salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.Acest salariu suplimentar a fost reglementat și de art. 29 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil până la data de 31.01.2011.

Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, referitoare la ajutorul social C., drept salarial prevăzut și de art. 66 din CCM la nivel de unitate.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri:copia carnetului de muncă, extras din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, extras din contractul colectiv de muncă la nivel de S.C. Întreținere și Reparații Vagoane C. IRV S.A..

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a susținut că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu s-a prevăzut acordarea obligatorie a salariului suplimentar, acesta putându-se acorda pentru muncă ireproșabilă.

Cu privire la prima de C., pârâta a precizat că plata acestui ajutor material a fost suspendată prin actul adițional la contractul colectiv de muncă 2008-2009, înregistrat la D.M.S.S.F.C. sub nr. 100/17.04.2008.

În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar extrase din contractele colectiv de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2009-2011.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:

Reclamanta a fost angajata S.C. Întreținere și Reparații Vagoane C. IRV S.A., societate care a fost absorbită de pârâta S. C. Marfă S.A., potrivit Deciziei civile nr. 1180/08.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosar nr._ .

Cu privire la al 13-lea salariu aferent anului 2010, reclamanta a invocat prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități din transportul feroviar, text potrivit cu care pentru munca ireproșabilă desfașurată în cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, s-a prevăzut de asemenea, la art. 29, acordarea salariului suplimentar, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic.

Textul enunțat a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului.Sintagma „poate primi”- folosită în alin.1 al art. 29 din CCM aplicabil nu reglementa o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci crea premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.

Cu referire la acest drept salarial, pretins de reclamantă pentru anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional înregistrat la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C. sub nr. 100/26.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 29 alin.1, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.

Societatea angajatoare a semnat însă și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.

În consecință, în temeiul art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamanta este îndreptățită la plata salariului suplimentar aferent anului 2010.

Cu privire la prima de C. 2010, vor fi avute în vedere dispozițiile art. 66 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității angajatoare în perioada 2008-2009, potrivit cărora cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor au contractul individual de muncă suspendat pe o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice.

Prin actul adițional înregistrat sub nr. 100/26.04.2010 la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C. s-a prevăzut modificarea art. 66, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.

Pentru această perioadă când la nivelul unității angajatoare s-a prevăzut suspendarea primei de C., au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.

La art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima de C., la nivelul clasei 1 de salarizare, într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate.

Față de cele reținute mai sus reiese că, pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamantei îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea angajatoare.

Pentru aceste motive, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a primei de C. aferentă anului 2010, la nivelul clasei 1 de salarizare, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul D. N. cu domiciliul în Valu lui T., ., județul C. în contradictoriu cu pârâtul S. C. MARFĂ SA CENTRUL DE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII VAGOANE cu sediul în C., ., având ca obiect drepturi bănești.

Obligă pârâta la plata către reclamantă, a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală aferentă:

- salariul suplimentar aferent anului 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2010;

- prima de C. 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare.

Executorie.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2014.

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI

A. C. A. B.

R. G.

GREFIER

M. J.

Tehnored.jud.A.C.

4EX./10.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 564/2014. Tribunalul CONSTANŢA